Cu
siguranță, viața noatră și lumea în care trăim sunt mult mai bogate
decât ne putem imagina. Dar sunt oare zânele, elfii, gnomii, nimfele,
spiridușii doar închipuiri și personaje fantastice din povești
captivante spuse de bătrâni? De ce ar fi avut oamenii nevoie să
inventeze astfel de personaje? Există spirite nevăzute care cutreieră
acest pământ alături de oameni și, daca da, care e rolul lor?
Edgar
Cayce, un profet de origine americană, credea în existența acestor
ființe, afirmând despre spiriduși că sunt entități care nu au intrat
într-o formă materială.
Tradiția spune că aceste spirite au domenii diferite de acțiune și forme adaptate mediului/elementului în care trăiesc:
- zâne, elfi şi silfii – elementul Aer,
- gnomi și spiriduşi – elementul Pămînt,
- ondinele, nimfele – elementul Apă,
- salamandrele – elementul Foc.
Cayce
susținea că spiritele naturii sunt făcute din aceeași materie ca
oamenii, dar sunt structurate după un mod vibratoriu diferit. Pe de altă
parte, scriitorul Arthur Conan Doyle, creatorul celebrului Sherlock
Holmes, a explicat într-un mod științific existența unei astfel de lumi:
“Minţii umane îi vine greu să accepte (…) existenţa, la suprafaţa acestei planete, a unei populaţii poate la fel de numeroasă ca şi rasa umană, care îşi desfăşoară strania activitate în felul său, despărţită de noi doar printr-un nivel vibratoriu diferit. Căci noi nu vedem obiectele decât în limitele culorilor spectrului nostru, în timp ce dincolo de el există infinite vibraţii colorate, pe care nu le putem vedea. Dacă vom concepe că poate exista o rasă de fiinţe alcătuite din materie, ale căror unde prea scurte sau prea lungi nu pot, din acest motiv, să fie percepute de noi, aceste fiinţe rămân invizibile pentru noi exceptând cazul când am putea să intrăm pe aceeaşi lungime de undă – sau s-o adaptăm lungimii noastre. Exact acest lucru înseamnă, de altfel, mediumnitatea: mediumul este capabil să-şi modifice vibraţiile, intrînd pe alte lungimi de undă.”
Ce sunt nimfele?
Nimfele
sunt descrise ca zeițele apelor, în special ale apelor dulci. De-a
lungul timpului și în zone diferite ele au avut fel de fel de denumiri:
Naiade, Nereide, urmând ca noțiunea să se extindă cu timpul spre mai
multe divinități secundare – Oreadele (nimfele munților), Driadele
(nimfele codrilor și copacilor, în special ai stejarilor, în jurul
cărora dansau și pe care îi foloseau drept adăpost), Napeele (nimfele
munților, văilor, codrilor, pășunilor și crângurilor). Se povestea
despre ele ca fiind tinere frumoase ce stăteau goale pe lângă ape care
se revărsau în urma lor. Deoarece credeau în ele, oamenii le construiau
în trecut temple ”sau chiar le rezervau în casă un colţ cu apă,
împodobit cu statui, vase, bazine şi fântâni. Acesta era Nimfeul,
consacrat Nimfelor. De cele mai multe ori era o grotă naturală sau
artificială. ”Obiceiul Nimfelor”, spune dicţionarul Bouillet (1880) –
“este încă destul de comun în Italia”. ” În Gallia antică ele
ofereau protecție zi de zi, oamenii fiind convinși că pădurile, apele și
pământul au viață divină, în timp ce druzii știau că în manifestările
naturii sunt adevăratele esențe ale lumii. Spiritele naturii există
atunci când corpurile terestre (copacii, florile) nu sunt distruse –
rupte, tăiate sau smulse.
De ce se tem spiritele naturii de noi?
Ținutul
rural era locul preferat al lor, căci aici își puteau manifesta
nestingherite prezența, în natura care se dezvoltă liberă și își urmează
cursul firesc. Spiritele naturii creează frumusețea, dezvoltarea și
înflorirea întregului regn vegetal. Copaci, mlaștini, izvoare, câmpuri
întinse, păduri răcoroase, toate erau populate de entități misterioase
care le sporeau frumusețea și le ofereau farmec. Spiritele naturii fug
de oameni și de orașe, căci oamenii distrug natura pe care ele o creează
și care le devine casă. Singurii care încă se mai bucură de favoarea
lor, căci sufletul le este pur și mintea fără prejudecăți și răutate
sunt copiii. Jocul devine fantastic, iar bucuria e reciprocă.
”Din păcate, poporul mărunt locuieşte la țară… şi foarte puţin la oraş. lată de ce copiii din oraşe sînt astăzi cu mult mai nervoşi, mult mai instabili, mult mai dificili. Le lipsesc aceste jocuri magice cu micii elfi, care le aduceau bucuria profundă, indispensabilă creşterii lor.”
Și locurile au câte un spirit
Așa
cum există un înger pentru fiecare element din natură, tot așa există
unul pentru fiecare loc, fie că e vorba de un sat sau de o casă. Unele
locuri sunt bune, altele rele, iar altele cu adevărat magice, cu un aer
misterios dat de o putere din adâncuri. Scriitorul francez Roger de
Lafforest, care a scris o carte despre spiritele naturii, a dedicat un
segment important acestor spirite ale locurilor, susținând că pot lua
forma unei zâne, a unui înger sau a altui ghid spiritual sau, în cazul
locurilor rele, pot fi ”prezenţe malefice aparţinând diverselor
categorii ale astrului inferior”. Mai mult decât atât, sensibilitatea
arhitecțiilor de demult la spiritele locurilor se vede în frumusețea
clădirilor vechi și a monumentelor celebre.
”Se degajă din ele o armonie structurală, desigur, dar şi o armonie cu spiritul locului şi cu entităţile invizibile care îl populează. Este acea armonie totală care atrage turiştii, chiar dacă nu-şi dau seama de ea. Am vizitat de o sută de ori Turnul Invalizilor de la Paris, minunându-mă de acordul secret dintre formele domului şi prezenţa rugătoare a entităţilor care-l înconjoară. Căci Hotel des Invalides era ultimul popas al soldaţilor de odinioară, dintre care mulţi au fost îngropaţi acolo. Prezenţa lor este încă perceptibilă, de aceea se simte o senzaţie de “rece” în jurul monumentului. Forma, liniile, decorul acestuia sunt într-un deplin acord cu aceste prezenţe însufleţite încă de o mare iubire pentru ţara pe care au slujit-o ca soldaţi. Este şi mai emoţionant noaptea, când domul este iluminat: acolo sălăşluieşte un puternic “spirit al locurilor”.”
