„Primăvara-ncântătoare
Scoală iarba pe câmpii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii“
Scoală iarba pe câmpii.
Vin Floriile cu soare
Şi soarele cu Florii“
Praznic împărătesc, sărbătorit cu o
săptămână înaintea Sfintelor Paşti în toată Biserica Creştină, Floriile
nu înseamnă numai ramuri de salcie şi măslin. Mulţimile l-au întâmpinat
pe Iisus cu ramuri de finic şi măslin la intrarea triumfală în Ierusalim
dintr-un prinos de bucurie, ca un semn al biruinţei împotriva morţii
înfăptuite prin învierea lui Lazăr. An de an, acest semn al
prea-plinului biruinţei prevesteşte Paştele, înnoieşte sufletul,
netezeşte cărările dintre oameni, 
dezvăluie bunătatea şi dărnicia din
noi.
dezvăluie bunătatea şi dărnicia din
noi.
Sâmbăta, în toate bisericile ortodoxe,
credincioşii poartă în mâini ramuri de salcie sau mâţişori care au fost
sfinţite la slujba de dimineaţă, simbolizându-i pe locuitorii
Ierusalimului care l-au primit cu bucurie pe Mântuitor. Începând din
seara Duminicii de Florii, intrăm în săptămâna Sfânta a Patimilor care
va culmina cu Sfânta zi de Joi, când a avut loc Cina cea de taină, şi cu
Vinerea Mare, când a fost răstignit Iisus.
„Floriile“ reprezintă termenul popular al
sărbătorii, amintind de o veche serbare romană de la începutul
primăverii – „Floralia“. După slujba de dimineaţă de la biserică,
ramurile sfinţite şi binecuvântate de salcie sunt aduse acasă şi se
ating cu ele copiii, ca să crească mari şi frumoşi. Sunt păstrate la
icoane, la porţi, la grinda casei, pe morminte sau puse într-un loc
curat, fiind folosite în decursul anului în gospodărie. Alteori,
crenguţele de salcie sfinţite se 
plantează undeva în grădină. Se spune
că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele
puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva
relelor care ar putea lovi casa şi familia.
plantează undeva în grădină. Se spune
că ele vindecă animalele bolnave sau aduc o recoltă mai bogată. Cele
puse la icoană se păstrează tot anul şi se folosesc ca leac împotriva
relelor care ar putea lovi casa şi familia.
În plus, de Florii işi sărbătoresc ziua onomastică toti cei care la botez, au primit nume de flori.
Sâmbăta dinaintea Floriilor este dedicată
comemorării morţilor. Ziua aceasta este numită şi Moşii de Florii sau
Lazărul, obişnuindu-se ca femeile să facă „plăcinte lui Lazăr“ şi să le
dea de pomană. La sate, femeile nu torc deloc, pentru ca nu cumva
morţii, care aşteaptă la poarta Raiului, să revină pe pământ, să se
îmbăieze. Despre Lazăr circulă mai multe legende, fiecare regiune având
specificul ei. În una dintre acestea, 
Lazăr moare după ce a poftit la
nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.
Lazăr moare după ce a poftit la
nişte plăcinte pe care mama lui nu a putut să le facă, pentru că torcea.
La sate, pe vremuri, se practicau de
Florii câteva obiceiuri păgâne. La miezul nopţii dinspre Florii, fetele
fierbeau apa cu busuioc şi cu fire de la ciucurii unei năframe furate de
la înmormântarea unei fete mari. În Duminica de Florii, ele se spălau
cu această apă pe cap, aruncând-o apoi la rădăcina unui pom fructifer,
sperând că în acest fel să le crească părul frumos şi bogat. În alte
locuri, oamenii nu se spală pe cap în această zi tocmai ca să nu
încărunţească la fel ca pomii în floare. Se crede că cel care înghite
trei mâţişori întregi in ziua de Florii nu va suferi tot anul de dureri
de gât. Tot la sate exista credinţa potrivit căreia dacă aprinzi
mâţişori şi afumi casa cu ei când este furtună, căminul va fi ferit de
fulgere. În ziua de Florii nu se lucrează, iar în toate casele de 
la
sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care
se dau de pomană la săraci.
la
sate se coc pâini din făină de grâu împletite şi ornate cu cruci, care
se dau de pomană la săraci.
Se spune că aşa cum va fi vremea de Florii, aşa va fi şi de Pasti.
În unele sate din Ialomiţa se mai
păstrează încă obiceiul de a colinda de Florii. În Sâmbăta Floriilor
copiii colindă cu crenguţe de salcie sfinţite la biserică de preotul
satului, apoi merg la fiecare casă, cântă şi urează de bine şi sănătate.
Glasuri curate de copii povestesc peste vremuri despre Iisus. Cel
primit cu slavă şi ramuri de măslin şi finic în Ierusalim de aceleaşi
mulţimi care peste o săptămână aveau să-l răstignească. Ca de fiecare
dată când vin colindătorii gazdele primesc copii cu drag. Îi ascultă şi
îşi împodobesc împreună casa cu salcie sfinţită, se bucură şi speră.
Speră şi spun cu credinţă: „Vă aşteptăm şi la anul!“.
Aşa cum îşi
amintesc bătrânii satului, plata pentru colindători erau ouăle albe,
nefierte. Tocmai bune pentru pregătitul Sfintelor Paşti.
sursa
