Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

sâmbătă, 20 iulie 2013

„La Vatican există secte sataniste. Nu sunt la vedere, dar ele există.” - Don Gabriele Amorth

În ianuarie 2008, într-un interviu oferit lui Alexander Smoltczyk pentru ziarul german Der Spiegel, Don Gabriele Amorth, exorcist şef la Vatican, afirma că „la Vatican există secte sataniste. Nu sunt la vedere, dar ele există.”
În memoriile sale, însă, el merge mult mai departe: „Da, chiar la Vatican există membri ai unor secte sataniste, (…) preoţi, prelaţi şi chiar cardinali. (…) Am aflat acest lucru de la persoane care i-au cunoscut direct pe aceştia. Şi, de mai multe ori, am auzit acest lucru mărturisit de diavolul însuşi, în timpul exorcizărilor. (…) Bineînţeles, l-am informat (pe Papă)! Dar face şi el ce poate. Este ceva cutremurător. Ţineţi cont de faptul că papa Benedict al XVI-lea este german, o ţară foarte ostilă acestor lucruri. În Germania, practic nu există exorcişti, dar am avut ocazia să discut cu Papa de trei ori pe vremea când era încă prefect al congregaţiei pentru Doctrina credinţei."
 
"M-am hotărât să vorbesc despre aceste lucruri pentru că ele sunt de o importanţă capitală pentru a înţelege situaţia actuală a Bisericii (nu putem înţelege criza Bisericii fără a admite că fraza lui Paul al VI-lea despre fumul lui Satan care a invadat Biserica nu este doar un fel poetic de a se exprima). Dar prezint, de asemeni, aceste fapte pentru că sunt intim convins că pedofilia are de a face – cel puţin în anumite cercuri – cu practicile satanice.”
Apariţia cărţii Memoriile unui exorcist a declanşat un imens scandal, bătrânul Don Amorth fiind literalmente ridiculizat în presă. Merită însă să ne punem întrebarea dacă nu cumva el a văzut în inima Vaticanului lucruri şi mai teribile, dacă a riscat să-şi piardă respectabilitatea, denunţând un grup de cardinali din interiorul Sfântului Scaun.
Amintim că în septembrie 2011, Papa Benedict al XVI-lea şi înalţi oficiali ai Bisericii Catolice au fost acuzaţi la Curtea Penală Internaţională de la Haga de crime împotriva umanităţii, de către o organizaţie care apără victimele abuzurilor sexuale comise de preoţii catolici. Înalţii responsabili de la Vatican sunt acuzaţi că „au tolerat şi acoperit, în mod sistematic, violurile şi actele sexuale comise împotriva minorilor, în întreaga lume”.

La începutul celui de-al şaptelea an al pontificatului său, în 1296, Bonifaciu a emis primul dintre cele mai faimoase două edicte papale din istoria creştinismului. Tonul acestuia amintea de fulgerele papale ale lui Grigorie al VII-lea (1073–1085), iar cuvintele din deschiderea sa, Clericis laicos, i-au dat numele. Prima propoziţie din acest edict este o afirmaţie plină de adevăr care revelează moralitatea jalnică în care zăcea creştinismul: „Trecutul arată că laicii au fost ostili faţă de papalitate, iar experienţa noastră arată fără tăgadă că acest lucru este valabil şi în prezent.“
Lipsa de simpatie faţă de papi reflecta probabil îndoiala subzistentă cu privire la pretenţia descendenţei lor divine.
Acest edict care îl viza în mod special pe regele Franţei, Filip al IV-lea, nepotul Sfântului Ludovic, nu şi-a atins ţinta. Mai apoi, pe 18 noiembrie 1302, Bonifaciu al VIII-lea şi-a emis imoralul „Edict al Celor Două Săbii“ (Unam Sanctam, „Unul Sfântul“), care trasa cadrul esenţei creştinătăţii pentru secolele ce urmau. Edictul papal declara că Biserica controla „cele două săbii“ adică cele două puteri:  
„Amândouă săbiile se află în puterea Bisericii, cea spirituală şi cea trecătoare: cea spirituală e mânuită de Biserică prin braţul clerului: cea lumească prin braţul armatei sale… iar puterea spirituală are dreptul de a o stabili şi ghida pe cea lumească şi de asemenea de a o judeca atunci când nu acţionează cum se cuvine… 
Prin urmare, oricine se opune celor două săbii ale Bisericii, se opune legii lui Dumnezeu.“

Edictul Unam Sanctam, Bonifaciu al VIII-lea, 18 noiembrie 1302; prezentare în Enciclopedia Catolică, xv, pag. 126
Sub Bonifaciu Biserica Catolică a devenit un suzeran secular care a cucerit vaste teritorii care sunt cunoscute în istorie ca şi „Statele Papale“. Abia în 1870 baionetele patrioţilor italieni au reuşit într-un final să recupereze regiunile furate şi să le redea Italiei unite. La acea vreme italienii, sub Victor Emmanuel al II-lea, regele Sardiniei şi Piedmontului, a luat înapoi Roma şi teritoriile papale adiacente şi a declarat Oraşul Etern capitală a noului Regat Unit al Italiei. Statele Papale, cu o suprafaţă de 39.495 km2 şi trei milioane de locuitori plătitori de taxe, au fost astfel scoase din portofoliul de investiţii al Vaticanului şi au dispărut pentru totdeauna de pe harta Europei – şi din istorie. Biserica, cu excepţia a 108 acri de pământ pe care se află Vaticanul, nu mai conducea nici o zonă pământească europeană însuşită abuziv, iar suveranitatea sa lumească a luat sfârşit. Însă povestea lui Bonifaciu al VIII-lea nu se termină aici. În Enciclopedia Catolică îi sunt dedicate nouă pagini inutile în care se recunosc lipsurile caracterului său, dar se fac încercări disperate de a se evita orice acuzaţii mai grave. Cu toate acestea, primele ediţii din Encyclopaedia Britannica spun adevărul despre acest papă, descrierea sa fiind făcută de către profesorul Rockwell, un distins istoric ecleziastic. El explică ostilitatea faţă de acest papă prin următoarea frază:
„Lăcomia, pretenţiile pline de îngâmfare şi aroganţa pe care le afişa adesea i-au atras mulţi duşmani… mulţi credeau că era de aceeaşi teapă cu Diavolul“.
Encyclopaedia Britannica, 3rd ed., 1797.

Recent, o afirmație surprinzătoare a Suveranului pontif Francisc I a făcut rapid înconjurul mapamondului, stârnind vii controverse. Cuvintele Papei atacă nici mai mult nici mai puțin decât fundamentul tradiției creștine și al oricărui demers spiritual: credința în DUMNEZEU.
Într-una dintre predicile de dimineață, pontiful a construit un dialog imaginar între un catolic și un preot, urmărind să lămurească, în opinia sa, „poziția” pe care se situează ateii pe calea către mântuire. „Chiar şi ei, oricine [se poate salva, n.n.]. Cu toţii avem datoria de a face fapte bune. Faceţi asta şi vom găsi un punct de întâlnire la mijlocul drumului”, a spus Francisc I. Chiar și în condițiile în care nu crezi în DUMNEZEU, subliniază Papa în acea predică, cerurile îți sunt deschise dacă faci fapte bune.
Două zile mai târziu Vaticanul nuanțează și explică aceste afirmații controversate ale Pontifului, aducându-le în canoane. În comunicatul de presă se citează, de asemenea, o parte a Catehismului Bisericii Catolice în care se arată că cei care resping învăţăturile lui Iisus nu se pot mântui. În plus, părintele Thomas Rosica, purtătorul de cuvânt al Vaticanului, precizează că „faptele bune” nu sunt o condiţie suficientă pentru mântuire.
Ce însemnătate are credința în DUMNEZEU în viziunea Papei? Și ce este, de fapt, binele în lipsa unui ax moral și spiritual? De-a lungul timpului, binele s-a dovedit a fi un concept foarte relativ, înțeles de multe ori  din puncte de vedere particulare, unilaterale. În numele unui așa-zis bine s-au comis numeroase orori. A considera că ateismul, care neagă dimensiunea spirituală a vieții, poate să ofere un sistem de valori valabil și implicit să conducă la o aplicare corectă a principiului binelui, este o gravă confuzie. Așadar, ce interese servește Papa Francisc I atunci când dă apă la moară ateismului, devalorizând credința în DUMNEZEU? 
Oare Suveranul Pontif începe să își arate adevărata față, de servitor al sinistrei doctrine a Ordinului Iezuit din care face parte.

Alberto Rivera a fost un înalt Iezuit sub jurământ secret care a devenit un creştin cu credinţă în Biblie. El a expus biserica catolică (povestirea lui datează în jurul lui 1979) cu ochiul puternic al unui pătrunzător. Aici aveţi câteva detalii despre felul în care Roma are de gând să preia controlul întregii lumi.
Expresii catolice ordonate de la Roma, care ar trebui să fie folosite pentru toate bisericile creştine:
*Am multe rude în biserica catolică care Îl iubesc pe Domnul şi cred că sunt credincioşi creştini mântuiţi. Este o biserică creştină.
*Cei care nu cred asta provoacă teribile scindări şi daune trupului lui Hristos.
*Mulţi sunt distruşi în credinţa lor creştină atunci când pastorii îi atacă.
*Provoacă tot soiul de confuzie, ditorsionare şi disensiune. Trebuie să înceteze! Trebuie să predicăm iubirea.
*Aceasta este epoca frăţiei oamenilor
*Bisericile sunt unite sub Duhul Sfânt al lui Dumnezeu… Aşa cum vedeţi “Dumnezeu nu ţine seama de cine e de faţă”…
*Catolicii, evreii şi protestanţii fără deosebire sunt deopotrivă în marea familie a lui Dumnezeu! Aceasta este o mare redeşteptare care mătură lumea!
*Evanghelia iubirii.
*Spune doar “cred în Dumnezeu”
*Predici de azil: = făcându-i pe oameni să se simtă cât mai confortabil cu putinţă, în timp ce ei mor încet şi sigur.
Lumea iubeşte acest fel de “predicare mincinoasă”.
Biblia ne avertizează cu privire la profeţii mincinoşi (2 Petru 2.1), unii care se infiltrează (Iuda 4) şi lupi (Fapte 20.29) care se strecoară printre noi, …însă predicatorii nu predică acest subiect.

 
 sursa
http://newsinfo1000.wordpress.com/category/secretele-vaticanului/

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com