Mai puțin știuta istorie a poetului-profet născut în Brașov.
Pentru unii a fost o revelație, pentru
mulți alții o amenințare. 
Era o figură carismatică ce atrăgea în jurul
său mase numeroase. Și-a împărtășit ideile în cercul rebelilor și
anarhiștilor, a fost condamnat la moarte și eliberat, a fost interzis și
întemnițat, a fost considerat un “maestru spiritual” de către Hermann Hesse, Gerhart Hauptmann și Martin Heidegger
și a influențat viețile a generații întregi de artiști, ecologiști,
pacifiști, hipioți și tineri aflați în căutarea “adevărului”. Numele
său? Gustav Gräser, sas născut la Brașov.
Era o figură carismatică ce atrăgea în jurul
său mase numeroase. Și-a împărtășit ideile în cercul rebelilor și
anarhiștilor, a fost condamnat la moarte și eliberat, a fost interzis și
întemnițat, a fost considerat un “maestru spiritual” de către Hermann Hesse, Gerhart Hauptmann și Martin Heidegger
și a influențat viețile a generații întregi de artiști, ecologiști,
pacifiști, hipioți și tineri aflați în căutarea “adevărului”. Numele
său? Gustav Gräser, sas născut la Brașov. Nașterea unui profet
Considerat astăzi drept unul dintre cei mai cunoscuți pacifiști și filosofi naturaliști din Germania, Gustav Gräser (Gusto Gräser, după cum era știut sau Arthur Siebenbürger, după cum își spunea adesea, amintind de originile sale) a fost, pentru mulți dintre intelectualii vremii, întruchiparea “noului om”, concretizarea idealurilor lui Nietzsche sau ale lui Whitman, cel care tolera toate religiile, însă nu credea în nici o biserică. Iar mulți alții au văzut în el un nou Francisc de Assisi care propăvăduia pacea, iubirea, renunțarea la proprietatea privată și viața în armonie cu natura.
Poetul și profetul naturalist Gusto
Gräser s-a născut pe 16 februarie 1879, în Brașov. După ce, în 1896, cu o
sculptură de a sa câștigă medalia de aur la Expoziția Mondială de la
Budapesta, începe studiile de artă la Viena.
Părintele spiritual al “primilor hipioți”
1900, Ascona, Elveția. La începutul secolului XX pe Monte Verità,
se 
năștea o societate utopică ce va inspira generații. O mână de
artiști și intelectuali dezamăgiți de situația politică, de frenezia
orașelor, industrializare, pragmatismul ori promiscuitatea lumii moderne
căuta o viață liberă, în comuniune cu natura. O comunitate pe care unii
o numesc a “primilor hipioți”.
năștea o societate utopică ce va inspira generații. O mână de
artiști și intelectuali dezamăgiți de situația politică, de frenezia
orașelor, industrializare, pragmatismul ori promiscuitatea lumii moderne
căuta o viață liberă, în comuniune cu natura. O comunitate pe care unii
o numesc a “primilor hipioți”.
Monte Verità era o zonă
extrateritorială, în care biserica, normele guvernamentale și sociale nu
aveau jurisdicție. Povestea sa a început în 1900, când belgianul Henry
Oedenkoven, fiul unui om de afaceri din Antwerp, împreună cu iubita sa
Ida Hofmann, întemeia în Ascona, pe dealul cunoscut până atunci ca
Monescia, ceea ce a numit “Colonia cooperativă vegetariană Monte Verita”.
Iar printre membrii fondatori ai Coloniei avea să se regăsească
și Gusto Gräser, sasul plecat din Brașovul natal. împreună cu fratele
său, Karl (1875-1920).
În curând s-au alăturat “coloniștii” –
scriitori, pictori, psihanaliști, anarhiști ce militau împotriva
convențiilor, a tot ce ținea de “establishment-ul” vremii. Respingeau
partidele politice, dogmele, căsătoria, codurile vestimentare,
declarându-se “tolerantly intolerable“.
Deși la o primă vedere s-ar putea crede că
imaginea este din anii ’60, anii generației hippie, fotografia datează
de la începutul anilor 1900 și este caracteristică “primilor hipioți” de
pe Monte Verità.
“De atunci am trăi gol și sprinten ca un cerb”
Așa s-a creat pe malurile feericului
Lago Maggiore o colonie în care se experimentau noi moduri de viață:
nuditate, dietă vegetariană, meditație, arta ca libertate deplină de
expresie, lipsa oricăror constrângeri pentru individ și pentru
comunitate. Un paradis al extravaganților, rebelilor, hoinarilor,
visătorilor, nebunilor.
Lupul de stepă
Gustav Gräser în fața intrării în grota sa din Asconei. Boem, visător, filosof, scriitor, spirit complex și greu de înghesuit în sertare, Gusto Gräser părăsise însă “colonia vegetariană” încă din anul 1901: nu putea fi de acord cu direcția comercială și turistică spre care Oedenkoven orienta colonia, așa că a ales să trăiască, asemeni unui ascet, într-o grotă din apropierea Asconei.
În grota din pădurea Arcegno îl va avea ca oaspete, în 1907, pe Hermann Hesse, de care îl va lega o lungă prietenie. Împreună cei doi pornesc în drumeții în Alpi, în izolare completă, meditând.
În căutarea adevărului suprem
În 1918 își atrage și antipatia
comuniștilor germani cărora le-a predicat ideile pacifiste chiar în
perioada în care aceștia au reușit ca, pentru câteva zile, să proclame Republica Sovietică a Munchenului.
În 1920, împreună cu noua grupare de tineri adunați în jurul său și al
prietenului Friedrich Muck, colindă nordul Bavariei și Turingia, într-o
caravană a dansului și cântecelor, pornită spre est, în căutarea
adevărului suprem.
O călătorie ce va inspira celebra Cruciada a copiilor sau Cruciada iubirii, “Confreria” pe care Hermann Hesse a consacrat-o în povestirea Călătorie spre Soare-Răsare (Morgenlandfahrt). În plus, Demian și Tito din Jocul cu mărgelele de sticlă
sunt personaje despre care s-a speculat că sunt inspirate din
personalitatea lui Gusto Gräser. Expulzat din nou din Bavaria, revine în
1927 la Berlin, unde lucrează la “Muzeul Anti-Război” (care, ironic, mai târziu avea să fie folosit drept cameră de tortură de către naziști).
Gustav Graser în anul 1928, pe când încă mai lucra la Muzeul Anti-Război.
Continuă să împartă manifeste pacifiste
și, în 1933 ajunge într-un lagăr de concentrare. Va fi eliberat, dar în
1936 i se interzice să mai scrie. După o serie de amenințări cu moartea,
în 1940 se retrage în secret la München, trăind ascuns în podurile unor
prieteni, unde continuă să scrie, în condiții care, de multe ori,
coborau chiar și sub standardele sale de ascet.
Singurul supraviețuitor de pe Pământ
1945, München, Germania.
Bombardamentul asupra centrului orașului a lăsat în urmă o mare de
moloz. Un peisaj dezolant, cu schelete de clădiri, vegheate în fundal de
turnurile catedralei Frauenkirche.
Printre ruine, un personaj straniu, cu barbă și haine răvășite, pășește
ca și cum ar fi singurul supraviețuitor de pe Pământ. Da, ați ghicit:
este chiar Gusto Gräser.
O imagine cu mare impact emoțional,
emblematică pentru evenimentele tragice la care face referință, care,
datorită prezenței lui Gusto Gräser a căpătat valențele unui
manifest împotriva ororilor războiului.
Un Ghandi al Vestului
După încheierea celui de-al Doilea
Război Mondial, a intrat în legendă gestul său de a-și tipări poeziile
pe fluturași pe care apoi i-a împrăștiat din balconul Primăriei din
München, peste Marienplatz.
A murit în 27 octombrie 1958, în
cartierul Freimann al Münchenului, în complet anonimat și în sărăcie.
Însă, al doar zece ani de la moartea sa, profetul avea să “reînvie din
morți” pentru a reveni în conștiința publica și a deveni un simbol al
mișcărilor Flower Power, un model al pacifiștilor și mișcărilor ecologiste până în ziua de astăzi.
Istoricul american Martin Green a văzut în Gusto Gräser un Ghandi al Vestului, iar activitatea sa pe Monte Verità este considerată “leagănul mișcării alternative” și Graal al modernității.
Desculț ori purtând sandale
romane, într-o tunică lungă până în pământ sau haine largi, cu plete
argintii și barba încâlcită, ochi senini și blânzi, un zâmbet cald și un
chip luminos, de un calm nesfârșit. Acesta a fost Gusto Gräser.
Poet inspirat de budism și filosofia
Orientului, cufundat în meditație, rătăcitor, vizionar. În timpul vieții
a fost un personaj misterios, despre care se știa foarte puțin. Viața
și opera sa sunt în continuare cunoscute numai în cercuri restrânse,
deși mulți sunt cei care își datorează convingerile și stilul de viață
de astăzi unui sas născut în Brașov în urmă cu aproape un veac și
jumătate…
În limba română nu există traduceri din opera sa. Documentând acest
articol și pe Internet, nu am găsit nicio menționare a numelui său pe
site-urile românești, singurele rezultate sunt în limba germană.
| Wahlspruch!
Treu mir selbst, dem guten Geiste, der in meinem Leibe wohnt,
der mit göttlich hoher Freude jede gute That mir lohnt. Treu dem Weiser, dem Gewissen, das mir immer Antwort sagt, dass sich nicht in Wurmes Weise meine Seele krümmt und plagt. Unerbittlich treu dem Führer, der im Geist mich überschwebt, der mit seines Geistes Stärke meine Seele neu belebt.  Gustav Gräser |
