Corpul fizic, corpul eteric, corpul astral, eul şi Ierarhiile spirituale

Luaţi în considerare natura înconjurătoare şi tot ceea ce spun despre ea fizica, chimia, fiziologia, biologia etc., actualizaţi-vă ce se spune despre natură şi gândiţi-vă apoi cum trăieşte omul între naştere şi moarte. Atunci veţi spune:
Întreaga viaţă este o luptă împotriva domeniului dominat de legile naturale.
Numai prin faptul că organismul uman nu vrea să ştie nimic despre aceste legi naturale el le combate; prin aceasta omul este om între naştere şi moarte.

Astfel puteţi înţelege că dacă devenirea umană trebuie introdusă în Univers, în Cosmos, este necesar să se accepte alte legităţi, un alt mod de devenire a Universului. Aşadar, cu legile naturale actuale noi reprezentăm o lume în care nu se află omul, nici planta şi nici animalul. Azi însă vrem să observăm numai omul în relaţia sa cu restul naturii. Omul nu se regăseşte în acea natură pe care o stăpâneşte ştiinţa actuală. Da, omul se răzvrăteşte cu fiecare respiraţie împotriva naturii despre care vorbeşte ştiinţa actuală.
Cu toate acestea, se poate vorbi despre Cosmos, despre Univers, căci din sânul acestuia apare omul, aşa cum îl avem în faţa noastră, mai întâi ca om fizic.
Însă trebuie să gândim Cosmosul ca fiind de o altă fiinţialitate decât ceea ce avem noi drept conţinut sufletesc, dacă vorbim în sensul ştiinţei actuale. Ne vom putea face o idee despre ceea ce înţelegem din cele menţionate aici dacă vom aduce în faţa sufletului următorul fapt constatat prin ştiinţa spiritului.
Să revedem momentul în care omul moare, tânăr sau după atingerea unei anumite vârste. Rămâne în urma sa cadavrul. Putem compara acest fenomen, şi aceasta este mai mult decât o comparaţie, cu năpârlirea şarpelui sau şi cu respingerea cojii de către puiul de pasăre. Se leapădă cadavrul şi ceea ce este îndepărtat este preluat de legile naturii pe care le cunoaştem cu ajutorul ştiinţei actuale; de exemplu, pielea şarpelui, când este lepădată, este preluată de legile naturale exterioare şi nu se mai orientează după legile naturale de creştere a şarpelui. Aşadar, ceea ce devine cadavru al omului este preluat de legile naturale.

Forma umană, silueta umană pe care o avem ca om între naştere şi moarte se distruge, încetează de a mai exista. Cadavrul mai are aceeaşi formă, dar o are oarecum prin imitaţie; el mai imită încă această siluetă. Forma pe care o are cadavrul nu mai este aceeaşi cu cea pe care o are omul între naştere şi moarte. Acestei forme îi este propriu faptul că omul se simte în ea om, se poate mişca cu ea; acestei forme îi este proprie o sumă de forţe care se desfăşoară când omul se mişcă. Toate acestea dispar când nu rămâne decât cadavrul. Forma pe care o avea omul dispare când acesta moare. Omul nu ia această formă cu sine. El ia cu sine pentru un timp corpul eteric – de acesta vom face abstracţie –, dar oricum el nu ia cu sine ceea ce-i dă forma fizică. El pierde într-o oarecare măsură această formă fizică. Putem exprima mai exact aceasta spunînd: Dacă s-ar urmări mişcările, mobilitatea omului după ce şi-a părăsit corpul, după ce a trecut prin poarta morţii, am afla alte mişcări şi mobilităţi decât cele care i-au zămislit forma fizică.
Această formă, care este forma sub care umblăm, încetează în momentul în care omul trece prin poarta morţii. Avem această formă pentru că ea poate lua naştere din legile Universului, la fel ca un cristal care se formează prin legile Universului. Astfel încât putem să ne punem întrebarea: Ce se întâmplă cu forma aceasta? Şi prin cercetarea ştiinţei spiritului primim răspunsul: Din această formă se hrăneşte spiritul, se menţine ceea ce numim spiritul ierarhiei, pe care îl numim Arhai, fundamentele (la ortodocşi, Începătoriile, n. tr. ). Astfel încât putem spune că ceva din forma umană trece în ierarhia spirituală a Arhailor.
 În fapt, forma fizică pe care o obţinem prin naştere şi pe care o depunem prin moarte provine din regnul Arhailor, a Începătoriilor, a forţelor primordiale, aşadar, avem forma noastră fizică datorită faptului că suntem învăluiţi de un spirit din ierarhia Arhailor. Noi ne aflăm într-un spirit care a fost în interiorul ierarhiei Arhailor, care acum reia ceea ce ne-a împrumutat în timpul vieţii noastre.

Dacă studiem cel de al doilea mădular al entităţii umane, corpul eteric uman, nu-l putem aborda ca şi cum el ar fi proprietatea noastră absolută, ci ca forma fizică care aparţine, de fapt, regnului Arhailor. Aşa cum suntem înveşmântați într-o excrescenţă a regnului Arhailor, tot astfel în ceea ce priveşte corpul nostru eteric suntem înveşmântaţi într-o excrescenţă a regnului Arhanghelilor. Aşa încât putem spune: Când trecem prin poarta morţii noi mai păstrăm scurt timp acest corp eteric. El se dizolvă apoi, dar aceasta nu înseamnă că dispare, ci se reîntoarce în regnul Arhanghelilor, care îl solicită din nou; ei coboară parcă o parte a fiinţei lor peste regnul uman terestru şi prin aceasta constituie corpul eteric uman pe timpul vieţii sale. Putem spune, aşadar: Din corpul eteric uman ceva trece în regnul Arhanghelilor.
În ceea ce priveşte corpul astral, putem spune că există o relaţie a acestuia cu regnul Îngerilor, asemănătoare cu cea care există între corpul fizic şi regnul Arhailor şi cu cea existentă între corpul eteric şi regnul Arhanghelilor. Nici corpul nostru astral nu este întru totul al nostru. El este o excrescenţă a fiinţei Îngerilor. Astfel încât putem spune: Din corpul astral uman, prin moarte, ceva trece în regnul Îngerilor. Noi avem corpul astral tot ca pe o înveşmântare a fiinţei noastre din regnul Îngerilor. Deci prin faptul că avem o formă umană fizică suntem, de fapt, inseraţi în regnul Ierarhiilor imediat superioare, iar prin faptul că participăm la legile Pământului, că umblăm ca oameni pe Pământ, putem dezvolta o voinţă, putem avea activităţi pe Pământ, pe scurt, participăm la legile Pământului; prin acestea participăm şi la regnul Puterilor, al Spiritelor formei, al Elohimilor.

Dar aici survine un moment important. Forma fizică pe care o aveţi când dormiţi, când corpul dumneavoastră este culcat în pat, o regăsiţi dimineaţa. Această formă nu este distrusă, aici nu se poate spune că corpul fizic este cadavru, că este doar o copie a formei, ci aceasta este adevărata formă. Arhaii sunt continuu legaţi de ceea este prezent din om pe Pământ ca fiinţă fizică. La fel, Arhanghelii sunt legaţi de corpul eteric uman. Corpul astral nu este însă legat de forma fizică umană; de la adormire până la trezire el se află într-o cu totul altă ambianţă decât cea existentă de la trezire până la adormire. Este vorba de faptul că, în timp ce principiul arhaic de la naştere până la moarte este legat în mod necondiţionat de forma fizică, iar principiul arhanghelic de corpul eteric, principiul îngeresc trebuie să însoţească omul în trecerea de la o stare la alta şi înapoi. Acest principiu al Îngerilor, fiinţialitatea Îngerilor, trebuie să străbată drumul până în starea de somn şi din nou înapoi.

Vedeţi, aici apare un element nou. Este vorba de faptul că depinde de om – de mentalitatea sa, de modul orientării întregii sale lumi afective faţă de lumea spirituală – dacă Îngerul îl însoţeşte când trece dincolo, ieşind din corpul fizic şi din corpul eteric, în starea de somn.
Pe copii el îi însoţeşte, dar în cazul omului care a atins un anumit nivel de maturitate aceasta depinde de mentalitatea omului, de faptul dacă omul are interior, în sufletul său, o înrudire cu Îngerul.
Or, dacă această înrudire nu este prezentă, dacă omul nu crede decât în ceea ce este material, dacă nutreşte gânduri numai pentru ce este material, Îngerul nu-l însoţeşte.

Când vă imaginaţi omul deplin (vezi desenul de mai jos), Pământul ca rezultat al Puterilor (vezi desenul, roşu, în afară), corpul fizic al omului ca rezultat al Arhailor (vezi desenul, roşu, interior), corpul eteric uman ca rezultat al Arhanghelilor (vezi desenul, galben), corpul astral uman ca rezultat al acţiunii Îngerilor (vezi desenul, albastru), dacă vă reprezentaţi toate acestea puteţi spune: Atât timp cât omul veghează Îngerul este în sânul Arhanghelilor, al Arhailor, al Puterilor, pe scurt, al Entităţilor spirituale superioare. Când omul iese din corpul său fizic şi din corpul său eteric cu o mentalitate materialistă, Îngerul şi-ar contesta apartenenţa sa la Arhangheli, la Arhai şi la Puteri, dacă l-ar însoţi pe om. Aici intrăm într-un domeniu în care mentalitatea umană este hotărâtoare pentru un eveniment important, pentru un fapt important al vieţii omului, pentru faptul dacă în timpul somnului omul are parte de prezenţa Îngerului sau nu.

În prezent nu poţi să spui: Dacă există Îngeri nu este necesar ca în stare de veghe să credem în ei, căci atunci când dormim ei se vor ocupa oricum de noi. Nu, ei nu ne însoţesc când dormim, dacă sunt contestaţi ziua! Asta conduce foarte adânc în taine ale existenţei umane şi vă arată totodată cum mentalitatea oamenilor se instalează şi ea în întreaga legitate cosmică, aşa cum circulaţia sângelui se instalează în ceea ce ştiinţa naturii exterioară cuprinde cu privirea sau, de fapt, nu cuprinde cu privirea..
Omul însuşi este atunci inclus, cu eul său şi cu candidatura sa pentru o fiinţă independentă, în întreg. Dar la această conştienţă de eu el a ajuns abia în cursul existenţei pământeşti. Şi a ajuns treptat la aceasta. Dacă ne întoarcem la timpurile vechi, când exista aşa-numitul dar al clarvederii instinctive a umanităţii, putem spune că atunci oamenii încă nu aveau această conştienţă deplină de eu. Când vechii locuitori ai Pământului îşi aveau viziunile lor speciale, aceste viziuni instinctive nu erau vederile lor proprii, căci eul nu le era încă treaz. Acesta se închina către ceea ce Îngerul gândea, către ceea ce Arhanghelul simţea, către ceea ce Arhaiul voia. Noi privim acum spre minunata înţelepciune originară veche. Ea nu este o înţelepciune umană, ci o înţelepciune care a venit pe Pământ prin faptul că Arhaii, Arhanghelii, Îngerii au înveşmântat oamenii şi au intrat în sufletele lor prin acea înţelepciune originară pe care, de fapt, au posedat-o şi şi-au însuşit-o entităţi mult mai înalte înainte ca Pământul să fi devenit Pământ. Omul trebuie să-şi obţină propria înţelepciune cu ajutorul Îngerului său, de care trebuie să fie legat în mentalitatea sa. Noi ne îndreptăm spre acest timp. În intervalul de timp în care omul şi-a trezit tot mai mult eul, dacă el nu a făcut prin hotărâre proprie efort în acest sens, a fost părăsit de ceea ce Îngerul, Arhanghelul au gândit în el.
Prin faptul că a fost părăsit de Înger, el a intrat în legătură cu existenţa terestră. Această intrare-în-legătură cu existenţa terestră este ceea ce, pe de o parte, îl face pe om liber, însă este, pe de altă parte, şi ceea ce atrage necesitatea de a se strădui să se înalţe prin propria sa forţă, ceea ce face posibil ca Ierarhiile superioare să trăiască cu omul în conştienţa sa. Noi trebuie să ne străduim să obţinem gânduri de aşa natură încât Îngerii să poată trăi cu noi. Aceste gânduri le putem obţine numai din imaginaţiunea ştiinţei spiritului. Şi dacă prin faptul că obţinem astfel de gânduri ne orientăm din nou întreaga simţire spre lume, putem să ne ridicăm în regnul Îngerilor. Omul se află acum în pericolul ca, trezindu-se, să se înapoieze în corpul său fizic şi să nu bănuiască nimic în legătură cu faptul că are un corp eteric şi că în acest corp acţionează substanţa Arhanghelilor. Acest lucru el trebuie să-l reînvețe. Şi trebuie să învețe că Începătoriile, Arhaii acţionează în forma sa fizică. El trebuie să înveţe să înţeleagă momentul adormirii şi momentul trezirii.
Căci omul a ieşit din regnul Ierarhiilor superioare, în timp ce înainta spre eul său, în timp ce acest eu era vieţuit. El a devenit o fiinţă independentă. Prin aceasta însă a ajuns în alt regn, în regnul forţelor ahrimanice. Omul intră şi acum, chiar în stare de veghe, în regnul lui Ahriman.

Forma terestră se află în regnul Exusiailor Din forma umană ceva trece în regnul Arhailor Din corpul eteric uman ceva trece în regnul Arhanghelilor Din corpul astral uman ceva trece în regnul Îngerilor Eul pătrunde în regnul lui Ahriman (maya lui Ahriman).

Pericolul de a cădea pradă regnului lui Ahriman a fost cel mai mare aproximativ în anul 333, înainte de Misteriul de pe Golgota. Acesta a fost timpul în care s-a trecut la intelectul pur, la logica pură. Apoi a survenit Misteriul de pe Golgota, şi acesta a pătruns imediat în viaţa umanităţii. Începând din anul 333 după Misteriul de pe Golgota omul a trebuit să se străduie să pătrundă conştient în domeniul Ierahiilor superioare.
Până acum el încă nu s-a reînălţat din domeniul ahrimanic. Din secolul al XV-lea s-a instaurat intelectualismul. Dar pentru că el trăieşte în intelect, aşadar nu într-un adevăr, el trăieşte, de fapt, în imagine, trăieşte în maya. Acesta este norocul său. El nu trăieşte în adevăratul domeniu al lui Ahriman, ci în maya lui Ahriman, în simpla aparenţă, în sensul pe care vi l-am prezentat în aceste zile. Prin aceasta el poate ieşi din nou din starea aceasta şi poate face calea-ntoarsă. Dar nu o poate face decât în libertate. Căci este maya, sunt imagini în care noi trăim; întreaga cultură intelectualistă este numai imagine. Din acel timp, din anul 333, străduinţa spre înălţare a fost introdusă în libertatea omului. Biserica catolică şi-a dat toată osteneala să împidice aceasta; ea trebuie să fie, în sfârşit, depăşită în acest sens. Omul trebuie să se străduie spre înățimi, spre lumile superioare

 Prin faptul că am intrat cu pânzele sus în domeniul lui Ahriman, până la maya acestuia, noi am devenit oameni liberi. Acest lucru nu l-ar fi putut împiedica nicio providență, nicio înţelepciune cosmică; altfel nu am fi fost liberi.
Ahriman face eforturi de a îndepărta omul de Îngerul său, iar aceste stări se acumulează din ce în ce mai mult.

Dacă vrem să înţelegem timpul nostru trebuie să intuim intervenţia lumii spirituale în acest timp al nostru. Această necesitate este întru totul actuală.

Din timp în timp noi trebuie să repetăm faptul că trebuie să recunoaştem minciuna ca minciună; căci minciună este, în care se ascunde Ahriman, şi minciună este de cele mai multe ori, atunci când s-a mințit din bună-credință, invocând cea mai bună ştiinţă şi conştiinţă.

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA205/GA205_CF13.html