Negrul, ca si albul, poate insemna absenta culorii sau suma tuturor culorilor. Este, cu alte cuvinte, o negare sau o sinteza.
Ca si albul, negrul se poate situa la cele doua extremitati ale gamei
cromatice, ca limita fie a culorilor calde, fie a celor reci; dupa cum
este mat sau stralucitor, el devine absenta sau suma a celorlalte
culori, negare sau sinteza a lor.
Simbolic, negrul este inteles cel mai adesea sub aspectul sau rece,
negativ. Articulare a oricarei culori, el este asociat intunecimilor
primordiale, nediferentierii originare. In acest sens, el aminteste de
semnificatia albului neutru, a albului vid, si serveste drept suport
unor reprezentari simbolice analoage – de pilda, caii mortii sunt cand
albi, cand negri.
Plasat astfel dedesubtul lumii, negrul exprima pasivitatea absoluta,
starea de moarte deplina si invarianta, dintre cele doua nopti albe in
care, pe margini, se face trecerea de la noapte la zi si de la zi la
noapte. Negrul este asadar o culoare de doliu – si nu ca albul, ci
intr-un mod mult mai coplesitor. Doliul alb are in el ceva mesianic. El
indica o absenta temporara, o lipsa provizorie. Albul este culoarea de
doliu a regilor si a zeilor ce trebuie, si urmeaza, sa renasca: formula
Regele a murit! Traiasca regele! se potriveste curtii regale franceze,
unde se purta doliu alb. Despre doliul negru, in schimb, se poate spune
ca este doliul fara speranta. Ca un nimic fara posibilitati, ca un nimic
mort dupa ce a murit soarele, ca o tacere vesnica, fara viitor, fara
macar speranta vreunui viitor – astfel rasuna, inlauntru, negrul. Doliul
negru inseamna pierderea definitiva, prabusirea pe vecie in neant.
In zoroastrism, primii oameni, inselati de Ahriman, se invesmanteaza
in negru atunci cand sunt izgoniti din rai. Culoare a osandei, negrul
devine si culoarea renuntarii la desertaciunea lumii; de aici, mantiile
negre ce constituie o proclamare a credintei in crestinism si islamism.
In Egipt, hieroglifa femeii ce ramane vaduva pana la moarte era
porumbelul negru. Acest porumbel negru poate fi considerat ca erotismul
frustrat, negarea vietii.
In limbaj heraldic, culoarea neagra se numeste sabie, ceea ce exprima
afinitatile ei cu pamantul sterp – reprezentat indeobste prin ocru
galben, care poate fi si el un substitut al negrului: aceeasi culoare
galbena ca pamantul sau nisipul reprezinta, pentru anumite popoare
amerindiene, ca si pentru tibetani, nordul rece si hibernal. Culoarea
sabie inseamna prudenta, intelepciune si neclintire in vremuri de
restriste.
Acelasi simbolism pare a se regasi si in celebrul vers din
Cantarea Cantarilor (1,4): “Neagra sunt, fete din Ierusalim, dar frumoasa”, vers care, potrivit exegetilor Vechiului Testament, este simbolul unei mari incercari.
Negru va deveni in gandirea misticilor musulmani lumina dumnezeiasca
prin excelenta.
Intemeietorul ordinului dervisilor rotitori compara
etapele mersului launtric spre beatitudine al sufistului cu o scara
cromatica. Aceasta porneste de la alb (care intruchipeaza Cartea Legii
coranice, valoarea de pornire, pasiva, caci precede angajarea dervisului
pe calea desavarsirii) si ajunge la negru trecand prin rosu: acest
negru este culoarea absoluta, deplinatatea tuturor celorlalte culori pe
care misticul urca, intocmai ca pe niste trepte, pana la stadiul suprem
al extazului, cand Dumnezeirea i se arata, orbindu-l cu stralucirea ei.
Si aici, negrul stralucitor este identic cu albul stralucitor. Fara
indoiala ca la fel poate fi interpretata piatra – si ea neagra si
stralucitoare – de la Mecca.
In Extremul Orient, dualitatea negru alb este, in general, dualitatea
umbra-lumina, noapte-zi, ignoranta-cunoastere, yin-yang, Pamant-Cer.
Shiva este alb, iar Vishnu este negru, lucru pe care textele il explica
prin interdependenta contrariilor, dar mai cu seama prin faptul ca
manifestarea exterioara a principiului alb apare neagra si viceversa,
dupa cum este rasturnata prin reflectarea sa in oglinda Apelor. Negrul
este, in general, culoarea Substantei universale (Prakriti), a acelei
materia prima, a nediferentierii primordiale, a haosului originar, a
apelor inferioare, a nordului, a mortii.
Din punctul de vedere al analizei psihologice, in visele de zi sau de
noapte, ca si in perceptiile sensibile din starea de veghe, negrul este
considerat ca absenta oricarei culori, ca absenta a luminii. Negrul
absoarbe lumina si nu-i mai ingaduie sa iasa. El evoca, inainte de
orice, haosul, neantul, cerul nocturn, intunericul terestru al noptii,
raul, angoasa, tristetea, inconstienta si Moartea. Dar negru este si
pamantul fertil, receptacul al cuvintelor din Evanghelie daca samanta nu
va muri, pamantul cu mormintele din el, devenit astfel salasul mortilor
si pregatind renasterea acestora. Iata de ce vechile ceremonii ale
cultului lui Pluto, zeul Infernului, cuprindeau jertfe de animale negre,
impodobite cu panglici de aceeasi culoare. Aceste jertfe nu puteau avea
loc decat pe intuneric, iar capul victimei trebuia tinut intors spre
pamant. Negrul reaminteste si adancimile abisale (Pe o mare fara fund,
pe o noapte fara luna); de aceea, anticii ii jertfeau lui Neptun tauri
negri.
Ca evocare a neantului si haosului, adica a confuziei si dezordinii,
negrul inseamna intunericul originilor; el precede creatia, in toate
religiile. Pentru Biblie, inainte de a fi lumina, pamantul era netocmit
si gol, (si) intuneric era deasupra adancului.
Pentru mitologia greco-latina, starea primordiala a lumii era Haosul.
Din Haos s-a nascut Noaptea, care l-a luat de barbat pe fratele ei,
Erebus; ei au avut un fiu, Vazduhul sau Eterul. Astfel, din Noapte si
Haos incepe sa apara lumina creatiei, Eterul. Intre timp insa, Noaptea
zamislise Somnul, Moartea si toate nenorocirile lumii – saracia, boala,
batranetea si asa mai departe. Totusi, in ciuda nelinistii starnite de
bezna, grecii numeau Noaptea Euphrone, adica Maica ce da sfat bun. Si
noi spunem noaptea e un sfetnic bun.
Daca negrul se leaga de ideea de Rau, adica de tot ceea ce impiedica
sau intarzie planul de evolutie voit de Dumnezeire, e pentru ca negrul
evoca ceea ce hindusii numesc Ignoranta, umbra lui Jung, diabolicul
Sarpe-balaur mitologic, pe care trebuie sa-l biruim in noi insine pentru a ne asigura propria prefacere, dar care ne tradeaza intruna. Astfel,
in citeva icoane – foarte rare – din evul mediu, tradatorul Iuda apare
cu o aureola neagra. Acest negru asociat Raului si Inconstientei se
regaseste in expresii de tipul: a-si face ganduri negre, a i se face
negru dinaintea ochilor, un om negru la suflet, un roman negru. Iar daca
turpitudinile si pizma noastra se proiecteaza asupra cuiva, se spune
ca-i facem zile negre persoanei respective.
Negrul, in calitate de culoare ce marcheaza melancolia, pesimismul,
jalea sau nenorocirea, apare la tot pasul in vorbirea noastra de fiecare
zi: ni se intampla sa vedem lucrurile in negru, ne vin idei negre,
vorbim de un umor negru. Scolarii din Anglia numesc Black Monday (Lunea
neagra) ziua reinceperii cursurilor, iar Romanii marcau cu o piatra
neagra zilele nefaste. Culoarea neagra evoca moartea, fie in hainele de
doliu, fie in vesmintele preotesti purtate la slujbele de pomenire a
mortilor sau din Vinerea Mare.
In sfarsit, negrul se adauga culorilor diavolesti, evocand,
laolalta
cu rosul, materia ce arde. Satana este numit Printul intunericului, iar
Iisus, cand este ispitit de diavol, este uneori reprezentat negru,
acoperit parca de valul negru al ispitei.
Negrul poate fi considerat negarea culorii. Reprezinta renuntarea,
abandonul dar si induce interiorizare, neliniste sufleteasca, depresie,
tristete. Poate insemna si profunzime, stabilitate, protectie si putere.
Negrul este purtator al unui mesaj de autoritate si putere .Intrucat
evoca emotii puternice , poate deveni coplesitor atunci cand apare in
exces.Negrul este culoarea imbracamintii clasice , o explicatie a
acestui lucru putand fi faptul ca aceasta culoare il face pe purtator sa
apara mai suplu si mai sofisticat.
Pisicile sunt creaturi unice. Ele pot fi calme, delicate si placute, insa in acelsi timp pot fi agitate, pot scuipa, zgaria sau chiar musca. Unele persoane cred ca daca o pisica neagra le taie calea, vor fi urmarite de ghinion. Superstitiile merg pana intr-acolo incat se crede ca pisicile sunt fiintele diavolului sau ale vrajitoarelor.
Semnificatiile culorii negru sunt
: eleganta , bogatie , stil , formalism ,conventionalism , seriozitate ,
sofisticare , putere , modernitate , absenta , mister , rau , moarte
(in culturile occidentale) , tristete , remuscare , doliu , nefericire ,
frica , manie , anonimat , revolta , anarhism , unitate , viata ,
renastere , ianuarie (in emisfera nordica).
Este asociat cu gravitatea, negativismul, lipsa sperantei, regretul, ostilitatea, raul, districtivitatea si chiar moartea.
Din punct de vedere fiziologic si psihologic , negrul are urmatoarele efecte :
-Simtamantul de neiesire in evidenta.
-O goliciune mentala relaxanta.
-Evocarea plina de mister a unei deschideri catre noi posibilitati sau resurse potentiale.
surse
http://www.almeea.com/negrul-in-marile-traditii-spirituale-ale-lumii/
http://www.diane.ro/2008/12/semnificatia-simbolismul-si-efectul.html
http://www.descopera.ro/stiinta/929493-chipurile-luminii-culori-si-simboluri
Singura hrană spirituală este cunoaşterea.
Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!
Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:
FRÃŢIA INIMII.
Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple.
Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine.
Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat.
Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.