Personalități pe care le prețuim despre limba română.
“Limba română la sine acasă e o
împărăţie bogată, căreia multe popoare i-au plătit banii în aur. A o
dezbrăca de averile pe care ea le-a adunat în mai bine de 1000 de ani,
înseamnă a o face din împărăteasă cerşetoare…” Mihai Eminescu
“Pentru mine, limba română e distanța dintre inimă și umbra ei, care se numește suflet.” Fănuș Neagu
“Limba română este patria mea. De aceea,
pentru mine, muntele munte se numește, de aceea, pentru mine, iarba
iarbă se spune, de aceea, pentru mine, izvorul izvorăște, de aceea,
pentru mine, viața se trăiește.” Nichita Stănescu
“Orice ar fi, pasiune sau dorință, sete
sau foame de experiență reală, toate acestea se pot exprima în limba
română prin cuvântul dor, care a devenit expresia oricărei dorințe și
care implică ființa umană în totalitatea sa.” Mircea Eliade
“Limba română are virtuți complete,
adică poate fi vehicol a tot ce se întâmplă spiritual în om. E foarte
greu de mânuit. Prin ea poți deveni vultur sau cântăreţ de strană. Limba
română are toate premisele valorice pentru a deveni o limbă universală,
dar nu ştiu dacă e posibil acest marş istoric. Dacă am fi fost un popor
cuceritor… Noi, românii, nu punctăm universalitatea nicăieri. Şi asta
ne face sceptici. Ceea ce ne lipseşte este îndrăzneala.” Petre Ţuţea
“Să treci de la limba română la limba franceză e ca şi cum ai trece de la o rugăciune la un contract.” Emil Cioran
“Am fost mereu uimită de varietatea
lingvistică a limbii române, de metaforele pe care le conţine. E o altă
dimensiune a sinelui, pe care ţi-o conferă, de parcă aş avea două
staţii, una a limbii pe care o întrebuinţez, alta, cea oferită de
cuvântul echivalent al celeilalte limbi, care oferă o altă imagine.
Limba română mă însoţeşte permanent, o am în cap, chiar dacă scriu în
limba germană. Mă însoţesc, întotdeauna, în paralel, imaginile
celeilalte limbi.” Herta Muller
“Trăiască frumoasa şi cumintea limbă
română! Fie în veci păstrată cu sfinţenie această scumpă
Carte-de-boierie a unui neam călit la focul atâtor încercări de
pierzanie.” Ion Luca Caragiale
"Curată şi mândră fecioară,
A fost limba română, dar,
Amantă a ajuns vulgară,
De interlop... parlamentar!" epigramă de Nicolae Peiu
A fost limba română, dar,
Amantă a ajuns vulgară,
De interlop... parlamentar!" epigramă de Nicolae Peiu
"Fără limba română n-aş fi ajuns poet"
"Ne-am ţinut veşnic de Limba Română într-un deşert aprins în care singura umbră era umbra ecoului."
"S-ar putea crede că întreaga natură a trudit la zidirea Limbii Române."
"Dreptatea mea cea dintâi este Limba Română, în care lucrează iubirea lui Dumnezeu."
Grigore VIERU
Mult e dulce si frumoasa limba ce o vorbim - versuri de George Sion ( Limba romaneasca )
"Mult e dulce şi frumoasă
Limba ce-o vorbim,
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.
Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Şi pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.
Românaşul o iubeşte
Ca sufletul său,
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu.
Fraţi ce-n dulcea Românie
Naşteţi şi muriţi
Şi-n lumina ei cea vie
Dulce vietuiţi!
De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiţi ca să roşească
Ţărna ce călcăm?
Limba, ţara, vorbe sfinte
La strămoşi erau;
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu!"
Altă limbă-armonioasă
Ca ea nu găsim.
Saltă inima-n plăcere
Când o ascultăm,
Şi pe buze-aduce miere
Când o cuvântăm.
Românaşul o iubeşte
Ca sufletul său,
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu.
Fraţi ce-n dulcea Românie
Naşteţi şi muriţi
Şi-n lumina ei cea vie
Dulce vietuiţi!
De ce limba românească
Să n-o cultivăm?
Au voiţi ca să roşească
Ţărna ce călcăm?
Limba, ţara, vorbe sfinte
La strămoşi erau;
Vorbiţi, scrieţi româneşte,
Pentru Dumnezeu!"
Vezi mai multe video din muzica
http://webcultura.ro/opt-ganduri-despre-limba-romana/