Moartea poetului Ştefan Augustin Doinaş
şi sinuciderea balerinei Irinel Liciu
Dragoste, comunism, puşcării politice, delaţiuni, poezie, viaţă dublă, dragoste, moarte, sinucidere. Poetul Ştefan Augustin Doinaş şi balerina Irinel Liciu au trăit toate acestea vreme de o jumătate de secol.şi sinuciderea balerinei Irinel Liciu
![](http://3.bp.blogspot.com/-2VINJQqszeM/U5bYzG-jzGI/AAAAAAAAkf0/LJ6QNn3_p2w/s1600/%C5%9Etefan+Augustin+Doina%C5%9F+%C5%9Fi+balerina+Irinel+Liciu.jpg)
Doinaş a murit la 80 de ani şi o lună. A murit la Spitalul Fundeni, din Bucureşti, într-o seară de vineri spre sâmbătă. 25 mai 2002 . A făcut infarct la finalul unei operaţii. Avea cancer şi l-ar mai fi dus pe picioare dacă inima nu i-ar fi cedat. Soţia sa, Irinel Liciu, a fost chemată la spital de medicul Irinel Popescu, cel care-l operase pe poet. A ajuns la Fundeni şi l-a văzut pe Doinaş mort. S-a întors acasă, s-a îmbrăcat frumos, şi-a corectat cu fard imperfecţiunile bătrâneţii, de parcă urma să iasă la cină pe Victoriei. S-a aşezat la biroul lui Doinaş, în bibliotecă, a scris câteva cuvinte pe o foaie de hârtie. Apoi a luat un pumn de somnifere, s-a aşezat pe pat şi a murit. A găsit-o în zori menajera.
"Duminică dimineaţă i-am telefonat lui Irinel. Mi-a răspuns o voce nelalocul ei. Era menajera familiei Doinaş. Ca un persoanj din Elias Canetti mi-a comunicat sec că tocmai o găsise pe Irinel sfârşită în bibliotecă. "
![](http://1.bp.blogspot.com/-zsrhl_s6hSg/U5bYw9QyOUI/AAAAAAAAkfQ/CXiOPgJtQfc/s1600/1843.jpg)
Emil Hurezean
"Domnul meu şi Dumnezeul meu, iartă-mă! Doinaş, dulcele meu, o prea mare iubire ucide"
biletul de adio al fostei balerine Irinel Liciu
Ştefan Augustin Doinaş şi Irinel Liciu s-au cunoscut la mijlocul anilor ‘50, în Bucureştiul prăfuit de tancurile Armatei Roşii. El era încă un poet minor, fiu de ţărani din Arad. Ea era vedeta Bucureştiului, balerină la Operă, cu studii de balet făcute la Moscova şi Leningrad, curtată de Bodnăraş şi Maurer, prietenă cu Tanţi şi Lica Gheorghiu, fiicele lui Gheorghe Gheorghiu Dej. El stătea în gazdă la un balerin, aşa a întâlnit-o. Pe urmă a privit-o îndelung pe scena Operei şi a făcut o obsesie pentru ea. Se întâmplă rar, dar uneori se întâmplă: obsesia a devenit reciprocă. Femeia fatală a Bucureştiului, Irinel Liciu, la braţul unui poet care trăia din leafa de ziarist la o revistă culturală. Şi n-a fost numai atât. La începutul anului 1957, Doinaş era condamnat la puşcărie politică. Motivul: a omis să denunţe un coleg de la revista „Teatru“, care vorbea despre extinderea revoluţiei maghiare şi în România. A fost eliberat în februarie 1958 şi pe la colţuri se vorbea că eliberarea sa,
![](http://3.bp.blogspot.com/-Suz4by-_Ahs/U5bbpJX0p8I/AAAAAAAAkgE/0WFTXSwga-A/s1600/stefan-augustin-doinas-71.jpg)
Viaţa lui Doinaş a continuat într-un apartament în Piaţa Unirii, în centrul Bucureştiului, bucurându-se de toate avantajele unui reeducat căsătorit cu o femeie frumoasă şi celebră. Povestea Doinaş într-un interviu, la TVR:
„Ani de zile, după căsătorie, am fost prinţ consort. Nevastă-mea, Irinel Liciu, fiind prim-balerină la Opera din Bucureşti, pur şi simplu m-a întreţinut. Am trăit pe spinarea ei. Aveam interdicţie de a publica şi toate uşile îmi erau închise. Mergeam să îmi aştept soţia la Operă, după repetiţii, iar portarul mă striga «domnul Irinel»“. Irinel Liciu era în culmea gloriei. Primise în 1958 titlul de Artistă Emerită de la Gheorghe Gheorgiu Dej.
Irinel Liciu, una dintre cele mai mari balerine ale României, şi Ştefan Augustin
![](http://2.bp.blogspot.com/-g51fH7Xpkjk/U5bYw-nwIkI/AAAAAAAAkfM/R4rECP7G7lQ/s1600/318x425.jpg)
"Eu sunt de părerea poetului Fernando Pessoa, care spunea că poetul este un simulator. El simulează atât de bine iubirea şi durerea, încât ajunge să sufere din cauza durerii fictive pe care o încearcă şi ajunge să creadă că într-adevăr iubeşte. Poetul este un mare actor al sentimentelor. "
Ştefan Augustin Doinaş în dialog televizat cu Eugenia Vodă
http://www.eugeniavoda.ro/ro/emisiuni/litere-si-filosofie/stefan-augustin-doinas
Ultima poezie a lui Doinaş
ACUM
Acum, că mi-a fost dată la o parte
![](http://4.bp.blogspot.com/-FyO2iDmCSSA/U5bbpBJ4R8I/AAAAAAAAkgI/m3ax6jxm6yo/s1600/stefan-augustin-doinas.jpg)
albeaţa de pe ochi, aceea care
mă făcea să nu mai văd adevărul,
pot să aştept în deplină linişte.
Clipele şi-au recucerit nisipul uitat
in clepsidră, iar sicofanţii
au devenit de prisos. în suflet mi
s-au limpezit strigăte de uimire.
De multă vreme trebuia să aibă
loc apocalipsa. Dar uguitul
cătorva guguştiuci a-ntârziat-o.
Acum tronurile aşteaptă pustii.
Un fulger brusc imi oferă-n zigzag o
scăriţă pe care încep să cobor.
Joi, 16 mai 2002, orele 18.30
„Mistreţul cu colţi de argint“ m-a dat gata. M-a dat gata şi gata sunt şi acum.Un poet, dacă nu e genial, e impostor.
Alexandru Paleologu
„Nu peste mult are să bată vânt“
![](http://1.bp.blogspot.com/-EvFFpiMCMIM/U5bYw02mmhI/AAAAAAAAkfI/uCcbadPTWl0/s1600/646x404.jpg)
Doinaş îşi dă seama că trec secolele şi trece timpul vieţii lui. Schimbă numele revistei pe care o conduce, din „Secolul 20“ în „Secolul 21“. Urmează accidente vasculare, medicamente, cancer, mers în baston. Îşi dă seama că moare.
Într-un discurs public, într-un ianuarie, de ziua lui Eminescu, spune: „E acest vers eminescian care, pentru mine, continuă să fie un miracol al limbii române şi al poeziei, în general, pentru că el se compune din trei verbe, plus un adverb de timp, adică din patru abstracţiuni: «Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată»”.
"Îl văzusem pe Doinaş relativ recent, ultima oară – la spitalul Elias, unde mergeam amândoi la controale de-astea, ambulatorii. L-am întâlnit acolo într-o zi. Nu mai ştiu ce banc a spus el – care-i plăcuse şi pe care-l aflase de curând, mai fără perdea. Era un banc porcos şi tâmpit. Am râs de
![](http://4.bp.blogspot.com/-SEXIuqyGWIc/U5bYyFoTEII/AAAAAAAAkfc/Jovnn75hDqY/s1600/STEFAN+AUGUSTIN+DOINAS.jpg)
Alexandru Paleologu
Gestul lui Irinel Liciu mi se pare cutremurător de frumos. Toată lumea ştie că sinuciderea e un foarte mare păcat. Rişti să nu te mai întâlneşti dincolo cu cel iubit. Eu cred însă că Dumnezeu e mai deştept ca noi. Alexandru Paleologu
Gabriel Liiceanu i-a cunoscut pe Augustin Doinaş şi Irinel Liciu. A scris în jurnalul său, „Uşa interzisă“, câteva rânduri despre cum mor oamenii şi despre mersul triumfal, tot înainte, al lumii prin ceaţa amintirilor şi-a fumului de mici.
25 mai 2002 Doinaş era, pentru un poet, nespus de insensibil la tema morţii, iar perspectiva propriului său sfârşit părea că nu-l
![](http://1.bp.blogspot.com/-tnfMhzwxmHI/U5bYyfeWqqI/AAAAAAAAkfg/6nHqUECA9L0/s1600/%C5%9Etefan+Augustin+Doina%C5%9F+%C5%9Fi+Irinel+Liciu.jpg)
26 mai 2002 Aflu că Irinel s-a sinucis astă-noapte. Îmi vine în minte, brusc, o seară la ei în care Irinel, râzând, ne spune celor de faţă: „Am hotărât cu Doinaş că, dacă unul din noi moare, celălalt se sinucide. Numai că Doinaş, fiind bărbat, adică laş, nu o să fie în stare s-o facă.“ Şi a râs din nou, cu poftă. Şi, iată, acum a făcut-o: ca pe o variantă extremă a lui „tenir la promesse“. A plecat de la spital de îndată ce, infarctul survenit, Doinaş a murit. Apoi şi-a pregătit harakiri-ul (în variantă europeană, cu luminal). A murit pesemne către ora 11 seara, timp în care noi mâncam mici în craşma „La Cocoşatu“. Synchronicity.
sursa
http://adevarul.ro/cultura/arte/irinel-liciu-stefan-augustin-doinas-sinucidere-1_51a0c28ac7b855ff56262671/index.html
![](http://3.bp.blogspot.com/-ZAA9-ZfCERA/U5bYza4UnxI/AAAAAAAAkfw/Z5i3FubrhFI/s1600/%C5%9Etefan+Augustin+Doina%C5%9F+-in+asteptare.jpg)