Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

vineri, 22 august 2014

Yoga iti amplifica senzualitatea si increderea in puterea voastra sexuala.

Multa lume inca ia in ras disciplina numita yoga; dincolo de usa de sticla care desparte parcticantii de privitori, sunt multe pareri gresite cum ca yoga inseamna numai stat in pozitia lotus cu ochii inchisi, sau ceva dubios din grupurile Misa, sau pur si simplu niste exercitii fara sens.

Dupa ce am convins cateva persoane sa incerce macar o data o clasa de yoga parerile acestora s-au schimbat complet. Pana si sotul meu era foarte sceptic, insa a facut o febra musculara mai intensa ca doua ore de tras de fiare si mi-a recunoscut linistea de dupa.

Probabil ati auzit ca yoga creste flexibilitatea, puterea de concentrare, imbunatateste tonusul muscular, va scapa de stress, va da incredere… dar de intensificarea placerilor sexuale ati auzit :) ?

Yoga iti amplifica senzualitatea si increderea in puterea voastra sexuala. La o privire mai atenta in oglinda va veti indragosti din nou de corpul vostru, formele parca sunt mai ferme si mai apetisante desi poate inca nu sunt perfecte, trupul prinde voce, iar privirea ochilor va fi una de genul : “stiu eu cevaaaa …”. :)

Daca v-am captat atentia, intindeti salteluta de yoga si practicati urmatoarele asane:

Cat & Cow pose – lucreaza si muschii Kegel, cei care sunt stimulati in timpul orgasmului;



Butterfly sau Baddha Konosana – Aceasta asana deschide foarte larg coapsele, imbunatateste fluxul de sange in zona pelviana, creste energia si vitalitatea.


Bridge pose- activeaza muschii Kegel si fesierii.



Shoulder stand- Sarvangasana- Lumanarea. Aceasta inversie activeaza glandele sexuale atat la femei cat si la barbati crescand apetitul sexual; lasa sa se scurga in pamant neincrederile in puterea voastra sexuala;

Nu in ultimul rand aceste asane va deschid inima sa va puteti iubi mai mult, mai sincer si mai intens. Sa va predati iubirii cu corpul si cu sufletul vostru.

Sa va topiti unul in altul. Sa va bucurati de un orgasm al sufletelor.

Fiti recunoscatori pentru corpurile voastre.
Puteti face lucruri magice cu ele.

Namaste!

http://suntuncopac.com/2014/08/06/yoga-pentru-un-orgasm-mai-intens-al-sufletului-si-al-corpului/
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com