Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

vineri, 14 noiembrie 2014

De ce mint oamenii?


                              
Cine spune că nu a mințit niciodată minte. Nu-l credeți, este cel mai mare farsor… 
 Toți oamenii mint sau au mințit cel puțin de câteva ori în viața lor. Nu ne place să fim mințiți, dar uneori folosim la rândul nostru această platoșă care este minciuna și ne asundem în spatele ei din diverse motive.
 De fiecare dată când mințim, facem un compromis cu viața și cu noi. De fapt ne mințim pe noi înșine, pentru că dacă e necesar să minți pe cineva înseamnă că te temi de reacția acelui om. Că fluxul de lumină dintre tine și el, s-a blocat,  nu mai curge sau n-a curs niciodată. Că trăiești dincolo de adevăr într-o lume iluzorie. Dacă ești nevoit să minți întreabă-te de ce. Poți fi tu cel „vinovat”, sau poate fi cealată persoană. Sau poate doar… undeva, ceva nu este în ordine. Dincolo de faptul că fiecare are adevărul său ce depinde de perspectiva proprie asupra vieții,  a minți înseamnă a-ți sfida propriul adevăr.
 Cine e de vină că minți? Tu? Cealată persoană? Nu… contează. Contează să înțelegi cauzele ce te determină să nu fii tu înșuți.
 Dincolo de unele miciuni nevinovate, cauzate de unele circumstante, pe care eu le numesc „minciuni sociale”, uneori obligatorii, cum ar fi un răspuns diplomatic la o întrebare stupidă ca:  „Îți place noua mea rochie?” Minciună la care ar fi neindicat să spui că-i oribilă,  celalate minciuni ar trebui să ne pună pe gânduri. Nu… nu în sensul de a ne simți neapărat vinovat în raport cu celalat ci… de a vedea adevărul din noi.  
 Dacă am ști de ce mințim, care sunt cauzele ce ne determină să facem asta, ne-am putea cunoaște mai bine, ne-am elibera de neadevărul din noi și am putea  să pășim foarte rar în regatul cenușiu și plin de capcane al minciunii.
 Principalul motiv al minciunii este FRICA. 
 Din FRICĂ se nasc toate, și multe temeri subsidiare. Frica e demonul interior ce ne aruncă în brațele minciunii. Întotdeauna cauza minciunii e teama de pierdere, născută din neîncredrea în sine și necredința în Dumnezeu.
 - frica de a pierde o persoană, o relație.
 De cand lumea și pământul cele mai multe minciuni cred că au fost spuse… în realțiile de „dragoste”. Întotdeauna oamenii mint o persoană pentru că în viața lor și-a făcut loc a alta. Dacă ești nevoit să minți în dragoste, întreabă-te de ce. Ce nu merge în relația în care folosești minciuna? Și de ce mai rămâi încă acolo? Atunci, acolo nu mai e dragoste. E altceva, dar nu dragoste.
 Unii oameni, e drept nu iubesc. Nu iubesc nici pe cel mințiti, nici “a doua persoană”, cea despre care spune primei că nici nu există… Unii oameni iubesc doar înșelăciunea și relațiile pasagere bazate de sex. Alți oameni iubesc banii și atunci în spatele minciunii stă interesul pecuniar. Alții au de rezolvat anumite probleme finaciare și atunci se folosesc tot de neadevăr, pentru a-și rezolva cu bine afacerile până își rezolvă problemele și cu iubirea. Iar altii se tem atât de mult de singurătate încât rămân în relații doar pentru a nu rămâne singuri cu ei. Acesția mint că iubesc, sau se mint pe ei înșiși, dar de fapt acceptă o relație ce nu înseamnă nimic pentru ei, sau înseamnă doar suferință. De ce? Din teama de a nu rămâne singuri. Pentru ei nu a apărut încă… “al doilea”. Iar primul/prima nu mai înseamnă nimic.
 - frica de a nu fi disprețuit, sau devalorizat.
 Sau altfel spus complexele de inferioritate sau de superioritate.  Uneori astfel de minciuni se spun tot în relații de… iubire, ori de prietenie sau colegialitate. Însă indiferent de relație, cauza e alta decât cea din paragraful de mai sus. Cel ce minte își spune: “Dacă ar ști adevărul despre mine și-ar pierde interesul, m-ar considera prost, nu aș mai fi la nivelul standerdelor sale…” Astfel de minciuni se practică de obicei la începutul unei relații, pentru că adevărul nu poate rămâne ascuns multă vreme în astfel de cazuri.
 Astfel de minciuni au drept cauză principală orgoliul, dorința de a domina, dorința obține ceva ce mincinosul crede că altfel nu i se cuvine, ori de a stârni invidia cuiva, lucru nerecomandat de altfel.
 Unii nu se simt bine decât dacă sunt considerați „cel perfect”. Ei trebuie să fie inteligenți întotdeauna, descurcăreți, atractivi sau bogați. O mare nesiguranță de sine se ascunde în spatele unei astfel de minciuni. Ei nu consideră că pot fi iubiți pentru ei, pentru sufletul lor, pentru că sunt o ființă umană. Consideră că nu merită și atunci își arogă merite în plus. Astfel de oameni de fapt nu prea înțeleg prietenia și iubirea. Ele țin de suflet, și mai puțin de calități.
 - frica de a nu fi pedepsit, sancționat.
 Astfel de minciuni sunt spuse în general la serviciu sau când avem de-a face cu autorități. Uneori și copii mai mint, pentru a nu fi pedepsiți de părinți. Omul ce minte într-o astfel de situație se plasează de altfel într-o poziție de copil. Se vede și se simte vulnerabil, sub aspectul puterii personale. Teama de pedeaspă însă nu rezolvă niciodată problema. Doar o acoperă parțial. Tema de pedeapsă deseori nu face decât să ne dea stări de angoasă, simțind că avem deasupra capului sabia lui Damocles. Curajul de a recunoaște o greseală ține lașitate și curajul răspunderii.  Uneori nu poți asunde la nesfârșit o greseală, un lucru făcut prost va trebui într-un fel îndreptat.
 -  frica de a fi respins sau de a ți se respinge o cerere.
 E vorba aici de acea minciună spună din dorința de a obține ceva, de falsitate, sau popular spus fățărnicie. Sau altfel spus – minciuna din interes, este tot o minciună spusă din cauza neîncrederii în sine sau neînțelegerii corecte a unei situații. Este  poate cel mai nociv tip de minciună pentru cel ce minte, fiindcă în cele din urmă mincinosul va cădea singur în propria sa capcană. O astfel de minciună se simte deseori chiar și de către cei mai naivi. Gesturile, cuvintele, faptele în general nu se potrivesc între ele, iar omul mințit vede și simte. Fie mincinosul în cele din urmă se dă singur de gol. 
 - dorința de răzbunare poate fi uneori o altă cauză a minciunii
 Iar acest tip de minciună are legătură cu complexele de inferioritate, cu dorința de a fi invidiat, sau de a stârni gelozia. În fond tot vine tot dintr-o frică de devalorizare, de pierede a respectului și puterii personale, sau o dorință de a domina. În cele din urmă și acest tip de mincinos cade singur în propria sa groapă. Pentru simplul fapt că uneori… e crezut și luat în serios.
 CAUZA minciunii este întotdeauna o situatie ce nu ne place. O stare pe care dorim s-o schimbăm, dar nu avem curajul sau credem că nu putem… încă. Minciuna este născută din durere, tristețe și care au ca sursă o frică.
 Minciuna denotă deseori și lipsa de voință de a ieși dintr-o situație, ori obișnuință sau lene. Mai poate proveni din lipsa de putere și lipsă de autocontrol.
 EFECTUL ei este întotdeauna trăirea într-o situație confuză. Un compromis cu viața. Sperăm că ceva din afară va aduce schimbarea necesară pentru  a ne permite să ne eliberăm de minciună. Pentru că da… ea ne ține în starea de prizonieri. Prizonierii unui neadevăr. 
 Minciunile pot fi de două timpuri, asta neînsemnând că unul din ele nu poate fi numit minciună:
 - prin spunerea unui neadevăr;
 - prin omisiune – ascunderea intenționată a unui adevăr, prin tăcere sau prin spunerea doar a unei părți de adevăr. 
 Este minciuna necesară?
 Uneori… Mai precis rareori, ea este necesară pentru a evita un război, a situație violentă,  sau o pierdere inutilă. Ori pentru a nu răni pe cineva. Însă chiar și în astfel de cazuri, ea nu trebuie să devină un obicei sau o situație permanentă. 
 Rareori poate fi recomandat să ne folosim de minciună. Iar această recomandare este valabilă de obicei în situațiile în care orice explicație ar fi inutilă. În care am fost mințiți la rândul nostru de nenumărate ori de o anumită persoană, de un farsor. Caz în care poate fi folosită ca lecție. 

 Să ținem cont totuși că…
 Minciuna întotdeauna rănește. Și când e descoperită cel ce minte va pierde. Pierde „for ever” încrederea celui mințit, indiferent de motive și cauze, sau de efectele ei.  Pierde deseori încredere în sine și în puterea sa de a rezolva o situație folosind un adevăr.
 Ce contează?
 Mai important este faptul că, cine minte se minte pe sine, trăind UN NEADEVĂR.
 Adevărul iese întotdeauna mai devreme sau mai târziu la lumină. Adevărul e cel ce suferă atunci când mințim. Adevărul este Dumnezeul din noi, care ne îndeamnă să ne schimbăm și să schimbăm situația ce cauzează minciuna.
 Pentru că așa cum ne spunea în urmă cu două mii de ani Iisus Hristos avem datoria să căutăm adevărul pentru simplul motiv că adevărul e cel ce ne eliberează de situații confuze, suferințe și iluzii. 
 Cum putem afla adevărul din noi?
 Văzând pe cine și de ce mințim. Făcând liste clare și personale, cu dorințele sincere ale ființei noastre, dar și cu minciunile de care ne folosim.  Analizându-ne viața cu multă sinceritate, înfruntându-ne fricile, analizându-ne de fapt gândul, faptele, sufletul.
 Fie ca adevărul sufletului să ne călăuzească pe cărările vieții, pentru că a trăi în bucurie, libertate și adevăr.

                               Carla von Vlad






Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com