Iubire + recunoștință = fericire

Dacă fiecare om intrat în viața mea, bun sau mai puțin bun, mi-a fost dăruit de Dumnezeu, pentru care dintre ei ar trebui să fiu recunoscătoare? Pentru cel ce m-a abandonat când viața mi-a devenit o cumplită povară sau pentru cel ce m-a luat în brațe alinându-mă după fiecare cumpănă din vremurile mele de restriște?

Probabil că ar trebui să fiu recunoscătoare pentru toți: cei trimiși să-mi întoarcă spatele m-au ajutat să înțeleg că mi-au fost apropiați de conjunctură iar plecarea lor a fost, de fapt, o binecuvântare, Dumnezeu dându-mi astfel de veste cum că încercările nefaste sunt o probă de foc pentru caracter, sunt o punere la încercare a toleranței, a iertării. A Iubirii.

Iar cei călăuziți să ajungă în viața mea spre a-mi vindeca răni și rămânându-mi alături în toate vitregiile sunt mesagerii Recunoștinței, sunt cei aleși să mă învețe, pas cu pas, ce înseamnă bunătatea, răbdarea, dăruirea, devotamentul. Și mulțumind pentru ei zi de zi, în fiecare rugăciune, e un exercițiu de gratitudine fără de care nu există trecere demnă prin viață, nu există împlinire.

Iubire + recunoștință = fericire

Nu e o relație matematică prea complicată dacă avem disponibilitatea sufletească de a îmbrățișa valori cunoscute și necunoscute, adânc încrustate în gena omenească deși, la fel de profund, ascunse.

Nu vor exista în viețile noastre oameni apăruți de niciunde, fără noimă, în absența unei misiuni, oricât de nefaști ne-ar părea a fi unii dintre ei. Rămâne doar să-i individualizăm, să-i așezăm acolo unde le este locul, dându-le exact fotoliul ce le-a fost rezervat la spectacolul trecerii noastre prin această lume. Fără a-i depersonaliza, fără a-i nedreptăți, fără a le construi în inimile noastre, celor răi, bariere de neridicat, indiferent de câtă nefericire ne-ar fi adus, cândva, faptele lor.

Și pentru a le urma exemplul celor buni, celor ce ne-au ajutat să ne învățăm blândețea din scoarță-n scoarță, primind în inimile noastre aducerea aminte cu dragoste și cu devotament a unei binefaceri primite, mărturisind astfel, cu Iubire, din suflet, Recunoștința.

de Carmen Voinea-Răducanu
sursa
http://www.iubiresilumina.com/2014/05/binele-si-raul.html

"I Have a Dream"

In fiecare an, in a treia zi de luni din ianuarie, se sarbatoreste in Statele Unite ziua nationala consacrata memoriei lui Martin Luther King Jr. (nascut pe 15 ianuarie 1929).

Martin Luther King Jr. a fost cel care spus: "Istoria va consemna faptul ca cea mai mare tragedie a acestei perioade de tranzitie sociala nu a fost urletul puternic al celor rai, ci tacerea de neiertat a celor buni", cuvinte care ne pot trezi noua, romanilor, mai ales in aceste timpuri dificile, sentimente dureroase.

Acest pastor american de culoare a devenit cunoscut in Montgomery (Alabama) in 1955 dupa ce a organizat boicotarea companiei de transport din oras, responsabila pentru tolerarea segregatiei in vehiculele pe care le administra.

A devenit un lider al miscarii pentru drepturi civile si egalitate sociala si a dus o lupta continua impotriva discriminarii rasiale, o lupta a carei caracteristica esentiala a fost non-violenta.

A avut norocul de a vedea inca din timpul vietii cateva rezultate ale activitatii sale neobosite. Remarcabil din acest punct de vedere este anul 1964, an ce i-a adus semnarea de catre presedintele Johnson a legii drepturilor civile care punea capat oricarei forme de discriminare si decernarea premiului Nobel pentru pace. A fost a treia persoana de culoare ce a primit acest prestigios premiu - lista ajungand astazi la douasprezece.

La patru ani de la aceste evenimente, in aprilie 1968, a fost asasinat, la numai 39 de ani, intr-un hotel din Memphis, moartea sa socand si impresionand o lume intreaga. La fel ca in cazul disparitiei altor personalitati si in jurul mortii sale au aparut o serie de controverse si s-a dezvoltat chiar ipoteza conspiratiei.

Ni-l putem aminti astazi pe Martin Luther King Jr., chiar il putem vedea si asculta, gratie unui film postat pe YouTube, ce contine inregistrarea celebrului sau discurs tinut pe 28 august 1963, in fata a 250.000 de simpatizanti, cu ocazia unui mars organizat in Washington. Este vorba despre discursul ce contine descrierea visului sau pentru o noua America.

Martin Luther King a fost cel mai tânăr laureat al premiului Nobel pentru Pace în 1964 pentru lupta împotriva segregației rasiale și discriminării rasiale. A depus eforturi în lupta împotriva sărăciei precum și a opririi războiului din Vietnam.

King a fost asasinat pe data de 4 aprilie 1968, în Memphis, Tennessee. După moartea sa i s-a acordat Medalia prezidențială pentru libertate în 1977 și Medalia de Aur în 2004; În 1986 ziua lui Martin Luther King a fost declarată zi federală în Statele Unite.

"Vă spun azi, prieteni - chiar dacă va trebui să dăm piept cu greutățile de azi și de mâine, că am avut un vis. Este un vis cu rădăcini adânci în visul american. Am visat că într-o zi, această națiune se va ridica și va înțelege adevărul cuprins în crezul său: susținem că acesta este evident - toți oamenii se nasc egali. Am visat că într-o zi, pe dealurile roșii din Georgia, copiii foștilor sclavi vor sta la aceeași masă cu copiii foștilor proprietari de sclavi. Am visat ca într-o zi, statul Mississippi însuși, stat în care te gâtuie injustiția, stat în care te gâtuie oprimarea, să se transforme într-o oază de libertate și justiție. Am visat că cei patru copii ai mei vor trăi într-o zi în mijlocul unei națiuni în care nu vor mai fi judecați după culoarea pielii, ci după calitățile lor."

"I Have a Dream" este considerat astăzi unul din cele mai bune discursuri din istoria Americii. Marșul ce a urmat, dar în special discursul emoționant al lui King, au contribuit din plin la promulgarea Civil Rights Act în 1964.

EMINESCU

Arta este în esență cea mai profundă expresie a creativității umane.

Arta este visul cu ochii deschisi.

Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoşani sau Ipoteşti - d. 15 iunie 1889, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.
Într-un registru al membrilor Junimii Eminescu însuşi şi-a trecut data naşterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuţi unde a studiat Eminescu este trecută data de 14 decembrie 1849. Totuşi, Titu Maiorescu, în lucrarea Eminescu şi poeziile lui (1889) citează cercetările în acest sens ale lui N. D. Giurescu şi preia concluzia acestuia privind data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoşani. Această dată rezultă din mai multe surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoşani; în acest dosar data naşterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeaşi lună. Data naşterii este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care însă susţine că locul naşterii trebuie considerat satul IpoteştI.
Mihai Eminescu este al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Familia cobora pe linie paternă din Transilvania de unde emigrează în Bucovina din cauza exploatării iobăgeşti, obligaţiilor militare şi a persecuţiilor religioase.[necesită citare] Unii autori au găsit rădăcini ale familiei Eminovici în satul Vad, din Ţara Făgăraşului, unde mai există şi astăzi două familii Iminovici. Bunicii săi, Vasile şi Ioana, trăiesc în Călineştii lui Cuparencu, nu departe de Suceava, comuna întemeiată de emigranţii transilvăneni. Bunicii paterni mor din cauza epidemiei de holeră din 1844, şi poetul, născut mult mai târziu, nu-i cunoaşte şi nu-i evocă în scrierile sale. Gheorghe, primul băiat al lui Vasile, tatăl poetului, trece din Bucovina în Moldova şi îndeplineşte funcţia de administrator de moşie. Este ridicat la rangul de căminar şi îşi întemeiază gospodăria sa la Ipoteşti, în Ţinutul Botoşanilor.
Primul născut dintre băieţi, Şerban (n.1841), studiază medicina la Viena, se îmbolnăveşte de tuberculoză şi moare alienat în 1874. Niculae, născut în 1843, va contracta o boala venerică şi se va sinucide în Ipoteşti, în 1884. Iorgu, (n. 1844) studiază la Academia Militară din Berlin. Are o carieră de succes, dar moare în 1873 din cauza unei răceli contractate în timpul unei misiuni. Ruxandra se naşte în 1845, dar moare în copilărie. Ilie, n. 1846 a fost tovarăşul de joacă al lui Mihai, descris în mai multe poeme. Moare în 1863 în urma unei epidemii de tifos. Maria, n. 1848 sau 1849 trăieşte doar şapte ani şi jumătate. Aglae (n. 1852, d. 1906), a fost căsătorită de două ori, locuieşte în Ipoteşti şi are doi băieţi, pe Ioan şi pe George. A suferit de boala Basedow-Graves. Mihai a fost cel de-al şaptelea fiu. După el s-a născut în jur de 1854 Harieta, sora mai mică a poetului, cea care l-a îngrijit după instaurarea bolii. Matei, n. 1856, este singurul care a lăsat urmaşi direcţi. A studiat Politehnica la Praga şi a devenit căpitan în armata română. S-a luptat cu Titu Maiorescu, încercând să împiedice publicarea operei postume. Ultimul copil, Vasile, a murit la un an şi jumătate, data naşterii sau a morţii nefiind cunoscute.
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul. Elevii scot o broşură, Lăcrămioarele învăţăceilor gimnazişti (Lăcrimioare... la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare şi poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnată M. Eminoviciu, privatist. La 25 februarie/9 martie (stil nou) debutează în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-aş avea. Iosif Vulcan îl convinge să-şi schimbe numele în Eminescu şi mai târziu adoptat şi de alţi membri ai familiei sale. În acelaşi an îi mai apar în „Familia” alte cinci poezii.
Din 1866 până în 1869, a pribegit pe traseul Cernăuţi – Blaj – Sibiu – Giurgiu – Bucureşti. De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti, un pelerinaj transilvănean al cărui autor moral a fost Aron Pumnul. „Cât de clar este, respectând documentele epocii cernăuţene, respectând adevărul istoric atât cât există în ele, cât de cert este că drumul lui Eminescu în Transilvania, departe de a fi o «împrejurare boemă», «un imbold romantic al adolescenţei», a fost - în fond - încheierea sublimă a unei lecţii pentru toată viaţa: ideea unităţii naţionale şi a culturii române aplicată programatic şi sistematic, cu strategie şi tactică, după toate normele şi canoanele unei campanii ideologice.”
Între 1869 şi 1872 este student la Viena. Urmează ca „auditor extraordinar” Facultatea de Filozofie şi Drept (dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi). Activează în rândul societăţii studenţeşti (printre altele, participă la pregătirea unei serbări şi a unui Congres studenţesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea mănăstirii de către Ştefan cel Mare), se împrieteneşte cu Ioan Slavici; o cunoaşte, la Viena, pe Veronica Micle; începe colaborarea la Convorbiri literare; debutează ca publicist în ziarul Albina, din Pesta. Apar primele semne ale "bolii".
Între 1872 şi 1874 a fost student „extraordinar” la Berlin. Junimea i-a acordat o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie. A urmat cu regularitate două semestre, dar nu s-a prezentat la examene.
În prima parte a anului 1875 a pus ordine în bibliotecă şi a propus îmbogăţirea ei cu manuscrise şi cărţi vechi româneşti. Tot în acest an a început traducerea din germană a unei gramatici paleoslave. L-a introdus pe Ion Creangă în societatea Junimea. Rămas fără serviciu, Eminescu a primit postul de corector şi redactor al părţii neoficiale la ziarul local Curierul de laşi, unde numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fără semnătură. A frecventat cu regularitate şedinţele Junimii. De multe ori l-a vizitat pe Creangă în bojdeuca sa. A făcut un drum la Bucureşti, unde, prin Maiorescu, s-a împrietenit cu Mite Kremnitz, Veronica Micle a rămas, însă, idolul său.
În 6 martie, într-un raport adresat lui Maiorescu, ministrul Învăţământului, a înaintat o listă bogată de tipărituri şi manuscrise vechi pentru achiziţionare, iar în 14 martie, în cadrul prelegerilor publice ale Junimii a rostit conferinţa pe care a tipărit-o în Convorbiri literare din 1 august sub titlul Influenţa austriacă asupra românilor din principate.
În 15 iunie a primit scrisoarea lui Maiorescu prin care i s-a propus funcţia de revizor şcolar pentru districtele Iaşi şi Vaslui. În 22 iunie, prin raportul său către Ministerul Învăţământului, D. Petrino a cerut ca Eminescu, fost bibliotecar, să fie urmărit pentru obiecte şi cărţi „sustrase“. Ministerul a înaintat raportul Parchetului din Iaşi.
În 1 iulie a fost invitat să-şi ia în primire noul post de revizor, iar în ziua următoare a predat biblioteca lui D. Petrino, autorul broşurii criticate de Eminescu prin articolul său O scriere critică. Tot în această vreme a fost înlocuit şi la şcoală, din cauza grevei declarate de elevii unor clase. În 10 august a înaintat Ministerului un raport asupra constatărilor făcute cu ocazia conferinţelor cu învăţătorii din judeţul Iaşi. A remarcat pe institutorul Ion Creangă de la Şcoala nr. 2 din Păcurari, Iaşi. În 15 august s-a stins din viată la Ipoteşti, mama poetului, Raluca Eminovici.
În 6 august 1879, a murit Ştefan Micle. Văduva lui Micle a venit la Bucureşti şi l-a rugat să intervină pentru urgentarea pensiei sale. Împreună au făcut planuri de căsătorie nerealizabile.
Într-o scrisoare din 1880 către Henrieta, sora sa, s-a plâns că are mult de lucru şi că este bolnav trupeşte, dar mai mult sufleteşte. Din partea familiei a primit numai imputări, în special adresate de tatăl său. Nu a avut nici timp, nici dispoziţie să-l felicite măcar pe Matei, care-i trimisese invitaţie de nuntă. Nu a publicat decât o poezie. Negruzzi îi scrie imputându-i că nu-i mai trimite nici o colaborare. A renunţat la căsătoria proiectată cu Veronica Micle.
S-a reîntors în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877. A fost director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul Curierul de Iaşi. A continuat să publice în Convorbiri literare. A devenit bun prieten cu Ion Creangă, pe care l-a determinat să scrie şi l-a introdus la Junimea. Situaţia lui materială era nesigură; a avut necazuri în familie (i-au murit mai mulţi fraţi, i-a murit şi mama). S-a îndrăgostit de Veronica Micle.
În 1877 s-a mutat la Bucureşti, unde până în 1883 a fost redactor, apoi redactor-şef (în 1880) la ziarul Timpul. A desfăşurat o activitate publicistică excepţională, care i-a ruinat însă sănătatea. Acum a scris marile lui poeme (seria Scrisorile, Luceafărul, etc.).
Nu a publicat nici o poezie în tot timpul anului 1882.În luna ianuarie a anului 1883, Eminescu este internat pentru o vreme în spital.In 23 iunie, pe o căldură înăbuşitoare, Eminescu a dat semne de depresie, iar la 28 iunie, "boala" a izbucnit din plin. În aceeaşi zi a fost internat în sanatoriul doctorului Şuţu, cu diagnosticul de psihoză maniaco-depresivă, nicidecum ceva incurabil.Eminescu a fost trimis la Viena în 20 octombrie şi internat în sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind însoţit pe drum de un vechi prieten, Alexandru Chibici Revneanu.Doctorul Obersteiner a recomandat la 10 februarie ca pacientul să facă o călătorie prin Italia. În 26 februarie Eminescu a plecat în călătoria recomandată, însoţit de Chibici.
Eminescu a sosit la Bucureşti în 27 martie, primit la gară de mai mulţi amici. A plecat în 7 aprilie la Iaşi, cu acelaşi însoţitor. În 24 septembrie a fost numit în postul de sub-bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iaşi. În 25 octombrie a fost prezent la banchetul anual al Junimii, iar în noiembrie a fost internat în spitalul Sf. Spiridon. În luna decembrie a primit vizita lui Vlahuţă, care l-a gasit in deplinatate putere creatoare, si chiar binedispus.
În perioada iulie - august 1885 a urmat o cură la Liman, lângă Odessa, de unde a scris cerând bani pentru plata taxelor. La începutul lunii septembrie încă nu venise la Iaşi. Editura Socec i-a dat 500 lei în contul volumului de poezii.
În anul 1886 a fost menţinut în serviciul bibliotecii, unde a îndeplinit roluri şterse: a scris statele de plată, adresele pentru înaintarea lor, diverse circulare pentru restituirea cărţilor împrumutate şi pentru convocarea comisiei bibliotecii. În 15 martie, Albumul literar al societăţii studenţilor universitari Unirea i-a publicat poezia Nu mă-nţelegi. A fost înlocuit în 9 noiembrie din postul de la bibliotecă şi, în urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Mânăstirea Neamţ.
În primăvara lui 1887, Eminescu a plecat la Botoşani, la sora sa Henrieta, şi a fost internat în spitalul local Sfântul Spiridon.
Iacob Negruzzi a depus pe biroul Camera Deputaţilor o petiţie din partea unui număr de cetăţeni din toate părţile ţării, pentru un proiect de lege prin care să se acorde poetului, de către stat, o pensie viageră. Propunerea a fost susţinută şi de Mihail Kogălniceanu. Camera a votat un ajutor lunar de 250 lei. Veronica Micle a venit la Botoşani şi l-a determinat pe Eminescu să se mute definitiv la Bucureşti. În 15 aprilie, poetul s-a stabilit definitiv la Bucureşti. Aici a avut un modest început de activitate literară. În 23 noiembrie proiectul de lege a trecut la Senat, unde a fost susţinut de Nicolae Gane ca raportor. Legea s-a votat abia în luna aprilie a anului următor.
Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. Medicul Zaharia Petrescu, împreună cu dr. Alexandru Şuţu, l-a examinat pe Mihai Eminescu, la 20 martie 1889. Concluzia raportului medical a fost următoarea: “dl. Mihail Eminescu este atins de alienaţie mintală în formă de demenţă, stare care reclamă şederea sa într-un institut”.În 13 aprilie s-a instituit o curatelă pentru asistenţa judiciară a bolnavului.
Moartea lui Eminescu s-a produs pe data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă, în casa de sănătate a doctorului Şuţu din strada Plantelor, Bucureşti. Ziarul Românul anunţa ziua următoare la ştiri: Eminescu nu mai este. Corpul poetului a fost expus publicului în biserica sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad. Un cor dirijat de muzicianul C.Bărcănescu a interpretat litania "Mai am un singur dor". După slujba ortodoxă şi discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămaţi doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde D.Laurian rosteşte al doilea discurs funebru. Apoi cortegiul, la care se adaugă diverşi trecători o porneşte pe Calea Victoriei, Calea Rahovei şi se îndreaptă spre cimitirul Şerban Vodă, denumit azi Bellu. Patru elevi ai Şcoala normală de institutori din Bucureşti au purtat pe umeri sicriul pînă la mormînt, unde a fost îngropat sub "teiul sfînt" din cimitirul Bellu.
Cea mai realistă analiză psihologică a lui Eminescu i-o datorăm lui I.L. Caragiale care după moartea poetului a publicat trei scurte articole pe această temă: În Nirvana, Ironie şi Două note. După părerea lui Caragiale trăsătura cea mai caracteristică a lui Eminescu era faptul că „avea un temperament de o excesivă neegalitate”. 

Viaţa lui Eminescu a fost o continuă oscilare între atitudini introvertite şi extravertite.

http://www.mihai-eminescu.ro/
http://artapeintelesultuturor.blogspot.com/2011/06/eminescu.html

Calea inimii si calea mintii - Osho

“Calea inimii este minunata, insa periculoasa. Calea mintii este obisnuita, insa sigura. Barbatul a ales drumul cel mai sigur si cel mai scurt in viata. Femeia a ales cea mai frumoasa, dar cea mai accidentata, periculoasa cale, a emotiilor, sentimentelor, starilor sufletesti.
Si deoarece pana acum lumea a fost condusa de barbati, femeile au suferit enorm. Femeia nu a fost in stare sa se adapteze la societatea pe care au creat-o barbatii, deoarece societatea este creata conform ratiunii si logicii.
Femeia vrea o lume a inimii, iar in societatea creata de barbat nu este loc pentru inima. Barbatii trebuie sa invete sa fie mai inimosi, pentru ca ratiunea a dus intreaga omenire spre o sinucidere globala. Ratiunea a distrus armonia naturii, ecologia. Ratiunea ne-a dat masinarii minunate, dar a distrus minunata umanitate. Este nevoie de putin mai multa inima in toate.
In ceea ce ma priveste, calea catre fiinta voastra cea mai ascunsa este mai scurta din inima decat din minte. Mintea este o scurtatura daca mergeti in afara, iar inima este o cale foarte lunga. Daca mergeti inauntru, totul se schimba in opusul sau: inima este scurtatura catre fiinta, iar mintea este cel mai scurt drum la care va puteti gandi.
De aceea sunt cu totul pentru dragoste, pentru ca de la dragoste este foarte usor sa va duc la meditatie, sa va duc la vesnicia vietii voastre, sa va duc la divinitatea voastra; este foarte greu s-o fac pornind de la cap. Mai intai trebuie sa ajungem la inima, si numai dupa aceea ne putem indrepta spre fiinta.
Accentul pe care-l pun pe dragoste are un motiv in esenta spiritual. De la inima femeia se poate deplasa imediat…iar barbatul se poate deplasa spre inima fara dificultate.El a fost doar prost educat…este numai o conditionare. I s-a spus sa fie dur, puternic, viril, si toate acestea sunt prostii.
Nici un barbat nu plange si nu-si lasa tristetea sau bucuria sa se manifeste prin lacrimi pentru ca i s-a spus de pe cand era copil ca lacrimile sunt pentru femei, ca e ceva caracteristic fetelor. Barbatii nu plang si nu se vaieta niciodata.
Dar care este scopul acestor lacrimi? Este nevoie de ele! Ele sunt un limbaj foarte incarcat de semnificatie.Exista momente in care nu puteti spune nimic, insa lacrimile voastre pot arata acest lucru. Se poate sa fiti atat de coplesiti de bucurie, incat sa va apara lacrimi in ochi.Lacrimile sunt intotdeauna simbolul unei experiente debordante. Se poate sa fiti atat de tristi incat cuvintele sa nu poata exprima acest lucru; lacrimile va sunt de ajutor.

Acesta este unul din motivele pentru care femeile innebunesc mai rar decat barbatii, deoarece ele sunt gata sa se vaiete, sa planga si sa arunce cu lucruri oricand: temporar, ele o pot lua razna zilnic. Un barbat acumuleaza incontinuu si apoi, intr-o zi, explodeaza “en gros”. Femeile o iau razna “en detail” si aceasta este o modalitate mai inteleapta, sa termini stocul. De ce sa acumulezi?
Barbatii se sinucid in numar mai mare decat femeile. E putin ciudat; femeile vorbesc despre sinucidere mai mult decat barbatii,dar arareori o fac. Barbatii nu vorbesc aproape niciodata despre sinucidere, insa in realitate se sinucid in numar mai mare, aproape de doua ori mai des. Barbatul continua sa refuleze, continua sa arate o anumita fata, care este falsa. Si exista o limita pentru toate; vine un moment cand nu se mai poate abtine si totul se naruieste.
Barbatii trebuie sa fie invatati sa fie mai inimosi, pentru ca din inima se deschide calea catre fiinta. Nu puteti ocoli inima. Femeia se afla intr-o pozitie mai buna: ea se poate indrepta direct catre fiinta de la inima. Insa, in loc sa recunoasca aceasta imensa calitate a femeilor, barbatii le-au condamnat pe femei. Poate ca exista un motiv; poate ca au fost constienti cu privire la o oarecare superioritate a femeilor, superioritatea dragostei.
Nicio logica nu poate fi mai presus de dragoste si nicio minte nu poate fi mai presus de inima. Dar mintea poate fi foarte ucigatoare, mintea poate fi foarte violenta, si asta a facut mintea secole la rand. Barbatii le-au batut pe femei, le-au oprimat, le-au blamat. Si, in consecinta, barbatii nu au putut sa-si sporeasca propria constientizare. Ar fi putut sa invete si ei arta de a merge in sus; ar fi putut sa mearga si ei pe acelasi drum. De aceea spun mereu ca emanciparea femeilor este si emanciparea barbatilor. Este chiar mai mult emanciparea barbatilor decat emanciparea femeilor.
Da, femeile detin mai multa dragoste…insa ele ar trebui sa fie facute sa devina constiente, de asemenea, cu privire la cealalta fata a monedei. Partea masculina a mintii detine logica, iar partea femeii este ilogica; nu este periculos, este numai o greseala, poate fi corectata. De aceea calea inimii este minunata, dar periculoasa. Cealalta latura a dragostei este ura; cealalta latura a dragostei este gelozia. Asa incat, daca o femeie este cuprinsa de ura si gelozie, toata frumusetea dragostei moare si ea nu mai ramane decat cu venin. Se va invenina pe sine si va invenina pe toata lumea dimprejur.

Pentru a fi iubitori, trebuie sa fiti mai vigilenti, pentru ca puteti cadea in groapa urii, care este foarte aproape. Orice culme a dragostei este foarte aproape de valea intunecata a urii; ea impresoara culmea de jur-imprejur si puteti aluneca in ea foarte usor. Poate ca acesta este motivul pentru care multe femei se hotarasc sa nu iubeasca. Poate ca acesta este motivul pentru care barbatii au hotarat sa traiasca la nivelul capului si sa uite complet de inima… pentru ca inima este atat de sensibila. Se simte lezata foarte usor; dispozitia i se schimba ca vremea.
Cel care vrea sa invete cu adevarat arta de a iubi trebuie sa tina minte toate aceste lucruri si trebuie sa evite ca dragostea sa cada in toate aceste gropi ale urii, ale geloziei. Altminteri, indreptarea catre fiinta va deveni imposibila, chiar mai imposibila decat este pornind de la cap.”

OSHO, “Emotiile si sanatatea”, PRO Editura si Tipografie
 

Deoarece suntem energie spirituală avem puterea să emitem şi să schimbăm energie!

Dorinţa de adevăr şi cunoaştere este primul pas pe drumul spre înţelepciune şi iluminare.
În timp ce-ţi descoperi adevărul şi devii conştient de cunoaşterea aflată în el, începi să păşeşti pe cărarea care te conduce la înţelegerea adevăratei tale naturi spirituale. Pe măsură ce continui drumul, înţelepciunea ta spirituală se adânceşte prin lumina înţelegerii şi recunoşti spiritul ca fiind energia nemuritoare, eternă, care eşti tu însuţi.

Atunci când începi să-ţi înţelegi natura spirituală, începi în acelaşi timp să înţelegi cum se exprimă şi se manifestă energia sufletului în timpul reîncarnării tale fizice. Pe măsură ce începi să recunoşti energiile sufletului tău, începi să te înţelegi pe tine însuţi şi experienţele pe care le trăieşti. Îţi dai seama cum au fost create, manifestate şi exprimate pe diversele nivele de energie fizică şi spirituală.
Energia este, a fost şi va fi. Tot ce există se compune din vibraţii de energie, care se manifestă sub diverse forme şi expresii. Tu însuţi eşti energie spirituală încorporată în formă fizică. În cadrul esenţei tale energetice sunt straturi şi nivele de energie şi de conştienţă. Eul tău interior este o vibraţie energetică de credinţe şi simţăminte. Eul tău superior este vibraţia de energie a adevărului şi cunoaşterii.
Sufletul este o vibraţie de energie pură de conştienţă şi iluminare care se exprimă pe el însuşi în şi prin energiile eului tău interior şi a Eului tău Superior şi se manifestă pe sine prin trăirile tale.
Fiecare vibraţie de energie are proprietăţile şi trăsăturile sale specifice.
Pe măsură ce îţi schimbi nivelul de vibraţie al energiei, devii conştient şi intri în rezonanţă cu acea vibraţie specifică de energie şi îi înţelegi proprietăţile şi caracteristicile. Ridicarea nivelului de conştienţă peste cel al energiilor fizice îţi permite să te acordezi cu nivelele înalte de energie şi să ai acces la adevărul şi cunoaşterea ta interioară. Pe măsură ce te ridici la şi prin vibraţiile din ce în ce mai înalte ale sufletului tău, capeţi adevărata înţelegere a sufletului şi a naturii trăirilor tale.
Piramida ta de putere
Tu te exprimi pe tine prin intermediul naturii tale unice şi individuale şi trăieşti un nivel diferit de conştienţă pentru fiecare vibraţie de energie. Fiecare nivel energetic formează baza şi cadrul de manifestare pentru energiile de ordin mai înalt de conştienţă.
Deoarece tu eşti energie spirituală, ai puterea să influenţezi, să emiţi şi să schimbi energie: Credinţele tale sunt la baza modului în care influenţezi şi schimbi energia care creează trăirile tale. Tu transmiţi, schimbi şi direcţionezi energie prin simţămintele şi gândurile tale. Credinţele, gândurile şi simţămintele sunt cele care determină toate experienţele tale, ca şi modul în care se manifestă energia în viața ta. Percepţiile pe care le ai fată de trăirile tale formează realitatea ta fizică şi creează structura conştiinţei tale spirituale.
Simţămintele tale sunt formate de credinţele tale şi se manifestă în expresia trăirilor tale. Gândurile sunt create din simţămintele şi din experienţele avute şi se transformă în adevăr şi cunoaştere.
Adevărul şi cunoaşterea ta se manifestă în înţelegerea pe care o ai în fata experienţelor şi încercărilor prin care treci şi se transformă în înţelepciune şi iluminare. Pe măsură ce-ţi înţelegi simţămintele, gândurile şi experienţele, dobândeşti conştienţă. Adâncindu-te în profunzimea conştienţei tale, îţi vei descoperi esenţa sufletului şi îţi vei înţelege natura spirituală.
Energia se dezvoltă din sine sub formă de piramidă, crescând şi expandându-se în forţă. Deoarece şi tu eşti tot energie, dezvoltarea ta are loc tot sub formă piramidală prin energiile eului tău interior, ale Eului tău Superior şi ale sufletului tău.
Începi cu eul interior , în strâns contact cu simţămintele tale. Atunci când eşti în strânsă legătură cu ele şi îţi înţelegi reacţiile faţă de experienţele trăite, devii conştient de adevărul tău interior. Pe măsură ce îţi accepţi adevărul interior, cunoaşterea ţi se lărgeşte şi capeţi conştienţă.
Pe măsură ce continui să-ţi ridici frecventa vibraţiilor energetice la un nivel mai înalt de conştienţă, intri în rezonanţă cu Eul tău superior . Prin vibraţiile de energie ale Eului tău Superior şi ale conştienţei tale lărgite, îţi măreşti puterea de a dobândi cunoaştere spirituală ca urmare a experienţelor prin care treci, ceea ce expandează şi mai mult conştienta sufletului tău. Conştienta îţi este apoi filtrată de către simţămintele, gândurile şi cunoaşterea ta şi este înţeleasă la fiecare nivel de energie.
Pe măsură ce conştienta continuă să ţi se adâncească şi să se expandeze, simţi energiile ca pe un proces natural şi în continuă mişcare care se ridică în spirală la nivele din ce în ce mai înalte de conştienţă, în acelaşi ritm şi în deplină armonie cu procesul de adâncire a înţelegerii. Pe măsură ce îţi ridici nivelul de conştienţă pentru a înţelege vibraţia energiei sufletului tău, capeţi conştienţă spirituală. Această conştienţă ridicată îţi permite să pătrunzi dincolo de aspectele fizice şi de aparenta expresie a simţămintelor, gândurilor şi trăirilor tale cu o totală înţelepciune a înţelegerii, care este iluminarea. Acest lucru reprezintă piramida puterii tale.
Vibraţia energetică a eului tău interior, a Eului tău Superior şi sufletului tău sunt tot atâtea trepte către adevăr, conducându-te din ce în ce mai sus spre iluminare.
Aceste trepte formează baza de plecare şi îţi oferă cadrul şi mijloacele de a dobândi cunoaşterea şi de a-ţi ridica propria conştienţă la nivele din ce în ce mai înalte pe durata reîncarnării tale fizice.
Aceste trepte de conştienţă sunt în armonie cu un nivel de energie încă mai înalt, care îţi omogenizează cunoaşterea, formând o unitate de înţelegere.

Gloria Chadwick
Sursa: totulpentrunoi.com

Ce inseamna coborarea mintii in inima

Pentru a-i fi de folos omului, indemnandu-l la cele bune, mintea trebuie sa asculte glasul sufletului, al inimii, fiindca de acolo primim ceea ce Dumnezeu vrea sa ne transmita.
>>Vibratia sufletului nostru este de 0,5 Hz. La nastere copilul are vibratia structurii rationale tot de 0,5 Hz adica comuniunea dintre suflet si ratiune este totala. In fiecare an, vibratia ratiunii unui copil creste cu 1 Hz pana la varsta de 21 de ani, pana la atingerea pragului de 21 Hz. Dupa aceasta varsta ar trebui ca ea sa scada ca urmare a inaintarii pe calea spiritualitatii, a meditatiei, a rugaciunii. Daca insa vibratia structurii rationale creste in continuare, atunci apare uzura creierului in gol, fara a fi in corelatie cu sufletul. Cand valoarea se apropie de 48 Hz, numarul de ganduri pe unitatea de timp e prea mare, e prea mult zgomot, se uzeaza creierul si apare imbatranirea precoce. Peste 50 Hz pot aparea boli mentale.
>>
>>Pentru a avea mintea coborata in inima trebuie sa ajungem ca structura rationala sa poata auzi din nou sufletul, adica sa-si coboare frecventa, functionand asemenea copiilor. Aceasta nu inseamna un comportament infantil intrucat ceea ce receptionam de la suflet corespunde cu ceea ce avem de facut in viata. Cand Iisus spunea ca trebuie sa fim asemenea copiilor pentru a intra in imparatia cerurilor, El se referea si la acest aspect al functionarii creierului. Atingerea frecventei de 0,5 Hz, cea de la nastere, inseamna controlul complet asupra organismului si inducerea starii de vindecare.
>>
>>Stiinta clasifica aceste frecvente ale creierului in unde beta, alfa, teta, delta ( in ordine descrescatoare cu frecventa). Cele beta au frecventele cele mai ridicate si corespund momentelor in care desfasuram activitati ce necesita concentrare, focalizare, atentie. Undele alfa sunt asociate cu starea starea de relaxare, creativitate; cele teta cu meditatia si starea premergatoare somnului iar cele delta sunt caracteristice somnului. Undele beta sunt benefice daca frecventa lor este situata in limita de jos a intervalului beta, intre 14 si 21 Hz, ceea ce corespunde unei concentrari calme, pozitive. Exista persoane care desfasoara activitati ce necesita concentrare si cu toate acestea ele se afla in starea alfa. Frecventele alfa si cele mai joase inseamna de fapt " Dumnezeu ma conduce " in timp ce frecventele beta inseamna " eu stau la conducere ".
>>
>>
>>Putem influenta doar in mod indirect vibratia la care lucreaza creierul. Oricum, constientizarea acestui mod de functionare este primul pas pentru a merge in directia dorita. O functionare buna a structurii rationale inseamna sa tinem seama de tot ceea ce ne inconjoara si sa interactionam cu aceste lucruri inconjuratoare, dar mai ales cu cele care traiesc in jurul nostru. Astefl realizam o buna corelare cu universul Tatalui. Acest mod de functionare trebuie sa incercam sa-l mentinem cat mai mult timp, pe toata durata zilei.
>>
>>Exista mai multe metode care ajuta la scaderea vibratiei creierului, la coborarea mintii in inima si linistirea ei. Multi calugari folosesc pentru aceasta rugaciunea inimii care inseamna sincronizarea cu respiratia a rugaciunii "Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu pentru rugaciunile Maicii Tale miluieste-ma pe mine pacatosul". Multe tehnici de meditatie, introspectie au acelasi rol, de a invata mintea sa colaboreze cu sufletul, sa se subordoneze lui. In viata de zi cu zi ne sunt de folos ruperile de ritm, care ne scot din gandurile care se perinda in capul nostru. Asta se intampla de exemplu cand observam o floare frumoasa si ramanem uimiti de frumusetea ei, vazand de fapt in ea frumusetea lui Dumnezeu. Cand discutam cu cineva, mintea coborata in inima inseamna ca il ascultam pe omul respectiv fara a ne gandi in alta parte; cerem insa sufletului parerea referitor la tot ceea ce ni se spune si transmitem omului din fata noastra doar ceea ce vine
prin suflet de la Dumnezeu. A faptui ceva avand mintea in inima inseamna constientizarea ca Dumnezeu e cel care lucreaza prin noi; daca insa consideram ca noi suntem cei care facem totul, mintea nu mai sta in inima si devine agitata fiindca incearca sa controleze si organizeze ea totul.
>>
>>
>>Calitatea somnului influenteaza si ea vibratia creierului. Pe durata somnului, o parte din suflet se duce la Tatal Ceresc unde primeste tot ceea ce are nevoie pentru buna desfasurare a zilei care urmeaza. E bine ca o parte mai mare din suflet sa se degaje astfel in timpul somnului, ceea ce corespunde unui somn profund, cu vibratie scazuta a creierului. Aceasta se obtine in masura in care reusim sa ne abandonam cu totul Tatalui Ceresc, fara nici o frica, fara nici o retinere, cu toate grijile si problemele noastre.
>>
>>
>>Cand mintea este coborata in inima se observa prin calitatea luminii spirituale pe care o emanam. Lumina emanata de Tatal Ceresc e asa stralucitoare incat e necesar ca heruvimii si serafimii sa stea in jurul Lui pentru a transmite mai departe aceasta lumina in forma in care celelalte creatii o pot percepe. Lumina din noi care vine din scanteia divina, trecand prin suflet e si ea frumoasa, stralucitoare, pura. O minte agitata, plina de felurite ganduri, opacizeaza aceasta lumina si o face sa isi piarda din stralucire. O minte coborata in inima lasa aceasta lumina sa treaca mai departe neperturbata, luminandu-i si pe cei din jur. 

http://caleaiubirii.blogspot.ro/2012/09/ce-inseamna-coborarea-mintii-in-inima.html

”Răul” e o boală care se vindecă prin iubire

După atentatul de la Paris, am auzit de multe ori ideea că ”răul trebuie extirpat, distrus fizic”, cum distruge doctorul ”buba”(citez aici chiar expresia folosită de unul dintre interlocutorii mei). Desigur, dacă cineva îți pune viața în pericol, ești dator să-ți aperi viața. Dacă buba te amenință, ești dator să te aperi de ea. În acest caz, este probabil că nu vei acumula o karmă distructivă. Altfel, uciderea, ca soluție de extirpare a răului în lume, sau ”dictatura”(conducerea cu ajutorul amenințării și a fricii ca soluție de guvernare) sunt manifestări specifice stărilor de conștiință joasă.

Iubirea nu ucide! Iubirea este Adevărul și ea încurajează viața, o servește, o crește, o umple și o binecuvântează.
Extirparea răului, prin același mijloc prin care el însuși acționează, presupune să cobori la nivelul lui, căci cel rău crede că, ucigând, restabilește binele.
Viața hrănește viața, nu o distruge. Iubirea singură este puterea care îndepărtează răul, este puterea de care răul nu se poate apropia. Răul este consecința absenței iubirii, este o cădere din conștiința iubirii, o prăbușire a minții în inconștiența, care afirmă falsul ca fiind adevărat. În prezența iubirii, inconștiența încetează. În prezența iubirii, răul este anihilat, nu mai poate acționa. În prezența iubirii, răul se autodistruge.

Dacă am fi doar ființe fizice, ar putea ca uciderea să fie o soluție. Dar noi suntem ființe spirituale, iar alegerea noastră de a face rău din alt motiv decât acela de a ne apăra viața crează karma. Pe de altă parte, răul înregistrat deja în câmpurile energetice nu este distrus prin distrugerea fizică: programele care au determinat acțiunea în plan fizic continuă să existe și să fie preluate de alți oameni de la respectivul nivel de conștiință. Soluția împotriva răului este creșterea nivelui de conștiință, nu distrugerea fizică. Soluția împotriva răului este educația corectă, conștientizarea esenței vieții și a naturii ei spirituale, conștientizarea cu privire la existența energiilor dincolo de formele fizice, capabile să se manifeste – în anumite condiții – prin formele fizice. Soluția pentru extirparea răului vizează ștergerea lui din plan spiritual, căci în plan spiritual este cauza. Pentru aceasta, avem nevoie să gândim conștient, să eliminăm ura, furia, dorința de a pedepsi, vinovăția, să ne asumăm responsabilitatea și alegerile pe care le facem, să ne concentrăm asupra binelui nostru și al celor din nostru, să binecuvântăm, să sprijinim viața, să fim mai fericiți și să să excludem toate trăirile creatoare de rău. În ele se află cauza răului care se manifestă în lume, în aceste trăiri care ne fac inconștienți și permit intrarea răului din planurile spirituale în propriul nostru câmp energetic.

Cu toate că formele noastre fizice și spirituale sunt departe de perfecțiune, nu trebuie să renunțăm la aspirația continuă de a iubi și a ne îmbunătăți pe noi din punct de vedere spiritual. Sensul omului nu este acela de a avea succes sau a face un lucru sau altul, căci esența succesului și a faptelor este dragostea, bucuria, pacea și frumusețea, pe care le trăim prin tot ce facem. Sensul nostru este iubirea mântuitoare, iar această iubire vede faptele oamenilor, răul din experiența omenească și toate întâmplările omenești mistuitoare ca fiind consecințe ale inconștienței. De aceea Iisus a spus pe cruce:”Iartă-i, Doamne, căci nu știu ce fac”! Cred că acest mesaj, ce ne-a parvenit prin crucificarea Mântuitorului, este acela la care trebuie să ne raportăm atunci când privim răul în lumea noastră și să știm pentru totdeauna că ”uciderea” este o manifestare a inconștienței. Oamenii l-au ucis pe Hristos și l-au salvat pe tâlhar: iată, asta-i capacitatea minții, iar mesajul pare să ne spună că avem nevoie să ne distanțăm de porpria noastră judecată atunci când decidem cine să moară și cine să trăiască. Inconștiența nu este conștientă de adevăr, așa încât îl vom crucifica pe Hristos de câte ori pretindem că știm cine merită să moară. Treaba noastră nu este aceea de a decide moartea cuiva, ci aceea de a sprijini, a iubi, a aprecia viața în toate formele ei și, în loc să urâm inconștiența/răutatea/ura și să coborâm la nivelul ei, folosind aceleași mijloace de extirpare, s-o înțelegem și s-o tratăm ca pe o boală. Inconștiența este – cred – boala cea mai extinsă, cea mai grea, cea mai tulburătoare a ființelor umane. Eu cred că în inconștiență este Iadul, căci în ea se ascunde cauza suferinței umane și din ea nu știm – încă – nici cum să ieșim, iar în cazurile mai grave nu știm că e necesar să ieșim, cum nu știm că mai există și altceva decât lumea poluată prin durere, suferință și rău.

Ar fi bine să ne rugăm continuu pentru ca Dumnezeu să ne binecuvânteze cu harul conștienței, al înțelegerii, al iubirii, al compasiunii, al milei și să ne călăuzească spre adevăr, cu ușurință și cu grație, așa încât viața noastră să servească binele nostru cel mai înalt și binele cel mai înalt al tuturor.

sursa 

http://mariatimuc.blogspot.ro/