între emisferele creierului mare, 
glanda pineală sau epifiza este considerată a fi al treilea ochi al nostru. Ea are forma unui con larg, de mărimea unui bob de mazăre, cântărește doar 0,16 grame și se află la poarta de intrare dintre cel de-al treilea și al patrulea ventricul cerebral, fiind scăldată în fluidul cerebrospinal.Epifiza, sau glanda pineala, este situata intr-un canal vid, excelent punct de rezonanta pentru crearea oricarei vibratii sau oscilatii. Relatia pe care o intretine aceasta glanda atat cu ritmurile corporale cat si cu fluidul cerebrospinal ne permite sa presupunem ca ea ar putea fi foarte bine un emitator si un monitor vibratoriu sau oscilator in interiorul corpului si care furnizeaza o parte din pattern-ul general de control al ritmurilor fiziologice, in special la nivel endocrin.
Daca glanda pineala nu funcţioneaza sau functioneaza minimal, suntem orbi fata de dimensiunile spirituale ale vieţii. Am putea spune ca suntem „taiati” de la mesajele pe care am putea să le primim din lumile spirituale,
pline de dragoste şi vindecare, atunci cand aceasta glanda nu functioneaza bine. Glanda pineala va produce in mod natural propriul DMT cand va fi total funcţionala. Atunci si numai atunci vom fi capabili sa ramanem in majoritatea timpului intr-o stare vizionara. Deblocarea glandei pinealei este absolut necesara pentru cei care doresc sa isi dezvolte perceptiile multidimensionale. Cum iti detoxifici pineala? Cateva aspecte de baza pentru acest lucru:
- mercurul poate fi eliminat din organism prin utilizarea zilnica de chlorella, iarba de grau verde si spirulina. De asemenea, coriandrul consumat zilnic ajuta la eliminarea mercurului din creier.
- mancarea organica care sa aiba o predominanta raw-vegan este foarte utila pentru detoxifierea pinealei.
- ciocolata raw – este stimulenta si detoxifianta pentru glanda pineala, şi de asemenea are
o acţiune antioxidanta puternică.
- consumul de alimente cu vibratie inalta – seminte de canepă (Hemp seeds), camu camu
(Myrciaria dubia), acai (Euterpe olareacea, o specie de palmier), spirulina, chlorella si iarba de grau verde, sustine functionarea normala a glandei pineale.
- expunerea minima la poluare vizuala - televizor, lumina artificiala, computer, etc.
În epoca Atlantidei
Glanda pineală este ceea ce a mai rămas dintr-un organ de percepţie,
care la omul primitiv 
avea o foarte mare importanţă, un fel de creier
extern care-i servea de antenă, de ochi şi de ureche. Organul a existat
la om din perioada sa rudimentară, când pământul, jumătate
lichid,
jumătate vapori, era încă unit cu luna. În acest element,
în parte
lichid, în parte gazos, omul înota ca un peşte şi se
orienta cu
ajutorul acestui organ. Percepţiile sale aveau un caracter vizionar,
alegoric. Curenţii calzi evocau pentru el impresia unui
roşu-strălucitor şi a unei sonorităţi puternice. Curenţii reci îi
evocau culorile verde şi albstru, sonorităţi cristaline si fluide.
avea o foarte mare importanţă, un fel de creier
extern care-i servea de antenă, de ochi şi de ureche. Organul a existat
la om din perioada sa rudimentară, când pământul, jumătate
lichid,
jumătate vapori, era încă unit cu luna. În acest element,
în parte
lichid, în parte gazos, omul înota ca un peşte şi se
orienta cu
ajutorul acestui organ. Percepţiile sale aveau un caracter vizionar,
alegoric. Curenţii calzi evocau pentru el impresia unui
roşu-strălucitor şi a unei sonorităţi puternice. Curenţii reci îi
evocau culorile verde şi albstru, sonorităţi cristaline si fluide.
Odinioară, această glandă se
deschidea spre exterior şi era în realitate un organ energetic,
împrăştiind în afară raze de forţă. Omul poseda deci un fel
de lanternă
luminoasă şi se mişca cu ajutorul ei în oceanul originar. Acest
organ
luminos, care, dacă s-ar dezvolta în zilele noastre, ar apărea ca
o
creastă pe capul omului, înzestra omul cu percepţii termice. Era
primul
rudiment al organelor noastre de simţ. Astăzi, ştiinţa oficială numeşte
acest organ „ochi degenerat“. Dar el n-a fost niciodată ochi, a fost un
organ care percepea frigul sau căldura, chiar de la distanţă.
Acest organ, care s-a închis atunci când organele
celorlalte simţuri au
început să se deschidă, avea un alt rol: el a fost, in timpuri
îndepărtate, un organ de fecundare. Receptivitatea senzorială şi
fecundarea sau procrearea nu făceau decât un singur tot. Omul
primea
prin intermediul acestui organ forţele universului înconjurător,
care
îl făceau apt să reproducă o fiinţă asemenea lui. Aceasta se
petrecea
pe vremea când Luna nu se despărţise încă de Pământ.
În unele perioade,
atmosfera Pământului devenea deosebit de favorabilă pentru
procreare;
sub influenţa anumitor poziţii ale Soarelui atmosfera producea o
anumită substanţă care făcea să radieze organul procreator. Animalele
marine care posedă în unele perioade o fosforescenţă specială
amintesc
de acea epocă îndepărtată. În momentele acelea o undă de
procreare
străbătea întregul Univers.
Fiinţa omenească, încă absolut
asexuată,
era fecundată şi putea să reproducă o fiinţă asemănătoare sie
însăşi.
Activitatea senzorială şi procrearea, pe de o parte, respiraţia şi
nutriţia, pe de alta, erau funcţii strâns legate între ele
în acele
timpuri străvechi.
Organele s-au diferenţiat progresiv şi omul a luat treptat aspectul pe care îl are astăzi. Prin acest fapt el devenea propriul său stăpân şi conştiinţa Eului se înrădăcina în el. Înainte de aceasta, atunci când se mişca, după cum am mai spus, într-o atmosferă terestră încă lichidă, condus de percepţiile sale de cald sau de rece, entităţile superioare acţionau în el, şi îndeosebi forţele solare, căci acest astru se despărţise deja de Pământ şi forţele sale acţionau din afară, stimulând organul pe care l-am pomenit – glanda pineală.
Dimpotrivă, forţele lunare, înainte şi după despărţirea de acest astru, au stimulat un alt organ al omului. Acest organ se află în alt punct al creierului şi este numit glanda pituitară sau mucoasă. În vremea noastră nu se ştie ce rol ar avea*. Dar odinioară ea regla funcţiile corpului, respiraţia şi nutriţia, combinate. De acest organ depindea, de asemenea, capacitatea omului de a se extinde în lungime şi în lăţime, de a-şi schimba forma. Tot ceea ce depindea de voinţa sa era reglat de glanda pituitară sau mucoasă. Ceea ce nu era dependent de voinţa sa era de domeniul glandei pineale.
Pe măsură ce omul se dezvoltă şi capătă un aspect corporal stabil, sigur, el se smulge de sub tutela entităţilor care-l dirijau mai înainte făcând din el o fiinţă pur instinctuală. Abia la jumătatea epocii Atlantidei el a avut suficientă maturitate pentru a percepe lumea exterioară prin organele
sale de simţ şi pentru a formula
aprecieri asupra acestei lumi. Înainte era incapabil de aşa ceva
şi
ceea ce s-ar fi putut numi gândire era ceva insuflat din afară,
aşa cum
se întâmplă astăzi la animale.
* Glanda pineală, minusculă excrescenţă a materiei nervoase, cântărind aproximativ 0,16 g, aşezată în interiorul cutelor pe care le formează creierul, la nivelul ventriculului al treilea, este cunoscută, ca una din glandele endocrine importante, sub numele de epifiză. Unii anatomişti şi fiziologi au socotit-o ca fiind un organ degradat, provenind din „ochiul pineal“ pe care reptilele erei secundare îl purtau ca o fereastră în peretele superior al craniuluilor.
* Glanda „pituitară“, numită astfel de Vesalius (1543), care credea că secretă mucozităţile nazale, este cunoscută mai mult sub numele de hipofiză. În prezent, se ştie că este una din glandele endocrine cu funcţii multiple secretând hormoni cu actiune directă, dar şi cu acţiune de reglare a funcţiei celorlalte glande endocrine şi având de asemenea relaţii cu sistemul nervos central. Astfel ea influentează, în adevăr, funcţia a numeroase organe.
În viitor omul va fi în stare să metamorfozeze sângele său albastru prin glandele sale limfatice
, care atunci
vor juca un rol foarte important, şi cu ajutorul lor să-şi plăsmuiască
corpul, aşa cum o face acum cu ajutorul sângelui roşu utilizabil.
Epifiza, sau glanda pineală, va fi în viitor un aparat intern
care va servi la transformarea sângelui uzat în sânge
utilizabil.
Ritmizarea respiraţiei este într-o strânsă legătură cu aceasta. Procesul respiraţiei ascunde de aceea viitoarea metamorfozare a organismului omenesc. În clipa în care omul îşi îndreaptă munca de transformare spre corporalitățile sale inferioare el urcă spre planuri superioare.
Fiinţa omenească, încă absolut
asexuată,
era fecundată şi putea să reproducă o fiinţă asemănătoare sie
însăşi.
Activitatea senzorială şi procrearea, pe de o parte, respiraţia şi
nutriţia, pe de alta, erau funcţii strâns legate între ele
în acele
timpuri străvechi.Organele s-au diferenţiat progresiv şi omul a luat treptat aspectul pe care îl are astăzi. Prin acest fapt el devenea propriul său stăpân şi conştiinţa Eului se înrădăcina în el. Înainte de aceasta, atunci când se mişca, după cum am mai spus, într-o atmosferă terestră încă lichidă, condus de percepţiile sale de cald sau de rece, entităţile superioare acţionau în el, şi îndeosebi forţele solare, căci acest astru se despărţise deja de Pământ şi forţele sale acţionau din afară, stimulând organul pe care l-am pomenit – glanda pineală.
Dimpotrivă, forţele lunare, înainte şi după despărţirea de acest astru, au stimulat un alt organ al omului. Acest organ se află în alt punct al creierului şi este numit glanda pituitară sau mucoasă. În vremea noastră nu se ştie ce rol ar avea*. Dar odinioară ea regla funcţiile corpului, respiraţia şi nutriţia, combinate. De acest organ depindea, de asemenea, capacitatea omului de a se extinde în lungime şi în lăţime, de a-şi schimba forma. Tot ceea ce depindea de voinţa sa era reglat de glanda pituitară sau mucoasă. Ceea ce nu era dependent de voinţa sa era de domeniul glandei pineale.
Pe măsură ce omul se dezvoltă şi capătă un aspect corporal stabil, sigur, el se smulge de sub tutela entităţilor care-l dirijau mai înainte făcând din el o fiinţă pur instinctuală. Abia la jumătatea epocii Atlantidei el a avut suficientă maturitate pentru a percepe lumea exterioară prin organele
sale de simţ şi pentru a formula
aprecieri asupra acestei lumi. Înainte era incapabil de aşa ceva
şi
ceea ce s-ar fi putut numi gândire era ceva insuflat din afară,
aşa cum
se întâmplă astăzi la animale.* Glanda pineală, minusculă excrescenţă a materiei nervoase, cântărind aproximativ 0,16 g, aşezată în interiorul cutelor pe care le formează creierul, la nivelul ventriculului al treilea, este cunoscută, ca una din glandele endocrine importante, sub numele de epifiză. Unii anatomişti şi fiziologi au socotit-o ca fiind un organ degradat, provenind din „ochiul pineal“ pe care reptilele erei secundare îl purtau ca o fereastră în peretele superior al craniuluilor.
* Glanda „pituitară“, numită astfel de Vesalius (1543), care credea că secretă mucozităţile nazale, este cunoscută mai mult sub numele de hipofiză. În prezent, se ştie că este una din glandele endocrine cu funcţii multiple secretând hormoni cu actiune directă, dar şi cu acţiune de reglare a funcţiei celorlalte glande endocrine şi având de asemenea relaţii cu sistemul nervos central. Astfel ea influentează, în adevăr, funcţia a numeroase organe.
În viitor omul va fi în stare să metamorfozeze sângele său albastru prin glandele sale limfatice
, care atunci
vor juca un rol foarte important, şi cu ajutorul lor să-şi plăsmuiască
corpul, aşa cum o face acum cu ajutorul sângelui roşu utilizabil.
Epifiza, sau glanda pineală, va fi în viitor un aparat intern
care va servi la transformarea sângelui uzat în sânge
utilizabil.Ritmizarea respiraţiei este într-o strânsă legătură cu aceasta. Procesul respiraţiei ascunde de aceea viitoarea metamorfozare a organismului omenesc. În clipa în care omul îşi îndreaptă munca de transformare spre corporalitățile sale inferioare el urcă spre planuri superioare.
Trezirea glandei pineale are efecte extraordinare asupra expandării
conştiinţei şi deschide accesul la toate cunoştiinţele universale.
Această glandă se activează după ce nu mai este bombardată de fotonii
trimişi de ochi, deci în prezenţa întunericului. Ea emite apoi
melatonină, o substanţă care 
calmează sistemul nervos, înainte de
culcare.
Stările de somn şi visare sunt similare cu cea de meditaţie, transă, hipnoză, sau experienţe mistice. Dimetriltriptamina (DMT) este o altă substanţă pe care glanda pineală o secretă, dând un ultim impuls în vederea deschiderii porţii spirituale.În interiorul său, glanda pineală este umplută cu apă, care în timp se calcifiază, datorită dietei greşite, fluorului din pasta de dinţi, fluoritei din apă, sau băuturilor carbogazoase. Simbolismul din Biblie, referitor la semnul fiarei, situat pe frunte (punctul negru), reprezintă situaţia când eşti prizonier în lumea materială, fără a avea acces la cea spirituală, adică trăieşti în întuneric, cum este cazul majorităţii oamenilor de pe Pământ. Structura interioară a glandei este similară cu a retinei ochilor, de aceea ea a fost denumită al 3 lea ochi, sau ochiul spiritual. Poate ca Descartes nu era prea departe de adevar atunci cand afirma in secolul al XVII-lea ca glanda pineala este sediul sufletului ratiunii. Exista doar doua emotii fundamentale: Frica Si Iubirea. Este timpul sa alegem Iubirea ( 90% din populatia globului traiesc in frica, teama si stres ).
calmează sistemul nervos, înainte de
culcare.Stările de somn şi visare sunt similare cu cea de meditaţie, transă, hipnoză, sau experienţe mistice. Dimetriltriptamina (DMT) este o altă substanţă pe care glanda pineală o secretă, dând un ultim impuls în vederea deschiderii porţii spirituale.În interiorul său, glanda pineală este umplută cu apă, care în timp se calcifiază, datorită dietei greşite, fluorului din pasta de dinţi, fluoritei din apă, sau băuturilor carbogazoase. Simbolismul din Biblie, referitor la semnul fiarei, situat pe frunte (punctul negru), reprezintă situaţia când eşti prizonier în lumea materială, fără a avea acces la cea spirituală, adică trăieşti în întuneric, cum este cazul majorităţii oamenilor de pe Pământ. Structura interioară a glandei este similară cu a retinei ochilor, de aceea ea a fost denumită al 3 lea ochi, sau ochiul spiritual. Poate ca Descartes nu era prea departe de adevar atunci cand afirma in secolul al XVII-lea ca glanda pineala este sediul sufletului ratiunii. Exista doar doua emotii fundamentale: Frica Si Iubirea. Este timpul sa alegem Iubirea ( 90% din populatia globului traiesc in frica, teama si stres ).
surse
