Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

luni, 19 mai 2014

Frumusetea sufletului nu-i niciodata in zadar. Dulceata este a mierii iar frumusetea este a sufletului nu a lingurii cu care il hraniti.

In satul invecinat traia un preot batran. Excomunicat din randul prelatilor frati, de foarte multi ani,  pentru ,,erezia'' de a fi incerca concilierea intre cele doua tabere sustinatoare ale celor doua calendare.
Pentru un timp ,incercase sa predice si sa-si indeplineasca obsteasca indatorire de pastor,pentru fiecare dintre cele doua ,,ortodoxii surori-vitrege''.
Traia singur intr-o casuta cu doua odai. Cand intrai te frapa curatenia, ordinea ,dar mai ales numarul cartilor care constituiau mobilierul principal.
Scrieri vechi, in greaca sau latina. Carti laice.Filozofii moderne. Evanghelii sau Biblii in editii pretioase. Totul te ducea cu gandul la un om care a patruns dincolo de o ideologie sau doctrina a patruns in centrul lumii ca un fulger despicand cu lumina temeritatii  esenta primordiala a umanitatii.Diversitatea individului sau a unei comunitati, indiferent de marimea acestora, nu este masura ateismului asa cum nu este nici al  credintei.
Se numea Parintele Cosma.
 Intre timp eu incepusem sa pun intrebari incomode prea-credinciosilor din ambele parti.
Adesea imi atrageam oprobiul familiei si  al cunoscutilor.
Astfel , indrumata de un prieten de familie, l-am cunoscut pe parintele Cosma.
Asa aveam sa invat care este singura lege valabila a credintei: iubirea si care este singura cale sigura pentru iubire: credinta.
Si tot astfel aveam sa descopar care este cea mai lesne cale spre a nu intelege acea divina simbioza intre iubire si credinta:religia.
 Parintele Cozma era un orator innascut, o persoana care iti atragea sufletul in ,,capcana'' intelepciunii de a fi bun(cum spunea el),cu o singura privire,cu un singur cuvant sau si mai banal cu un suras.
Nu era patriarhul evlaviei venita prin cuvintele altora ci mai degraba al celei iesite din tainitele sufletului fiecaruia ,in
masura si cu aura pe care fiecare o putea da acesteia.
Incepea intotdeauna dialogurile cu noi ascultand,pentru ca --spunea el--ceva ne manase pana la chilia sa si nu era cu siguranta plictiseala.

Glumea des, aproape tot timpul, lasand sa cada valul demagogiei crestinesti in care rasul pare pacatul de a nu lua in serios divinitatea.

Rasul ,spunea el, este prima raza de soare a bunatatii.Rasul tradeaza tot si falsitatea si voiosia si imbecilitatea si rautatea si tristetea si ingandurarea,pentru ca atunci cand esti un om vesel ,cand esti un om deschis, un om senin ,un om care
rade ,rautatea nu gaseste locuri sa-si ascunda larvele pentru a le face sa devina viermi vii intr-o zi.
Este si aceasta una dintre lectiile primite de la Parintele Cozma.

Aveam sa atingem ,incet,incet si subiectul celor doua calendare care impartea o comunitatea ,atat de inchegata altfel si toleranta, in doua tabere .

Raspunsul parintelui Cozma a fost uluitor:


--,, Nu exista legi pentru a fi credincios. Insusi Dumnezeu este legea.Iar legea ca sa fie de folos trebuie respectata. Respecata-l pe Dumnezeu si nu te vei abate de la lege. Iar ca sa-l respecti pe Dumnezeu trebuie sa-i respecti fii. Fii lui suntem noi toti.''
--Atunci de ce sunt atatea religii si de ce oamenii urasc in numele religiilor proprii.
--,,Pentru ca au uitat ,sau doar se prefac ca nu stiu, ca ei sunt fii .Incep sa se creada tatal. Judeca si condamna in numele parintelui lor,ca si cum ar vrea sa-l linguseasca, sa-i ofere jertfe ,sa-i cumpere ingaduinta si merg inaintea lui cu fapte reprobabile si arme intinate de ura dar cu palmele sulfetului goale de dragoste.Atunci inceteaza sa mai creada in Dumnezeu. Cred doar in puterea supranaturala a tatalui  si se amagesc in mod fatal ca ei  vor fi intr-o zi mostenitorii acesteia.
--Dar ce ar trebui sa invete oamenii ca sa creada toti la fel?
--,,O, ce intrebare frumoasa! Vezi tu?!  Dumnezeu probabil s-a invinuit de a nu fi stiut sa-si invete fii cum sa traiasca demn si in pace cu ei insasi.Atunci a zamislit propriul fiu.Isus nu a murit pentru convingerile lui si nici pentru erezia celorlalti.El a murit ca oamenii sa invete ceea ce tatal nu a stiut sa-i invete inca din geneza.. Ca singura cale spre fericire este IUBIREA. Parintele care nu-si recunoaste greseala in educatia propriului fiu, nu-i va da niciodata lectii folositoare acestuia. Lectiile lui vor fi asemenea acelor utopii idealiste in care parintii isi invata fii cum sa se comporte pentru a a dobandi o reputatie buna si uita sa-i invete cum sa-si iubeasca aproapele''
Asa decurgeau intalnirile noastre cu Parintele Cozma.
Uneori sustrageam de acasa o sacosa de cartofi, o legatura de ceapa sau cateva oua si i le duceam Parintelui.
Ne multumea si de fiecare data ne intreba daca am cerut acele bucate de la ai nostri.De fiecare data noi minteam ca da.
Dar Parintele Cozma ne citea fiecare gand si fiecare clipire si aveam sa invatam o noua lectie foarte curand.
Parintele nu putea accepta tot ce-i duceam fara sa fie convins ca erau obtinute cinstit.
Desi traia destul de izolat ,pe cai doar de el stiute, a dat de stire famililor noastre despre merindele care ajungeau la el.Unii dintre parinti au reactionat drastic.Nu-l prea aveau la inima pe  ,,tradatorul in sutana'' , cum ii spuneau ei.Altii ne interzisera sa mai mergem la el acasa.
Astfel intalnirile noastre cu Parintele Cozma aveau sa se rareasca pentru o perioada.
Un gol imens ne stapanea sufletele. Aflasem  o cale spre iubire si ne regaseam rataciti in neantul indoctrinatilor fanatici ,pe un drum care ducea nu spre un ceva ci spre nicaieri.
Era un fel de revolta ceea ce simteam. Cand ne intalneam intre noi, citeam din notitele pe care fiecare le scria dupa ce vorbeam cu parintele.
Uneori ne contraziceam sau ne contram destul de serios pentru o idee pe care ,bineinteles, fiecare o interpreta diferit.
Apoi batranetile si singuratatea il doborara pe Parinte la pat.Am fost sa-l revedem intr-o dupa amiaza mohorata de toamna.
Era linistit. Ochii i se umezeau uneori cand ii aminteam de tot ce ne spusese.Cu un efort aproape nefiresc se ridica in capul oaselor si sovaielnic se indrepta spre un dulap vechi ,care ii servea drept camara ,scartaindu-si pasii grei pe dusumele de brad prea uscate ,care sunau ca un ecou lung si sinistru sub mersul sau lent.
Ne asteptaram ca parintele sa scoata unul dintre caietele lui ingalbenite  si care  lasau sa se piarda in aerul incaperii arome de intelepciune sfanta amestecate din toate istoriile pe care le custodeau.
Dar nu. Parintele lua un borcan de miere de albine si cu mainile tremurande ii desfacu capacul
--Nu se cuvine sa nu-mi omnenesc oaspetii.Cauta o lingura.Scoase dintr-un sertar, care parea fara fund, o lingura veche din fier si spuse:
--Hai luati si gustati!
Sovairam totiNu stiam daca se cadea sa mancam toti cu aceeasi lingura.Ne aruncam priviri pline de subanteles pe ascuns cautand o raspuns la indemnul neprevazut al Parintelui.
Parintele parca ne ghici gandurile.
-- ,,Mancati toti cu aceeasi lingura! Nu va fie teama. Ganditi-va ca mierea este iubirea, iar lingura drumul spre sufletul vostru. Nu-i nimic rau daca sufletul vostru va deveni ,o data in viata, la fel de dulce pentru ca l-ati hranit din aceeasi iubire ,cu o singura lingura. E mai rau sa ramana amar ,de teama ca harbul care va duce spre miere e vechi si ponosit.
O lingura de argint v-ar face probabil sa mancati mai mult decat va prieste si sa luati si din partea celorlalti.Aceasta este capcana avaritie si bogatiei.''
--Bine parinte,dar dumneata ai spus ca in borcan este iubire.Nu ar fi ideal sa mancam cat mai mult.
--.,,Nu!. Iubirea trebuie sa fie pentru toti.
Nu veti fi mai fericiti intr-o lume in care ceilati nu stiu sa iubeasca.!''
Confuzia de dinainte se prsechimba intr-o uimire totala, dar inainte sa ne dezmeticim si sa dam o noima acelei ultime fraze rostite de Parinte ,acesta adauga :


,,Aceasta este problema parintilor vostri. S-au infruptat pana la saturatie dintr-o iubire pentru un Dumnezeu pe care din lacomie l-au transformat intr-un bun personal. Dulceata exagerata pe care au descoperit-o si care le-a incantat mintea ii face sa dea cu lingura peste mana celorlati care ar vrea sa guste. Intr-o zi borcanul se va goli. Atunci vor suferi cumplit , descoperind amarala de a fi tinut egoist mierea doar pentru ei. Ceilalti vor continua sa-si poarte amaraciunea fara sa sufere, pentru ca nu au apucat sa simta gustul amagitor al mierii.  Fara lingura v-ati uita neputinciosi la miere. Dulceata este a mierii iar frumusetea este a sufletului nu a lingurii cu care il hraniti. Iar frumusetea sufletului nu este zadarnica ,daca acesta a simtit dulceata  mierii ,fara sa-i pese de batranetea si rugina timpului asezate pe lingura. In toate trebuie sa existe o masura iar ceea ce depaseste masura trebui daruit altora.''

Am plecat buimaci. Incercam sa ordonom logic tot ce spusese Parintele. Atunci probabil a fost prea mult pentru noi.Intelesesem ca parintele fusese lingura cu care noi gustasem din mierea intelepciunii si bunatatii sale, ca intr-un fel sau altul va trebui sa-i lasam si pe altii sa-si indulceasca sulfetele cu ea,dar nu aveam habar nici cum si nici daca vom sti sa o facem.
Parintele ne-a binecuvantat. In ochi avea lacrimi si ochii nostri impartaseau din roua acelor lacrimi ,boabe diafane care nu lasau tristetea sa ne copleseasca. Parintele continua pentru inca putin timp sa ne surada si sa glumeasca cu noi, dar respiratia ii devenea anevoioasa si obrajii ii devenau tot mai cianotici. Il lasaram asadar sa se odihneasca ,marturisindu-ne unul altuia presentimentul ca aceea  avea sa fie ultima data cand Parintele ne mangaiase cu balndetea inimii sale.  
Se lasa o tacere ciudata intre noi in timp ce coboram spre casa ca si cum niciunul  nu vroia sa rupa vraja aceea dulce ce ne infasura toate gandurile.  
                                                       
 Acum stiu ca frumusetea sufletului nu-i niciodata in zadar si ca nu poti fi fericit intr-o lume in care iubesti doar tu ,fara sa fi stiu cum sa-i inveti pe ceilalti sa iubeasca.
Si daca as putea i-as  intinde Parintelui Cozma  cu un varf de lingura invechita si tocita de povara tuturor intelepciunilor, din mierea sulfetului meu pe care atat de divin si el l-a indulcit candva si i-as spune doar atat: 
Binecuvantat sa fi !

autor Mariastela Iacoban
sursa
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com