+-+-+-+-+-+ Mit şi Adevăr -+- sfârşit şi început ? +-+-+-+-+-+: “Ce este naţiunea? Ce este un neam?"

vineri, 7 martie 2014

“Ce este naţiunea? Ce este un neam?" - Părintele JUSTIN PÂRVU

JUSTIN PÂRVU: “Românul este acum un om aruncat de soartă, ce a ajuns braţul cel mai ieftin de muncă, slugă la bogaţii lumii, rob la străini.”

Neamul este legătura celor din trecut, prezent şi viitor.

Fiecare naţiune este aşezată de către Dumnezeu şi, cum spune legenda, fiecare neam şi-a luat pămîntul care I-a fost dat.
Ca de obicei, românul a venit ceva mai la urmă să se plîngă la Sf. Petru că a rămas fără loc de aşezare şi atunci Dumnezeu I-a dat din grădina sa cea mare şi de aceea suntem o ţară rîvnită de toţi. Puţine ţări au asemenea oameni şi o asemenea structură de relief. Munţii aceştia frumoşi, cu păstoritul nostru mioritic, dealurile, cîmpiile…
Românul nu este făcut să găurească şurubul în fabrică, să îndoaie metale în ateliere.
Vedeţi dumneavoastră, profilul său s-a deformat, acum românul nici agricultor nu mai este, nici industriaş, nici negustor, nici afacerist.
E un om aruncat de soartă, ce a ajuns braţul cel mai ieftin de muncă, slugă la bogaţii lumii, rob la străini.

Neocomunişti, liberali, ţărănişti… E o confuzie totală. Şi ţărăniştii, sigur, nici nu au fost pregătiţi pentru aşa ceva, venind cu toate tamtamurile acestea ale Occidentului, crezînd că fac aici mare lucru în

România. După o educaţie şi o deformare comunistă de atîta amar de ani s-au creat mentalităţi ce frînează procesul de schimbare. Atunci Biserica, în sfîrşit, care este forţa într-un stat, într-o ţară, nu s-a impus imediat, pentru că nu face politică. Dar şi asta e o politică interesantă, pentru că i s-a pus pumnul în gură. Să nu orienteze, să nu spună creştinilor ce au de făcut, pe cine ar fi mai bine ă aleagă. Şcoala în mîna lor. Biserica, în mîna lor. Votul, în mîna lor. Adică nimeni nu are de spus nimic. Şcoala nu are voie să facă politică, Biserica nu, armata nu, magistratura nu, sănătatea nu.
Atunci rămîne cel de pe cheiul gîrlei Bucureştiului să facă politică în haosul creat de oamenii de stradă. în atare situaţie vin toţi străinii în ţară, îşi aşează cortul şi ideile lor, la televiziune, calculatoare şi Internet, românul căscînd gura şi bătînd din palme la oricine apare. în fond nu e decît o minciună goală, timp de 12 ani nefăcîndu-se altceva decît să se distrugă totul! Am rămas în straiele acestea de sărăcie şi de mizerie.

Mai poţi spune că suntem un neam unit, o naţiune închegată,

cînd toţi specialiştii noştri emigrează spre Canada şi alte zări, cînd acolo sunt foarte buni iar acasă nu fac nimic, ci doar aleargă după un dolar şi o bucată de pîine? Cînd aici îşi pierd şi copilul şi casa şi familia şi viaţa lor? Unde sunt convingerile lor religioase, ca să-I lege de acest pămînt?
S-a ajuns din nefericire la o descompunere înceată a neamului nostru, care va avea o consecinţă extrem de gravă peste 40-50 de ani, cînd s-ar putea întîmpla să nu mai vorbim în limba română, să nu mai avem unde să ne închinăm într-o biserică ortodoxă română în Moldova de astăzi sau oriunde în ţară. E o vreme de pustiire a neamului, dar sperăm că Dumnezeu nu ne va lăsa, aşa cum nu ne-a lăsat în toate vremurile grele, cînd Biserica noastră a fost prezentă în mijlocul poporului, cînd Ştefan cel Mare, Daniil Sihastrul, Alexandru cel Bun, Mircea cel Bătrîn, uniţi cu toţi călugării şi călugăriţele din mănăstiri păstrau tradiţia şi continuau istoria. Aceştia erau ei politicieni? înainte de toate erau creştini care ştiau să apere valorile ortodoxiei şi implicit ale neamului.”
(Sursa: fragmente din interviu publicat pe site-ul oficial Manastirea Petru Voda)

“Pe pămînt minunea noastră este să trăim o viaţă sfîntă în mijlocul atîtor lucruri la care trebuie să renunţăm. De fapt noi, românii, am trăit oarecum izolaţi, fără a avea parte de multă bunăstare şi tehnologie şi această situaţie a fost benefică pentru nivelul de înţelepciune spirituală.
De exemplu viaţa de familie: sănătatea vieţii de familie e necesară pentru orice fiinţă umană. Ceea ce vreau să spun este

că atunci cînd nu eram fericiţi din punct de vedere material, nu eram consideraţi mai puţin buni creştini. În vest, spiritualitatea creştină a slăbit foarte mult din cauza dezvoltării tehnologice foarte puternice, începută în special de la Revoluţia Franceză.
Să vă spun ce este monahismul: este singura armă a unei naţiuni care trebuie să lupte întotdeauna în linia întîi a bătăliei.
E adevărat că acum noi, monahii sîntem slabi şi mijloacele noastre sînt sărace. Am devenit aşa după primul război mondial, cînd francmasoneria ne-a invadat ţara. Biserica a devenit din ce în ce mai supusă. Carol al II-lea a avut un caracter corupt. A omorît figurile remarcabile ale ţării, a învrăjbit partidele politice între ele, a lucrat ca să discrediteze şi să dezonoreze partidele şi le-a făcut să lucreze împotriva intereselor ţării. Biserica a fost mereu subordonată politic, supusă acţiunilor şi capriciilor politice. Învăţătura noastră religioasă a fost foarte săracă. Noi am avut numai un seminar pentru monahi la Mănăstirea Cernica, dar şi el a fost desfiinţat după 1940 din motive politice.

Ascunzîndu-ne în spatele cuvintelor

“supunîndu-ne oficialităţilor, ne supunem lui Dumnezeu Însuşi”, ierarhia noastră s-a supus în faţa cezarului acestei lumi. Acest lucru ne subminează existenţa noastră. Nu vreau să spun că trebuie să fii nerespectuos, dar acest mod de a deforma versetul biblic ne-a înrobit pe noi monahii, politicienilor. Din nefericire, sîntem lipsiţi de credinţa şi curajul Sfinţilor noştri Părinţi, care au coborît din sihăstrie şi au mers pe străzi şi în pieţele Constantinopolei ca să prevină distrugerea sfintelor icoane cu propria lor viaţă. Şi dacă am avea minimum din această credinţă a sfinţilor în Domnul nostru Iisus Hristos, am putea cu siguranţă schimba soarta acestei ţări.
Vedeţi voi, noi am tăcut prea mult, ne-am făcut prea mult că nu vedem sau nu auzim. Noi încă dormim.
Să ferească Dumnezeu să dăm socoteală de aceia care şi-au trădat credinţa!

Dacă România îşi vine acum în fire, dacă devine mai cinstită şi luptă pentru viaţă şi drepturile ei, cu siguranţă poate învinge.
Dar pentru aceasta trebuie cu toţii să ne sprijinim împreună, unii pe alţii, pînă la sfîrşit. Şi trebuie să spun că oamenii sînt ceea ce noi preoţii îi învăţăm să fie, şi ceea ce noi sîntem. Noi ne vedem în oameni aşa cum te-ai uita într-un pahar. Biserica trebuie să se întoarcă la datoria ei pentru că importanţa şi influenţa ei sînt înfiorătoare. Patriarhul trebuie să ia totul în mîinile lui şi să înţeleagă care sînt datoriile oamenilor de astăzi. Aceasta nu înseamnă ca toţi să se implice în politică.
Trebuie să ne ocupăm de ceea ce Iisus Hristos ne-a învăţat pe noi.”

(Sursa: fragmente din interviu publicat pe site-ul oficial Manastirea Petru Voda)