Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

sâmbătă, 26 octombrie 2013

Cartea despre Dumnezeu si despre ingeri - Cartea lui Enoh

Şi a plăcut Enoh lui Dumnezeu
şi apoi nu s-a mai văzut,
pentru că l-a mutat Dumnezeu.
Geneză 5:24

În literatura angelologică, cu toate că există o mulţime de cărţi, două opere se detaşează prin forţa divină pe care o emană: Dialoguri cu Îngerul de Gita Mallasz şi Cartea lui Enoh. Ambele scrieri sunt „periculoase” şi bulversante pentru cei dogmatici, care pretind că sunt preocupaţi de spiritualitate. Pentru că ambele arată clar că se poate dialoga direct cu Dumnezeu şi cu Îngerii, fără vreun intermediar, fie el preot sau rabin. Din acest motiv, cele două cărţi sunt în mod deliberat „uitate” sau cenzurate, căci autorităţile religioase nu agreează textele care oferă o mare libertate celor care le citesc.

Unul dintre cele mai enigmatice manuscrise descoperite la Marea Moartă este Cartea lui Enoh, text considerat apocrif de către autorităţile bisericeşti. În urma unor îndelungate controverse, cercetătorii au ajuns la concluzia că aceasta a fost „cartea de căpătâi” a lui Iisus şi că El o ştia pe de rost, ceea ce explică numărul mare de pasaje din Cartea lui Enoh citate în Evanghelii.

Teologii experţi în Sfânta Scriptură au afirmat timp de sute de ani, în decursul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, că textele lui Enoh au fost scrise cu cel puţin 100 de ani şi cu cel mult 300 de ani după moartea lui Iisus. A existat o întreagă dispută asupra subiectului anteriorităţii Cărţii lui Enoh faţă de Evanghelii.
Însă descoperirea manuscriselor din cea de-a patra cavernă de la Qumran a permis stabilirea în mod ştiinţific a faptului că textele lui Enoh disponibile la ora actuală sunt anterioare cu cel puţin 200 de ani naşterii lui Iisus.

Una din implicaţiile majore ale acestei descoperiri este faptul că astfel se dovedeşte că Iisus era un foarte bun cunoscător al Cărţii lui Enoh, că aceasta era de fapt cartea Lui preferată, dacă ţinem cont de numărul frazelor „enohiene” care se regăsesc în rostirile Sale, aşa cum sunt ele relatate în Evanghelii. Mai mult, scrierile lui Enoh propulsează cititorul într-o nouă şi fascinantă dimensiune, cea a lumilor astrale. Ele conţin toate revelaţiile pe care ni le-au adus cercetările realizate în ultimii douăzeci de ani de către dr. Raymond Moody, dr. Elisabeth Kübler-Ross şi dr. Melvin Morse asupra fenomenului EGVM – experienţe la graniţele dintre viaţă şi moarte. De asemenea, revelaţiile cuprinse în Cartea lui Enoh sunt întru totul la unison, până în cele mai mici detalii, cu descoperirile lui Robert Monroe referitoare la experienţele extracorporale (ieşirile din corpul fizic în decursul dedublării astrale) – de pildă, fenomenul retrăririi in extenso a vieţii de până în acel moment (faptul de a-ţi revedea întreaga viaţa „defilând” prin faţa ochilor).

Cartea lui Enoh, lucrare apocrifă, reprezintă totodată una dintre cele mai vechi şi mai importante surse ale tradiţiei creştine în ceea ce priveşte descrierea îngerilor. Excepţional de moderne, cu implicaţii deosebit de importante datorită vechimii lor, dialogurile lui Enoh cu Dumnezeu şi cu Îngerii (Uriel, Gabriel, Mihail şi Rafael) reprezintă un document de importanţă capitală, care merită să fie citit de cât mai mulţi oameni.
Cartea lui Enoh era şi un text sacru evreiesc, înainte ca reformatorul evreu Simon Ben Jochai să o condamne vehement, în anul 70 d.C., împreună cu toţi cei care ar îndrăzni s-o citească. Motivul acestei mânii era acela că Alesul despre care vorbeşte Enoh semăna foarte mult cu Fiul Omului, cu Mesia despre care începea să se vorbească. Apoi, povestea Îngerilor care nu ezitau să flirteze cu fiicele oamenilor îl indignase profund. În antiteză, Iuda Tadeu, fratele lui Iisus, citează în mod deschis din Cartea lui Enoh în epistola sa redactată în anul 61, deci la aproximativ 30 de ani după moartea lui Iisus. Este un fapt logic, de vreme ce creştinii preţuiau foarte mult această scriere, care era inclusă în canonul biblic al acelor vremuri. Astfel, timp de aproape 300 de ani după Iisus, Cartea lui Enoh a fost neobosit copiată şi recopiată, ca toate celelalte pergamente cu scripturi sfinte. De-abia în anul 325, atunci când un prim conciliu ecumenic hotărăşte să compună Biblia şi să aleagă textele care vor deveni „publice” sau „ascunse” publicului, Cartea lui Enoh şi Cartea lui Tobias vor fi clasificate în categoria cărţilor cu conţinut secret. Cu toate acestea, Cartea lui Enoh îşi continuă cariera literară până când un exeget decide să întocmească un catalog critic al tuturor textelor „apocrife”. Italianul Filastrius din Brescia, indignat şi el de aceşti Îngeri ştrengari, o condamnă în catalogul său „raţional” de texte eretice „Liber de Haeresibus”. Un alt motiv al lui Filastrius pentru a-şi justifica verdictul l-a constituit prezenţa cu totul de neînţeles a frazelor rostite de Iisus, „copiate” în Cartea lui Enoh. După el, aceasta dovedea un singur lucru: redactarea ei era în mod obligatoriu ulterioară celor patru evanghelii ale lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan.
  În 1773 exploratorul scoţian James Bruce a găsit, într-o veche mănăstire din Abisinia (Etiopia), câteva copii intacte ale Cărţii lui Enoh. Acei călugări din deşert reproduceau cu fidelitate Cartea, din generaţie în generaţie, de îndată ce copiile lor se alterau, pur şi simplu pentru că în cadrul Bisericii Etiopiene Cartea lui Enoh era în continuare considerată o carte sfântă, care făcea parte din scripturile lor canonice. Bruce a adus cu el trei exemplare, unul pentru Universitatea din Oxford, unul pentru el însuşi şi încă unul pe care l-a oferit regelui Ludovic al XV-lea al Franţei.
În 1832, un cercetător găseşte, aparent întâmplător, în Biblioteca Vaticanului câteva fragmente dintr-o versiune în limba greacă.
În 1880, profesorul rus Popov găseşte o versiune moldovenească, incompletă, datând din secolul al XVII-lea
Ea va fi urmată, 6 ani mai târziu, de o alta găsită în Iugoslavia, mult mai importantă: profesorul Sokolov descoperă şi el, tot „din întâmplare”, în arhiva Bibliotecii Naţionale din Belgrad, o Carte a lui Enoh acoperită de praf. După o examinare lingvistică, manuscrisul îşi dezvăluie tainele: fusese scris într-un amestec de bulgară veche şi de sârbă medievală din secolul al XV-lea, numită şi „slavonă”, o limbă arhaică. Această versiune de la Belgrad va deveni Cartea secretelor lui Enoh, Cartea lui Enoh slavonă, sau Enoh 2.
Dar marea noutate consta în text: acesta era complet diferit de versiunea etiopiană (sau Enoh 1), fiind însă complementară acesteia.
Un an mai târziu, în 1887, săpăturile arheologice franceze realizate în situl egiptean de la Akhmin au dus la descoperirea unei copii a Cărţii lui Enoh în versiune greacă.
Fantastica descoperire a manuscriselor de la Qumran, din 1952, aveau să dovedească anterioritatea absolută a Cărţii lui Enoh faţă de toate celelalte texte creştine.
La întrebarea „Cum se explică faptul că extrase din Cartea lui Enoh se regăsesc în Noul Testament?”, Joszef Milik, un renumit specialist în manuscrisele de la Marea Moartă, a răspuns: „Nu ştiu. Sfântul Iuda îl citează până în cele mai mici amănunte, ceea ce demonstrează clar că în acele vremuri Cartea lui Enoh era considerată un text de referinţă”.
În noiembrie 1991, Profesorii James Robinson şi Robert Einsmann de la California State University din Long Beach au ţinut o conferinţă de presă la New York pentru a prezenta un nou manuscris de la Qumran, total necunoscut publicului. Prezentând peste 200 de fotografii ale unor fragmente din manuscris, cei doi experţi au comentat în faţa reprezentanţilor mass-media rezultatele muncii lor de asamblare şi de traducere a textului. Efectul senzaţional al acestei conferinţe a relansat imediat scandalul manuscriselor de la Marea Moartă, ţinute secrete, în cea mai mare parte a lor, de către Vatican.
„Cortina de fier” a căzut, îndeosebi după ce Huntington Library din San Marino, California, a decis să facă publice fotografiile acestor manuscrise. 
Concluzia care se impune de la sine este una singură: Cartea lui Enoh era într-adevăr cartea favorită a lui Iisus. De fapt, în Cartea lui Enoh regăsim prezenţa cristică într-un mod tainic, ca şi cum această scriere nu fusese decât o imensă repetiţie, un avertisment extraordinar dincolo de timp şi de spaţiu, adresat tuturor celor care îşi dau pur şi simplu osteneala de a deschide cărţile.
În ceea ce-l priveşte pe Enoh, tradiţia spirituală afirmă că a fost un mare iniţiat care a trebuit să realizeze legătura între cer şi pământ. El şi-a asumat sarcina dificilă a învăţării şi ghidării oamenilor, aplanând conflicte şi îndemnând mereu la bine şi la progres. El era numit „Pacificatorul”, fiind o fiinţă umană foarte evoluată spiritual. Acesta a fost probabil motivul pentru care Enoh „a fost luat în ceruri”, unde a primit iniţieri şi revelaţii secrete.
La revenirea sa, după cum afirmă tradiţia spirituală, „Enoh a rămas ascuns şi nici o fiinţă umană nu ştia unde anume el trăia, ce făcea şi care erau intenţiile sale”. 

"1.Iata cuvintele lui Enoh prin care el binecuvinteaza pe cei alesi si cei drepti care vor trai timpuri de mahnire profunda, cand vor fi respinse toate rautatile si toate nelegiuirile. Enoh, om drept care a mers in fata Domnului, cand ochii lui au fost deschisi si cand el a contemplat o viziune sfanta in Ceruri si a spus: "
Iata ce mi-au prezentat ingerii".
2. acesti ingeri mi-au dezvaluit toate lucrurile si mi-au dat minte sa inteleg ce am vazut, cele ce nu vor
avea loc in aceasta generatie ci intr-o generatie urmatoare, pentru binele celor alesi.
3. aceasta pentru ca eu am putut vorbi si discuta cu cel care va parasi intr-o zi locuinta sa celesta, Sfantul si Atotputernicul, Domnul acestei lumi.
4. Cel care va cobora o zi pe varful muntelui Sinai, aparand in tabernacolul sau si manifestandu-se cu
toata forta puterii Sale divine.
5. Toti cei prezenti vor fi ingroziti de spaima.

6. La fel pe tot pamantul vor fi cuprinsi de teama si groaza. Muntii se vor prabusi, colinele se vor
scufunda, ele se vor topi in fata Sa, ca ceara in fata flacarii. Pamantul va fi acopirit cu apa si vor pieri toti cei ce-l locuiesc, asadar toate fiintele vor fi judecate, toate chiar si dreptii.
7. Dar cei drepti vor obtine linistea; El ii va feri pe cei alesi si le acorda iertarea Sa.
8. Atunci ei vor deveni propietatea lui Dumnezeu; ei vor fi coplesiti de fericire si binecuvantare; splendorile Divinitatii ii vor lumina."


Mare forfotă în cer
"11 Un alt Înger, care mă însoţea, mi-a dezvăluit alte taine. El mi-a arătat începutul şi sfârşitul lucrurilor.
12 Am văzut astfel ceea ce se află sub Pământ, în fundul hăului şi în străfundul cerurilor, hambarele în care sunt rânduite vânturile, puterea lor calculată şi drămuită. Intensitatea luminii Lunii este supusă unor reguli. Cât despre stele, ele sunt organizate în constelaţii care poartă fiecare câte un nume.

13 Tunetul nu bubuie la întâmplare, nici trăznetul şi nici fulgerele care brăzdează cerul.
14 Căci tunetul face pauze când bubuie. El şi cu fulgerele sunt de nedespărţit şi complet supuse lui Dumnezeu.
15 Când fulgerul străluceşte, tunetul dă glas, dar Duhul îl potoleşte de îndată. Fenomenul este înscris în timp şi măsurat de o clepsidră; fiecare din ele este înfrânat de Duhul.
16 Duhul mării, masculin, este voinic şi o atrage cu puterea lui, silind-o să se retragă; astfel, ea este alungată şi risipită pe toţi munţii Pământului.
17 Duhul îngheţului este propriul său Înger, pe când duhul grindinei este un Înger al lui Dumnezeu.
18 Duhul zăpezii o lasă să cadă cu propria-i putere; este un duh deosebit, iar ceea ce
urcă din ea este o brumă numită "prospeţime".
19 Duhul ceţii nu se află în aceste hambare: el are unul numai al lui căci drumul său e glorios, atât în lumină cât şi în întuneric, atât iarna cât şi vara.
20 Duhul rouăi sălăşluieşte la hotarele cerului şi locuinţa sa este vecină cu hambarele ploii; ea cade atât vara cât şi iarna; norul ei şi cel al ceţii sunt întovărăşite.
21 Când duhul ploii se mişcă în afara hambarului său, vin Îngerii, deschid hambarul şi o scot afară; apoi, când se răspândeşte pe întregul Pământ, ea se uneşte cu apa care este deja pe el.
22 Într-adevăr, apele le sunt hărăzite locuitorilor Pământului, căci ele constituie o hrană trimisă de Dumnezeu. De aceea, ploaia este supusă controlului Îngerilor.
23 Am văzut toate acestea pe drumul care duce spre locuinţa celor drepţi."


Mântuirea nu poate fi obţinută cu aur 
"1 După toate aceste viziuni a ceea ce este ascuns am înţeles şi tainele viitoare ce se află în
ceruri,
2 căci am văzut munţi de fier, de cupru, de argint, încă unul de aur, unul de cositor şi altul de plumb.
3 L-am rugat atunci pe Îngerul care mă însoţea să-mi explice, ceea ce el a făcut de îndată:
4 „Tot ceea ce ai văzut va sluji puterea trimisului lui Dumnezeu, pentru ca El să fie puternic pe Pământ”.
5 Apoi, acest Înger al păcii a luat din nou cuvântul şi mi-a spus: „Aşteaptă încă puţin şi toate tainele Duhului îţi vor fi dezvăluite.
6 Aceşti munţi vor fi înaintea Alesului ca ceara în faţa focului şi ca apa care cade pe ei. Ei se vor înmuia şi vor aluneca până la picioarele Lui.
7 Mântuirea nu se va obţine nici cu aur, nici cu argint şi nu va fi nici o scăpare.
8 Fierul nu va mai fi disponibil pentru a face războaie şi nimeni nu se va mai putea pune la adăpost. Bronzul nu va mai fi de folos, la fel şi cositorul care-şi va pierde toată valoarea. Cât despre plumb, el va fi uitat.
9 Toate aceste metale vor dispărea de pe suprafaţa Pământului atunci când Alesul va apărea în faţa Duhului Sfânt.”






sursa
http://angelinspir.ro/enoh/
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cartea_lui_Enoh
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com