Frica de …singurătate

”Atunci când te joci cu un copil și îți ascunzi fața în palme, el crede că ai dispărut, apoi când mori crede din nou același lucru”(Alexandru Preda – Bine ai Venit – Ed. Bo Yang)

Cu alte cuvinte, ”dispariția” e o iluzie, e o credință, e doar o percepție autohipnotică. Ceea ce vine în existență, nu poate să dispară. Ceea ce a apărut, a fost întotdeauna și va rămâne pentru totdeauna. Vălul morții este descoperit și înlăturat în clipa în care vom înțelege că noi, ca și copiii, care cred că am dispărut dacă ne ascundem fața în palme, vedem cu inocență ceea ce credem, nu realitatea. Și moartea e un fel de a te ascunde în umbra unei palme! Și când ești singur se poate să te autohipnotizezi, să crezi…că ești singur.

Dacă stai într-o mulțime, poți închide ochii și atunci…lumea va dispărea pentru tine. Lumea continuă să fie, dar ochii tăi închiși n-o mai văd și de aceea tu crezi că ești singur, tu spui ”sunt singur, nimeni nu e cu mine, nimeni nu mă iubește”! Și apoi deschizi ochii și vezi puzderie de lume în jurul tău, dar tu continui să-ți spui ”sunt singur, sunt singur și părăsit”! Degeaba există șapte miliarde de oameni pe pământ, degeaba te vor vizita unii, degeaba alții te vor suna, te vor întreba ”ce mai faci?”, vor dori să-ți vorbească, or să te viziteze. Vei vedea ce crezi și anume că ești singur!

Frica de singurătate e o stare autohipnotică, autocreată, ca și frica de moarte, adică frica din spatele fricii de singurătate. Când apare frica în tine, frica de singurătate, despre care vorbim acum, e doar un semn că ”vezi ca un copil”, că te afectează credința ta, nu singurătatea în sine. De îndată ce vei înțelege, ce vei deschide ochii conștiinței, de îndată ce vei accepta că vederea ta e inocentă și inexactă, vei vedea că lumea e plină de ființe și de aceea nu este posibil să fii vreodată singur. Lumea pare departe, pare să nu existe și tu pari să fii singur pentru că nu știi că iubești lumea și nu știi că ești iubit. Ai făcut doar o fixație; vrei să fii iubit de x, de y, de z, de copil, de soț, de o persoană anume și dacă aceea nu răspunde cum aștepți, dacă nu răsunde la un simplu telefon, singurătatea ta explodează, fiindcă tu crezi că ”nu ești iubit”! Celălalt nu răspunde fiindcă nu te iubește și dacă el nu te iubește, tu ești singur, îți spui. Nu e absurd? E absurd, e o gândire irațională, e o credință, pe care o ții strâns, să nu o pierzi, pentru că pierzând-o riști să-ți pierzi suferința de a fi singur, precum și frica de moarte.

De îndată ce vei deschide ochii și vei vedea puzderia de lume care populează pământul, vei observa că cineva te sună când ai nevoie. Cineva  vine la tine la momentul potrivit. Cineva te îmbrățișează fără nici o așteptare. Altcineva îți dăruiește un lucru exact când ai nevoie de el. Tu nu poți vedea acestea atâta vreme cât păstrezi iluzia că nu ești iubit, alimentându-ți sentimentul singurătății. Când crezi că ești singur e doar pentru că ți-e frică de moarte, iar frica nu-ți dă voie să vezi că și ea e un văl aruncat peste mintea ta, o palmă, care-ți ascunde prezența. Dispariția e o iluzie, e doar o credință, iată ce spune simplu și parcă venit din profunzimile spiritului, Alexandru Preda! Inocența noastră crede că un trup care dispare nu mai există. 

Doar copilul din noi crede aceasta, dar e numai o credință… 

Refectați, e o temă minunată!

”Bine ai venit”(Ed. Bo Yang), cartea lui Alexandru Preda, – o carte de înțelepciune, a cărei profunzime se ascunde în simplitatea ei. E atât de simplă încât te toate păcăli; nu e o carte care trebuie citită, cât mai degrabă simțită. Fiecare pasaj conține o cheie, o reflecție care te poate arunca într-o stare surprinzătoare de cunoaștere, în locuri ale sinelui tău în care n-ai mai fost vreodată.

 

 sursa 

http://mariatimuc.blogspot.ro/2014/09/despre-frica-de-singuratate.html

https://www.facebook.com/Simplylifegroup

Cât de scump suntem dispuşi să plătim pentru a evita singurătatea?

Când suntem într-o relaţie plină de tensiune şi de nefericire, ne dorim să scăpăm, să evadăm din ea…dar gândul că alternativa este singurătatea ne îngrozeşte. Ascultam odată confesiunile unei prietene care mi se plângea de comportamentul soţului ei, cât de lipsită de valoare o făcea el să se simtă, cum o sufoca cu pretenţiile lui.

O simţeam profund nefericită, aşa ca i-am spus: „Dacă nu mai suporţi, divorţează!“ Şocată mi-a replicat: „Şi să rămân singură?! Nu vreau! Nu suport să stau singură.“ Nu înţelegea că, în realitate, ea experimenta, deja, singurătatea celui care nu este ascultat, acceptat, într-un joc al respingerilor şi al responsabilizărilor în care nevoile şi dorinţele ei nu contau.

Atunci am înţeles că această înfricoşătoare – pentru ea – perspectivă a singurătăţii îi dădea puterea de a-şi suporta viaţa nefericită, de a alege, mereu şi mereu, relaţia cu soţul ei, care o umilea. Se căsătorise foarte tînără, la 19 ani. Nu experimentase niciodată singurătatea înţeleasă ca absenţă sau ca plecare a unui partener.

Aşadar, ceea ce gândea şi simţea prietena mea în raport cu singurătatea, cu a fi, a trăi singur erau doar produsele imaginarului ei, erau tipare, clişee mentale pe care le preluase din exterior şi în care a ajuns să creadă cu tărie. O înspăimânta mai mult durerea necunoscută a singurătăţii netrăite, decât durerea pricinuită de suferinţele reale trăite într-o căsnicie.

Singurătatea ca o plăcută întâlnire cu tine

Eu cred că singurătatea nu este rea sau bună în sine; ea devine rea sau bună în funcţie de cum o apreciem noi, în funcţie de cum relaţionăm noi cu ea. Stă în puterea noastră să abordăm singurătatea ca pe o pedeapsă sau ca pe o binecuvântare.

Sunt convinsă că puţină singurătate, din când în când, nu strică nimănui. Ba dimpotrivă, ea ne ajută să creştem, să ne încarcăm cu o energie bună, care să ne sprijine în confruntările noastre cu lumea . Seneca afirma că singurătatea este pentru spirit ceea ce hrana este pentru corp.

Liderul spiritual indian Osho constata că „omul nu a învăţat încă să guste frumuseţea singurătăţii“. De aceea, omul caută mereu să se angajazeze într-o relaţie: cu un părinte, cu un prieten, cu un soţ, cu o soţie, cu un copil…pentru a-şi uita singurătatea, el a creat cluburi, partide, biserici, ignorând sau alungând gândul că singurătatea.

Ar fi minunat dacă am accepta că singurătatea are locul ei în viaţa noastră, un loc pe care îl putem ignora, îl putem nega, dar el va continua să existe, pentru că are rolul lui, un rol important de reculegere, visare şi devenire interioară. Ar trebui să ne asumăm singurătatea cu aceeaşi bucurie pe care o trăim când ne aflăm în companii plăcute, dorite, aşteptate. Ele nu se exclud nicidecum. Sunt doar complementare.

Am certitudinea că singurătatea are beneficiile ei certe; că este bine ca, din când în când, să ne identificăm şi să ne urmăm dorinţa de a rămâne cu noi înşine, să ne fie, pur şi simplu, dor de noi, ca un semn de respect pentru Eu-l nostru interior. Singurătatea poate fi fecundă şi poate aduce împlinire prin întâlnirea cu tine însuţi.

Singurătatea poate fi un răgaz pe care ni-l luăm în relaţiile noastre cu ceilalţi, o distanţă la care ne situăm în raport cu lumea din jur pentru a medita asupra a ceea ce ni se întâmplă şi asupra modurilor în care influenţăm sau suntem influenţaţi şi modelaţi, evaluând câtă durere sau câtă armonie intră în viaţa noastră prin felul cum ne manifestăm în lume.

Singurătatea poate fi o formă de retragere în spaţiul libertăţii tale interioare, în care normele şi regulile sociale se suspendă, eşti independent în fiinţa ta, într-un spaţiu în care îţi aparţii la modul absolut, putându-te odihni, iar nevoia de apartenenţă la un grup alcătuit din ceilalţi este suspendată. Îmi ajung cu prisosinţă mie însămi.

Prin singurătate, mă pot întoarce către mine, mă pot „privi“, analiza, mă pot explora şi, de ce nu, pot face chiar ordine şi „curăţenie“. Am şanse mari să identific resurse de care nu eram încă pe deplin conştientă. Pot vorbi cu mine însămi şi pot să îmi identific nevoile, dorinţele, aşteptările. În singurătate poţi discerne între ceea ce îţi doreşti cu adevărat şi ceea ce îşi doresc alţii să îţi doreşti.

Ieşirea în lume cu orice preţ, relaţionarea cu ceilalţi cu orice chip, nu pot face să dispară, decât aparent, hăul din sufletul nostru, plictiseala, lipsa de sens a ceea ce trăim. Nu singurătatea este duşmanul nostru, ci dimpotrivă, duşmanul nostru este refuzul răgazului de a fi doar cu noi, câteva momente, într-un „dialog“ terapeutic cu noi înşine, pentru a ne cunoaşte şi pentru a ne înţelege mai bine, pentru ca astfel să ne reaşezăm şi să ne repoziţionăm, să aflăm ce este cu adevărat important pentru noi. Astfel, putem să conştientizăm care sunt dorinţele şi nevoile noastre reale, pentru că doar noi singuri ne putem trăi propria noastră viaţă. În singurătatea astfel asumată, plictiseala este ceva de neconceput, nu-i aşa?

 http://despreom.ro/sentimente/frica-de-singuratate/

„Salvaţi sufletele noastre” , scrisoare de adio „Spun ADIO întunericului, fricii şi morţii, deznădejdii şi singurătăţii… Adio! În Numele Lui…”

„Salvaţi sufletele noastre” , S.O.S…, aşa a îndrăznit să scrie cineva pe peretele closetului de la liceu (printre toate celelalte porcării sexuale)... Da, acesta e strigătul meu nerostit, poate strigătul generaţiei mele, înnăbuşit în inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vieţii de zi cu zi, de chiştoace şi sticle goale, de prezervative şi seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele şi corpul celui îmbrăţişat nu din dragoste (ce e aia poate că nu ştiţi nici voi!), ci din disperarea aceea scârboasă a bătrânilor neputincioşi, de a nu fi singuri! Da, acesta e adevărul nostru, partea cea nobilă şi frumoasă din noi, şi nu putem să-l scriem decât pe pereţii veceului!
De câte ori deschidem gura sau întindem mâna către voi, ne trataţi ca pe nişte cerşetori: ne daţi repede bani sau dulciuri sau ţoale ca nu cumva să ne iasă de pe buze strigătul acesta periculos care v-ar pune în cea mai jenantă postură din viaţa voastră, aceea de a nu şti pentru ce trăiţi sau care e sensul vieţii la care ne-aţi chemat, născându-ne; ori ca nu cumva mâna întinsă să cerşească Adevărul pe care nu-l cunoaşteţi, asta fiind maximum de onestitate de care sunteţi în stare, pentru că în rest ne minţiţi fără probleme… De fapt, ne umpleţi şi nouă farfuriile cu ceea ce curge din televizoare…
Ne daţi bani şi o rupeţi la fugă să faceţi alţii, lăsându-ne singuri cu cel mai viclean dintre monştrii acestei lumi: Banul. Parcă el ar fi nu numai stăpânul vostru ci şi copilul vostru: de multe ori mă întreb dacă voi faceţi bani pentru mine sau eu m-am născut ca să daţi un sens nobil sclaviei voastre… Deşi nu suntem bogaţi, nici bancheri, nici afacerişti, în casa noastră se vorbeşte mereu numai despre bani… Şi când mi-i daţi o faceţi cu satisfacţia celui care şi-a împlinit deplin datoria sa, sfântă, de părinte…
Poate că deja nu mai ştiţi să faceţi altceva. Când eraţi tineri v-aţi vândut sufletele Banului, aţi acceptat viaţa pe care o dă Banul, în locul celei pe care o dă Dumnezeu; şi viaţa pe care o dă Banul e o moarte travestită, aşa cum iubirea pe care o dă banul e prostituţie…
Când voi v-aţi vândut sufletele ne-aţi vândut şi pe noi, chiar dacă nu eram născuţi. Căci vânzându-vă aţi făcut din lume o piaţă de suflete…
Ştiu, după ce veţi citi aceste rânduri vă v-a părea rău că nu m-aţi avortat…
…deşi majoritatea timpului mi-l petrec, ca un avorton, pe net, căutând acolo ceea ce nu mai găsesc în lumea voastră: o bucăţică de viaţă proaspătă, cinstită, care să poată fi trăită ca un om, nu ca o maşină. Dar şi acolo nu-s decât alţi disperaţi ca mine, care ajungem să muşcăm unii din alţii, pentru că şi net-ul e pustiu ca şi vieţile voastre, dar cel puţin nu doare ca minciuna care vine de pe buzele părinţilor tăi… Adeseori stau minute în şir privind lumina monitorului, simţind radiaţiile ecranului ca o mângâiere rea, otrăvitoare… dar vădit rea şi otrăvitoare, nu ca mângâierea involuntară pe care mi-o daţi punându-mi bancnotele în palmă…
Oare de ce am ajuns noi, adolescenţii de azi, să spunem ceea ce simţim şi gândim doar în scrisorile de rămas bun ale sinucigaşilor? Nu mai e loc pentru Adevăr în această lume? Adevărul nu e bun decât pentru a muri?...

Mă doare până la os tot ceea ce vă scriu, fiecare cuvânt şi fiecare virgulă… Pentru că şi aceasta e o scrisoare de rămas bun…

Am ajuns nişte prefăcuţi care abia aşteaptă pauzele ca s-o zbughească printre blocurile din jurul liceului, acolo unde am ascuns o sticlă de băutură şi un pachet de ţigări, unde dansăm şi râdem şi ne sărutăm cu patima unui protest, scandalizându-i pe locatari… Şi ei, săracii, se tem de noi, nu ne spun nimic, le e teamă că o să-i caftim când vor ieşi să ducă gunoiul… Le e frică de pumnii noştri, pentru că nu ne-au luat niciodată povara neagră din suflete… De fapt, sunt şi unii care ne înjură şi ne alungă, cu acordul tacit al bătrâneilor fricoşi de la ferestre, care parcă toată viaţa n-au învăţat nimic altceva decât să-i alunge pe alţii din sufletul lor… ca să nu pună în pericol amărâta lor de viaţă… pe care n-aş primi-o nici de pomană!
Voi ne daţi bani ştiind că noi îi cheltuim pe băutură, droguri şi sex protejat (care vă protejează de fapt pe voi de „complicaţii”, de efectele nedorite ale vieţii moderne, civilizate!). Parcă aţi investi într-un serviciu de deratizare care vă scuteşte de noi şi de problemele noastre sufleteşti ca de şobolani şi gândaci de bucătărie… Îmi dau tot mai mult seama că voi aveţi nevoie de industriile divertismentului mai mult decât noi: căci ce v-aţi face voi, părinţii, dacă într-o zi când s-ar lua curentul, ar trebui să ţineţi loc de calculator, televizor, bar şi prieten la un loc? N-aţi fi cu totul depăşiţi? Aţi mai zâmbi aşa frumos, relaxaţi, ca atunci când ne daţi bani ca să ieşim în oraş?...
Iată! Nici măcar nu îndrăznim să îndreptăm către părinţii noştri strigătul nostru de ajutor… Iată, că nu credem în voi… Unde e dragostea care ne-ar fi dat această credinţă? Aţi vândut-o demult pe confort, pe gresia şi faianţa din baie, pe maşina nouă din garaj şi pe toate celelalte fleacuri pe care mi le băgaţi în ochi ori de câte ori simţiţi în mine revolta… Şi ce mă doare cel mai tare: nu vreţi de la mine decât un singur lucru: să ajung la fel ca voi! Pentru asta mă plătiţi şi-mi îngăduiţi toate!
Voi nu vă puteţi salva nici pe voi înşivă… Nici societatea, nici şcoala, forme de senilitate consfinţite prin vot o dată la 4 ani…
Numai Dumnezeu ne-ar putea scoate din toată farsa asta tembelă şi murdară… Dar El… unde este?
Unde este Dumnezeu, mamă?
Unde este Dumnezeu, tată?
Nu vedeţi că înnebunim fără El?
Nu vedeţi că banii pe care ni-i daţi sunt bani de înmormântare a sufletelor noastre?
Nici profa de religie nu-L cunoaşte pe Dumnezeu… Ştie doar să mute piesele unui muzeu religios din magazie în sufletele noastre… Ne mai atârnă, în „colierul” disperării noastre, un bolovan pe care scrie religie…
O colegă satanistă m-a invitat să mă alătur grupului lor… Am refuzat-o… Oricum, viaţa noastră obişnuită semănă cumplit de mult cu ritualul şi cultul lor: presupune respingerea, hulirea, batjocorirea şi uciderea a tot ce este curat şi nobil în noi ca să ne accepte… Cine?!
De aceea şi ea şi „tovarăşii” ei se simt în această lume ca peştele în apă şi ceea ce pentru mine este dureros, pentru ea este plăcut… Practic ea îmi cere să mă bucur de rău, de absurdul în care ne cufundăm tot mai mult… de anormalitatea relaţiei noastre…

Asta am găsit la mănăstire, mamă şi tată: propria INIMĂ!
Mă dusesem să dărâm ultima redută a vieţii, mă dusesem să înfrunt şi ultimele argumente ale sufletului, cele religioase… M-am dus cu o hotărâre furioasă…
Am intrat în chilia unui călugăr subţire şi palid, care privea în podea ca şi cum ar fi urmărit o furnică prin microscop… Mi-a făcut semn cu mâna să mă aşez pe un scaun, apoi s-a aşezat şi dânsul…
Au trecut câteva minute până când să-mi dau seama că tăcerea lui e mai puternică decât furia mea, şi viaţa din trupul acela numai piele şi os, înmiit mai tare decât lumea plină de disperare şi ipocrizie din care veneam… Încet-încet, fără un sunet, inima mi se dezgheţa: frigul din ea se evapora ca şi cum suflarea caldă a cuiva ar fi cuprins-o, ca şi cum un suflet ar fi intrat în mine şi mi-ar fi îmbrăţişat sufletul ca să-l încălzească…
N-am crezut că există aşa ceva, o astfel de dragoste… Am văzut mereu numai atingerea trupurilor, îmbrăţişarea lor disperată, care nu atinge sufletul, care lasă sufletele şi mai singure şi mai pustii …şi mai reci…
EXISTĂ DRAGOSTE, MAMĂ!!!
EXISTĂ DRAGOSTE, TATĂ!!!
Suntem în noiembrie şi-n mine e primăvară! Înţelegeţi?
Sunt plină de izvoare care curg prin noroiul pe care l-au lăsat toate iernile vieţii mele în urmă… care acum nu mai e ascuns sub falsul alb al zăpezii… Văd în mine toată murdăria lumii şi am mai multă poftă de viaţă ca oricând! Dar e Soare pe cerul sufletului meu, Lumină şi căldură, şi ştiu că El are puterea de a usca totul şi de a face să crească iarba; şi că vor ieşi flori…
Stăteam în chilia aceea, într-o tăcere tot mai caldă şi mai duioasă… Mă aşteptasem să fiu întâmpinată cu reţinere, să fiu judecată şi combătută, mustrată, luată la rost, să mi se ţină predici… Şi nimic din toate acestea… Doar un preot călugăr care tăcea… Doar metaniile din mâna lui se mişcau încet ca un ceas care măsura, nu timpul, ci mila… De la o boabă la alta, mila aceea plină de înţelegere, tot creştea… până mulţimea ei mi-a apăsat inima atât de tare încât am izbucnit în plâns… M-am aruncat la picioarele lui şi am început, plângând în hohote, să spun totul, TOTUL, TOOOOTTTUULLL…
Nu mai ştiam cine şi unde sunt, nu mai simţeam spaţiul şi timpul… Doream cu disperare doar ca bunătatea aceea ce mi se descoperise să rămână cu mine: să stau în casa ei şi să mănânc la masa ei şi să privesc prin fereastra ei, să fiu copilul ei, care se joacă în curtea ei, care se bucură de laudele ei… Şi pentru asta trebuia să spun totul, să dau totul afară din mine, să mă eliberez de tot ce fusesem până atunci… Să dau afară tot ce era de afară, tot întunericul şi scâşnetul dinţilor sufletului meu… Aici în dragostea aceasta ar fi trebuit să mă nasc şi să locuiesc şi să cresc… Aici ar fi trebuit să fiu dintotdeauna şi să nu cunosc altceva… Dar eu m-am născut afară, din oameni izgoniţi din Rai, care s-au învăţat să trăiască afară, în întuneric şi-n mijlocul disperării… Oameni care au colonizat ura şi durerea continuă… Oameni care locuiesc în mlaştină şi s-au învăţat cu căldura ei fetidă… Au uitat mireasma bunătăţii şi dragostei lui Dumnezeu…
M-AM ÎNDRĂGOSTIT, MAMĂ!
Iubesc, tată!
Nu un băiat, nu o haină, nu o muzică, nu un liceu, nu o carieră!
M-am îndrăgostit de Viaţă, de Dumnezeu şi de Om! Toate acestea m-au strâns într-o singură îmbrăţişare de nesfârşită dragoste şi duioşie când m-au cuprins de umeri şi m-au ridicat, nu de pe podeaua de lut a unei chilii, ci din adâncul mormântului în care locuia sufletul meu…
Acum, chiar dacă lumea întreagă ar pieri, cu toate lucrurile şi modele ei, FERICIREA MEA AR RĂMÂNE NEŞTIRBITĂ! Pentru că acum ea nu mai vine din afara mea spre înlăuntrul meu, ca să depindă de capriciile lumii: ci vine din lăuntrul meu şi creşte până se revarsă în jurul meu: şi nu trebuie decât un singur lucru: să rămâi credincioasă Izvorului ei, Iisus Hristos Cel Răstignit. Din El curge, nespus de bogată, această iubire duioasă, mângâietoare care înţelege şi iartă şi îndreaptă, cu nespusă blândeţe, toate rătăcirile sufletului…
Atât mi-a spus călugărul acela la sfârşitul spovedaniei mele: Acesta Care a luat asupra Sa păcatele tale şi ţi-a dat iertarea, Acesta Care ţi-a luat sufletul în braţe ca pe un prunc şi ţi l-a încălzit cu Suflarea Lui dătătoare de viaţă, este IISUS HRISTOS, Dumnezeu Care S-a făcut Om, răstignit pentru vina ta şi înviat pentru viaţa ta…

Ştiu că nu puteţi înţelege… Dar vă rog, vă rog din toată inima să mă credeţi:
NICIODATĂ NU MI-A FOST MAI DOR DE VOI!
NICIODATĂ NU V-AM IUBIT MAI CURAT ŞI MAI MULT!...

Aceasta trebuia să fie o scrisoare de adio… Şi este!
Spun ADIO întunericului, fricii şi morţii, deznădejdii şi singurătăţii…
Adio! În Numele Lui…
 
(după o întâmplare reală)

http://oameni-si-demoni.blogspot.ro/
http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/reflectii/unde-este-dumnezeu-mama-unde-este-dumnezeu-tata-nu-vedeti-ca-innebunim

Magia culorilor

Utilizarea simbolica a culorilor este punctul final al unei lungi dezvoltari a limbajului. La inceputuri, limba nu numea decat obiectele colorate, neputand face distinctia intre realitatea descrisa si atributul ei coloristic. In limbile baltice, aceasta forma de exprimare straveche se pastreaza inca destul de bine. Astfel, lituanienii au patru denumiri pentru culoarea gri, fiecare dintre acestea fiind legata de un obiect: lana, cal, par si gasca. Abstractizarea culorilor reprezinta o forma de gandire destul de tarzie in evolutia umana. Ce semnifica aceasta? Faptul ca in gandirea primitiva, magica, obiectul era perceput ca unic purtator al culorii sale. Practicile magice legate de culori foloseau aceasta interdependenta: pentru a actiona asupra unui obiect, era suficient sa-i fie reprodusa culoarea. Dand un exemplu simplist, pentru a stimula venirea primaverii, ar fi fost suficienta folosirea verdelui. 

Antropologii au distins cinci trepte in dezvoltarea perceptiei culorilor: 

1. stramosii lui homo sapiens percepeau doar diferenta dintre intuneric si lumina, fara a sesiza culorile (erau "orbi la culoare").

2. Sensul culorii se desprinde de cel al luminii. Rosu este prima culoare sesizata ca diferita de lumina incolora.

3. Se face diferenta intre galben si rosu.

4. Este perceput verdele.

5. Apare albastrul.

A sesiza culoarea inseamna nu numai a o percepe vizual, ci si a putea distinge intre obiectul concret si culoarea sa, in asa fel incat omul sa poata asocia o culoare si unui alt obiect in afara celui initial.

Corpul nostru energetic este un camp de oscilatii mai mult sau mai putin armonice, distribuit pe cele 7 chakre principale ale omului. Daca una dintre aceste chakre este supraincarcata, acest fenomen este vizibil in aura printr-o colorare mai intensa si modificata ca nuanta - este semnul unei disfunctii organice. In acest caz, o armonizare a chakrelor este posibila prin capacitatile bioenergeticienilor. 

Terapia prin culori foloseste lumina colorata pentru influentarea chakrelor dezechilibrate. In medicina traditionala chineza, fiecarui organ ii corespunde o culoare:

inima - rosu

plamani - alb

ficat - verde

splina - galben

rinichi - negru

De exemplu, bolile intestinale considerate efecte ale imbolnavirii splinei, sunt tratate prin culoarea galben. In afara de tratamentul propriu-zis, pacientul trebuie sa poarte numai haine galbene, iar lumina zilei trebuie filtrata in camera sa prin perdele galbene.

In Europa, medicina culorilor este practicata inca de la inceputul secolului trecut. Primele descoperiri au evidentiat faptul ca lumina rosie este vasodilatatoare (dilata vasele de sange), pe cand cea albastra are rol vasoconstrictor. Lumina albastra, verde sau violet este folosita pentru calmare, in timp ce lumina rosie, portocalie sau galbena este utilizata pentru stimularea metabolismului si sistemului nervos.

In anii '50, un medic indian, Dinshash P. Ghadiali conducea in New Jersey un institut de cromoterapie. Cercetarile sale au dus la sintetizarea urmatoarelor actiuni terapeutice ale culorilor:

albastru - intareste vitalitatea, inlatura febra si linisteste sistemul nervos

violet - actioneaza asupra sistemului limfatic si splinei

rosu purpura - este excitant sexual si stimuleaza sistemul circulator

rosu: stimuleaza formarea globulelor rosii

portocaliu - intareste tesutul plamanilor si actioneaza benefic asupra glandelor

galben - favorizeaza digestia si formarea/intarirea oaselor

verde galbui - stimuleaza sistemul imunitar

verde-albastru - stimuleaza protectiile sistemului epidermic

Cromoterapia actioneaza asupra chakrelor. In principiu, o chakra dezechilibrata poate fi armonizata folosind culoarea sa fundamentala. In cazul unei intensificari a respectivei culori, observata in aura (un dezechilibru la fel de periculos), se foloseste culoarea complementara. Iata o scurta prezentare a celor sapte chakre, cu afectiunile ce le corespund si culorile folosite in cromoterapie:

Chakra I - rosu. Culoarea estompata in aura semnifica deficiente energetice, dereglari metabolice, boli digestive, boli ale sistemului osos. Culoarea prea intensa semnaleaza probleme nervoase si se trateaza prin albastru.

Chakra II - portocaliu. In hipofunctie (cand culoarea este estompata) intalnim probleme sexuale, impotenta sau frigiditate, probleme cu vezica sau rinichii. In hiperfunctie (intensificarea culorii) - nervozitate, apetit sexual exagerat. Culoare complementara - albastru.

Chakra III - galben. In hipofunctie semnifica boli ale stomacului, ficatului sau bilei. In hiperfunctie, calculi biliari, diabet. Culoare complementara - verde.

Chakra IV - verde. In hipofunctie - boli ale inimii, probleme circulatorii, slabirea sistemului imunitar. In hiperfunctie - tensiune arteriala ridicata, boli de inima pe fond nervos. Culoare complementara - albastru.

Chakra V - albastru. In hipofunctie - disfunctii ale tiroidei, epuizare. In hiperfunctie - stari nervoase, tensiune ridicata. Culoare complementara - galben, portocaliu.

Chakra VI - indigo. Hipofunctia si hiperfunctia semnifica boli ale ochilor, urechilor sau disfunctii hormonale. Culori complementare - galben, portocaliu.

Chakra VII - violet. Dereglarile duc la boli cerebrale si psihice. Culoare complementara - galben.

Ocultistii au distins, pe baza observatiilor facute pe persoane sensibile la emanatiile energetice, cinci straturi energetice ale aurei umane.

1. aura sanatatii: este legata nemijlocit de piele. De cele mai multe ori este lipsita de culoare sau poate avea culori pale.

2. aura vitala: este imaginea vitalitatii noastre fundamentale si se modifica frecvent in timpul zilei. Culoare oscileaza intre rosu si albastru.

3. aura emotiilor: este influentata de sentimentele si emotiile noastre, de aceea poate avea multe culori. Teama ii confera culoarea gri, la manie devine rosu aprins, la suparare rosul se inchide.

4. aura karmica: este invariabila si depinde de suma experientelor acumulate in toate existentele noastre. Da o imagine completa a personalitatii unui om.

5. aura spirituala: este "vesmantul luminos" al sfintilor si inteleptilor. Trebuie sa fie cea mai stralucitoare dintre toate.

Un studiu amanuntit al semnificatiei culorilor aurei umane, efectuat pe baza multor observatii, a fost realizat de Walter A. Kock. Mai jos putem intelege semnificatiile diferitelor culori ale aurei:

alb - spiritualitate pura

verde olive - adaptabilitate

verde palid - simpatie

verde smarald - sinceritate

verde inchis - caracter pasnic

verde tulbure - caracter ascuns

maro-verde - gelozie

galben - putere de intelegere

portocaliu - ambitie, mandrie

rosu - dragoste, senzualitate, manie

maro - egoism, lacomie, gelozie

lila - resemnare, nostalgie, devotament

violet - cumpatare

albastru - frica, slabiciune, religiozitate

gri - tristete, melancolie

negru - mahnire, ura, activitati malefice

Existenta aurei a fost demonstrata in 1958 de experiementele fotografice efectuate de Kirlian. In urma acestor experimente, au fost descoperite peste 1400 de tonuri de albastru, 1000 de tonuri de rosu, 1500 de tonuri de maro, 800 de tonuri de verde, 550 de tonuri de portocaliu, 350 de tonuri de violet si 12 tonuri de alb.

strologii secolului nostru au completat studiile privind cromoterapia, asociindu-i dispozitiile maladive ale semnelor zodiacale si culorile potrivite fiecarei zodii:

Berbec - cap - bolile capului sau gatului - rosu

Taur - gat - bolile laringelui - verde, albastru

Gemeni - plamani - boli pulmonare - galben, verde

Rac - stomac - boli ale stomacului - verde, violet

Leu - inima - bolile inimii - portocaliu

Fecioara - splina - boli intestinale - alb, purpuriu

Balanta - rinichi - diabet, boli ale rinichilor - albastru, roz

Scorpion - organe sexuale - boli venerice - rosu, verde

Sagetator - solduri - boli ale sistemului osos - albastru

Capricorn - piele - boli de piele - alb, verde

Varsator - gambe - boli de nervi - violet, verde

Pesti - picioare - boli psihice - albastru, verde

CULORILE SI ASTRELE

Soarele: portocaliu, galben, auriu, purpuriu, verde

Luna: alb, argintiu, alb-galbui si in general toate culorile pale

Mercur: gri deschis, maro mat, galben deschis, culorile murdare in general

Venus: albastru deschis, roz, albastru stralucitor

Marte: rosu, galben rosiatic, alb rosiatic

Jupiter: rosu purpuriu, galben sofran, albastru inchis

Saturn: negru, gri inchis, maro, verde inchis

Uranus: alb, violet deschis, lila deschis

Pluto: maro

Culorile primare.
Sunt acele culori de bază și nu pot fi obținute prin combinarea altor culori. Sunt 3 la număr și alcătuiesc un triunghi echilateral pe cercul culorilor: roșu, galben, albastru.
Ca fapt divers ele sunt reprezentate pe steagul României.

Culorile secundare.
Sunt obținute prin combinarea a 2 culori primare. Ele completează cercul, dar nu îl definitivează. Sunt tot 3 la număr: verde, portocaliu, violet.

Culorile terțiare.
Completează întreg cercul. Se obțin prin fie prin combinarea unei nunațe primare cu una secundară, fie prin combinarea a 2 nunațe secundare.

    Scheme de culori.
În primul rând cercul se împarte în două pentru a separa culorile calde de cele reci. Nuanțele calde sunt de la roșu, galben spre verde deschis sunt colori calde. De la violet, albastru spre verde închis sunt culori reci.

 surse 

http://amira-paranormal.blogspot.ro/2010/05/magia-culorilor.html

http://www.link-academy.com/blog/Roata-culorilor.-Ghid-de-armonizare-a-nuan%C8%9Belor-%C3%AEn-design.-_1120

Planeta se schimba - si noi o data cu ea !

Inversarea polilor magnetici se va petrece mult mai repede decât s-a anticipat 

În ultimii ani, oamenii de ştiinţă au lansat teoria conform căreia planeta noastră se află în pragul inversării polilor magnetici. Iniţial, s-a presupus că fenomenul, care se repetă la un anumit interval de timp, se va produce în viitorul îndepărtat, dar odată cu noile descoperiri se pare că inversarea polilor magnetici se va petrece mai repede decât s-a preconizat.

Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că ultima inversare a polilor magnetici s-a petrecut cu aproximativ 780000 în urmă, moment în care planeta a suferit transformări majore. Acest proces este unul perfect normal şi conform studiilor se petrece la un anumit interval de timp încă nedeterminat.

Dacă iniţial s-a presupus că acest proces va fi unul de durată, care se va întinde pe parcursul a cel puţin 2000 de ani, geofizicienii au început să tragă semnalul de alarmă susţinând că Pământul trece extrem de rapid prin perioada premergătoare schimbării polilor magnetici.

Conform celor mai recente date publicate de agenţiile care se ocupă cu monitorizarea spaţiului aerian, câmpul magnetic al Terrei se slăbeşte cu o rată de 10 ori mai mare decât s-a crezut anterior. Această descoperire demonstrează cel mai bine faptul că procesul de inversare al polilor magnetici se desfăşoară cu o rată mult mai mare decât în mod normal şi astfel omenirea trebuie să se pregătească din timp pentru marele eveniment.

Odată cu inversarea polilor magnetici ai Pământului, anotimpurile şi toate ciclurile naturale care depind de poziţia planetei faţă de Soare suferă schimbări semnificative. În telecomunicaţii, transmisii radio şi aviaţie vă fi haos.

Animalele care migrează vor fi bulversate şi nu vor mai putea să se orienteze. Cea mai importantă schimbare pentru om va fi cea a climei pentru că zonele fertile s-ar putea desertiza în următorii ani, iar nivelul oceanului va creşte.

Pe de altă parte, odată cu acest pericol, ne mai pândeşte unul. Fizicienii spun că, ipotetic, în momentul inversării polilor magnetici, scutul magnetic din jurul Pământului dispare pentru o perioadă de timp. Asta înseamnă că suntem “dezveliţi” în fata radiaţiilor cosmice.

sursa 

http://www.efemeride.ro/oamenii-de-stiinta-detoneaza-bomba-inversarea-polilor-magnetici-se-va-petrece-mult-mai-repede-decat-s-a-anticipat

7 epoci de civilizaţie

Undeva în Orientul Îndepărtat, sub conducerea unei individualităţi evoluate, s-a născut prima civilizaţie despre care mărturisesc vechile Vede.

Prima iradiere a acestei culturi s-a făcut către sud, prin civilizaţia protoindiană. În vechile mituri şi legende indiene, în documentele religioase s-au păstrat relatări ale acestor fapte; ele pot fi citite de clarvăzători. Multe din contradicţiile aparente se dovedesc a fi adevăruri profunde. Această civilizaţie păstrase încă amintirea vechii clarvederi şi resimţise o profundă nostalgie după ea, ca după un bun preţios pe care l-ai pierdut. Oamenii erau încă atât de puternic pătrunşi de realitatea lumii spirituale încât numeau lumea fizică maya, iluzie. De aceea ei căutau să regăsească acest bun pierdut întorcându-şi fără încetare privirea de la lumea fizică pământească spre spiritual. Aceasta este originea exerciţiilor yoga, care încearcă să îi introducă în lumea spirituală printr-o diminuare a conştienţei. Aceşti oameni voiau să revină la vechea stare crepusculară; ei căutau drumul înapoi spre paradisul pierdut. De-a lungul întregii ere altlanteene lumea le-a apărut oamenilor în contururi vagi. Atlanteenii trăiau încă cu precădere în lumea spirituală. Întreaga eră postatlanteeană nu reprezintă pentru cercetătorul spiritual decât o cucerire progresivă a planului fizic.
Prima civilizaţie postatlanteeană, cea indiană, avea încă un simţ slab dezvoltat pentru ceea ce se petrecea în exterior în natura fizică, care pentru iniţiaţi era pură iluzie, de care ei încercau să scape pentru a ajunge la singura realitate, realitatea spirituală.

A doua iradiere a fost civizilaţia protopersană. Persanul se apropie deja mai mult de lumea exterioară decât indianul; el cunoştea fenomenele binelui şi răului, reprezentate prin zeii Ormuzd şi Ahriman. El caută să se unească cu primul pentru a-l combate pe cel de al doilea. Pământul este pentru el un câmp de activitate în scopul inserării spiritului în existenţa fizică. 

A treia epocă de civilizaţie este cea egipto-asiro-caldeo-babiloniană. Omul a făcut un pas mai departe în cucerirea planului fizic. Pentru persan lumea fizică era încă un câmp de activitate nediferenţiat. Acum omul îşi orientează deja ştiinţa sa pentru a pune în slujba lui forţele pământului. El cunoaşte geometria şi o foloseşte pentru a parcela şi a împărţi teritoriul. Privirea sa se ridică şi dincolo de pământ, către stele, astfel luând naștere astronomia.

A patra perioadă de civilizație este cea greco-latină. Dacă până atunci, prin ştiinţă, omul s-a ocupat de cultura exterioară, acum omul introduce propriul său interior, specificul uman, în materie. În operele de artă pe care el le creează vedem exteriorizată propria sa formă; în dramele şi epopeile pe care le compune sunt descrise propriile sale însuşiri psihice. Romanul este cetăţeanul care proiectează în afară propria sa legitate, dând naştere statului şi jurisprudenţei.

În decursul celei de a cincea epoci, în care trăim actualmente, omul a progresat în stăpânirea lumii exterioare. Epoca noastră este expresia celei mai profunde adânciri a spiritului în materie, de la epoca atlanteeană încoace. Această coborâre era necesară pentru ca omul să poată progresa. Abia după această adâncire totală a spiritului în materie se poate începe reurcarea. Epoca noastră a dezvoltat în mod deosebit spiritul ştiințific, cu ajutorul căruia stăpânim cele mai diverse forţe ale naturii. Odinioară, pe timpul în care omul măcina cerealele în mod primitiv între două pietre, nu era nevoie decât de puțină forţă spirituală pentru a-şi asigura micile nevoi ale traiului. În ziua de astăzi este cu totul altfel. Gândiţi-vă doar la consumul enorm de forţă spirituală necesar pentru satisfacerea nevoilor materiale ale omului modern. Avem locomotive, nave cu aburi, telefon, lumină electrică. O enormă cantitate de forţă spirituală ce a fost cheltuită şi introdusă aici, în materie. În schimb, interesele spirituale ale omului trec cu totul pe planul secund. Vedem astfel că întreaga evoluţie spirituală postatlanteeană a omenirii înseamnă o coborâre a spiritului uman în materie. Scopul acestei coborâri este însă acela de a birui materia, acest mare adversar al spiritului. Căci după cea mai profundă coborâre trebuie să înceapă acum o urcare către viaţa spirituală conştientă.
Ne putem reprezenta cursul istoriei în epoca postatlanteeană prin curba următoare:

Steaua creştinismului răsare în mijlocul celei de a patra epoci de civilizaţie, cu mult înainte ca punctul inferior al curbei să fie atins. Christos Iisus apare drept înalta personalitate care aduce omenirii forţa pentru viitoarea înălțare în spirit. Toate civilizaţiile anterioare pot fi deci considerate şi ca o pregătire a creştinismului. În epoca a cincea creştinismul trebuie să facă faţă celui mai puternic asalt, fiindcă gândirea materialistă întunecă adevărurile spirituale ale creştinismului.
În epoca a şasea creştinismul va uni omenirea într-o mare fraternitate, iar teosofia poate fi considerată un mesager, o vestitoare a acestor timpuri viitoare. Învăţăturile date prin creştinism omenirii sunt atât de profunde, atât de pline de înţelepciune, încât nicio religie viitoare nu va putea să înlocuiască sau să elimine creştinismul.
Creştinismul poartă în el capacitatea de a se adapta tuturor formelor de cultură ale viitorului.

Mai trebuie arătat şi un alt aspect al evoluției omenirii. În timpul erei atlanteene s-a format corpul fizic al omului, iar când continentul atlanteean s-a scufundat omul avea aproape aceeaşi constituţie cu cea actuală. Începe apoi formarea elementelor constitutive spirituale.
În perioada civilizației indiene a fost dezvoltat corpul eteric. Poporul indian, ca primă ramură a civilizaţiei postatlanteene, era foarte receptiv la viaţa spirituală. Faptul are legătură cu dezvoltarea deosebită a corpului eteric.
În civilizaţia persană începe să se dezvolte corpul astral.
În civilizaţia egipto-asiro-caldeo-babiloniană, din corpul astral se dezvoltă sufletul senzaţiei.
În civilizaţia greco-latină este rândul sufletului înţelegerii să se dezvolte.
Civilizaţia noastră conduce la dezvoltarea sufletului conştienţei.
În cea de a şasea perioadă se va dezvolta Sinea spirituală, care astăzi nu există decât în germene. Pentru dezvoltarea acestui germene este nevoie de impulsul puternic al Spiritului christic.
Adevăratul creştinism va înflori numai atunci când Sinea spirituală se va fi dezvoltat. Omenirea se va pregăti apoi să primească Budhi, Spiritul vieţii. La început doar un mic grup de oameni va fi în stare să dezvolte această forță, el va ajunge însă la o minunată viaţă spirituală. Creştinismul nu este astăzi decât la începutul dezvoltării sale. Cei care se pregătese astăzi pentru formarea înăuntrul lor a Sinei spirituale vor face tot mai accesibil omenirii acest creştinism spiritual, acest creştinism mai profund, în următoarea epocă.
În cursul epocii a treia vedem un mic grup de oameni, poporul iudeu, pregătind condiţiile care fac posibilă apariţia creştinismului. Tot astfel vedem cum în a patra epocă forţa lui Christos pătrude în lumea fizică, cum în a cincea epocă are loc cea mai puternică coborâre a omenirii în lumea fizică, cum, după cucerirea stăpânirii acestei lumi fizice omenirea dobândeşte în a şasea epocă forţe şi facultăţi cu atât mai mari pentru a primi în sine viaţa spirituală adusă de Spiritul christic. Christos apare ca primul născut, ca un înainte-mergător ivit cu mult înaintea timpului său, care a atins deja treapta pe care omenirea o va atinge abia în epoca a şasea. Epoca a cincea este cea mai materială din evoluţia omenirii.
În epoca a şasea şi a şaptea în cei care se sprijină pe Christos se vor dezvolta Sinea spirituală şi Spiritul vieţii. Aceştia vor dobândi totodată o gândire şi o simţire sănătoase. Creştinismul este purtătorul marilor forţe de sănătate şi de vindecare. Forţa de viaţă a lui Christos biruie orice boală şi moartea. Corpul omenesc s-a născut drept corp solid din elementul lichid; de aceea ştiinţa spiritului consideră lichidul ca fiind elementul constitutiv al corpului.  Numai după ce va fi străbătut aceste cinci epoci omul se poate vindeca. Cel care a fost prada acestor cinci spaţii nu poate fi vindecat dacă marele vindecător, Christos, nu vine la el. Atunci se produce ceea ce Evanghelia după Ioan descrie în capitolul cinci. Astfel, descrierea vindecării omului bolnav de 38 de ani este o vestire profetică a ceea ce se va produce în epoca a şasea, în care omul nu va mai avea nevoie de niciun medicament, fiindcă el va fi propriul său vindecător.

Cuvintele lui Christos: „Cine nu îşi părăseşte pe mama sa şi pe tatăl său... nu poate fi ucenicul meu” se referă la epoca a şasea. Atunci spiritelor popoarelor, semințiilor şi raselor li se va substitui un singur spirit, spiritul general al omenirii. Atunci omul nu va mai fi fiul unei seminţii sau al unui popor, ci fiu al omenirii, fiu al omului. Tot Christos este primul care foloseşte acest termen, şi pe bună dreptate (3, 13-14). El deja se comporta atunci aşa cum se vor comporta oamenii când vor deveni fii ai omului.
Acest lucru este exprimat prin faptul că Christos merge către samarineancă – samarinenii nu aveau nimic comun cu iudeii. Ceea ce are omul în el, ceea ce face posibilă evoluţia este ceva feminin, pasiv faţă de spirit, care reprezintă principiul fecundant, masculin, activ. Consecinţa acestei influenţe masculine permanente asupra principiului feminin este mai întâi dezvoltarea corpului eteric, apoi a corpului astral, a sufletului senzaţiei, a sufletului înțelegerii şi a sufletului conştienţei. În acesta din urmă se formează apoi Sinea spirituală. Acest lucru este indicat în discuţia lui Christos cu samarineanca prin cuvintele: „Tu ai avut cinci bărbaţi şi cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tău” (4, 18). Cei cinci bărbați pe care i-a avut samarineanca sunt cele cinci corpuri spirituale ce au acţionat asupra corpului fizic. Al şaselea, Sinea spirituală, nu mai este bărbat în sensul vechi. Cei cinci dinainte sunt etape inferioare, trecătoare de evoluţie, în timp ce al şaselea, Sinea spirituală, reprezintă divinul, veşnicul. Astfel şi în discuţia cu samarineanca observăm o vestire a timpurilor viitoare de către Christos.

În timp ce cele cinci corpuri au nevoie de o purificare din exterior, Sinea spirituală va putea păstra ea însăşi puritatea omului. Corpul lui Christos este deja plin de puritate. El vrea să purifice şi omenirea şi de aceea porneşte să cureţe templul de negustori şi zarafi (2, 14-22); altfel spus, se curăţă templul Spiritului sfânt, corpul omului, de principiile inferioare ataşate de el, făcându-l apt să primească spiritul.
În Antichtiate atribuirea unui nume nu avea nimic arbitrar ci era adaptată în mod strict caracterului persoanei. Astfel, pe cât de adevărat este că femeile care stăteau sub cruce reprezintă cele trei calităţi, sufletul conştienţei, sufletul înţelegerii şi sufletul senzației, la fel de adevărată a fost prezenţa corporală a celor trei femei sub cruce. Astfel, când citim Evanghelia după Ioan trebuie să privim atât imaginile simbolice a ceea ce se va întâmpla pe acest Pământ în epoca următoare, cât şi ceea ce s-a petrecut în realitate la începutul erei creştine.
Faptele istorice sunt toate aranjate – de către puterile înţelepte care călăuzesc omenirea – ca simboluri ale evoluţiei viitoare.

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA094_100/GA100_Ev06.html

Ce isi doresc femeile!

Ce isi doresc femeile ! ( e valabil si pt. barbati ;)Tanarul rege Arthur a fost invins si inchis de monarhul regatului vecin. Monarhul ar fi putut sa-l omoare, dar a fost miscat de tineretea si idealurile lui Arthur. Asa incat monarhul s-a oferit sa-i redea libertatea in schimbul raspunsului la o intrebare foarte dificila. Lui Arthur i s-a dat un an pentru a afla raspunsul la intrebare; dar daca dupa trecerea perioadei de un an el nu avea raspunsul va fi condamnat la moarte.

Intrebarea cu pricina era: "Ce vor cu adevarat femeile?" O astfel de intrebare ar lasa perplex chiar si pe cel mai invatat dintre barbati, iar pentru tanarul rege Arthur era o chestiune imposibila. Dar cum tot era o optiune mai buna decat moartea, a acceptat propunerea monarhului de a avea raspunsul pana intr-un an. S-a intors in regatul lui si a inceput sa intrebe pe toata lumea: pe printesa, pe preoti, pe intelepti. A vorbit cu fiecare dar nimeni nu a putut sa-i dea un raspuns satisfacator. Multi oameni l-au sfatuit sa consulte pe batrana vrajitoare - ea era singura care i-ar fi putut da un raspuns. Dar pretul era mare - pentru ca vrajitoare era faimoasa in regat pentru preturile exorbitante pe care le cerea. Dar ultima zi a anului sosi si Arthur nu avu incotro, decat sa mearga la vrajitoare. Ea accepta sa-i dea regelui raspunsul la intrebare, dar Arthur trebuia sa accepte pretul ei mai intai: vrajitoarea a cerut sa se casatoreasca cu Gawain, cel mai nobil dintre cavalerii Mesei Rotunde si cel mai bun prieten al lui Arthur. Tanarul Arthur a fost terifiat la auzirea cererii vrajitoarei. Ea era cocosata si hidoasa, avea doar un singur dinte, mirosea ingrozitor si scotea sunete dubioase. Nu intalnise niciodata o creatura mai respingatoare. In consecinta a refuzat sa-si forteze prietenul sa se casatoreasca cu ea si sa indure asa o povara. Gawain auzind care era propunerea vrajitoarei, a vorbit cu Arthur si i-a spus ca nici un sacrificiu nu era mai mare decat viata regelui si ocrotirea Mesei Rotunde. Asa incat nunta lor a fost stabilita si vrajitoarea a dat raspunsul la intrebarea ui Arthur: "What a woman really wants is to be in charge of her own life. (Ce vrea cu adevarat o femeie este sa fie stapana pe propria-i viata)"

Toti au stiut ca vrajitoarea a grait adevarul si viata lui Arthur a fost crutata. Si ce nunta au avut Gawain si vrajitoarea! In timp ce Gawain era gentil si curtenitor ca intotdeauna, batrana vrajitoare nu a ezitat sa-si etaleze relele maniere, facandu-i pe toti sa se simta prost. Seara nuntii sosi. Gawain sfortandu-se, intra in dormitor. Insa ce priveliste il astepta! Cea mai frumoasa dintre femei era intinsa pe pat! Stupefiat, Gawain intreba ce s-a intamplat. Mandretea de fata replica: de vreme ce el a fost atat de dragut si gentil cu ea pe cand aparea ca o vrajitoare, ea va arata jumatate de timp ca o vrajitoare si cealalta jumatate va fi o frumoasa femeie. Si-l intreba care din cele doua aratari vrea el sa fie ziua si care noaptea? Ce cruda intrebare! Gawain se gandi: in timpul zilei o frumoasa femeie sa se mandreasca cu ea prietenilor, dar in timpul noptii, in intimitate o hidoasa vrajitoare? Sau sa prefere pe batrina vrajitoare in timpul zilei, iar noptea pe cea mai frumoasa dintre femei cu care sa imparta multe momente intime?

Tu ce ai alege? (Raspunsul lui Gawain urmeaza imediat dar nu-l citi pana nu faci alegerea ta...)

Alege inainte de a citi rapunsul lui Gawain!

Nobilul Gawain a replicat ca o lasa pe ea sa aleaga. Auzind asta ea a anuntat ca va fi frumoasa tot timpul pentru ca el a respectat-o indeajuns incat s-o lase sa fie stapana pe propria-i viata, sa ia propria-i decizie.

Morala: "If your woman doesn't get her own way, things are going to get ugly!"
"Daca nu-i lasi femeii tale sansa la propria alegere, lucrurile vor lua o intorsatura urata!"

De fapt adevarata morala este :

respectati-va pe voi si pe ceilalti ca sa fiti respectat !

 sursa
http://floareavie.blogspot.ro/2013/04/ce-isi-doresc-femeile-ce-isi-doresc.html