+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+ Mit şi Adevăr +-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+-+: Confucius, Maestrul gândirii chineze

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

marți, 18 martie 2014

Confucius, Maestrul gândirii chineze

Maestrul Kong-zi (Confucius) nu ne-a lăsat opere scrise, dar ideile, comentariile,

interpretările aduse lucrăriloe care constituiau patrimoniul vechii culturi chineze ( Cartea Schimbărilor, Cartea Poeziei, cartea Documentelor, Cartea Ritualurilor, Cartea Muzicii şi Analele Primăverii şi ale Toamnei) au fost adunate de cărte discipolii săi în 20 de cărţi.

Confucius se pare că s-ar fi născut undeva în anul 551 a.Hr., în micul stat Lu, aflat astăzi în provincia Shantung. Este posibil să fi avut ascendenţă aristocratică, dar conform izvoarelor nu a dus o viaţă îndestulată, dimpotrivă, ceea ce l-a făcut să empatizeze cu oamenii de rând şi să-I desconsiere pe nobilii neinteresaţi decât de menţinerea puterii, care era în esenţă de sorginte militară. Confucius nu era nici el pacifist. Credea că sunt vremuri în care oamenii morali trebuie să intre în acţiune, pentru a nu fi înrobiţi, dar folosindu-se nu atât de forţă, cât de simţul şi puterea dreptăţii. Practic, considera că o armată nu poate lupta suficient de bine dacă soldaţii nu cred în justetea cauzei sale. În plus, afirma adesea că originea nu contează atât de mult ca atitudinea şi comportamentul, astfel că

oricine putea aspira să devină un chiin tzu (gentilom).

Confucius nutrea speranţa reformării lumii. Iniţial ideile sale au prins la un grup restrâns, constituind poate ce ce am putea numi prima şcoală privată chineză, un spaţiu în care scopul principal era cultivarea morală şi intelectuală. Spre deosebire de sistemul tradiţional care antrena în virtutea obedienţei şi supunerii, Confucius îi învăţa pe discipolii săi că trebuie să joace un rol dinamic în guvernarea statului, nu să se rezume la a fi pur şi simplu instrumente ale conducătorului. Educaţia pe care o oferea acesta avea înainte de toate o valoare practică.

Dacă liderii sunt atât de preocupaţi de sacrificiile pentru stramoşi, de ce nu direcţionează interesul şi asupra poporului? Dacă miniştrii se poartă cu curtoazie unul faţă de celălalt, de ce să nu facă la fel cu omul de rând? Fiecare ar trebui privit ca un oaspete important, iar oficialii ar trebui să se poarte faţă de popor ca şi cum ar săvârşi un sacrificiu

măreţ. Aşadar, vedem ca ideile sale contravin în mare masură convenţiilor epocii. De fapt, întreaga sa etică se bazează pe concepţia asupra naturii umane, pe care nu o priveşte ca pe o entitate separată de mediul social, la fel cum nici societatea nu este un corp metafizic de sine-stătător. Omul este în esenţă o fiinţă socială, modelat de societate, dar aceasta la rândul său este determinată de comportamentul fiecărui individ în parte. A fi moral înseamnă a participa activ la comunitate. Convenţiile (li) pe care se bazează aceasta sunt fundamentale pentru funcţionarea sa corectă, dar ele trebuie înţelese. Această etică a datoriei, baza moralei individuale, curpinde două virtuţi funadmentale: negarea eului egoist şi acceptarea a aceea ce este drept şi potrivit. Respectarea tradiţiei, simpatia umană, oubirea aproapelui, corectitudinea, probitatea, îndemnul de a face binele nu sunt altceva decât o reflexie a legilor care guvernează universul.

Alt concept important în filozofia este este cel de tao, calea, dar fără conotaţii mistice. Asa cum li înglobează moralitatea şi curtoazie, tao include pe de o parte codul etic individual şi pe de alta guvernământul care să vegheze asupra bunăstării fiecărei fiinţe umane. Respingând loialitatea faţă de nobili, acesta propune loialitatea faţă de principii. În ciuda absentei unei dogme, mulţi confucianişti

au sfârşit ca martiri încercând să apere calea propovăduită de maestru, critincându-i pe conducători în numele binelui general. Conducători şi funcţionari buni sunt cei pricepuţi, indiferent de originea lor socială. Discipolilor săi Confucius le cere să apere poporul, să-l ajute, să-l instruiască. Poporul în schimb trebuie să acţioneze şi el potrivit răspunderii şi datoriilor pe care le implică funcţiile sociale.

Ce se remarcă la filozofia confucianistă este lipsa încărcăturii religioase, lipsa misticismului înlocuit de un umanism cât de poate de pragmatic. Nu pretinde deţinerea vreunui adevăr absolut, ci mai degrabă aspiraţia către acesta prin metoda observaţiei şi analizei. Omniscienta şi omnipotenţa

universului este înlocuită de bogăţia experientei, selecţia binelui şi urmarea acestuia, pentru atingerea libertăţii şi fericirii după care tinde natura umană.

Dar cum este această natură umană? În viziunea lui Confucius nici bună, nici rea. Şi aici gânditorul este aproape de concretul existenţei. În primul rând pledează pentru egalitatea oamenilor. În al doilea rând, aceştia doresc fericirea, care de multe ori rămâne doar la stadiul de deziderat. Dacă fericirea este binele şi omul este o fiinţă socială, înseamnă că dacă fiecare s-ar gândi la bunăstarea întregului, sunt mai multe şanse să se atingă o stare generală de bine. În concepţia sa, omul cu adevărat virtuos, când doreşte să obţină succesul, se gândeşte şi la ceilalţi.

Pentru ca să se ajungă la această armonie socială absolut necesară este educaţia, larg răspândită pentru ca cei mai pricepuţi să iasă în faţă la guvernare. Învăţătura lui a avut efecte, pentru că aproape jumătate dintre discipoli au reuşit să ajungă în poziţii importante în stat.

Dar amploarea moştenirii sale se întrevede după moartea sa, când treptat doctrina este integrată în ideologia imperială. Chiar şi unii dintre revoluţionarii comunişti îl revendică pentru tradiţia revoluţionară. În vest impactul său este mai mare decât ne închipuim, pentru că acesta devine o figură emblematica în timpul iluminismului. Dacă ar fi să căutăm secretul magnetismului său, cel mai probabil este vorba despre insistenţa asupra

supremaţiei valorilor umane. “înţelepciunea constă în a-I înţelege pe ceilalţi, virtutea constă în a-i iubi”.

Încrezându-se în puterea gândirii şi moralei, Confucius credea că umanitatea îşi poate găsi fericirea doar într-o comunitate cooperantă de oameni liberi. Dar libertatea se dobândeşte prin raţiune, gândire critică şi acţiune conform unor principii care să servească şi individul, şi comunitatea. Dogmele îngrădesc adevărul. “Dacă un om nu se întreabă în permanenţă: cum să procedez corect?, atunci nu ştiu ce rost mai are acesta”.

Filosofia morala a lui Confucius pornea de la principiul ca omul, fiind o particica din intreaga natura, un microcosmos, are in sine insusirile generale ale naturii, ale lui dao: ordine, dreptate, bunatate,

sinceritate. De aceea este suficient ca omul sa fie instruit, dirijat, pentru a se perfectiona. Iar perfectionarea se face prin exemplul inaintasilor. Dupa exemplul acestora, copiii trebuie sa aiba un respect desavarsit fata de parinti, indivizii sa respecte statul, cei vii sa respecte pe cei morti, imparatul sa respecte pe ilustrii sai predecesori si sa se supuna Cerului. De la cel mai mic pina la cel mai mare trebuie sa-si respecte datoriile cara revin gradului lor ierarhic.
Desi nu a fost nici filosof in adevaratul inteles al cuvantului, nici intemeietor de religie, Confucius a influentat religia chineza, indepartand-o de superstitii si pregatind poporul pentru intelegerea doctrinelor filosofice si religioase de mai tarziu.

Dupa moartea lui Confucius, toti cei care il indepartasera sau il criticasera pentru rigurozitatea tinutei sale morale si-au aratat admiratia pentru marele moralist. Guvernatorul din Lu i-a consacrat o capela, unde aducea sacrificii spiritului lui Confucius si celor patru anotimpuri. Dar adevaratul sau cult a inceput mai tarziu, dupa 250 de ani, datorita imprejurarilor politice favorabile ideilor sale.
Ca religie de stat, confucianismul a mentinut elementele fundamentale ale vechii religii chineze si in primul rand cultul stramosilor si al naturii, practicile cultice avand in centrul lor Cerul si pe "Fiul Cerului", imparatul. Locurile de cult ale vechii religii si-au pierdut desigur simplitatea de odinioara, devenind vaste temple, ca acela din Beijing, inchinat Cerului, care este cel mai mare templu din lume.

Sinopsis Confucius (2010 film)

Aceasta drama biografica urmareste existenta si cariera marelui filozof chinez Confucius, ale carui invataturi au avut o puternica influenta asupra modului de gandire si asupra stilului de

viata al oamenilor din China. Nascut in anul 551 inainte de Hristos intr-o familie aristocratica, Confucius a ramas orfan din copilarie si a trait intr-o relativa saracie. Fiind un autodidact si un cititor pasionat, a reusit sa devina dascalul multor fii de nobili si a colindat prin statele invecinate pentru a-i convinge pe diversi conducatori ca merita sa obtina o functie politica, prin intermediul careia sa isi implementeze reformele planuite. Asemenea altor ganditori din epoca lui, Confucius a fost dezamagit de faptul ca China era divizata in mai multe state rivale razboinice si a incercat sa le unifice sub autoritatea unui singur conducator. Promovand moralitatea, sinceritatea, corectitudinea in relatiile sociale si cinstea, filozofia lui Confucius a devenit mai apreciata in China decat alte doctrine precum legalismul sau taoismul in timpul dinastiei Han (206 inainte de Hristos - 220 dupa Hristos). Teoriile lui Confucius au fost dezvoltate intr-un sistem filozofic denumit confucianism, cu ajutorul unui numar foarte mare de adepti pe care i-a convertit si care s-au devotat promovarii ideilor sale.