+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+ Mit şi Adevăr +-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+: Imaginaţie, inspiraţie, intuiţie

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

vineri, 14 februarie 2014

Imaginaţie, inspiraţie, intuiţie – metoda lui Thomas Mayer

„Observatorul atent poate percepe chiar şi cu simţurile trupeşti ceea ce pare cu neputinţă; o rezultantă care, fie c-o numim scop prevăzut, sau consecinţă necesară, ne îndeamnă să ne închinăm cu evlavie în faţa enigmaticului străfund originar al tuturor lucrurilor”
(Johann Wolfgang von Goethe – Adăugiri la Metamorfoza plantelor)
Metoda lui Thomas Mayer de cercetare a fiinţelor elementare din natură.

În cartea sa, Salvaţi fiinţele elementare!, Thomas Mayer propune o metodă proprie de cercetare spirituală în cele trei stadii meditative cunoscute în antroposofie ca imaginaţie, inspiraţie şi intuiţie. Cartea se centrează pe vieţuirea fiinţelor elementare [1], dar metoda sa este valabilă “pentru percepţiile tuturor fenomenelor şi fiinţelor spirituale, pentru forţele eterice, pentru îngeri, pentru morţi, pentru Christos, cât şi pentru fiinţele elementare”. (Mayer, 2012, 23).

De ce nu percepem suprasensibil dacă vrem să percepem? De cele mai multe ori vieţuirea fiinţelor suprasensibile este împiedicată de blocaje mentale. “Aceste blocaje se anunţă mai târziu când începi exerciţiile practice. Consideri propriile percepţii ca închipuire sau fantezie şi astfel sunt însoţite de o

totală neîncredere, încât nu mai rămâne nimic din ele. Astfel arunci deja de la început copilul împreună cu apa caldă din cadă.” (Mayer, 2012, 22)

Cum percepem atunci când vrem să percepem? T. Mayer spune că după ce percepem, în procesul de gândire asupra a ceea ce am perceput, noi facem întotdeauna o separare: separăm percepţiile care ne vin din simţurile fizice (văz, miros, gust, auzit, pipăit) de cele care nu ne vin astfel (sentimente, reprezentări, gânduri). Astfel că pe primele le unim cu gândul ca ele ar aparţine lumii exterioare, care este independent de noi, iar pe celelalte lumii noastre interioare, sufleteşti. “Prin această separare spunem: sentimentul pe care piatra îl generează îmi aparţine mie, şi nu pietrei. La culoarea pietrei este altfel, aici spunem: culoarea aparţine pietrei.” (Mayer, 2012, 24) El consideră că această separare nu are niciun sens, pentru că dacă eu nu percep atunci nu există percepţie. Exteriorul şi interiorul nu apar absolut deloc în percepţie. “La percepţia vizuală există vieţuirea culorilor şi formelor, dar niciun fel de interior şi exterior. La percepţia prin simţire există

trăirea sentimentelor, dar nu există niciun interior şi exterior, la percepţia gândirii există o trăire a gândurilor, dar nu există niciun interior şi exterior. Observarea de sine arată că toate percepţiile sunt întotdeauna un proces unitar. Noţiunile de interior şi exterior sunt aici cu totul nepotrivite. Ele nu rezultă de la sine în procesul de percepţie, ci sunt adăugate ulterior acestuia”. Putem spune astfel că această separare este juxtapusă ulterior în procesul de gândire, iar acest lucru constituie o fragmentare, un blocaj pentru cercetările ulterioare. Nu putem merge mai departe cu aceste prejudecăţi dacă vrem să percepem suprasensibil. Dacă nu am face această separare pe care sunt obişnuiţi să o facem atunci am putea spune ca atât sentimentul, cât şi culoarea aparţin pietrei. “Există un nivel de sentimente al lumii. Sentimentele aparţin lucrurilor lumii. Cu acest gând noi suntem foarte aproape de fiinţele elementare. Căci sentimentele care aparţin, de exemplu, unei pietre nu există într-un spaţiu gol. Ele sunt un purtător. Acesta se arată atunci când ţinem sentimentul meditativ în atenţie şi ne cufundăm intensiv în sentiment.

El este purtat de fiinţa elementară a pietrei. Fiinţele elementare sunt purtătorii nivelului de sentimente al lumii. Nu îmi vine în minte nici o altă caracterizare mai bună pentru fiinţele elementare. Ele poartă sentimentele lumii”. (Mayer, 2012, 24-25)

Mayer atrage atenţia ca distincţia pe care trebuie să o facem însă este cea între sentimente centrate pe sine şi sentimente centrate pe lume. Când este vorba doar despre simpatie sau antipatie, atunci avem de-a face cu sentimentele centrate pe sine. Acestea nu ne spun nimic despre obiectul cunoaşterii, în cazul nostru faptul că îmi place sau nu piatra nu îmi spune nimic despre piatră. Ambele tipuri de sentimente sunt purtate de fiinţe elementare, în cazul sentimentelor centrate pe sine este vorba de fiinţe elementare care aparţin domeniul astral al personalităţii mele, iar în cazul sentimentelor centrate pe lume este vorba de fiinţe elementare care însufleţesc lucrurile lumii. Este important însă să distingem cele două tipuri de sentimente şi să ne rafinăm abilitatea de a simţi ca metodă de cunoaştere suprasensibilă.

Care sunt paşii către percepţia suprasensibilă?

Percepţia conştientă suprasensibilă se formează concret în 4 trepte:

Prima treaptă este pregătirea. Este vorba despre cele 6 exerciţii însoţitoare date de Rudolf Steiner care duc la o viaţă de gândire ordonată, iniţiativă a voinţei, echilibrul sentimentelor, pozitivitate şi deschidere [2]. Pentru a vedea dacă o percepţie suprasensibilă vine de la tine sau de la o fiinţă suprasensibilă este foarte importantă obisnuinţa de a te vedea pe tine din afară. Astfel întâlneşti pas cu pas părţi sufleteşti ale tale nepurificate şi ajungi să le luminezi cu conştienţa, să le conştientizezi. În antroposofie aceste părţi se numesc şi Păzitorul Pragului şi această întâlnire este un proces continuu. Este important deci ca practica meditativă şi exerciţiile să se desfăşoare continuu.

Procesul de percepţie efectivă începe cu imaginaţia sau cunoaşterea imaginativă. Prima formă de cunoaştere suprasensibilă este, deci, imaginaţia: eu îmi închipui ceva. Întrebarea sceptică dacă o percepţie imaginativă este închipuire sau nu, nu ne ajută cu nimic atunci când vrem să cercetăm realităţi suprasensibile. Acest proces trebuie făcut întocmai aşa pentru că cercetările au arătat că lumea spirituală reacţionează acolo, astfel că nu eşti deloc singur în imaginaţia ta. T. Mayer propune folosirea unui indicator. Aşa cum în chimie chimistul foloseşte un indicator pentru a observa cum se comportă anumite substanţe invizibile, el propune aceeaşi tehnică şi în cercetarea suprasensibilă. La fel ca şi în chimie, unde chimistul nu ştie ce se află în vasul de reacţie până nu experimentează, la fel nu poate fi înţeleasă nici reacţia imaginativă din sine însăşi.

Câteva unelte imaginative pentru fiinţele elementare ale naturii la T. Mayer:

Fiinţele elementare ale pământului – dispoziţia generală: stabilitate; rezonanţa chakra [3] rădăcină sau Muladhara; forma eterică: triunghi (pentru pitici), pătrat sau dreptunghi (pentru gnomii de pământ), pentagoane (pentru fiinţele din camera şi locuinţe);
Fiinţele elementare ale apei – dispoziţia generală: mişcare; rezonanţa chakra sacrală sau Swadhisthana; forma eterică: în jurul unui punct central se formează o mişcare circulară;
Fiinţele elementare ale focului – dispoziţia generală: coacere; rezonanţa chakra plexului solar sau Manipura; forma eterică: lemniscata;
Fiinţele elementare ale aerului – dispoziţia generală: dizolvare; rezonanţa chakra inimii sau Anahata; forma eterică: o mişcare curgătoare, cu un început brusc care apoi se împrăştie;
Fiinţele elementare noi – dispoziţia generală: armonie; rezonanţa chakra: gâtului; forma eterică: crucea. “La fiinţele elementare noi este vorba de o verticală (a fi drept, vertical) şi o orizontală (a fi întins). Formele se pot pune în faţă sau întreaga fiinţă se poate poziţiona în formă.” (Mayer, 2012, 31)

La fiecare fiinţă elementară inima poate fi atinsă într-o stare sufletească de interiorizare, deci este vorba de rezonanţa pe două chakre, rezonanţa fiind tot timpul şi pe chakra inimii.

De exemplu, chakra inimii + sacrală etc.

Practic, eu îmi imaginez o formă din cele descrise, să spunem un pătrat. Întind reprezentarea acestui pătrat şi observ că el stă neclintit pe peretele unei stânci. Vieţuiesc pătratul ca şi cum ar fi umplut de mulţi ochi care privesc spre mine. Dacă este pus pe pajişte, el devine mişcător, nu îl pot vieţui. Pe peretele de stâncă pătratul îşi pătrează forma, chiar dacă eu îmi retrag cu totul voinţa de reprezentare. Aceste forme de percepţie funcţionează pentru că atunci când noi ne imaginăm ceva realizăm întotdeauna un construct eteric. Substanţa din care se formează gândurile şi imaginaţiile noastre este forţa eterică. Fiinţele elementare acţionează în lumea eterică, ele însele având un corp eteric care fie se potriveşte formelor pe care noi le oferim, fie nu se potriveşte şi trăim clar acest lucru. (cf. Mayer, 2012, 29-31)

Următorul pas este inspiraţia sau cunoaşterea inspirativă. Dacă în imaginaţie privim în exterior, în inspiraţie dăm la o parte imaginile produse şi reţinem doar sentimentele pe care ni le dau acestea.

De obicei prin aceasta se realizează o legătură cu fiinţa elementară, ea putând să ofere un gest de gândire sau de simţire care poate fi uşor tradus. Trebuie avut însă în vedere că fiinţele elementare nu se expun foarte uşor, fiind necesară o relaţie mai îndelungată. O cheie importantă pentru crearea acestei relaţii în inspiraţie este liniştea şi ascultarea interioară, tocmai pentru a face spaţiu fiinţei să se exprime.

Ultimul pas, cel mai profund este intuiţia sau cunoaşterea intuitivă. “În cunoaşterea intuitivă îndepărtez şi activitatea interioară inspirativă, dar mă menţin treaz şi fac prin aceasta o mişcare spre exterior şi mă identific cu fiinţa spirituală, trăiesc viaţa acesteia, organizarea şi relaţia ei cu lumea spirituală.

Eu nu mai exist în acest moment, ci numai fiinţa identificată, asta sunt eu. Văd lumea prin ochii acestei fiinţe. Aceasta mă preia în sine. Există o intuiţie care pentru noi toţi constituie punctul central, anume trăirea propriului Eu, intuiţia legată de noi înşine ca Eu. Aşa cum noi ne trăim ca Eu, trăim în intuiţie alte fiinţe. Cunoaşterea intuitivă este întotdeauna o relaţie-Eu. Ea este mai intimă decât inspiraţia, şi conform experienţei mele este mai rar întâlnită, deoarece condiţiile sufleteşti necesare sunt mai greu de realizat.” (Mayer, 2012, 33-34)

O problemă pe care o întâlnim des este legată de obiectivitatea în trăirea spirituală. Legat de aceasta, T. Mayer se concentrează pe anumite puncte.

Instrumentul cercetării este omul însuşi. “În trăirea spirituală omul însuşi este organ de percepţie. Aşa cum fizicianul îşi curăţă instrumentele de laborator şi este atent la temperatura şi umiditatea aerului, la fel este necesară şi curăţirea proprie şi menţinerea în formă. Acestui scop îi serveşte o practică de meditaţie regulată, purificarea interioară şi munca pentru realizarea unui echilibru sufletesc.” (Mayer, 2012, 34) Dezvoltarea morală şi spirituală susţinută, deci, este condiţia de bază pentru a ajunge la rezultate obiective.
Lipsa intenţionalităţii. Este important ca în percepţie să lipsească intenţia. Orice formă de intenţionalitate deformează percepţia. “Când eu vreau ceva, atunci fiinţa nu mai răzbate până la mine.” (Mayer, 2012, 34)
Apariţia unui sentiment de adevăr. Sentimentul de adevăr este unul cu care suntem obişnuiţi pentru că îl vieţuim zilnic. Dacă ceva se află pe podea acest lucru este evident şi noi trăim evidenţa.
Comunicarea cu ceilalţi. Pentru că fiinţele spirituale pot fi percepute la fel de toţi cei care s-au şcolit în acest sens atunci e important să comunicăm des şi să facem schimb de experienţe cu ceilalţi. Unele lucruri legate de simţire se pot clarifica doar prin dialogul cu ceilalţi.
Testul practic cu alte locuri şi în alte intervale de timp. Este bine să repetăm experienţa şi în alte locuri sau intervale de timp, dar trebuie mereu avut în vedere că avem de-a face cu fiinţe care vor vrea sau nu să interacţioneze cu noi. Rezultatele cercetării spirituale sunt în principiu repetabile şi verificabile, însă ar trebui să ţinem cont că intrăm în contact cu fiinţe spirituale care poate au şi altă treabă decât să satisfacă cercetărilor noastre.
Studiul şi formarea noţiunilor. Aici toată literatura antroposofică este de un real ajutor şi T. Mayer atrage atenţia şi asupra capcanelor existente în unele cercuri de cunoaştere. El spune că dacă suntem familiarizaţi doar cu concepte ca energie şi undă, atunci este posibil să vieţuim doar energii şi unde. Dacă avem în minte noţiuni ca forţă eterică, fiinţe elementare, îngeri şi Christos, atunci vom putea percepe şi alte lucruri.
Experienţă şi practică. Siguranţa în trăirea spirituală însă o dau doar experienţa şi practica.

Articol de Alexandra Vasilache.
Mayer, Thomas (2012). Salvaţi fiinţele elementare! Traducere de Cristina Crişan şi Agenor Crişan, Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold

Thomas Mayer (n. 1965 în Allgäu) s-a interesat de vieţuirea lumii spirituale încă din adolescenţă, a studiat multă literatură antroposofică şi s-a preocupat de şcolirea meditativă spirituală. A participat la viaţa civică, în 1989 devenind cofondator al „Mişcării pentru democraţie directă”.

După 1997 a susţinut iniţiativele asociaţiilor „Mai multe drepturi cetăţeneşti, mai multă democraţie” din München, Hamburg, Thuringia, Bavaria.
Din 2003 a putut realiza o legătură conştientă repetată cu fiinţele elementare. Anual conduce 30 de cursuri de meditaţie, cu o scurtă introducere în percepţia fiinţelor elementare.
Lucrări pe aceeaşi temă: Pioniere der Zusammenarbeit mit Elementarwesen (Pionierii conlucrării cu fiinţele elementare), vol. I (2010), vol. II (2011).
„Lumea noastră interioară, lumea sentimentelor şi a gândurilor noastre constă din fiinţe elementare. Şi noi producem încontinuu astfel de fiinţe. În aproape toate situaţiile de viaţă noi avem de-a face cu fiinţe elementare. Fiinţele elementare ne sunt mai apropiate decât credem! [...]
Nu există nici o trăire abstractă sau generală despre fiinţele elementare. Există doar oameni concreţi care se unesc cu fiinţe elementare concrete. Acestea participă întotdeauna în forma lor proprie. De aceea expun şi situaţiile concrete. Descriu cât se poate de detaliat căile şi metodele mele pentru vieţuirea prietenilor elementari. Descrierile mele sunt, desigur, foarte limitate. Eu cunosc mai bine numai câteva fiinţe elementare.”Autorul

Note:

[1]Ca o convenţie în această carte, pentru fiinţele din natură s-a folosit termenul de “elementar”, iar pentru fiinţele astralităţii umane (cele create de om) s-a folosit termenul de “elemental”

[2]Un rezumat referitor la exerciţiile însoţitoate recomandate de Rudolf Steiner se poate găsi aici. Pentru detalii suplimentare consultaţi referinţele menţionate după GA. Câteva lucrări care tratează subiectul:

Kühlewind, Georg (2010). Treptele conştienţei. Meditaţii asupra graniţelor sufletului. Traducere de Sorin R. Ţigăreanu, Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold;
Lipson, Michael (2009). Regăsirea de sine sau Scara surprizei. Şase trepte către o viaţă creatoare. Traducere de Sorin R. Ţigăreanu, Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold;
Lowndes, Florin (2010). Activarea chakrei inimii. Un fir conducător pentru exerciţiile secundare ale lui Rudolf Steiner. Traducere de Delia Popescu, Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic Gold;