instinctivă era răspândită
printre oameni structura sufletească era alta, că omul se plasa cu
totul altfel în lume.Ce se voia prin acele lăcaşe din vechile timpuri ale omenirii pe care le-am desemnat adeseori ca fiind centre de Misterii?
Cei care erau consideraţi maturi şi corespunzători pentru a fi primiţi în centrele de Misterii participau în timpul lor terestru, aşadar între naştere şi moarte, la o anumită instruire care le era făcută de conducătorii acestor centre şi care îşi avea originea în ceea ce aceştia aveau de împărtăşit cu privire la lumile suprasensibile. Niciun astfel de conducător nu făcea un secret din faptul că, potrivit părerii sale, în cadrul Misteriilor învăţătura nu pleca numai de la oameni, ci că în diferitele acţiuni cultuale care erau înfăptuite în
centrele de Misterii erau prezente entităţi supraumane,
spiritual-divine, iar cu ajutorul acestor, să spunem, zei se putea
realiza instruirea şi tot ce o însoţea. Esenţial era, aşadar,
faptul că organizarea Misteriilor era de aşa natură încât
atrăgea entităţi spiritual-divine care, prin gura celor care erau
conducătorii Misteriilor, îi instruiau pe cei care erau studenţi
ai Misteriilor.În timpurile mai vechi, în cadrul umanităţii totul se desfăşura în aşa fel încât această întreagă organizare socială nu era acceptată numai de cei care erau conducători sau studenţi ai Misteriilor, ci şi de cei care se aflau în afara Misteriilor, care nu puteau fi părtaşi la viaţa din aceste centre. Lucrurile stăteau astfel ‒ este suficient să ne gândim la Egipt ‒ încât cei care erau conducători ai statului primeau directivele din centrele de Misterii. Centrele de Misterii erau considerate locuri de conducere de la sine înţelese pentru tot ce trebuia să se întâmple în cadrul vieţii sociale.
Şi în prezent se poate organiza o asemenea instruire esoterică, care poate îmbrăca forme asemănătoare cu cea a vechilor Misterii, numai că ea are un alt sens. Acest fapt se datorează împrejurării că între timpul nostru şi vechiul timp în evoluţia umanităţii a apărut un important punct de cotitură.
În acea vreme îndepărtată, instruirea care trebuia să i se facă omului prin Misterii, instruire prin care ajungea la entităţile spiritual-divine, el o primea în timpul dintre naştere şi moarte. Dar lucrurile s-au schimbat. Noi trăim după acel punct de cotitură a evoluţiei umanităţii în care lucurile s-au schimbat. Acelaşi lucru pe care omul îl învăţa între naştere şi moarte
prin Misterii în prezent îl obţine înainte de a
coborî prin concepţie şi naştere într-un corp fizic. El
îl învaţă potrivit karmei sale, potrivit pregătirilor
dintr-o viaţă anterioară.Aşadar, ceea ce omul vieţuieşte între marea oră a miezului de noapte al existenţei şi naştere este ceva ce include şi această instruire.
În prezent, omul vieţuieşte ceva asemănător vechii instruiri din Misterii, înainte de a coborî din starea prenatală în corpul fizic. Acesta este un fapt care trebuie avut în vedere. În prezent, nu se poate gândi despre omul care se naşte aşa cum se gândea în timpurile de demult. Atunci se spunea: Omul coboară pe Pământ şi este menit să fie iniţiat prin ştiinţa Misteriului în legătură cu ceea ce este el, de fapt, ca om. ‒ În prezent, lucrurile nu mai stau aşa
. Ceea ce am spus se
referea la oameni care au parcurs mai puţine vieţi terestre decât
cei actuali, care în vieţile lor terestre anterioare au preluat
multe lucruri în sufletul lor, ceea ce face ca ei să poată
beneficia de o anumită instruire din partea entităţilor
spiritual-divine în cursul stadiului preexistent.Aşa ceva trebuie acceptat ca premisă atunci când este vorba de copil. În prezent trebuie să spunem: Copilul este instruit, el şi-a învăluit sufletul său instruit cu corpul său fizic, iar noi trebuie doar să scoatem la suprafaţă ceea ce este instrucţie divină prenatală în el. Astfel trebuie să gândim pedagogic în prezent. Când gândim în sensul ştiinţei spiritului orientată antroposofic este clar faptul că, în fond, prin instruire nu putem face nimic
altceva decât să
înlăturăm orice piedici care se opun scoaterii la suprafaţă a
ceea ce copilul aduce cu sine în lume din viaţa prenatală. Din
această cauză, în pedagogia şcolii noastre Waldorf se pune un
accent aşa de mare, pe faptul ca învăţătorul să privească copilul
care se află în faţa lui ca pe o enigmă pe care trebuie s-o
dezlege pentru a afla ce ascunde ea. În niciun caz nu trebuie să
considere că poate să inoculeze în copil ceva ce îşi
propune el; nu trebuie să procedeze dogmatic în vreun fel
oarecare, ci trebuie să-l considere pe copil dascălul său, să
urmărească felul în care copilul se manifestă prin comportamentul
său special, să scoată la lumină din copil instrucţia divină. Pedagogia
şi didactica Waldorf constau în înlăturarea
învelişurilor copilului, pentru ca el să se descopere pe sine, să
deceleze în sine ceea ce este instrucţie divină. Din această
cauză noi spunem: Nu este nevoie să inoculăm în copil ceva ce am
elaborat ca teorie, oricât ar suna de frumos în carte.
Aceasta să 
o lăsăm în grija celor care sunt fixaţi în
confesiuni tradiţionale religioase şi care vor să facă din copii
catolici sau evanghelici sau evrei. Noi nu vrem să inoculăm copiilor o
pedagogie antroposofică; noi utilizăm ceea ce numim antroposofie numai
pentru a deveni îndemânatici în aducerea în
existenţă a spiritului viu care trăieşte în copil din
preexistenţă. Noi vrem să facem din antroposofie un mod de practicare a
instrucţiei, nu o sumă de dogme pe care să le mijlocim copilului prin
predare. Vrem să devenim mai îndemânatici. Vrem să
dezvoltăm o artă didactică, pentru a face din copil ceea ce trebuie el
să devină în modul pe care l-am caracterizat. Ne este clar că
toate celelalte ştiinţe care sunt oferite omului din cele mai diverse
direcţii instruiesc, de fapt, capul, dar nu fac din om un artist
pedagog-didactician, pentru că nu cuprind întregul om, ci numai
capul. Ceea ce este antroposofic cuprinde întregul om, îl
face salahor al acelor „trucuri“ care trebuie să fie folosite în
modul arătat. Folosim antroposofia pentru a deveni învăţători
iscusiţi, nu pentru a o oferi copiilor. Căci în această privinţă
suntem lămuriţi: spiritul este ceva viu, nu o sumă de noţiuni, de idei,
şi el apare la fiecare copil într-un mod individual special, dacă
suntem în situaţia să evocăm în conştienţă ceea ce el
aduce, prin naştere, pe acest Pământ.
Dacă am vrea să-i oferim
copilului o sumă de noţiuni, am face ca Pământul să sărăcească.
Dimpotrivă, îmbogăţim Pământul dacă cultivăm şi
îngrijim în copil ceea ce i-au dat zeii, ceea ce el aduce
cu sine aici, pe Pământ. Atunci apare ceea ce este spirit viu
într-un număr de indivizi umani, nu ceea ce o antroposofie oferă
acestor indivizi, după cum se spune, pentru a-i uniformiza. Aşadar,
scopul pe care îl urmărim este acela de a aduce la viaţă spiritul
viu.Această didactică specială, arta didactică, este cu totul diferită de toate reprezentările pe care şi le-au făcut oamenii până acum deoarece ei nici nu pot gândi altfel decât: Eu cred într-o anumită dogmatică, aşadar, cel mai bine este să oferim şi copiilor această dogmatică. ‒ Pe noi nu ne interesează să oferim copiilor o dogmatică, pentru că ştim că aceştia aduc cu ei un mesaj atunci când intră în existenţă prin naştere şi că am altera acest mesaj dacă i-am opune o dogmatică.
Spiritul nu are nevoie să fie cultivat în mod abstract.
Când eşti în stare să-l degajezi prin antroposofie, să-l aduci în existenţă, atunci el se află aici ca spirit viu, nu ca o sumă de dogme. Aceste dogme sunt aici numai ca un mijloc pentru a trezi spiritul viu şi a-l ţine într-o evoluţie continuă.
Din această cauză este incorect să se răspândească credinţa că prin şcoala Waldorf sau prin orice altceva organizăm în domeniul pedagogiei noi am vrea să facem antroposofie dogmatică. Nu vrem să facem nici antroposofie dogmatică, nici să impunem într-un fel oarecare diferitelor ştiinţe antroposofia. Dimpotrivă, şi în ştiinţele individuale vrem să punem în valoare individualitatea acestei ştiinţe. Ne este foarte clar că prin antroposofie noi putem să creăm ceva în lume care să distrugă orice dogmatică, care să aducă pretutindeni, în toate domeniile, individualitatea.
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA203/GA203_CF06.html
