trage plapuma spre sine şi cealaltă care
este mai largă, mai generoasă mai imparţială, mai dreaptă. Dacă o
studiem pe prima, pe care o numim personalitate, dacă studiem bine
această natură, ea are calităţi, are lucruri bune, dar dacă mergem după
această natură, rezultatele vor fi catastrofice din toate punctele de
vedere.Iar detaliile, v-am arătat în conferinţele detaliate, aspectele, manifestările diferite. Ceea ce este bun la personalitate, este că ea trage plapuma, ea se protejează, ea se descurcă, ea are totuşi un centru, ea trage totul spre ea, dar se ceartă cu toată lumea ! Iată, este prea personală, prea egocentrică în sfaturile sale, în judecăţile sale, ea este prea dură, ea este fără iubire, fără înţelepciune, fără inteligenţă chiar. Ea reclamă, ea vrea, ea cere, ea absoarbe tot, ea vrea să domine tot, este prea nervoasă, este prea vulnerabilă, este prea ofensată, este prea… oh, la, la, toate părţile negative ea le posedă.
Doar că, iată, este o foarte bogată mătuşică, foarte bogată, iată, ea posedă tot şi atunci pentru a-i face plăcere, pentru a o mulţumi, acceptăm, facem concesii, consimţim, în fine, ea reuşeşte întotdeauna să aibă primul cuvânt. Iar omul este mai degrabă un
servitor pentru a-i
mulţumi toate capriciile sale, toate dorinţele sale, toate elucubraţiile
sale, în loc să meargă să mulţumească, să înţeleagă cealaltă natură,
care este în interior, iată ce natură ! Dar este lăsată deoparte, ne
batem joc de ea deseori, o diminuăm, o blamăm, o ridiculizăm şi din ce
omul se detaşează de această natură care este într-adevăr divină,
într-adevăr splendită, nemuritoare, glorioasă, extraordinară. Noi avem
toţi în noi această natură. Dar cum a fost mereu camuflată, mereu ne-am
debarasat de ea, am călcat-o în picioare, atunci din ce în ce ea este
mai ascunsă, ea este camuflată, este băgată undeva şi din timp în timp
doar, săraca, ea ridică vocea, ea dă sfaturi cu amabilitate, fără
zgomot, fără violenţă, fără discuţii. Dar cum omul iubeşte mult, mult,
tot ceea ce este zgomotos, tot ce este ţipător, tot ce este aiurea, el,
iată, ascultă de personalitate, el o mulţumeşte întotdeauna, iar toate
sfaturile pe care ea le dă sunt întotdeauna dăunătoare, pentru că sunt
în detrimentul vecinului, în detrimentul semenului.
Iată, noi avem aceste două naturi şi noi suntem între cele două, iar deseori suntem mai influenţaţi de natura inferioară, în loc să fim influenţaţi, să ascultăm, să mergem după cealaltă natură; şi iată acum putem clasa lumea întreagă în două categorii. Veţi spune: “De ce în două categorii, toată lumea inventează categorii, 7, 12, 36, 144 de categorii”. Voi puteţi inventa alte categorii, dar cele două categorii sunt cele mai accesibile pentru lumea întreagă, foarte clare, de înţeles.
Două categorii. O categorie care este complet personală, egoistă, care nu se gândeşte decât la a lua, a fura, a-i înşela pe alţii, a trişa, a se bate cu toate mijloacele, iar cealaltă care este într-adevăr generoasă, într-adevăr largă, întradevăr impersonală, într-adevăr divină, iar omul este între cele două. Două categorii.
Personalitatea este cea care posedă toată bogaţia, ea posedă toate materialele, toate elementele şi
instinctele şi atracţiile şi pasiunile şi plăcerile. Ea este foarte bogată, ea este foarte puternică, doar că ea converge întotdeauna spre egoul inferior, acest lucru este rău, altfel ea este foarte instruită, ea este foarte şireată, ea are multe lucruri în buzunarele ei, doar că iată, ea converge totul spre egocentrism, ea nu este întru-totul rea, ea se gândeşte să păstreze, să conserve, în fine să-şi apropie, să-şi adauge, să se îmbogăţească prin toate mijloacele, ea nu are prea multe scrupule, ea nu are prea multă conştiinţă, nu are prea multă religie, nu are prea multă milă, blândeţe, deci este ceva animalic, iar omul este între cele două.Iar a doua natură, cum v-am spus, şi ea conţine toate elementele, toate posibilităţile, toate calităţile, tot ceea ce este celest, tot ceea ce este radiant, tot ceea ce este minunat, tot ceea ce este generos, tot ceea ce este mare, tot ceea ce este nobil, tot ceea ce este într-adevăr spiritual, dar cum este un lucru care nu este prea propagat, nu există prea multe exemple pentru a fi influenţat, nu există prea multe cărţi asupra acestui lucru şi nici exemple pentru a-i împinge pe oameni, deci ceva îndepărtat, ceva la care nu putem să ne adaptăm, ceva căruia nu
putem încă să-i înţelegem limbajul, atunci această natură, cea mai bună, cea mai formidabilă, magnifică, cea mai bogată, ea rămâne întotdeauna apanajul a foarte puţini oameni, care sunt consideraţi ca nebuni, ca detractaţi, ca dezechilibraţi sau ca insoliţi.Şi omul se balansează când…, eh, el lucrează doar pentru personalitate; atunci devine într-adevăr teribil, dezagreabil, antipatic, peste tot pe unde trece el trezeşte ură, animozitatea, pentru că se ceartă cu toată lumea, el nu dă doi bani pe interesul celorlalţi şi atunci el îi calcă în picioare, pe picioare, el depăşeşte limitele, este grosier, nu are respect, el scuipă pe tot ceea ce este sacru. Iată creaturi care sunt pe de-a-ntregul în maşina personalităţii. Eu vă vorbesc pentru că în fine să puteţi înţelege ceea ce este
acum.Atunci religioşii pentru a simplifica, pentru că ei nu erau savanţi, nu erau nici psihalalişti, nici Mari Maeştrii, au ascuns într-un cuvânt toată această filozofie, demonul, ca şi cum a fost întotdeauna un demon în partea noastră stângă. Eu cred, eu cred că este, dar asta este altă problemă. Şi un altul în partea noastră dreaptă. Dar sunt doar două naturi şi noi le avem toţi înăuntru. Doar cu această diferenţă că unii au dat un pic mai mult posibilitatea naturii divine să se manifeste şi acum primesc sfaturi bune, ei primesc iluminări, lămuriri, revelaţii, o claritate, o limpezime; atunci asta facilitează enorm drumul, drumul lor în lume, în toate domeniile din lume.
Ei sunt sfătuiţi, ei sunt luminaţi, ei sunt consolaţi, ei sunt ghidaţi, ei sunt ajutaţi, ei sunt susţinuţi, ei sunt protejaţi, există totuşi ceva superior.
Pe când cealaltă categorie care nu reflectează, care nu gândeşte, nu aprofundează lucrurile, care nu citeşte multe cărţi, nu caută pe cineva să se instruiască, ea preferă puţin să se lase dusă, să se abandoneze, să asculte instinctele, toate ispitele, toate avidităţile, este atât de clar. Şi ei merg în această maşină. Şi atunci totul se complică. Ei îşi dau seama că ascultând personalitatea,
ei îi rănesc pe ceilalţi, ei se înfurie, comit acte reprobabile, iar după aceea ei regretă, nu mai ştiu cum să remedieze, după. Deci, personalitatea îi duce totdeauna în complicaţii. Deci este atât de simplu, de clar, ceea ce vă povestesc, este suficient doar să intraţi puţin în afacerile oamenilor, domestice sau sociale, sau politice sau chiar… în orice domeniu vom găsi că majoritatea se dirijează totdeauna după personalitate, după
raţionamentul personalităţii, ei au o normă, o măsura, ei au un ideal, ei au ceva în interior şi asta este de-a lua în loc de a da.Deci personalitatea este cauza tuturor anomaliilor, tuturor contradicţiilor, tuturor discuţiilor, tuturor războaielor, tuturor revoluţiilor şi tuturor mizeriilor umanităţii. Dacă oamenii ar fi fost instruiţi, bine ghidaţi, bine sfătuiţi, dacă nu de natura superioară cel puţin de ghizi conştienţi, inteligenţi, atunci ei ar fi făcut progrese, ar fi evitat anumite întunecări, anumite erori şi nu ar fi fost în această situaţie de a regreta, de a se simţi nefericiţi, de a dori să se sinucidă sau de a distruge lumea întreagă pentru a avea doar plăcerea de a vedea că totul arde sau că totul este prăbuşit. Deci dacă oamenii ar putea în fine să-şi dea osteneala de a asculta fie pe aceste creaturi, fie natura lor superioară, oh, totul ar fi diferit. Nu există oameni pe pământ care fiind cel puţin câteva minute doar, sinceri, să nu recunoască că din timp în timp această natură superioară, divină, ea, i-a sfătuit, le-a vorbit, i-a avertizat de proiectele lor, de intenţiile lor, de deciziile lor eronate pe care erau pe cale să le ia, natura le şoptea. Dar cum ea este atât de delicată, de atentă, de educată, de fină, ea nu se serveşte de violenţă, de trompete, de zgomote, vacarm, să insiste, oh, là, là, până sparge totul. Dar ea spune de două ori, de trei ori, foarte încet, şi atunci omul care nu are nici un discernământ, nici un criteriu, în acest moment el nu-şi dă seama nici măcar că natura superioară ia vorbit, l-a avertizat, l-a sfătuit.
.....
(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
