Cu cat reputatia si titlul de ,,gospodar la casa ta'' sunt mai importante ca factor de
identificare al moralitatii si pozitiei sociale ale unei
familii ,cu atat mai presanta devine interventia rudelor la a te da pe
brazda care ti-a fost din timp destelenita. Pentru ca orice iti este permis in viata de precursor al marii familii ,in afara de a o lua pe aratura.
Si in satul meu exista traditia ca familiile instarite sa-si conserve si asigure imaginea sau balzonul sub care se identificau, fara sa aiba nevoie de nume sau confirmarea recunoasterii superioritatii de catre cei plasati mai jos in ierarhie.
Intr-una dintre aceste familii s-a nascut urmatorul meu personaj.
Destul de timid si sters in copilarie, trecand mai degraba ca un copil cuminte si introvertit decat unul rafatat de soarta, nutrea in ascuns o dorinta ca un rug pregatit oricand sa prinda foc.
Visa sa devina marinar.
Inteligent, retras ,bland, aproape anomin ca prezenta la viata sociala, isi canaliza toate resursele intelectuale si materiale spre a-si indepli marele vis.
Daca pentru oricare tanar cu o conditie sociala de la mediu in jos ,acesta ar fi fost un vis frumos si o realizare extraordinara ,pentru el avea sa devina un cosmar.
Zadarnice au fost luptele castigate temporar de rude, zadarnice variantele propuse de a deveni profesor sau medic sau inginer, ca mai apoi cu puterea economica a familiei sa fie adus pentru a profesa acasa, zadarnica suferinta familiei de care era acuzat ca de o rusine criminala, chemarea destinului si vocea de bariton a sufletului fusesera mai puternice.
Isi indeplini visul.
Cat l-am putut iubi pentru curajul de a o face noi cei nacuti saraci material dar cu bogatii sulfetesti si intelectuale fara echivalente materiale!!
Era un pionier la fel de mare ca cei plecati sa cucereasca polii sau Everestul.
Imi amintesc cand venea in vacante acasa. Mai intai in uniforma de mus ,apoi in cele de subofiter si in final in cele de ofiter.Parea un zeu grec venit sa converteasca satenii la libertatea indeplinirii unui vis.
Pleca luni in sir pe mare si se intorcea tot mai perfect daltuit dupa imaginea lui Apollo.
Intr-una dintre aceste calatorii ,spre cine stie care capat al lumii , se imbolnavi de hepatita.
O forma atipica si care avea sa-l readuca de pe valul visului sau pe pamantul realitatii cumplite de a fi prizonierul reprosurilor zinice de tipul: ,,ai vazut daca nu ai ascultat?'' ,, ce ti-a trebuit sa te faci marinar?'', ,,daca ramaneai langa noi acum erai bine.''.
Povestind o data cu el mi-a spus in felul sau mucalit si tipic unui lup de mare:
-- Daca as pleca din nou as ramane doar un bolnav, aici ma simt un handicapat.
-- Poate ca este mai bine sa ramai un timp. Apoi te poti intoarce.
--Sa ma intorc unde?..Eu nu am plecat niciodata de acolo.Sti ce-i curios ? Eu nu am avut niciodata rau de mare, nici macar cand m-am imbolnavit de hapatita nu am vomat. Am vomat prima oara cand am coborat pe pamant si asa am descoperit ca sunt bolnav.
Erau ,insa, prea multe si grele presiunile la care era supus.
Dupa un timp se vindeca.Ramasesera doar cicatricile despartirii de apa.
In cele din urma fu asezat la casa sa .L-au insurat cu cineva din lumea lor. O fata cuminte si preasupusa legilor traditiei lumesti.
Se spune ca evitau sa mearga in concedii la mare ca sa nu-i retrezeasca cine stie ce nostalgie.
El nega cu un fel de desuitudine asta. Spunea ca s-a saturat de mare.
Cine avea inspiratia sa-i priveasca chipul cand spunea asta ,putea vedea toate valurile marilor zbatandu-i-se de suflet ,erodand adanc ,cum doar apa stie sa o faca, acea fiinta.
Anii treceau. El devenea tot mai mult bravul urmas al familiei sale.
Singurul lucru care nu parea la locul lui era ca nu avea la randul sau mostenitori.
Si aici dadea o expicatie putin credibila :
-- Nu ma grabesc .Poate mai incolo.
Speculatiile si barfele despre o asa zisa impotenta a marinarilor il intaratau si mai mult in a nu avea copii.
Sotia lui devenea insa cel de-al doilea suflet schilodit.Isi dorea un copil, ca orice Eva crescuta in buna credinta si convinsa pana in seva cea mai adanca de menirea ei ca femeie. Devenea insuportabil sa priveasca acel chip macinat de durera de a nu fi mama, mai ales ca asta ii amintea de cat suferise candva la gandul de a nu-si putea indeplini cea mai sfanta dintre dorinti.
Apoi, intr-o zi ,decise sa puna capat calvarului.
Fara niciun cuvant, fara sa-si ia la revedere, fara sa-si justifice in vreun fel decizia, isi facu bagajul si se intoarse pe mare.
Toata comunitatea fu zdruncinata.
Familia a fabricat pentru mult timp istorii contradictorii si neverosimile despre plecarea lui.
Ani buni l-au renegat .Cand sustragerea de la adevar nu a mai fost posibila s-au dezis de el.L-au aruncat in dizgratie si uitare.
Dupa ce au murit parintii sai a reinceput sa revina in concedii acasa.
Pastra acelasi chip tipic de corsar calit sub soarele marilor. Parea imortalizat intr-o varsta pe care doar ei, cei temerari si inruditi cu apa sarata, au privilegiul sa o dobandeasca.
Avea doi copii ,desi oficial nu divortase niciodata de sotia sa.
Leila , fetita sa si cel mai mare dintre copii ,parea ingemanarea marii cu tarmurile Atlantidei. Ochii de un verde smarald iti aminteau de algele care colorau apele ,parul saten parea sa-si fi luat culoarea de la cine stie ce mirodeniile exotice, iar tenul bronzat te ducea cu gandul la imperechierea unui zeu cu o muritoare mulatra.
Era mandria si mare lui dragoste. Pe mama copiilor sai nu a adus-o niciodata acasa.
Lumea se mai schimbase intre timp.Tinerii isi luau tot mai des zborul pentru a-si indeplini visele. Intr-un fel aceasta era si satisfactia lui .
Eliberase poate spiritual ,caile de nepatruns candva, ale implinirii de a raspunde chemarilor destinului .
El este unul dintre acele destine frumoase care nu au ingenunchiat decat in fata propriei chemari.
