Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

duminică, 23 februarie 2014

Cogito, ergo sum – gândesc, deci exist -- sau -- Cogito, ergo non sum - gândesc, deci NU exist ++ Omul trebuie să lucreze la nemurirea sa

Vă rog să presupuneţi următoarele: vă instalaţi afară, să spunem la ora unsprezece dimineaţa, şi priviţi zona care vă înconjoară, dar cu atenţie, nu aşa cum o zugrăvesc unii. Veţi vedea că întregul peisaj senzorial se modifică complet la ora douăsprezece, la ora cinci, la ora opt. Imaginea din jurul dumneavoastră se transformă continuu. Aveţi de-a face cu influenţe, cu efecte întreţesute. Când priviţi un arbore dumneavoastră vedeţi lumina reflectată, vedeţi poate frunzele mişcate de vânt etc., dar nu vedeţi niciodată ceva statornic, durabil. Vedeţi pur şi simplu un fenomen obiectiv. În timp ce teoria stângace a cunoaşterii vorbeşte despre fenomene subiective, dumneavoastră vedeţi un fenomen obiectiv care se comunică în mod natural ochiului. Aşa cum arborele captează razele luminoase, le reflectă etc., tot astfel şi ochiul se află într-un anumit raport cu razele luminoase.
Putem spune că fenomenalul, aparentul, natura maya care este răspândită în jurul nostru în lumea senzorială este prezentă şi în imaginea noastră subiectivă; pentru că este obiectiv schimbătoare, ea este schimbătoare şi în imaginea subiectivă.
Aşadar, când stăm în faţa lumii nu avem de-a face cu o realitate durabilă, avem de-a face, am spune, cu ceva ce vine şi trece. Avem de-a face cu aparenţe. Dacă am dori să construim teoretic această imagine am ajunge din nou la cele câteva linii din Madonna Sixtină. Aşa stau lucrurile în toate situaţiile în care ne aflăm.
Ne aflăm în lumea aparenţelor, a mayei, dar în ciuda faptului că ne aflăm cu toate capacităţile noastre de percepţie în această lume a mayei noi suntem conectaţi la această lume. Când ieşim dimineaţa din Cosmos cu eul nostru şi cu corpul nostru astral şi ne afundăm în corpul nostru eteric şi în corpul nostru fizic, materia în care ne afundăm conţine ceva obiectiv, ceva adevărat. Desigur, ceea ce ne întâmpină ca imagini haotice este numai o aparenţă; dar materia în care ne afundăm conţine ceva adevărat. În clipa în care ne afundăm astfel, indiferent dacă prin aceea că vreau să-mi mişc membrele, că vreau să-mi aduc reprezentările în formaţiuni ale fanteziei sau să-mi aduc reprezentările în contexte logice, noi ştim că aici există ceva care nu depinde de noi, ceva ce primim, ceva care ne preia. Momentul trezirii este cel care ne transmite sentimentul fiinţării noastre.

Cartesius sau Descartes, a formulat principiul:
Cogito, ergo sum gândesc, deci exist.– Este formula cea mai idioată pe care o poţi gândi, căci în timp ce gândeşti nu exişti. Eşti în afara fiinţării;  
Cogito ergo non sum – este adevărul adevărat. Atât de departe de noi este în prezent adevărul adevărat încât chiar cel mai mare filosof al vremurilor noi a pus în locul adevărului contrarul său.
Noi ne însuşim sentimentul fiinţării când gândirea se simte inserată în organism, când gândirea se simte inserată în ceea ce este greu.
Aceasta nu este o imagine populară, este realitatea în opoziţie cu aparenţele.

Aceasă mişcare ritmică între sentimentul fiinţării şi sentimentul nefiinţării puteţi s-o aduceţi în faţa ochilor pentru meditaţie.
Când trăieşti în gânduri, poţi spune: Eu nu sunt.
Dacă trăieşti raportându-te la voinţă, care se află în omul metabolismmembre, spui: Eu sunt.
Iar cel care trăieşte între omul metabolismului şi omul creierului spune: Eu nu sunt.
În creier trăiesc doar imagini; ceea ce se află la mijloc este alternanţa între Eu sunt şi Eu nu sunt.
Corespondentul fizic, exterior al acesteia este respiraţia. Expiraţia împlineşte procesul respirator cu ceea ce vine din omul metabolic, cu dioxidul de carbon. Eu sunt este expiraţie. Eu nu sunt este inspiraţie.

eu nu sunt
eu sunt       – eu nu sunt
expiraţie       – inspiraţie

eu sunt
 Inspiraţia este înrudită cu Eu sunt al gândirii. Când inspirăm preluăm aerul în noi, împingem în sus apa spaţiului arahnoidian, prin aceasta împingem în sus lichidul creierului. Aducem astfel oscilaţia respiratorie în creier. Acesta este organul gândirii. 
A transmite procesul inspiraţiei în creier înseamnă Eu nu sunt. 
Expiraţia corespunde împingerii lichidului din jurul creierului (prin spaţiul arahnoidian), care apasă pe diafragmă, se referă la aerul încărcat cu carbon devenit dioxid de carbon: Eu sunt ieşit din voinţă. A expira înseamnă expulzat din voinţă.
Toate acestea ne arată cum omul, în timp ce este transpus în lumea fizică prin naştere, se prăvăleşte în maya, iar odată cu moartea se naşte din nou din maya, îmbogățit cu sentimentul ființării, de care are nevoie pentru a vieţui mai departe după moarte. 
A obţine prin moarte sentimentul fiinţării, în timp ce a te naşte înseamnă prăvălirea entităţii spiritual-sufleteşti a omului în maya, este un eveniment important.
Datorită faptului că ne aflăm în maya, aşadar într-o lume de imagini, suntem liberi. Niciodată nu am putea fi liberi dacă ne-am afla cu conştienţa noastră într-o lume de fapte între naştere şi moarte. 
Noi suntem liberi numai pentru că ne aflăm într-o lume de imagini. 
Imagini care nu ne determină cauzal. O lume de fapte ne-ar determina cauzal. Ceea ce aduci imaginii din faţa ta trebuie să provină din tine. 

Pentru a pătrunde în ştiinta spiritului trebuie să te legi mai puternic de fizic decât se face azi, în conditii aşa-zis normale. Trebuie să dai greutate mai mare noțiunilor. Prin aceasta însă preiei prin moarte sentimentul ființial şi eşti corespunzător vieții de după moarte.
 Omul actual vrea să nu adauge nimic la ceea ce îi oferă viața. Lui îi este incomod să fie activ.
În viata socială, noi am năzuit întotdeauna să învățăm atât cât este necesar şi după şabloanele prescrise de stat, astfel încât, atunci când ajungem în mod fericit la vârsta de douăzeci şi cinci, douăzeci şi şase de ani şi am devenit maturi pentru a putea fi funcționari, suntem încadrați într-o schemă oarecare şi pretindem după un număr de decenii să ni se dea o pensie; acum suntem asigurați pe viață.
Lăsăm să ne fie pensionat corpul – cu anticipație –, apoi intervine şi Biserica, confesiunea religioasă, care ne cere doar să ne dăruim în mod pasiv celor ce ni se oferă. Aşa cum mai înainte ni s-a pensionat corpul, Biserica ne pensionează sufletele, fără ca noi să facem ceva în acest sens decât cel mult să trăim în credință.
Această situație trebuie să înceteze, în caz contrar cultura va dispărea. Pentru aceasta este necesară acțivitatea interioară, conlucrarea interioară activă cu ceea ce face omul din sine, chiar şi cu ceea ce face din sine ca ființă nemuritoare.
Omul trebuie să lucreze la nemurirea sa.
Acesta este lucrul de care cei mai multi ar vrea să fie scutiți. Ei cred că prin cunoaştere nu se poate învăța nimic despre ceea ce există, cel mult putem afla că omul este nemuritor.
Există oameni care spun: Eu trăiesc acum, în viața actuală; ce va fi după moarte voi vedea atunci.
Nu va vedea nimic, nu va vedea absolut nimic!

În timp ce preluăm în cunoaşterea noastră spiritual-sufletescul, noi ne maturizăm spiritul, pentru a nu avea după moarte starea a ceva care se scufundă înotând, adică a ceva care urcă neavând ființă. Noi trebuie să lucrăm la entitatea noastră pentru ca ea să poată trece corect prin moarte. Dobândirea cunoaşterii spirituale nu este numai asimilarea unei cunoaşteri abstracte, este impregnarea spiritual-sufletescului omului cu forțele care înfrâng moartea.

Aceasta este, în fond, învățătura creştină. Din această cauză, omul nu trebuie să aibă numai credința în Christos, cum vrea o confesiune mai nouă, ci este necesar să anime cuvântul lui Pavel:
„Nu eu, ci Christos în mine.” 
Trebuie să vrei să dezvolți forța lui Christos în tine; ea trebuie modelată! Credința ca atare nu-l poate salva pe om, ci doar conlucrarea cu Christos, prelucrarea interioară a forței lui Christos, care este întotdeauna prezentă, însă trebuie pregătită.
Inițiativă, activitate, acestea sunt elementele care vor trebui să năpădească omenirea.
Simpla credință pasivă îl face pe om prea vulnerabil, astfel încât treptat nemurirea ar muri pe Pământ.
 Prin ştiința spiritului suntem conduşi spre adevăr, nu numai spre o cunoaştere abstractă.

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA205/GA205_CF10.html

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com