Teama de a fi judecati ne transforma incet, dar sigur in proprii dusmani sau in niste insule izolate de ceilalti. In incercarea de a pastra aparentele, ne familiarizam cu minciuni pe care poate chiar noi insine ajungem sa le credem. Intrebarea care urmeaza acestor ganduri ar fi: Cum putem investi in procesul de dezvoltare personala atata timp cat refuzam sa cautam raspunsuri ajutandu-ne de un element primordial, dar care tinde sa ne incetoseze privirile – comunicarea?
Asadar, consider ca ideea de a ascunde intr-o cutie a Pandorei tot ceea ce nu vrem sa fie vazut in
exterior este din start eronata. Mentalul colectiv romanesc ne-a incurajat sa devenim pastratorii unor aparente de tipul: ,,rufele murdare se spala doar in familie”, ,,fie ce-o fi, noi facem fata” astfel incat ograda vecinului sa nu simta nici cea mai mica urma de ingrijorare din partea noastra.
La un moment dat, exteriorul va reflecta interiorul, iar ingroparea unor sentimente sau emotii nu va determina decat ca procesul eliberarii sa fie mai dificil. Interesant este ca solutia unei probleme care pare sa nu aiba scapare se poate regasi si in exterior.
Daca simtim ca resursele interioare nu ne mai sunt de folos in a gasi un raspuns, de ce nu ne-am folosi de toate resursele disponibile?
Iata cazul unui barbat care a facut acest lucru in mod involuntar. In cartea ,,Lasa grijile, incepe sa
traiesti”, Dale Carnegie prezinta povestea unui om care simtea ca nu mai are niciun motiv pentru care sa traiasca si isi dorea sa se sinucida. Inainte de a face acest lucru, a sunat un prieten pentru a-I spune ca el nu mai este folositor nimanui. Acesta l-a intrebat care a fost ultimul lucru pe care l-a vazut, iar raspunsul barbatului a fost urmatorul: ,,Vecinul de la parter are presul din fata usii murdar.” Sfatul prietenului sau a fost sa se duca sa mature presul. Acesta a pornit fara sa stea pe ganduri, iar dupa ce actiunea a fost incheiata si-a sunat prietenul pentru a-I multumi. Un lucru atat de minor i-a adus aminte ca poate fi folositor celorlalti, iar ideea sinuciderii a fost anulata. Cat despre fraza ,,80% se bucura ca le ai”, consider ca majoritatea oamenilor este atat de preocupata de propriile probleme incat nu se mai gandeste si la ale altora sau daca face acest lucru, nu o face cu intensitatea cu care credem noi. Poate ca lucrul care ar trebui sa ne puna pe ganduri este tocmai faptul ca deseori cautam atat de mult aprecierea celorlalti incat ne este teama sa ne aratam slabiciunile.
V-ati gandit vreodata ca vulnerabilitatea nu este chiar o povara?
Ca expunandu-ne problemele, Universul se va deschide pentru a ne fi de folos? Ca putem gasi solutii in locurile neexplorate pana acum? Ca avem voie sa cerem ajutor atata timp cat nu lasam
in totalitate solutia pe umerii celorlalti? In momentul in care devenim constienti de propria persoana, reusim sa intelegem pana unde ajung limitele noastre si cat din noi insine putem oferi celorlalti in ceea ce priveste rezolvarea problemelor noastre. Uneori, este o granita destul de firava intre a vorbi deschis despre grijile noastre si a ne transforma treptat intr-o victima care se agata de orice posibil salvator din exterior. Dar acest lucru poate fi controlat si nu ar trebui sa ne blocheze comunicarea cu cei din jur.
La urma urmei, cum putem gasi solutii daca nu vorbim despre ceea ce ni se intampla? Daca ne deranjeaza comportamentul unui prieten, daca ne simtim neglijati, daca ni se pare ca relatiile noastre nu au tocmai intorsatura dorita, cum am putea rezolva daca nu prin a incepe sa comunicam asertiv cu cei din jurul nostru? Faptul ca nu gasim nicio rezolvare pe cont propriu ne limiteaza si deseori chiar ne izoleaza. Cantarim atat de mult reactiile celorlalti incat uitam un lucru simplu: ca niciodata nimeni nu va sti prin ce trecem noi din simplul motiv ca acea experienta ne apartine in totalitate asa cum nici noi nu cunoastem adevarul celuilalt. Iar acest lucru ar trebui sa ne determine sa
nu ne mai temem ca vom fi judecati pentru ca in cele din urma, singurul lucru pe care ceilalti il pot face este sa faca presupuneri despre viata noastra .Avem o problema? Va invit sa luam loc si o luam de mana. Sa-i dam voie sa se exprime asa cum un copil ar face-o: liber. Sa nu o certam si sa nu o punem la colt. Sa-i dam voie sa vorbeasca despre ea si apoi sa o trimitem la joaca alaturi de ceilalti. Poate ca acolo cineva ii va pasa mingea care va inscrie punctul castigator. Iar cand se va intoarce acasa, ne va ajuta sa constientizam care ar trebui sa fie comportamentul nostru fata de ea.
www.aimee.ro
