Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

duminică, 13 octombrie 2013

AURUL - în scrierea stelară

Omul în raporturile lui cu Cosmosul

Aş vrea să înscriu în sufletele dvs. ceea ce vă poate face să deveniţi capabili să luaţi o bucăţică de aur şi s-o contemplaţi în mod meditativ. Bătut în foiţă subţire şi văzut în transparenţă, el prinde o tentă verzuie.
Când mă apropii de această foiţă de aur cu forţele profunde ale sufletului, această nuanţă verzuie trezeşte – nu printr-o analogie confuză – acelaşi sentiment interior ca o pajişte verde, ca verdele covor vegetal al Pământului. Dar, cufundându-mi astfel toate forţele sufletului în contemplarea acestei foiţe de aur translucide, este trezită şi forţa opusă a sufletului, şi când îmi ridic ochii, apare de jur împrejurul meu contrastul – dar acesta nu este simplul efect de contrast pe care îl descrie fiziologia – al unei lumi ce răspândeşte o licărire
roşiatică fără strălucire, o licărire de un roşu-albăstrui . În acest moment, eu ştiu că în această bucăţică de aur atât de subţire se găseşte lumea întreagă. Şi această bucăţică de aur cu licăr verzui pe care o ţin în mână este în realitate o sferă întreagă – nu punctul particular, nodul unei sfere –, o sferă întreagă, şi eu învăţ astfel să trăiesc în albastrul-roşiatic, în albastrul-violet al unei sfere.
Iar când veţi învăţa să cunoaşteţi alte proprietăţi ale aurului, veţi face legătura vie dintre proprietăţile respective şi ceea ce vă aduce această viziune pe calea sufletului. Astfel, veţi face în mod viu experienţa fundamentală a acestei proprietăţi a aurului, care constă în refuzul de a se uni cu oxigenul. Căci veţi spune: Omul trăieşte datorită prezenţei oxigenului, pentru că el transformă în permanenţă oxigenul. În corpul eteric, am văzut, totul este diferit; el este înrudit cu tot ceea ce nu este legat de corpul fizic. Aurul este înrudit cu corpul eteric, prin faptul că el nu tolerează să fie unit cu oxigenul. Şi tocmai în virtutea acestei proprietăţi exercită aurul o putere de vindecare asupra corpului eteric pentru tot ceea ce oxigenul, de exemplu, riscă să provoace în corpul fizic. De aceea, aurul este, într-un anumit sens, un remediu capabil să acţioneze în mod direct pornind din centrul omului. Prin această impresie luminoasă de un roşu-albăstrui fără strălucire, veţi percepe adevărul acestui adagiu:
Aurul este Soare. El este în întregime Soare. 
Acesta este un punct crucial care vă indică, pur şi simplu, că în spaţiul cosmic, aurul este Soare, şi că aurul-Soare este înrudit cu corpul eteric.

Vedeţi dvs., asemenea consideraţii conduc spre proprietăţile substanţelor folositoare în terapie. Dar nu veţi ajunge la ele decât dacă luaţi în serios cuvintele ce urmează, considerându-le nu ca pe nişte cuvinte goale, ci ca pe un apel la forţele sufletului:
Priveşte în sufletul tău
Forţa luminii,
Simte în trupul tău
Puterea greutăţii.
Aceste cuvinte trebuie să fie practicate ca un exerciţiu. Trebuie să vă exersaţi ca şi cum sufletul dvs. ar deveni fluid, ar curge departe ca un val de lumină, ca o forţă luminoasă, şi ca şi cum trupul dvs. ar deveni un obiect care se uneşte cu interiorul Pământului printr-o nostalgie a greutăţii. Trebuie să faceţi în mod real experienţa interioară a acestui antagonism copleşitor, atunci vă despărţiţi sufletul de trup, trebuie să fie aşa. Şi în continuare:
În forţa luminii
 Radiază Eul-spirit
Doar în acest fel veţi înţelege întregul. Căci Eul uman, ca experienţă interioară, creşte în suflet. De aceea trebuie să percepeţi, de asemenea, această imagine a Eului dezvoltându-se, radiind, în valul de lumină radioasă a sufletului care se răspândeşte în Univers.

Marea opoziţie dintre Iran şi Turan

Marea contradicţie pe care o ştim şi din istoria exterioară, dintre Iran şi Turan.
În nord, în mijlocul Siberiei, Turanul, acel amestec de popoare dotat într-un grad înalt cu moşteniri atavice ale unei clarvederi astrale inferioare, care datorită acestei vieţi în lumea spirituală nu avea nicio înclinaţie şi nicio predilecţie de a fonda o cultură exterioară – pentru că aceşti oameni erau mai pasivi şi de multe ori aveau drept preoţi chiar magicieni şi vrăjitori de factură inferioară –, acolo unde era vorba de spiritual, se dedau magiei inferioare, uneori chiar magiei negre. La sud de ei: Iranul, acele regiuni în care de timpuriu a luat naştere impulsul de a transforma prin forţă spirituală omenească, cu cele mai primitive mijloace, cele ce ne sunt date în lumea senzorială înconjurătoare, în felul acesta putând lua naştere culturile exterioare.
Iată marea opoziţie dintre Iran şi Turan. În mituri şi legende se indică într-un mod foarte frumos cum o parte din aceşti oameni din nord, partea cea mai avansată în direcţia acestui fel de cultură, a coborât până în regiunea pe care noi am considerat-o de tip iranian.
Iar când în legenda lui Dschemshid, acel rege ce şi-a condus popoarele din nord în sud, spre Iran, ni se spune că el a primit de la zeul – ce va fi recunoscut treptat – pe care el l-a numit Ahura Mazdao un pumnal de aur cu ajutorul căruia urma să-şi îndeplinească misiunea pe Pământ, trebuie să ne fie clar că prin pumnalul de aur al regelui Dschemshid, care şi-a scos popoarele din inerţia maselor turaniene, ridicându-le la un nivel înalt de dezvoltare, a fost sporită strădania spre înţelepciune, aceea care ridică forţele ajunse în decadenţă la un nivel mai înalt şi le pătrunde şi întreţese cu forţa spirituală pe care omul o poate cuceri pe planul fizic. Acel pumnal de aur, sub formă de plug, a răsturnat pământul, a făcut din pământ un ogor şi a adus omenirii primele şi cele mai primitive descoperiri. El a continuat să acţioneze şi acţionează şi în ziua de azi în toate cuceririle culturii, de care oamenii sunt atât de mândri. Faptul că regele Dschemshid, ce a descălecat din Turan în regiunile iraniene, a primit acest pumnal de aur de la Ahura Mazdao, ce a dat oamenilor forţa de a preface în folosul lor lumea exterioară senzorială, este un lucru semnificativ.
Entitatea de la care provine acest pumnal de aur este şi marele inspirator al conducătorului popoarelor iraniene, pe care noi îl cunoaştem drept Zarathustra sau Zoroastru, Zerdutsch. Zarathustra era şi cel care în timpuri străvechi – imediat după catastrofa atlanteeană – a înzestrat acel popor, dotat cu impulsul de a întreţese cultura exterioară cu forţă spirituală omenească, cu comorile pe  care el le-a putut extrage din sfintele Misterii. În acest sens, Zarathustra a trebuit să dea acestor popoare, ce nu mai posedau vechea însuşire atlanteeană de a privi în lumea spirituală, noi perspective şi noi speranţe pentru lumea spirituală. Astfel, Zarathustra a deschis calea, despre care noi am discutat adesea, prin care popoarele trebuiau să descopere că în corpul de lumină exterior al Soarelui avem doar trupul exterior al unei fiinţe spirituale superioare, pe care el a numit-o „Marea Aură”, Ahura Mazdao, în opoziţie cu mica aură omenească. Prin aceasta el a vrut să indice faptul că această fiinţă, atunci încă foarte îndepărtată, va cobori cândva în cursul istoriei omenirii pe Pământ, pentru a se uni fizic cu el şi pentru a acţiona în continuare în evoluţia omenirii. Zarathustra a arătat astfel oamenilor spre acea entitate ce a trăit mai târziu în istorie ca Christos.
Prin aceasta Zarathrustra sau Zoroastru a îndeplinit ceva măreţ, ceva impunător. El i-a redat noii omeniri postatlanteene, omenirii desacralizate, mersul ascendent spre un spiritual şi speranţa că oamenii, ale căror forţe au coborât pe planul fizic, pot ajunge în spiritual. Vechiul hindus atingea, într-un anumit fel, vechea spiritualitate prin disciplina yoga. Ceea ce a adus Zarathustra urma să deschidă însă oamenilor un nou drum.

Lumina solară, aurul solar se propagă

Abia când apele Atlantidei au părăsit aerul, când ploaia şi Soarele s-au despărţit, a devenit cunoscut curcubeul. Vă amintiţi că după Potop au apărut mari suprafeţe de pământ, aşa cum descrie în mod grandios legenda, şi în particular Biblia.
Ce adevăr profund ni se dezvăluie când citim:
„Când apele s-au retras, Noe văzu curcubeul!“
Abia prin curăţirea aerului de ceţurile atlanteene Soarele a devenit vizibil pentru om în forma sa actuală. Aceasta s-a produs simultan cu restrângerea omului în egoitatea sa. Din motive profunde, ştiinţa spiritului desemnează sub numele de aur eteric lumina care inundă spaţiul, iar aurul este considerat lumină condensată. 
Vechii atlanţi ştiau de la instructorii lor că exista o legătură între lumina solară şi aur.
Iată imaginea care le era comunicată:
lumina solară, aurul solar se propagă
Ea vă înconjură cu inelul care eliberează Sinea, care face să nu vă mai simţiţi lipsit de personalitate în sânul naturii. La atlanţi Sinea mai era dispersată în norii de ceaţă. În prezent, ea formează un inel îu jurul omului.
Ceţurile Atlantidei părăsesc aerul, sunt împinse în jos, şi apar ca fluvii, în vest. Pentru urmaşul atlantilor, Rinul însuşi nu reprezintă altceva decât masele de ceţuri precipitate care curg. El percepe în Rin aceste mase de apă încă pătrunse de lumina solară. Acesta este aurul solar pe care el îl presimte în Rin, acel aur solar care acţiona în mod dezinteresat în vechea Atlantidă. Acesta era pentru el comoara Nibelungilor şi cel care ar fi vrut să o aibă pentru sine îi era dusman.
Acest fapt grandios l-a inspirat pe Richard Wagner, fără ca el să fie cu totul conştient de asta. Reamintiţi-vă uvertura sa la Aurul Rinului. Ce reprezintă acel maiestuos punct de orgă (timp de oprire care suspendă măsura asupra unei note a cărei durată poate fi prelungită după voie - nota trad. român) în mi bemol major dacă nu momentul impactului Eului în umanitate. Dar, asa cum planta nu cunoaste legile care-i guvernează creşterea, nci poetul nu are nevoie să cunoască aceste lucruri. Artistul creator trebuie înţeles ca fiind inspirat de forţe aflate dincolo de conştienţa sa. Aici un artist de seamă a simţit ceea ce trebuie să fie reintegrat umanităţii.

Alchimistul medieval

Rosicrucianul din Evul Mediu căuta fenomenul intern care corespunde acestei arderi exterioare. El vedea acest fenomen sufletesc lăuntric ca un sentiment de devoţiune fierbinte faţă de divinitate. Şi numea tot ce putea fi mistuit de foc sulf sau sulphur. El vedea stadiile de evoluţie a Pământului ca pe un proces de purificări succesive, asemănătoare unui proces de ardere, deci unui proces sulfuric. Şi aşa cum ştia că Pământul va fi cândva purificat prin foc, vedea şi în devoţiunea fierbinte faţă de divinitate un proces de ardere. În procesele pământeşti vedea lucrarea unor zei care privesc spre alte divinităţi, şi mai înalte. Pătruns de o mare evlavie şi de un sentiment profund religios, privind un proces de ardere îşi spunea: Acum zeii aduc sacrificii divinităţilor şi mai înalte decât ei. Iar când, în Evul Mediu, teosoful iniţia el însuşi un proces de ardere, în propriul său laborator, simţea ceva ce ar putea fi exprimat astfel: Eu fac acum ceea ce fac zeii înşişi, atunci când se jertfesc unor divinităţi superioare lor.
El se considera vrednic să înceapă un asemenea proces în laboratorul său numai atunci când se simţea pătruns de un sentiment de jertfire de sine, când simţea el însuşi, în sinea sa, dorinţa să se ofere ca jertfă zeilor. Puterea flăcării îl umplea pe teosof de sentimente profund religioase, şi el gândea: Când văd în afară, în macrocosmos, flacăra, percep gândurile, iubirea şi spiritul de jertfire de sine al zeilor.
Alchimistul medieval efectua el însuşi în laboratorul său aceste experienţe şi apoi se adâncea în contemplarea rezultatului, formarea de săruri, dizolvarea şi arderea, cu un profund sentiment religios, simţind totodată că se află în strânsă legătură cu toate forţele din macrocosmos. Aceste procese sufleteşti îi trezeau mai întâi gânduri divine, în al doilea rând iubire divină şi în al treilea rând sentimentul sacrificial divin. Şi astfel rosicrucianul acelor timpuri descoperea că dacă realiza un proces de formare a sării se declanşau în el gânduri curate, purificatoare. În cazul unui proces de dizolvare se simţea cuprins de iubire, era străbătut de iubirea dumnezeiască, iar în cazul unui proces de ardere, era gata pentru oficierea unui sacrificiu, îndemnat să se jertfească pe altarul lumii.
Experimentatorul trăia efectiv aceste stări. Dacă la aceste experienţe ar fi asistat un clarvăzător, el ar fi observat o modificare a aurei persoanelor implicate în efectuarea experienţelor. Aura, care înainte de începerea experienţelor fusese foarte eterogenă, pestriţă, fusese poate plină de dorinţe sau instincte ce-l stăpâniseră pe cel în cauză, o dată cu efectuarea experienţelor devenea monocromă. Mai întâi, în cazul experienţelor pentru formarea de sare, devenea de culoarea aramei – gânduri pure, divine, apoi, în experienţele de dizolvare, argintie – iubire divină şi, în sfârşit, strălucitoare ca aurul – iubire pentru jertfa divină sau pentru oficierea unui sacrificiu divin, în cazul experienţelor de combustie.
Alchimiştii spuneau că au făcut din aura lor aramă subiectivă, argint subiectiv şi aur subiectiv. Urmarea era că acela care trecuse prin aceste experienţe şi le trăise lăuntric cu adevărat era pătruns întru totul de iubire divină. Aşadar, în urma acestor experienţe devenea o fiinţă pătrunsă de puritate, de iubire şi de voinţă de sacrificiu şi prin această oficiere a sacrificiului, teosoful medieval îşi pregătea o anumită clarvedere. Aşa, de exemplu, teosoful Evului Mediu putea să privească cum, dincolo de maya, fiinţele spirituale fac ca lucrurile să ia fiinţă şi să dispară din nou. Prin aceasta, el vedea şi care strădanii sufleteşti acţioneză favorabil în noi şi care nu. El reuşea să descifreze, să cunoască propriile noastre forţe de creaţie şi de descompunere. 
Într-o clipă de iluminare, teosoful medieval Heinrich Khunrath a numit acest proces legea creaţiei şi a descompunerii.
Prin observarea naturii, teosofului medieval i-a devenit clară legea evoluţiei ascendente şi descendente. El exprima ştiinţa pe care şi-o însuşise în felul acesta prin anumite semne, prin figuri şi tablouri imaginative. Era un fel de cunoaştere imaginativă.
Acesta este modul în care au lucrat cei mai buni alchimişti din secolul al XIV-lea până în secolul al XVIII-lea şi chiar până la începutul secolului al XIX-lea. Despre această muncă cu adevărat morală, etică, intelectuală, nu s-a publicat nimic. Ceea ce s-a publicat până acum despre alchimie se referă numai la experienţele pur exterioare, s-a scris doar despre cei care utilizau alchimia în scop personal.
Falsul alchimist căuta doar să producă substanţe. El urmărea în experienţele de ardere a substanţelor numai câştigul material.
Adevăratul alchimist nu acorda nici o valoare substanţei pe care o obţinea în final. Pentru el contau numai trăirile sufleteşti lăuntrice pe care le avea în timpul formării de substanţă, numai gândurile care erau în interiorul său. Din această cauză, exista o regulă foarte strictă, ca teosoful medieval care obţinea prin experienţele sale aur sau argint să nu realizeze niciodată din acestea un câştig material pentru sine. Îi era îngăduit doar să dăruiască altcuiva produsul obţinut. Astăzi, oamenii nu mai au o reprezentare corectă a acelor experienţe. Nu au nici o idee despre ce putea să simtă cel care trăia asemenea experienţe. Teosoful medieval putea să treacă prin drame sufleteşti de mare intensitate în laboratorul său; de exemplu, când obţinea antimoniu, el vedea în acest proces un element moral de o deosebită importanţă.
Cele patru elemente :foc ,apa, aer si pamant impreuna printr-o viziune ezoterica formeaza omul divin . In alchimia medievala existau doar elementele sulf si mercur reprezentate ca nunta mistica a regelui si reginei . Paracelsus prin teoria sa denumita TRIA PRIMA adauga celor doua elemente un al 3-lea sarea. Astfel sulful mercurul si sarea sunt corespondente pentru suflet spirit si corp. Insa in alchimias spirituala isi face aparitia si al patrulea element: azotul.Acest al 4-lea element are legastura cu ALPHA si OMEGA , inceputul si finalul tuturor lucrurilor ; cuvantul are menirea de a cuprinde semnificatia celor 2 principii : prima materie aflata in haos la inceputul lucrarii alchimice completata cu piatra filozofala de la final.

Terapia cu aur

în Univers, între Mercur şi Marte se află Soarele. Aşa cum Marte este înrudit cu fierul, Mercur este înrudit ori cu mercurul, ori cu cuprul. Aşadar dacă la deficitul de clor este nevoie de influenţa lui Mercur, la deficitul de fier de influenţa lui Marte, atunci se pune problema, când cele două nu se pot întâlni, să se facă mai puternică în om forţa solară, care se află între ele. Căci ceea ce aduc împreună clorul și fierul este forţa solară în om. Şi aceasta poate fi stimulată dacă administrăm omului aur în cantităţi foarte mici. Dacă încercăm să tratăm cu aur – desigur, din nou într-o foarte precisă preparare, căci altfel rămâne iarăși în stomac – atunci se pot aduce din nou Marte şi Mercur laolaltă.Aşadar vedeţi că la astfel de bolnavi pot intra în considerație trei feluri de remedii. Aceasta arată că nu se poate vindeca pur şi simplu după numele bolii, ci trebuie să fie folosit fie un preparat din cupru, fie un preparat din fier, care trebuie obţinut dintr-o plantă, de exemplu din spanac. Sau poate fi necesar aurul – dar într-o preparare corespunzătoare – pentru ca cele două să se întâlnească. Anume este aşa: Dacă se cunoaşte numai ceea ce se desfăşoară aici, pe Pământ, în om, atunci nu se poate şti chiar nimic despre om; atunci se ajunge ca ceea ce arată la fel să fie și denumit la fel.
Există tinere fete care fac anemie atunci când ajung la pubertate. Aceasta indică faptul că în interior ceva nu este în ordine. Aici influenţa lui Mercur este prea slabă; noi trebuie prin influenţa aurului să o facem să aibă efect mai puternic. Există însă băieţi – dumneavoastră ştiţi că la băieţi pubertatea nu se manifestă prin aceea că se petrece ceva pe dinăuntru; în timp ce la fete intervine intern ciclul, la băieţi schimbarea se petrece pe dinafară: apare schimbarea vocii –, la care intervine foarte frecvent altceva: ei pot prinde exact atunci ceva răguşit în vocile lor. Acesta este la băieţi aspectul corespunzător anemiei ca la fete – băieţii pot deveni şi ei anemici; atunci ceva nu este în ordine în interior –, dar ceea ce înseamnă același lucru la băieți, aceasta este, că schimbarea vocii nu apare normal, că ea trece într-un fel de răguşeală, aşa cum este cazul la foarte mulţi oameni. Atunci nu influenţa lui Mercur este atentatorul propriu-zis, ci influenţa lui Marte. Dar dacă omul continuă să-şi spună – pentru că fierul nu este dat numai de Marte, fierul este dat şi de meteoriţi –: Trebuie să intensificăm influenţa lui Marte –, atunci poate fi şi aşa, ca putem cu aur să intensificăm această influenţă a lui Marte. Vedeţi că pubertatea se manifestă la tineret în moduri foarte diferite: La fete, în aşa fel încât ele se află mai mult sub influenţa lui Mercur, la băieţi în aşa fel încât ei se află mai mult sub influenţa lui Marte, înclinați spre răguşeală sau, dacă nu sunt întotdeauna răguşiţi, răguşesc măcar în fiecare iarnă.
Întregul sistem planetar se află în legătură cu aceste remedii din care putem să alegem:
Saturn = plumb,
Jupiter = staniu,
Marte = fier,
Soare = aur,
Venus = cupru,
Mercur = argint viu
Lună = argint.
Aceste concordanţe sunt considerate, în general, într-un mod incredibil de superficial, în timp ce ele se bazează pe cercetările cele mai minuţioase practicate în vechile Misterii.
Când era simțit aurul în auriu, nu se vedea în aur doar ceva pământesc, ci în auriu se vedea Soarele ce se vestește din Cosmos. Așadar, se vedea dinainte un element care depășește Pământul, chiar dacă acea culoare era percepută la un obiect pământesc. De-abia când se mergea mai sus, spre lucrurile vii, lucrurilor vii li se atribuia culoarea lor proprie, pentru că lucrurile vii se apropie de spirit, așadar, acolo are voie să strălucească, să apară și ceva spiritual.

Taina Sfântului Graal

Unde este, deci, de găsit Graalul care are înscris pe el numele lui Parsifal?
În cursul cercetării mele mi-a fost dat să aflu că el trebuie căutat – numele – în scrierea stelară.
Şi apoi, în altă zi, pe care trebuie s-o consider ca una foarte importantă pentru mine, a rezultat unde poate fi găsită cupa de aur; prin ea – se exprimă prin simbolul său din scrierea stelară – suntem conduşi la taina Graalului.
În scrierea stelară am văzut, ceea ce oricine poate vedea - fără a afla însă taina problemei.
Într-o zi, pe când urmăream cu privirea interioară secera aurie a Craiului Nou, care apare pe cer în aşa fel încât Luna întunecată este slab vizibilă, mi-a apărut, aşezată în ea ca o rondelă mare slab vizibilă, astfel încât se vede fizic-exterior Luna aurie, „Ganganda greida" – provizia de drum rătăcitoare – şi în ea marea ostie, rondela întunecată, ceea ce nu se vede pe Lună dacă o priveşti superficial, ci numai dacă o observi cu atenţie: Căci atunci vezi rondela întunecată şi – înscris în minunatele litere ale scrierii oculte pe secera Craiului Nou – numele Parsifal!
Aceasta, dragi prieteni, a fost scrierea stelară. Din citirea scrierii stelare rezultă pentru inima şi pentru mintea noastră ceva – chiar dacă poate încă nu totul – din taina lui Parsifal, din taina Sfântului Graal.
Am atras atenţia asupra faptului că, în secera aurie a Craiului Nou, din care se ridică, aşa cum poate vedea oricine prin observare directă, partea întunecată a restului Lunii faţă de care secera aurie pare să se delimiteze, rezultă în scriere ocultă numele lui Parsifal.   
Ceea ce apare ca seceră aurie ia naştere prin faptul că razele fizice ale Soarelui se reflectă pe Lună. Soarele luminează Luna, iar partea luminată apare ca o cupă aurie. În ea se află ostia întunecată: din punct de vedere fizic, partea neluminată, care rămâne întunecată, la care razele Soarelui nu pot ajunge; din punct de vedere spiritual, mai intervine ceva. Când razele Soarelui cad pe o parte a Lunii şi sunt reflectate cu strălucire aurie, ceva trece prin materia fizică, şi anume ceea ce este spiritual, viu în razele Soarelui. Forţa spirituală a Soarelui nu este reţinută ca forţa fizică a Soarelui, care este reflectată. Ea trece prin materie şi, în timp ce este reţinută de forţa Lunii, vedem în realitate, chiar în ceea ce se află în cupa de aur, forţa spirituală a Soarelui. Astfel, putem spune: În partea întunecată a Lunii, pe care o privim, vedem forţa spirituală a Soarelui. În partea strălucitoare, aurie, vedem forţa fizică a Soarelui care este respinsă ca forţă radiantă. Aşadar, când privim Soarele, Spiritul său se află în cupa forţei fizice a Soarelui. Astfel, în realitate, Spiritul Soarelui odihneşte în cupa Lunii. Şi acum să sintetizăm tot ce am spus până acum despre Spiritul solar şi relaţia sa cu Christos: ceea ce realizează Luna în plan fizic ne va apărea ca un simbol important. Prin respingerea razelor solare ea ne apare ca purtătoare a Spiritului solar: acesta se află în ea sub forma rondelei asemănătoare unei ostii.
Să ne amintiln că în legenda lui Parsifal se subliniază că de fiecare dată, în ziua Vinerii Mari, aşadar, la sărbătoarea Paştilor, din cer coboară ostia, ea este cufundată în Graal, este înnoită; este cufundată în Graal de Sfintele Sărbători ale Paştilor ca o regenerare, unde din nou se face trimitere la Graal şi la Parsifal şi, de asemenea, prin pustnic, la Sărbătoarea Paştilor, a cărei importanţă pentru Graal este din nou redată omenirii prin Parsifalul lui Wagner.
Cel care înţelege aceasta va şti unde se caută Spiritul, şi acolo va fi o perspectivă de mântuire în viitor. Acolo unde nu va fi căutat spiritul, indiferent dacă sunt învingători sau învinşi, acolo nu va fi mântuire în viitor! Oamenii unei părţi a lumii pot cere miliarde de la ceilalţi, şi aceste miliarde vor deveni aur incandescent şi vor acţiona distructiv, în timp ce, pe de altă parte, sărăcia, atunci când este înaripată de spirit, va purta totuşi oamenii în înălţimile unde urmează să conducă viitorul evoluţiei omenirii.
Însă acestea trebuie resimţite dintr-o înţelegere interioară a mersului spiritului. Şi nici privirea înspre ceva exterior nici jurămintele faţă de noi idoli, aşa cum se pregăteşte acum, nu pot salva omenirea, ci numai rămânerea la Spirit, rămânerea în Spirit, acţiunea în Spirit.
Spiritele devenite luciferice, Spiritele înţelepciunii aparţinând Ierarhiei a doua care nu au străbătut cursul normal al evolutiei, acum, în loc să emită din Soare curenţi astrali asupra mineralelor, revarsă curenţi eterici asupra Pământului. Prin aceasta s-a format o anumită substanţă minerală de bază care şi-a primit interioritatea direct din Soare. Nu din planete, ci din Soare şi-a primit aceasta interioritatea, şi această substanţă este aurul.
Din această cauză ocultistul a atribuit aurul direct Soarelui
Aurul este acel mineral luciferic a cărui interioritate nu este activată eteric din planete, ci din Soare. Datorită acestui fapt, tocmai acest metal este, dintr-un anumit punct de vedere, altceva decât celelalte metale.

surse
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA316/GA316_CrCF08.html
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA123/GA123_CF01.html
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA100/GA100_ARCF10.html
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GAChrisRozen/ChrisRozen_CF05.html
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA316/GA316_PastiCF03.html
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA149/GA149_CF5.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com