Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

duminică, 5 octombrie 2014

Eu-l stă în relaţie nemijlocită cu fizicul, Corpul astral – legătura indirectă cu fluidul luminii, Dobândirea moralităţii

Când omul se trezeşte, corpul astral şi eul se transferă, pur şi simplu, în corpul fizic şi în corpul eteric, se unesc cu ele, aşa cum se combină hidrogenul şi oxigenul. Dar lucrurile nu stau aşa. Clarvederea percepe lucrurile astfel (v. fig. 7, planşa 4): dacă avem aici corpul fizic, şi aici corpul eteric, corpul astral vine, ce-i drept, în ele; la fel şi eul; corpul astral şi eul vin în corpul fizic şi corpul eteric, şi aici vedem această tranziţie. Dar această tranziţie, care constă în aceea că corpul astral şi organizaţia eului „cuprind“ („apucă“) corpul fizic şi corpul eteric, nu este totul.
Şi aici începe un fapt al vieţii extrem de important.

figura 7-8 plansa 4
[măreşte imaginea]
Figura 7.                Figura 8 Planşa 4

Să ne îndreptăm atenţia mai întâi către organizaţia eului. La revenirea de la trezire, organizaţia eului nu „cuprinde“ doar corpul eteric şi corpul fizic, ci ea cuprinde, în corpul omului, lumea exterioară, forţele lumii exterioare. Ce înseamnă aceasta?
Reprezentaţi-vă aici gravitaţia, care acţionează astfel (v. fig. 8):
În direcţia acestui vector al gravitaţiei stăm noi în verticalitate, când ne trezim. Reprezentaţi-vă – simplu – forţa gravitaţiei, care acţionează aici, deci direcţia forţelor ponderale. Aici există însă două reprezentări, acest lucru trebuie să vă fie foarte clar: o reprezentare ar putea consta în aceea că eul – să facem abstracţie la început de corpul eteric – cuprinde corpul fizic; corpul fizic se include în gravitaţie, nu-i aşa? Noi ne plasăm în gravitaţie; atunci când mergem, trebuie să ne căutăm echilibrul, ş.a.m.d. Aceasta ar fi o reprezentare: noi cuprindem la trezire cu eul corpul fizic; corpul fizic este greu, el se supune forţei ponderale a Pământului, şi acum noi ne supunem, prin corpul nostru fizic, forţei ponderale a Pământului, şi avem prin aceasta o legătură mijlocită cu forţa fizică a gravitaţiei. Aceasta este o posibilitate. Este la fel ca şi cum eu, prin greutatea cărţii, am o relaţie mijlocită cu gravitaţia, prin aceea că apuc cartea. Aceasta este o reprezentare: ea este incorectă, nejustă. Cealaltă reprezentare este următoarea: eul se strecoară în corpul fizic, cuprinde corpul fizic; dar se strecoară într-atât înăuntrul său, încât îl face imponderabil. Corpul fizic îşi pierde ponderabilitatea prin aceea că în el se strecoară eul. Aşadar, când eu, ca om treaz, stau în poziţie verticală, pentru conştienta mea, pentru eul însuşi, pentru organizaţia eului, care-şi are expresia fizică în organismul caloric, gravitaţia este învinsă. Nu există nici o posibilitate de a intra în relaţie cu gravitaţia în mod mijlocit, indirect. Eul intră în relaţie directă, nemijlocită, se instalează ca eu în gravitaţie, deconectează aşadar corpul fizic. Asta se petrece aici. Vă instalaţi permanent cu organizaţia eului în gravitaţia reală a Pământului, atunci când mergeţi: nu prin intermediul corpului fizic, ci prin relaţionarea directă cu teluricul.

Tot astfel stau lucrurile cu corpul eteric. Şi corpul eteric este conectat în (anumite) forţe. Să luăm una dintre aceste forţe. Am atras adesea atenţia asupra faptului că, prin faptul că umblăm, ca oameni, pe Pământ, suntem supuşi unei foarte puternice forţe ascensionale. Avem creierul, care cântăreşte în medie 1500 g. Dacă această greutate de 1500 g. ar apăsa pe baza creierului, cu arterele ei fine, acestea ar fi strivite imediat. Dar această greutate nu apasă pe baza creierului, ci în realitate pluteşte în lichidul cefalorahidian. Prin aceasta creierul se supune unei forţe ascensionale, îşi pierde atât din greutate, cât corespunde greutăţii masei de lichid dislocat. Această masă de lichid dislocat are o greutate care este cu cca 20 g mai mică decât greutatea creierului însuşi, astfel încât creierul nu apasă pe baza sa decât cu o greutate de 20 g. Avem aşadar un creier, care însă nu este apăsat, ci posedă o forţă ascensională. În această forţă ascensională trăim noi, corpul nostru eteric trăieşte în ea. Dar prin aceea că ne strecurăm cu propria organizaţie a eului în propriul corp eteric, stăm nu în mod mijlocit, indirect, în forţa ascensională, ci stăm direct, cu propria organizaţie a eului în această forţă ascensională. Cu toate forţele Pământului, cu întreaga lume fizică stă organizaţia noastră umană în legătură, şi anume într-o legătură direct-nemijlocită, şi nu într-una indirectă.
Cu ce stă organizaţia eului în legătură? Organizaţia eului stă în primul rând în legătură cu gravitaţia, cu pământescul. Căci, dragii mei prieteni, ceea ce fizicienii numesc materie, nu există. În realitate nu există decât forţe, ca de pildă gravitaţia – există fireşte şi alte forţe, anumite forţe electrice, forţe magnetice –, şi cu toate acestea stă organizaţia eului în legătură nemijlocită, şi este, la omul normal, în tot timpul stării de veghe, în lăuntrul lor. Putem spune: tot ceea ce este cuprins în (noţiunea de) Pământ constă în aceste forţe. Cu tot ce este cuprins în (noţiunea de) apă, cu ceea ce se află în stare de echilibru, cu acestea stă organizaţia eului în legătură nemijlocită. Cu tot ce este gazos [ N.Tr. 13 ] – nu-i aşa, noi trebuie să învăţăm în cadrul fizicii pe lângă mecanica obişnuită şi o hidromecanică, o aeromecanică, căci procesele de echilibru şi procesele meteorologice îşi au în aer configuraţia lor deosebită –, stă organizaţia eului în legătură nemijlocită. Apoi, organizaţia eului mai stă în legătură cu o parte a stării calorice universale, cu o parte a forţelor generale termice, prin care trecem mereu, când trăim in lumea fizică:
organizaţia eului:

Pământ
Apă
Aer
Căldură
corpul astral:

Căldură
Lumină
Chimism
Eterul Vieţii
Am „împărţit“ «căldura», pentru că este vorba doar de o parte a ei. – Ne trezim, şi ne plasăm ca spirit cu propria organizaţie a eului în lumea forţelor terestre. Legătura noastră cu ele este, în realitate, nu una mijlocită fizic, ci una magică. Doar că această legătură nu poate fi stabilită decât spaţial, limitată pur spaţial prin limitele organismului nostru. Dacă începeţi să înţelegeţi, că legătura propriei noastre organizaţii a eului nu este una fizică, ci una magică, atunci aţi câştigat foarte mult.

ceea ce în jurul nostru poate fi perceput în iluminaţie are la bază, fireşte, ceva, şi anume în eter, astfel încât putem spune: Lumina este o forţă eterică. Noi vorbim în ştiinţa actuală despre lumină ca despre ceea ce este conţinut în ceea ce este luminat. Ştiinţa spirituală vorbeşte astfel despre lumină: ea numeşte lumină şi ceea ce stă la baza altor percepţii senzoriale, ca de pildă lumina percepţiilor tonale. Atunci când avem percepţii tonale, fizica „exterioară“ este tentată să vorbească în exclusivitate despre corelatul exterior al percepţiei tonale, despre mişcarea aerului. Aerul ce se mişcă este doar mediul adevăratului element tonal. Adevăratul element tonal este de natură eterică, şi vibraţia aerului este doar efectul acestei vibraţii eterice. Lumina trăieşte şi în senzaţia olfactivă. Pe scurt, tuturor percepţiilor le stă la bază, ca lumină, un element mult mai general decât ceea ce este numit lumină în fizica actuală.
Cu această lumină stă în legătură corpul astral, cu tot ce stă la baza percepţiilor senzoriale pe Pământ, nu pe cale ocolită, prin intermediul corpului eteric, ci direct. Acest lucru este deosebit de interesant. La exterior, lumina trăieşte în eter, dar şi noi avem eteric în noi. Lumina acţionează asupra corpului eteric. Dar noi nu stabilim, la trezire, o legătură doar cu această lumină, care este în noi, ci, prin evitarea acestei lumini, ne includem în lumina care este în exterior. La fel stau lucrurile cu chimismul exterior, care acţionează în Univers. Şi în acest chimism ne includem într-un mod nemijlocit. Şi aceasta este foarte important, căci astfel se afirmă, că omul treaz este implementat într-un chimism cosmic. Dar ştiinţa noastră actuală nu cunoaşte decât chimismul a-vital, anorganic, în cel mai bun caz puţin din chimismul organic, dar nu cunoaşte deloc acel chimism care este chimismul general universal; în el ne includem noi la trezire. Şi tot aşa ne includem noi in viaţa generală universală, în eterul vieţii: totul în mod nemijlocit. Şi aceasta, aşa cum v-am schiţat, trebuie realizat când omul, aşa cum am descris aceasta anterior, îşi clădeşte, treptat, cel de-al doilea corp din primul, şi apoi pe al treilea. Toate acestea trebuiesc realizate prin aceea că omul se „cufundă“ în aceşti agenţi cosmici-tereştri, pătrunzându-i cu propria-i fiinţă.
El trebuie să pătrundă în această lume prin el însuşi. 

În cadrul ochiului, organizaţia eului şi corpul astral ajung în mod nemijlocit la ceea ce poate fi desenat fizic, se angrenează în ochi direct în fizic. În ce priveşte ochiul, suntem foarte aproape de a înţelege realitatea faptică, întrucât suntem nevoiţi să o facem prin această izolare a ochiului, căci ochiul este plasat aproape în afară şi, în cursul vieţii embrionare, este inclus din afară [ N.Tr. 14 ]. Acest procedeu de observare este aplicat în cazul ochiului. Dar acest lucru este valabil pentru întregul organism uman. Omul trebuie înţeles în totalitatea sa, în mod esenţial-fizic, spiritual-fizic, astfel încât să se adauge la forţele terestre şi forţele „volatile“ ale luminii. În cadrul organizaţiei umane trebuie recunoscut ceea ce este prezent în om, aparţinând ambianţei sale, şi pătruns de om în acest mod nemijlocit, construcţia pur-fizică – aceasta ar trebui să fie cu-noscut.

Pentru a deveni conştient este necesar să poată ieşi. Conştienta se dobândeşte prin „străbatere“ (germ. durchdringen: a pătrunde, a îmbiba, a străbate, a răzbate). Simpla intrare duce la trezire; la conştienţă se ajunge prin străbatere. Rămânerea, blocarea în interior înseamnă trecerea de la somn, care este o stare de inconştienţă sănătoasă, la o stare de inconştienţă patologică, mai precis, omul se trezeşte, dar nu devine conştient (nu atinge stadiul conştienţei depline din starea de veghe – n.t.).
...
O astfel de manifestare, faptul că corpul astral stagnează în plămân, are la bază faptul că gândul nu-i este inclus în mod just plămânului. Aşadar, toate aceste (manifestări patologice) sunt defecte ale gândurilor. Ele îşi fac apariţia, atunci când nu suntem în stare, la descindere, să ne dominăm în mod just organismul, în aşa fel încât să-l clădim a doua oară. Dar noi aducem, din vieţile noastre anterioare, şi elementul volitiv, care este difuzat asupra organelor solitare. Dacă gândurile nu pot fi în nici un caz incorecte, ci întotdeauna juste, şi nu apar în noi decât deformate prin organismul nostru, şi prin aceasta, aşadar, pot clădi organe în mod deformat, în cazul voinţei, aşa cum vine ea din existenţa preterestră în existenţa pământească, lucrurile stau astfel încât această voinţă nu poate fi decât în infimă măsură justă. Ea vine în totală nesiguranţă şi trebuie să se clădească în sistemul gândurilor. În ce priveşte sistemul gândurilor, el nu poate fi nicăieri (în lume) nejust; în ce priveşte voinţa, lucrurile sunt de aşa natură încât ea nu poate fi aproape deloc justă, fără ca omul să facă ceva pentru aceasta. Omul îşi aduce (în lume) întotdeauna un sistem al voinţei nejust. Şi aceasta are drept consecinţă faptul că noi, prin faptul că devenim oameni fizici, nu descindem niciodată cu moralitate. Moralitatea trebuie să ne-o dobândim treptat. Ceea ce a fost moralitate pentru încarnarea noastră precedentă, am folosit între moarte şi noua naştere, când am fost preocupaţi cu munca noastră de clădire plină de înţelepciune; această (moralitate) am consumat-o deja demult; morala trebuie să ne-o dobândim mereu din nou, în fiecare nouă viaţă pământească. Aceasta înseamnă – şi aici ne apare ceva de foarte mare însemnătate: acum noi trebuie, prin faptul că venim ca fiinţă amorală din existenţa preterestră, să dezvoltăm (un) simţ; venim cu voinţa noastră în organele noastre şi trebuie să dezvoltăm în voinţa noastră (un) simţ pentru ceea ce ne este oferit sub aspect moral.

Aici este minunat de văzut cum, prin însuşirea vorbirii, impulsurile morale îl pătrund pe copil. De aceea este pentru noi de o importanţă atât de covârşitoare să recunoaştem faptul că imitarea merge până în cele mai intime lucruri. Să se ţină seama de acest lucru este de mare însemnătate: căci atunci când educatorii şi părinţii sunt imorali în preajma copilului, vorbesc imoral, nu acţiunea exterioară, ci conţinutul, gestul imoral este imitat în organizaţia profund-intimă a copilului. Aici este vorba de faptul că şi noi intrăm în contact cu lumea exterioară, dar pe o cale indirectă, prin intermediul întregului nostru organism, nu al organelor izolate. Şi dacă acolo se manifestă o stază, aceasta este din cauză că noi, pe când (în exemplul de mai) înainte nu ieşeam la exterior cu gândurile noastre, aici nu ieşim cu voinţa. Şi aceasta iese la iveală sub forma defectelor morale. Acum vedeţi cauzele interne ale defectelor morale: când în întregul organism al omului stagnează ceea ce vine din existenţa preterestră şi vrea să străbată şi să-şi afle calea la exterior, dacă vrea să aibă acces la judecarea morală a lumii înconjurătoare. Noi trebuie să asimilăm morala lumii ce ne înconjoară. Aceasta nu ne este posibil, în anumite circumstanţe, atunci când organizaţia noastră spiritual-sufletească stagnează, când rămânem blocaţi, în organizaţia fizică, când nu răzbim cu organizaţia noastră spiritual-sufletească.

 sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA317/GA317_CF03.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com