Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

duminică, 16 februarie 2014

Omul şi esenţa gândurilor


Omul o fiinţă care gândeşte.
Tocmai această însuşire a omului de a fi un om al gândurilor este, în prezent, ignorată de ştiinţă, este interpretată într-un mod cu totul eronat. Se consideră că gândurile, aşa cum le vieţuieşte omul, iau naştere în om, că omul ar fi purtătorul gândurilor. Nu este de mirare că există această părere, atâta vreme cât entitatea omului nu este accesibilă unei observaţii mai fine. Entitatea umană se sustrage observaţiei grosiere.
Când considerăm omul o fiinţă care gândeşte, o facem pentru că percepem că el, în stare de veghe, de la trezire la adormire, îşi însoțeşte diferitele vieţuiri cu gânduri, cu conţinutul gândirii sale. Aceste vieţuiri ale gândurilor ne apar ca luând naştere în interiorul omului şi încetând pe timpul dintre adormire şi trezire, adică în starea de somn. Şi deoarece există părerea că vieţuirile gândurilor sunt prezente cât timp omul veghează şi se pierd în timpul somnului în ceva nedeterminat, aspect asupra căruia nu se mai caută explicaţii şi pentru că el este reprezentat astfel, nu se poate defini omul ca fiinţă care gândeşte.
O observaţie mai fină, care nu ajunge până la zona pe care am descris-o în cartea mea Cum se dobândesc cunoştințe despre lumile superioare?, arată că viaţa de gânduri nu este acel lucru simplu care este imaginat în mod obişnuit. Este suficient să comparăm viaţa grosieră de gânduri obişnuită, pe care o conştientizează fiecare dintre noi când observă omul între trezire şi adormire, cu un element oricum problematic pentru conştienţa obişnuită, cu visul.
În mod obişnuit, nu se abordează decât o anumită caracteristică a visării. Se compară starea de visare cu starea gândirii treze şi se apreciază că în starea de visare sunt prezente asociaţii de gânduri întâmplătoare, că se înşiruie imagini unele după altele, fără ca între ele să fie perceptibilă o legătură, aşa cum poate fi percepută în lumea exterioară a simţurilor. Sau se mai şi raportează ceea ce se petrece în vis la lumea exterioară a simţurilor, se vede cum proeminează, cum nu se inseră la început şi la sfârşit în fenomenele lumii exterioare a simţurilor.
Dar nu se observă că dacă omul se lasă în voia unei porniri trecătoare de adâncire, dacă se lasă în voia curgerii libere a gândurilor el poate percepe cum în această curgere obişnuită a gândurilor care se leagă de desfăşurarea exterioară a evenimentelor se amestecă ceva care este asemănător visării, chiar şi când ne aflăm în stare de veghe. De la trezire până la adormire se desfăşoară – în timp ce ne străduim să adaptăm viaţa noastră de gânduri condițiilor exterioare în care suntem întrețesuți – o visare nedeterminată. Într-o oarecare măsură lucrurile pot apărea ca fiind două curente concomitente: un curent superior pe care-l stăpânim cu voia noastră şi un curent inferior care se desfăşoară în modul în care se derulează înseşi visele în succesiunea imaginilor lor. Desigur, trebuie să te dăruieşti vieţii interioare, dacă vrei să observi aspectele despre care am vorbit acum. Dar ele sunt mereu prezente. Întotdeauna se va face observaţia: Este prezent un curent inferior. Aici gândurile se învârtejesc unele în altele atât de imagistic, aşa cum se înârtejesc între ele în vise, aici se înşiră imaginile cele mai disparate. Aici se ivesc reminiscenţe din toate lucrurile posibile care, ca şi visul, suscită alte gânduri, se leagă de ele. Iar oamenii care se lasă interior în voia lor, care sunt prea comozi pentru a se adapta condițiilor exterioare cu desfăşurarea gândurilor lor pot observa că există o strădanie interioară de a se dărui unor astfel de visări treze. Această visare trează se deosebeşte de visarea obişnuită prin faptul că imaginile sunt palide, seamănă mai mult cu reprezentările.
Aceste gânduri pe care le aducem din starea de somn sunt foarte asemănătoare cu fantezii, cu invenţii, pe care le realizăm cu privire la ceva pe care trebuie să-l facem în lumea exterioară, şi că aceste gânduri pe care le aducem cu noi la trezire sunt foarte asemănătoare cu intuiţiile morale, aşa cum le-am numit în cartea mea Filosofia libertăti.
În timp ce în cazul primului mod de ţesere a gândurilor, care într o anumită măsură se desfăşoară în conştienţa clară, avem sentimentul că în visele treze clocoteşte ceva în noi, nu putem spune acelaşi lucru şi în ceea ce priveşte ultimul caz caracterizat de noi, situaţie în care putem spune că, la trezire, când ne reîntoarcem în corpul nostru, nu suntem în stare să reţinem împrejurările în care am trăit de la adormire la trezire.
Cine-şi aduce corect în conştienţă aceste două aspecte ale vieţii umane nu va mai considera gândurile ca fiind ceva care se confecţionează în organismul uman. Căci simţământul pe care l-am avut la trezire nu poate fi considerat un produs oarecare al organismului uman, ci ca ceva pe care-l vieţuim între adormire şi trezire, atunci când suntem smulşi din corpul nostru cu eul şi cu corpul nostru astral.
Unde ne aflăm atunci? Această întrebare trebuie să ne-o punem mai întâi.
Suntem, cu eul nostru şi cu corpul nostru astral, în afara corpului nostru fizic şi a corpului nostru eteric. O evaluare simplă, pe care nu o poţi evita dacă te dăruieşti fără prejudecăţi vieţii, ne va spune: În ceea ce ne apare când ne îndreptăm simţurile spre lumea exterioară ca fiind vălul simţurilor lumii, ca fiind tot ceea ce ne oferă calităţile simţurilor, acolo ne aflăm când suntem în afara noastră. Numai că atunci pentru viaţa obişnuită se stinge conştienţa. Și noi resimţim aceasta când ne trezim dimineaţa. Atunci ne simţim prea slabi pentru a reţine ceea ce am vieţuit de la adormire la trezire. Deşi eul nostru şi corpul nostru astral se afundă în corpul nostru fizic şi în corpul nostru eteric, ele nu pot reţine ce au vieţuit. Și deşi ele participă apoi la vieţuirile ce sunt realizate prin intermediul corpului, pentru ele se stinge ceea ce s-a vieţuit între adormire şi trezire. Aşa cum am spus, numai când avem fantezii care se raportează la lumea exterioară sau când avem intuiţii morale noi vieţuim ceva asemănător cu ceea ce trebuie să ne apară la o observare directă ca fiind lumea în care trăim între adormire şi trezire.
O observare fără prejudecăţi pătrunde în regiunile descrise în Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare?, ceea ce schematic pot reprezenta  așa (desenul de mai jos). Dacă vreau să expun viaţa de gânduri obişnuită o las să înglobeze tot ce omul adună interior în gândire de la trezire la adormire bazat pe percepţii exterioare, pe durerile sale fizice, pe sentimentele de plăcere fizică etc. Ceea ce se vieţuieşte prin gândire în conştienţa obişnuită este redat schematic în desen cu alb. Sub acesta, ca o visare trează, trăieşte, nesupus legilor logicii, ceea ce am reprezentat în desen cu roşu, jos. Dimpotrivă, când între adormire şi trezire trecem în lumea exterioară, noi trăim, aşa cum putem percepe, din nou într-o lume a gândurilor, dar a gândurilor care ne preiau, care nu sunt în noi, din care ieşim la trezire (vezi desenul, roşu, exterior). Astfel noi am despărţit prin gândirea noastră obişnuită două lumi de gânduri: o lume interioară de gânduri şi o lume exterioară de gânduri, o lume de gânduri care umple Cosmosul, care ne preia când adormim. Putem numi ultima lume de gânduri lumea cosmică de gânduri. Prima este o lume oarecare de gânduri; în aceste zile vrem să ne ocupăm mai amănunţit de aceasta.


În felul acesta ne vedem introduşi cu lumea noastră obişnuită de gânduri într-o lume generală de gânduri, din care o parte se află în noi, o parte în afara noastră. Ceea ce se află în noi ne apare ca un fel de vis. Pe fondul sufletului nostru se găseşte o ţesătură haotică de gânduri, ceva ce nu este străbătut de logică. Dar această lume exterioară de gânduri conştienţa obişnuită nu o poate percepe. Numai adevărata vedere spirituală poate dezvălui natura acestei lumi exterioare de gânduri din vieţuirea nemijlocită, vedere spirituală care pătrunde apoi mai profund în regiunile descrise în Cum se dobândesc cunoştinţe despre lumile superioare? Dar această lume de gânduri în care ne afundăm între adormire şi trezire este o logică mult mai profundă decât lumea obişnuită de gânduri. Dacă nu se doreşte înțelegerea greşită a expresiei, aş dori să numesc această lume de gânduri o lume de gânduri superlogice. Ea este plasată deasupra logicii obişnuite, cum este plasată lumea noastră de vise, lumea noastră de visări treze, sublogică.
 Când pătrundem în interiorul omului, la cunoaşterea organelor se percepe în mod spiritual importanţa plămânului, ficatului, rinichiului etc., se străbate spiritual membrana amintirilor şi se ajunge la străvederea interioară a omului. Dar este ceva care nu poate fi realizat cu conştienţa obişnuită. Cu conştienţa obişnuită este posibil să se observe doar în mod exterior cum se comportă organele atunci când le studiem ca aparţinând lumii fizice şi minerale. Dar pentru a privi interior ce forţe poartă în ele, ce le străbate, ce este activ în ele, ceea ce v-am descris în ultimele zile, este necesară clarvederea spirituală.
Aşadar, aici se află ceva pe care omul nu-l poate atinge cu conştienţa obişnuită. De ce nu-l poate atinge cu conştienţa obişnuită? Pentru că nu-i aparţine numai lui. Ceea ce se poate atinge cu conştienţa obişnuită aparţine doar omului. Ceea ce pulsează aici jos, în organe, nu aparţine numai omului, ci-i aparţine omului ca fiinţă a lumii, aparţine totodată omului şi lumii.
Întreaga structură, tot ceea ce percepeţi ca fiind curent inferior al conştienţei dumneavoastră, nu este constructorul organelor dumneavoastră, al întregului dumneavoastră organism. Frumos ar arăta organismul dacă tot ceea ce trăieşte haotic prin subconştientul dumneavoastră ar construi organele dumneavoastră, întregul dumneavoastră organism! Aţi vedea ce fel de caricaturi aţi fi, dacă aţi fi o copie a ceea ce pulsează aici jos, în subconştientul dumneavoastră. Aşa cum se manifestă lumea exterioară care ni se oferă prin simţuri, aşa cum această lume este construită din gânduri pe care le vieţuim între adormire şi trezire, tot astfel, în ceea ce nu atingem cu conştienţa obişnuită, suntem construiţi din aceleaşi forţe exterioare ale gândurilor. Aşadar, dacă aş vrea să reprezint schematic omul (ca în desenul de mai jos) ar trebui să spun: Avem lumea de gânduri învăluitoare (vezi desenul, roşu) care construieşte şi organismul uman, iar acest organism produce lumea superioară de gânduri (vezi desenul, alb), către care înclină maya exterioară sensibilă între gândurile noastre şi lumea ambientală (vezi desenul, albastru).

Ceea ce este construit în noi din Cosmosul exterior aici jos ne apare dormind, aşa cum afară mineralele şi plantele ni se prezintă dormind. Aceasta înseamnă că noi acţionăm şi trăim în acest cosmic de la adormire până la trezire. În aceeaşi măsură în care străvedem lumea exterioară ne vieţuim pe noi în propriul organism. În aceeaşi măsură încetăm să mai avem doar reminiscenţe, aşa cum le desprindem din evenimentele vieţii noastre, ci începem să obținem reprezentări privind forţele care constituie, care construiesc organele noastre – plămâni, ficat, stomac.
În aceeaşi măsură în care învățăm să străvedem lumea exterioară, noi învăţăm să străvedem bucata de Cosmos pe care am încorporat-o, în care ne aflăm, care se găseşte în interiorul noastru fără să ştim ceva despre aceasta în conştienţa obişnuită.
Ce luăm cu noi dimineaţa, la trezire, din acest Cosmos? Ceea ce luăm cu noi este viețuit foarte clar de un observator fără idei preconcepute ca fiind voinţa. În fond, viaţa trează de gânduri se deosebeşte de ceea ce curge aici, jos, visând în subconştient, prin faptul că este străbătută de voință. Voinţa este cea care introduce logica, iar logica nu este, în fond, o învăţătură despre gândire, ci o ştiinţă despre modul în care voinţa ordonează şi dirijează imaginile gândurilor, aducându-le într-o anumită ordine exterioară, care apoi corespunde cursului exterior al lumii.
Când visăm, percepem acolo, jos, cu intensitate această unduire de vârtejuri de imagini haotice, ilogice, şi putem observa intervenind voinţa în această învârtejire haotică de imagini prin care voinţa ordonează ceea ce trăieşte în noi într-un mod care produce o ordine logică. Dar nu luăm cu noi logica lumii, pe care am numit-o mai devreme ca fiind supralogică, luăm cu noi numai voinţa.
Este deosebit de important să înțelegem faptul că atunci când ne trezim dimineaţa, aşadar când ne afundăm în corpul nostru, suntem constrânşi de această afundare să modelăm voinţa. Dacă corpul nostru nu ar fi modelat, voinţa ar forma vârtejuri clocotitoare în mod haotic, în toate direcţiile; la trezire voinţa s-ar extinde haotic în toate direcţiile. Acest lucru nu-l face pentru că ea descinde în forma umană existentă, în care se afundă. Aceasta îi conferă structura logică, ceea ce face ca, plecând de la corpul uman, ea să confere logică gândurilor, altfel învârtejite haotic între ele. Noaptea, când doarme, omul este inserat în supralogica Cosmosului. Pe aceasta el nu o poate reţine. Dar când se afundă în corp voinţa preia forma acestuia. Aşa cum turnând apă într-un vas apa preia forma acestuia, tot astfel şi voinţa preia forma corpului.
În cazul voinţei, lucrurile nu stau ca în cazul apei turnate într-un vas, a cărui formă o preia. Voinţa nu preia numai formele spaţiale, ci se infiltrează până în cele mai mici venule. Voinţa omului pătrunde în toate ramificaţiile individuale şi stăpâneşte de aici cursul imaginilor, altfel haotic.
 Aşadar, ceea ce se percepe aici ca fiind curent inferior este lăsat liber de către corp. Este ceva legat de corpul uman dar care se străduie să se elibereze, să iasă din formele corpului uman. Dar ce extrage omul din corp la adormire, ceea ce duce el în Cosmos, care apoi se afundă, se adaptează legii corpului.
Acum lucrurile stau astfel încât omul ar ajunge cu întreg sistemul capului doar la imagini. Este o prejudecată fiziologică general acceptată că judecăm şi tragem concluzii cu capul. Cu capul doar ne reprezentăm. Dacă am avea doar capul, iar restul organismului ar fi inactiv pentru viaţa de reprezentare, am fi visători treji. Capul are capacitatea de a visa în stare de veghe. Și când ne întoarcem dimineața din nou în corpul nostru pe calea ocolită a capului ne apar în conştienţă visele. Numai când pătrundem din nou în corpul nostru, când voinţa se adaptează nu numai capului, ci şi restului organismului, abia atunci această voinţă este din nou aptă să introducă logica în forţele imaginilor, care altfel se învârtejesc imagistic unele în altele.
Trebuie să vă fie foarte clar că în realitate omul judecă, oricât de uimitor şi paradoxal ar suna aceasta, cu picioarele şi cu mâinile, şi trage concluzii tot cu picioarele şi cu mâinile.
Astfel ia naştere ceea ce numim o concluzie, o judecată. Când ne reprezentăm avem doar imaginea care este trimisă înapoi în cap, dar judecători şi trăgători de concluzii suntem ca om integral, nu numai ca om-cap. Dacă un om este infirm, el nu poate să judece sau să conchidă; depinde de felul în care sunt organizate lucrurile la cei cărora le lipseşte întâmplător un membru oarecare.
 Ceea ce este omul din punct de vedere spiritual-sufletesc trebuie să fie pus în legătură cu omul ca întreg; trebuie să fie clar că noi introducem logica în viaţa noastră de reprezentare din aceleaşi regiuni pe care nu le atingem cu conştienţa obişnuită, care sunt preluate de la fiinţa afectivă şi de la fiinţa voliţională. Judecata şi tragerea de concluzii provin din aceleaşi regiuni ale interiorului nostru din care izvorăsc simţirea şi voinţa noastră.

Oamenii au devenit materialişti nu pentru că şi-au pierdut logica, ci pentru că au pierdut adevărul. Materialismul este logic, spiritualismul este logic, monismul este logic, dualismul este logic, logic este tot ce nu se bazează pe greşeli de gândire. Dar faptul că ceva este logic nu înseamnă că el corespunde adevărului. Adevărul poate fi aflat numai dacă introducem gândirea însăşi tot mai mult în acea regiune despre care am spus: În gândirea pură desfăşurarea lumii ajunge într-o culminație.

Ceea ce nu obţine omul prin percepţia senzorială, prin experienţa sa obişnuită, faptul că organismul său aparţine Cosmosului, că numai într-o oarecare măsură aparţine propriului său sine în legătură cu viaţa de reprezentare nu este sesizat nici de conştienţa obişnuită. Aceasta,  se plasează, pe de o parte, între gândirea cosmică şi acea gândire despre care am spus că poate fi considerată un curent subiacent al conştienţei obişnuite. Aceasta din urmă aparţine şi ea sinei proprii.


SURSA
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA205/GA205_CF08.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com