Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

vineri, 21 februarie 2014

Misterele lacului Titicaca - (română Lacul Frumos) - O bază pentru "fraţii din spaţiu”?

Lacul Titicaca este cel mai înalt din lume şi totodată unul dintre cele mai misterioase locuri de pe glob. Conform mitologiei incaşe, acesta ar fi matricea de unde a apărut lumea, leagănul legendarilor fii ai Soarelui.

Aflat la graniţa dintre Peru şi Bolivia, această mare interioară se întinde pe un pla­tou arid situat la 4000 de metri altitudine, în­con­jurat de vârfurile munţilor Anzi. Un lac ca oricare altul, ai spune, între numeroasele ochiuri de apă prezente în munţi. Dar nu este aşa. O brumă de mister pluteşte la suprafaţa sa, un voal de legende îi acoperă insulele şi ma­lurile. Conform tra­diţiilor locale, care se pierd în negura timpului, acest lac ar fi punc­tul de ancorare al unor zei primordiali, po­gorâţi din cer în nave as­trale, mor­mântul unor co­mori fabu­loase şi al unor oraşe dis­părute în adânc. Ba, mai mult, se spune, as­cunză­toarea unor vizitatori veniţi din spaţiu.

Originile geologice ale acestui lac au fă­cut să curgă valuri de cerneală şi au dat naş­tere la nenumărate ipo­teze controversate. "La­cul misterelor”, după cum l-a numit co­man­dantul Cous­teau, se întinde pe 200 de kilometri lungime şi peste 60 lăţime, având o apă sălcie, lucru foarte ciudat la această altitudine. Geo­gra­fia sa este complexă: ist­muri, peninsule şi chiar insule plutitoare, formate din trestie, pe care trăiesc peste 2000 de localnici. Mai mult, pe fundul său au fost descoperite cochilii ale unor animale marine, ceea ce i-a făcut pe unii cercetători să afirme că lacul Titicaca a făcut la un moment dat parte din Oceanul Pacific şi a fost propulsat la această alti­tu­dine cu mii de ani în urmă, prin înălţarea geologică a Munţilor Anzi.
Sau să fie cumva rezul­tatul unei bruşte topiri a gheţarilor andini, acum 10.000 de ani? Sau cel al unui diluviu ca­tastrofic despre care vorbesc legendele lo­cale, precum şi textele străvechi din întreaga lume? Este clar că în trecut lacul a fost mult mai vast, pentru că fos­tele sale maluri se întind în straturi geo­lo­gice la 60 de metri mai sus decât nivelul său actual. Drept mărturie stau, de asemeni, vas­tele cheiuri portuare descoperite lângă rui­nele oraşului misterios din Tiahuanaco, situat la 25 de kilometri de malurile lacului Ti­ticaca. Dar care este oare povestea ade­vă­rată a ruinelor descoperite de curând pe fundul lacului? Ce semnificaţie au legendele aso­cia­te cu dispariţia dramatică a oraşelor antice?
 
Urmasii incasilor, care mai traiesc si astazi pe marile inaltimi andine de pe teritoriul Boliviei, pe malurile lacului Titicaca, aveau o legenda ciudata. Se povesteste ca, cu foarte multa vreme in urma, in mijolcul lacului lor sfint se afla o civilizatie infloritoare, mai veche ca a lor. Nu se stie de ce dar, intr-o buna zi, zeii s-au miniat atit de tare incit au scufundat insula in apele lacului, pentru totdeauna. O simpla legenda, asemanatoare cu cea a Atlantidei, am putea fi tentati sa spunem.
Numai ca o expeditie internationala a descoperit de curind ruinele inecate ale civilizatiei mitice.

Lorenzo Epis, conducatorul expeditiei Atahualpa 2000, numita astfel dupa numele ultimului imparat incas, a fost sigur ca la mijloc este mai mult decit o legenda. Nu i-a fost usor sa organizeze expeditia, dar, dupa 18 zile de scufundari, a putut sa constate ca a meritat efortul.
La adincimea de 20 de metri s-au descoperit, intre altele, urmele unui drum, un perete de 700 de metri lungime, un monument si o terasa, ramasitele ale unui templu de 250 de metri lungime si 50 latime. Datele topografice au confirmat ca, in trecut, a existat o insula de 3,6 km lungime, cu o latime de 600 de metri.
Singurul aspect al legendei ramas in neconcordanta cu rezultatele cercetarilor este cel legat de modul in care insula a disparut sub ape: se pare ca aceasta nu s-a scufundat, ci nivelul apei a crescut brusc, inghitind-o, in urma unui fenomen climatic asemanator cu El Nino, survenit dupa o lunga perioada de seceta.

Cine au fost insa cei care, asemeni atlantilor, au fost inghiti pe neasteptate de ape? Este vorba despre o prospera cultura preincasa, numita Tiwanaku, care se pare ca a durat din anul 1500 i.H. pina in jurul anului 1000. Nivelul sau de civilizatie pare sa fi fost foarte avansat. Ruinele de pe fundul lacului Titicaca tradeaza cunostinte arhitecturale deosebite, iar din alte surse rezulta ca stapineau foarte bine tehnicile agricole, dar si cele medicale, din moment ce efectuau trepanatii.
Istoricii au situat apogeul civilizatiei Tiwanaku undeva in jurul secolului VII, cind numara aproximativ o suta de mii de locuitori. In insula al carei nume a fost uitat s-a aflat doar unul dintre cele citeva centre importante ale acestei civilizatii inca destul de putin cunoscute.


Palatul de pe fundul lacului

Dacă dăm crezare le­gendelor locale culese de către cronicarii spanioli încă din secolul al XVI-lea, oraşul "oamenilor-condor” s-ar afla, astăzi, pe fundul lacului. Indienii care locuiesc pe insulele din Titicaca ştiu că drumul care porneşte de pe mal şi se scufundă în lac, ajun­gând până pe fundul său, duce la un uriaş palat scufundat şi el, şi la multe alte ruine. Mulţi dintre bă­trânii ce locuiesc în satele de pe malul lacului, în majoritatea lor centenari, mărturisesc că, în timpul unor secete cumplite, au văzut apele lacului secând aşa de tare, încât a ieşit la suprafaţă un întreg oraş. Pentru ei, oraşul înghiţit este al unuia dintre "Zapanas”, regii oa­menilor-zburători.
Legendele oraşului înghiţit, dar şi ale comorilor fabuloase despre care se spune că sunt ascunse undeva pe fundul lacului Titicaca, au atras mulţi aventurieri dornici să se îmbogăţească, dar şi câţiva cercetători foar­te importanţi. Astfel, comandantul Cousteau a în­tre­prins o expediţie submarină, pentru a studia fundul lacului, dar se pare că nu a căutat în locul în care tre­buia, pentru că nu a găsit nimic. Totuşi, el a declarat că: "Este posibil ca astfel de ruine să existe, îngropate sub stratul de noroi de pe fundul lacului, ce are o gro­sime de 30-40 de metri şi care creşte continuu datorită aluviunilor din munţi”.

 "Poarta Soarelui” este un imens monolit de andezit vul­canic, cântărind peste 12 tone, măsurând 4 metri pe 3. El se înalţă izolat şi solitar, nefiind in­clus în nici o structură arhi­tecturală, neconducând la nici un alt palat sau sanctuar, des­chi­zându-se, pur şi sim­plu, spre infinitul re­giunii Altipla­no. Poar­ta de piatră este brăz­dată de nişte litere foar­te ciu­date. Unii cercetători, precum ruşii Jikov şi Kazanţev, văd în ele un calendar venusian vechi de peste 15.000 de ani. În cen­trul frontispiciului se află un personaj ciu­dat, care este iden­tificat de mulţi drept Vi­ra­cocha, zeul civili­zator, care a creat pri­mii oameni pe o insulă a lacului Titicaca. Ace­le litere stranii ar putea fi ast­fel un calendar secret, ce pre­vine uma­nitatea despre cata­clis­­mele ce vor urma, la fel ca şi celebrul calen­dar mayaş. Toate pre­su­punerile rămân po­sibile atâta timp cât scri­erea nu a fost dez­legată.
Arheologul Kauf­mann Doig crede că sub Poarta Soarelui se ascunde o uriaşă sală subterană. Să fie vorba despre un mormânt? Un sanctuar? Jefuitorii de morminte care au devastat situl timp de mai multe secole poate că l-au descoperit deja şi l-au golit de bogăţii. Ceea ce se ştie cu siguranţă este că existau reţele complexe de canalizare şi subterane ce mergeau spre insulele sacre, spre lac. Mulţi căută­tori de aur s-au pierdut acolo, unii dintrei ei au murit, iar alţii au ieşit din labirint după zile şi zile de rătăcire, pe jumătate ne­buni.

O bază pentru "fraţii din spaţiu”?

Dar cea mai nouă legendă legată de Titicaca vor­beşte despre existenţa sub apele lacului a unei baze terestre venusiene, care a atras pe malurile lui aşa numita "fraternitate-albă”, for­mată din mari iniţiaţi, care au părăsit Tibetul, după venirea chinezilor, ale­gând Titicaca drept nou refugiu, pentru a colabora cu ex­tratereştrii în scopul per­fecţionării conştiinţei uma­ne. Peruanul Luis Fer­nando Mostajo se pre­zintă ca pur­tător de cuvânt al extratereştrilor. El afirmă că a fost contactat pentru pri­ma oară în 1972, de către un mentor al Marii Fraternităţi, aflată sub apele lacului Ti­ticaca. Aco­lo s-ar afla o bază a "fra­ţilor din spaţiu”, veniţi pe pământ ca în urmă cu zeci de mii de ani, pentru a aju­ta omenirea să acceadă la o nouă conştiinţă. Mos­tajo spune că a fost man­datat de extra­te­reştrii ca inter­me­diar în­tre ei şi oameni.
Con­form proorocirilor lui, 2013 va fi marele an în care umanitatea va avea o no­uă conştiinţă de sine, mai apropiată de mediu şi de credinţă.
Ca un argu­ment al teo­riilor sale, peru­vianul recomandă vizio­narea pe internet a unei înre­gistrări video (pe web-ul Daily Motion), care în­făţişează trei farfurii zbu­rătoare circulând dea­supra lacului Ti­ticaca.





 surse

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com