ADEVĂRUL, FRUMOSUL, BINELE , PROSTIA, URÂŢENIA, RUSINEA ŞI FIINŢELE ELEMENTARE

Facultățile de care are nevoie omul pentru a se situa şi pentru a munci în lume în cadrul vieții pământeşti au legătură, aşa cum am arătat, cu activitățile pe care le îndeplineşte omul între moarte şi o nouă naştere în lumea spirituală. Dar acest lucru face ca aici, pe Pământ, omul să fie situat în anumite contexte care nu sunt reale pe Pământul însuşi, care îşi dovedesc realitatea abia atunci când examinăm întregul în sfera suprasensibilă.
Când vorbim despre gânduri, ne referim la acel domeniu prin care omul îşi poate însuşi adevărul. Dar gândurile înseşi nu pot fi ceva real. Dacă ne clarificăm faptul că prin gândurile noastre ne putem instrui cu privire la adevărul realității, trebuie să admitem că gândurile ca atare nu pot fi ceva real.
Noi nu putem exprima prin vorbirea umană ceea ce am putea exprima prin ea dacă ar conține o realitate deplină în sensul pământesc obişnuit. Dacă de fiecare dată când rostim o propoziție trebuie să scoatem din gură o realitate cu o pondere adevărată, nu am putea exprima ceva, ci am produce ceva. În acest sens, ceea ce spunem nu este un lucru real, ci „semnifică” ceva real, aşa cum nici gândurile nu sunt ele însele ceva real, ci semnifică ceva real.
Dar, oricât de necesar e pentru om ca gândurile sale să nu fie ele însele ceva real – dacă gândurile vi s-ar plimba prin cap ca nişte figuri de plumb, ați simţi, ce-i drept, ceva real, dar aceste gânduri de plumb nu ar putea semnifica nimic pentru dumneavoastră, ar fi ele însele ceva real –, aşadar, oricât e de adevărat că gândurile şi, de asemenea, frumosul şi binele nu pot fi ceva nemijlocit real, tot atât de adevărat e că în această lume fizic-pământească trebuie să existe ceva real, pentru ca noi să putem avea gânduri, să putem realiza în lume frumosul prin artă, şi să putem realiza binele.
Dacă ne întrebăm: Cum se face că putem reține un gând, cu toate că el nu are nicio realitate, cine îl ajută pe om?, tocmai în cazul contemplării spiritual-ştiințifice ne putem înşela foarte uşor. Căci, în momentul în care începem să întrebăm: Cine reține pentru om gândurile?, prin această tendință de a voi să ştim ceva despre ființele spirituale care rețin gândurile nimerim în domeniul entităților ahrimanice. Şi ne cufundăm în domeniul entităților ahrimanice şi începem foarte curând să credem – dar aceasta este o credință amăgitoare – că omul trebuie să fie sprijinit de spiritele ahrimanice pentru a reține gândurile, pentru ca ele să nu dispară îndată ce le concepem. Tocmai de aceea cei mai mulți oameni sunt recunoscători în mod inconştient entităților ahrimanice pentru faptul că îi sprijină în gândirea lor. Dar aceasta este, de fapt, o recunoştință plasată foarte greşit, căci există un întreg regn de entităţi care ne sprijină tocmai în privința lumii noastre de gânduri, şi ele nu sunt entităţi ahrimanice.
Aceste entităţi sunt greu de descoperit în lumea spirituală chiar şi pentru facultatea de contemplare deja avansată. Le găsim uneori, când observăm, de exemplu, conduita unui om foarte deştept. Când observăm conduita unui om foarte deştept, vedem că el are, de fapt, în urma lui o suită volatilă. El nu merge încoace şi încolo singur, ci are după sine o suită volatilă de entităţi spirituale, care nu aparțin regnului ahrimanic, dar care au o însuşire foarte ciudată, pe care o cunoaştem numai dacă putem observa acele entităţi care aparțin regnurilor elementare, entităţi care nu se văd cu ochii fizici, care intră în activitate când în natură iau naştere nişte forme, de exemplu, forme de cristale şi alte forme asemănătoare. Toate obiectele înzestrate cu formă sunt supuse activităţii acestor entități, pe care le găsiți descrise în activitatea lor şi în dramele mele misteriale ca entităţi care cizelează şi făuresc forme solide.
Când urmărim un om cu adevărat deştept, văzând că poate avea în urma sa un întreg alai de entități, aşa cum v-am spus mai înainte, aflăm că aceste entităţi sunt foarte dispreţuite de spiritele elementare din categoria gnomilor, căci ele sunt greoaie şi, înainte de toate, sunt teribil de proaste. Prostia este însuşirea lor fundamentală. Şi astfel putem spune: Cei mai deştepți oameni din lume, când îi putem observa în acest fel, sunt urmați de un întreg alai de proşti din lumea spirituală. – E ca şi cum aceşti proşti ar vrea să aparțină cuiva. Aceşti proşti, cum spuneam, sunt foarte dispreţuiți de entitățile care făuresc formele din natură, aşa cum am descris în dramele mele misteriale. Astfel încât putem spune: În lumile care pentru conştiența obişnuită sunt, în primă instanță, necunoscute există o lume populată de un popor de proşti, de proşti care pătrund mai ales în înțelepciunea şi istețimea umană, în epoca actuală, aceste ființe nu au, de fapt, o viață proprie Ele ajung la un fel de viață prin faptul că folosesc viața celor care mor de anumite boli, dar încă mai au în ei forțe de viață. Ele pot folosi numai viață care se stinge. Aşadar, ele sunt nişte ființe spirituale proaste, care folosesc viața ce le rămâne unor oameni, aşadar, se îmbibă, ca să spunem aşa, de viața care mai rămâne ca rest prin cimitire şi în alte locuri de acest fel.
Când pătrundem în asemenea lumi ne formăm o idee despre cât de intens este populată lumea care se află în spatele lumii sensibile accesibile omului şi cât de diverse sunt categoriile acestor entități spirituale şi descoperim ce legătură au aceste entități spirituale cu facultățile noastre. Căci omul deştept, pe care îl urmărim în activitatea sa, dacă nu este clarvăzător, ci numai deştept, îşi poate fixa foarte bine gândurile sale deştepte prin faptul că este urmat de acest alai de proşti spirituali. Ei se agață de gândurile lui deştepte, le trag şi le conferă greutate, astfel încât ele rămân la el, în timp ce altfel gândurile i-ar dispărea rapid.
Entitățile din categoria gnomilor nu vor să le suporte în regnul lor, dar ele aparțin aceluiaşi regn. Gnomii le alungă neîncetat, şi se dă o luptă dură între poporul gnomilor şi acest popor de proşti spirituali, care, de fapt, numai ei pot face posibilă înțelepciunea omului, căci altfel înțelepciunea ar fi efemeră, ar dispărea în momentul în care ar lua naştere, nu ar putea dura. Cum spuneam, aceste entități, sunt greu de descoperit, pentru că, îndată ce punem problema respectivă alunecăm foarte uşor în domeniul ahrimanic. Dar le putem găsi cu anumite ocazii, aşa cum am arătat, dacă urmărim nişte oameni foarte deştepți, care au în urma lor un întreg alai de asemenea entități. Dar, pe lângă aceasta, dacă nu sunt prezente gânduri destul de deştepte care să se prindă de om, găsim aceste entități în tot felul de monumente de înțelepciune. Ele se opresc, de exemplu – dar şi acolo sunt greu de găsit –, în biblioteci, dacă în cărți scrie ceva deştept. Dacă în cărți sunt lucruri prosteşti, aceste entități nu pot fi găsite acolo, ele se află numai unde sunt scrise lucruri deştepte; de aceste lucruri deştepte se agață ele.

Un alt gen de spirite este cel al spiritelor care trăiesc mai ales în elementul apă şi în elementul aer, cum sunt acele entități pe care le găsiți descrise de minea în dramele-misteriu menționate, ca entități din categoria silfidelor, şi aşa mai departe. Aceste entităţi la care mă refer acum au de-a face mai ales cu lumea aparenței, a aparenței frumoase, ele au legătură mai puțin cu oamenii deştepți şi mai mult cu firile artistice. Dar şi ele, la rândul lor, sunt foarte greu de descoperit, căci se pot ascunde uşor. Ele pot fi descoperite acolo unde se află opere de artă adevărate, aşadar, acolo unde este înfățişată figura umană sau aspecte din natură sau alte lucruri de acest fel. Aici pot fi ele găsite. Aceste entități, cum spuneam, pot fi descoperite, la rândul lor, cu greu. Când ne întrebăm: Cum se face că ne interesează aparența frumoasă, că simțim, uneori, o plăcere mai mare în fața unei statui frumoase decât în fața unui om viu – fireşte, o plăcere de un alt gen, dar o plăcere mai mare –, sau că suntem încântați şi ne bucurăm când auzim o configurație de sunete melodioasă ori armonioasă? alunecăm din nou foarte uşor într-un alt domeniu, în domeniul entităților luciferice. Dar nu numai entităţile luciferice sunt cele care poartă elementul artistic, ci există un regn de entităţi elementare care îi menţin treaz omului interesul artistic, altfel el ar fi mereu înclinat să nu aibă niciun interes faţă de aparenţa artistică frumoasă, căci ea este ireală, aşadar, sunt fiinţe care stimulează, în general, interesul artistic.
Ei bine, este atât de greu să descoperim aceste entităţi pentru că ele se pot ascunde şi mai uşor decât proştii din lumea spiritelor, căci ele sunt prezente, de fapt, numai acolo unde se pune în valoare frumosul. Când omul este dăruit frumosului, când savurează frumosul, cu siguranţă nu vede aceste entităţi. De ce?
În realitate, pentru a observa aceste entităţi pe o cale normală, trebuie să încercăm, când ne dăruim unei impresii artistice, să ne îndreptăm privirea clarvăzătoare spre acele entităţi pe care le găsiţi descrise în aceeaşi scenă ca fiinţe din categoria nimfelor sau din categoria silfidelor, care sunt prezente şi în regnurile elementare ale naturii, şi să ne transpunem în aceste fiinţe. Trebuie să le observăm, odată cu aceste fiinţe ale aerului şi ale apei, pe celelalte, care sunt prezente în actul de savurare a frumosului. Şi, pentru că este greu, trebuie să ne ajutăm şi pe o altă cale. Din fericire, aş putea spune, putem descoperi uşor aceste fiinţe atunci când ascultăm pe cineva care vorbeşte destul de frumos şi când nu înțelegem vorbirea acestuia în mod obişnuit, ci ascultăm numai sunetele, fără a înțelege sensul lor. Când ne dăruim acestei vorbiri frumoase – trebuie să fie exprimată frumos, trebuie să fie exprimată cu artă oratorică, şi, totuşi, să nu o înțelegem realmente –, atunci ne putem însuşi facultatea, care este o facultate intimă, delicată, de a vedea aceste entităţi. Aşadar, trebuie să încercăm să ne însuşim talentul silfidelor şi să-l fortificăm prin acel talent care se dezvoltă atunci când ascultăm un discurs rostit frumos şi la care nu înțelegem, la care nu ascultăm ce înseamnă cuvintele, ci numai vorbirea frumoasă. Atunci descoperim aceste entităţi, care sunt prezente peste tot acolo unde se află frumosul, şi îşi oferă sprijinul, astfel încât omul poate dezvolta un interes just faţă de frumos.
Nu avem voie să credem, când ajungem în spatele vălului lumii sensibile, când ajungem în domeniul de dincolo de prag, că ajungem într-un domeniu al frumuseţii pure.
 Să nu credeţi că cineva care cunoaşte aceste lucruri se exprimă în mod uşuratic când spune:
Dacă nu sunt pregătiţi temeinic, oamenii trebuie să fie opriţi la pragul lumii spirituale.   
– Căci, pentru a afla tot ceea ce îţi apare înălțător şi încântător în faţa vălului, trebuie să faci mai întâi cunoştinţă cu substraturile, care nu sunt deloc încântătoare.
 Dacă priviţi apoi în lumea elementară care aparţine aerului şi apei, dacă vă plimbaţi prin ea şi o observaţi cu ajutorul clarvederii, vedeţi şi aici marea luptă a lumii volatile a silfidelor şi ondinelor împotriva acestor arhetipuri ale urâţeniei. Eu spun păianjeni; ele nu constau din pânze de păianjeni, ci sunt formate din elementul apei şi din elementul vaporilor de apă. Ele sunt formaţiuni de aer volatile, care îşi sporesc şi mai mult urâţenia prin faptul că în fiecare secundă au o altă urâţenie, care îţi creează mereu sentimentul că urâţenia care urmează, care se aşază peste cea precedentă, este şi mai grozavă decât cea dinainte. Această lume se găseşte şi ea în aer şi în apă, la fel ca şi ceea ce ne încântă în aer şi în apă.

Iar pentru ca omul să poată dezvolta entuziasm faţă de bine, mai are loc şi altceva. Despre celelalte fiinţe putem spune că ele sunt mai mult sau mai puţin prezente, dar despre entităţile despre care voi vorbi acum trebuie să spun, că ele se formează neîncetat, şi anume, ele se formează atunci când omul dezvoltă o anumită căldură interioară faţă de bine. În această căldură se dezvoltă acele entităţi care sunt, de fapt, entităţi de natura focului, de natura căldurii, entităţi care trăiesc în prezent, dar care au o asemenea natură cum este aceea pe care am descris-o în cartea Ştiinţa ocultă în rezumat în legătură cu existenţa saturniană a omului.
 Aceste fiinţe sunt astăzi cum era omul în vechea existenţă saturniană. Ele nu sunt modelate la fel ca omul, dar au o asemenea natură. Nu putem spune despre ele că sunt frumoase sau urâte sau alte lucruri de acest fel; trebuie să le judecăm din punctul de vedere pe care ni-l oferă fiinţele elementare obişnuite ale căldurii, care sunt ele prezente. Întreaga cercetare spirituală este extraordinar de dificilă, căci, dacă ajungem la aceste entităţi, care trăiesc în căldură, aşadar, în „foc” – în sensul vechi al cuvântului –, noi, ca oameni, ne apropiem foarte greu de ele şi, când ne apropiem, nu este deloc plăcut. Ne apropiem de ele, de exemplu, când avem febră violentă. Dar atunci, de regulă, omul nu poate fi un observator prea obiectiv. Altfel, capacitatea de a contempla asemenea fiinţe ale căldurii se poate dezvolta prin perfecţionarea în continuare a mijloacelor care sunt prezentate în cărţile mele. Dar aceste fiinţe ale căldurii au o anumită relaţie cu acele entităţi care apar mai ales atunci când omul dezvoltă un entuziasm faţă de bine: Această relaţie are însă un caracter deosebit de ciudat.
Voi presupune, prin ipoteză – căci numai aşa pot descrie situaţia –, că ar fi prezente asemenea fiinţe normale ale căldurii, care provin, în general, din căldura fizică umană, căldură care, desigur, este mai mare decât căldura ambianţei.
Omul are căldură proprie. Prin aceasta, în apropierea lui se află asemenea entităţi. Şi apoi, într-un om care dezvoltă entuziasm faţă de bine apar celelalte entităţi, care sunt tot fiinţe ale căldurii, însă de un alt gen. Dar când ajung în apropierea fiinţelor normale ale căldurii, ele se retrag imediat din faţa acestora şi se strecoară în interiorul cel mai adânc al omului. Dacă ne străduim să descoperim însuşirile acestor entităţi din punctul de vedere al fiinţelor normale ale căldurii, aflăm următorul lucru: aceste entităţi au un sentiment intim, dar foarte puternic dezvoltat, al ruşinii. Ele nu vor cu niciun chip să fie observate de celelalte fiinţe ale lumii spirituale şi fug din faţa lor, căci se ruşinează să fie văzute, ele se retrag, înainte de toate, în interiorul cel mai adânc al oamenilor, astfel că sunt greu de descoperit. De fapt, ele pot fi descoperite numai atunci când, să spunem, ne observăm pe noi înşine în anumite momente, pe care nu le putem provoca atât de uşor în mod voluntar.
Presupuneţi că aţi citi ceva şi, citind o scenă care vă atinge într-un mod foarte dramatic, fără să fiţi un om sentimental, izbucniţi în lacrimi. Să spunem că într-un roman este descrisă o faptă impresionantă, bună, sunteţi emoţionat până la lacrimi. Dacă recurgeţi la autoobservaţie, puteţi descoperi că întregi cete de asemenea entităţi – care au un sentiment atât de fin şi de intim dezvoltat al ruşinii – se refugiază în inima dumneavoastră, în întreg pieptul dumneavoastră, în general, că ele ajung la dumneavoastră, că ele caută ocrotire faţă de celelalte fiinţe ale lumilor spiritual-elementare şi mai ales faţă de celelalte fiinţe ale căldurii.
Există o forţă de respingere considerabilă între fiinţele normale ale căldurii şi aceste fiinţe ale căldurii înzestrate cu un simţ al ruşinii extraordinar de puternic, care trăiesc numai în sfera morală a oamenilor şi fug de atingerea cu alte fiinţe spirituale. Aceste entităţi sunt prezente în număr mult mai mare decât se crede de obicei, şi ele sunt acele entităţi care îl înzestrează pe om cu entuziasm faţă de binele moral. Omul nu ar avea prea uşor acest entuziasm faţă de binele moral dacă nu i-ar veni în ajutor aceste entităţi.
Şi, când omul iubeşte moralitatea, el se află în legătură, într-o legătură inconştientă, cu aceste entităţi.
Anumite însuşiri ale acestor entităţi sunt de aşa natură încât acest întreg regn poate fi foarte uşor greşit înțeles. În realitate, de ce le este oare ruşine acestor entităţi? Lor le este ruşine din cauză că întreg restul lumii regnului elementar în sânul căruia se află aceste entităţi le dispreţuiesc, de fapt, nu vor să ştie nimic despre ele. Şi aceste entităţi simt acest lucru, şi tocmai de aceea, pentru că sunt nişte entităţi atât de dispreţuite, ele acţionează pentru a face să ia naştere entuziasmul faţă de bine.

Aşadar, în timp ce despre celelalte fiinţe elementare, cele normale, putem spune că vor deveni cândva vizibile, perceptibile prin simţuri, despre aceste entităţi trebuie să spunem că ele erau odinioară

perceptibile prin simţuri şi că au sărit, fireşte, trecând prin spiritualitatea ahrimanică şi luciferică, în spiritual. Astfel încât noi avem două tipuri de fiinţe elementare, un tip ascendent şi unul descendent.
Aşa cum răsar pe o pajişte cele mai frumoase flori, tot astfel dumneavoastră trebuie să gândiţi aici, dedesubt, în sens spiritual, acel bălegar, acel gunoi, acel gunoi lunar care conţine aceşti păianjeni urâţi pe care i-am descris. Pe cât de puţin poate creşte varza pe care o cultivaţi fără să puneţi solului bălegar, tot atât de puţin poate înflori pe Pământ frumuseţea fără ca zeii să îngraşe pământul cu gunoiul urâţeniei. Aceasta este necesitatea interioară a vieţii, şi noi trebuie să cunoaştem această necesitate, căci numai ea ne conferă capacitatea de a sta faţă în faţă ca fiinţe cunoscătoare cu ceea ce ne înconjoară în mod real în natură.

Aşa este organizată lumea. Şi omenirea trebuie să înveţe să cunoască aceste lucruri, dacă nu vrea să rătăcească mai departe prin lume ca râmele – eu am mai spus o dată acest lucru –, care se agaţă şi ele de elementul lor şi nu îşi ridică privirea spre ceea ce este real. Dar oamenii pot dezvolta ceea ce există în ei ca predispoziţii numai dacă stau faţă în faţă cu realitatea. Dar realitatea nu este dată prin faptul că vorbim mereu de spirit, spirit, spirit, ci trebuie să cunoaştem în mod real lumea spirituală.

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GAFiinteNatura/FiinteNatura_CF07.html