Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

sâmbătă, 11 mai 2013

„Educaţie pentru Libertate”

„Adevărata libertate este o trăire interioară şi poate fi dezvoltată în om numai prin faptul că noi, ca educatori şi dascăli, îl privim pe om în acest fel.”  Rudolf Steiner

“Antropologie Generală”, acest titlu a fost ales de către Rudolf Steiner pentru primul ciclu de prelegeri ţinut pentru dascălii Şcolii Waldorf, ce urma să fie fondată. Căci el îşi construieşte arta educării pe cunoaşterea multilaterală a fiinţei omeneşti, nu doar a omului pământean, ci şi a omului sufletesc şi spiritual ascuns. Iar pentru lumea formelor de manifestare structurată fizic după imagini primordiale el vrea să ajungă la o formare trează a conştienţei prin această metodă de educare, care ţine cont de miezul veşnic viu al fiinţei omeneşti şi de transformarea manifestărilor în evoluţia naturală şi istorică.

“Această şcoală nouă”, spunea Rudolf Steiner în alocuţiunea de la serbarea de inaugurare,
“trebuie cu adevărat aşezată în ceea ce, tocmai în prezentul nostru şi pentru viitorul apropiat, este cerut de la dezvoltarea omenirii. Şi într-adevăr, tot ceea ce din aceste premize intră în final în sistemul de educare şi de învăţământ, se înfăţişează ca o sarcină triplă, sfântă.”
Iar el continuă: “Ce s-ar alege în fine de toată simţirea de sine, cunoaşterea şi acţionarea în comunitatea umană, dacă n-ar putea să se unească în sfânta sarcină pe care şi-o asumă tocmai dascălul, educatorul, prin aceea că aduce, în comunitatea socială deosebită, împreună cu omul în devenire, în creştere, cu omul copil, un aşa numit serviciu comunitar în cel mai înalt sens.
Tot ceea ce putem şti în fond despre om şi despre lume, devine cu adevărat purtător de roade abia atunci când putem trece acestea în mod viu în cei ce vor forma lumea socială atunci când noi nu vom mai putea fi alături de ei cu munca noastră fizică.
Tot ce putem realiza artistic devine de abia atunci ceva suprem, când îl putem lăsa să pătrundă în cea mai înaltă artă, în care nu ne este oferit material artistic mort, precum lutul sau culoarea, în care ne este dat omul viu nedesăvârşit, pe care trebuie să-l aducem până la un anumit grad de desăvârşire în mod artistic, educativ.
Şi nu este oare o sarcină supremă, sfântă, religioasă, de a cultiva în educaţie divin-spiritualul, care apare şi se manifestă din nou, cu fiecare om ce se naşte? Oare acest serviciu de educare nu este cult religios în cel mai înalt sens al cuvântului? Oare nu trebuie ca toate trăirile noastre omeneşti cele mai sfinte, dedicate tocmai simţirii religioase, să se unească în serviciul la altar pe care îl realizăm atunci când încercăm să formăm, în copilul în devenire, divin-spiritualul omului ce ni se arată ca preexistent!
Ştiinţă ce devine vie!
Artă ce devine vie!
Religie ce devine vie!
este în fond educaţia, este în fond învăţământul.

Din alocuţiunea ţinută la serbarea de deschidere a Şcolii Libere Waldorf
la 7 septembrie 1919
cu cuvinte de deschidere de Marie Steiner
http://waldorf-educatie.ro/din-alocutiunea-tinuta-la-deschiderea-scolii-libere-waldorf-de-marie-steiner-partea-a-treia/
http://waldorf-educatie.ro/alocutiunea-la-deschiderea-scolii-libere-waldorf/



De-a lungul epocilor istorice au existat diferite idealuri educaţionale.

În Grecia Antică, idealul educaţional era gimnastul. Educaţia era concentrată, în aparenţă, pe educarea corpului fizic al elevului. Dar modelând corpul, se educa sufletul şi spiritul, pentru că se stăpânea arta de a percepe spiritualul prin educarea corpului. Profesorul grec îşi făcea elevul să se mişte astfel încât se punea, fizic şi spiritual, în armonie cu dinamica cosmosului.

Deşi a preluat mult de la greci, lumea romană era mult diferită de cea greacă. Romanii vor educa, prin cuvânt. Idealul educaţional roman era retorul. Profesorul roman educa prin cuvânt, corelând frumuseţea discursului cu conştiinţa acţiunii cuvântului asupra întregii fiinţe omeneşti. Romanul se adresează sufletului omenesc prin arte. El ştia: prin cuvânt se acţionează asupra corpului, sufletului, şi a spiritului şi o făcea în cunoştinţă de cauză. Se studiau retorica, poezia, gramatica, greaca, filozofia, geometria, etc.

În evul mediu, începând cu secolul XV, idealul educaţional este doctorul şi educatorul devine rector”. Pregătit într-un seminar, educatorul este acum înarmat cu „ştiinţă” şi simte nevoia să urce pe un podium, care îl situează artificial deasupra tuturor, pentru a ţine expuneri teoretice despre gimnastică şi cuvânt. El se simte erudit, se simte „doctor” şi se adresează numai minţii, numai intelectului. Baza educaţiei nu mai este viaţa şi spiritualul, ci ceea ce gândeau ei că este viaţa şi spiritualul.

În epoca preromantică J.J. Rousseau pleda pentru întoarcerea la natură în educaţie. Dacă facem abstracţie de felul cum a fost înţeleasă şi aplicată această întoarcere la natură, nu putem să nu-i recunoaştem perfecţiunea inspiraţiei. Întoarcerea la natură a omului, copilului, la natura înconjurătoare, cu tot ce are ea binefăcător este salutară.

Epoca capitalistă înscăunează propriul ideal educaţional: meseriaşul. Industria şi tehnologia dau buzna în viaţa omului modern. Fabricile aveau nevoie de mână de lucru calificată şi învăţământul se grăbeşte să o furnizeze. Aşa apare specializarea prematură şi unilaterală. Se renunţă la educaţie şi se trece la specializarea prin ucenicie la locul de muncă şi şcoli de meserii.

Educaţia şi învăţământul socialist coordonează predarea după relaţiile omeneşti curente (ponderea politicului). Educaţia şi învăţământul socialist aplică în procesul de predare relaţiile dintre adulţi, adică punerea copiilor în situaţia de învăţare a adultului, adică să se educe prin ei înşişi. Urmarea este înlocuirea educaţiei cu instrucţia (achiziţia de informaţie) şi moartea culturii.
Sistemul totalitar trebuia să-şi demonstreze validitatea prin producţii gigant şi atunci idealul educaţional devine specialistul, inginerul de masă. În 12 ani de şcoală se studiază tot ceea ce trebuie să aibe la bază un specialist, în anul întâi de facultate.

Nu toţi devin specialişti, iar rezultatul acestui tip de educare şi învăţământ îl vedem în jurul nostru: oameni având cultură generală, dar apatici, centraţi pe critică, „vigilenţi”, formali, superficiali, cu prejudecăţi, mortificarea culturii, devalidarea valorilor general umane şi tradiţionale.

Epoca contemporană are ca ideal educaţional expertul. Nu vrem să afirmăm aici, că expertul nu este necesar lumii moderne, ci să atragem atenţia că educaţia şi şcoala sunt gândite astfel încât finalitatea să fie expertul. Oare toţi avem nevoie să parcurgem etapele formării unui expert, începând cu clasa I ? Ştiaţi desigur că stabilirea competenţelor ce trebuie dobândite de elev, sunt stabilite în funcţie de idealul educaţional propus şi chiar din clasa I !

Sistemul de educaţie al cărui produs suntem, are faţa spre trecut şi spatele spre viitor, iar adevărata lui măsură este omul de pe stradă.

Soluţia reală este educarea şi instruirea unui individ liber şi deschis, moral, cu gândire vie, motivat, activ, creativ, care să poată face faţă oricărei schimbări, găsind soluţii morale adecvate.
Educaţia având ca ideal un astfel de om, este educaţia sănătoasă.


http://www.waldorfcluj.ro/index.php
Ileana Vasilescu
http://waldorf-educatie.ro/

 


Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com