Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

miercuri, 26 martie 2014

„Voinţa mea a fost mai puternică decît brutalitatea lor“ ----- CORNELIU COPOSU ----- 2014 este anul centenar Corneliu Coposu


Corneliu Coposu a dus, s-ar zice, viaţa unui român obişnuit.
Destinul de om obişnuit al României socialiste, condamnat de o dictatură de dezvoltare să suporte măsurile de severă austeritate, era agravat însă şi de cel de „fost“.
Faptul de a fi executat aproape optsprezece ani de severă detenţie nu era compensat prin nici un fel de măsuri reparatorii, cum se întîmpla cu victimele stalinismului în ţara care fusese modelul represiunilor de la noi, ci era urmat de o libertate controlată, presupunînd o persecuţie permanentă, menită să surpe ceea ce mai rămăsese vertical din demnitatea unui om trecut prin purgatoriul închisorilor. Atît de inumană era puşcăria comunistă, încît un înalt magistrat, trecut cu arme și bagaje în tabăra noilor stăpîni, mărturisea în intimitate, cînd opinia publică încă mai credea în iminenţa dezrobirii României prin intervenţia Aliaţilor, că preferă să rişte să plătească trădarea sa cu „zece ani de puşcărie la americani, decît cu zece zile de închisoare la comunişti!“. 

Atît de dure au fost condiţiile de detenţie la care a fost supus Corneliu Coposu, încît, întrebîndu-l dacă în închisoare a ştiut de moartea lui Petru Groza, aveam să aflu o de­scriere a rigorilor carcerale pe care puţini dintre cei care le-au suportat se încumetă să le retrăiască mărturisindu-le: „…Curiozitatea este următoarea: la ora aceea eram într-un regim extrem de sever, într-o închisoare de exterminare la Rîmnicu Sărat. Nu-mi dădeam seama de nimic, pierdusem complet socoteala lunilor, nu ştiam dacă mă aflu în ianuarie sau februarie. Era foarte greu să detectez trecerea timpului, pentru că aveam celula în întuneric, cu obloane pe din afară. Celula era luminată de un bec de 15 waţi; era un semiîntuneric de criptă, nu aveai nici o posibilitate de informare. Eram rupt complet de evenimentele care se întîmplau. Într-o zi oarecare au bătut clopotele, au sunat sirenele, am avut intuiţia că a murit cineva. Nu puteam să-mi dau seama cine anume. Ştiam un singur lucru: că încă sînt comuniştii la putere. De această realitate ne dădeam seama după duritatea măsurilor luate contra noastră, pentru că regimul sever din închisoare era practic unul de exterminare. Ni se dădea o cantitate infimă şi incompletă de alimente monocolore: arpacaş, care nu cred că depășea 4-500 de calorii pe zi. Lipsiţi complet de măsuri de confort igienic, lipsiţi şi de condiţii elementare de curăţenie, de posibilitatea de a ne spăla. Nu e de mirare că am supravieţuit foarte puţini acestui regim prin care, probabil, stăpînirea comunistă a urmărit să ne omoare cu încetinitorul, fără să-şi asume riscul de a ne împușca“.

Caracterul criminal, exterminator al puş­căriei comuniste s-a lăsat întrevăzut chiar îna­intea detronării forţate a Regelui. Arestat odată cu întreaga conducere a partidului, partid pe care românii îl votaseră masiv – rezultatele fiind, însă, măsluite grosolan –, Corneliu Coposu avea să cunoască încă din primele zile brutalitatea temnicerilor săi. Împrejurările arestării şi anchetării sale sînt, parcă, episoade ale unui thriller în care eroul suferă moral şi fizic deopotrivă.

„Am fost din nou pus în cătuşe, dus pe marginea lacului Snagov şi ameninţat cu pistolul în mînă că, dacă nu declar imediat tot ce am discutat cu Schuyler, voi fi împușşcat şi aruncat în lac. Din cauza tensiunii teribile – bineînţeles că aceste ameninţări erau însoţite şi de lovituri de cizmă şi aşa mai departe, eu fiind în poziţie cocoşată, aruncat pe marginea lacului –, am izbucnit în hohote de rîs. Reacţia mea i-a surprins, probabil şi-au închipuit că am înnebunit. «Ce ai, bă?», s-au răstit la mine. Nu vă pot reproduce limbajul care se utiliza, în care numele sfinţilor şi al părinţilor erau foarte des invocate alături de cele mai năstruşnice injurii și sudălmi, care nu erau obişnuite nici măcar la mahala. «De ce rîzi?» Atunci am avut un reflex de seninătate și le-am explicat: «Cum vă puteţi închipui că am să cred că o să mă aruncaţi în lac cu cătușele Serviciului Special de Informaţii? Ori mă credeţi idiot, ori nu vă daţi seama ce reprezintă ameninţarea voastră? Asasinatele se fac mai discret, şi nu în maniera aceasta; de altfel, nu cred că o să mă asasinaţi înainte de proces». După ce mi-au trîntit cîteva cizme în cap şi în burtă, m-au încărcat din nou în maşină şi m-au transportat la Malmaison. Acolo s-au încercat împotriva mea toate metodele torţionare pe care le-am menţionat. Am avut o mare satisfacţie cînd mi-am pus în gînd să refuz să mă pretez la manejul pe care îl impuneau. Cu toate loviturile de gîrbaci, de bici, am refuzat să mă mişc, pînă cînd bruta care conducea operaţiile a obosit. E adevărat, am spatele marcat de urmele biciului; ele s-au vindecat după cîteva săptămîni, dar nu total. Şi acum se mai păstrează urmele. (Am nişte semne interesante de pe urma puş­căriei: urmele unor cătuşe pe picioare – mi-au intrat în carne şi rănile s-au vindecat după ani de zile, dar se păstrează sechelele. Am nișşte diagonale pe spate, urme mai adînci ale plesniturilor de bici.) M-au lăsat prăbuşit jos, unde am adormit pe ciment, pînă a doua zi dimineaţa, cînd m-au ridicat gardienii de serviciu. Am această satisfacţie, voinţa mea a fost mai puternică decît brutalitatea lor“. […]

2014 este anul centenar Corneliu Coposu. 
Într-un timp al atâtor abdicări, conformisme, mişelii şi oportunisme, Corneliu Coposu a încarnat ideea de moralitate în politică


CORNELIU COPOSU a fost un om demn, curajos şi onest. A refuzat orice pactizare cu forţele totalitare, a trăit în adevăr, plătind această opţiune cu ani lungi şi chinuitori de temniţă, domiciliu forţat şi perpetuă supraveghere. Atunci când România a ieşit din marasmul comunist, Corneliu Coposu a ştiut să reziste strategiilor restauratoare ale succesorilor lui Ceauşescu, nu însă şi defunctului PCR. A cultivat dialogul, dar a refuzat abdicările morale.
Avea vocaţie de fondator, de lider, de călăuzitor. O făcea cu contagios umor si fireasca modestie. Orice pompozitate îl agasa. Despre un jurnalist şi romancier care se împăuna până la saţiu cu meritele sale de politolog, mi-a reproşat, jumătate în glumă, jumătate în serios: "Ţie ţi-l datorăm!" Într-o vizită la Washington, la o recepţie, a fost plasat de către organizatori la masa de onoare. A cedat locul altcuiva, a venit la masa unde ne aflam câţiva intelectuali şi a conversat cu noi despre direcţiile vieţii politice din România.
Pentru Corneliu Coposu, comunismul a fost un calvar impus de un ocupant străin unui popor umilit şi martirizat. Moartea tragică a lui Iuliu Maniu, modelul său existenţial, propria sa detenţie de 17 ani, victimizarea sistematică a elitelor politice şi culturale, distrugerea economiei de piaţă şi exploatarea sălbatică a ţărănimii, au fost tot atâtea elemente care au susţinut viziunea democratic-anticomunistă a lui Corneliu Coposu.
 
Corneliu Coposu a simbolizat ceea ce numesc patriotismul luminat (ori, în termenii filosofiei politice, naţionalismul liberal).
Cum ar fi mers lucrurile în România dacă acest lider politic de o inoxidabilă demnitate ar fi rămas printre noi? Cred că feseniştii ar fi luptat şi mai îndârjit să nu permită victoria Convenţiei. Poate că Emil Constantinescu ar fi fost mai radical în ruptura cu o pseudo-democraţie profund coruptă.
De neuitat sunt cuvintele pe care le-a trimis Corneliu Coposu pe 26 iunie 1993:
"Curajul sincerităţii de ţinută şi atitudine pe care îl afişaţi este un model care, din nefericire, nu este prea des întâlnit în societatea noastră". 
  În plan tactic, ştia că trebuie făcute şi unele compromisuri, dar niciodată la nivelul principiilor esenţiale. Nu a aşteptat eliberarea de comunism ca pe un dar al unor forţe exterioare. A înţeles că sistemul era putred şi că se va nărui din interior, că vor prima cauzele endogene, nu cele exogene. Într-o notă informativă a Securităţii din decembrie 1968 se menţiona că, în viziunea lui Corneliu Coposu “falimentul economic şi ideologic al comunismului este total şi că forţele care îl vor răsturna se vor naşte din mijlocul lui şi nu vor veni din afară".
 După aproape un sfert de veac de la Revoluția care a dus la prăbușirea sistemului totalitar, cred că putem afirma că omul și gânditorul politic Corneliu Coposu a fost de fapt președintele moral al României.

 Corneliu Coposu a fost o personalitate ostilă conformismelor şi oportunismelor resentimentare, adversar al oricărui fundamentalism ideologic ori de altă natură. Nu era niciodată un om încruntat, avea un extraordinar simţ al umorului. Știa să rămână senin chiar atunci când se întâlnea cu ignominiile cele mai dizgraţioase. Atât în cercuri intime dar şi public, Corneliu Coposu a depus mărturie despre sacrificiile generaţiei sale, despre lupta pentru democraţie în acei teribili ani 1944-1947, despre supliciul marilor figuri istorice ale României. Corneliu Coposu a fost simbolul unei lumi care a fost distrusă de teroarea comunistă, valorile sale fiind cel mai mare duşman al hybris-ului pseudo-modernizării de tip sovietic.

Corneliu Coposu a înțeles încă de la început că problema centrală a societăţii româneşti postcomuniste era aceea de creare a unui consens asupra binelui public, acea convergenţă de interese supreme care să garanteze sănătatea organismului politic naţional. Lecţia fundamentală pe care cei care au vrut să-l asculte au învăţat-o de la Corneliu Coposu a fost aceea că numai printr-o opţiune democratică sinceră şi perseverentă, prin respectarea drepturilor individului şi protejarea minorităţilor, prin eradicarea moştenirii securist-comuniste şi întronarea unei justiţii independente, prin încurajarea pe toate căile a iniţiativei private, prin înflorirea unei societăţi civile dinamice şi încrezătoare în sine, Romania va fi pe deplin parte reală a pluralismului european.

„Comunismul este un blestem care ne ţine în întuneric”,
spunea Seniorul în unul din interviurile sale de la începutul anilor 90 când, cu toată fiinţa sa şi cu toate resursele, lupta împotriva flagelului care ameninţa să se reinstaureze în România eliberată de ceauşism. Conştient de rezultatul devastator al experimentului comunist asupra României, Corneliu Coposu a fost cel care a tras un semnal de alarmă asupra pericolului de instaurare a neo-comunismului, ascuns sub numele de „democraţie originală”.
Unul dintre cei mai aprigi opozanţi ai regimului comunist, Corneliu Coposu a fost şi un lider politic cu viziune, care a marcat cu pecetea sa viaţa politică a României, simbolizând lupta împotriva comunismului. Lupta sa de decenii, personalitatea sa, i-au conferit o autoritatea morală asupra întregii opoziţii, dar şi asupra puterii.





surse
http://www.corneliu-coposu.ro/articol/index.php/4106-presedintele-moral/

http://www.observatorcultural.ro/CENTENAR-CORNELIU-COPOSU.-Vointa-mea-a-fost-mai-puternica-decit-brutalitatea-lor*articleID_29957-articles_details.html










Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com