Prea puţine se ştiau despre locuitorii zonei
carpato-dunărene, după retragerea romanilor. O carte veche de aproape
1.000 de ani, păstrată la Budapesta, răstoarnă teoriile istoricilor.
Manuscrisul cuprinde primele documente scrise în această perioadă istorică.
A fost scrisă cu caractere dacice, de la dreapta la stânga,
şi se citeşte de jos în sus. Vorbeşte despre despre vlahi şi regatul
lor.
Mulţi au încercat să descifreze Codexul Rohonczi, dar nu au putut.
Arheologul Viorica Enachiuc a tradus, în premieră, filele misteriosului manuscris.
Viorica Enachiuc a aflat dintr-o revistă publicată în
Ungaria de existenţa în arhivele Academiei Ungare a Codexului Rohonczi. Se spunea că e redactat într-o limbă necunoscută. A facut rost de o copie. Timp de 20 de ani, a muncit ca să-i descifreze tainele.
Manuscrisul a fost păstrat la Rohonc în Burgenland până în
1838, când contele Gusztáv Batthyány și-a donat biblioteca, inclusiv
codicele, Academiei de Științe a Ungariei.
E o carte legată în piele.
După Al Doilea Razboi Mondial, doctorul Vajda Joysef, preot
misionar, îi scria cercetătorului Otto Gyurk, în legatura cu Codexul:
“Se găseşte în Arhivele Academiei de Ştiinţe a Ungariei o carte rară, Codexul Rohonczi.
Acest Codex este scris cu o scriere secretă, pe care nimeni n-a reusit s-o descifreze până acum. Şi eu am încercat. Literele sunt asemănătoare scrierii greceşti. M-am
gândit că seamănă şi cu literele feniciene, apoi am încercat pe baza
vechii scrieri ungureşti, dar n-a mers. Toate încercările le-am aruncat
în foc.”
După ce a studiat Codexul, cercetătorul Otto Gyurk a publicat,
în 1970, o parte din observaţiile sale într-un articol, în care a
încercat să identifice acele semne din manuscris care ar putea semnifica
cifre.
Alfabet dacic cu 150 de caractere
Sunt semne care au aparţinut alfabetului dacic, ce cuprindea aproximativ 150 de caractere, cu legăturile respective.
Textele din Rohonczi au fost redactate în latina vulgară, dar
într-un alfabet dacic, în care dominante sunt străvechile semne
utilizate de indo-europeni în epoca bronzului, spune aceasta.
Solii şi cântece ale vlahilor.
Codexul are 448 de pagini, fiecare cu circa 9-14 şiruri. În text sunt intercalate miniaturi cu scene laice şi religioase.
E scris cu cerneală violet. Cuprinde o culegere de discursuri, solii, cântece şi rugăciuni, care include 86 de miniaturi.
Consemnează înfiinţarea statului centralizat blak (vlah), sub conducerea domnitorului Vlad, între anii 1064 si 1101.
Sunt informaţii despre organizarea administrativă şi militară a
ţării ce se numea Dacia. Avea hotarele de la Tisa la Nistru şi mare, de
la Dunăre spre nord până la izvoarele Nistrului.
Mitropolia blakilor avea sediul la Ticina – cetatea din insula Pacuiul lui Soare, a descoperit Viorica Enachiuc.
Jurământul tinerilor blaki Codexul conţine şi versurile unui
cântec de luptă, numit Jurământul tinerilor blaki, care a fost tradus în
felul următor:
O viaţă, tăciunele Şarpelui, puternic veghetor,/
Înşelator, să nu primeşti a te uni/
Cu prorocirile Şarpelui, anuale, pentru că lovit/
Vei fi/ Cântecul cetăţii aud îndelung/
Mergeţi vioi, juraţi pe caciulă, pe puternica caciulă!/
Să juri cu maturitate şi cu convingere!/
Să fiu ţie putere vie, trăiesc, în luptă să fiu!/
Alesul jurământ preţuieşte şoimul tău, mergi cu jurământ puternic!
NOTĂ:
Este numit după orăşelul Rohonc (Rohoncz e grafia maghiară
veche; pe germană Rechnitz, pe croată Rohunac), aflat astăzi în
provincia Burgenland din estul Austriei.
Membra UNESCO Viorica Enachiuc e absolventă a Facultăţii de
Filologie, secţia Română-Istorie, din cadrul Universităţii Alexandru
Ioan Cuza din Iaşi, promoţia 1963.
Lucrarea de licenţă şi-a luat-o în arheologie. E membră UNESCO din 1983.
Mulţi ani a condus şantiere arheologice în Oltenia, Muntenia şi Moldova.
A cercetat scrierile vechi din neoliticul mijlociu şi epoca dacică.
Şi-a prezentat lucrările la conferinţe în ţară şi în străinătate: Austria, Franţa, Germania, Italia, Israel.
Burse de studiu a primit în Italia, pe probleme de
arheologie, şi in Danemarca, unde a studiat scrierea runică. Aceste
fapte nu sunt secrete.
Dar mă întreb şi vă întreb: de ce tac autorităţile politice şi ştiinţifice de la noi? Sau mass media.
Pentru că sunt mai importante furturile, violurile sau
accidentele auto sau se vând mai bine? Incompetenţi nu sunt. Sau au
primit ordin să tacă?
sursa