Krishna poate fi situat în istorie cam cu câteva secole
înaintea lui Buddha;
![](https://lh3.ggpht.com/-Tm_7htGjmO0/UdE40PYtyxI/AAAAAAAAY4k/koiy_LMdeww/s320/krishna_18_full.jpg)
dar nu aceasta este ceea ce interesează
aici. Punctul esenţial este acesta: cu cât laşi să acţioneze mai
mult asupra ta cele două fiinţe, Krishna şi Buddha, cu atât mai
mult îţi dai seama că, dintr-un anumit punct de vedere,
învăţătura lui Buddha apare într-o lumină şi mai clară la
Krishna şi că ‒ după cum vom vedea îndată ‒ această revelaţie era
atunci pe sfârşite.
Krishna, în acest nume se concentrează realmente o strălucire
care a luminat evoluţia spirituală a omenirii timp de multe, multe
milenii. Dacă te adânceşti în tot ceea ce ar putea fi
desemnat ca Învăţătura, ca Revelaţia sa, observi înălţimi
sublime ale revelaţiei spirituale omeneşti şi ai sentimentul că nimic
mai perfect, nimic mai înalt n-ar putea exista. Revelaţia lui
Krishna este în felul ei un sumum care cu greu ar putea fi
depăşit.
![](https://lh3.ggpht.com/-WVByP_lH78E/UdE4p0jdIZI/AAAAAAAAY1Y/zoT0XKnBFlw/s200/-krishna-janmashtami-wallpapers-and-backgrounds-s-p-ibackgroundz.com.jpg)
Desigur, noi rezumăm în persoana lui Krishna o
învăţătură care a fost dată multor instructori, care au trebuit
să devină purtătorii ei înaintea lui. Dar tot ceea ce le-a fost
comunicat acestora timp de mii şi sute de ani mai înainte se află
reînnoit, rezumat şi completat în învăţătura pe care
a dat-o el poporului său. Când iei în considerare felul
în care vorbeşte Krishna în discursurile lui despre lumile
divine şi lumile spirituale, despre raporturile lor cu omenirea şi
despre cursul evenimentelor istorice, când îţi dai seama de
înălţimea spirituală la care trebuie să ajungi dacă vrei să
înţelegi sensul adânc al acestei învăţături, atunci
trebuie să recunoşti că în istoria ulterioară a omenirii nu mai
există decât un singur lucru cu care să poată fi comparat.
![](https://lh3.ggpht.com/-GG9U3X0L450/UdE4ogyloXI/AAAAAAAAY04/XaHwN4wbA7g/s200/1+%2528211%2529.jpg)
Se poate spune că, într-o anumită măsură, revelaţia lui
Krishna constituie o învăţătură ocultă, căci puţini oameni se pot
ridica la perfecţiunea interioară, la înălţimea spirituală
necesară pentru a înţelege aceste lucruri. Nu este necesar ca
aceste lucruri să le ţinem secret prin mijloace exterioare, să le ţinem
sub cheie; ele rămân oculte fiindcă majoritatea oamenilor este
incapabilă să se ridice la înălţimea necesară pentru a le
înţelege. Se pot răspândi punându-le la
îndemâna tuturor ‒ ele vor rămâne totuşi secrete.
Mijlocul de a şterge caracterul lor de ştiinţă ocultă nu este acela
de a fi răspândite printre oameni, ci de a înălţa
sufletele, pentru ca oamenii să se poată uni cu ele. Aceste lucruri
planează la o anumită înălţime spirituală, la care se mai adaugă
un anumit mod de exprimare, ce reprezintă un fel de culme spirituală.
Cine aude cuvintele unei astfel de revelaţii ar greşi dacă ar crede că
le-a înţeles, chiar dacă el este un savant, un erudit al
secolului al XX-lea. Îţi dai seama perfect de ce se spune azi de
către
![](https://lh3.ggpht.com/-fOz4MotNZv8/UdE4plroy7I/AAAAAAAAY1I/BC4iS0WTCto/s200/70049751_640.jpg)
foarte mulţi, că nu există o învăţătură ocultă; se spune
acest lucru pentru că, adesea, cei care emit această afirmaţie cred că
dacă deţin cuvintele au totul. Însă ceea ce este ocult constă
tocmai în faptul că respectivii nu înţeleg ceea ce au
înaintea ochilor.
Care este revelaţia adusă de Krishna?
Este ceva
ce n-a mai putut fi repetat niciodată după aceea, ceva a cărui
înălţime nu poate fi depăşită. Cine are înţelegere pentru
aceste lucruri îşi poate face o idee despre lumina spirituală ce
emană dinspre acea cultură din care a provenit Krishna, dacă lasă să
acţioneze asupra lui câteva mostre ce aparţin acestei culturi.
Trebuie însă lăsat ca ele să acţioneze în sens corect. Dacă
laşi să acţioneze în mod corect cuvinte precum cele din Bhagavad
Gita ‒ dăm mai jos doar câteva exemple ‒, în care Krishna
se referă la propria sa fiinţă, dobândeşti anumite cunoştinţe şi
încerci anumite sentimente şi senzaţii.
Astfel, Krishna spune (în cântul al
zecelea):
„Eu
sunt spiritul devenirii, începutul, mijlocul şi sfârşitul
ei.
Printre fiinţe sunt cea mai nobilă din toate. Printre fiinţe sunt
cea mai nobilă dintre tot ce a devenit. Printre fiinţele spirituale eu
sunt Vishnu, printre stele eu sunt Soare, printre luminatorii cerului
sunt Luna, printre elemente focul, printre munţi înaltul Meru;
sunt printre ape marele ocean şi printre râuri Gangele, printre
mulţimea de copaci eu sunt Ashvatta, sunt, în adevăratul sens al
cuvântului, stăpânul oamenilor şi al tuturor fiinţelor ce
trăiesc acolo, sunt şarpele cel veşnic dintre şerpi, cel care stă la
temelia existenţei însăşi.“
Să luăm o altă mărturie din aceeaşi civilizaţie, pe care o
întâlnim în Vede:
„Devaşii se adună in
jurul tronului celui
Atotputernic şi Îi cer cu evlavie să spună
cine este El însuşi. Atunci Atotputernicul ‒ Dumnezeul universal
în sensul vechii Indii ‒ răspunde: Dacă ar exista un altul ca
mine, m-aş descrie prin el. Eu sunt din eternitate şi voi fi în
întreaga eternitate. Sunt cauza primă a toate, cauza a tot ce se
află la vest, est, nord şi sud, cauza a tot ceea ce se află sus
în înalturi şi jos în adâncuri. Eu sunt totul
şi sunt mai bătrân decât tot ce există. Sunt stăpânul
stăpânilor. Sunt adevărul însuşi, sunt revelalia
însăşi, cauza revelaţiei. Eu sunt cunoaşterea, cucernicia, sunt
dreptatea. Eu sunt atotputernic.“
Şi iată ce se găseşte în acest foarte vechi document în
chip de răspuns la întrebarea: Care este cauza tuturor
lucrurilor?
„Această cauză a
lumii este focul, este Soarele
şi de asemenea Luna; este de asemenea
acest brahman pur şi această apă şi această creatură, cea mai elevată
dintre toate. Toate clipele şi toate săptămânile, toate lunile,
toţi anii, toate veacurile, toate mileniile, toate milioanele de ani au
ieşit din personalitatea sa ce radiază, pe care nimeni nu o poate
înţelege, nici sus, nici jos, nici împrejur şi nici
în centru, acolo unde ne găsim noi!“
Acestea sunt cuvintele care răsună în urechile noastre din
depărtarea acelor timpuri străvechi.
![](https://lh3.ggpht.com/-NWXfiSItI1o/UdE4vo1-CCI/AAAAAAAAY3Q/d61j5k0dCuE/s200/gita-136.jpg)
Dacă ne deschidem lor, dacă le
studiem în mod imparţial, ce sentimente trezesc în noi?
Tocmai am văzut ce spune Krishna despre el însuşi şi ceea ce este
spus despre Dumnezeul universal şi despre cauza lumii. Aceste cuvinte
şi aceste cunoştinţe sunt cele mai puternice, cele mai înalte
care au fost pronunţate vreodată şi ştim că în viitor nimic mai
grandios, nimic mai profund nu va putea fi spus vreodată. Omenirii i-a
fost adus ceva care trebuie să rămână, trebuie să fie primit aşa
cum este, care a ajuns într-un anumit fel la perfecţiune. Şi
peste tot unde, mai târziu, s-a reflectat asupra acestor lucruri
s-a crezut poate de cuviinţă ca ele să se formuleze în cuvinte
mai clare, să se exprime într-un alt fel, dar ele niciodată nu
s-au spus mai bine, niciodată! Iar cine ar avea pretenţia să le spună
mai bine ar fi mai mult decât îndrăzneţ.
Să considerărn mai întâi fragmentul din Bhagavad Gita
unde Krishna descrie propria sa fiinţă.
![](https://lh3.ggpht.com/-Rf0nP5dh2jc/UdE4olwla3I/AAAAAAAAY08/U-mE6Jjxygo/s200/1+%2528112%2529.jpg)
Ce descrie el în
realitate? Într-un mod foarte straniu, el vorbeşte despre sine ca
fiind Spiritul lucrurilor intrate în existenţă, ca fiind Vishnu
printre spiritele cereşti, Soarele printre stele, Luna printre
luminători, focul printre elemente etc. Dacă vrem să rezumăm
într-o formulă cuvintele sale, putem spune aşa: Krishna se
descrie pe sine ca Esenţa, Spiritul existent în toate, ca Fiinţa
cea mai pură şi mai dumnezeiască care poate exista. Aşadar peste tot
unde se pătrunde înăuntrul lucrurilor, unde se caută a se atinge
substratul, esenţa lor, se află Krishna. Să luăm, de exemplu, un anumit
număr de plante de aceeaşi specie şi să căutăm Fiinţa însăşi a
acestei specii, Esenţa invizibilă care se manifestă prin formele
vizibile vegetale. Care este această Esenţă a ei? Este Krishna! Nu
trebuie însă să ne-o reprezentăm
![](https://lh3.ggpht.com/-WTriwKnZwmc/UdE4u4bRNFI/AAAAAAAAY24/PFO51YI-w5g/s200/arjuna-krishna.jpg)
doar identică cu o plantă, ci ca
tot ce poate fi mai perfect şi mai pur în formă; astfel că unde
vedem o plantă nu avem doar Esenţa, ci de fiecare dată Esenţa în
forma cea mai pură, mai nobilă şi mai perfectă.
Despre cine vorbeşte aşadar Krishna? Despre nimeni altcineva
decât despre entitatea pe care omul o poate recunoaşte şi
în el însuşi, atunci când se cufundă înăuntrul
său; nu fiinţa sa vizibilă, aceea care ni se arată în viaţa de
toate zilele, ci aceea care se ascunde în spatele manifestării
trupeşti şi sufleteşti care ne apare de obicei. El vorbeşte despre
entitatea omenească care se află în noi, căci entitatea omenească
adevărată este una cu Universul. În Krishna nu avem cunoaşterea
care se manifestă egoist; în el se face trimitere la ceea ce este
mai elevat în om, la ceea ce se poate considera identic cu esenţa
care trăieşte în fiecare lucru.
Aşa cum vorbim noi astăzi, având în vedere altceva, aşa
vorbea
![](https://lh3.ggpht.com/-2xmJZ3HpAl4/UdE--RKoAYI/AAAAAAAAY5g/TNNhwECjv5Q/s200/010.jpg)
Krishna când se referea la
civilizaţia pe care o
reprezenta.
Când privim astăzi în noi înşine, mai
întâi întâlnim acolo Eul, aşa cum este el
descris în cartea mea
Cum se dobândesc
cunoştinţe despre lumile superioare? [26].
Faţă de acest Eu
obişnuit, noi mai deosebim şi un Eu suprasensibil, care nu se arată
simţurilor şi care apare ca fiind nu numai în noi, ci
răspândit în entitatea tuturor lucrurilor. Atunci
când vorbim de Eul nostru superior, de entitatea superioară care
se află în fiecare om nu este vorba de aceeaşi fiinţă despre care
spunem în mod curent „Eu sunt“, deşi nu avem două cuvinte
diferite pentru a le distinge. În gura lui Krishna ele ar fi
sunat diferit. El vorbeşte de entitatea sufletească a omului, în
sensul concepţiei de la acea epocă, cum vorbim noi astăzi despre Eu.
Cum a fost posibil ca ceea ce rostea Krishna să se asemene
atât de mult cu ceea ce exprimăm noi ca forma cea mai
înaltă de cunoaştere? Aceasta se explică prin faptul că în
mileniile care au precedat
![](https://lh3.ggpht.com/-vZSXk9D6QKk/UdE4vyH05mI/AAAAAAAAY3Y/Axfc_ZyU4Z4/s200/gita1.jpg)
civilizaţia din care provenea Krishna a
existat o cultură clarvăzătoare a omenirii, în care oamenii erau
obişnuiţi ca, atunci când examinau esenţa lucrurilor, să se
ridice la o contemplare clarvăzătoare. Şi această limbă, care răsună
spre noi în cântările Bhagavad Gitei, o putem
înţelege dacă o privim ca pe un sfârşit al vechii concepţii
clarvăzătoare despre lume, dacă ne este clar un lucru: atunci, în
acele timpuri de demult, în clipa în care omul se
transpunea în starea de conştienţă intermediară dintre somn şi
veghe, comună tuturor oamenilor, modul în care el se transpunea
în lucruri nu se asemăna cu cel care există astăzi în
contemplarea senzorială, unde lucrurile sunt aici şi omul se află
în afara lor; el se simţea revărsat peste toate fiinţele, se
simţea în toate fiinţele şi una cu toate fiinţele. El se
simţea unit cu ce era mai bun în lucruri, şi ce era mai bun
în el
![](https://lh3.ggpht.com/-Oq2C2yT-lvg/UdE4vEAfbMI/AAAAAAAAY3A/-lNLAPfAezE/s200/bhagavad_gita_by_vishnu108-d4i8abo.jpg)
era în toate lucrurile. Pentru a înţelege
cuvintele lui Krishna ce răsună spre noi din Bhagavad Gita
trebuie
părăsit spiritul şi sentimentele abstracte cu care este înzestrat
omul modern; trebuie să te transpui interior în acea stare de
suflet din vechile timpuri, pe care tocmai le-am caracterizat. Le putem
înţelege dacă ne întrebăm: Cum se vedea pe sine omul
în acele timpuri îndepărtate ale vechii clarvederi ? ‒ şi
dacă ne răspundem: În felul care poate fi dobândit astăzi
printr-o instrucţie spiritual-ştiinţifică, când omul îşi
eliberează corpul său eteric şi se simte ca dilatat, ca răspândit
în toate lucrurile şi fiinţele; în epocile vechi, omul se
afla în mod cu totul natural în această stare, care nu era
întru totul asemănătoare cu cea care se poate atinge astăzi prin
antrenamentul spiritual-ştiinţific.
![](https://lh3.ggpht.com/-ZYSnnFPXMJ8/UdE4ys96VCI/AAAAAAAAY4E/TTXp9aZkS0o/s200/krishna33.jpg)
În această stare, oamenii se
aflau transpuşi în mod cu totul natural. Şi atunci când
revelaţiile pe care ei le aveau erau exprimate în cuvinte
frumoase, minunate, ele apăreau sub forma pe care o
întâlnim la Krishna.
S-ar putea spune de aceea şi că Krishna le spunea semenilor: Eu
vreau să exprim prin cuvinte ceea ce au văzut cei mai buni dintre noi
când se aflau în stările de clarvedere şi vreau să descriu
raportul dintre ei şi lume aşa cum l-au văzut aceştia. Căci, în
viitor, oamenii nu vor mai fi astfel, şi chiar voi înşivă nu veţi
mai putea fi cum erau părinţii voştri. Eu vreau să descriu în
cuvinte ceea ce au văzut strămoşii noştri, ca să rămână pentru
mai târziu, căci oamenii nu
![](https://lh3.ggpht.com/-vC3sPsO2UcA/UdE4x6o4gaI/AAAAAAAAY4A/YlmuU5ILQsM/s200/krishna-arjun.jpg)
vor mai putea avea în mod cu
totul natural aceste viziuni. ‒ O exprimare aproximativă, în
cuvintele posibile la acea vreme, a ceea ce trăise timp de milenii
omenirea reprezenta revelaţiile lui Krishna. Ele trebuiau să
rămână şi pentru timpurile în care oamenii nu le mai puteau
contempla.
Şi celelalte cuvinte le putem privi astfel. Să presupunem că
în epoca în care Krishna îşi expunea revelaţia sa un
discipol l-ar fi întrebat pe un Maestru iniţiat: Spune-mi
Maestre, ce ştii că se află în spatele lucrurilor pe care le văd
ochii mei? Maestrul ştiutor ar fi răspuns atunci: În spatele
lucrurilor pe care le contemplă ochii tăi fizici, corporali, este
spiritul, suprasensibilul. Dar în timpurile vechi oamenii vedeau
încă în mod cu totul natural lumea suprasensibilă. Şi
regiunea suprasensibilă învecinată cu lumea noastră sensibilă
este domeniul etericului; acolo pătrundea privirea lor. Acolo este
cauza, izvorul a tot ceea ce este senzorial. Oamenii puteau vedea
atunci cauza lucrurilor. Eu nu pot exprima acum decât în
cuvinte ceea ce se contempla în mod direct atunci: era focul, era
Soarele ‒
![](https://lh3.ggpht.com/-xWMJ68Zay_U/UdE401yRjuI/AAAAAAAAY5I/5EEZiafznHo/s200/lord-vishnu-and-the-10-avatars.jpg)
dar nu sub forma în care ne apare Soarele actual, căci
ceea ce vede ochiul acum chiar şi pentru vechea clarvedere era
invizibil; globul alb, incandescent al Soarelui era întunecat şi
peste toate spaţiile se răspândeau efluviile, radiaţiile aurei
solare, desfăcându-se şi întreţesându-se în
imagini multicolore, însă în aşa fel încât ceea
ce se cufunda astfel în lucruri era totodată lumină creatoare,
era Soarele; şi la fel era Luna, care şi ea era privită cu totul
altfel, căci în ea se cuprinde în totalitate brahmanul pur.
Dar, ce este brahmanul pur?
Materialistul crede că inspirând
aer prin el omul nu respiră decât oxigen. Aceasta este o iluzie.
![](https://lh3.ggpht.com/-9VtWoxiW6JQ/UdE4sZH97QI/AAAAAAAAY2I/NijEMOyjmv8/s200/Bhagavad_Gita_Ch_2__22_P.jpg)
La fiecare respiraţie noi inspirăm spirit şi expirăm spirit. Ceea ce
trăieşte ca spirit în aerul pe care îl respirăm pătrunde şi
iese din noi. Pe vremea vechii clarvederi oamenii vedeau aceasta şi nu
credeau, precum materialistul modern, că noi nu inspirăm decât
oxigen. Ei ştiau că omul inspiră elementul eteric al spiritului, pe
„brahman“, de la care provine viaţa. Aşa cum azi se crede că viaţa este
întreţinută de oxigenul din aer, cei vechi ştiau că brahman este
cel ce întreţine viaţa; prin faptul că omul inspiră brahman, el
trăieşte. Brahmanul pur este cauza propriei noastre vieţi.
Şi cum sunt înălţimile ideatice spre care se avântă
această antică înţelepciune, tot atât de pură ca eterul şi
tot atât de luminoasă ca lumina? Oamenii de astăzi cred că
gândesc foarte subtil. Dar când vezi confuzia care domneşte
în explicaţiile lor nu mai resimţi niciun respect pentru
gândirea modernă şi în deosebi pentru gândirea
logică.
Aici trebuie deja să fac o scurtă paranteză pentru a explica
despre ce e vorba; poate părea cumva abstract, dar voi încerea să
fiu cât mai pe înţeles.
Să presupunem că ne apare în faţă un animal sălbatic, de
culoare galbenă, având coamă.
![](https://lh3.ggpht.com/-sWleZ0xxWzU/UdE4r2Xp0qI/AAAAAAAAY14/Yo7tBtMEso4/s200/Krishna-dec.jpg)
Numim acest animal leu.
Începem acum să ne întrebăm: Ce este un leu? Răspunsul
este: O fiară de pradă. Ce este o fiară de pradă? ‒ Un mamifer. ‒ Şi ce
este un mamifer? ‒ O fiinţă vie. Şi aşa mai departe... Procedăm mereu
ajutându-ne de un concept nou pentru a-l explica pe cel dinainte.
Majoritatea oamenilor cred mereu că fac dovadă de logică
întrebând la nesfârşit, aşa cum s-a arătat aici, ce
fel de animal este leul, mamiferul etc. Adesea când este vorba de
lucruri spirituale, chiar şi de cele mai înalte adevăruri
spirituale, se procedează în acelaşi fel. Şi aici, unde s-a
încetăţenit ca la sfârşitul unei conferinţe să se trimită
bileţele cu întrebări în scris, sunt oameni care
întreabă aproape invariabil aceleaşi lucruri: Ce este Dumnezeu?
sau: Care este începutul Lumii? sau: Care este sfârşitul
lumii? Oamenii chiar nu vor să ştie altceva decât: Ce este
Dumnezeu? Care este începutul lumii? Care este sfârşitul
lumii? Ei întreabă despre aceste lucruri aşa cum ai
întreaba: Ce este un leu? ş.a.m.d.
Oamenii cred că ceea ce este valabil pentru viaţa de toate zilele
este aplicabil şi pentru lucrurile
![](https://lh3.ggpht.com/-vPUyD1iYKcg/UdE41N0m5iI/AAAAAAAAY5A/eY_XmjOtrss/s200/om-namo-bhagwate-vasudevaya.jpg)
cele mai înalte ale
existenţei. Ei nu se gândesc că ceea ce caracterizează aceste
lucruri este tocmai faptul că nu se poate vorbi despre ele aşa cum se
vorbeşte în viaţa de toate zilele, că în legătură cu ele nu
se pot pune întrebările în acelaşi fel. Căci, mergând
în sus de la o noţiune la alta, de la leu la animal de pradă
ş.a.m.d., obligatoriu ajungi la ceva care nu mai poate fi descris,
când nu mai are sens să întrebi: Ce este aceasta? Căci
atunci când întrebi vrei să ai pe lângă subiect un
predicat. La un moment dat trebuie să existe însă o Fiinţă
supremă care nu mai poate fi explicată decât prin ea
însăşi. Întrebarea Ce este Dumnezeu? este fără rost,
în sens logic. Poţi merge ascendent până la superlativ;
superlativului nu-i mai poţi ataşa însă niciun predicat, căci
răspunsul care-l primeşti după aceea este: Dumnezeu este...; şi ceea ce
urmează a-l descrie pe Dumnezeu ar trebui să fie superlativul. Ar fi
cea mai stranie dintre contradicţiile posibile.
Faptul că această întrebare continuă să se pună şi astăzi
denotă înălţimea sublimă la care se
![](https://lh3.ggpht.com/-YKm-VeZaaaU/UdE4t_PZsGI/AAAAAAAAY2w/DsZTYDVbHek/s200/Sai.015.jpg)
arăta Krishna în
timpurile străvechi atunci când spunea: Devaşii se adună în
jurul tronului celui Atotputernic şi-i cer smeriţi să spună cine este
el însuşi. El atunci răspunde: Dacă ar exista altul ca mine, m-aş
descrie prin el. Dar el nu face aceasta, nu se descrie printr-un altul.
Cu aceeaşi smerenie şi devotament ca devaşii înşişi, am putea
spune, ne apropiem de această antică şi sfântă cultură indiană şi
ne minunăm de înălţimile grandioase ale logicii sale,
înălţimi la care ea a ajuns nu prin gândire, ci prin vechea
clarvedere, prin faptul că oamenii ştiau în mod nemijlocit că
atunci când ajungem la cauze întrebările încetează,
pentru că noi contemplăm cauzele. Rămânem în admiraţie
în faţa acestei învăţături care ne-a rămas din acele
timpuri îndepărtate, ca şi cum spiritele care ne-au transmis-o
vor să ne spună: Timpurile vechi, în care oamenii au avut
viziunea directă a lumilor spirituale, au luat sfârşit. În
viitor nu va mai fi la fel.
![](https://lh3.ggpht.com/-hbuCZXpqlUo/UdE42dXa0tI/AAAAAAAAY5U/zv6H-8ShIkI/s200/vishnu-vishwaroopam.jpg)
Dar noi vrem să fixăm în cuvinte
înălţimile la care ne putem avânta şi pe care altădată omul
le putea contempla prin clarvedere.
Astfel, în Bhagavad Gita, în Vede găsim consemnate toate
lucrurile pe care noi le putem rezuma, ca într-o apoteoză, la
Krishna, care nu pot fi depăşite, la care omul poate avea din nou acces
prin noua clarvedere, dar nu pot fi pătrunse cu ajutorul facultăţilor
dezvoltate de el mai târziu. De aceea, dacă se rămâne la
cultura actuală, care este o cultură de zi, o cultură a simţurilor,
suntem pe deplin îndreptăţiţi să spunem: Făcând abstracţie
de ceea ce se poate dobândi cu ajutorul unei clarvederi cucerite
printr-un antrenament riguros, cultura actuală nu ne va permite
niciodată să atingem acele antice revelaţii sacre cărora Krishna le-a
dat o expresie desăvârşită. Cert este însă că
evoluând, supunându-se unei instrucţii
spiritual-ştiinţifice sufletul le va putea cuceri din nou. Dar a ajunge
acolo pe căi naturale ‒ dacă mă pot exprima astfel ‒ cum a fost cazul
altădată, acest lucru nu mai este posibil pentru omenirea actuală. De
aceea, aceste adevăruri
![](https://lh3.ggpht.com/-1wDEAdkvmBs/UdE42BWY46I/AAAAAAAAY5Q/wfxf5E0PlxA/s200/young-krishna-on-lord-shivas-lap-AD85_l.jpg)
au mers descrescător. Dacă există câţiva
gânditori ca Fichte, Schelling şi Hegel, care şi-au limpezit
gândirea, dându-i cea mai mare puritate posibilă, aceste
învăţături, aceste lucruri pot apărea din nou ‒ deşi nu sub o
formă la fel de vie, nu cu amprenta personală pe care o aveau la
Krishna ‒ sub formă de idei, însă nu ca altădată, atunci
când oamenii le sesizau prin clarvedere. După cum am arătat
adesea în conferinţele mele, clarvederea timpurilor vechi a
dispărut în mod lent, gradual, în cursul timpurilor
postatlanteene.
Dacă luăm în considerare prima civilizaţie postatlanteeană,
vechea epocă hindusă, se poate spune: Despre ea nu ne-au rămas mărturii
scrise, căci pe atunci oamenii priveau încă în lumile
spirituale. Ceea ce i-a fost revelat omenirii altădată poate fi regăsit
doar prin citirea Cronicii Akasha. Aceea a fost o revelaţie
înaltă. Dar omenirea a decăzut mereu, tot mai mult, iar în
timpul celei de-a doua civilizaţii postatlanteene, în epoca
Persiei antice, ea nu mai percepea aceste revelaţii spirituale, care
continuau să existe, în puritatea lor iniţială. În cea de a
treia civilizaţie,
![](https://lh3.ggpht.com/-rC_YmqopAVA/UdE41DIWCvI/AAAAAAAAY44/fT5TW2Fg7VE/s200/pbaab031_lord_shiva_krishna_and_ganesha.jpg)
în epoca egipteano-caldeeană, ele existau
într-o formă şi mai puţin pură. Să nu uităm că din aceste trei
civilizaţii antice nu ne-a rămas ‒ şi nu numai de la popoarele care au
dat numele acestor civilizaţii ‒ nicio mărturie scrisă. Când
spunem epoca hindusă ne referim la o cultură de la care nu ne-a
parvenit niciun document. Tot aşa, de la perioada de cultură persană
veche nu ne-a rămas nimic scris. Documentele pe care le posedăm despre
ea sunt doar un ecou, un vestigiu transmis prin tradiţie. Abia
începând cu civilizaţia caldeo-babiloniană, deci din
perioada a treia de civilizaţie, suntem în posesia unor mărturii
scrise. Dar în timp ce se desfâşura civilizaţia persană,
paralel cu ea, în cultura hindusă avea loc o a doua perioadă; şi
în timpul civilizaţiei caldeo-egipteano-babiloniene în
India se derula o a treia perioadă de cultură şi abia acum au
început a se fixa evenimentele în scris. Însemnările
pe care le avem noi, de exemplu în Vede, provin abia din perioada
târzie a acestei a treia perioade de cultură.
![](https://lh3.ggpht.com/-heWKFQ4uGUo/UdE4uHE0DYI/AAAAAAAAY2o/oH2nwMYam2w/s200/Spirituality20.jpg)
Acestea sunt şi
scrierile care vorbesc despre Krishna.
Aşadar, când vorbim de documente scrise nu trebuie să ne
gândim că avem în faţă prima civilizaţie hindusă; căci tot
ce este cuprins în documente sunt însemnări făcute abia
în cursul celei de-a treia perioade de către vechii indieni,
fiindcă tocmai în această epocă facultăţile vechii clarvederi s-a
stins aproape complet. Aici sunt toate mărturiile pe care le putem
aduna despre persoana lui Krishna. De aceea, în aceste documente
vechii hinduşi ne redau lucruri care pot fi verificate prin
investigaţii exterioare. Atunci când studiem lucrurile în
profunzimea lor ne dăm seama că ele sunt în concordanţă cu
informaţiile pe care ni le dau documentele exterioare. Când
ajungem la sfârşitul celei de a treia vârste a lumii,
când oamenii pierduseră ceea ce avuseseră altădată, a apărut
Krishna ca să se păstreze mărturia despre ceea ce a trebuit să dispară.
Despre ce epocă vorbeşte deci tradiţia când spune despre
Krishna că a apărut în
![](https://lh3.ggpht.com/-JAKj7fW0EGs/UdE4rStVjhI/AAAAAAAAY1k/jqgWEy67yOk/s200/Conclusion-of-Bhagavad-Gita.jpg)
„a treia vârstă a lumii?“ Despre
aceeaşi epocă pe care noi o numim civilizaţia egipteano-caldeeană! Şi
doctrina indo-orientală a lui Krishna este în concordanţă
perfectă cu învăţătura noastră. Când antica clarvedere şi
toate comorile cunoştinţelor care au fost dobândite datorită ei
au început să dispară a apărut Krishna şi le-a revelat sub
formele în care ele puteau fi păstrate pentru epocile viitoare.
În acest mod Krishna reprezintă sfârşitul a ceva măreţ şi
puternic. Tot ceea ce s-a spus în ultimii ani în cercul
nostru se potriveşte perfect cu documentele orientale, dacă le citim
cum trebuie. Este un nonsens să vorbim aici despre „orientalism“ sau
despre „occidentalism“, căci importante nu sunt cuvintele acestea sau
acelea cu care propovăduim în Orient sau Occident, ci faptul că
noi vorbim cu înţelegere despre cele ce se vestesc. Cu cât
aprofundaţi mai bine mesajul a ceea ce a fost revelat în ultimii
ani cu atât veţi vedea mai bine că el este în acord cu
toate documentele Orientului.
Krishna marchează deci sfârşitul unei epoci.
Revelaţia lui Krishna constituie
rezultatul unui lung curent de evoluţie, sfarşitul unei epoci
îndepărtate de clarvedere, epoca de clarvedere primitivă a
omenirii. Rezumând încă o dată din acest
punct de vedere în legătură cu revelaţia lui Krishna, putem
spune:
Ceea ce s-a dobândit în cadrul acestei revelaţii
există în evoluţia omenirii tocmai prin aceasta, dar a ajuns la
un anumit apogeu şi el nu mai poate fi depăşit.
Anumite
învăţături primite cândva trebuie luate de-a lungul întregii evoluţii care urmează aşa cum au fost date
ele atunci.
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA139/GA139_CF05.html