Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

joi, 26 iunie 2014

Visul unui copil de 7 ani

La hotarul dintre doua Bargaie exista o trecere la nivel cu calea ferata unde de o parte si de alta a barierelor se insirau ades, de dimineata pana seara ,copii cu zmeura si mure de vanzare.
Intr-una dintre aceste calatorii catre casa masina noastra se opri din cauza supraincalzirii motorului. Reusiram cu greu sa o impingem dincolo de bariera, pe marginea drumului.
In timp ce baietii se ocupau de reparatul autovehiculului ,noi admiram peisajul care parea cu adevarat desprins din legendele stravechi.
O liniste nefireasca domina totul in jur.Daca nu ar fi existat zgomotul carelor ce se duceau sau intorceau de la camp sau ciurdele de vite marsaluind dominator strazile Bargaielor la ceasuri de inserare ,puteai jura ca esti cu adevarat ajuns pe taramuri de basm.
Imi aruncai privirea la copiii care, cu aerul a celor mai titrati comercianti pamantesti ,incercau sa-si vanda marfa cu orice pret.
Pe o parte de drum erau 2 sau trei copii mai mari si daca nu ar fi purtat acele haine care abia daca prindeau forma din cauza marimii, ai fi putut jura ca sunt doar niste batrani fara varsta veghind locurile.
Pielea arsa de soare si biciuita de crengile copacilor din padure, palmele inuman imbatranite si pline de bataturi, osatura asemenea unor strajeri seculari ai unei istorii din care erau coborati si ei, iti lasau impresia unor intelepti filozofi redusi la nanism de cine stie ce zeu diabolic.
Doar privirile jucause, chicotelile, rasetele de o puritate virgina sau impinsaturile joviale tradau varsta reala a acelor fapturi.
La distanta de cativa metri ,ghemuit si uitat parca de lume, un copil mai mic statea tacut , ca o statuie , si nu participa nicicum la asocierile de mici targoveti ale celorlalti.
Avea parul de un blond antic, ochii de un albastru greu de imaginat, pielea la fel de arsa de soare ca si a celorlalti.Nu avea mai mult de 6-7 ani. Statea ghemuit si pierdut langa o galetica din plastic plina cu zmeura ,tinand in mana un borcan care parea masura tuturor viselor si dorintelor sale.
M-am apropiat de el.Asteptam sa-mi faca oferta ,asa cum obisnuiau ,uneori ostentativ, ceilalti vanzatori. El insa nu spunea nimic.
--Cum te chiama? l-am intrebat, mai mult ca sa ma conving ca este o fiinta vie decat din dorinta de a sti.
--Flavius!
--Si cati ani ai?
Tacu cateva momente ca si cum nu si-ar fi amintit apoi bangui aproape soptit : 7.
--Ai vandut ceva azi?
Nu-mi raspunse ci facu doar un semn negativ cu capul.
L-am mangaiat pe crestet. Ca si cum as fi comis cel mai sacru dintre gesturi copilul de inrosi si pleca capul in pamant.
--Uite eu iti cumpar toata galeata. Cat ceri pe ea?
--Eu nu vand cu galeata dapai numa cu borcanul
M-am prins imediat ca nu stia sa cantareasca.
Intre timp ,vazandu-ma interesata, ceialti copii imi dadeau tarcoale agasandu-ma de-a dreptul.
Ma rastii involuntar la ei. Tacura pentru putin timp apoi de la distanta incepura sa-l discrediteze pe cel mic.
--Nu cumparati de la el, el este mic si nu ajunge la zmeura coapta.
Ca si cum nu ar fi existat pentru mine continuam sa vorbesc doar cu el. M-am ghemuit in fata lui pentru a egala oarecum pozitiile de pe care ne desfasuram conersatia.
--Dar chiar asa! nu esti prea mic sa faci asta.?
Nuuu! am ami fost si anul trecut ,cu mure.
Mama nu prea ma lasa dar astazi este ziua mea si tare as vrea sa-mi cumpar o minge.
Aceea a fost secunda cand inima mea a devenit cel ma mic balon care a fost vazut vreodata.
--Sa nu-i credeti!.Ei au zmeura veche si fermentata sub cea proaspata, eu m-am trezit la patru si la sase aveam plina galeata si numai cu zmeura proaspata.
Daca eu as fi fost stapanul Terrei si as fi putut transforma pamantul intr-o minge tot mi s-ar fi parut prea putin sa il daruiesc lui.
---Bine uite iti cumpar eu toata zmeura.
Inclina din cap ca si cum ar fi vrut sa refuze.
--Cate borcane ai in galeata?
--Apai nu prea stiu ca nu stiu sa numar atat de multe!
--Pai pana la cat sti sa numeri?
--Pana la o suta, imi raspunse.
--Si crezi ca or fi mai multe?
--Bag sama ca da! ca mi-o fost tare greu si mult timp mi-o luat s-o umplu.
Nu avea cum sa stie ca galeata aceea de zmeura era mai pretioasa decat toate padurile roditoare din muntii Rodnei .Era prea mic.
Am cautat un sac de plastic si am numarat impreuna borcanele,erau doar 15.
A ramas tare dezamagit s-a luminat doar cand i-am spus ca-si poate cumpara 3 mingi cu banii pe care ii dau eu pe ea.
A strans banii in pumnul imbatranit prea devreme si a rupt-o la fuga peste linia ferata.
Noi am mai intarziat cateva minute bune. In departare l-am vazut batand cu piciorul intr-o minge. Fugise la un magazin din apropiere si-si implinise visul de 7 ani.
Eu stiu sigur ca aceea a fost una dintre cele mai frumaose onomastice din viata lui.
Nu stiu cat de intamplatoare a fost acea intalnire , eu cred insa ca nu exista nimic intamplator iar una dintre confirmari este si aceasta istorie.
De fiecare data cand treceam prin acel loc, cautam privirile unui copil care sta la o rascruce de drumuri pentru a-si indeplini un vis.
Aproape 20 de ani dupa aceasta intamplare, ma intorceam tot de la Cluj. Eram in masina cu niste rude.

Ne-am oprit ,de data aceasta de buna voie ,pe marginea drumului. Instinctiv (sau nu) am cautat locul unde il cunoscusem pe Flavius.
Acum erau alti copii. Maturitatea aceea fortata nu le mai marca atat de puternic chipurile.
In locul in care statusem de vorba cu Flavius erau acum un baiat si o fetita. Pareau cu mult mai mari decat el.
Ceva din privirea baiatului ma arunca in timp ca pe o minge inutila.
M-am apropiat si i-am pus cea mai idioata dintre intrebari:
--Cum te chiama?
Ma privi destul de suspicios.Im locul sau imi raspunse fetita:
--Il chiama Darius si este fratele meu mai mic ,eu am 10 ani.
Nu-mi amintesc daca mi-a spus si numele ei, eram coborata total in amintiri.
Am cumparat doar doua masuri ,cate una pentru fiecare dintre ei.
Probabil ca unele vise sunt unice ,nu se pot repeta niciodata.

Seara cobora ca o nimfa divina peste munti.Totul era sfant in jur.Totul se inchina unei divinitati nascute si inaltate in sufletele acelor copii .
Mancaram ceva in fuga si ne pregateam sa ne reluam drumul.
Dinspre camp carutele incepusera sa-si marsaluiasca victorioase intoarcerea spre casa. Era un ritm misterios acela al carelor retragandu-se in amurg spre case.
Pentru ca ne-ar fi ingreunat foarte mult circulatia am mai astepatat pret de o jumatate de ora sa se mai rareasca carutele.
Langa cei doi copii opri o caruta incarcata cu panusi de porumb. La vederea lui copii incepura sa topaie bucurosi si sa strige cat ii tineu plamanii: Uite-l pe tata! Uite-l pe tata!
Era o dulce bucurie care ne cuprinsese si noua inimile.
Omul se apropie de tanci si ii ajuta sa sara in car.
O secunda , o privire , privirea unor ochi e de un albastru inimitabil si inima imi tresalta gata sa-mi strapunga pieptul si sa-si caute loc intre stelele care incet, incet isi reluau locul pe cer.
Omul ma privi cateva secunde apoi il trimise pe baiat sa-mi dea ceea ce mai ramasese in galeata lor. Erau amestecate boabe de zmeura si de mure,insangerand parca o veche aminitre.
Copilul se apropie si-mi intinse galeata.
--O spus tata sa va dau astea! si o rupse la fuga spre car.
Nu am apucat nici macar sa-i multumesc.Atelajul tras de doi cai vigurosi se puse de graba in miscare.
Eu cunosteam ochii aceeia si fata aceea ramasa de copil.
Nu indrazneam sa spun nimic. Carul se indeparta destul de mult. Un alt taran striga de pe cealata parte a drumului.
--Flavius sa nu uiti maine furcoiu lu' Marin!
Flavius se intoarse si ochii nostri se intalnira din nou.
Redevenise copilul plapand care cu aproape 20 de ani in urma isi cupara o minge de ziua lui.

Inainte de a-si asigura consateanul ca nu avea cum sa uite, imi zambi.
A fost acela momentul in care am stiut ca doua suflete sfintise un loc langa o trecere de cale ferata implinind un vis...visul unui copil de 7 ani.

Nu stiu daca m-a recunoscut dar cu siguranta isi amintise de mine.

Si ce dar mai minunat poate primi un muritor decat o veche amintire inapoiata, cand a putut face parte din fericirea altui muritor ,o fericire mai mare si mai sfanta decat toate fericirile adunate in infinitul Universului.

Publicat de Mariastela Iacoban
http://mariastela-doareu-mariastela.blogspot.ro/2013_08_11_archive.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com