Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

sâmbătă, 31 martie 2012

Despre isihasm cu Jean-Yves Leloup



Jean-Yves Leloup , Écrits sur l'hésychasme, Albin Michel, Paris, 1990



Părintele Serafim, un autentic avva athonit, este un personaj enigmatic. Chipul său, aşa cume înfăţişat în cartea ce ne-a servit drept sursă pentru selecţia textelor, este parcă desprins dintr-un Pateric: „Părintele Serafim vieţuia într-un schit aflat nu prea departe de mănăstirea Sfântul Pantelimon (Russikon, cum îi spun grecii). Monahii care nevoiau alături de el aveau, în ceeace-l priveşte, păreri diferite. Câţiva îl acuzau că levitează, alţii îl considerau un ţăran incult,alţii ziceau că e un adevărat stareţ inspirat de Duhul Sfânt, în măsură să dea sfaturi ziditoare,dar şi să citească în adâncul inimilor.

Când ajungeai la poarta schitului său, Părintele Serafim avea obiceiul să te privească din cap până-n picioare, vreme de cinci minute, fără să-ţi adreseze nici cel mai neînsemnat cuvânt. Cei care nu dădeau bir cu fugiţii după această cercetare amănunţită, puteau auzi comentariul aspru al monahului: „În tine, El n-a intrat mai jos de bărbie“; „Pe la tine nici măcar n-atrecut…s-o lăsăm baltă“; „La tine…oh, ce minune… a coborât până la genunchi“. Fireşte, elvorbea despre Duhul Sfânt şi despre pogorârea lui mai mult sau mai puţin profundă în om. El judeca sfinţenia unui om după puterea acestuia de a întrupa Duhul. Omul desăvârşit, omultransfigurat era pentru el fiinţa care ajunsese să fie pe de-a-ntregul să fie locuită de Prezenţa Duhului Sfânt, din creştet până în tălpi. „Însă asta – spunea părintele Serafim - n-am văzut decât o singură dată în viaţă, la stareţul Siluan. Acela era cu adevărat un om al lui Dumnezeu, plin de smerenie şi de măreţie.“

Când tânărul filosof i-a cerut părintelui Serafim de la mănăstirea Sfântul Pantelimon să-l înveţe rugăciunea inimii curate potrivit lui Evagrie Ponticul, părintele Serafim a început să bombăne. Aceasta nu l-a descurajat pe tânăr, a insistat. Atunci părintele Serafim i-a spus:„Înainte de a înţelege ce este rugăciunea inimii, învaţă să te rogi ca un munte“... şi i-a arătat ostâncă uriaşă. „Cere-i să te înveţe cum să te rogi. Apoi vino să mă vezi.“
A te ruga ca un munte
Şi astfel a început pentru tânărul filosof o adevărată iniţiere în metoda rugăciunii isihaste. Primul sfat ce îifusese dat se referea la stabilitate. Înrădăcinarea într-oaşezare temeinică. Prima îndrumare ce i se dă celui carevrea să se roage nu este, aşadar, de ordin spiritual, cifizic: aşează-te!A te aşeza ca un munte, înseamnă a deveni greu, a figreu de prezenţă. În primele zile, tânărului îi fu destul degreu să stea nemişcat. Într-o dimineaţă el a simţit cu adevărat ce înseamnă „a te ruga ca unmunte“. Se afla acolo, stând nemişcat în toată greutatea sa; devenise una cu stânca, tăcut, subsoare. Timpul pentru el se schimbase cu totul. Munţii aveau un alt ritm. A sta aşezat precumun munte înseamnă a avea veşnicia dinaintea ta; aceasta este atitudinea justă pentru cel ce se pregăteşte pentru rugăciune – a şti că ai veşnicia în spate, înlăuntru şi în faţă. Înainte de aînălţa o biserică trebuia să fii precum o piatră, şi pe această piatră, pe această tărie denezdruncinat a stâncii, Dumnezeu putea să zidească biserica sa şi să facă din trupul omuluitemplul său. Şi astfel el pătrunse înţelesul vorbelor din Scriptură: „Tu eşti piatră şi pe această piatră Eu voi înălţa biserica mea.
A te ruga ca o floare de mac
Şi astfel tânărul învăţă să înflorească…Rugăciunea însemna întâi de toate o aşezare – şi aceasta o învăţase de lamunte. Rugăciunea este totodată o „orientare“ şi tocmai asta învăţa acumde la mac: a se înturna către soare, a se înturna către lumină cu ceea ceavea el mai profund. A aspira limpezimea cu tot sângele său, cu toată sevasa.Această orientare spre frumos, spre lumină îl făcea câteodată să roşească caun mac. Ca şi cum „frumoasa lumină“ era aceea a unei priviri ce îi surâdeaşăgalnic şi aştepta de la el o anume mireasmă… Macul îl mai învăţă că pentru a-şi păstra orientarea, floarea trebuia să aibă „tulpina dreaptă“, şiastfel el a început să-şi îndrepte spinarea.Lucrul acesta l-a înţeles greu, ba chiar l-a mirat, căci în textele filocalice citise că monahultrebuie să stea uşor aplecat. Câteodată era chiar dureros să stea cu privirea întoarsă spre inimăşi spre pântece
A te ruga ca oceanul
Tânărul se apropie de mare. El învăţase să sestea drept, adică dobândise o bună aşezare. Ce-i mai lipsea? Ce putea să-l înveţe mai multvuietul valurilor? Vântul se înteţi. Fluxul şirefluxul mării deveniră mai profunde, şi în else deşteptă amintirea oceanului. Bătrânulcălugăr ştia prea bine de ce îl sfătuise să seroage „ca oceanul“, şi nicidecum ca marea.Cum de reuşise să vadă că tânărul îşi petrecusemulte ceasuri pe ţărmul oceanului, mai alesnoaptea, şi că ştia deja cum să-şi armonizezesuflul cu larga răsuflare a valurilor? Inspir,expir… apoi: sunt inspirat, sunt expirat. Mă las purtat de răsuflare, aşa cum mă las purtat de valuri…Aşa se lăsa el dus de ritmul respiraţiilor oceanului. Aceasta îl împingea câteodată în pragulunor stări de neînţeles. Însă picătura de apă care altădată „se pierdea în mare“, de data aceastaîşi păstra forma, îşi păstra conştiinţa. Să fi fost din pricină că învăţase să se înrădăcinezeadânc în pământ? El nu mai era purtat de ritmul profund al respiraţiei sale. Picătura de apă îşi păstra identitatea şi totuşi ea ştia „să fie una“ cu oceanul. Astfel tânărul învăţă că a te rugaînseamnă a respira profund, a fi una cu fluxul şi refluxul răsuflării
A te ruga ca o pasăre
 „A sta bine aşezat, a fi orientat drept spre lumină, a respiraca un ocean, nu e încă rugăciunea isihastă“, i-a spus părintele Serafim, „acum tu trebuie să înveţi să te rogi ca o pasăre“; şi l-a dus la o mică scorbură aflată într-un copacdin apropierea schitului, unde îşi făcuseră cuib douăturturele. La început, gânguritul acestor mici vietăţi l-aumplut de încântare, dar după o bucată de vreme a sfârşit prin a-l sâcâi pe tânărul filozof. Păsările alegeau parcădinadins ceasul când el pica de somn, pentru a scoatetrilurile cele mai duioase. Tânărul, nedumerit, l-a întrebat pe bătrânul monah ce însemnau toate astea, şi dacă jocul acestava mai dura mult. Muntele, macul, oceanul, mai treacă,meargă – deşi ne-am putea întreba ce e cu adevărat creştinîn toate astea! –, dar să-i propună toată zarva păsăreascădrept învăţătură, era deja prea mult!Părintele Serafim i-a explicat răbdător că Vechiul Testament foloseşte pentru a definirugăciunea termenii derivaţi din rădăcina „haga“, tradusă de cele mai multe ori în greceşte prin murmur – meletan, iar în latină prin meditatio. Rădăcina în sensul său originar însemna„a rosti cu jumătate de glas, a murmura“. Aceeaşi expresie este întrebuinţată pentru a desemnastrigătele animalelor – răgetul leului (Isaia 31,4), ciripitul rândunelelor, gânguritul porumbeilor (Isaia 38, 14), dar şi mormăitul ursului
A te ruga ca Avraam 
Până aici învăţătura stareţului fusese de ordin natural şiterapeutic. Monahii din vechime, potrivit mărturiei lui Filondin Alexandria, erau de fapt nişte „terapeuţi“. Rolul lor, înaintede a îndruma către iluminare, era de a vindeca natura, de a o pune în cele mai favorabile condiţii pentru ca ea să poată primiharul; harul nu se împotriveşte naturii ci o restaurează şi oîmplineşte. Este ceea ce făcea bătrânul Serafim cu novicelesău, învăţându-l o metodă de rugăciune pe care unii ar putea săo considere „pur naturală“
Muntele, macul, oceanul, pasărea – tot atâtea elemente ale naturii – îi aminteau omului că eltrebuie, înainte de a merge mai departe, să recapituleze diferitele niveluri ale fiinţei, saudiferitele regnuri care alcătuiesc macrocosmosul. Regnul mineral, regnul vegetal, regnulanimal… Omul a pierdut legătura cu cosmosul, cu animalele şi aceasta a provocat în el totfelul de suferinţe, boli, nelinişti, frici. El se simte tot mai străin de lume. A te ruga înseamnămai întâi a lăuda universul, căci „toate lucrurile acestea ştiu să se roage mai înainte de noi“,spun părinţii. Omul este locul unde rugăciunea lumii devine conştientă de sine însăşi. Omul seaflă acolo pentru a numi tot ceea ce creaturile doar murmură…
A te ruga ca Iisus
Părintele Serafim se arăta din ce în ce mai tăcut. El simţea cătânărul înaintase în rugăciunea sa. De mai multe ori îlsurprinsese, cu faţa scăldată în lacrimi, rugându-se ca Avram şimijlocind pentru oameni: „Doamne preamilostive, ce se va alegeoare de cei păcătoşi…?“ Într-una din zile tânărul veni la el şi îlîntrebă: „Părinte, de ce nu-mi vorbeşti niciodată despre Iisus?Care era rugăciunea lui? În liturghie, în rugăciuni nu se vorbeştedecât despre el. În rugăciunea inimii, aşa cum aceasta apare înFilocalie, se invocă numele Său. De ce nu îmi vorbeşti delocdespre asta?“Părintele Serafim se arătă încurcat, ca şi cum tânărul i-ar fi cerutceva necuviincios, ca şi cum ar fi fost silit să vorbească despre propria sa taină. Pe cât de mare era revelaţia pe care o primise, pe atât trebuia să fie şiumilinţa sa pentru a o putea transmite mai departe. Fără îndoială, simţea că nu este îndeajunsde smerit: „Aceasta numai Duhul Sfânt te poate învăţa. Nimeni nu ştie cine este Fiul, ci numaiTatăl; nici cine este Tatăl, afară de Fiul şi acela căruia vrea Fiul să i-L descopere“ (Luca 10,22). Tu trebuie să devii fiu pentru a te ruga precum Fiul, şi a avea cu Cel pe care îl numeşteTatăl său şi Tatăl nostru aceeaşi legătură de iubire ca şi el – aceasta este lucrarea DuhuluiSfânt, el îţi va aminti tot ceea ce Hristos a spus. În tine Evanghelia va deveni vie şi te vaînvăţa să te rogi cum se cuvine.“Tânărul insistă. „Te rog, părinte, mai spune-mi!“ Bătrânul surâse. „Acum, zise el, ar fi mai bine să păstrez tăcerea. Dar ca nu cumva să iei aceasta drept semn al sfinţeniei, îţi voi vorbidirect:Inima lui Iisus nu avea hotare, iubind până şi pe vrăjmaşii săi, pe chinuitorii săi: «Doamneiartă-le lor, căci nu ştiu ce fac.» Ziua el îi aduna la sine, spre vindecare, pe cei bolnavi şi păcătoşi, pe paralitici şi pe prostituate, pe vameşi. Noaptea el se retrăgea pentru a se ruga în taină şi acolo murmura ca un copil «Abba», ceea ce vrea să spună «Tată»… Iată pentru ceşovăi să-ţi spun, să folosesc imagini pentru ca tu să înţelegi că Duhul Sfânt aşează în tinesimţămintele şi cunoaşterea care erau în Iisus Hristos, şi că acest «abba» nu vine din vârful buzelor ci din adâncul inimii. În ziua aceea tu vei începe să înţelegi ce este rugăciunea isihaştilor.“

Tânărul a mai rămas câteva luni pe Muntele Athos. Rugăciunea lui Iisus îl purta înstrăfunduri, câteodată chiar până în pragul unei anumite „nebunii“: „Nu eu sunt cel caretrăiesc, ci Hristos trăieşte în mine!“, putea el să zică împreună cu apostolul Pavel. Abis desmerenie, de mijlocire pentru semeni, de dorinţa „ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să ajungăla deplina cunoaştere a adevărului“. El simţea că se preschimbă în Iubire, că se preschimbă înfoc dogoritor. Rugul aprins nu mai era pentru el o simplă metaforă ci devenise o realitate:„Rugul ardea cu foc şi nu se consuma.“Şi astfel, rugându-se neîncetat, el învăţă să-l iubească pe Dumnezeu clipă de clipă şi sămeargă necontenit în Prezenţa Sa .

Despre isihasm

Despre Jean Yves Leloup si alte fragmente din scrierile lui pe site aici

Jean-Yves Leloup n. 1950

Doctor în filosofie, psihologie si teologie, scriitor, conferentiar, dominican, apoi preot ortodox, Jean-Yves Leloup oferã prin cãrtile lui, prin conferinte si seminarii o aprofundare a textelor sacre, cât si o abordare si o reflectie de o mare bogãtie despre spiritualitatea în cotidian datoritã unei formaþii pluridisciplinare de o rarã complementaritate.
Membru al Organisation des Traditions unies, docteur honoris causa es sciences la l'Université din Colombo (Sri Lanka), Jean-Yves Leloup predã în Europa, în Statele Unite si în America de Sud în diferite universitãti si institute de cercetare în antropologia fundamentalã.

Autor a cincizeci de lucrãri si traduceri, comentarii ale evangheliilor lui Toma, Ioan, Filip si Maria din Magdala, el participã la numeroase întâlniri inter-traditii.
Site oficial: http://www.jeanyvesleloup.com/index.html
O carte autobiograficã, scrisã totusi abia la 40 de ani..., foarte interesantã care vi-l va face cunoscut:
L'Absourd et la Grâce, Ed. Albin Michel, Paris.

În româneste :
A avea grijã de Fiintã, Elena Francisc Publishing
Profunzimile uitate ale crestinismului, Editura Curtea Veche

Pagini pe site:

Pãrintele Serafim - Rugãciunea isihastã aici
Fragmente din A AVEA GRIJÃ DE FIINTÃ. Filon si Terapeutii din Alexandria aici
Terapia sacrã - din vol. GUERIR L'ESPRIT aici
Viata lui Isus povestitã de un arbore - fragmente aici
Absurdul si Gratia fragmente aici - nou

vineri, 30 martie 2012

Misterele Şcolii Zamolxiene – fragmente


Şcoala Zamolxiană

Şcoala fondată de Zamolxe avea la bază multe elemente din şcolile spirituale ale vremii (cunoscute sub numele de şcoli ale misterelor. Înainte de a se intra efectiv în primul an de pregătire, exista o perioadă de jumătate de an în care discipolul trebuia să se adapteze regimului sever de pregătire. Izolarea faţă de comunitate (şi familie), hrana (care devenea vegetariana naturistă, deci netrecută prin foc) şi potolirea dorinţelor cărnii (înfrânarea sexualităţii instinctive) erau primele deprinse.
După cele şase luni de pregătire, cei care simţeau că drumul lor este alături de Zamolxe şi învăţători, urmau o pregătire pe ansamblul corp-minte-suflet.
În principiu, se aveau în vedere opt „materii”:
1. Disciplina: ascultare, studiu, hărnicie, cumpătare, perseverenţă.
2. Cultivarea virtuţilor: iubire, voinţă, curaj, răbdare, modestie.
3. Obiectivele: pacea, dreptatea, adevărul, unitatea, progresul.
4. Autocunoaştere: personalitate şi individualitate; intenţie-imagine-emoţie; gând-cuvânt-faptă; suflet-minte-trup.
5. Eliberările: detaşare, concentrare, imaginaţie, armonie, frumuseţe.
6. Autodezvoltarea: mărirea câmpului vital, creşterea gradului de conştienţă, extinderea simţurilor.
7. Cauzalitate: Rezonanţă - Convergenţă - Sincronicitate - Ciclicitate - Corespondenţă - Unicitate.
8. Evoluţia spaţio-temporală: ordine-măsură-control, înţelepciune, creaţie.
Spre deosebire de Pitagora, Zamolxe introduce „numărul împuternicit”, un fel de vector multidimensional.
Aşadar, pe lângă număr, vectorul conţine şi alte componente esenţiale.
Pentru planul considerat 3D, vectorul are (asemeni în fizică) un punct de aplicaţie (origine), o măsură (mărime) şi un sens (direcţie). Secretul deţinerii controlului pe planul material era atingerea echilibrului interior (descoperindu-se astfel originea), rafinarea şi limpezirea minţii (pentru a se determina mărimea), apoi descoperirea sensului de direcţie (conform schemei contrariilor).

Pentru planul considerat „al cauzelor de jos” (e vorba de primul strat al spaţiului 4D), vectorul are zece componente. Acestea sunt „amprente” ale celor zece contrarii din doctrina şcolii lui Pitagora, cu deosebirea că Zamolxe face unele modificări:

1. Interior – Exterior
Înlocuieşte „limitat-nelimitat”, pe care Zamolxe l-a considerat ca făcând parte din structura dinamică a planului considerat „al cauzelor de sus”. Acest contrariu arată faptul că orice obiect, forţă, fiinţă, idee, emoţie etc., face parte dintr-un proces dinamic. Ideea era de a reuşi să se identifice dacă acel ceva (obiect, forţă, fiinţă, idee, emoţie etc.) era în interiorul sau exteriorul schemei dinamice a procesului evolutiv personal.
2. Par – Impar
3. Unitate – Pluralitate
4. Dreapta – Stânga
5. Masculin – Feminin
6. Repaus – Mişcare
7. Drept – Curb
8. Vizibil – Invizibil (a înlocuit „lumină-întuneric”).
Pentru cei mai mulţi, întunericul are o conotaţie negativă, căci îl identifică cu necunoscutul, cu tenebrele. Multe persoane au chiar o frică instinctivă faţă de întuneric. Zamolxe a evitat să considere „întunericul” ca fiind ceva negativ, de aceea a preferat termenul „invizibil”. În fapt, invizibilul este vizibilul... rămas încă neluminat.
9. Armonie albă – Armonie neagră (a înlocuit vechiul „bine-rău”)
Perechea „bine-rău” era considerată, din punct de vedere conceptual, cea mai rigidă dintre contrariile lui Pitagora. Zamolxe considera că dualitatea bine-rău poate reprezenta un factor cauzal personal, nu însă unul universal. Ştia foarte bine că, atât religiile cât şi formele de orânduire laice ale vremii (în mare parte opresive), controlează mulţimile prin frica armelor şi control mental, iar multe din mecanismele controlului mental au la bază dualitatea bine-rău. Ceea ce unii numesc rău, pentru înţelepţi este doar o altă formă a binelui.
Chiar dacă Zamolxe a împărţit acest contrariu în mai multe „părţi” de contrarii (corect-incorect; potrivit-nepotrivit, dificil-uşor etc.), întotdeauna a avut grijă să evidenţieze faptul că „binele” şi „răul” sunt concepte foarte relative. El numea, de exemplu, procesul de descompunere a materiei vii ca fiind parte din armonia neagră, reprezentând procesul natural de desfacere şi recompunere al elementelor.
Durerea, pierderea, nu erau considerate ca fiind ceva rău prin definiţie, ci doar semnale (care arătau faptul că omul s-a depărat de armonie („... iar cele neplăcute hrănesc mintea şi înţelepciunea sa, căci vede înnoirea lucrurilor şi seminţele viitoarelor bucurii).
10. Regulat – Neregulat (ca şi proiecţie geometrică înlocuieşte „pătrat-dreptunghi” cu toate formele geometrice bidimensionale).

Disciplina
Ascultarea: discipolii ascultau atât de Zamolxe şi învăţători, cât şi de ceea ce le şoptea natura şi propriul suflet. Nu dura atât de mult ca la şcoala lui Pitagora (până la cinci ani), însă trebuiau percepute atât „cuvintele” trupului, cât şi pe cele ale sufletului şi ale minţii. Fiind aproape de natură şi atent îndrumaţi de învăţători, discipolii reuşeau să înţeleagă primele „şoapte” ale sufletului şi ale minţii. Stări sufleteşti speciale, sentimente deosebite, percepţii fine, senzaţii aparte, toate acestea formau noul limbaj care trebuia descifrat. Pas cu pas, prindeau tot mai multă încredere în ei, iar „ochii şi urechile interne” li se deschideau tot mai mult.

Studiul: studiau atât legile frumoase (erau cu mult mai multe decât am reuşit eu să percep), cât şi aspecte legate de corp, suflet şi minte. La acest stadiu se aveau în vedere deprinderea cunoştinţelor predecesorilor, cu precădere ale bendiselor şi ale preoţilor lui Gebeleizis. Adică învăţau despre cum poate fi vindecat corpul cu ajutorul ierburilor, seminţelor, florilor, copacilor şi pietrelor. Deşi bendisele reprezentau doar o palidă copie a vechilor preotese, erau totuşi foarte bune „farmaciste” ale naturii. Aveau succes însă doar pe zona efectelor. Deşi ceremoniile de decernare a titlurilor lor (aveau anumite grade) se desfăşurau cu precădere în cele patru perioade ale lunii (lună nouă, primul pătrar, al doilea pătrar, lună plină), bendisele pierduseră capacitatea de accesare a energiilor subtile lunare.

Hărnicia: discipolilor li se dezvolta atât cultul muncii individuale cât şi cultul muncii colective. Oamenii erau adesea asociaţi cu arborii fructiferi, iar faptul că unii dintre daci nu prosperau, era considerată o ruşine.

La şcoala zamolxiană se muncea în egală măsură pe toate cele trei planuri: exista o muncă fizică, una intelectuală (studiul zilnic) şi o muncă de dezvoltare (inclusiv pentru dezvoltarea capacităţilor considerate paranormale).

Cumpătarea: discipolii erau învăţaţi încă de la început că totul în această lume se bazează pe echilibru şi bună proporţie. Natura era cel mai bun exemplu de echilibru şi bună proporţie, de aceea, în desele peregrinări prin natură, discipolilor li se arătau în mod direct toate acestea. Învăţau despre echilibrul şi armonia formelor, culorilor, despre ciclurile zi-noapte, despre echilibrul forţelor contrarii şi modul de acţiune ale acestora asupra elementelor.

Perseverenţa: discipolii ştiau că nu trebuie cu niciun chip să se oprească din ceea ce aveau de făcut. Pentru ei, nu exista punct final; ştiau că omul trebuie să se perfecţioneze continuu, că nu existau limite, atât în cunoaştere cât şi în dezvoltare.

Cultivarea virtuţilor

Virtuţile erau considerate (şi vor mai fi) cele mai de preţ comori ale omului. Prin ele, omul este mai aproape de divinitate, de nemurire chiar. Virtuţile sunt cele care transcend dualitatea, forma, timpul. Virtuţile nu au vârstă, de aceea se pot considera mereu tinere. Toate virtuţile au putere asupra materiei; ele sunt totodată puteri prin care omul se apropie de zei.

Omul se naşte cu anumite virtuţi (obţinute cu mult efort în vieţile anterioare), le poate deprinde în decursul vieţii (prin numeroasele încercări), sau chiar pot fi primite datorită capacităţii de accesare a planurilor înalte.

Răbdarea, ca forţă spirituală, vine deci din voinţă, echilibru şi cunoaştere. Acestea dau viziunea de ansamblu asupra mersurilor lucrurilor (ştiinţa dinamicii ciclurilor). Astfel, înţeleptul ştie că există un timp pentru orice acţiune, precum şi o măsură.

Pentru dobândirea şi creşterea mai rapidă a virtuţilor, şcolile de iniţiere ale tuturor timpurilor au întocmit o serie de programe (exerciţii) specifice. Pentru a face să strălucească iubirea din sufletele oamenilor, era îndeajuns ca discipolul să-şi cureţe trupul, mintea şi sufletul de cele aşa-zis lumeşti. „Ingredientul” de bază al sufletului este iubirea, dar pentru a o scoate la suprafaţă, trebuiesc eliminate ura, frica şi îndoiala.

Pentru deprinderea voinţei şi curajului, tehnicile difereau în funcţie de zona geografică, de istoria şi tradiţiile populaţiei respective. Spre exemplu, dacă în Egipt testul curajului implica mersul printre crocodili şi şerpi, în Dacia, învăţătorii zamolxieni se foloseau de lupi şi urşi.

De asemenea, fiecare discipol trebuia să traverseze singur un lanţ muntos, fără niciun fel de ajutor.

Pentru a fi considerat demn de nivelul al treilea, discipolul trebuia să traverseze o peşteră foarte lungă (mai lungă de zece kilometri). Era o sarcină extrem de dificilă, care ţinea mai multe zile. Traseul era deosebit de dificil, cu suişuri şi coborâşuri în pantă mare, în beznă totală, şi cu o senzaţie puternică de istovire fizică şi psihică, precum şi o stare de totală debusolare.

Stabilirea obiectivelor

În comunitate, discipolii urmăreau scopuri clar definite. Nu interveneau cu nimic acolo unde nu era cazul. În general, urmăreau să aducă pacea în locul conflictului, dreptatea în locul nedreptăţii, adevărul în locul minciunii, unitatea în locul dezbinării şi progresul acolo unde minţile şi inimile oamenilor erau deschise.
Foarte rar interveneau în mod direct în aplanarea conflictelor locale. Cel mai adesea căutau să găsească punctele comune şi să-i convingă, prin exemple indirecte, că orice conflict se perpetuează datorită lipsei de viziune şi mai ales din multă necunoaştere. În unele comunităţi, foarte uşor reuşeau să-i convingă pe oameni de faptul că mult mai multe lucruri bune aduce pacea decât conflictul. Pentru exemplificare, dădeau nenumărate exemple din natură.

Autocunoaşterea

Personalitatea este formată din ansamblul structurilor psihomentale, prin care omul relaţionează cu sine, cu ceilalţi, cu mediul, cu societatea, cu conceptele, tradiţiile, ideile etc. Personalitatea înglobează trăsăturile morale, capacităţile intelectuale, deprinderile, talentele, iar experienţa trasează atitudinile şi abordările în faţa provocărilor exterioare.

Este clar că, într-o primă fază, omul îşi formează o personalitate de tip egotic, şi este oarecum normal să fie aşa. Majoritatea culturilor vremii (chiar şi acum este valabil) puneau la mare preţ personalitatea de învingător, de războinic. Acumularea de putere, de bogăţie, de influenţă şi de cunoaştere erau considerate ca fiind esenţiale. Numai că (realitatea a demonstrat-o) acest tip de abordare nu este adecvat unei creşteri armonioase şi că, în timp, dă naştere la conflicte şi pierderi pe multe planuri, tocmai din cauza dezechilibrului.

În cadrul şcolii zamolxiene, încă din primul an se punea accent pe transformarea personalităţii în individualitate, iar aceasta presupunea detronarea egoului. Propriile interese, legate de imagine, putere şi influenţă, erau considerate ca fiind nesemnificative şi foarte nestatornice.

Personalitatea presupune creşterea pe orizontală, în vreme ce individualitatea implică creşterea pe verticală. Personalitatea abordează alte personalităţi prin scări duale: mic-mare, slab-tare, puţin-mult etc., şi deseori precede antagonismului de orice fel (deci şi conflictul direct).

Cine şi-a transformat personalitatea în individualitate nu va căuta să devină mai puternic, mai bogat, mai bun, mai cunoscător, etc. În comparaţie cu altul, ci numai faţă de sine (a fi mai bun decât ai fost înainte). Individualitatea îşi recunoaşte propria poziţie în raport cu ceilalţi, în timp ce personalitatea egotică trebuie supusă de o alta, mai puternică.

Eliberările

Încă din primele zile se punea accent pe eliberarea de temeri. Incertitudinea, îndoiala, nesiguranţa, oscilaţiile, toate acestea erau în legătură directă cu temerile. Eliberarea de temeri putea dura mai mult timp, căci ele pot fi foarte multe şi foarte adânc înrădăcinate în suflet. Temerile sunt cele care stau la baza corpului psihomental reactiv.

Primul strat reactiv este cel amigdalian (numit şi reptilian), care determină alegerea fugii ori alegerea luptei. Acestea apar când corpul fizic este în pericol de distrugere, vătămare, moarte sau când este vorba de dominare.

Al doilea strat reactiv este mult mai complex, şi nociv totodată, având o structură scheletală formată din două axe: trecut–viitor, atracţie–respingere. Toate aceste patru direcţii sunt generatoare de dizarmonie, determinând „înlănţuirea” pe toate planurile a fiinţei umane.

Trecutul poate fi o sursă de negativitate si dezechilibru deoarece implică: resentimentele, părerile de rău, amintirile neplăcute etc. Viitorul poate fi şi el o sursă de negativitate deoarece temerile de orice fel (legat de un presupus viitor) perturbă grav prezentul (frica de boală, de sărăcie, de duşmani, de singurătate, de moarte etc.)

Atracţia şi respingerea sunt date de diversele dorinţe şi temeri. Există o multitudine de temeri, şi de dorinţe totodată, de aceea se spune că eliberarea de dorinţe determină şi eliberarea de temeri. Iar pentru a te elibera de dorinţă trebuie să eliberezi energia psihică aferentă (care generează dorinţa).

Autodezvoltarea

O primă mărire a câmpului vital avea loc odată cu eliminarea alimentaţiei denaturate, deci prin „limpezirea” sângelui şi a limfei.
Următoarea etapă consta în accesarea elementelor, precum şi a energiilor specifice.

Astfel, elementul „pământ” era format din 4 tipuri
- Ţărână (lut, nisip, clisă etc.)
- Piatră (de la roci la cristale)
- Metal (de la fier la aur)
- Lemn (tot regnul vegetal)
Prin intermediul energiilor celor patru tipuri se puteau obţine opt capacităţi (puteri):

1. Forţa – se putea obţine atât mărirea forţei fizice, cât şi puterea, tăria interioară (psihică) de a întreprinde diverse acţiuni.

2. Rezistenţa – în faţa obstacolelor diverse, în faţa bolilor, precum şi rezistenţa în timp a corpului fizic.

3. Stabilitatea – aducea statornicie în minte şi suflet.

4. Echilibrul – pe întreg ansamblul corp-minte-suflet.

5. Coeziunea – capacitatea de a face legături între cele slabe şi cele tari, între cele mici şi cele mari, între cele uşoare şi cele grele etc.

6. Creşterea – în special arborii ofereau energiile de creştere.

7. Hrănirea – nu era vorba doar de hrana materială propriu-zisă ci şi de hrana subtilă (eterică) a elementului pământ (ceea ce discipolii numeau spuma de munte sau stropii de miere ai pământului).

8. Abundenţa – bogăţia, diversitatea.

Cauzalitatea
Rezonanţa

Prin intermediul fenomenului de rezonanţă se formează structurile dinamice comune în întreg spaţiul evolutiv, începând cu aşa-zisul plan tridimensional şi până la spaţiul multidimensional. Este valabil atât în planul material cât şi în planul energetic, emoţional, mental, spiritual. Dictonul „asemănătorul atrage asemănătorul” este valabil atât pe planul orizontal cât şi pe planul vertical. În ştiinţa spirituală, planul orizontal este considerat ca fiind spaţiul de explorare, de cucerire, de dobândire (fie că vorbim de aspecte materiale, fie de cele mentale sau spirituale). Spaţiul vertical este considerat ca fiind cel de evoluţie, de înălţare, de salt vibratoriu. Caracteristica generală a planului orizontal este cantitatea, iar cea a planului vertical este calitatea.

Convergenţa

Prin intermediul fenomenului de convergenţă au loc fenomenele de atracţie şi de dinamizare (impulsionare) către ceva anume. Poate fi un scop, un sens, o direcţie interioară sau exterioară. Idealurile, în general marile viziuni, sunt cele de la baza fenomenelor de convergenţă ale maselor.
Deşi legile universale lucrează în acelaşi timp, în spaţiul 3D aparenţa arată că Legea Convergenţei intervine imediat după Legea Rezonanţei, astfel că întâi lucrurile se adună, formează o structură aparte, după care urmează o anumită evoluţie.

Sincronicitatea

Legea Sincronicităţii este în strânsă legătură cu Legea Necesităţii şi Legea Serialităţii. De exemplu, dacă este necesar ca ceva anume să se petreacă, atunci legile universale (îndeosebi Legea Unicităţii şi a Mentalismului) facilitează crearea unui câmp subtil cu rol de atractiv pentru inconştientul colectiv, impulsionând astfel o dinamică specifică. Prin urmare, acesta determină ca mai multe persoane, din spaţii diferite, să conlucreze la acel lucru. Aşa se explică de ce multe invenţii au fost descoperite în acelaşi timp, teoreme din matematică au fost elaborate de matematicieni diferiţi în acelaşi timp, sau leacuri medicinale au fost descoperite în laboratoare diferite, fără vreo legătură între ele.

Corespondenţa

Legea Corespondenţei este una dintre cele mai complexe legi universale, fiind cea care determină ordinea şi măsura în întregul Univers.
Este celebră afirmaţia lui Hermes Trismegistus: „Ceea ce este Sus, este ca şi ceea ce este Jos, iar ceea ce este Jos, este ca şi ceea ce este Sus, pentru a împlini miracolele lui Unul”. Cunoscând ceea ce este “jos” se poate deci afla ceea ce este “sus”.
Toate marile principii (legi universale) se regăsesc pe diferitele planuri ale Universului, astfel că, deşi există mai multe corespondenţe, legile sunt aceleaşi. Se poate explora ceea ce este sus plecând de la ceea ce este jos, iar explorând ceea ce este în exterior se poate ajunge în interior. Şi invers.

Ciclicitatea

Toate fenomenele dinamice ale Universului respectă Legea Ciclicităţii. Fie că este vorba de atomi, celule sau organisme mai complexe, fie că vorbim de planete, sisteme stelare sau galactice, totul se desfăşoară ciclic.
Şcoala pitagoreică, şi ulterior şcoala zamolxiană, socotea ciclurile ca fiind formate din patru părţi: punctul de minim, punctul de maxim, punctul de mijloc din urcare şi punctul de mijloc din coborâre.

Unicitatea

Totul este în Unul şi Unul este în toate. Este vorba de unitatea în diversitate. Unicitatea Totului începe să fie percepută în rarele momente în care omul pare total rupt de realitatea materială înconjurătoare.

Un învăţător (preot) zamolxian ştia că cel ce priveşte prin ochii săi este acelaşi cu cel ce priveşte prin ochii celuilalt. Marele Foc Viu este prezent în toţi şi în toate. Aceasta înseamnă că şi puterile Focului Viu sunt în fiecare, dar totuşi ascunse (adormite) de vălurile grele ale materiei. Cine avea înţelepciunea să despartă cele materiale de cele spirituale (sufleteşti) reuşea să ajungă şi la puterile Focului Viu. Cine a reuşit să simtă cu adevărat acest lucru, acela înţelege pe deplin că nu există nimic, dar absolut nimic, care să stea împotriva evoluţiei sufletului. Focul Viu din sufletul fiecăruia este cel care îl va ghida spre Marele Foc Viu, adică spre locul său de origine.

Atingerea magică a propriului Foc Viu este ceea ce-l face pe om să-şi schimbe pe deplin conştiinţa. Din acel moment, el nu mai este trupul purtător de spirit, ci a devenit un Spirit purtător de trup. Este momentul în care moare şi renaşte în acelaşi timp. Este momentul în care înţelege pe deplin că trupul este doar o haină pe care oricând o poate lepăda, înnoi sau schimba.


Misterele Şcolii Zamolxiene 1-15

sursa
http://remerra.blogspot.com/p/misterele-scolii-zamolxiene.html

joi, 29 martie 2012

Hackerii de la Anonymous vor sa lase lumea fara Internet, pe 31 martie!


Hackerii din faimosul grup Anonymous au anunţat că vor lăsa întreaga lume fără Internet, într-o operaţiune numită Global Blackout.

Global Blackout este numele noii operatiuni despre care se spune ca ar fi pusa la cale de hackerii de la Anonymous, sau macar de o fractiune a gruparii. Actiunea a fost anuntata printr-un post pe Pastebin.
Internetul ar urma sa se opreasca pe 31 martie, iar consecintele unei astfel de operatiuni ar fi dezastruoase pentru intrega lume. Masura vine ca o forma de protest impotriva "presedintilor iresponsabili ai tarilor si bancherilor care infometeaza planeta pentru propriul lor divertisment sadic".
Cum planuiesc cei de la Anonymous sa lase lumea fara net? Ei vizeaza atacarea a 13 servere globale care detin unele dintre cele mai complete liste de name servere si care stau la baza intregului proces de traducere a numelor de domenii in adrese IP.
Expertul in securitate Robert David, de la Errata Security, a explicat pe blogul sau ca acestea ar fi "un fel de carte de telefon al Internetului, care traduce numele site-urilor (www.facebook.com) in adrese IP (66.220.158.25)" Daca atacul hackerilor va avea succes, atunci in momentul in care vom scrie adresa unui site in browser, se va produce o eroare.
Actiunea de blocare a Internetului le ridica multe semne de intrebare expertilor in sericuritate. Ba au aparut chiar si informatii contradictorii in mijlocul gruparii Anonymous. Mai multe voci din interiorul acesteia au negat ca operatiunea ar urma sa aiba loc.

 “În semn de protest împotriva SOPA, Wall-street, liderilor noştri iresponsabili şi iubiţilor bancheri, care obligă lumea să se înfometeze datorită cererilor lor egoiste şi de dragul unei veselii sadice, pe 31 martie Anonymous va închide Internetul“, se specifică în anunţul grupului de hackeri.

“Ţineţi cont că acesta este un protest, iar noi nu avem drept scop «uciderea» Internetului, noi vom închide temporar ceea ce este cel mai necesar “, se mai spune în mesaj.




Sursa: msn.com
http://www.yoda.ro/siteuri/hackerii-de-la-anonymous-vor-sa-lase-lumea-fara-internet.html 
http://www.dcnews.ro/2012/03/de-ce-nu-va-inchide-anonymous-intreg-internetul/

miercuri, 28 martie 2012

DACIA SACRA !!! Peste 100 de cărţi şi articole pentru descărcat !!!


Aceasta arhiva foarte valoroasa a fost gasita pe net de un prieten al acestui blog, Mihai R., care mi-a expediat-o si mie pentru a fi pusa la dispozitia cat mai multor persoane. Iata continutul arhivei si sumarul scris de acea persoana care a avut rabdarea sa o pregateasca:

„De la bun început vreau sã specific faptul cã informatiile prezentate în acest pack nu pot fi si nu sunt aduse drept ADEVÃR ABSOLUT. Fiecare om e liber sã creadã ceea ce doreste!!! Acestea fiind spuse vã ofer aici o seamã de articole, cãrti, imagini strânse de mine într-o anumitã perioadã de timp, care vorbesc despre o "presupusã" laturã a strãmosilor nostri (chiar a strãmosilor strãmosilor nostri), mai putin cunoscutã(a se citi "ascunsã"). Urmând logica aristotelicã este bine, pentru un om, sã cunoascã toate aspectele unei probleme pentru a putea hotârî singur ce are de fãcut mai departe.

Un alt aspect pe care tin sã îl precizez este cã aceste documente nu sunt decât un prim pas fãcut pe un drum foarte dificil. Ele nu reprezintã nici pe departe întreaga literaturã disponibilã acestui subiect. Celor interesati le rãmâne sarcina de a cãuta în continuare.

Încã o datã, informatiile din acest pack nu pot fi considerate decât un aspect infinitesimal al întregii probleme. Herodot, însusi, afirmã cã nu poate spune cu sigurantã dacã Zalmoxis a existat sau nu... dar oricare ar fi cazul... el ar fi trãit cu mult timp înaintea lui Pitagora. :)) (destul de clarificator as spune).

Înainte de a încheia aceastã introducere voi prezenta aici, un mic detaliu... Se stie, deja, de ceva vreme, cã Eminescu a fost victima unui asasinat politic ("În România totul trebuie dacizat!” M.Eminescu). Ceea ce nu este cunoscut, printre altele, este faptul cã, cu putin timp înainte de a muri, Eminescu scrijelise în pãmânt, în fata unei bãnci din curtea spitalului unde si-a gãsit sfârsitul, otrãvit cu mercur (si nu de sifilis cum se "stie" deja)... "Iisus Hristos - Regele Daciei". Care sunt motivele pe care ilustrul scriitor le-a invocat, scriind acele cuvinte, nu le pot decât bãnui. Cheia se aflã, desigur, în paralelele dintre Zamolxe si Iisus Hristos, pe care vã las sã le descoperiti singuri.”

Lista Documentelor si a Folderelor:

Adrian Bucurescu - Dacia Secreta !.pdf
Referinte istorice.rar
ZAMOLXIS !
Dacia preistorica - N. Denusianu !
Noi NU suntem urmasii Romei - dr. Napoleon Savescu !
Petre Morar - Noi Nu Sintem Latini !
REFERINTE ISTORICE
TABLITELE DE LA SINAIA
TABLITELE DE LA TARTARIA
Vasile Lovinescu
666.rtf
DACIA MAGAZIN DACIA.ORG
EMINESCU
Kogaion
Victor Kernbach - Miturile Esentiale (Ro)
Dezvaluiri cutremuratoare
Testamentul-Dacilor-c-Morcov.pdf
Misterele Romaniei.pdf
Ruine-Mistice-in-Romania.pdf
Sorin Paliga - Etymological Lexicon of the Thracian Elements in Romanian (RO).pdf
Dacia secreta.zip
Sanctuarul-Dacilor-Muntele-Gugu.pdf
Against-heresies-by-irinaeus-of-lyon (the mark of the beast... could actually be 616).pdf
Al Patrulea MAG
Alecu Russo - Cantarea Romaniei
Alexandru Odobescu - Le tresor de Petrossa.pdf
Andrei Vartic - Portacul de La Mozaceni.pdf
Aryana Havah - Viata pe Pamant ... Incotro.doc
Atlantida-Din-Marea-Atlantica-Din-Panonia-Ante-Diluviana-Insula-Atlantidei-Din-Voivodina.ppt
BALADA UNUI PLAI DE MUNTE.doc
Balade - Radu Gyr.pdf
Biblie ¬si scrieri apocrife
Boetius din Dacia - Despre viata filosofului.doc
C. Daicoviciu - Istoria romaniei
CITATE DESPRE DACI.pdf
Civilizatia dacilor.doc
Civilizatia geto-dacilor.pdf
Cultul focului la traci.doc
Dacia .doc
Dacia Hiperboreana.doc
Dacia nemuritoare.doc
DACIAN.TXT
Decebal
DIALOGURILE PLATONICE
Dictionar de mitologie.pdf
Dictionar de termeni Dacici.doc
Efect piramida
Eliade, Mircea - Istoria ideilor si credintelor religioase Vol. 1.zip
Eliade, Mircea - Istoria ideilor si credintelor religioase Vol. 2.zip
Fenomene La Ceahlau.pdf
Filme, imagini, muzica
Geto-dacii.pdf
Harti montane
Istoria antica (10000 i.e.n.- 470 e.n)
Istoria-Nestiuta-a-Romanilor.pdf
Legende Populare Romanesti.rtf
Magazin Istoric
Mil-Are-Pa.pdf
Miorita balada populara.pdf
Mitologie Romƒneascã - R. Vulcanescu
Muntele de aur.DOC
Muzica La Daci.pdf
Om-Cuvant-Dacic.pdf
Pietrele Dacilor Vorbesc.rar
Pietrele_dacilor_vorbesc.zip
Protocoalele inteleptilor sionului
Radacini spirituale stravechi in Dacia.doc
RADU CINAMAR
Religia la geto-daci.doc
Religie daci.doc
Romes Enemies - Germanic and Dacians.pdf
Româna este înruditã cu toate limbile europene.pdf
Româna vine de la daci, nu de la romani.pdf
Sarmizegetusa
The Consolation of Philosophy - Boethius of Dacia.doc
The Emerald Tablets of Thoth.doc
Vasile Parvan
Victor Kernbach
Vom-Gasi-Scrierile-Dacilor.pdf

DESCARCA DE AICI 

http://thepiratebay.se/torrent/5374142/

Minunea din Siria - la manastirea "Saidnaya" a "Doamnei Crestinilor"


În decembrie 2004, un arab saudit, musulman, s-a înfatisat la mai multe agentii de presa pentru a relata urmatoarea întamplare de necrezut, care i s-a petrecut si care i-a schimbat viata. Povestea aceasta a aparut la televiziune, la radio, pe internet, a circulat în ziare, reviste si brosuri în întreaga Arabie Saudita, în Siria, Palestina si în tarile vecine.Acum cativa ani, acel barbat s-a casatorit cu o musulmanca foarte bogata, însa stearpa.
Anii au trecut, si în pofida tuturor straduintelor si a cheltuielilor medicale însemnate, facute la multi doctori, au ramas fara copii.
Parintii lui i-au propus sa se casatoreasca cu o alta femeie, pastrandu-o si pe întaia sa sotie (legea locala îngaduie pana la patru casatorii concomitente).
Obosit, nelinistit si deznadajduit, barbatul nu a primit sfatul parintilor sai, ci a ales sa plece în vacanta cu sotia sa în Siria.
Ajunsi acolo, au închiriat o limuzina si un sofer care sa îi poarte ca ghid în calatoriile lor prin Siria.
De-a lungul vacantei, soferul a observat ca perechea saudita parea amarata, îndurerata, mahnita. Deoarece devenise apropiat de pereche, soferul i-a întrebat îngrijorat de ce sunt nefericiti - poate pentru ca nu sunt multumiti de felul în care conduce excursia ?
Perechea i-a marturisit soferului ca pricina nefericirii lor este neputinta de a avea copii.
Soferul, care era si el musulman, le-a spus atunci ca, în Siria, crestinii ortodocsi au o manastire numita Panaghia Saidnaya (nume compus dintr-un cuvant grecesc care înseamna Preasfanta si un cuvant arab care înseamna Doamna noastra) si ca multi oameni care nu pot avea prunci se îndreapta catre icoana ei facatoare de minuni.
Ei merg la manastire si li se da sa manance din fitilul candelei care arde înaintea icoanei celei minunate.
Iar apoi "Maria" crestinilor le da cele ce doresc, dupa credinta lor.
Însufletiti de emotie, arabul saudit si sotia sa i-au cerut soferului sa îi duca la manastirea "Saidnaya" a "Doamnei Crestinilor", spunand: "Daca vom avea un copil, ma voi întoarce si îti voi da 20.000 de dolari SUA, iar manastirii 80.000 de dolari SUA".
Astfel, s-au dus la manastire si au facut precum li s-a zis. Mai apoi, s-au întors la ei acasa si dupa ceva vreme, femeia a fost gasita însarcinata.
Dupa cateva luni, a nascut un baietel minunat. A fost cu adevarat o minune a Doamnei noastre, de Dumnezeu Nascatoarea.
Acum, de îndata ce sotia sa a nascut, barbatul saudit a vrut sa se întoarca în Siria, ca sa-si tina fagaduintele pe care le facuse.
La întoarcere, l-a sunat pe acelasi sofer si i-a cerut sa îl ia de la aeroportul din Damasc.
Însa soferul era un om viclean si rau, si i-a convins pe doi prieteni ai sai sa mearga împreuna cu el la aeroport ca sa îl ia pe bogatul arab saudit, sa îi ia banii si sa îl omoare.
Asadar, l-au luat pe bogatas de la aeroport, iar el, în timp ce conduceau, fara sa îsi dea seama ca planuisera sa îl omoare, le-a spus prietenilor soferului ca le va da fiecaruia dintre ei 10.000 de dolari SUA.
Fiind ei tot nemultumiti, s-au abatut de la drumul catre manastire si au mers într-un loc pustiu, unde l-au omorat pe barbatul saudit, apoi i-au taiat capul si celelalte parti ale trupului sau (mainile si picioarele) în bucati. Orbiti de patima si coplesiti de fapta groaznica pe care tocmai o savarsisera, au pus ramasitele barbatului în portbagajul masinii, în loc sa le paraseasca acolo. Dupa ce i-au luat banii, ceasul si tot ce mai avea, au purces sa caute un alt loc pustiu pentru a scapa de ramasite.
Apoi, pe cand se aflau pe autostrada nationala, masina a facut o pana si s-a oprit în mijlocul drumului. Cei trei s-au dat jos ca sa vada ce se întamplase cu motorul. Un trecator s-a oprit sa îi ajute, însa ei, temandu-se ca nu cumva sa se descopere fapta lor cea groaznica, au spus ca nu au nevoie de ajutor. Însa în timp ce pleca, motociclistul în trecere a observat sange picurand din spatele vehicolului, si a chemat politia pentru investigatii, caci întreaga scena si cei trei oameni dadeau de banuit.
Politistii a sosit si, vazand sangele de sub masina si de pe asfalt, au ordonat deschiderea portbagajului.
Ei bine, atunci cand au deschis portbagajul, dintr-odata , barbatul saudit s-a sculat, în chip vadit si minunat în viata si teafar, zicandu-le: "Chiar acum aceasta Panaghia a ispravit sa-mi coasa gatul, chiar aici (si le-a aratat zona marului lui Adam), dupa ce mi-a cusut restul trupului". Vazand aceasta, cei trei ucigasi si-au pierdut de îndata mintile - au înnebunit.
Politia le-a pus catusele si în timp ce erau purtati catre un spital de nebuni, criminalii strigau ca este cu neputinta ca barbatul saudit pe care îl omorasera, decapitasera si macelarisera sa mai fie în viata.
Sauditul a mers la un spital pentru a fi examinat de catre doctori, iar acestia au confirmat si au întarit faptul ca cusaturile erau facute de putina vreme, validand astfel aceasta întamplare minunata. Cusaturile erau, si sunt înca, evidente.
Atunci cand sauditul a iesit din portbagajul masinii, parea a fi, literalmente, facut din nou (pus laolalta), marturisind într-una ca Panaghia a pus la loc trupul sau si l-a înviat cu ajutorul Fiului ei.
Imediat dupa aceasta, arabul saudit si-a chemat rudele în Siria, si au mers toti împreuna la manastirea Panaghiei Saidnaya, dand lauda, slava si rugaciuni, iar în locul darului initial de 80.000 dolari SUA (pe care îl fagaduise), a dat 800.000 de dolari SUA pentru Nascatoarea de Dumnezeu.
Astazi, atunci cand barbatul acesta istoriseste amanuntele acestei minuni coplesitoare, îsi începe povestirea cu cuvintele: "Pe cand eram musulman, mi s-au petrecut cele ce urmeaza." - ceea ce arata ca nu mai este musulman, nici el, nici familia sa.
Aceasta minune a covarsit cu înfricosata surprindere toata lumea araba - musulmana si întreg Orientul Mijlociu.
Slava lui Dumnezeu pentru toate !
Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, mantuieste-ne pre noi !
Imagini de la manastirea unde s-a petrecut minunea: http://www.pbase.com/mansour_mouasher/saydnaya
Este unică în lume. Probabil singura pictată pe când modelul se afla încă în viaţă.
O înfăţişează pe Fecioara Maria cu pruncul în braţe şi nu a mai fost văzută de o jumătate de secol.
Se ştie că există la Mănăstirea Saidnaya doar datorită mirosului de mir şi a minunilor pe care, de mai bine de o mie de ani, continuă să le înfăptuiască.
Drumul de la Damasc până la Saidnaya ("Doamna Noastră" în traducere, la fel ca Notre-Dame), de numai câţiva kilometri spre Nord de capitala Siriei, trece aproape fără să îl simţi.
Abia ieşit pe autostrada străjuită de zeci de reprezentanţe ale celor mai importante mărci de maşini din lume, intri într-un alt univers, într-un alt capitol al istoriei pe care credeai că o poţi vedea doar în documentare.
Saidnaya, mica localitate siriană în care istoria de mii de ani este prezentă şi astăzi la fiecare pas, se găseşte pe muntele Qallamoun, la o altitudine de 1.500 de metri faţă de nivelul Mediteranei, marea cu care Dumnezeu a binecuvântat aceste ţinuturi.
Pe aceste meleaguri se spune că şi-a omorât Cain fratele, pe Abel, dând naştere celei mai cunoscute pilde despre invidie, ură şi trădare.
Dar cel mai interesant fapt este statutul localităţii, unic şi el în lume, cele peste 40 de biserici construite la cam tot atâtea case, făcând din aşezarea siriană singura localitate-biserică din lume !
De altfel, primul lucru pe care îl vezi la intrare este o biserică. Cioplită în stâncă. Al doilea lucru este tot o biserică. Lipită de o casă.
Al treilea lucru, o altă biserică, de data aceasta pe o cornişă abruptă, printre măslini.
Şi tot aşa, până la obiectivul principal, Mănăstirea Saidnaya, care, după atâtea clădiri abia sesizabile, ţi se înfăţişează maiestuoasă şi impunătoare ca o revelaţie.
Istoria Mănăstirii de la Saidnaya, devenită prin importanţă şi număr de credincioşi care îi calcă pragul al doilea loc de pelerinaj creştin după Ierusalim, începe undeva în jurul anului 547 era lui Christos şi poartă hramul Maicii Domnului.
Povestea ctitoriei este, ea însăşi, o pildă de credinţă.
Se spune că Justinian I, împăratul Bizanţului, aflat în plină campanie militară împotriva perşilor, a ridicat o tabără pe aceste meleaguri.
Rămas fără apă şi provizii, soarta părea să-i fi devenit potrivnică până când, zărind o gazelă în depărtare, a pornit în urmărirea ei.
Crezând că o vânează, împăratul a fost condus de gazelă până la un izvor cu apă cristalină, de existenţa căruia Justinian nu ştia şi care însemna salvarea armatei sale.
Atunci, gazela s-a transformat într-o icoană, a Maicii Domnului, şi i-a spus: "Tu nu mă vei ucide, Justinian, ci vei înălţa pentru mine o biserică pe acest deal".
Cum s-a construit locaşul. Întors în tabără, împăratul a povestit întâmplarea şi a dat poruncă să se pornească degrabă la întocmirea planurilor pentru mănăstire.
După o vreme, constatând neputinţa arhitecţilor de a realiza un edificiu pe măsura aşteptărilor sale, a contribuit el însuşi la întocmirea planurilor după un vis în care Maica Domnului i-a apărut şi l-a îndrumat.
Acest plan se află la baza construcţiei care se vede astăzi, uimind deopotrivă cu frumuseţea şi autenticitatea ei. Doar a fost proiectată de un împărat !
În prezent, la mănăstirea care are hramul Maicii Domnului şi ţine de Patriarhia Antiohiei şi a întregului Orient, se află circa 30 de măicuţe şi o maică stareţă care se ocupă atât de cele sfinte, cât şi de cele lumeşti, adică de administrarea locaşului şi de chivernisirea averii şi a proprietăţilor.
Fiindcă e nevoie şi de aşa ceva, în condiţiile în care miilor de vizitatori ce sosesc aici anual nu li se percepe nicio taxă de intrare.

Mănăstirea rivalizează cu Ierusalimul. Pentru a simţi un miracol nu e nevoie să treci neapărat pragul mănăstirii.
Nu numai că harul divin se simte pretutindeni printr-o senzaţie de linişte sufletească pe care o percepi imediat ce te găseşti în preajma sfântului locaş, dar, urcând treptele impozante din piatră, undeva la jumătatea distanţei rămase de străbătut până la poarta mănăstirii, o construcţie din fier forjat îţi atrage atenţia.
Este vorba despre o protecţie din metal, un fel de grilaj ridicat în jurul primei minuni de la Saidnaya, în jurul unei apariţii cu totul speciale.
Conturul Sfintei Fecioare se poate vedea cât se poate de clar ieşind parcă din treapta pe care ai fi putut călca dacă n-ai fi fost avertizat.
Zecile de bileţele albe însemnând tot atâtea dorinţe puse în acea zi, lustrul impecabil al locului, urmarea miilor de atingeri, constituie dovada că acel contur are o putere miraculoasă şi că vizitatorii cred în ea.
Principalul motiv pentru care Mănăstirea Saidnaya a ajuns să rivalizeze cu Ierusalimul în ceea ce priveşte numărul de pelerini - foarte interesant, nu neapărat creştini - este însă icoana făcătoare de minuni.
Recunoscută acum în toată lumea, icoana este una dintre cele patru pictate de Sfântul Evanghelist Luca şi, se spune, a fost făcută având ca model chiar pe Maica Domnului, fiind cea mai fidelă reprezentare a Fecioarei Maria.
Istoria păstrată în manuscrise spune că, la sfârşitul secolului al VII-lea, maica Marina, stareţa mănăstirii, a rugat un pelerin grec din Egipt, ce şi-a găsit adăpost aici în drumul său către Ţara Sfântă să îi aducă o icoană deosebită din Ierusalim, "preţioasă şi frumoasă a Născătoarei de Dumnezeu, pe care mănăstirea să o aibă ca pe un odor de mult preţ.
"Pelerinul, Teodor pe numele lui, a promis că aşa va face. Dar, o dată ajuns în oraşul sfânt, a uitat de jurământ şi a dat să plece fără icoană.
O voce însă l-a întors din drum amintindu-i de făgăduială. Cum putea s-o uite ? Jurase să nu o facă. Teodor s-a întors şi a cumpărat icoana reprezentând pe Fecioara Maria.
Pe drumul de întoarcere, el şi-a dat seama că icoana l-a scăpat şi de atacul mişelesc al tâlharilor şi de celelalte necazuri care au lovit caravana cu care trebuia să plece în deşert.
Atunci a hotărât să o păstreze pentru sine, minţind-o pe stareţă că a uitat să o cumpere.
Şi minunea s-a arătat din nou, făcând imposibilă plecarea pelerinului din mănăstire, ca şi cum un zid s-ar fi ridicat în jurul său.
Abia atunci a realizat că locul icoanei făcătoare de minuni era în acea mănăstire din Saidnaya şi a lăsat-o acolo spre a folosi credincioşilor.
Atât scrierile vremii, păstrate cu sfinţenie în biblioteca mănăstirii, cât şi informaţiile orale transmise din generaţie în generaţie atestă puterile divine ale icoanei.
De la îngenuncherea celebrului Salahdin, sultanul Egiptului şi al Siriei, care a fost nevoit să renunţe la proviziile ce le furase din mănăstire, şi până la cârjele abandonate, ca dovadă a tămăduirilor miraculoase, istoria este plină de exemple de minuni înfăptuite în "fortăreaţa creştină" ridicată întru cinstirea Maicii Domnului pe muntele Qallamoun.Icoana, adăpostită într-o casetă din argint.
Drumul prin mănăstire până la icoană trece printr-o curte interioară şi prin ganguri înguste alternate cu intrânduri generoase şi icoane pictate cu măiestrie pe pereţi.
Pe măsură ce te apropii de "locul minunilor", aşa cum este denumită camera ce adăposteşte icoana făcătoare de minuni, îţi dai seama că te afli într-un loc deosebit.
Oboseala dispare ca prin farmec, luată parcă de aceeaşi mână care tocmai ţi-a alungat gândurile rele.O icoană mare pe perete, apoi încă una, o cameră rotundă unde, sub banca din lemn masiv, zac nefolositoare acum bastoane, cadre şi cârje.
Te apleci puţin şi intri în cel mai important loc al mănăstirii. O cameră rotundă, cufundată în semiîntunericul conferit de lumina câtorva lumânări, o masă în mijloc şi mirosul de mir.
Măicuţa călăuzitoare ne spune că icoana făcătoare de minuni se găseşte zăvorâtă într-un spaţiu special construit în perete.
Deschide cu cheia o uşiţă metalică, în spatele căreia, într-o casetă din argint, ferecată şi ea la rândul ei, se găseşte icoana Maicii Domnului.
Ultima dată când a fost văzută a fost acum 50 de ani, dar o copie fidelă se găseşte deasupra spaţiului în care se găseşte caseta din argint ce adăposteşte originalul.
Misterul sfintei lucrări înfăptuite de Evanghelistul Luca dăinuie şi astăzi, nimeni neputând explica faptul că aceia fără de credinţă au rătăcit drumul spre icoană sau, pur şi simplu, un zid nevăzut le-a aţinut calea spre sfântul locaş.
Cum de icoana, după atât timp, continuă să fie izvorâtoare de mir?
Cum de tămăduirile miraculoase au loc şi astăzi uimind lumea medicală prin infirmarea unor diagnosticuri considerate fără de scăpare?
Cum de minunile se întâmplă nu numai pentru creştini, ci şi pentru reprezentanţii altor religii care s-au rugat la Saidnaya întru însănătoşire grabnică şi iertare de păcate?
Răspunsul aveam să îl aflu în acel loc luminat ca o aură de lumânări şi mirosind dumnezeieşte a mir.
Atunci când, pentru prima oara în viaţă am realizat că, dacă îmi doresc ceva cu adevărat, acea dorinţă se va împlini.
Şi că misterul puterii icoanei făcătoare de minuni constă în credinţă.

Trimisa de Pr. lgnatios, Stareţ
Sfânta Mănăstire a Pastorilor
Bt Ahur-Betleem
Postul Paştelui, Martie 2005
redactată de Arhimandritul Nektarios Serfes
Boise, Idaho, USA
Ajunul Înălţării Domnului, 8 Iunie 2005
Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Sfântă Maică a Domnului, ai milă de noi!
Pace în sufletele voastre
Smerit întru Domnul
+ Arhimandrit Nektarios Serfes, care se roagă pentru voi

http://www.bisericaortodoxaaurora.com/?p=1238

marți, 27 martie 2012

PIRAMIDELE S-AU ACTIVAT !!!


Piramidele antice se trezesc, după secole si chiar milenii de somn

Deşi NASA a ocultat cat a putut norul ciudat de fotoni cu care este învăluit acum sistemul solar, informatia s-a scurs totuşi de la unii oameni de ştiintă. Şi acum, pe măsură ce se apropie şi devine tot mai evident norul ameninţător, acesta afectează deja Soarele şi planetele în moduri măsurabile.

Şi mai uimitor este faptul că, pe măsură ce această energie bizară invadează spaţiul Pamantului nostru, unele dintre cele mai faimoase piramide din lume incep să genereze o energie foarte intensă.

Mai multe incidente incredibile , in care raze vizibile de energie făceau un adevărat foc de artificii spre cer, tintind în spaţiu spre regiunea norului fotonic, sunt bine documentate.

NASA şi Agentia Spatiala Europeana au avertizat lumea inca din 2010, ca timp de 2 ani vor exista catastrofe care se vor desfăsura in cursul anului 2012 si 2013. Au fost putin ascultati.

Concomitent, oamenii din intreaga lume au inceput să audă şi să înregistreze sunete înfricoşătoare si zgomote care dau senzatia că Pământul însuşi geme şi se tânguie.

Toate fenomenele extraordinare măsurate pană acum, inclusiv cele generate de Soare si nemaivăzute pană in prezent, par să fie centrate de norul fotonic, pe care unii l-au numit un "potenţial eveniment spaţial al Judecatii de Apoi." 

Dr. Demetriev a arătat că Voyager 1 si 2, aceste sonde au raportat ca intregul sistem solar este la un mare risc.  Merah Opher, un investigator NASA sustine ca acest nor interstelar de energie este instabil si tulburent....
Recent , guvernul chinez a inceput monitorizarea indeaproape a piramidei XIANYANG pentru semne de activitate inca din 2010, o echipa de oameni de stiintă au investigat piramida si cred că aceasta ar putea avea origini extraterestre.

Unii turisti ţipă, alţii filmează clipuri pripite cu telefoanele si cu camerele lor, in timp ce piramida Mayasă se zdruncină. Dar nu a urmat nici un cutremur ... în schimb, un fascicul de lumină strălucitoare s-a indreptat spre cer, în spaţiu, incepand de la dimensiunea unui creion pana la dimensiunea unei grinzi , făcandu-i pe privitorii mirati să se întrebe ce însemnă acest fenomen.

In 2009 si 2010, piramida Bosniacă a transmis o rază subtire cat un creion spre cer o rază de energie pură.
Într-un interviu recent in revista Geochange despre armonici ciudate pe pământ, omul de ştiinţă , profesor dr. Elchin Khalilov, a dat această interpretare:

"[] ... posibilă cauză a acestor sunete ... pot să stea la centrul Pămantului. Faptul este că această accelerare a derivei Pamantului Polului Nord magnetic, care a crescut mai mult de cinci ori între 1998 şi 2003 şi este la acelaşi nivel de puncte de azi la intensificarea proceselor de energie din miezul Pamantului, deoarece aceasta este în procesele de miezul interior şi exterior, care formează câmpul geomagnetic Pamantului.
"Între timp, aşa cum ne-am raportat deja, pe 15 noiembrie, 2011, toate staţiile de ATROPATENA geofizice care înregistrează in trei-dimensiuni variaţii ale câmpului magnetic gravitaţional, aproape simultan, a înregistrat un puternic impuls gravitaţional. Staţiile sunt desfăşurate la Istanbul, Kiev, Baku, Islamabad şi Yogyakarta, intre prima si ultima fiind  o distanţă de aproximativ 10.000 km. Un astfel de fenomen este posibil numai în cazul în care sursa acestei emanaţie este in centrul Pamantului. Această eliberare de energie foarte mare din centrul Pamantului, la sfârşitul anului anul trecut a fost un fel de semnal de start indică trecerea energiei interne a Pământului într-o fază activă nouă ". [ Revista Geochange ]
 
Sunete similare, uneori, sunt auzite înainte de mari cutremure.
De data aceasta, însă, sunetele nu sunt prevestind cutremure masive, dar sunt generate de către rotatia câmpul magnetic Pământului . Totul reacţioneza la sosirea de nor imens de particule fotonice care a intrat in  regiunea noastră a galaxiei Calea Lactee.

Raze de energie, vortexurile, vartejuri de forţă intensă ... ce inseamna asta? Unde este directionata aceasta energie si de ce ? Ce a activat puterea misterioasă a acestor santinele tăcute de piatră marcand în linişte trecerea secolelor ... până când ceva a deranjat somnul lor?
Ce le-a adus la viaţă poate fi ceva mai incredibil decât piramidele insasi : Sosirea unei forţe necunoscute din  vidul galactic, care a învaluit sistemului solar.


sursa

sâmbătă, 24 martie 2012

LI CHING ZUEN A TRAIT 250 de ANI

Acesta a fost titlul unui articol apărut în New York Times la data de 6 mai 1933, când ziarul anunţa moartea lui Li Ching Zuen, un vin­de­că­tor chinez, născut în anul 1677. Documentele vremii atestau că guvernul chinez l-a felicitat cu ocazia împlinirii vârstei de 150 de ani, iar apoi la 200 de ani.  
„În momentul morţii sale arăta ca un bărbat de 50 de ani”, aşa cum dovedeşte şi o fotografie făcută în anul 1927. „Vindecătorul acesta s-a alăturat armatei chineze la vârsta de 71 de ani ca instructor de arte marţiale şi consultant tactic”, spune Susan Shumsky în cartea cu titlul „Ascensiunea – comuniunea cu maeştrii nemuritori şi cu fiinţele de lumină”(Ed. For You). Aceeaşi sursă citează descrierea ui­mitorului bărbat, făcută de generalul Yang Shen într-un raport militar, intitulat „O relatare reală referitoare la un bătrân în vârstă de 250 de ani, purtător de noroc”: „Se poate deplasa foarte rapid prin munţi, deşi are aproape 250 de ani.La o singură masă consumă trei farfurii de orez, pui şi alte tipuri de carne”. Secretul vieţii lungi, descris chiar de Li Ching Zuen, este acesta: 


„Omul trebuie să aibă inima liniştită, să rămână la fel de calm ca o broască ţestoasă, să meargă la fel de sprinţar ca un porumbel şi să doarmă la fel de adânc ca un câine”.

Secretul vieţii lungi, dezvăluit de un om care a trăit o viaţă nefiresc de lungă, conţine trei ele­mente esenţiale; pacea interioară, calmul „broaştei ţestoase”, mersul sprinten, deci miş­carea şi somnul bun. Dar, cea mai importantă din­­tre toate, cea din care se nasc toate, şi miş­ca­­rea sprintenă, şi somnul bun este, de fapt, com­­ponenta interioară; „pacea”. „Dacă oa­me­nii ar avea inima liniştită şi ar sta mereu într-o stare de pace interioară, ar putea trăi şi un secol”, spunea acelaşi vindecător. Consul­tând biografia lui, însă, constatăm că el era ins­truit în domeniul vindecării cu ajutorul plan­te­lor medicinale şi, poate, că acesta este un alt in­gre­dient indispensabil vieţii lungi, dar unul pe care nu l-a menţionat în descrierea citată mai înainte. Este probabil, însă, ca farmacia naturii să fie doar ceea ce Dumnezeu ne-a dăruit pentru cazurile în care ne pierdem pacea lăuntrică şi, o dată cu ea, ne pierdem vitalitatea, capaci­ta­tea de a ne mişca rapid, precum şi somnul bun.
Noi dobândim energie şi vitalitate prin mişcare, prin efort fizic constant, făcut zi de zi, dar şi prin somn, unde ne încărcăm bateriile uzate în stare de veghe. Uzura esenţială nu pro­vine din mişcarea fizică; consumul de energie şi lipsa de vitalitate nu au cauza într-un exces de ordin fizic, ci în unul mental, interior.
Ne obo­seşte şi ne vlăguieşte neliniştea, nu mişcarea. Ne surmenează grija şi stresul, nu munca. Ne îm­bătrâneşte ura şi iritarea, supărarea şi ne­mul­ţumirea, ne pierdem energia şi vitalitatea prin consum nervos, mai degrabă decât prin consum fizic. Un somn bun ne realimentează fizic şi psihic, ne hrăneşte cu energie şi cu pu­te­­re pentru că în somn ne reconectăm cu sursa vieţii, cu puterea „păcii interioare”, pe care n-o mai frânge mintea, nici n-o mai tulbură emoţiile şi grijile noastre. Dacă izbutim să rămânem într-o stare de calm interior şi de pace în timpul activităţilor zilnice noi rămânem în contact cu „sursa vieţii”, cu adevărul care ne că­lău­zeş­te şi ne îngrijeşte. Pacea interioară este starea noastră naturală, cum tendinţa de a ne face griji continuu şi a ne irita, a ne simţi nemulţumiţi şi nefericiţi indică tocmai faptul că ne „scoatem din priză” sau ne deconectăm de la Sinele nostru. Nu doar că suntem mai puţin inspiraţi prin ne­mulţumire şi nelinişte, nu doar că ne sugru­măm singuri energia, nu doar că întrerupem re­­laţia cu bateriile naturale ale vieţii, dar îm­bă­trâ­nim mai repede şi trăim mai puţin. „Nu te în­grijora pentru ziua de mâine, căci Dumnezeu ştie ce-ţi trebuie şi îţi va da”, spunea Iisus şi, într-un fel, spunea că mintea noastră nu ne adu­ce lucrurile de care avem nevoie, dar con­tac­tul cu pacea lăuntrică o poate face. Căci în pa­­cea aceasta tace mintea, dar vorbeşte Dum­ne­­zeu. În pacea aceasta, Egoul se topeşte, dar se aude şi se vede puterea energiei care susţine via­ţa în întregul univers. Poate că de aceea Bi­blia spune „Pacea să fie cu voi”. Căci da­că pacea-i cu noi, este tot ce avem nevoie pentru via­ţă, inclusiv ce avem nevoie pentru o via­ţă lungă.
 
sursa: psihoterapiebotosani
http://dezvoltarepersonala2012.blogspot.com/2012/03/omul-care-trait-250-de-ani.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com