care vine de
la Buddha şi cel care vine din impulsul lui Christos.În ce relaţie poate fi rodnic fiecare din aceste curente?
Cele două curente trebuie să meargă împreună în viitor iar creştinismul trebuie să fie fecundat de ştiinţa spirituală. Creştinismul ar trebui, înainte de toate, să accepte învăţătura despre reîncarnare. El conţine de fapt această învăţătură în partea lui ezoterică, dar din cauza unor motive pedagogice universale această învăţătură nu a putut fi preluată în creştinismul exoteric. Dimpotrivă, această învăţătură a fost un principiu aparte, un principiu de bază al budismului, legat de învăţătura despre suferinţă, iar sarcina creştinismului a fost tocmai de a depăşi această învăţătură.
Dacă vom cunoaşte menirea şi misiunile celor două curente, vom putea să înţelegem şi deosebirile dintre ele. Deosebirea fundamentală o observăm cel mai clar atunci când tratăm cele două individualităţi, pe Buddha şi pe Pavel.
Gautama Buddha a ajuns prin iluminarea sa,
sub arborele Buddhi, la
cunoaştere şi a răspândit apoi următoarea învăţătură:
Această lume este maya. Ea nu poate fi considerată ca reală, căci maya,
marea iluzie constă tocmai în faptul că ea este considerată
reală. Omul trebuie să se străduiască să se elibereze din
împărăţia elementelor; atunci ajunge într-o împărăţie
care nu mai poate avea nume şi lucruri: nirvana. Abia atunci eşti
eliberat de iluzie. Împărăţia mayei este suferinţă. Naşterea,
moartea, boala, bătrâneţea, sunt suferinţe. Setea de viaţă
îi aduce pe oameni în această împărăţie. De aceea
omul trebuie să se elibereze de această sete de viaţă şi apoi nu mai e
necesar să se întrupeze.Ne putem întreba: cum a ajuns marele Buddha să vestească această învăţătură?
Răspunsul nu îl putem primi decât din cercetarea evoluţiei omenirii.
Omul nu a fost niciodată aşa cum este acum. În timpuri anterioare, pentru a ajunge la cunoaştere,
omul nu avea la dispoziţie
numai trupul său fizic; pe atunci era răspândită în
întreaga omenire un fel de cunoaştere clarvăzătoare. Oamenii
ştiau că există ierarhii spirituale, aşa cum ştim că există plante şi
aşa mai departe. Nu exista putere de judecată, în schimb omul
vedea direct fiinţele creatoare.Această înţelepciune a dispărut treptat; dar rămăsese o amintire despre ea.
În India, Persia, de asemenea şi în Egipt, exista o amintire a vieţilor pământeşti anterioare. Sufletul omului era în aşa fel structurat pe atunci încât ştia: eu provin dintr-o fiinţă divină, dar întrupările mele au pătruns treptat atât de puternic în fizic încât privirea mea pentru lumea spirituală s-a întunecat.
Înaintarea în timp era resimţită ca o înrăutăţire, ca un mers înapoi.
Aşa simţeau cei care, în momente
deosebite, puteau să-şi părăsească trupul fizic, aşa cum se mai putea
încă într-un timp relativ târziu. De aceea lumea
obişnuită le părea ca o lume a iluziei, ca maya, marea înşelare.
Buddha nu făcea altceva decât să exprime ceea ce trăia în
sufletele oamenilor. Tocmai ceea ce exista în lumea senzorial
fizică era resimţit ca elementul care a tras omenirea în jos.
Omul vroia să se ridice din acesta. Vinovată de coborârea
omenirii era lumea simţurilor. Să comparăm această concepţie cu impulsul lui Christos
şi cu
învăţătura pe care a dat-o Pavel.Pavel nu a numit lumea senzorială iluzie, deşi el ştia tot atât de bine ca Buddha că omul a coborât din lumea spirituală şi că impulsul spre existenţă este cel care l-a adus pe om în această lume. Se vorbeşte în sens creştin atunci când se întreabă: Acest impuls spre existenţă este totdeauna un impuls rău? Lumea fizică senzorială este numai înşelăciune? ‒ După concepţia lui Pavel, impulsul spre existenţă, în sine, nu ar fi rău. Acest impuls era originar bun, însă prin căderea în păcat a omului, sub influenţa fiinţelor luciferice, a devenit rău. El nu a fost totdeauna aşa însă a devenit aşa şi a adus cu sine suferinţă, minciună, boală ş.a.m.d. Astfel, dintr-un eveniment cosmic, cum apare la Buddha, el devine un eveniment moral, la Pavel.
Dacă nu ar fi intervenit influenţa luciferică, omul ar vedea adevăr
şi nu iluzie în lumea fizică. Nu lumea fizică senzorială este incorectă ci cunoaşterea omului, care a fost întunecată prin influenţa luciferică.
Această diferenţă în concepţia despre lume aduce cu sine şi urmări diferite. Buddha vrea să caute mântuirea într-o lume care nu conţine nimic senzorial. Pavel spune că omul trebuie să-şi purifice forţele, setea după existenţă, pentru că el însuşi le-a pervertit. Prin purificarea forţelor sale, omul trebuie să sfâşie vălul care îi acoperă adevărul, şi astfel să poată vedea ceea ce el însuşi a acoperit. În locul vălului care, de exemplu, acoperă lumea plantelor, va vedea forţele spiritual-divine care lucrează îndărătul şi asupra plantelor. Dacă se rupe acest văl, lumea
senzorială devine transparentă şi,
în final, vedem în faţa noastră împărăţia spiritului.
Credeam că avem în faţă o împărăţie a animalelor, o
împărăţie a plantelor, o împărăţie a mineralelor: acesta a
fost păcatul nostru. În realitate, în acestea vedem
revărsându-se spre noi ierarhiile. De aceea, Pavel spune: Nu omorî plăcerea în contact cu existenţa, ci purific-o, fiindcă iniţial ea era ceva bun. Şi aceasta se poate face preluând în sine forţa lui Christos. Când aceasta umple sufletul, ea înlătură întunecimea sufletului. Nu degeaba au pus zeii oamenii pe pământ.
De aceea sarcina omului este să arunce de la el ceea ce îl împiedecă să vadă această lume în mod spiritual.
Consecinţa la care trebuia să ajungă Buddha era următoarea:
Evitaţi încarnările! – Ea trimite înapoi spre o înţelepciune originară a oamenilor.
În schimb, Pavel spune:
Treceţi în continuare prin încarnări, însă pătrundeţi-vă cu Christos, şi atunci, într-un viitor îndepărtat, va dispărea ceea l-a aruncat pe om în iluzie.
Această învăţătură care pune păcatul nu pe seama lumii fizic-senzoriale, ci pe seama omului, trebuia să fie, în mod necesar, o învăţătură istorică. Însă tocmai deoarece era o învăţătură deplină, completă, ea nu a putut fi dată în felul acesta de la început; la început nu puteau fi date decât impulsuri iniţiale cu care trebuia să te pătrunzi. Treptat, aceste impulsuri pătrund apoi în toate domeniile vieţii.
În ciuda celor aproape 2000 de ani care s-au scurs de la Misteriul de pe Golgota, ne găsim şi astăzi la începutul preluării impulsului lui Christos.
Domenii întregi ale vieţii nu sunt încă pătrunse de el, de exemplu, ştiinţa şi filozofia.
Buddha a putut să predea mult mai devreme şi de îndată învăţătura sa, pentru că ea se raporta la o înţelepciune străveche, care mai era încă resimţită pe atunci.
Impulsul lui Christos trebuie să pătrundă treptat.
Pavel trebuia să-i facă pe oameni să înţeleagă că munca într-o încarnare singulară este, în realitate, de o mare însemnătate.
El trebuia să exagereze oarecum această învăţătură în opoziţie cu învăţătura răspândită cu relativ puţin timp înainte, după care încarnările singulare ar fi lipsite de însemnătate. Trebuia să înveţi să rosteşti:
“Nu eu, Christos în mine!”
[ Nota 12 ] Acesta este eul purificat. Prin Pavel, viaţa spirituală pentru întregul viitor a devenit dependentă de această încarnare singulară.
După ce a îndeplinit o astfel de educare a sufletului, după ce un număr suficient de oameni vor fi trecut prin aceasta în cei 2000 de ani care s-au scurs, începe acum din nou timpul în care se învaţă despre karmă şi reîncarnare.
Trebuie să încercăm să ne aducem iar eul în starea în care a fost înainte de a începe încarnările.
S-a spus că Christos este mereu în jurul nostru.
“Eu sunt cu voi toate zilele, până la sfârşitul lumii.”
Acum însă omul trebuie să înveţe să Îl vadă pe Christos şi să creadă că ceea ce vede este adevărat. Aceasta se va întâmpla în viitorul apropiat, chiar în acest secol, cu un număr mai mic de oameni,iar în următoarele două milenii cu tot mai mulţi oameni.
Cum se va petrece asta la omul singular? Să ne întrebăm: cum vedem noi astăzi, de exemplu, planeta noastră?
Planeta este descrisă de ştiinţă din punct de vedere mecanic, fizic, chimic, după teoria lui Kant-Laplace şi altele asemănătoare. Stăm totuşi în faţa unei schimbări radicale în acest domeniu. Va apărea o concepţie despre lume în care pământul nu va mai fi explicat numai din forţe minerale ci şi din forţele plantelor, ceea ce înseamnă din forţe eterice.
Planta îşi are rădăcinile îndreptate spre punctul central al pământului, partea sa superioară stă în legătură cu soarele. Acestea sunt forţele care fac ca pământul să fie ceea ce este. Forţa de greutate nu este decât o forţă secundară.
Plantele au existat înaintea mineralelor, tot aşa cum cărbunele a fost înainte o plantă. Acest lucru va fi acceptat în curând. Plantele dau planetei Pământ formă şi apoi şi substanţa din care ia naştere solul mineral.
Un început al acestei învăţături a fost făcut de Goethe în “Morfologia plantelor” [ Nota 13 ]. Dar el nu a fost înţeles.
Apoi se va începe treptat să se vadă etericul, pentru că el este caracteristic pentru plante. Forţa de creştere a regnului vegetal va fi preluată de om în sine, şi atunci el se va elibera de forţele care acum îl împiedecă să Îl vadă pe Christos.
Ştiinţa spirituală trebuie să contribuie la aceasta.
Faptul este însă imposibil atâta timp cât oamenii sunt de părere că ridicarea de la fizic la eteric nu are nimic a face cu interiorul omului.
Într-un laborator este indiferent dacă acolo se află un om situat pe o poziţie morală superioară sau unul situat pe o poziţie morală inferioară.
Nu acesta este cazul când aveam a face cu forţele eterice. Predispoziţiile morale trec atunci în produs. De aceea ar fi imposibil pentru omul de astăzi să dezvolte aceste capacităţi dacă el rămâne aşa cum este. Masa de laborator trebuie să devină mai întâi altar.
Acest lucru se va întâmpla în curând. Cei care vor putea spune:
“Nu eu, ci Christos în mine” ,
vor putea combina forţele plantelor, aşa cum astăzi se pot combina forţele minerale de către cel care le înţelege. Ceea ce este omul în interior se află în interacţiune cu ceea ce există în exterior, iar exteriorul se modifică pentru noi în funcţie de faptul că vedem clar sau tulbure.
Deja în acest secol (XX) – şi din ce în ce mai mulţi în următoarele două milenii şi jumătate – oamenii vor ajunge să Îl vadă pe Christos în forma Sa eterică. Ei vor vedea pământul eteric din care a germinat lumea plantelor. Dar prin aceasta ei vor şti şi că un interior bun al omului va răspândi alte influenţe asupra mediului decât unul rău.
Toate acestea vor face ca oamenii să ştie în ce direcţie trebuie să meargă. În locul idealurilor abstracte vor apărea idealuri concrete care vor corespunde dezvoltării progresive.
Dacă aceasta nu va reuşi, pământul se va cufunda în materialism şi omenirea va trebui să înceapă din nou, – după o mare catastrofă ‒ pe pământul însuşi sau pe o următoare planetă.
Pământul are nevoie de antroposofie!
Cel care înţelege acest lucru este antroposof.
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA118/GA118_CF05.html
