este atât de mare încât ar fi sucientă să ne strivească de pământ dacă n-ar fi compensată de presiunea ce există în organismul nostru. Dar dacă urcăm pe vârful unui munte înalt, presiunea interioară este mai mare decât presiunea exterioară, ceea ce ne dă o senzaţie de lejeritate: la fel, dacă urcăm foarte sus, această presiune interioară este atât de mare încât sângele ne poate ţâşni pe nas, pe urechi sau prin piele. Din contră, dacă am coborî sub pământ, presiunea exterioară se exercită din ce în ce mai mare şi ne simţit obosiţi, sufocaţi. Aceleaşi fenomene se produc şi în viaţa spirituală. În funcţie de atenţie, de vigilenţa de care am dat dovadă, conştiinţa noastră urcă sau coboară. Când urcă, presiunea exterioară (adică necesităţile, existenţele vieţii cotidiene) se face din ce în ce mai puţin simţită pentru că presiunea interioară devine relativ puternică. Din contră, dacă conştiinţa noastră coboară foarte jos în materie, noi resimţim cele mai mici lucruri ca şi cum ar deveni adevărate poveri de ridicat. Trebuie deci să ne înălţăm cu ajutorul gândului pentru a trăi pe culmile munţilor înalţi spirituali.În mod simbolic, presiunea atmosferică reprezintă condiţiile exterioare, lumea materială, iar presiunea interioară reprezintă principiul vital ce se străduieşte să se manifeste în afară; este spiritul. Există deci două feluri de filozofii în lume: una care ne învaţă că ipostazele materiale sunt determinate în viaţă, şi că totul depinde de ele; dimpotrivă, cealaltă ne învaţă că dacă spiritul se manifestă el are puterea de a schimba aceste condiţii.
Când simţiţi că materia şi condiţiile exterioare sunt apăsătoare şi vă îngrădesc, atunci conştiinţa voastră a coborât foarte jos, presiunea exterioară a crescut. Dacă vă simţiţi însă veseli, liberi, plini de forţă, înseamnă dimpotrivă că aţi urcat foarte sus pe munte. Cel care crede în puterea spiritului va
vedea din ce în ce mai mult cum se ameliorează condiţiile sale de viaţă, în timp ce acela care crede că materia trebuie fatalmente să distrugă spiritul, va fi prima victimă a opiniei sale, fiindcă se situează el însuşi în cele mai rele condiţii. În realitate, cele două filozofii sunt exacte şi adevărate. În funcţie de punctul de vedere adoptat, se alege realizarea uneia sau alteia.Un mare savant făcea într-o zi o plimbare pe mare. El l-a întrebat pe luntraş: “Cunoşti astronomie ? – Nu, răspunse luntraşul. – Atunci, eşti destul de sărac, spuse savantul, ai pierdut un sfert din viaţă. Cunoşti poate puţină fizică ? – Nu, nu cunosc. – Atunci ai pierdut jumătate din viaţă. Dar poate cunoşti ceva chimie ? – Absolut deloc, n-am auzit niciodată vorbindu-se de aşa ceva. – Ce ignorant ! Ai pierdut trei sferturi din viaţă”. Barca avansă către largul mării… Deodată izbucni o vijelie care provocă o furtună îngrozitoare. Luntraşul spuse savantului: “Ştiţi să înotaţi, domnule savant ? – Nu, nu ştiu. – Ei bine, exclamă luntraşul, acum veţi pierde cele patru sferturi din viaţa dumneavoastră”.
Vedeţi, există unele cunoştinţe care nu ne sunt de nici o utilitate. Ele seamănă cu nişte podoabe, sau mai bine folosesc la câştigarea de bani, dar să vină furtuna şi vom vedea cum ştim să înotăm. Viaţa este un ocean presărat cu nişte capcane şi curse, şi pentru a naviga pe acest ocean există anumite cunoştinţe mai folositoare decât altele: sunt cele care ne ajută să trăim, să ne orientăm existenţa. Ce ideal înalt trebuie să avem, cum să transformăm gândurile şi sentimentele ce ne tulbură, cum să interpretem evenimentele care se derulează împrejurul nostru, cum să cunoaştem legăturile cu
macrocosmosul, cum să mâncăm, să dormim, să ne spălăm, să respirăm, să iubim… Iată cunoştinţele ce trebuie să le dobândim.Vedeţi, există unele cunoştinţe care nu ne sunt de nici o utilitate. Ele seamănă cu nişte podoabe, sau mai bine folosesc la câştigarea de bani, dar să vină furtuna şi vom vedea cum ştim să înotăm. Viaţa este un ocean presărat cu nişte capcane şi curse, şi pentru a naviga pe acest ocean există anumite cunoştinţe mai folositoare decât altele: sunt cele care ne ajută să trăim, să ne orientăm existenţa. Ce ideal înalt trebuie să avem, cum să transformăm gândurile şi sentimentele ce ne tulbură, cum să interpretem evenimentele care se derulează împrejurul nostru, cum să cunoaştem legăturile cu macrocosmosul, cum să mâncăm, să dormim, să ne spălăm, să respirăm, să iubim… Iată cunoştinţele ce trebuie să le dobândim.
Esenţialul în viaţă este să cunoaştem cum putem intra în legătură cu lumea superioară, lumea divină. Când Iisus a spus: “Cereţi şi vi se va da. Căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide”, el ne-a dat tocmai mijloacele de a pătrunde în lumea superioară. A cere, a căuta, a bate pot evident să se refere la lumea materială, dar se referă de asemenea şi la lumea spirituală. Ce face omul care se roagă ? Nimic altceva decât să ceară, să caute şi să bată. Dar oamenii ştiu din ce în ce mai puţin să se roage, ei simt aversiune să o facă şi îl dispreţuiesc chiar pe cel care se roagă. A te ruga nu este o deprindere la modă. Ne credem mari intelectuali, mari erudiţi, iar pentru un intelectual, nu-i aşa, este prostesc să se roage Domnului.
“Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide…”. Aceste cuvinte nu se explică decât prin cunoaşterea acestei trinităţi a intelectului, inimii şi voinţei care formează structura noastră psihică. “Cereţi şi vi se va da…”.
Dar ce să cerem ? Cine cere în noi ?... Şi cine caută ?... Cine bate ?...
Inima este cea care cere; intelectul este cel care caută; voinţa este cea care bate.
Inima cere, iar ceea ce cere este iubirea, căldura, tandreţea.
Intelectul nu cere, el caută, dar nu caută nici căldură, nici iubire, pentru că în căldură intelectul nu funcţionează bine, el adoarme; el caută lumina, caută înţelepciunea, şi mai ales nişte metode pentru a ajunge la ele.
Iar voinţa bate pentru că este închisă şi doreşte spaţiul şi libertatea pentru a-şi afirma puterea sa creatoare.
Inima are ca ideal iubirea divină; intelectul are ca ideal înţelepciunea divină; voinţa are ca ideal puterea divină. Libertatea nu vine decât prin adevărul care este fuziunea iubirii şi a înţelepciunii. Iisus a spus: : ”Adevărul vă va face liberi”.
Dacă vreţi să aprofundaţi şi mai mult această problemă, vă voi spune că iubirea, înţelepciunea şi libertatea nu sunt nimic altceva decât elixirul vieţii nemuritoare, piatra filozofală şi bagheta magică pe care o căutau înţelepţii. Da, iubirea ne va aduce elixirul vieţii nemuritoare. Dacă până acum majoritatea celor care au încercat să-l obţină au eşuat, este pentru că nu aveau destulă iubire. Numai iubirea aduce viaţa adevărată, nemurirea.
Cât despre cel care “caută”, el are nevoie de lumină, pentru că lucrurile nu se caută în întuneric, ci în plină lumină. Iată de ce cuvântul “a căuta” rămâne legat de lumină. Iar cel care caută lumină va găsi piatra filozofală, mercurul înţelepţilor, cheia ce permite înţelegerea legăturilor existente între lucruri şi toate secretele naturii.
În sfârşit, celui care are o voinţă motivată şi dreaptă i se va deschide poarta; i se va da libertatea şi va găsi bagheta magică.
Elixirul vieţii nemuritoare este iubirea divină.
Piatra filozofală este înţelepciunea divină.
Adevărăta baghetă magică este adevărul ce aduce liberatatea absolută.
Deci, atunci când Iisus spunea: “Cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi afla, bateţi şi vi se va deschide”, el subînţelegea că, pentru ca o rugăciune să fie eficace, trebuie să fie făcută cu participarea celor trei principii: intelectul, inima şi voinţa. În acest moment, da, sunteţi auziţi pentru că întreaga voastră fiinţă este legată de lumea invizibilă. Dacă nu obţineţi rezultate, nu trebuie să trageţi concluzia că Dumnezeu nu există, ci faptul că voi nu aţi ştiut să faceţi să participe intelectul, inima şi voinţa la rugăciune. Am să vă povestesc acum două anecdote ce vă vor învăţa mai mult decât toate discursurile despre rugăciune.
Într-o mânăstire trăia un călugăr foarte modest şi chiar foarte neştiutor; dar în fiecare zi, spălând vesela şi maturând, ceea ce constituia ocupaţia sa zilnică, el repeta cu ardoare: “Aşa cum spăl eu aceste farfurii, fă, Doamne, ca sufletul meu să fie spălat… Aşa cum curăţ podeaua aceasta, curăţă-mi inima de impurităţi…”. Rugându-se astfel timp de mai mulţi ani, el a devenit atât de neprihănit, de luminos, de sfânt, încât toţi episcopii şi cardinalii au venit să îl vadă şi să îl consulte, pentru că era vizitat de Duhul Sfânt.
Iată şi a doua anecdotă.
Un episcop a dorit să se plimbe într-o zi cu barca pe un lac întins de munte.
Pe celălalt mal al lacului descoperi la marginea apei un păstor care îşi păştea turma, cu faţa iluminată de pace şi bucurie. Episcopul îl chemă, îl întrebă dacă crede în Dumnezeu şi cum se roagă. Păstorul, foarte bucuros de această onoare, răspunse cu smerenie: “Simplu, pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu, îmi pun ciomagul pe iarbă şi sar deasupra lui dintr-o parte în alta”. Episcopul indignat strigă: “E o nebunie ce faci ! Nu te poţi ruga aşa. Am să-ţi arăt cum trebuie făcut”. Şi îi explică îndelung păstorului cum trebuie să îngenuncheze şi ce fraze trebuie să rostească pentru a-şi exprima recunoştinţa faţă de Domnul. Păstorul îl ascultă cu multă atenţie şi se simţea foarte fericit să înveţe să se roage mai bine. Episcopul îl părăsi, urcă în barcă şi se îndepărtă de mal… Era deja departe când văzu păstorul venind în fuga mare pe urmele bărcii strigând: “Parinte, spune-mi din nou cuvintele rugăciunii, pentru că le-am uitat”. Văzându-l mergând pe apă, episcopul, înspăimântat, răspunse:
“Fiule, roagă-te cum vrei, fiindcă ştii mai bine ca mine”.
În viaţă, se întâmplă să întâlnim persoane simple care nu posedă vreo cunoaştere filozofică sau
ştiinţifică, dar care trăiesc cu adevărat.
De ce Hristos nu a venit printre savanţi ?...
Înţelegeţi-mă bine, nu am nimic împotriva savanţilor, caut eu însumi să cunosc cât mai mult posibil; dar vreau să vă arăt că neglijăm deseori esenţialul şi dăm prioritate lucrurilor lipsite de importanţă. Acumulăm nişte cunoştinţe inutile, dar nu avem nici o recunoştinţă faţă de Domnul, credem chiar că lumea este prost alcătuită, că am putea să facem un plan mai bun, bineînţeles, şi corectăm planul Domnului, ca şi cum El ar avea nevoie de părerea noastră !
Veţi obiecta că instrucţia este mai presus de toate. Nu, trebuie mai întâi să învăţăm recunoştinţa. Dacă în fiecare zi îi mulţumim Domnului, dacă suntem mulţumiţi de tot ce ne-a dat, posedăm secretul magic care ne poate transforma întreaga viaţă. Cel care mulţumeşte măreşte iubirea şi lumina pe care o poartă în el şi îşi ameliorează comportamentul. El priveşte lumea cu alţi ochi şi într-o zi îşi dă seama că oamenii se deschid în faţa lui pentru că răspândeşte în jurul său lumină şi bucurie. Cei care îl întâlnesc spun: “Trebuie să facem ceva pentru acest om, este atât de simpatic !”. Iar Dumnezeu pătrunde în inima lor, pentru a-i ajuta prin intermediul lor pe cel care îi mulţumeşte.
Dacă porţile vă sunt închise în înalt, puteţi bate mult şi bine la toate porţile terestre, nimeni nu vă va deschide pentru a vă da ceva. Pentru că în realitate, nu oamenii sunt cei care dau. Dacă băncile cereşti sunt închise, nimeni nu vă va asculta; de acolo de sus vor fi impiedicaţi şi prietenii voştri să vă vină în ajutor.
Atunci când vă spun că sunteţi foarte bogaţi, nu mă credeţi, şi totuşi pot să vă dovedesc că sunteţi miliardari fără să ştiţi. Voi spune: “Te plângi că eşti sărac ?Ei bine, dă-mi mâinile tale pentru zece milioane”. Refuzaţi să mi le daţi pentru acest preţ. “Atunci, dă-mi ochii tăi pentru o sută de milioane”. Refuzaţi şi acum, iar dacă vă cer limba sau nasul pentru sume fantastice, refuzaţi în continuare. Atunci se cheamă că sunteţi miliardari ! Cel care posedă nişte proprietăţi, castele, un cont în bancă, nu este considerat sărac sub pretext că se plimbă fără bani lichizi asupra sa. Credeţi că sunteţi săraci pentru că nu aveţi nici monede de aur, nici acţiuni de bancă ? În realitate, aceşti bani nu vă sunt de nici un folos real în raport cu bogăţiile pe care vi le-a dat deja natura.
Nu ştiţi nimic despre ceea ce este cel mai important pentru voi.
De exemplu, vă daţi liniştea deseori pentru nimic, şi când vreţi să vă prezentaţi în faţa Domnului, nu aveţi chipul interior corespunzător. Adesea vă daţi şi intelectul pentru nimic.
Trebuie să ştiţi că în natură există o ierarhie a valorilor şi că trebuie să distingeţi de acum înainte ceea ce este esenţial de ceea ce nu este.
Omraam Mikhael Aivanhov
Vezi mai multe video din diverse
Omraam Mikhael Aivanhov - Rugaciunea, binefacerile colectivitatii
Vezi mai multe video din cultura
Fragmente
OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Conferinţa din 05.02.1938 (Paris)
Conferinţă improvizată (note stenografiate)
http://audiospiritual.com/pdf/Omraam%20Mikhael%20Aivanhov/1938.02.05%20-%20Cereti%20si%20vi%20se%20vada%20-%20cautati%20si%20veti%20afla%20-%20bateti%20si%20vi%20se%20va%20deschide.pdf
