Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

miercuri, 4 iunie 2014

Faptul că ești criticat nu înseamnă că nu ești bun!

După ce i-au murit părinţii şi după ce fraţii lui au plecat definitiv în Germania, tata a rămas singur în ţară, fără nicio rudă. Zeci de ani s-a simţit foarte singur, lipsit de iubirea unei familii şi nu numai o dată l-am văzut plângând de dorul lor. Mai avea doar amintirile despre ei şi un singur frate care venea în fiecare an să ne viziteze.
Pe acest frate tata îl diviniza. Se pregătea luni de zile înainte de venirea lui, făcând casa părintească să arate cât mai curată şi să fie cât mai primitoare. E adevărat, nu reuşea să asigure ordinea şi perfecţiunea din Germania, cu care unchiul meu era obişnuit şi de care era atât de dependent. Astfel, în fiecare zi, dacă nu cumva de câteva ori pe zi, unchiul meu găsea ceva de criticat, comparând mereu totul cu Germania.
„În Germania nu sunt gropi și nici noroi.”;”În Germania gardurile n-au voie să arate aşa.”; „În Germania faţadele caselor sunt vopsite, altfel te amendează primăria”; şi tot felul de critici.
Ştiu că unchiul meu mă iubea foarte mult, însă, nu mă scutea nici pe mine de critici. Deşi eram doar un copil şi găteam, îi călcam cămăşile şi îl serveam cum puteam eu mai bine, mă critica non stop. După ce îmi mulţumea pentru o cafea (de exemplu), îmi atrăgea atenţia ba că linguriţa trebuia să fie nu ştiu cum, ba că zahărul nu trebuie să fie pietrificat în zaharniţă...
Nu-i nimic, aşa am învăţat. Dar pe tata îl durea. Aştepta câte un an întreg venirea fratelui său, visând ca un copil şi, când acesta venea, avea parte numai de critici şi de reproşuri. Momentele care ar fi trebuit să fie frumoase, erau momente triste şi umilitoare. Nu l-am auzit nici măcar o dată pe unchiul meu să îl laude pe tata pentru ceva... măcar pentru că, deşi neglija o casă pe care refuza să o mai repare pentru că primise ordin de demolare, creştea singur un copil. Şi, scuzaţi-mi modestia, nu orice fel de copil. Un copil premiant, care întreţinea casa făcând curăţenie, mâncare, care de mic a avut responsabilități de adult.

După ce a murit tata, i-am scris unchiului meu o scrisoare şi l-am mustrat:
„Te-a iubit atât de mult, te-a divinizat. Dar tu n-ai făcut toată viaţa ta altceva, decât să îl critici. Toată viaţa ta i-ai transmis doar că nu e bun de nimic, că e prost, că e slab, că nu ştie să facă nimic. Era simplu din confortul Germaniei tale luxoase să vii la noi şi să faci pe baronul de vacanţă. Nu te-ai gândit niciodată câte eforturi făcea tata să te primească frumos şi cât tânjea după o vorbă bună. Ai fost singurul membru al familiei pe care îl mai avea şi tocmai de la tine n-a avut parte de niciun pic de iubire. Toată viaţa lui a suferit că n-a reuşit să te mulţumească şi a murit convins că nu e destul de bun şi că n-a reuşit să fie fratele pe care ţi l-ai fi dorit. Cu toate acestea, cu toate criticile tale, tu ai fost fratele pe care şi l-a dorit şi pe care l-a iubit.”

„Ai dreptate, draga mea, dar acum ce mai pot să fac?” 
– mi-a spus unchiul meu la telefon, după ce a primit scrisoarea mea...

Nimic.

Experienţa trăită de tata m-a făcut să detest criticile... şi mă obosesc foarte mult oamenii veşnic nemulţumiţi, care tot timpul dezaprobă şi nu găsesc niciodată, în niciun efort omenesc ceva de lăudat...
Oricine ai fi, o mamă, un tată, un frate, un bunic, o soţie sau un soţ... tu ce faci mai mult, critici sau lauzi? Încurajezi sau descurajezi?

Noi, oamenii, ar trebui să vedem mai întâi de toate calităţile celorlalţi, abia apoi defectele pe care, să îi ajutăm să le corecteze. Dar nu cu ceartă, nu criticând, nu ironizând, nu descurajând, nu umilind, ci cu iubire.
Nu ştiu ce ne face să nu vedem părţile frumoase ale oamenilor, nu ştiu de ce preţuim mai mult nişte lucruri, de ce un covor curat este mai dorit decât un copil care aleargă încălţat să te îmbrăţişeze, de ce în loc de cuvinte calde şi încurajări, rostim mai des reproşuri...

Ştiu doar că nimic nu este mai de preţ decât oamenii dragi şi pacea lor, că o casă în care este armonie este cea mai frumoasă, că lucrurile făcute cu iubire nu dau greş şi nu rănesc, că fiecare om are calităţile lui şi poate dobândi orice calitate dacă este iubit.
Şi mai ştiu că noi, oamenii, suntem dependenţi de încurajări, de mângâieri, de cuvinte frumoase, de dragoste...

PS. Tati, trebuie să știi că ai fost cel mai bun frate pe care l-ar putea avea un om, chiar dacă nu ți s-a spus asta niciodată!


sursa
http://www.irinab.com/2014/04/faptul-ca-esti-criticat-nu-inseamna-ca.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com