Lacul Titicaca este cel mai înalt din lume şi totodată unul dintre
cele mai misterioase locuri de pe glob. Conform mitologiei incaşe,
acesta ar fi matricea de unde a apărut lumea, leagănul legendarilor fii
ai Soarelui.
Aflat la graniţa dintre Peru şi Bolivia, această mare interioară
se întinde pe un platou arid situat la 4000 de metri altitudine,
înconjurat de vârfurile munţilor Anzi. Un lac ca oricare altul, ai
spune, între numeroasele ochiuri de apă prezente în munţi. Dar nu este
aşa. O brumă de mister pluteşte la suprafaţa sa, un voal de legende îi
acoperă insulele şi malurile. Conform tradiţiilor locale, care se
pierd în negura timpului, acest lac ar fi punctul de ancorare al unor
zei primordiali, pogorâţi din cer în nave astrale, mormântul unor
comori fabuloase şi al unor oraşe dispărute în adânc. Ba, mai mult,
se spune, ascunzătoarea unor vizitatori veniţi din spaţiu.
Originile geologice ale acestui lac au făcut să curgă valuri de
cerneală şi au dat naştere la nenumărate ipoteze controversate.
"Lacul misterelor”, după cum l-a numit comandantul Cousteau, se
întinde pe 200 de kilometri lungime şi peste 60 lăţime, având o apă
sălcie, lucru foarte ciudat la această altitudine. Geografia sa este
complexă: istmuri, peninsule şi chiar insule plutitoare, formate din
trestie, pe care trăiesc peste 2000 de localnici. Mai mult, pe fundul
său au fost descoperite cochilii ale unor animale marine, ceea ce i-a
făcut pe unii cercetători să afirme că lacul Titicaca a făcut la un
moment dat parte din Oceanul Pacific şi a fost propulsat la această
altitudine cu mii de ani în urmă, prin înălţarea geologică a Munţilor
Anzi.
Sau să fie cumva rezultatul unei bruşte topiri a gheţarilor
andini, acum 10.000 de ani? Sau cel al unui diluviu catastrofic despre
care vorbesc legendele locale, precum şi textele străvechi din întreaga
lume? Este clar că în trecut lacul a fost mult mai vast, pentru că
fostele sale maluri se întind în straturi geologice la 60 de metri
mai sus decât nivelul său actual. Drept mărturie stau, de asemeni,
vastele cheiuri portuare descoperite lângă ruinele oraşului misterios
din Tiahuanaco, situat la 25 de kilometri de malurile lacului Titicaca.
Dar care este oare povestea adevărată a ruinelor descoperite de
curând pe fundul lacului? Ce semnificaţie au legendele asociate cu
dispariţia dramatică a oraşelor antice?
Urmasii incasilor, care mai traiesc si astazi pe marile inaltimi andine de pe teritoriul Boliviei, pe malurile lacului Titicaca, aveau o legenda ciudata. Se povesteste ca, cu foarte multa vreme in urma, in mijolcul lacului lor sfint se afla o civilizatie infloritoare, mai veche ca a lor. Nu se stie de ce dar, intr-o buna zi, zeii s-au miniat atit de tare incit au scufundat insula in apele lacului, pentru totdeauna. O simpla legenda, asemanatoare cu cea a Atlantidei, am putea fi tentati sa spunem.
Numai ca o expeditie internationala a descoperit de curind ruinele inecate ale civilizatiei mitice.
Lorenzo Epis, conducatorul expeditiei Atahualpa 2000, numita astfel dupa numele ultimului imparat incas, a fost sigur ca la mijloc este mai mult decit o legenda. Nu i-a fost usor sa organizeze expeditia, dar, dupa 18 zile de scufundari, a putut sa constate ca a meritat efortul.
La adincimea de 20 de metri s-au descoperit, intre altele, urmele unui drum, un perete de 700 de metri lungime, un monument si o terasa, ramasitele ale unui templu de 250 de metri lungime si 50 latime. Datele topografice au confirmat ca, in trecut, a existat o insula de 3,6 km lungime, cu o latime de 600 de metri.
Singurul aspect al legendei ramas in neconcordanta cu rezultatele cercetarilor este cel legat de modul in care insula a disparut sub ape: se pare ca aceasta nu s-a scufundat, ci nivelul apei a crescut brusc, inghitind-o, in urma unui fenomen climatic asemanator cu El Nino, survenit dupa o lunga perioada de seceta.
Cine au fost insa cei care, asemeni atlantilor, au fost inghiti pe neasteptate de ape? Este vorba despre o prospera cultura preincasa, numita Tiwanaku, care se pare ca a durat din anul 1500 i.H. pina in jurul anului 1000. Nivelul sau de civilizatie pare sa fi fost foarte avansat. Ruinele de pe fundul lacului Titicaca tradeaza cunostinte arhitecturale deosebite, iar din alte surse rezulta ca stapineau foarte bine tehnicile agricole, dar si cele medicale, din moment ce efectuau trepanatii.
Istoricii au situat apogeul civilizatiei Tiwanaku undeva in jurul secolului VII, cind numara aproximativ o suta de mii de locuitori. In insula al carei nume a fost uitat s-a aflat doar unul dintre cele citeva centre importante ale acestei civilizatii inca destul de putin cunoscute.
Palatul de pe fundul lacului
Dacă
dăm crezare legendelor locale culese de către cronicarii spanioli încă
din secolul al XVI-lea, oraşul "oamenilor-condor” s-ar afla, astăzi, pe
fundul lacului. Indienii care locuiesc pe insulele din Titicaca ştiu că
drumul care porneşte de pe mal şi se scufundă în lac, ajungând până pe
fundul său, duce la un uriaş palat scufundat şi el, şi la multe alte
ruine. Mulţi dintre bătrânii ce locuiesc în satele de pe malul lacului,
în majoritatea lor centenari, mărturisesc că, în timpul unor secete
cumplite, au văzut apele lacului secând aşa de tare, încât a ieşit la
suprafaţă un întreg oraş. Pentru ei, oraşul înghiţit este al unuia
dintre "Zapanas”, regii oamenilor-zburători.
Legendele oraşului
înghiţit, dar şi ale comorilor fabuloase despre care se spune că sunt
ascunse undeva pe fundul lacului Titicaca, au atras mulţi aventurieri
dornici să se îmbogăţească, dar şi câţiva cercetători foarte
importanţi. Astfel, comandantul Cousteau a întreprins o expediţie
submarină, pentru a studia fundul lacului, dar se pare că nu a căutat în
locul în care trebuia, pentru că nu a găsit nimic. Totuşi, el a
declarat că: "Este posibil ca astfel de ruine să existe, îngropate sub
stratul de noroi de pe fundul lacului, ce are o grosime de 30-40 de
metri şi care creşte continuu datorită aluviunilor din munţi”.
"Poarta Soarelui” este un imens monolit de andezit vulcanic, cântărind
peste 12 tone, măsurând 4 metri pe 3. El se înalţă izolat şi solitar,
nefiind inclus în nici o structură arhitecturală, neconducând la nici
un alt palat sau sanctuar, deschizându-se, pur şi simplu, spre
infinitul regiunii Altiplano. Poarta de piatră este brăzdată de
nişte litere foarte ciudate. Unii cercetători, precum ruşii Jikov şi
Kazanţev, văd în ele un calendar venusian vechi de peste 15.000 de ani.
În centrul frontispiciului se află un personaj ciudat, care este
identificat de mulţi drept Viracocha, zeul civilizator, care a creat
primii oameni pe o insulă a lacului Titicaca. Acele litere stranii ar
putea fi astfel un calendar secret, ce previne umanitatea despre
cataclismele ce vor urma, la fel ca şi celebrul calendar mayaş.
Toate presupunerile rămân posibile atâta timp cât scrierea nu a fost
dezlegată.
Arheologul Kaufmann Doig crede că sub Poarta Soarelui
se ascunde o uriaşă sală subterană. Să fie vorba despre un mormânt? Un
sanctuar? Jefuitorii de morminte care au devastat situl timp de mai
multe secole poate că l-au descoperit deja şi l-au golit de bogăţii.
Ceea ce se ştie cu siguranţă este că existau reţele complexe de
canalizare şi subterane ce mergeau spre insulele sacre, spre lac. Mulţi
căutători de aur s-au pierdut acolo, unii dintrei ei au murit, iar
alţii au ieşit din labirint după zile şi zile de rătăcire, pe jumătate
nebuni.
O bază pentru "fraţii din spaţiu”?
Dar
cea mai nouă legendă legată de Titicaca vorbeşte despre existenţa sub
apele lacului a unei baze terestre venusiene, care a atras pe malurile
lui aşa numita "fraternitate-albă”, formată din mari iniţiaţi, care au
părăsit Tibetul, după venirea chinezilor, alegând Titicaca drept nou
refugiu, pentru a colabora cu extratereştrii în scopul perfecţionării
conştiinţei umane. Peruanul Luis Fernando Mostajo se prezintă ca
purtător de cuvânt al extratereştrilor. El afirmă că a fost contactat
pentru prima oară în 1972, de către un mentor al Marii Fraternităţi,
aflată sub apele lacului Titicaca. Acolo s-ar afla o bază a "fraţilor
din spaţiu”, veniţi pe pământ ca în urmă cu zeci de mii de ani, pentru a
ajuta omenirea să acceadă la o nouă conştiinţă. Mostajo spune că a
fost mandatat de extratereştrii ca intermediar între ei şi oameni.
Conform proorocirilor lui, 2013 va fi marele an în care umanitatea va
avea o nouă conştiinţă de sine, mai apropiată de mediu şi de credinţă.
Ca un argument al teoriilor sale, peruvianul recomandă vizionarea pe
internet a unei înregistrări video (pe web-ul Daily Motion), care
înfăţişează trei farfurii zburătoare circulând deasupra lacului
Titicaca.
surse
Singura hrană spirituală este cunoaşterea.
Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!
Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:
FRÃŢIA INIMII.
Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple.
Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine.
Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat.
Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.