Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

vineri, 19 iulie 2013

Tradiţii rozicruciene româneşti

Sub aripile Famei
O informaţie ajunsă până la noi din îndepărtata Anglie a primei jumătăţi a secolului al XVII-lea şi rămasă neobservată până azi conexează într-un mod neaşteptat arealul românesc la ceea ce spiritualitatea occidentală a avut mai profund şi mai misterios: Fratria Rozicruciană. Această urmă a unei participări româneşti la cruciada Occidentului pentru „deşteptarea întregii Europe“, pentru purificarea ei spirituală şi politică sub semnul „Crucii cu trandafiri, cea mai nobilă ctitorie care a existat vreodată pe pământ”, indică în această cultură minoră de la gurile Dunării vechi veleităţi şi orgolii de paritate europeană.
Este vorba despre o însemnare aparţinând unuia dintre arhitecţii esoterismului occidental, ocultistul Robert Fludd (1574 -1637), acelaşi care a reuşit să dividă Occidentul în detractori şi admiratori ai acestor „grandioase himere” (chymerae magnificae) născute din rumoarea manifestelor rozicruciene. Într-un răspuns la injurioasa şi antirozicruciana Hoplocrisma spongus (Buretele care şterge salvele de tun,1631) a lui William Foster, Fludd mărturisea că a primit scrisori care l-au încurajat în „munca sa” „din Suedia, Polonia, Prusia, Germania, Transilvania, Franţa şi Italia”. Să reţinem, suntem în anul în care ocultistul elisabethan scria celebrele lui Clavis philosophiae et alchymiae Fluddanae (publicate în 1633), iar „Colegiul invizibil“ al lui Hartlieb lucra deja la „uniunea Protestantă a întregii Europe“…
Înainte de orice speculaţie legată de misteriosul corespondent transilvănean care a contribuit, cel puţin epistolar, la susţinerea acelei elite rozicruciene despre care Fludd afirmase că „şi-a înscris numele în cartea vieţii şi a devenit cariatida templului spiritual al umanităţii”, să zăbovim o clipă pentru a contura ceea ce puteau să înţeleagă prin „munca” magister-ului Fludd admiratorii care trimiteau scrisori de susţinere din toate colţurile Europei celui care devenise deja un reper pentru filosofia ocultă şi recunoscut ca unul dintre apărătorii ei cei mai fervenţi.
Alchimist, cabbalist, filosof, licenţiat în medicină la Oxford (1605), R. Fludd (sau Rudolfus Otreb, sau de’Fluctibus) a intrat în conştiinţa epocii sale ca teoreticianul cel mai consecvent şi mai exaltat al mişcării rozicruciene. În Summum bonum (1629), publicată sub pseudonimul Joachim Frizius, Fludd încearcă prima sistematizare a filosofiei acestei eclectice mişcări care a fost rozicrucianismul timpuriu şi, concomitent, face o neobosită luare de poziţie întru apărarea mult hulitei „causa Fratrum Roseae Crucis”. Din această minunată apologie va prelua mai tîrziu Francmasoneria ideea că toţi masonii sunt pietrele fasonate ale unui templu universal, o construcţie mistică ce îl are ca lapis angularis pe Cristos. Cât priveşte Apologia compendiaria Fraternitatis de Rosea Cruce (1616) şi Tractatus apologeticus integritatem Societatis de Rosea-Cruce defendens (1617), ale aceluiaşi Fludd, ele rămân peste secole apologiile cele mai înălţătoare făcute „adevăraţilor rozicrucieni” şi misterioasei lor frăţii. Şi chiar dacă Fludd, ca mulţi alţi autori rozicrucieni, spune în finalul acestor scrieri că, în ciuda tuturor insistenţelor şi rugăminţilor sale de a fi cooptat printre „nevăzuţii fraţi rozicrucieni”, el personal nu a primit niciun răspuns, Fludd va afirma până la moarte că „Pansofia sau cunoaşterea universală a Naturii”, într-un cuvânt filosofia ocultă exersată de misterioşii rozicrucieni, a rămas pentru el singura doctrină asumată explicit. Această mărturisire de credinţă va face ca în conştiinţa contemporanilor, exemple celebre fiind Naudé sau abatele de Mersenne, numele lui Fludd să rămână drept tipologia cea mai exactă a hierofantului din Templul Crucii cu Trandafiri.
„Marele doctor al rozicrucienilor”, este de presupus că apelurile fluddiene făcute sub semnul Famei în toată Europa protestantă prin acele „epistole ale unor bărbaţi din umbră” (epistolae obscurorum virorum) ascund încercarea lui Fludd de a pune bazele unei mişcări paneuropene reunită sub culorile Rozei anglicane şi, de ce nu, sub deviza Faimei din versul vergilian:
„Mobilitate viget, viresque adquirir eundo”.
Mişcarea aceasta reformatoare, care în plan teologic a părut ca o „a doua Reformă“, purtată în numele unei tradiţii esoterice reprezentată – spune Fudd – de „Buddha, Numa Pompilius, Zalmoxides (nota bene!), Abbarus, Hermes, Zoroaster”, se adresa în primul rând „ad Eruditos Europae”, adică unei elite culturale, singura care putea reforma neclintita „petra catolica” din timpul Contrareformei. „Noi osândim Răsăritul şi Apusul (înţelegând prin aceasta pe Papă şi pe Mahomed) – se spune într-un manifest rozicrucian – ca fiind blasfemiatorii Domnului nostru Isus Cristos, şi totodată aducem în dar, cu bună inimă faţă de căpetenia Imperiului Roman, rugăciunile şi tainele noastre, precum şi mari comori de aur”.
Mişcarea rozicruciană a apelat la personalităţile marcante ale Europei, la acei „profeţi ai înţelepciunii universale de pretutindeni” care amintesc acum de legiunea sacră, elita Masoneriei speculative care perpetuează azi utopia unei „mirabile visione” rozicruciene: Templul Înţelepciunii Universale, edificiul eminamente interior, văzut ca locul de eliberare edenică a spiritului de toate coerciţiile exterioare. Iar universalizarea simbolului Faimei şi elitismul funciar al acestui „sunet de trompetă“ pentru reformarea individului şi a societăţii trebuie că se datoresc în bună măsură şi „zvonului” (fama) întreţinut de epistolarul fluddian. Prin el, protestantismul anglican a încercat coagularea dincolo de confinii şi de dogme oficiale unei elite transnaţionale, reformatoare şi admiratoare a „ştiinţelor oculte“, ca o prelungire a tradiţiei acroatice aristotelice, elită care propunea unui prezent ce pierduse legătura cu tradiţia o „a doua reclădire a Templului Tradiţiei Primordiale”. Este vorba aici de locul, explicitează Fludd, veşnic luminat de „astrul arhetipal care face să încolţească în toate fiinţele frumuseţea şi armonia divină”.

Un metafizician la curtea Principelui Transilvaniei
Regândind din această perspectivă scrisorile fluddiene şi pe misteriosul corespondent transilvănean, vom putea dacă nu identifica persoana, cel puţin creiona în linii mari portretul robot al unui erudit transilvănean care îşi putea permite să corespondeze cu filosoful bănuit „de rea uneltire împotriva puterii lumeşti” şi, dintr-o comuniune de orizonturi şi de afect, să-l încurajeze în muncă pe marele doctor illuminatus al Fraternităţii Rozicruciene. Înainte de toate, transilvăneanul trebuia să stăpânească foarte bine limba latină, altminteri nu ar fi putut avea acces la „munca” englezului, toate lucrările acestuia fiind tipărite în latină, glosie în care, cu certitudine, s-a purtat şi respectiva corespondenţă.
În al doilea rând, transilvăneanul nostru trebuie să fi fost un protestant sau un calvinist cu vederi suficient de liberale pentru a-l admira pe „ereticul Fludd”, devotat anglican, care depăşise protestantismul belicos al timpului său printr-un ecumenism ocult, susţinând mereu că opera sa este interconfesională, iar el se simte independent de religia exterioară pentru a recunoaşte astfel mai uşor „înţelepciunea arheală în varietatea manifestărilor ei”. Căci, se justifică Fludd, „Provin dintr-o nobilă rasă. Soţia mea se numeşte dorinţa de înţelepciune, iar copiii mei sunt odraslele ei…”
În al treilea rând, transilvăneanul trebuie să fi fost o persoană cu notorietate publică, un erudit cu lucrări publicate şi cu un interes vădit în domeniul principal de interes al doctorului Fludd: alchimia şi filosofia hermetică.
Din aceste câteva tuşe s-ar compune portretul schematic al misteriosului corespondent transilvănean, cel care a fost considerat demn de a fi semnalat într-o lucrare pe care autorul ei o voia refacerea credibilităţii şi justificarea notorietăţii „rozicrucianului Fludd”. Cu acest portret în minte, misteriosul corespondent transilvănean devine mai uşor localizabil printre erudiţii epocii fluddiene şi, după părerea nostră, el se cere căutat în proximitatea curţii de la Alba Iulia a principelui Transilvaniei, Bethlen Gábor (1613-1629). Rege al Ungariei (1620-1621), duce de Opole şi Ratibor (1622-1625), „comes Siculorum”, Bethlen Gábor (latinizat, Gabriel Bethlen) s-a aflat mereu în epicentrul protestantismului ocult, fiind prieten cu rozicrucianul Rege al Boemiei, Friedrich V, în sprijinul căruia şi al Uniunii sale protestante a intervenit cu sprijin militar pe parcursul războiului de 30 de ani. Principele Bethlen a patronat în Transilvania artele şi ştiinţele, înconjurându-se la curtea din Alba Iulia de cărturari celebri în toată Europa, precum poetul laureat Martin Opitz din Silezia, chemat în 1622 de principele Bethlen ca profesor de literae humaniores la nou înfiinţatul Colegiu Academic din Alba Iulia (Gyulafehérvár). Acesta este autorul unei pierdute Dacia antiqua, precum şi al unei apologii în versuri despre români: Zlatna, oder von der Ruhe des Geműths

Johann Heinrich Alsted, doctor în filosofie sacră şi profană, la vârsta de 52 de ani 

Johann Heinrich Alsted, pe care noi îl propunem aici ca fiind misteriosul corespondent fluddian de pe tărâmuri transilvane, a avut în comun cu ocultistul Robert Fludd încrederea declarată încă din tinereţe în filosofia hermetică, alchimia fiind pentru profesorul transilvănean ştiinţa a cărei importanţă în cunoaşterea umană vine – o spune chiar el în Systema physicae harmonicae (1612) – imediat după fizica aristotelică. Şi nu întâmplător, Alsted îşi scrie sau editează toate publicaţiile sale despre ştiinţele oculte (lullysm, hermetism şi alchimie spirituală) tocmai în perioada manifestelor rozicrucine apărate de Fludd. Eran vremea în care ocultistul englez scria despre hermetism şi alchimie ca despre sinonimiile perfecte ale căutărilor rozicruciene, căutări pe care el le înţelegea ca pe o cercetare „universală a Naturii ce nu diferă cu mult de acea speculaţie pe care eu am adunat-o din practica mea alchimică”. În plus, amândoi cunoştau perfect manifestele rozicruciene. În ce îl priveşte pe Alsted, în tratatul său despre teoria cunoaşterii, intitulat Philosophia digne restituta (1612), el mărturiseşte că iluminismul său baroc a crescut în marginea unei filosofii oculte de la care a preluat ideea unei nobile „tradiţii adamice“, a unei cunoaşteri ancestrale văzută ca fundamentul întregii umanităţi. „Patriarhul Adam” fiind văzut aici de Alsted exact ca în introducerea manifestului rozicrucian Fama Fraternitatis (Către înţeleptul şi înţelegătorul cititor, 1614), drept primul depozitar al unei „înţelepciuni care este pentru om o infinită Comoară [...], cu această Comoară a fost înzestrat Părintele nostru Adam“.
Larg răspândită în mediile rozicruciene, ideea va fi ulterior asumată de Masoneria speculativă care o va perpetua până în zilele noastre, Marele Maestru al oricărei loje figurându-l azi în cadrul ritualului pe „venerabilul” Adam.
Datorită acestei încrederi în vechimea mitică a înţelepciunii oculte, Alsted a cerut cu vehemenţă ca „archaeologia” să fie primul demers gnoseologic al iubitorilor de înţelepciune. Şi e foarte probabil că, pornind de la acest apologet al trecutului, poate şi sub influenţa exaltării etno-poetice a lui Martin Opitz, principele Bethlen să fi avut viziunile sale profetice despre un regat unit al vechii Dacii, în care el se vedea rex Daciae, un vis despre care principele vorbeşte în scrisoarea din 18/28 decembrie 1627, adresată arhiepiscopului primat al Ungariei Petrus Pázmány.
Abia acum, trecând succint în revistă acest grup de filosofi reuniţi în jurul unui principe cu legături în „înalta societate” a protestantismului ocult, putem înţelege de ce magister-ul Robert Fludd s-a simţit măgulit şi a ţinut să se laude cu încurajările venite din mica şi îndepărtata Corona Transylvanus. Cât priveşte cercul de cărturari care au dus aici faima unei „ilustri schola Bethleniana”, cum cu mândrie îşi numeşte Alsted colegiul din Alba Iulia pe pagina de titlu a tratatului său Disputatio theologica de Deo (1630), rămâne de domeniul evidenţei că aceşti erudiţi transilvăneni nu puteau rămâne în afara rumorii rozicruciene iscate printre „totius Europae eruditis” de epistolarul  fluddian pus sub pecetea Famei.
 Întreaga biografie a „rozicrucianului“ principe transilvănean ilustrează perfect tipologia acelei „persona intellectualis et publica” căreia i se adresau deopotrivă epistolarul fluddian şi manifestele Famei. Bethlen Gábor s-a născut în Ilia  de pe Mureş (Marosillye), din actualul judeţ Hunedoara, şi i-a succedat în 1613 prinţului Gabriel Báthory la conducerea principatului Transilvaniei, calitate în care a susţinut puternic protestantismul şi cultura din perspectiva unui panculturalism şi umanism european, fiind unul din artizanii „vârstei de aur” a Transilvaniei, independentă şi încurajând pluralitatea culturală şi confesională. El însuşi autor de poezie, principele Gabriel Bethlen a înfiinţat la Alba-Iulia nu doar un
colegiu calvinist şi o tipografie princiară (1619), dar şi burse pentru absolvenţii acestui colegiu, ocupându-se personal de trimiterea celor care au deprins aici „helvetica Credo” (calvinismul) la universităţile protestante din Anglia, Ţările de Jos şi din principatele germane. Respectivele universităţi erau pe atunci nu doar faimoase centre de cultură şi erudiţie teologală, dar mai ales medii de efervescenţă a ştiinţelor oculte, alchimia şi pansofia ocupând aici de departe primul loc.
Cu circa un secol mai înainte şi tot din mediul transilvănean – fapt care poate semnala aici o adevărată tradiţie alchimică – provine o ciudată lucrare hermetică disimulată sub forma unei alegorii liturgice: Addam et processum sub forma misae, scrisă pe la 1510 de capelanul şi astrologul Nicolaus Melchior Cibinensis (din Sibiu, adică). Transilvăneanul Melchior, zis şi Szebeni, a fost astrologul Curţii din Buda între 1492-1526. După dezastrul de la Mohacs (1526), el s-a refugiat la Viena unde a şi murit, în 1531, decapitat din ordinul fostului său protector, împăratul Ferdinand I. Numele nefericitului capelan a renăscut însă peste ani  tocmai în perioada epistolarului fluddian prin strădania aceluiaşi editor (Zetzner) care l-a publicat şi pe Alsted, semn, poate, că acet nucleu de hermetişti transilvăneni ţinea vie flacăra unei tradiţii oculte autohtone. Şi astfel, în rozicrucianul secol al XVII-lea chipul capelanului Melchior apare în galeria alchimiştilor iluştri alături de Hermes, de Albert cel Mare, Avicena, Raymond Lully şi Roger Bacon, iar textul sibianului devine acum pentru mediile alchimice europene un adevărat „compendiu de chimie transcedentală”, deseori citat şi retipărit. Se poate spune chiar că odată cu sibianul Melchior tradiţia hermetismului autohton s-a integrat perfect în curentul de spiritualizare a alchimiei din rozicrucianul secol XVII, secol în care alchimistul era încă văzut de Fludd ca un homo religiosus care căută „transmutarea propriei fiinţe în aurul divin“.
 Încercarea de faţă se rezumă dacă nu la a-l certifica documentar pe misteriosul corespondent transilvănean al rozicrucianului Robert Fludd, cel puţin la a semnala o tradiţie ilustră pe care ocultismul a avut-o pe tărâm transilvan. Tradiţie care a făcut ca la începutul secolului următor, un ocultist de talia contelui Saint-Germain (n. 1710?), autor al celebrului manuscris alchimic La Très Sainte Trinosophie, să se declare descendent direct din principii Transilvaniei. 
Legat de numele acestui celebru iniţiat, legenda mai spune că, spre sfârşitul vieţii sale, „el s-a retras într-o mănăstire din Transilvania, de unde a condus activităţile societăţii lui secrete…”
 rămâne pentru noi de domeniul evidenţei că, de la Melchior Sibianul şi până la, de pildă, Valentin Franck von Franckenstein sau Ch. F. S. Hahnemann, părintele homeopatiei, iniţiat în 1777 la Sibiu, Transilvania a contribuit la o neîntreruptă apologetică a acestei „ştiinţe a timpurilor străvechi… pe care înţelepţii din totdeauna o consideră drept comoara cea mai de preţ a omenirii şi pe care ei o transmit doar celor care au credinţă” (Robert de Valle). Toată această ilustră tradiţie locală permite astăzi adepţilor filosofiei oculte mândria apartenenţei lor la esoterismul occidental.
Poetul olandez Heinrich Neuhus în Avertsmentul său pios şi foarte util a spus că datorită persecuţiilor din debutul Războiului de 30 de ani, rozicrucienii s-au refugiat în Est?
Oricum, Masoneria transilvăneană interbelică a crezut în această idee şi, urmând tradiţia de a-şi boteza lojele cu numele unor fraţi iluştri, a dat numele de „Bethlen” unei loje din Târgu Mureş, aşezarea pe care principele „rozicrucian“ a ridicat-o la rangul de oraş liber regal în anul 1616.

Notele complete şi figurile amintite de text, în R. Cernătescu, Literatura luciferică. O istorie ocultă a literaturii române, ed. Cartea Românească, 2010.
 sursa
http://raducernatescu.wordpress.com/2011/11/12/traditii-rozicruciene-romanesti-2/

Melchior Cibinensis, s-a nascut  Sibiu sau Hermannstadt  a fost unul dintre cei mai celebrii alchimisti ai lumii.. Influentat pe de o parte de biserica, a carei haina a purtat-o si de alchimie, a incercat sa creeze o punte intre cele doua. Foarte dificil, pentru ca sunt doua institutii cu viziuni total diferite si care sunt puternic antagonice. Tocmai ineditul acestei asocieri, l-au facut celebru pe Melchior (acesta nu este numele sau real si pentru ca exista multe controverse in cunoasterea celui real, cei care s-au ocupat d biografia lui au preferat sa foloseasca porecla).
Este considerat cel mai important alchimist roman si printre cei mai mari ai lumii crestine, alaturi de Albertus Magnus, Avicenna, Agrippa, D'Apone, Valentinus, Schwartze, Trevisandus, Brand, Roger Bacon. Scrierile sale au constituit izvoare si surse pentru cei care i-au urmat, iar lucrarea sa cea mai valoroasa: „Processus sub forma missae” (aparuta in 1525) a fost publicata si mentionata nu doar separat, ci si in opere mai ample, cum este cea din 1602, „Theatrum Chemicum” și cea a lui Maier din 1617, „Symbola aurae mensae”.
A fost astrolog la curtea regelui Vladislav al II-lea al Bohemiei si Ungariei.
 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com