Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

duminică, 14 septembrie 2014

Trupul vieţii sau corpul eteric şi educaţia - sau cei 7 ani de acasă

Ceea ce observaţia senzorială cunoaşte din om, şi ceea ce concepţia materialistă asupra vieţii vrea să o recunoască drept unică, este, pentru investigaţia spirituală, numai o parte, o componentă a naturii umane, şi anume, trupul său fizic. Acest trup fizic se supune aceloraşi legi ale lumii fizice, este alcătuit din aceleaşi substanţe şi forţe ca întreg restul lumii aşa-zis neînsufleţite. de aceea, ştiinţa spirituală afirmă că omul are comun acest rup fizic cu întreg regnul mineral. Şi desemnează drept trup fizic al omului numai ceea ce face ca aceleaşi substanţe care acţionează şi în lumea minerală să fie puse în amestec, în legătură, în formare şi în dezvoltare, după aceleaşi legi.
Depăşind acest trup fizic, ştiinţa spirituală cunoaşte încă o entitate a omului: trupul vieţii sau trupul eteric. Fizicienii să nu se împiedice de această denumire “trup eteric”.
“Eteric” desemnează aici altceva decât eterul ipotetic al fizicii.

Aşa cum culorile şi lumina există în jurul celui nevăzător, doar că el nu le poate percepe, ne-având organe pentru aceasta, tot aşa ştiinţa spirituală arată că există multe lumi în jurul omului iar el, le poate percepe numai dacă îşi dezvoltă organele necesare pentru aceste lumi. Aşa cum orbul priveşte într-o nouă lume, îndată ce este operat, tot aşa şi omul, prin dezvoltarea unor organe superioare, mai poate cunoaşte încă şi cu totul alte lumi decât acelea pe care simţurile obişnuite îl fac să le perceapă. Dacă un orb din naştere poate fi operat sau nu, aceasta depinde de constituţia organelor sale; organele superioare însă. prin care omul poate pătrunde în lumile superioare, există în germen la fiecare om. 

Ştiinţa spirituală nu spune că omul ar avea, prin organizarea sa, limite în cunoaştere; dar ea afirmă că pentru om există acele lumi pentru care el posedă organele de percepţie corespunzătoare. Ştiinţa spirituală vorbeşte numai de mijloacele prin care se pot extinde limitele amintite. În acest fel situează ea şi referitor la cercetarea trupului vieţii sau eteric la tot ce va fi descris în continuare ca membre (componente) superioare ale naturii omeneşti. Ştiinţa spirituală acceptă faptul că investigaţia prin intermediul simţurilor trupeşti poate avea acces doar la trupul fizic şi că, pornind de la punctele acesteia de vedere, doar cel mult prin deducţie ar putea ajunge investigarea senzorială la o corporalitate superioară. Însă ştiinţa spirituală face cunoscut felul în care poţi avea acces la o lume în care aceste componente superioare ale naturii umane apar observatorului în acelaşi fel în care celui născut orb, după operaţie, îi apar culorile şi luminozitatea obiectelor. Pentru cei care şi-au dezvoltat organele de percepţie superioare, trupul eteric sau al vieţii este un obiect al observaţiei şi nu al înţelegerii sau al deducţiei.

 Acest trup eteric sau al vieţii, omul îl are comun cu plantele şi animalele. El face ca substanţele şi forţele trupului fizic să se constituie în fenomene de creştere, reproducere, de mişcare internă a umorilor şi aşa mai departe. El este aşadar constructorul şi formatorul trupului fizic, locuitorul şi arhitectul acestuia. De aceea am mai putea numi trupul fizic şi imaginea ori expresia acestui trup al vieţii. În privinţa formei şi mărimii, ambele componente ale fiinţei umane sunt apropiate, însă în nici un caz egale. La animale, şi în mai mare măsură la plante, trupul eteric se deosebeşte considerabil, ca formă şi întindere, de trupul fizic.

Înainte de naştere fizică, omul în venire este înconjurat din toate părţile de un trup fizic străin. El nu intră în mod independent în atingere cu lumea fizică exterioară. Trupul fizic al mamei este mediul său înconjurător. Doar acest trup poate acţiona asupra omului ce se maturizează. Naşterea fizică va consta deci în eliberarea omului din învelişul matern şi în faptul că, prin aceasta, mediul fizic înconjurător, poate acţiona nemijlocit asupra sa. Simţurile se deschid către lumea exterioară. Aceasta dobândeşte influenţa pe care învelişul fizic matern a avut-o mai înainte asupra omului.

Pentru concepţia spirituală asupra lumii, aşa cum este ea reprezentată prin cercetarea spirituală, acum se naşte într-adevăr trupul fizic, dar nu şi trupul eteric sau al vieţii. Deoarece, aşa cum omul până la momentul naşterii sale, este înconjurat de un înveliş fizic matern, tot astfel, până la momentul schimbării dentiţiei, adică aproximativ până la vârsta de şapte ani, el este înconjurat de un înveliş eteric şi de unul astral. Abia în timpul schimbării dentiţiei, învelişul eteric pune în libertate trupul eteric, apoi mai rămâne, până la începutul maturizării sexuale încă un înveliş astral [ 6 ]. În acest moment şi trupul astral sau al simţirii devine complet liber, aşa cum trupul fizic s-a eliberat la naşterea fizică iar trupul eteric la schimbarea dentiţiei.
Astfel, ştiinţa spirituală va trebui să vorbească despre trei naşteri ale omului. Până la schimbarea dentiţiei, impresiile ce ar trebui să ajungă la trupul eteric îl ating tot atât de puţin pe cât de puţin lumina şi aerul lumii fizice ating trupul fizic, câtă vreme el se găseşte în pântecele mamei.
Înainte de începutul schimbării dentiţiei, trupul vieţii nu lucrează liber în om. Aşa cum, în trupul mamei, trupul fizic primeşte forţe ce nu-i sunt proprii dezvoltându-şi-le pe ale sale treptat, în învelişul protector, tot astfel stau lucrurile şi cu forţele de creştere, până la schimbarea dentiţiei. Trupul eteric îşi desăvârşeşte acum forţele, mai întâi în uniune cu cele străine, moştenite. În timpul acestei perioade a eliberării trupului eteric, trupul fizic este deja independent. Trupul eteric ce se eliberează desăvârşeşte ceea ce are de dat trupul fizic. Punctul final al acestei lucrări îl constituie dentiţia proprie a omului, ce apare în locul celei moştenite. Această dentiţie constituie ceea mai densificată parte (depunere, înmagazinare) din trupul fizic şi de aceea ea apare la sfârşitul acestei perioade.
După acest moment, creşterea este asigurată exclusiv de propriul trup al vieţii. Atâta doar că aceasta se află sub influenţa unui trup astral care îl învăluie. În momentul în care şi trupul astral devine liber, trupul eteric încheie o perioadă. Această încheiere se exprimă în maturizarea sexuală. Organele de reproducere devin de sine stătătoare pentru că, de acum înainte, trupul astral eliberat nu mai acţionează spre înăuntru ci, lipsit acum de un înveliş, intră în legătură nemijlocită cu lumea exterioară.
După cum asupra copilului ne-născut nu putem face să acţioneze în mod fizic factorii lumii exterioare, tot astfel n-ar trebui să facem să acţioneze nici asupra trupului eteric, înainte de schimbarea dentiţiei, acele forţe care sunt asemănătoare impresiilor ambientului fizic ce se exercită asupra corpului fizic.

Odată cu naşterea fizică, trupul fizic al omului este expus mediului înconjurător al lumii exterioare, în timp ce, anterior, el fusese înconjurat de învelişul protector al mamei. Ceea ce, anterior, săvârşiseră asupra forţele şi sevele învelişului matern, vor trebui să facă acum forţele şi elementele lumii exterioare fizice. Până la schimbarea detenţiei, la şapte ani, trupul omenesc are sarcina de a se săvârşi pe sine, o sarcină esenţial deosebită de sarcinile tuturor celorlalte perioade de viaţă. Organele fizice trebuie, în această perioadă să ajungă la anumite forme; raporturile lor structurale trebuie să capete anumite direcţii şi tendinţe. Mai târziu are loc creşterea, însă această creştere se desfăşoară, în toată perioada următoare, pe baza formelor ce s-au constituit până la momentul amintit. Dacă s-au creat forme corecte, ele vor şi creşte corect, iar dacă s-au constituit de-formaţii, atunci acestea vor creşte mai departe. În toată perioada următoare nu mai poate fi corectat ceea ce ai omis, neglijat, ca educator, în perioada până la şapte ani. Aşa cum natura creează înainte de naştere mediul just pentru trupul fizic al omului, tot astfel şi educatorul trebuie să se îngrijească, după naştere, de ambientul fizic just. Numai acest mediu înconjurător fizic adecvat poate acţiona asupra copilului astfel încât organele sale fizice să se toarne în forma corectă.

 Există două cuvinte magice care indică felul în care copilul intră într-o relaţie cu mediul său înconjurător. Acestea sunt: imitaţia şi modelul. Filosoful grec Aristotel a denumit omul drept cel mai imitator dintre animale; pentru nici o altă vârstă nu este mai adecvată această afirmaţie ca pentru vârsta copilăriei, până la schimbarea dentiţiei. Ceea ce se petrece în mediul fizic înconjurător, copilul imită, iar prin imitaţie organele sale fizice se toarnă în forme ce vor dăinui. Trebuie înţelegem mediul fizic înconjurător în sensul cel mai larg posibil. De aceasta ţine doar ceea ce se petrece în mediul său fizic înconjurător, tot ce poate fi perceput de simţurile sale, tot ce poate acţiona, din spaţiul fizic asupra forţelor sale spirituale. Aici sunt cuprinse şi toate acţiunile morale sau imorale, înţelepte ori prosteşti pe care le poate vedea.
 Nu frazele moralizatoare, nici poveţele pline de sens (raţionale) sunt cele ce au efect (în sensul arătat) asupra copilului, ci tot ce săvârşesc sub privirea sa adulţii în mediul său înconjurător. Poveţele nu acţionează formator asupra trupului fizic, ci asupra trupului eteric, ori acesta din urmă, este până la şapte ani, înconjurat de un înveliş protector eteric matern, la fel cum trupul fizic este înconjurat până la naşterea fizică de un înveliş matern. Ceea ce înainte de şapte ani trebuie să se dezvolte în acest trup eteric drept reprezentări, obişnuinţe, memorie ş.a.m.d. va trebui să se petreacă “de la sine”, în acest fel în care se dezvoltă ochii şi urechile înlăuntrul trupului matern, fără influenţa lumii exterioare…
 Fără îndoială că este corect ceea ce se poate citi într-o lucrare pedagogică excepţională a lui Jean Paul, “Levana sau Ştiinţa educaţiei”, şi anume că un călător prin lume învaţă mai multe de la doica sa, în primii ani de viaţă, decât din toate călătoriile sale la un loc. Dar copilul tocmai că nu din sfaturi învaţă, ci prin imitaţie. Iar organele sale fizice îşi creează formele prin influenţa mediului fizic înconjurător. Un văz sănătos se va educa prin realizarea în ambientul copilului, a unor reporturi corecte de culoare şi lumină, iar premisele fizice pentru simţul moral sănătos se vor forma în creier şi în circuitul sanguin, atunci când copilul va vedea manifestări morale în jurul său. Dacă înainte de vârsta de şapte ani copilul vede în ambianţa sa numai acţiuni prosteşti, creierul său ca adopta astfel de forme care îl vor face şi pe el apt numai pentru prostii, mai târziu în viaţă.

Unui copil îi putem face o păpuşă răsucind un şervet vechi; din două colţuri – picioare, din alte două colţuri facem mâini, dintr-un nod facem capul, apoi punctăm cu cerneală ochii, basul şi gura. Putem însă şi cumpăra o aşa zisă păpuşă “frumoasă”, cu păr adevărat şi obraji pictaţi, şi s-o dăm copilului. Nu este nevoie să discutăm aici câtuşi de puţin faptul că această ultimă păpuşă este totuşi hidoasă, nefiind aptă decât pentru a deforma pentru tot restul vieţii simţul estetic al copilului. Aici problema principală de educaţie este alta. Când are în faţă şervetul înnodat, copilul trebuie să completeze din fantezia sa ceea ce face ca acest obiect să arate ca un om. Această muncă a fanteziei acţionează constitutiv asupra formelor creierului. Iar acesta se deschide, se dezvoltă aşa cum muşchii mâinii se dezvoltă printr-o muncă pe măsură. Dacă pruncul primeşte aşa-zisa “păpuşă frumoasă”, creierul său nu mai are nimic de făcut. El se sfrijeşte şi se usucă în loc să se dezvolte, să prospere… dacă oamenii ar putea, asemenea cercetătorilor spirituali, să privească creierul constituindu-se în formele sale ar da copiilor lor numai acele jucării care sunt potrivite pentru a stimula în mod viu activitatea formatoare a creierului. Toate jucăriile care constau numai în forme matematice moarte, au efect pustiitor şi nimicitor asupra forţelor plăsmuitoare, constitutive ale copilului, în timp ce din contră, tot ce stimulează reprezentarea viului, acţionează în mod just. Epoca noastră materialistă produce numai puţine jucării bune. Ce jucărie sănătoasă este, de exemplu, aceea făcută din două lemnişoare şi şi reprezentând doi fierari care stau faţă în faţă şi bat un fier. Foarte bune sunt şi acele cărţi ilustrate ale căror figuri pot fi trase dedesubt cu fire, astfel încât copilul însuşi să poată transpune imaginea moartă într-o redare – simplă a acţiunii.
Toate acestea realizează o modalitate lăuntrică a organelor, iar pornind de la ceastă mobilitate se clădeşte forma corectă a organelor.

Dacă imitarea modelelor sănătoase este posibilă într-o asemenea atmosferă de iubire, atunci copilul este cu adevărat “în elementul” său. Ar trebui urmărit cu rigurozitate ca împrejurul copilului să nu se petreacă nimic din ceea ce el n-ar avea voie să imite. N-ar trebui să facem nimic despre care să trebuiască să spunem copilului: “Tu n-ai voie să faci asta”… Cât de deschis este copilul imitării ne putem convinge observând cum el, cu mult înainte de a le pricepe, imită literele pictându-le. Este chiar bine când copilul imită mai întâi literele şi abia apoi învaţă să le înţeleagă. Deoarece imitaţia ţine de perioada de dezvoltare a trupului fizic, în timp ce sensul se adresează trupului eteric, iar asupra acestuia ar trebui să acţionăm abia după schimbarea dentiţiei, când învelişul eteric exterior a căzut de pe el. Îndeosebi în sensul imitării ar trebui să se petreacă, în anii aceştia, întreaga învăţare a vorbirii. Copilul învaţă să vorbească cel mai bine auzind. orice reguli şi orice dăscăleală artificială nu pot avea nici un efect bun.

La vârsta timpurie a copilăriei, important este îndeosebi ca astfel de mijloace de învăţare, precum sunt, de pildă, cântecele de copii, să facă o impresie pe cât posibil ritmică, frumoasă asupra simţurilor. Să punem mai puţin accent pe sens şi cât mai mult pe sunetul frumos. Cu cât mai proaspăt, mai înviorător ca acţiona ceva asupra ochiului şi urechii, cu atât mai bine va fi. Să nu subapreciem. de exemplu, ce forţă de a modela organe au mişcările dansate făcute pe ritmuri muzicale.

Remodelarea şi creşterea trupului eteric înseamnă remodelare, respectiv dezvoltare a înclinaţiilor, obişnuinţelor, a conştiinţei, a caracterului, a memoriei, a temperamentelor. Asupra trupului eteric acţionăm prin imagini, prin exemple, printr-o regularizare dirijare a fanteziei. Aşa cum, până la şapte ani, trebuie să dăm copilului un model fizic pe care să-l poată imita, tot aşa astfel, în ambianţa omului în devenire, între schimbarea dentiţiei şi maturizarea sexuală, vor trebui anume aduse, toate cele după ale căror sens şi valoare să se poată dirija acesta. acum îşi are locul tot ce este plin de sens şi acţionează prin imagine şi simbol. Trupul eteric îşi dezvoltă forţa atunci când fantezia regularizată se poate orândui după ceea ce îi desluşesc imaginile şi simbolurile (comparaţiile) cele vii ori cele care îi dau acces la spirit, şi pe care şi le asumă drept fir călăuzitor. Nu noţiunile abstracte sunt cele ce acţionează în mod just asupra trupului eteric în creştere ci cele evidente, dar nu evidente în mod senzorial, ci cele spiritual evidente. Modul spiritual de a concepe este mijlocul educativ just în aceşti ani. Lucrul important pentru tânăr, înainte de toate, este ca, în aceşti ani, înşişi educatorii din jurul lui să fie personalităţi prin al căror mod de a privi lumea să se poată trezi în el forţele intelectuale şi morale de dorit. Aşa cum, în primii ani ai copilăriei, cuvintele magice pentru educaţie sunt: imitaţie şi model, tot astfel, pentru anii acum în discuţie, ele sunt: urmare şi autoritate. Autoritatea de la sine înţeleasă, nu constrânsă, trebuie să fie reprezentată prin intuire, prin felul spiritual de a vedea (concepţia), după care tânărul să-şi modeleze conştiinţa, obiceiurile, înclinaţiile, prin care să-şi poată aduce temperamentul pe o cale regularizată, şi prin ochii căreia să privească obiectele lumii. Frumoasa expresie poetică: “Oricare om eroul va să şi-l aleagă, pe urma cui el calea spre Olimp s-o străduiască” este valabilă mai ales la această vârstă. Stima şi veneraţia sunt forţe prin care trupul eteric creşte în mod corect. iar cui i-a fost imposibil ca, în perioada pe care o discutăm, să privească cu nemărginită veneraţie spre cineva, acela va avea de ispăşit întreaga viaţă. Acolo unde veneraţia lipseşte, forţele vii ale trupului eteric se închircesc. 

sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA034/GA034_Educatia.html
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com