Mens sana in corpore sano.
Nu te baza pe alţii! Priveşte, învaţã, fã şi taci! Dupã ce te ajuţi pe tine, ajutã-ţi aproapele! Dacã nu faci ceva azi, mâine (îţi) va fi mai rãu.
Nu conteazã ce poate face România pentru tine, ci ce poţi face tu pentru ea.
Nu conteazã ce poate face România pentru tine, ci ce poţi face tu pentru ea.
"Lumea în care trăim e plină de pericole.
Cum poţi scăpa din ele? 
Urmând sfaturile din această carte!
Ea îţi arată ce trebuie să faci ca să
supravieţuieşti. Adică, să scapi din (aproape) orice fel de accident sau
dezastru imaginabil în care te ameninţă moartea. Dar şi să vieţuieşti în
siguranţă, responsabil şi în mod civilizat.
După ce ai citit această carte, nu vei mai
fi acelaşi om: vei avea o altă pregătire mintală. Vei şti cum să scapi de
pericolul imediat. Vei şti cum să rezişti până sosesc ajutoare. Vei şti cum să supravieţuieşti.
Un om pregătit face cât doi!
Oamenii chibzuiţi ştiu că trebuie să se
pregătească pentru orice eventualitate şi, pe cât pot, îşi iau măsuri
corespunzătoare. E evident că un gram de prevedere face mai mult decât tone de
reparaţii. Incendiile, inundaţiile, cutremurele, automobilele care dau buzna,
trenurile care deraiază sau se ciocnesc, navele care se scufundă, avioanele
care se prăbuşesc - toate distrug fără să aleagă şi fără să anunţe. Uraganul,
ruperea de nori, viscolul, soarele dogoritor lovesc pe oricine, fără nici o
discriminare.
Totuşi, sunt foarte numeroşi cei care îşi
închipuie că nu o să li se întâmple un accident tocmai lor, deşi astfel de
situaţii neaşteptate, îngrozitoare, apar mereu, peste tot. Şi ele fac zeci, sute,
mii de victime printre oamenii obişnuiţi, care, în toată viaţa lor, nu au avut
decât un singur coşmar - ultimul.
Când eşti pierdut în ceaţa de pe munte sau
te târăşti înnebunit de sete în deşert, ori când rătăceşti îngheţat până în
măduva oaselor într-un pustiu de gheaţă, sau te atacă un derbedeu pe o alee 
întunecată,
iluzia ta că aşa ceva nu ţi se poate întâmpla tocmai ţie nu te mai ajută cu
nimic. Iată că acest imposibil îl trăieşti! În casă, aproape de casă - sau la
capătul pământului. Ce te faci?
întunecată,
iluzia ta că aşa ceva nu ţi se poate întâmpla tocmai ţie nu te mai ajută cu
nimic. Iată că acest imposibil îl trăieşti! În casă, aproape de casă - sau la
capătul pământului. Ce te faci?
Tehnicile de supravieţuire sunt foarte
variate. Ele depind de specificul situaţiei, dar şi de atitudinea, cultura,
mentalitatea, posibilităţile (mintale, fizice, materiale) şi pregătirea celui
surprins de accident. Auzi poveşti contradictorii spuse de supravieţuitori care
au scăpat din acelaşi pericol - deşi au acţionat în moduri cu totul diferite;
unii chiar se salvează fără să facă ceva conştient. Unii oameni vor să trăiască
- alţii nu! Deşi viaţa e o minune care nu se mai repetă. Medicii se mira că
unii oameni supravieţuiesc în situaţii din care normal, ştiinţific, trebuiau să
moară. Explicaţia este una singură:
aceşti oameni nu s-au lăsat înfrânţi de
evenimente, ei au avut voinţa să trăiască, să gândească, să lupte pentru a
scăpa. 
Vieţuitoarele moştenesc ereditar
instinctul luptei pentru supravieţuire. În lumea animalelor mari sau mici gãsim
nenumãrate exemple din cele mai variate: ca sã scape, unele se zbat şi luptã,
fug, înoatã, ucid în jurul lor, se înmulţesc extraordinar, altele fac pe
mortul, lanseazã mirosuri respingãtoare, mimeazã o înfãţişare fioroasã ş.a.m.d.
Se adapteazã la mediu. Mulţi oameni fac la fel ca animalele: unii supravieţuiesc
cãlcând peste cadavre, alţii ascunzându-se în grãmada de fecale. Unii fac mulţi
copii (ca sã-şi salveze familia), alţii suprimã gurile de prisos. Cate bordeie
- atâtea obiceie. Unii emigreazã, fug, furã, cerşesc milã, ajutor, hranã, bani,
alţii stau şi luptã, se salveazã singuri din necaz. Sau, aflãm cã pentru a
supravieţui în trecutul recent, unii au devenit informatori la Securitate, în
timp ce alţi oameni s-au refugiat în munţi, sã lupte cu arma în mânã contra
ciumei roşii. Existã metode de supravieţuire pentru orice fel de om. Te poţi
salva şi poţi trãi sau muri - fie cu capul sus, fie ruşinos. Problema 
supravieţuirii
se împleteşte şi cu enigma existenţialã a vieţii şi a morţii, a rostului
fiecãruia pe pãmânt.
supravieţuirii
se împleteşte şi cu enigma existenţialã a vieţii şi a morţii, a rostului
fiecãruia pe pãmânt.
Preocuparea conştientã în acest sens ne
apropie de Dumnezeu.
Ca sã rãzbeşti într-o situaţie disperatã
n-ai nevoie nici de reflexele unui boxer, nici de muşchii unui halterofil, nici
de mintea unui laureat al premiului Nobel. De ceva însã tot ai nevoie: voinţa
de a scãpa şi ştiinţa ce sã faci ca sã scapi.
Supravieţuirea înseamnã sã scapi cu viaţã
dintr-un accident, catastrofã sau nenorocire. Supravieţuirea (şi opusul ei
sinuciderea) fie individualã, fie colectivã, poate fi imediatã sau înceatã, pe termen
lung. Ideal ar fi sã scapi nu numai cu viaţã, ci chiar neatins, sau cât mai puţin
afectat la trup, minte sau suflet. În mod obişnuit, supravieţuirea se referã la
un pericol iminent, extrem de grav:
moartea rapidã.
Doar moartea e ireversibilã - celelalte
necazuri sunt remediabile. 
Nimeni nu doreşte sã ajungã într-o situaţie
de supravieţuire, dar ea poate apãrea pe neaşteptate oricând, oriunde - şi nu
numai din cauze exterioare. Studiile psihologice aratã cã numai o micã parte din
accidente este „întâmplãtoare", datoritã unor factori din afarã. În
majoritatea cazurilor persoana respectivã se pune singurã în situaţia dificilã
(şi-o face cu mâna ei...). Foarte adesea accidentul este rezultatul unei
purtãri neconştiente a viitoarei victime (fãrã sã se gândeascã), pentru a-şi
satisface o nevoie sau o pornire subconştientã (de exemplu sã impresioneze sau
sã atragã atenţia cuiva; ca scuzã pentru o anumitã comportare; sã pedepseascã
pe altcineva sau pe el însuşi ş.a.m.d.).
Dacã analizezi la rece (stai strâmb şi
judeci drept), ajungi la concluzia cã NU ghinionul pur şi simplu, ci mai
degrabã atitudinea sau modul de viaţã al victimei e motivul accidentului. De
fapt, cauza e lipsa de gândire, de prevedere, de luciditate.
Un om gospodar şi înţelept îşi planificã şi
pregãteşte cu consecvenţã viitorul, astfel încât sã poatã rezolva crizele sau
surprizele inerente oricãrei vieţi, fãrã eforturi şi sacrificii deosebite –fãrã
eroisme. În fond, eroismul (care subînţelege un sacri-ficiu personal în folosul
comunitãţii) e doar o soluţie extremã de rezolvare a situaţiei grave create de
prostia, lãcomia, inconştienţa etc. (personalã sau colectivã) cu care
evenimentele au fost lãsate sã se desfãşoare în voia sorţii şi, în loc sã se acţioneze
preventiv şi responsabil. constatăm că foarte mulţi oameni refuză să se
gândească la viitorul lor, la sfârşitul inevitabil. E adevărat, gândurile
despre moarte nu au happy-endul obişnuit la serialele TV. Dar ei vor să
gândească cât mai puţin, s-o facă alţii în locul lor. De fapt, vor să
lenevească mental, autoamăgindu-se cu iluzia că toate 
„merg sau vor merge
bine", spre a nu ajunge în situaţia (nedorită de ei) de a gândi cu mintea
lor, pe care s-o chinuie ca să rezolve în chip optim problemele concrete,
complicate, ridicate de viaţa reală. Trăiesc cu impresia că dacă nu se gândesc
la o problemă, ea dispare de la sine. Au nevoie mereu de un „tătuc" care
să le poarte de grijă, să-i scape de încurcături. Ideea şi iluzia unui astfel
de om (din păcate întărită şi de educaţia religioasă) e că, până la urmă, din
orice necaz te va scăpa Dumnezeu, Tătucu', Statul, Guvernul, părinţii, norocul.
Adică mereu alţii - numai el însuşi nu.
„merg sau vor merge
bine", spre a nu ajunge în situaţia (nedorită de ei) de a gândi cu mintea
lor, pe care s-o chinuie ca să rezolve în chip optim problemele concrete,
complicate, ridicate de viaţa reală. Trăiesc cu impresia că dacă nu se gândesc
la o problemă, ea dispare de la sine. Au nevoie mereu de un „tătuc" care
să le poarte de grijă, să-i scape de încurcături. Ideea şi iluzia unui astfel
de om (din păcate întărită şi de educaţia religioasă) e că, până la urmă, din
orice necaz te va scăpa Dumnezeu, Tătucu', Statul, Guvernul, părinţii, norocul.
Adică mereu alţii - numai el însuşi nu.
Din pãcate, dupã 50 de ani de educaţie
sovieto-comunistã şi 10 de „tranziţie", numeroşi oameni simpli (dar şi alţii)
continuã sã se comporte ca nişte animale cãrora le trebuie stãpân, sau ca nişte
sugari ce nu acceptã înţãrcarea. Când fac ceva nu se gândesc deloc la consecinţe,
iar când se petrece un accident, nu fac nimic pentru a se salva cu forţe
proprii. Fie nu gândesc deloc, fie gândesc greşit. 
Ei nu cugetã deloc raţional
asupra viitorului şi se bazeazã pe minuni. Au o spaimã grozavã faţã de ideea
rãspunderii individuale pentru propriul viitor şi propriul trecut. Este
deprimant sã vezi cu câtã lipsã de logicã, de gândire constructivã, de coerenţã
şi responsabilitate se comportã cei din jur. Iar nenorocirea asta lenea de
gândire, frica de a privi viaţa în faţã şi a acţiona în consecinţã - se
manifestã peste tot: în familie, pe stradã, la masã, în politicã, la lucru sau
la iarbã verde. Multã lume chiar fuge şi se ascunde de realitate cu ajutorul
drogurilor de tot felul: alcool, tutun, TV etc, numai pentru a scãpa de povara
gândirii. Am auzit pânã şi declaraţii încrâncenate: „noi muncim, nu
gândim". Se pare cã gândirea doare. Mulţi se poartã la fel ca ciobãnaşul
din balada Mioriţei. Acesta aflã cã va fi victima unui atentat, dar, în loc sã-şi
ia contra-mãsuri de autoapãrare, de supravieţuire, stã la taclale (cu o oaie!),
irosind timp preţios şi acceptând astfel sã moarã prosteşte... (las celelalte
interpretãri ale baladei, mai favorabile, pe seama specialiştilor în folclor).
Ei nu cugetã deloc raţional
asupra viitorului şi se bazeazã pe minuni. Au o spaimã grozavã faţã de ideea
rãspunderii individuale pentru propriul viitor şi propriul trecut. Este
deprimant sã vezi cu câtã lipsã de logicã, de gândire constructivã, de coerenţã
şi responsabilitate se comportã cei din jur. Iar nenorocirea asta lenea de
gândire, frica de a privi viaţa în faţã şi a acţiona în consecinţã - se
manifestã peste tot: în familie, pe stradã, la masã, în politicã, la lucru sau
la iarbã verde. Multã lume chiar fuge şi se ascunde de realitate cu ajutorul
drogurilor de tot felul: alcool, tutun, TV etc, numai pentru a scãpa de povara
gândirii. Am auzit pânã şi declaraţii încrâncenate: „noi muncim, nu
gândim". Se pare cã gândirea doare. Mulţi se poartã la fel ca ciobãnaşul
din balada Mioriţei. Acesta aflã cã va fi victima unui atentat, dar, în loc sã-şi
ia contra-mãsuri de autoapãrare, de supravieţuire, stã la taclale (cu o oaie!),
irosind timp preţios şi acceptând astfel sã moarã prosteşte... (las celelalte
interpretãri ale baladei, mai favorabile, pe seama specialiştilor în folclor).
Peste 80% dintre oameni văd copacii, nu
pădurea; ei confundă cauza cu efectul; aleargă după himere (cum ar fi:
îmbogăţirea fără muncă, prin jocuri de noroc - de exemplu la Caritas, Bingo,
Loz în plic etc); aşteaptă mereu ca alţii să facă o treabă neplăcută în locul
lor (de genul: să vină nemţii, primăria - să le cureţe gunoiul din faţa casei;
sau să vină NATO - să-i apere).
Astfel de exemple ar putea fi date la
nesfârşit, căci inconştienţa n-are margini. Plai cu boi...(vorba lui Mircea
Dinescu). Diferenţa dintre geniu şi
prostie e că geniul are totuşi limite.
O nerozie, chiar repetată şi susţinută de
milioane de voturi - tot prostie sau neadevăr rămâne. Deşi, după atâta
susţinere, pare demnă de crezare. Aşa se face că oamenii noştri imită fără să
judece orice imbecilitate văd sau aud, numai să fie „ambalată" frumos,
lucios. Parcă le-ar plăcea să fie traşi pe sfoară. Apoi, când consecinţa
inevitabilă (evidentă şi previzibilă pentru orice minte de adult normal) se produce,
ei reacţionează instinctiv, ca şi copiii: nu se uită la bârna din ochiul lor,
ci caută aşchia la vecin sau străin. Dacă fac ulcer din cauza sucului Coca
Cola, ţipă „moarte străinilor care ne-au vândut băuturi otrăvitoare", iar
dacă propriul jeg, mârlănie sau inconştienţă îi îneacă - ţipă „moarte
ţiganilor", fără să vadă cauza relelor în sinea lor, la ei înşişi. Prostul
dacă nu-i fudul, înseamnă că nu-i prost destul. 
Boala celor mai mulţi este
lipsa educaţiei. Aceasta e şi cauza, dar şi rezultatul lenei, prostiei, fuduliei,
nepăsării, iresponsabilităţii sau comportării copilăreşti. Prea mulţi cred că
numai faptul că ei există şi trăiesc ar fi suficient pentru a-i îndreptăţi să
ceară şi să capete, de la alţii sau de la autorităţi, hrană, casă, loc de
muncă, prime - la fel cum gândesc copiii. Ei refuză să accepte viaţa aşa cum e
ea şi nu caută soluţii practice la „problemele" care apar fără încetare.
Din păcate, însă, viaţa e o continuă şi dură luptă pentru existenţă. Desigur,
dacă se găsesc fraierii, interesaţii care să le satisfacă cererile nesfârşite,
ei pot supravieţui -cerşind. Până la urmă, însă, tot vor pieri - şi nu-i va
plânge nimeni! 
Boala celor mai mulţi este
lipsa educaţiei. Aceasta e şi cauza, dar şi rezultatul lenei, prostiei, fuduliei,
nepăsării, iresponsabilităţii sau comportării copilăreşti. Prea mulţi cred că
numai faptul că ei există şi trăiesc ar fi suficient pentru a-i îndreptăţi să
ceară şi să capete, de la alţii sau de la autorităţi, hrană, casă, loc de
muncă, prime - la fel cum gândesc copiii. Ei refuză să accepte viaţa aşa cum e
ea şi nu caută soluţii practice la „problemele" care apar fără încetare.
Din păcate, însă, viaţa e o continuă şi dură luptă pentru existenţă. Desigur,
dacă se găsesc fraierii, interesaţii care să le satisfacă cererile nesfârşite,
ei pot supravieţui -cerşind. Până la urmă, însă, tot vor pieri - şi nu-i va
plânge nimeni! 
Am putea rămâne indiferenţi faţă de
oamenii care trăiesc de parcă ar vrea să moară şi să-i lăsăm În plata Domnului
(zicând despre ei: e libertate şi fiecare are voie să facă ce vrea, de gustibus
non disputandum, n-o să îndrept eu lumea, nu-i treaba mea etc). Dar NU o putem
face, căci de soarta lor depinde şi soarta noastră, a naţiei, ei sunt o parte a
poporului nostru.
Supravieţuirea noastră, a tuturora,
depinde de a lor. Uneori, pentru a supravieţui nu trebuie să fugi, ci să stai,
să lupţi, să râneşti gunoiul (material, mintal). Adică, trebuie să pui mâna şi
să schimbi mentalitatea fatalist-pesimistă, pasivă, miloagă, distructivă,
egoistă, inconştientă, invidioasă sau compătimitor-iresponsabilă, corupţia,
toleranţa faţă de ticăloşie, care îi caracterizează pe mulţi (poate şi pe
ţine?!).
Nu te mai baza pe alţii, pe autorităţi sau
Dumnezeu - că o să te scape, salveze, sau o să-ţi dea.
la gândeşte-te puţin: cum să te
„scape" ei? Totdeauna Salvarea vine târziu, spitalele n-au bani, poliţia
nare dotare ş.a.m.d. Ce să-ţi „dea" alţii? Ei pot doar lua, sau pot
distribui (preferenţial!) ce-au luat deja de la noi sau de la alţii. Precis nu
vor veni cu bani de-acasă să-i dea mulţimii, sau ţie! Ca să nu vorbim şi de
ghinionul nostru endemic, cu politicieni şi manageri (din administraţia şi
economia de stat) incompetenţi, lipsiţi de orice gândire corectă, ridicaţi prin
contra-selecţie. Ţelul lor este doar 
îmbogăţirea urgentă fără nici o judecată
de perspectivă sau de interes cetăţenesc, public sau naţional. Ei se pricep
bine doar la minciuni, sforării, pile, relaţii, şpagă şi deloc la conducere
eficientă, muncă, altruism. De la ei sau de la Cer nu putem aştepta nimica;
nădejdea salvării rămâne în noi.
îmbogăţirea urgentă fără nici o judecată
de perspectivă sau de interes cetăţenesc, public sau naţional. Ei se pricep
bine doar la minciuni, sforării, pile, relaţii, şpagă şi deloc la conducere
eficientă, muncă, altruism. De la ei sau de la Cer nu putem aştepta nimica;
nădejdea salvării rămâne în noi.
Nu te amãgi. Nu te salveazã nimeni - afarã
de tine însuţi. Deşteaptã-te, române! Poate cã se vor trezi din letargie şi cei
predispuşi doar la contemplaţie, lene, iresponsabilitate civicã, atât de slãbiţi
şi îmbãtrâniţi înainte de vreme încât ai putea bãnui cã în aerul, apa, hrana de
la noi e ceva dãunãtor sau debilitant. Sau cã toţi ar fi hipotensivi, ar avea
insuficienţã cardiacã! Oameni deja morţi sufleteşte, chiar dacã pe dinafarã par
vii. Care se „gândesc" doar la ce doresc sã rãmânã, în loc de a face
efortul sã se gândeascã la ce ar putea sã devinã (Cioran dixit). Norocul -fie
imediat, fie de lungã duratã - este aşa cum şi-l face omul. Mai repede poţi
muri NU din cauza unui cutremur, urs fioros sau rãzboi ş.a.m.d., ci pentru cã
NU GÂNDEªTI cum trebuie. E la fel de rãu şi dacã nu gândeşti şi dacã gândeşti
greşit. De obicei, te pierde lipsa gândirii logice, cu bãtaie lungã, provocatã
de: lenea, frica, graba, nepãsarea, murdãria, iresponsabilitatea, ne-ştiinţa,
ne-simţirea în care poate trãieşti, sau pe care o accepţi. De fapt, pânã la
urmã, oricare om are, obţine doar ce-şi face singur.
Ce-ţi faci cu mâna (şi mintea!) ta e
sfânt. şi în bine - şi în rãu! 
Ca orice realizare din viaţa adevãratã,
supravieţuirea necesitã consumul conştient al unui efort fizic şi mintal
propriu. Ea nu poate fi fãcutã de un înlocuitor, cu procurã. Cum îţi aşterni -
aşa vei dormi. Toate pilele, sforãriile, eschivãrile, chiulul, furtul,
închipuirile cu care încerci sã înşeli viaţa sau pe alţii se întorc pânã la
urmã împotriva ta. Nu fac doi bani când eşti singur în faţa ameninţãrii catastrofei.
Singur - şi nu chiar.
Iar cei din jur nu-ţi sunt totdeauna de
ajutor, chiar din contrã."
fragment din cartea
Manual de Supravieţuire - Şerban Derlogea
