Dumnezeu ca bărbat este Înţelepciune, Dumnezeu ca femeie este Iubire

Când răsfoim istoria rasei noastre, întâlnim în special nume de mari bărbaţi, de mari conducători, scriitori, mistici, Maeștri, și de puţine ori întâlnim nume de mari femei.

Motivul constă uneori în subestimarea care a existat o vreme faţă de sexul feminin, dar în majoritatea cazurilor, motivul este ceva superior și este că atât în ceea ce este mare, cât și în ceea ce este mic, natura are aceleași legi.

Bărbatul este diferit de femeie de când i-a creat Dumnezeu. În Creaţie forţa masculină o completează pe cea feminină, dar sunt diferite. Pentru a înţelege cu adevărat ce înseamnă a fi femeie, trebuie să studiem Eternul Feminin Cosmic în Univers și în Natură, unde se vede cum acţionează Mama Divină. Principiul masculin este polul proiector, cel care dă. În timp ce principiul feminin este polul receptor, cel care are grijă, coloana templului. Din acest motiv bărbatul a avut în societate un rol mai activ, iar femeia un rol mai pasiv.

Când citim „Marii Iniţiaţi” de Édouard Schuré, apare dorinţa de a scrie despre

Marile Iniţiate și de a scormoni printre cunoștinţele și secrete lor pentru a ști ce le-a ridicat, cum s-au trezit, cum erau ca femei, ca soţii, ca mame, și care erau secretele pentru a face din căsnicia lor instrumentul magic pentru a reînvia.

Au existat multe femei atât de curajoase și admirabile, mulţi bărbaţi atât de grandioși în istorie, iar în spatele fiecăruia există o mare femeie. Dar de multe ori, chiar din cauza rolului lor feminin, istoria nu le-a cunoscut. În plus, așa cum ne spune Maestrul Kwen Khan, culturile au fost mereu falice și prin urmare există Patriarhi și nu Matriarhi, deși în istorie am văzut de toate, dar aceasta este natural, urmând modelul divin conform căruia rolul masculin este cel care se înfruntă cu societatea, în timp ce femeia este cea care, din spate sau din interior, îl însufleţește sau îi dă viaţă, ca Mama care îl poartă pe copil în întunericul pântecului său.

Nu era Ankesenamon unită cu Tutankamon? Nu se afla tăcută Serafina în spatele marelui Cagliostro? Nu era Theano în spatele Maestrului Pitagora? 

Nu era Yasodhara în spatele marelui Budha? Și Sephora în spatele lui Moise? Și Sarah în spatele lui Avraam? 

Nu era Maria Magdalena în spatele lui Iisus Cristos?

Prin însăși natura ei, femeia se naște cu simţul sacrificiului. Normal este să vezi o mamă iubindu-și fiii, având grijă de ei, dându-și viaţa pentru ei dacă este nevoie. Dar acest mod de a acţiona înnăscut ar trebui extins nu doar la fii, ci la întreaga umanitate. Un astfel de exemplu este modul de a acţiona al marilor femei care ne vin în amintire și inclusiv nume necunoscute de femei care fără să facă zgomot lucrează neîncetat. Luptătoare care pe câmpul de bătălie nu au dat și nu dau niciodată un pas înapoi. Femei care, ca mari martire tăcute, s-au preschimbat în izvoare de înţelepciune și în adevărate reprezentante ale eternului feminin.

Deodată răsună în timp nume de femei minunate ca Nefertiti, Nefertari,

prinţesa egipteană Mutemuia, Tiyi (soţia lui Ramses al III-lea), Sibila din Cumas, Regina Kunti (mătușa lui Krishna), Sarasvati și Nichdali (discipole ale lui Krishna), Regina din Saba, Serafina, Prisca, Maximilla, Flora, sclava creștină Blandina, Fátima, Sfânta Lucia, Blavatsky, Maria Antoaneta, Maria din Antilla, Sfânta Ursula, maestra gnostică Marcelina, maestra maya Maria Pastora, Sfânta Brigitta, prinţesa tibetană Yeshe Tsogyel (soţia lui Padmasambhava), Maria Proorociţa, Teoclea (discipola lui Pitagora), grandioasa pitonisă a Oracolului din Delphi numită Divinus, regina Syamavati și servitoarea ei Uttara (ambele discipole ale lui Budha).

În Evangheliile Apocrife, de exemplu, avem învăţăturile mai multor femei ca Salomeea, Martha, Maria, Eva și însăși Maria Magdalena.

Buddha ne spune cu privire la femei: „Nu există diferenţă între bărbat și femeie în căutarea Drumului Iluminării. Chiar dacă este femeie, dacă se decide să caute iluminarea va ajunge să fie o femeie eroică pe Drumul Adevărului...Adevărata semnificaţie a vieţii de familie se află în a merge pe Drum ajutându-se reciproc. Chiar dacă ar fi o femeie obișnuită, dacă se hotărăște să urmeze Drumul...și are mari năzuinţe, se poate transforma într-un mare discipol al lui Buddha”.

Să călătorim acum de-a lungul unor crâmpeie de istorie pentru a cunoaște numele unor femei remarcabile din lumea cunoașterii și a esoterismului:

SAMMURAMAT

Născută în Asiria, în secolul IX înainte de Cristos, Sammuramat a fost o femeie excepţional de tare și puternică, în asemenea măsură că obișnuia să-și însoţească soţul pe câmpul de bătălie și să participe la luptele corp la corp, împreună cu el, ajutând astfel la cucerirea și la expansiunea controlului Babiloniei asupra restului ţărilor vecine. Se spune că ei i se datorează restabilirea frumuseţii capitalei Babiloniei, numită pe atunci Babilon, după primul său atac.

THEMISTOCLEA

Foarte vechi surse de informaţie istorică indică femeia ca având un rol central și important în dezvoltarea cunoștinţelor pitagoreice în general. Se știe că Pitagora a primit cea mai mare parte a cunoștinţelor sale etice și doctrinare de la Themistoclea, preoteasa din Delphi. Multe dintre frazele textuale ale lui Pitagora proveneau direct de la ea.

THEANO DIN CROTONA

Soţia lui Pitagora. Cu această căsătorie Pitagora și-a pecetluit realizarea operei sale. Ea a fost membră, împreună cu cei trei fii ai săi, a cultului pitagoreic original. Există un document atribuit lui Theano din Crotona, care reflectează asupra unor foarte profunde subiecte de metafizică. De asemenea a scris un mare număr de cărţi pe teme de: Căsătorie, Sex, Femeia și Etica superioară. După ce a murit Pitagora, ea a fost centrul ordinului pitagoreic. Un autor grec citează ca pe o autoritate opinia ei despre doctrina Numerelor.

DIOTIMA DIN MANTINEA

Această remarcabilă femeie înţeleaptă a fost una dintre Maestrele directe ale lui Pitagora, care a învăţat la picioarele imensei sale cunoașteri a Doctrinelor Secrete. Mare filozoafă. Era expertă în artele iubirii. În Dialogul Banchetului sau al Iubirii al lui Platon este menţionată și Socrate spune că îi datorează tot ce știe.

ASPASIA DIN MILET

A fost o mare și influentă femeie intelectuală, activă în cercurile politicii și filozofiei, pe vremea filozofului Platon. A fost în strânsă relaţie cu cercul filozofic al lui Pericle. Acesta din urmă, puternic și popular lider din Atena, a rămas impresionat de profunzimea și integritatea acestei femei, care a devenit soţia lui. Aspasia avea o profundă cunoaștere politică. Filozofii epocii au numit-o „strălucita și renumita ministră a elocvenţei”. Socrate însuși o vizita pe această femeie cât de des putea pentru a învăţa de la ea știinţa Retoricii.

AESARA DIN LUCANIA

Această mare femeie a făcut parte din ultimele grupuri filozofice pure născute din Pitagora. A trăit aproximativ în jurul anului 425 d.Ch. S-a interesat mai mult decât orice să dezvolte principiile Armoniei Cosmice, care includ: Geometria, Aritmetica, Muzica și Cosmosul. Toate acestea bazate pe mari principii etice de fond. Aesara a spus ceva foarte interesant: „Analizând natura sufletului, putem ajunge să știm care este corecta justiţie individuală, familială și socială”.

PERICTIONE

A scris o carte intitulată „Despre Armonia Femeii”, care dezvăluia înţelepciunea și cunoștinţele Sacerdoteselor antice.

ASCLEPIGENIA DIN ATENA

A fost o mare magiciană și teurgă, contemporană cu Hypatia din Alexandria. S-a concentrat pe a învăţa și înţelege principiile secrete care guvernează universul. A afirmat că cunoștinţele sale proveneau în mare parte de la filozoful Platon. Istoria știe că a fost fără îndoială o mare mistică.

FALASIFA

Filozofia islamică începe cu o tradiţie care se numește Falasifa, dar era în realitate o femeie înţeleaptă. Probabil că identitatea ei a fost ascunsă din cauza greșitelor interpretări date Coranului și care au făcut să se creadă că femeia nu are valoare ca bărbatul.

CATHERINE DIN SIENA

A fost considerată cea mai mare mistică italiană. S-a implicat profund în chestiunile bisericii și politicii renascentiste, încercând să îmbunătăţească situaţia de decădere care se vedea deja în acele timpuri. Prin toate acestea s-a pus în grav pericol de moarte. Tot ce spunea în discursurile ei era bazat în mare măsură pe o cunoaștere care se învecina cu ocultul. A fost mereu considerată o mare filozoafă în cadrul tradiţiei mistice creștine.

Datorită dârzeniei și fermităţii ei, mulţi au fost cei care au urmat-o.

LUISA OLIVA SABUCO DE NANTES

A fost una dintre cele mai mari scriitoare ale secolului XVI. Și-a bazat filozofia despre natura umană pe cosmologii medievale. Acestea susţin că fiinţele umane suntem un Microcosmos în cadrul unui Macrocosmos, fondându-se pe cei mai importanţi filozofi ai antichităţii. A fost profund cunoscătoare a știinţei medicale și a studiilor anatomice ale timpului său.

MARIE LE JARS DE GOURNAY

În Franţa, această remarcabilă femeie a scris o carte despre filozofie morală, avansând net înaintea timpului său, căci pe atunci o asemenea formă de a gândi era considerată erezie. Este una dintre primele femei care a revendicat faptul că bărbaţii și femeile au un loc concret în viaţă și că nu sunt nici mai buni nici mai răi, ci complementari.

JEANNE MARIE BOUVIER DE LA MOTTE-GUYON

În secolul XVII, mistica franceză Jeanne Marie a fost cunoscută sub numele de „Madame Guyon”. Văduvă de la 28 de ani, începe să își predice filozofia asupra misticismului în sudul Franţei.

A introdus doctrina contemplaţiei, adusă din Orient în Occident. Această formă de adorare contemplativă încerca mai ales să scoată mintea din lucrurile materiale și să o concentreze asupra divinului. Ideile sale au aprins mânia Arhiepiscopului de Paris, care a închis-o în anul 1688 pentru un an, fiind eliberată datorită influenţei soţiei Regelui. A fost trimisă din nou la închisoare în 1695 din cauza lucrărilor sale scrise și a fost ţinută prizonieră timp de 8 ani îndelungaţi. Când a fost eliberată i s-a cerut, ca și condiţie, să plece din Paris. În ciuda a tot ce se întâmplase, și-a continuat doctrina până la sfârșitul zilelor ei.

HILDEGARD VON BINGEN

Această femeie a fost una dintre cele mai prolifice compozitoare și muziciene ale Epocii Medievale. S-a născut într-o familie nobilă, în Germania, în 1179. Predica Sacrul și a experimentat viziuni profunde ale divinului de când era o copilă de 3 ani. A fost pricepută în cunoașterea ierburilor medicinale, predare, organizarea mănăstirilor, studii, scrieri, iluminări, manuscrise secrete, compoziţii variate etc. A realizat manuscrise foarte valoroase despre relaţiile umane și despre felul în care cineva se poate înţelege mai bine cu aproapele. De asemenea, a fost o neliniștită cercetătoare a tot ceea ce a trecut prin viaţa sa.

SFÂNTA BERNARDETTE

Sfânta Bernardette s-a născut la 7 ianuarie 1844 în orășelul Lourdes, în frumoșii munţi ai Pirineilor francezi. La botez i s-a dat numele de Marie-Bernard, dar de mică era numită cu diminutivul „Bernadette”. A fost profund religioasă, exemplu de umilinţă, sacrificiu și încredere în Dumnezeu.

În perioade de frământare și tristeţe, Bernadette obișnuia să spună: „Când emoţia este prea puternică, îmi amintesc cuvintele Domnului nostru, «Sunt Eu, nu te teme»”. Atunci de îndată mulţumesc pentru respingerea și umilinţele primite de la Superioarele și tovarășele mele pentru această mare graţie. Iubirea Bunului Maestru este cea care va face să dispară arborele orgoliului din rădăcinile sale rele. Cu cât mă fac mai mică, cu atât cresc în inima lui Dumnezeu”.

Există multe alte femei înţelepte şi cu conştiinţă, ca Helena Petrovna Blavatsky, Maestră de origine rusă, care a avut misiunea de a aduce esoterismul din Orient în Occident, explicând înţelepciunea antică într-un mod mai intelectual, pe gustul Occidentului.

Şi astfel am putea vorbi de multe alte femei, înţelepte, iniţiate sau Maestre. Acum vom aprofunda puţin mai mult viaţa a 5 mari Maestre. 

Cinci femei care atrag atenţia noastră și, chiar dacă timpul, circumstanţele, vieţile lor au fost diferite, toate coincid într-o privinţă: viaţa lor se rezumă la cuvântul Sacrificiu.

Aceste femei sunt: Sfânta Teresa de Jesús, Ioana d’Arc, Hypatia din Alexandria, Sfânta Eulalia 

și Maria Magdalena.

Sfânta Teresa de Avila s-a născut în 1515. De mică îi plăcea să citească vieţile sfinţilor și martirilor și dorea în inima ei să sufere martiriul pentru a se apropia de Dumnezeu. Când avea 13 ani mama ei a murit și s-a atașat atunci de Mama Divină, dându-i apoi viaţă în interiorul ei. Cu privire la aceasta, ea scrie: „Am mers la o icoană a Doamnei noastre și am implorat-o cu multe lacrimi să fie mama mea. Și se pare că deși s-a făcut cu simplitate, m-a acceptat, pentru că am cunoscut-o pe această Fecioară suverană în măsura în care m-am încredinţat ei și în cele din urmă m-a întors la ea”. Tereza de Jesús avea viziuni terifiante ale infernului, care îi întăreau dorinţa de a fi pe deplin și doar a lui Dumnezeu. Sfânta Teresa a luptat pentru a recupera adevăratul misticism și simplitate a ordinului din Carmel. Pentru aceasta a fost ajutată de un mistic, Sfântul Ioan al Crucii, cu 20 de ani mai tânăr decât ea. Ei au făcut reforma carmeliţilor desculţi, care consta în a-i converti pe carmeliţi în asceţi, în persoane mai spirituale, mai simple și în a fi de acord să aibă contact fizic și cu lumea. Pentru vechii carmeliţi contactul cu lumea, la fel ca și acela cu corpul fizic, erau păcătoase. Atât Sfânta Teresa de Jesús cât și Sfântul Ioan al Crucii s-au remarcat în mediul poeziei și din acest motiv au început să devină faimoși. Într-un concurs de poezie, duel viu de improvizaţie de versuri, Ioan a învins-o pe Teresa cu foarte renumitul vers: „trăiesc fără să trăiesc în mine și năzuiesc la o viaţă atât de înaltă, încât mor pentru că nu mor”. Ea a făcut apoi un poem inspirat de acest refren. Sfânta Teresa a scris o carte grandioasă cu caracter mistic intitulată „Castelul Interior sau Lăcașurile”. În această carte, Sfânta Teresa ne face să vedem ceea ce ea numește suferinţa dezirabilă. Teresa spune: „Este atât de mare suferinţa încât mă face să mă tângui, dar nu vreau să dispară. Nu este o durere fizică, ci spirituală...Aceasta pare un foc ce fumegă...face să crească durerea în asemenea măsură...” Sfânta Teresa spunea că focul îi străbătea inima ca o săgeată și când a murit fizic, cu mare surpriză s-a văzut că realmente avea o gaură în inimă.  Dacă există în lume o istorie legendară, ale cărei fapte atrag întreaga umanitate, aceasta este cea a Ioanei d’Arc, supranumită Fecioara din Orleáns. Dacă există, nu doar în Franţa, ci în întreaga lume, o figură eroică, admirată pentru faptele sale vitejești extraordinare, aceasta este Ioana d’Arc. O tânără femeie care, ghidată de mâna divină, a fost protagonista celor mai strălucite succese pe care le poate obţine vreo femeie. Ioana d’Arc a trăit din 1412 până în 1431. S-a născut într-o familie umilă. S-a remarcat mereu prin generozitatea sa și prin inteligenţa sa vie și trează, prin talentul și intuiţia înnăscute și prin oportunitatea apariţiilor sale, despre toate acestea dând o bună dovadă de-a lungul vieţii sale. Această femeie cu înţelepciune divină nu a știut niciodată să citească nici să scrie. De foarte tânără, pe Ioana d’Arc o întristau profund știrile care ajungeau la urechile sale despre acele îngrozitoare bătălii în care mureau sute dintre compatrioţii ei. Astfel că această mistică războinică a fost trimisă de Dumnezeu pentru a salva Franţa în niște momente în care domnea haosul și teroarea și în care invazia engleză ameninţa să distrugă ţara. Misiunea acestei Fecioare, pe care însuși Arhanghelul Mihail i-o dăduse, era aceea de a elibera Franţa de opresiune. În timpul acestei misiuni a fost mereu ghidată de acest Arhanghel și de Sfânta Caterina.

Hypatia s-a născut în Alexandria, oraș din Egipt, și a trăit din 375 până în 405 d.Ch.

A primit de la tatăl său Teon o educaţie timpurie în matematică și astronomie. Teon a iniţiat-o pe fiica sa în ambele materii pe când preda la Museum, dar ea a învăţat filosofia în școala neoplatonismului.

Către anul 400 d.Ch., Hypatia a devenit conducătoarea acelei școli și preda operele filozofilor presocratici, ale lui Platon și ale neoplatonismului. Deţinea rara onoare de a primi o plată din fondurile publice, din partea guvernului creștin din orașul Alexandria, cu scopul de a conduce școala, în ciuda faptului că era atât esoteristă cât și femeie.

Hypatia din Alexandria este binecunoscută pentru comentariile sale cu privire la trei mari opere matematice al timpului său, în special „Syntaxis Matematica” a lui Ptolemeu. De asemenea este cunoscută datorită cărţii sale numită „Almagesto”, care în arabă înseamnă „cel mai mare”. Putem reconstitui filozofia pe care ea o preda datorită unei colecţii de epistole scrise de elevii săi, în special de către Synesio. Acesta a călătorit de la Cyrene la Alexandria cu scopul de a avea privilegiul de a învăţa de la Hypatia. Conform uneia dintre scrisorile lui, „Hypatia se bucura de un asemenea renume, că reputaţia ei părea literalmente incredibilă”.

Viaţa Sfintei Eulalia se petrece în Spania, în primii ani ai creștinismului, între secolele I și III. Și pe atunci începeau disputele din cadrul Bisericii care se creaseră cu protectoratul din Roma. Unele persoane doreau să apere originalitatea învăţăturilor lui Iisus, iar altele nu. Una dintre apărătoarele mesajului original al Salvatorului Iisus sau V.M. Aberamentho, era Sfânta Eulalia.

Sfânta Eulalia s-a distins de foarte mică prin caritatea sa și prin intensele sale năzuinţe spirituale. Suferea din cauza nedreptăţii celor care erau oprimaţi și torturaţi pentru că vroiau să păstreze cunoașterea adevărată. Împăratul roman a proclamat în anul 303 persecuţia creștinilor, aplicându-le torturi îngrozitoare. Tânăra Eulalia cunoștea aceste acte cu care Dacian, guvernator de Barcelona, îi martiriza pe oamenii din orașul său.

Vitejia tinerei Eulalia dezlănţui mânia lui Dacian care a ordonat să-i fie smulse hainele și să fie biciuită cu mare brutalitate. Dar Sfânta Eulalia spunea: „Loviţi-mă cât vreţi. Dumnezeu este în mine și Dumnezeu îmi dă putere”. A fost dusă atunci în faţa pretorului romanal orașului unde a fost acuzată de erezie de către Episcopi și Arhiepiscopial.

Acestei curajoase femei i s-a smuls pielea cu gheare de fier, i s-au ars axilele și alte părţi ale corpului. Au turnat plumb lichid pe capul și pe membrele ei și a fost lansată pe o pantă în interiorul unui butoi plin de cuie și sticlă spartă. Rănile i-au fost spălate cu oţet și i-au ars ochii cu lumânări aprinse. Dar ea continua să spună: „Ardeţi, tăiaţi și sfârtecaţi membrele făcute din pământ, dar sufletul meu nu se poate distruge”.

O lăsăm la urmă pe femeia femeilor, un suflet minunat care ne-a lăsat prin viaţa sa, ca și însuși Iisus, o învăţătură eternă pentru această umanitate și pentru cele viitoare: Maria Magdalena.

Tradiţia orală o identifică pe Maria Magdalena ca pe o prostituată care îl vede pe Iisus, plânge la picioarele lui, îl spală cu lacrimile ei, îl usucă cu părul ei și sparge un mic vas de alabastru pentru a-l parfuma. Totuși Maria Magdalena nu a fost prostituată, ci aceasta este o imagine anulată care a trecut de-a lungul istoriei datorită intereselor religiilor care apărau celibatul. Dar este adevărat că Iisus i-a scos cele șapte păcate capitale și Maria Magdalena s-a iluminat trăind printre apostoli.

Maria Magdalena apare ca Maria în texte, pentru că Magdalena vine de la Magdala sau Magadán, care este un nume etnic. Pe când Iisus naviga pe marea Tiberiadei, a ajuns în Magadán, se întâlnește cu Maria Magdalena, care se îndrăgostește de Salvator, se transformă pe sine însăși, se purifică și îl urmează pentru totdeauna.

Maria Magdalena este o mare Femeie Înviată, simbol al absolutei căinţe spirituale. Maestră a umilinţei și exemplu de regenerare feminină în cel mai complet sens al cuvântului. Exemplu pentru orice femeie, căci în fond, toate femeile avem o Maria Magdalena care într-o zi va trebui să simtă că moare de remușcare și de acolo va ieși femeia adevărată, demnă reprezentantă a eternului feminin.

 

Pentru ca o persoană să ajungă să fie mare, fie că este bărbat sau femeie, este nevoie de un ingredient special și indispensabil: SACRIFICIUL. Am putut vedea, aplecându-ne asupra vieţii tuturor acestor femei, că într-o formă sau alta, linia conducătoare a vieţii lor era sacrificiul, iubirea și fidelitatea faţă de Dumnezeu.

 Femeia cea mai mare dintre toate, deţinătoarea tuturor perfecţiunilor şi Maestra noastră Universală este BINECUVÂNTATA MAMĂ DIVINĂ. EI i-am dedicat aceste rânduri şi EI ne rugăm pentru protecţie şi ghidare eternă. Pe ea o rugăm să-şi ridice vălul şi să ne introducă în inimă toate misterele ei.

Dedicăm această lucrare Mamei Divine care, cu inspiraţia și inepuizabila ei iubire, este muza ce îl inspiră pe orice sincer căutător al Luminii.

 

Guillermina Sánchez Bautista
Ianuarie 2009

Scris de Editor VOPUS  

http://www.vopus.org/ro/gnoza-gnosticism/mari-personalitati/marile-initiate-gnostice.html