Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

miercuri, 31 decembrie 2014

La Multi Ani ! 2015

Fie ca anul 2015 sa ne deschida portile cu multe bucurii si impliniri alaturi de cei dragi. 
IUBIRE SA AVETI !!!
La Multi Ani ! 
 







Voi sunteti nascuti cu potentialul de a iubi - Osho-

Prima lecţie a iubirii consta în a nu solicita iubire, ci în a o dărui. Fiţi dumneavoastră cel care dăruieşte. De regulă, oamenii fac exact invers. Chiar şi atunci când dăruiesc, o fac numai cu speranţa că iubirea lor le va fi returnată. Ei nu dăruiesc de bunăvoie, ci doar condiţionat. Ei dăruiesc, dar privesc cu coada ochilor să vadă dacă primesc ceva înapoi. Ei nu cunosc legea naturală de funcţionare a iubirii. Este suficient să turnaţi, să revărsaţi, iar iubirea va veni. Şi chiar dacă nu vine, nu este nevoie să vă îngrijoraţi, căci adevăratul îndrăgostit ştie că a iubi înseamnă a fi fericit. Atunci, de ce să vă mai îngrijoraţi în legătură cu întoarcerea ei?

Iubirea este foarte rară. A cunoaşte sufletul unui om înseamnă a trece printr-o revoluţie, pentru că dacă vrei să cunoşti sufletul unui om trebuie să-l laşi şi tu să ajungă la sufletul tău. Trebuie să devii vulnerabil, total vulnerabil, deschis. E riscant. E riscant să laşi pe cineva să-ţi ajungă la suflet, e periculos, pentru că niciodată nu ştii ce îţi va face acel om o dată ce va ajunge să-ţi cunoască toate secretele, toate ascunzişurile. De aici frică. De asta nu ne deschidem. Cunoaştem pe cineva superficial şi credem că ne-am îndrăgostit. Periferiile se întâlnesc, iar noi credem că noi ne-am întâlnit. Dar de fapt nu este aşa. Nu eşti periferia ta. De fapt, periferia este granita unde sfârşeşti, ea doar te înconjoară ca un gard. Periferia este locul unde sfârşeşti tu şi începe lumea.

Iubirea trebuie să fie o relaţie plină de prietenie, în care nimeni nu este superior, în care nimeni nu decide cum să se desfăşoare lucrurile, în care partenerii sunt pe deplin conştienţi că sunt diferiţi, ca abordarea lor în ceea ce priveşte viaţa este diferită, că modul lor de viaţă este diferit şi, cu toate aceste diferenţe, se iubesc. Ei nu vor găsi nici o problemă. Nu încercaţi să creaţi ceva suprauman. Fiţi umani şi acceptaţi omenescul celuilalt, cu toate slăbiciunile inerente naturii umane. Celălalt va comite probabil greşeli, tot aşa cum comiteţi şi voi, şi va trebui să învăţaţi. A fi împreună înseamnă a învăţa să iertaţi, să uitaţi, să înţelegeţi că şi celălalt este la fel de uman ca şi voi.

Într-o relaţie profundă, dragostea cuiva poate avea rezonante în tine şi îţi aduce adâncimile în fiinţa. Sunt două modalităţi de a te descoperi: una este meditaţia, cealaltă este dragostea. Prin celălalt devii conştient de fiinţa ta interioară. El devine un drum pentru a ajunge la tine însuţi. Cu cât dragostea este mai profundă, cu atât voi sunteţi mai profunzi. Dacă iubeşti pe cineva şi profunzimile tale vorbesc cu ale lui, ai o întâlnire în Fiinţa; dacă nu se întâmplă aceasta, renunţa – dar nu crea nici un conflict, bătălie sau lupta pentru aceasta, nu vă distrugeţi unul pe altul. Căutaţi în altă parte persoană care există şi care vă va iubi. Nu vă stabiliţi alături de cineva care nu este pentru voi.

Iubirea provenită din inima este întotdeauna dincolo de dualitate. Fiecare caută acea iubire care depăşeşte dragostea şi ură; din nefericire, căutarea are loc prin intermediul minţii, şi acest fapt generează nefericire. Toţi îndrăgostiţii simt eşecul, decepţia, trădarea, însă niciunul nu considera că este vina lui. În realitate, instrumentul pe care îl folosiţi nu este potrivit. Este ca şi cum cineva şi-ar folosi ochii pentru a asculta muzică, realizând faptul că astfel nu poate percepe nici un sunet. Însă ochii nu sunt făcuţi pentru a asculta, după cum urechile nu sunt făcute pentru a vedea. Mintea este foarte practică, ea este un mecanism care calculează; mintea nu are nimic în comun cu iubirea. Iubirea va fi un haos, ea va răsturna totul. Inima nu are nimic în comun cu lucrurile practice, ea este mereu în vacanţă. Ea poate iubi, şi poate face acest lucru fără să transforme iubirea în ură; ea nu este otrăvită de ură.

Fiecare este în căutarea iubirii, însă instrumentul prin intermediul căruia se realizează căutarea nu este potrivit; şi de aici – eşecul. Iar oamenii, văzând că iubirea aduce cu ea numai ura, se închid în ei înşişi, zicând: “Iubirea este o prostie.” Construiesc un zid solid pentru a se apăra împotriva iubirii. Făcând însă acest lucru, vor fi lipsiţi de cele mai mari bucurii ale vieţii, vor fi lipsiţi de tot ceea ce este cu adevărat valoros.

Pentru a înţelege iubirea, trebuie în primul rând să fiţi plini de iubire; numai atunci puteţi înţelege iubirea. Milioane de oameni suferă: ei doresc să fie iubiţi, însă nu ştiu cum să iubească. Iar iubirea nu poate exista ca un monolog; ea este un dialog, un dialog armonios. Nu ceea ce vi se oferă vă mulţumeşte; satisfacţia provine din ceea ce dăruiţi voi celorlalţi. Nu puteţi fi mulţumiţi dacă sunteţi cerşetori, mulţumirea apare numai dacă sunteţi regi. Iar atunci când dăruiţi iubire, deveniţi un rege. Puteţi dărui atât de mult – este inepuizabil; cu cât dăruiţi mai mult, cu atât iubirea voastră devine mai rafinată, mai subtilă, mai nuanţata.

În momentul în care înţelegeţi ce este iubirea, în clipa în care experimentaţi iubirea, deveniţi iubirea însăşi. Atunci în voi nu mai există nici dorinţa de a fi iubiţi, nici dorinţa de a iubi; faptul de a iubi va deveni felul vostru firesc de a fi, la fel de natural ca şi respiraţia. Nu puteţi face nimic altceva; veţi fi – pur şi simplu – plini de iubire. Dacă iubirea voastră nu va găsi ecou, nu vă simţiţi răniţi. Motivul este următorul: numai persoană care a devenit ea însăşi iubirea, poate iubi. Puteţi dărui numai ceea ce aveţi deja.

Nu are rost să cerem iubire unor oameni care nu au cunoscut iubirea în viaţa lor, care nu au ajuns la sursa întregii lor fiinţări, care nu au cunoscut iubirea în toată strălucirea ei. Cum ar putea să iubească aceşti oameni? Ei pot numai să simuleze. S-ar putea chiar să creadă în mod sincer că vă iubesc. Însă, mai devreme sau mai târziu, îşi vor da seama că este numai o pretenţie, că este numai un rol, o ipocrizie. Poate că nu intenţionează să vă înşele, însă ce pot face aceste persoane? Voi cereţi să fiţi iubiţi, iar celălalt cere, la rândul lui, acelaşi lucru. Fiecare presupune că partenerul este obligat să iubească, şi fiecare încearcă din răsputeri să o facă. Aceasta este o idee fixă, însă o asemenea idee nu duce la nimic. Ambii parteneri vor descoperi acest lucru, şi fiecare îi va reproşa celuilalt, plângându-se că ceva nu este în regulă. De la bun început ei sunt de fapt nişte cerşetori, iar mâinile lor, întinse către celălalt pentru a cere, pentru a ruga, rămân goale.

Cei care au găsit sursa iubirii în ei înşişi nu mai au nevoie să fie iubiţi; în ciuda acestui fapt, vor fi iubiţi. Ei vor iubi pur şi simplu pentru că au prea multă iubire, la fel ca un nor care vrea să-şi reverse ploaia, ca o floare care vrea să-şi împrăştie parfumul, fără dorinţa de a primi ceva în schimb.

Răsplata iubirii este iubirea însăşi şi nu faptul de a primi iubire. Acesta este unul din misterele vieţii: atunci când o persoană este răsplătită prin însăşi iubirea pe care o răspândeşte în jurul ei, mulţi oameni o vor iubi; fiind în contact cu ea, toate aceste fiinţe vor găsi treptat-treptat sursa iubirii în interiorul lor. Ele pot fi în legătură cu o fiinţă care îşi răspândeşte iubirea fără să ceară nimic în schimb. Şi cu cât această fiinţă împărtăşeşte şi răspândeşte mai mult iubirea sa, cu atât iubirea este mai mare. Iubirea nu are nimic de-a face cu mintea, ea este un dans, un joc, un cântec, o bucurie. Dacă se petrece, atunci este frumoasă. Când iubirea apare în mod natural, frumuseţea este şi ea prezenta. Când ea este forţată să apară, singura care o însoţeşte este urâţenia […]

Voi sunteţi născuţi numai cu potenţialul de a iubi. Evident, aveţi încă de la naştere un trup; puteţi fi un dansator căci aveţi un trup.Vă puteţi mişca trupul şi puteţi deveni un dansator, dar dansul ca atare trebuie învăţat. Iubirea este mult mai dificilă. Este ca atunci când dansezi cu altcineva. Este necesar ca şi partenerul dumneavoastră să ştie dansul. Este o mare artă să vă găsiţi un partener de dans potrivit, să creaţi o armonie între două persoane, între două lumi diferite. Când două lumi se apropie una de cealaltă, se poate produce o explozie. Iubirea înseamnă armonie. Orice formă de fericire, sănătatea, armonia, toate se nasc din iubire. Învăţaţi să iubiţi! Nu vă grăbiţi cu căsătoria, învăţaţi mai întâi să iubiţi. Nu este necesar să aşteptaţi rezultatele iubirii. Ajunge dacă începeţi să iubiţi. În timp, veţi constata că o iubirea mult mai mare se întoarce la dumneavoastră. Nimeni nu poate înţelege ce este iubirea decât iubind, la fel cum nimeni nu poate înţelege ce este înotul decât dacă este aruncat în apă. Oamenii sunt foarte nefericiţi. Ei aşteaptă să apară marea iubire, iar în aşteptarea ei rămân închişi, închistaţi în ei înşişi. Ei nu fac altceva decât să aştepte. Poate va apărea de undeva vreo Cleopatra, iar atunci ei îşi vor deschide inimile. Dar până apare ea, ei uita complet ce înseamnă să-ţi deschizi inima […]

Iubirea nu este o pasiune, o emoţie. Ea este înţelegerea extrem de profundă că undeva, pe un anumit nivel, fiinţă celuilalt vă împlineşte. Undeva se închide un circuit. Prezenţa să vă face să vă conştientizaţi mai bine propria prezenţă. Iubirea conferă întotdeauna libertatea de a fi tu însuţi; ea nu are nimic de-a face cu posesivitatea. Nu confundaţi niciodată iubirea cu sexul, căci nu veţi face decât să vă amăgiţi singuri. Fiţi conştient, iar atunci când veţi simţi că simplă prezenţă a celuilalt – nimic altceva, simplul fapt că celălalt există - este suficientă pentru a vă face cu adevărat fericit, că ceva înfloreşte undeva în interiorul fiinţei voastre, ca un lotus cu o mie de petale, atunci se poate spune că sunteţi îndrăgostit, iar atunci veţi putea trece peste toate dificultăţile pe care le va crea realitatea. Veţi putea trece peste toate angoasele, peste toate anxietăţile, iar iubirea voastră nu va face altceva decât să crească şi să înflorească tot mai tare, căci atunci, toate acele dificultăţi nu vor mai însemna altceva decât nişte simple provocări. Depăşindu-le, iubirea voastră va deveni astfel din ce în ce mai puternică.

Iubirea este eternitatea. Dacă este prezentă, ea nu poate decât să crească.
Iubirea cunoaşte începutul, dar nu şi sfârşitul!
Nu încerca să înţelegi viaţa. Trăieşte-o!
Nu încerca să înţelegi iubirea. Intră în iubire! Iubeşte!

marți, 30 decembrie 2014

Din tainele nopții - sfaturi de la O .M. Aivanhov

Seara , când vă culcați, puneți-vă în minte un gând bun și lăsați acest gând bun să lucreze în timpul nopții . Nu vă culcați niciodată cu un gând negativ în minte , pentru că el va face ravagii în suconștientul vostru .

Feriți-vă să adormiți cu gânduri rele , căci ele vor distruge tot ce-ați cucerit bun în timpul zilei . În timp ce , dacă ați adormit cu gânduri bune , ele vor ameliora totul în voi , și a doua zi veți fi uimiți să vedeți în ce stare de pace și de lumină vă veți trezi .

Pentru a vă apăra de un spirit necurat , trebuie să vă rugați Cerul să vă trimită un Înger care vă va apăra de el și vă va conduce la Școala lui Dumnezeu ca să studiați iubirea și înțelepciunea .
Astfel în timpul nopții , veți avea mereu un paznic care se va învârti în jurul corpului vostru pentru a împiedica spiritul răului să îl stăpânească .

Să presupunem că înainte de adormi , sunteți invadați de neliniști : nu rămâneți în pat sculați-vă și aprindeți lampa , faceți câteva exerciții de respirație sau spuneți o rugăciune , sau citiți o pagină cu un mesaj înalt și apoi culcați-vă din nou.

Poziția în care dormim este de asemenea foarte importantă . Mai întâi este recomandanbil să avem capul orientat spre Nord sau Est . Cea mai bună poziție de dormit este pe partea dreaptă fiindcă resturile se vor aduna în ficat care este însărcinat astfel să le elimine .

Luna domnește deasupra apelor . Dacă doriți să vă purificați , să deveniți precum apa limpede , legați-vă de lună , fiindcă luna domnește domnește deasupra apelor cristaline , tot așa cum domnește și asupra apelor poluate . Acela care știe să lucreze cu luna se purifică .

Veți putea face o asemenea lucrare , ținând în mână un obiect de argint și legându-vă de Arhanghelul Gavriil – care este Arhanghelul Lunii , așa cum Mihail este Arhanghelul soarelui – pronunțându-i numele . De asemenea , perla prin emanațiile și simbolismul ei are afinități cu luna .

Putem spune , la modul general, că perioada lunii crescătoare favorizează activitatea și perioada lunii descrescătoare favorizează somnolența , lenea,odihna .

Acela care nu cunoaște acest ritm natural , poate fi îngrijorat de schimbările care se produc în el în momentul lunii descrescătoare .

Dacă aveți lucruri mai importante de rezolvat , este preferabil să așteptați luna crescătoare , mult mai favorabilă împlinirilor .

Dacă vreți să puneți capăt unei afaceri sau relații , este mai bine să așteptați luna descrescătoare .

Vreți să vă dezvoltați voința sau să vă întăriți sănătatea, să aveți mai multă iubire , înțelepciune sau lumină , așteptați primele zile ale lunii crescătoare , și în timpul nopții ridicați mâna dreaptă și spuneți :

“ AŞA CUM LUNA CREŞTE PE CER , TOT AŞA SUFLETUL MEU SĂ SE UMPLE DE SĂNĂTATE , DE VIGOARE , SAU DE LUMINĂ , DE IUBIRE , CA SĂ POT DEVENI UN SERVITOR AL DOMNULUI . “
Pronunţaţi formula de trei ori.

În timpul lunii descrescătoare , pronunțați formula contrară :

“ AŞA CUM LUNA DESCREŞTE , TOT AŞA ACEL VICIU SAU ACEL DEFECT DIN MINE SĂ DE DIMINUEZE ŞI SĂ DISPARĂ SPRE SLAVA DOMNULUI.”

Și de această dată , pronunțați formula de trei ori ridicând mâna .
Dacă veți face aceste exerciții cu regularitate , veți avea rezultate .

Dacă aveți probleme , griji, nelămuriri , dacă cineva v-a necăjit ,v-a jignit ,contemplați stelele ,noaptea, și veți simți cum totul se oprește ,că vă aflați deasupra acestor mici lucruri ,că deveniți nobili,generoși , râzând chiar în fața ofenselor și jignirilor .

RUGĂCIUNE DE SEARĂ

Dumnezeu este în mine lumină ,
Îngerii sunt căldura ,
Oamenii sunt bunătatea .
Dumnezeu este în mine lumină ,
Spiritul este căldura,
Eu sunt bunătatea .

(de trei ori )

joi, 25 decembrie 2014

NAŞTEREA LUMINII: O CONTEMPLAŢIE DE CRĂCIUN

În creştinism, Crăciunul a fost considerat simbol al naşterii Mântuitorului creştin abia din secolul al IV-lea al calendarului nostru. În nici un caz el nu a fost sărbătorit, în primele secole creştine, la 25 decembrie ca aniversare a fondatorului creştinismului; el a primit această calitate abia în secolul al IV-lea. Totuşi atât în Imperiul roman, cât şi la vechii celţi, la populaţiile germanice şi chiar în vechiul Egipt şi încă în câteva ţinuturi se sărbătorea totuşi un anumit eveniment, în acel moment al anului. Ce se sărbătorea la aceste popoare era însă altceva; abia în secolul al IV-lea după calendarul nostru sărbătoarea a fost pusă în legătură cu aniversarea fondatorului creştinismului.
S-ar putea conchide din acest fapt că Biserica creştină a făcut ceva care din punct de vedere istoric ar fi împotriva oricărei datini şi a vrut să corecteze ceva prin aceasta. Dar nu acesta este adevărul. Cine înţelege cu adevărat semnificaţia sărbătorii Crăciunului recunoaşte înţelepciunea străveche ascunsă într-o astfel de sărbătoare. Sărbători cum sunt Sfintele Paşti, Rusaliile nu sunt nimic altceva decât date ale strămoşilor noştri, înscrise în timp, prin care ei, strămoşii, ne-au transmis nouă, urmaşilor, modul cum înţelegeau ei relaţia dintre Univers şi om şi marile taine ale existenţei. Cine ştie să descifreze scrierea care ne vorbeşte despre marile sărbători, cine ştie să descifreze hieroglifele pe care ni le oferă timpul, acela pătrunde în misterele profunde, semnificative ale oricărei deveniri umane. Am spus – şi vom vedea îndată în ce sens este adevărat – că sărbătoarea Crăciunului a fost celebrată din vremurile în care avem istorie. Timpurile despre care cunoaştem documente istorice datează de la cea de a treia subrasă a celei de a cincea rase [Nota 2]. Vremurile propriei noastre subrase, în care s-au dezvoltat ştiinţa fizică şi cultura fizică, ajung până în secolele XV-XVI. Aceasta a fost precedată de o altă rasă, care ajunge până în secolele IX-VIII î.Hr., perioadă în care Homer şi-a prezentat creaţiile poetice în faţa grecilor. Acest timp ne relatează despre sentimentele şi faptele celei de a patra subrase, care a precedat-o pe a noastră. Apoi ajungem la timpuri mai vechi, care ne conduc însă în Antichitatea cenuşie, în timpurile vechiului Babilon şi ale Asiriei, în vremurile vechi ale poporului evreu, în care preoţii egipteni îşi păstraseră înţelepciunea, pe care o aduceau poporului numai sub formă exoterică. Apoi, transmiterea istorică încetează. Ceea ce ni s-a transmis despre istoria persană a fost consemnat abia mai târziu. Ceea ce ne-a fost comunicat de religia sublimă a vechii Indii, ceea ce a fost consemnat în Vede şi în filosofia Vedanta sunt numai însemnări târzii faţă de acele timpuri în care au fost împărtăşite omenirii marile gânduri ale vechilor Rishi, care le primiseră direct de la spiritele divine. În felul acesta privim înapoi, din timpul în care ne aflăm noi înşine şi care va mai dura mult, spre epoca greco-romană care a tranzitat în creştinism, apoi în epoca în care acţionau preoţii egipteni. Apoi însă drumurile se pierd. Numai cel care poate urmări istoria prin alte mijloace ştie ceva despre vechea Persie. Şi mai adânc în trecut suntem conduşi spre timpuri în care nu mai poate privi decât ocultistul.
Cine vrea să înţeleagă sărbătoarea creştină trebuie să se întoarcă până la momentul în care a fost predată pentru prima oară omenirii nou apărute o nouă înţelepciune. Am ajuns astfel în mod retrospectiv până la timpul în care, prin inundaţii de proporţii gigantice, vechea cultură a marelui continent atlant a dispărut şi a fost fondată o nouă cultură a umanităţii, căreia îi aparţin epocile pe care le-am amintit. Un mod cu totul nou de a simţi şi gândi şi-a croit drum o dată cu această nouă omenire. Nimic nu a fost păstrat nemijlocit din cultura propriu-zisă a atlanţilor, fără a mai vorbi de cultura şi mai veche a popoarelor lemuriene, care au trăit în vremuri străvechi şi au dispărut prin foc. Însă ceea ce omenirea a parcurs o dată trebuie ca, atunci când s-a ajuns la o nouă cotitură a evoluţiei, să fie străbătut pe scurt încă o dată.
 În vechea Indie, înţelepţii Rishi priveau înapoi spre acele timpuri în care omenirea se afla încă pe o cu totul altă treaptă, spre acele timpuri în care nu existau încă un sex bărbătesc şi unul femeiesc, în care omul era încă o unitate. Atunci,ei priveau retrospectiv la acea mare unitate a neamului omenese, la acel om primordial, Adam, numit în diferite învăţături oculte Adam Kadmon, care era în acelaşi timp bărbat şi femeie. Ei dădeau expresie în mod spiritual acelei unităţi primordiale a omenirii, prin aceea că se refereau la fiinţa cosmică supremă cu numele sfânt nedeterminat Brahman. La origine, Brahman este ceea ce reprezintă Unicitatea, fundalul divin din care a purces toată diversitatea. Pe Pământ, această unitate nu a fost prezentă pentru om decât în timpurile în care nu exista încă masculinul şi femininul, în timpurile în care încă nu exista diversitatea, aşa cum o avem în prezent. Ceea ce ne întâmpină aici este ca o reflectare din spiritul marilor Rishi indieni: divina unitate străveche a oamenilor, Adam, Kadmonul preuman în care mai exista încă pace, spirit, claritate şi armonie; el vorbeşte prin cuvântul Vedelor aşa cum a izvorât de pe buzele Rishilor. Aceasta a fost prima epocă a neamului nostru omenesc după Potop. Pe atunci nu se vorbea încă pe Pământul nostru de o unitate triplă, de o persoană divină triplă. Se vorbea numai despre o Unitate primordială, despre Brahman, în care se află cuprins totul, în care îşi au obârşia toate lucrurile şi fiinţele.
A venit apoi un timp în care preotul persan Zarathustra, înţelepţii parsismului priveau retrospectiv la acea epocă în care, din foc, a fost născut omul cu sexe separate, acel om care reprezintă o dualitate. Şi o dată cu naşterea omului din foc a venit în lumea noastră pământeană ceva ce nu existase aici, a apărut pentru prima oară răul în lume. În sensul uman, răul nu fusese prezent înainte de apariţia sexelor. Acestea au apărut la mijlocul perioadei lemuriene. Iar binele şi răul există tot de atunci. Binele şi răul au străbătut ultima perioadă lemuriană şi prima perioadă atlanteană.
Este interesant să se cerceteze, potrivit surselor spirituale care se numesc Cronica Akasha, cum se dezvoltă această dualitate de forme a umanităţii. În caietul următor al revistei „Lucifer-Gnosis“ veţi găsi o expunere [Nota 3] privind apariţia dualităţii în om, cum în realitate, când a apărut omul cu două sexe separate, sufletul omului şi forţa de voinţă fizică fuseseră deja repartizate între cele două sexe. Chiar şi cel care descifrează azi ca ocultist minunatele surse care ne-au fost păstrate în Cronica Akasha poate fi uimit – întrucât totul este atât de diferit de reprezentările curente asupra acestor timpuri – de modul cum au apărut, în primele timpuri pe Pământul nostru, lucruri atât de fundamental diferite cum sunt bărbătescul şi femeiescul. Femeia a desăvârşit mai întâi sufletul sub conducerea înţelepţilor conducători ai umanităţii; bărbatul a desăvârşit elementul voliţional. Astfel ia naştere o dualitate a voinţei şi a sufletului. În perioada atlanteană ele se opun una alteia, în cele două sexe ale umanităţii. Prin aceea că sufletul a pătruns în corpul fizic şi astfel a venit în omenire răul. Iar prin faptul că omenirea a trebuit să repete acea perioadă caracterizată prin deosebirea dintre bine şi rău a apărut religia focului, parsismul, învăţătura despre Ormuzd şi Ahriman. Această epocă premerge istoriei noastre ca epocă culturală persană.
Răul şi binele existau în religia lui Zarathustra. Încă aici nu se vorbea de o Treime. Aceasta a apărut mai târziu, aproximativ în vremea în care încep să existe documentele noastre istorice. Cronica Akasha nu aminteşte nimic despre o Unitate triplă în vremea preistorică. Abia după ce oamenii au putut face deosebirea dintre bine şi rău au fost transpuşi în necesitatea de a-şi ridica privirea spre un al Treilea. Acum apare sub forma Mijlocitorului, sub forma celui care ne întâmpină cel mai clar în Misteriile lui Mithra, care s-au răspândit din Persia în întreaga lume, apare în Unitatea triplă, Mijlocitorul, Împăciuitorul, Mântuitorul omenirii de rău, călăuza care conduce de la rău la bine.
În aceste timpuri vechi a trebuit să fie văzută mereu pe plan pământesc o imagine a divinului, o imagine a ceea ce se întâmplase pe bolta mare a Cerului. Dacă priviţi Zodiacul, veţi observa că în acesta se succed semnele Rac, Gemeni, Taur şi cel al Berbecului sau al Mielului. Soarele, sau mai bine spus punctul vernal al Soarelui, se deplasează după anumite legi, astfel încât în vremuri străvechi Soarele răsărea primăvara în semnul Racului, apoi în semnul Gemenilor, mai târziu în semnul Taurului şi încă şi mai târziu în semnul Berbecului sau al Mielului. Aproximativ în secolul al VIII-lea înainte de naşterea lui Christos, Soarele ajunsese pe bolta cerească în constelaţia Berbecului sau a Mielului. Acum, în epoca noastră culturală, el pătrunde în constelaţia Peştilor.
În funcţie de felul în care se petrec lucrurile în lumea spirituală se modelează ceea ce se întâmplă pe Pământ. Vă este cunoscut semnul Racului, dar adevărata sa semnificaţie nu este întotdeauna înţeleasă. Acest semn trebuie să fie cunoscut; numai atunci se va înţelege cum ne indică el apariţia unui timp cu totul nou. Este vorba de două spirale înfăşurate una în cealaltă sau de două vârtejuri care se întrepătrund. Când se întâmplă ceva important în lume, când un segment evolutiv se desprinde de altul, când apare în lume ceva cu totul nou, atunci se încolăcesc unul în altul două astfel de vâltori. Într-unul din aceste vârtejuri aveţi de-a face cu cultura atlanteană, în celălalt cu începutul culturii postatlanteene. Strămoşii noştri vedeau pe cer semnul exterior al apariţiei noii culturi. Apoi, mai târziu, Soarele a pătruns în semnul Gemenilor. Gemenii sunt un semn al binelui şi răului. Gemenii reprezintă semnul zodiacal care a dominat gândirea persană. Apoi Soarele a intrat în semnul Taurului. Prin aceasta ajungem în a treia subrasă căreia îi este caracteristică venerarea taurului, boul Apis al egiptenilor, în Babilon cultul taurului şi, în sfârşit, în Persia mai târzie, sacrificiul taurului în cultul mithraic. Sacrificiul taurului omul l-a coborât din cer, pentru că este însemnat acolo.
Cea de a patra subrasă în care se plasează ivirea creştinismului începe cu aceea că Soarele pătrunde în Berbec. O legendă – aducerea lânii berbecului prin eroul Iason – ne prezintă acest important moment de cotitură. Un alt moment de cotitură important îl reprezintă jertfirea Mielului mistic pe cruce. Aceasta este expresia istorică a Misteriului care este înţeles prin aceea că Soarele, regentul lumii, a atins punctul de pe bolta cerească care este desemnat cu numele de Berbec sau Miel.
Trebuie să înţelegem însă în mod corect toată această evoluţie. După dualitatea binelui şi răului apare în conştienţa umană unitatea triplă. Ea este prezentă în diferite religii. Este suficient să cunoaştem ce apare în diferitele ţări mediteraneene ca Misterii ale lui Mithra. Să privim un astfel de templu mithraic. Pentru cei care participă la micile Misterii, aici se desfăşoară o activitate simbolică. Pentru cei cărora le este permisă participarea la marile Misterii, acelaşi lucru se desfăşoară ca realitate în spaţiul astral. Eu vă pot vorbi numai despre micile Misterii ale cultului mithraic. Devine vizibil taurul simbolic. El este încălecat de Mijlocitor, Zeul. Acesta îl ţine de nări şi îi înfige spada lateral. Apare un şarpe, un scorpion; deasupra capului lui Mithra se vede o pasăre, iar sus, deasupra întregului grup, într-o parte Geniul cu făclia coborâtă, iar în partea cealaltă făclia ridicată, simbolizând Soarele în mersul lui pe bolta cerească.
Prin aceasta ne este descrisă viaţa omului, aşa cum se oglindeşte în conştiinţa acelui timp. Omul ajunsese până acolo încât îşi căuta mântuirea mai întâi în el însuşi, căuta cel de al treilea principiu care, conducându-l dincolo de rău, să poată împăca răul cu binele. Răul îl constituie patimile, ceea ce-l trage pe om în jos, spre Pământ, până la ce este simbolizat de taur. Ceea ce poate însă ridica omul spre sinea superioară, ceea ce apare ca fiind nemuritor este Mijlocitorul, care a distrus ceea ce este josnic, atunci când a împlântat în mod simbolic spada în şalele taurului. Astfel, în cea de a treia subrasă, apare ca Mijlocitor între bine şi rău o triadă la nivelul divinităţii iar prin aceasta umanitatea a înţeles ceea ce se numeşte în teosofie Atman-Buddh-iManas. În clipa când apare Mijlocitorul, se înfăptuieşte taina mistică: în conştienţa omului se trezeşte Treimea.
Astfel a fost condus omul, prin cunoaşterea umană a Unităţii, a Dualităţii şi a Treimii, la Atman, Buddhi, Manas. Atman, sau omul-spirit, este Unitatea pe care omul va fi capabil s-o perceapă după ce se va fi dezvoltat în acest sens. Buddhi, sau Spiritul vieţii, se va exprima în om prin aceea că răul va fi învins de bine, că dualitatea, pe de o parte, clarifică instinctele joase sau dorinţa, iar, pe de altă parte, instincte superioare aşa-zise de foc sau iubirea vor fi împăcate prin aceea că orice rău va fi devorat în focul iubirii. Manas, sau sinea spirituală, este principiul care domină în prezent evoluţia umană. Aşa cum prin Mesia, Mântuitorul, se creează în lume o concordanţă, care trebuie să conducă de la disarmonie la armonie, tot astfel dualitatea se rezolvă prin Treime, în care răul este învins de bine.
Prin aceasta, neamul omenesc a ajuns atât de departe încât vede în Treime întregul său destin, dar îl vede ca pe o ordine cosmică veşnică aflată deasupra oamenilor. Omul priveşte în sus, spre aspectul triplu al divinităţii, vede o unitate triplă divină în lume, iar pe sine însuşi dependent de această unitate triplă. În adevăr, el trebuia mai întâi să afle că această unitate triplă divină a coborât nemijlocit într-un frate om. Acesta este marele eveniment care stă la originea calendarului nostru. Prin acesta, pentru conştiinţa umană unitatea triplă a devenit ceva cu totul nou.
Înţelegem mai bine însemnătatea sărbătorii Crăciunului numai dacă îl concepem pe Mijlocitor în mod corect. Din Unitate s-a dezvoltat Dualitatea, din Dualitate un Haos din care trebuie să se dezvolte din nou armonie. Mijlocitorul creează această armonie. Ea nu-şi poate găsi expresia decât într-o legitate primordială veşnică, iar aceasta şi-a găsit expresia simbolică – în timpul în care a luat naştere cultul lui Mithra – prin aceea că în om a fost văzută o imagine a acestei legi cosmice creatoare de armonii primordial veşnice.
În aceleaşi Misterii de care am vorbit, în tainele religiei persane, găsiţi o iniţiere septuplă a acelora care fuseseră admişi să aibă acces la tainele sfinte. Primului grad îi aparţineau cei care aflau câte ceva despre primele taine: era gradul „corbilor“, după cum arată numele simbolic. Cel de al doilea grad era cel al „ocultiştilor“. Gradul al treilea era cel al luptătorilor sau „combatanţilor“ pentru Adevărul sfânt. Al patrulea grad îl reprezentau aşa-numiţii „lei“, iar al cincilea grad îl constituiau „perşii“. Persan deplin era considerat cel în care se trezise conştienţa a ceea ce este mai spiritual în om, ceea ce noi numim Manas. Acesta putea fi desemnat ca iniţiat de gradul cinci, şi era desemnat ca persan. El era un membru al unui popor în sensul cel mai adevărat al cuvântului; el reprezenta destinul poporului său. Dacă primea încă un grad de iniţiere, atunci el nu mai reprezenta ceea ce era poporul său, ci întreaga umanitate. El nu mai reprezenta doar karma poporului său, ci a întregii umanităţi, în măsura în care ea se dezvoltase din mijlocul rasei lemuriene, pătrunzând în cea de a cincea rasă-rădăcină. Atunci, un astfel de iniţiat era numit un alergător solar sau un „erou solar“. Toţi cei pe care îi găsiţi în cărţi ca eroi solari nu sunt nimic altceva decât iniţiaţi de gradul şase. Apoi venea „Tatăl“; acesta era legat de evoluţia umanităţii în viitor.
Ce înseamnă a fi alergător al Soarelui? Dacă aţi putea privi înapoi în vremurile cele mai vechi ale sistemului nostru solar, aţi vedea că el a luat naştere din lupta haosului caloric şi că armonia s-a constituit în lumea noastră din disarmonie, că pacea şi legile s-au dezvoltat din lipsa de pace şi disarmonie. Dar cum au luat ele naştere? Soarele are un mers atât de bine reglat încât nici nu ne putem imagina că el s-ar putea abate chiar şi pentru o clipă de la calea sa; lumea noastră este atât de puternic fundamentată în armonie, încât Soarele este strict determinat de calea sa prin lume, încât nimic nu-l poate abate de la această direcţie. În acest mers al Soarelui pe bolta cerească, vechiul persan iniţiat, de gradul şase, vedea propriul său destin. Soarele interiorului său, Soarele spiritului său trebuia să-i lumineze atât de puternic încât persanului îi era imposibil să se abată de la calea binelui şi a înţelepciunii, ca şi Soarelui din calea sa. Omului care atinsese al şaselea grad de iniţiere îi era imposibil să devieze de la calea sa; atunci el era un erou solar, un alergător solar.
Toate gradele de iniţiere mai vechi nu aveau alt scop decât acela de a da această siguranţă interioară, această solaritate interioară. Astfel, omul care ştia câte ceva despre aceste Misterii, vedea că există o armonie profundă între destinul uman şi mersul Soarelui pe bolta cerească. Soarele – spunea el – determină scurtarea zilelor, faptul că natura moare spre toamnă, că totul se retrage spre interior. Iar dacă ajungem la momentul care în prezent este sărbătorit de Crăciun, atunci survine o nouă cotitură: zilele încep să se lungească, natura renaşte. Naşterea Luminii, acesta era momentul sărbătorit din timpurile în care se vorbea despre faptul că Lumina este simbolul revelaţiei în lume şi în om. Astfel, în Orient toate popoarele aparţinând rasei noastre de bază contemplau Lumina ca o haină pentru organizarea înţeleaptă a lumii. Ei vedeau în Lumină haina înţelepciunii lumilor. Dacă ne îndreptăm privirea spre spaţiul cosmic, Lumina apare armonios şi puternic impregnată în stelele de pe cer. În realitate, în Lumină se revelează Spiritele înţelepciunii, lumina pe care vechile religii o priveau ca pe o haină a înţelepciunii cosmice. Aşa le-a apărut vechilor religii Treimea, prin faptul că au sărbătorit mai întâi Unitatea, înţelepciunea originară, apoi Dualitatea, Lumina şi întunericul, şi, în sfârşit, Treimea şi omul iluminat, Învăţătorul şi Mijlocitorul, pe Mithra.
Dar, în sensul acestei conştienţe, nu a putut deveni o mântuire pentru omenire până când din inimile oamenilor nu a fost adusă la suprafaţă conştienţa acestei armonii a lumilor. Ceea ce trăieşte în lume ca lumină, ca naştere a luminii, trebuie să răsară în înseşi inimile oamenilor în momentul de care ne apropiem acum. Faptul mistic exterior care s-a împlinit este, prin aceasta, fundamentarea creştinismului. Prin Christos a apărut pe Pământul nostru ceea ce a fost aici de la început, care însă, în tot timpul despre care am vorbit acum, a rămas ascuns omenirii. În tot acest timp, omenirea a repetat cele trei trepte. Acum însă poate fi atins un nou vârf: Lumina se poate naşte din nou. Aşa cum după slăbirea continuă a Luminii care are loc o dată cu apropierea toamnei, atunci când ajungem la schimbarea de iarnă a Soarelui, ea se naşte din nou, tot astfel, în cea de a patra subrasă, pentru omenire s-a născut Mântuitorul, Christos. El este noul erou solar care nu a fost numai iniţiat în adâncurile templelor de Misterii, ci a apărut în faţa întregii lumi ca să poată fi mântuiţi şi aceia care nu văd şi totuşi cred! Prin aceasta a fost dat de la sine ca, atunci când s-a aflat că divinitatea poate coborî până la personalitate, să se poată pune în locul sărbătorii naşterii Luminii sărbătoarea naşterii eroului solar al celei de a patra rase postatlanteene.
Acest lucru s-a întâmplat în secolul al IV-lea al subrasei noastre. Ceea ce nu existase niciodată mai înainte se afla acum aici, şi anume posibilitatea ca omul să poată naşte în el însuşi Lumina. El putea să facă acest lucru pentru că pentru prima oară principiul Luminii se încarnase într-un om. Deoarece s-a întâmplat aceasta, în mod necesar sărbătoarea schimbării de iarnă a Soarelui a fost pusă în legătură cu sărbătoarea lui Christos. Întreaga semnificaţie a subraselor premergătoare este fixată şi stabilită o dată cu plasarea sărbătoririi naşterii lui Christos în sărbătoarea schimbării de iarnă a Soarelui. Din afară, omului i-a apărut mai întâi Înţelepciunea şi Lumina, acum însă Lumina trebuie să fie scoasă la suprafaţă din inima umană. Christos trebuia să fie născut în omul însuşi. Din această cauză trebuia să aibă loc Evenimentul din Palestina, un eveniment mistic şi un fapt istoric.
Avem de-a face, aşadar, cu un eveniment mistic, şi tocmai aceasta este marea taină atât de puţin înţeleasă: că ceea ce s-a petrecut în Palestina s-a întâmplat aşa cum a fost descris în Evanghelia după Ioan şi că este un fapt mistic. Cine nu concepe Evenimentul astfel, acela nu-l înţelege. Dacă însă îl veţi concepe astfel, atunci veţi şi înţelege de ce începând din acest moment Dumnezeu poate fi prezentat ca personalitate şi că unitatea triplă care, mai înainte, era reprezentată altfel poate fi prezentată acum sub forma a trei persoane dumnezeieşti. Christos devenise persoană, şi prin aceasta se făcuse dovada că divinul poate fi realizat în om. Prin aceasta a apărut pe Pământ un întâi-născut în care a sălăşluit odată dumnezeiescul. Şi aceasta a devenit de atunci pentru om un ideal durabil, care nu mai poate fi distrus.
Toţi marii învăţători de înţelepciune anteriori – egipteanul Hermes, vechii Rishi indieni, chinezul Confucius, persanul Zarathustra – au rostit cuvântul lui Dumnezeu, ei au fost marii Învăţători. Cu Iisus, cel ce a fost Christos, divinitatea a umblat pe Pământ pentru prima oară într-o formă umană. Mai înainte, pe Pământ nu am avut decât Calea şi Adevărul. Acum avem Calea, Adevărul şi Viaţa. Aceasta este marea deosebire dintre religiile anterioare şi creştinism, faptul că cel din urmă este împlinirea religiilor anterioare, că în cazul lui Christos nu avem de-a face cu un Învăţător de înţelepciune – căci Învăţători de înţelepciune există şi în toate celelalte religii – ci cu o personalitate umană care trebuie venerată totodată şi ca personalitate dumnezeiască. Din această cauză mesajul apostolilor este atât de important: am aşezat mâinile noastre pe rănile lui, i-am auzit mesajul. De aici şi construirea, pe aparenţa sensibilă, pe impresia directă a simţurilor, că nu ar trebui numai ascultat cuvântul, ci şi privită personalitatea. Tot de aici şi convingerea că El a fost eroul solar cosmic într-un mod cu totul unic.
Dacă înţelegem acest lucru atunci vom realiza şi că vechea sărbătoare a schimbării Soarelui de iarnă însemna altceva, mai înainte, decât sărbătoarea actuală a lui Christos. În Egipt îi găsim pe Horus, Isis şi Osiris, arhetipul a ceea ce trăieşte şi în creştinism. În vechea Indie avem de-a face cu naşterea lui Krishna din Fecioara Sfântă. Pretutindeni găsim legături cu aceste mituri. Dar lucrul despre care este vorba în creştinism este ceea ce am spus adineauri: este împrejurarea că a devenit sfântă nu numai Treimea şi Pătrimea, că sfinţenia a coborât până la personalitate. Înainte sfinţenia era divină şi trona în înălţimi inaccesibile deasupra omului. Vechii Învăţători de înţelepciune, sfinţii Rishi, o venerau ca Brahman nedeterminat şi pe care nu o puteai exprima; vechii elevi ai lui Zarathustra o vedeau în dubla expresie a binelui şi răului; aşa cum am arătat, în Egipt există treimea Isis, Osiris şi Horus – dar faptul că divinitatea a trăit printre oameni, că a devenit personalitate, a fost taina celei de a patra subrase. Acesta este evenimentul cel mai important al epocii umanităţii noastre, faptul că sărbătoarea Crăciunului, care a reprezentat întotdeauna naşterea unui iniţiat, reprezintă acum naşterea marelui erou solar, a lui Christos însuşi. Astfel vedem consonând în mod necesar aceste două lucruri în mersul lumilor.

http://www.spiritualrs.net/Conferinte/Craciun/Craciun_SSN.html

marți, 23 decembrie 2014

Drumul tău




Când crezi că drumul tău s-a sfârşit, mai apare o uşă nouă, care te poate duce pe un drum neaşteptat de frumos

Imaginează-ţi că în viaţa ta întâlneşti mai multe uşi. Fiecare uşă duce către un drum. Anumite uşi eşti obligat şi împins să le deschizi. Pe altele le deschizi doar dacă vrei, pentru că ţi se dă dreptul să alegi.
Ar trebui să deschizi fiecare uşă, pentru a vedea unde duce. Pe unele nu le deschizi pentru că nu ai curaj şi încredere în tine, iar pe altele nu le deschizi pentru că alegi altele în locul lor. Unele uşi duc spre drumuri anevoioase, pline de încercări şi piedici. Altele duc spre nicăieri…

Mai sunt uşi care duc spre oameni pe care trebuie neapărat să îi întâlneşti. Unele uşi duc spre uitare… Uneori eşti tentat să deschizi uşi frumoase, care promit strălucire, dar descoperi că poleiala lor a fost înşelătoare, pentru că ai găsit numai dezamăgiri. Dar sunt şi uşi vechi, mai puţin frumoase, care nu promit nimic, dar care în schimb duc spre cele mai frumoase drumuri.

Sunt unele uşi pe care îţi doreşti enorm să le deschizi, sperând la ceva anume, dar din păcate, imediat deschise îţi dezvăluie în faţă doar un zid. Mai sunt uşi pe care îţi doreşti să le deschizi, dar alţii ţi le trântesc în faţă, sau fac tot posibilul să te oprească.
Unele uşi te fac să crezi că ai ajuns la capătul drumului şi că nu mai există întoarcere, dar ai surpriza să descoperi o uşă nouă care îţi oferă încă o şansă.

Unele uşi au o fereastră mică prin care poţi vedea ceea ce te aşteaptă, iar altele nu. Afli unde te duc doar după ce le-ai deschis şi, de multe ori, întoarcerea este ireversibilă. Unele uşi sunt protejate cu grilaje de fier, sau sunt prea sus şi îţi este imposibil să le deschizi. Doar îi priveşti pe alţii cum le deschid şi tu te întrebi cum o fi dincolo de ele…

Unele uşi îţi permit să fii însoţit, iar prin unele trebuie să treci singur, obligându-te să laşi oameni dragi în urma ta. Mai exista uşi pe care îţi doreşti să le redeschizi, dar care rămân închise pentru totdeauna, după ce ai ales să le închizi în urma ta. Acestea aduc în sufletul tău dor şi regrete…
Niciodată nu ştii câte uşi vei întâlni în viaţă. Chiar şi atunci când crezi că drumul tău s-a sfârşit, mai apare o uşă nouă, care te poate duce pe un drum neaşteptat de frumos…


Doreen Virtue

https://drumuricatretine.wordpress.com/2014/12/14/cand-crezi-ca-drumul-tau-s-a-sfarsit-mai-apare-o-usa-noua-care-te-poate-duce-pe-un-drum-neasteptat-de-frumos/#more-14563

luni, 22 decembrie 2014

Cum trebuie consumate cu adevarat fructele…

Tractul digestiv uman a evoluat in jurul unui regim alimentar bazat pe fructe si pe rudele lor apropiate, nucile si semintele. Este o realitate acceptata faptul ca fructele si nucile crude proaspete contin toate vitaminele, mineralele, zaharurile naturale si aminoacizii necesari nutritiei umane. „Expertii” continua sa sustina contrariul, spunand ca, din moment ce fructele contin o cantitate mica de „proteine” ca atare, acestea sunt insuficiente pentru a mentine starea de sanatate umana. Desi este adevarat ca fructele contin foarte putine molecule proteice complexe complete, cum sunt cele din carne si oua, e la fel de adevarat si faptul ca trupul nu poate utiliza proteinele complexe pe care le ia din carne si din oua. Trebuie mai intai sa treaca multa timp pentru ca el sa digere si sa descompuna aceste proteine, dupa care restructureaza aminoacizii constituenti, formand proteinele unice necesare organismului uman. Fructele si nucile crude proaspete ofera chiar aceasta materie prima sub forma aminoacizilor liberi, impreuna cu enzimele si vitaminele sinergetice asociate lor, scutind, astfel, corpul de tot consumul de timp, energie si oboseala digestiva necesar pentru procesarea proteinelor animale complexe.

Din cauza lipsei de cunostinte referitoare la nutritia de baza, fructele proaspete au fost acuzate pe nedrept de tot felul de „infractiuni” culinare. De exemplu, un expert in domeniu a afirmat ca majoritatea persoanelor au probleme la digerarea portocalelor consumate odata cu masa, dar a specificat ca aceste probleme dispar complet atunci cand portocalele sunt consumate separat. Multe fructe, in special pepenii si fructele acide, produc, intr-adevar, tulburari digestive, fermenteaza si ofera o calitate nutritiva redusa atunci cand sunt consumate fara discernamant impreuna cu alimente incompatibile. Dar, atunci cand sunt consumate separat in cantitati suficient de mari, fructele crude proaspete ofera toate enzimele, vitaminele, aminoacizii si energia de care are nevoie corpul pentru o sanatate si o vitalitate optime. De asemenea, au un efect puternic de curatare si detoxifiere, motiv pentru care multe persoane sufera de diaree si disconfort in primele cateva saptamani ale unei diete bazate exclusiv pe fructe.

Culturistul suedez de categorie grea Andreas Cahling, castigatorul mult ravnitelor titluri de Mister Europa si Mister Univers, nu mananca altceva decat fructe. Nu mananca nici carne, nici produse lactate si nici macar seminte sau legume ! Si totusi, corpul sau este la fel de puternic, iar sanatatea sa e la fel de buna ca acelea ale rivalilor sai carnivori, care se simt constransi sa consume multe kilograme de carne, zeci de oua si litri de lapte in fiecare zi, pentru a-si asigura necesarul de proteine.

Cea mai mare greseala pe care o fac oamenii atunci cand incep o dieta bazata exclusiv pe fructe este faptul ca nu mananca destule. Cealalta greseala o comit atunci cand arunca partile cele mai benefice din punct de vedere nutritiv. Fructele sunt alcatuite, in primul rand, din apa. Persoanele care consuma exclusiv fructe, ca Andreas Cahling, mananca asadar sase banane sau o duzina de mere ori intre 1,5 si 2,5 kilograme de struguri cruzi la o masa. Ele mananca intotdeauna si fibrele albe dintre feliile de portocala, cotorul de la mere sau pere, samburii si pielita de la struguri, deoarece aceste parti contin cele mai puternice enzime si majoritatea aminoacizilor. Samburii, cotorul si fibrele fructelor proaspete trebuie sa fie mestecate bine, pana ajung sa aiba o consistenta lichida inainte de a fi inghitite.

Fructele ofera cele mai multe beneficii atunci cand sunt consumate pe stomacul gol, deoarece o mare parte trec direct in intestinul subtire pentru digestie. Dar, daca mai consumati si altceva in afara de fructe si suc de fructe, trebuie sa va limitati la una sau doua mese pe zi alcatuite doar din fructe. Daca mancati fructe proaspete sau beti sucul acestora intre mesele pe baza de amidon si cele proteice, va puteti inhiba grav digestia, deoarece stomacul va fi in continuare ocupat cu digerarea amidonului sau a proteinelor atunci cand fructele ajung acolo. De asemenea, trebuie sa consumati fructele dulci si cele acide la mese separate, sa nu indulciti niciodata fructele cu zahar sau miere, deoarece alte zaharuri nu se amesteca bine cu fructele din stomac.

Daca va bazati micul dejun pe carbohidrati si cina pe proteine, atunci va puteti alcatui un pranz foarte sanatos numai din fructe crude proaspete. Acest obicei este deosebit de benefic mai ales pentru consumatorii de carne, deoarece masa pe baza de fructe le va furniza enzime active, un continut de fibre proaspete si acizi din fructe care vor ajuta la curatarea produselor secundare ce apar in urma putrezirii din tractul intestinal si din fluxul sangvin. Ca extrapolare a acestei diete cu o singura masa zilnica formata din fructe, poate doriti sa proclamati o zi in fiecare saptamana „ziua fructelor”, in care sa nu consumati altceva in afara de fructe crude proaspete.

Toate aceste indrumari sunt mult mai usor de implementat decat pare la prima vedere. Cel mai mare obstacol nu este cel fiziologic, ci aspectul psihologic. E posibil ca notiunile dumneavoastra preferate sa fie gresite sau convingerile dumneavoastra cele mai puternice sa fie nefondate”. Iar mancarurile preferate pot fi cauza de baza a celor mai mari suferinte ale dumneavoastra! Este o realitate a vietii faptul ca oamenilor le e mult mai usor sa creada o minciuna pe care au auzit-o de o mie de ori decat un adevar pe care nu l-au mai auzit niciodata. Trebuie mai intai sa scapati de toate obiceiurile alimentare proaste stabilite inca din copilarie si abia apoi sa va familiarizati cu adevarurile referitoare la regimul alimentar si nutritie.

sursa
http://www.almeea.ro/nu-avem-nevoie-sa-mancam-carne-si-oua-pentru-a-avea-energie-ne-ajung-doar-fructele-iata-cum-trebuie-consumate-cu-adevarat-fructele/

Cele 12 nopti magice


Ciclul spiritual al fiecărui an este marcat de două momente cruciale: sostiţiul de vară şi cel de iarnă. În momentul solstiţiului de vară 21 iunie - data corectă a sărbătorii sfântului Ioan Botezătorul - omul este la punctul de maximă expansiune exterioară, conştienţa sa fiind axată oe ceea ce descoperă în afara lui.
Momentul sostiţiului de iarnă 22 decembrie - data reală, naturală, a Crăciunului - marchează punctul cel mai profund al introspecţiei, toată atenţia omului fiind orientată spre interior şi mai ales spre profunzimea sufletului său.
În ciclul sărbătorilor anului, există două perioade când cerurile se deschid şi orice om poate parcurge într-o clipă, distanţa care ne separă de ierarhiile spirituale. Aceste 12 nopţi magice încep imediat după momentele de solstiţiu, din vară - 21 iunie şi din iarnă – 22 decembrie.
În dimineata zilei de luni 22 decembrie 2014 la ora 06.48, ora Romaniei, Soarele va intra în Capricorn şi acest moment va marca sostiţiul de iarnă. Începând din acest moment se derulează cele 12 nopţi magice în care cele 12 ierarhii spirituale de nivel 3 - Arhaii, ne dăruiesc privilegiul unei ”audienţe” directe. Arhaii sunt ierarhia spirituală a căror manifestare fizică este reprezentată de cele 12 zodii sau constelaţii care formează zodiacul. Cei 12 Arhai sunt identificaţi sub forma fizică a celor 12 constelaţii: Berbecul, Taurul, Gemenii, Racul, etc…
În fiecare din cele 12 nopţi magice, una din cele 12 zodii ne acordă o întâlnire directă, în care putem aprofunda specificul zodiei respective, putem dezvolta şi amplifica percepţia noastră asupra calităţii zodiei respective sau putem vindeca defectul pe care ni-l evidenţiază zodia.
Prima noapte după intrarea Soarelui în zodia Racului, respectiv în Capricorn, este debutul ciclului celor 12 nopţi magice, moment când cerurile se deschid şi fiecare om poate merge în audienţă la unul din cei 12 Arhai (ierarhia a 3-a, vezi Dionisie Areopagitul) a căror manifestare în plan fizic o reprezintă cele 12 zodii. Ele se succed în ordinea inversă, prima noapte după sostiţiu fiind cea a Peştilor, a doua cea a Vărsătorului, a treia cea a Capricornului, şi tot aşa până la ultima noapte care este cea a Berbecului. Aceasta este succesiunea valabilă pentru ambele momente de solstiţiu.
Dacă vreţi să amplificaţi doza calităţii zodiei respective, inainte de a adormi, meditaţi un minut sau două la specificul zodiei şi rugaţi Arhaiul respectiv să vă dea mai mult din esenţa zodiei respective să vă regleze percepţia în aşa fel încât să ajungeţi la trăirea corectă, justă, a zodiei respective şi la manifestarea constructivă a respectivei calităţi.

În 22 decembrie 2014, Soarele va intra în Capricorn la ora 06.48 dimineaţa. Astfel prima noapte magică, cea a zodiei Peştilor, va fi cea care începe la apusul Soarelui în ziua de 22 decembrie.
Vă prezint mai jos o propunere privind esenţa specifică fiecărei zodii, pentru a putea să vă clarificaţi asupra calităţilor şi defectelor.


CELE 12 NOPŢI MAGICE ÎN 2014-2015


Noaptea
ZODIE
VERB
Esenţa specifică (calitatea sau defectul)
22-23 dec
Peşti
A cunoaşte
(spiritual)
cunoaştere spirituală, manifestare spirituală, conştiinţă spirituală
23-24 dec
Vărsător
A cunoaşte
(ştiinţific)
originalitate, inventivitate, altruism, lucru în echipă
24-25 dec
Capricorn
A exploata
pragmatism, rigoare, seriozitate, planificare, fire econoamă
25-26 dec
Săgetător
A înţelege
filozofie, religie, artă, simţ estetic, poziţie justă între frumos şi funcţional
26-27 dec
Scorpion
A dori
dorinţă ( a dărui dragoste) corectitudine, promptitudine, spirit justiţiar, pedeapsă
27-28 dec
Balanţă
A echilibra
artă, estetică, abilitate în comunicare, negociere, diplomaţie, interes acordat celorlalţi.
28-29 dec
Fecioară
A analiza
(critica)
vânător de greşeli, perfecţionism, corectitudine, critică constructivă,
29-30 dec
Leu
A vrea
arta de a conduce. Să vrei eficienţă şi performanţă pentru tine dar şi pentru ceilalţi.
30-31 dec
Rac
A simţi
simţirea corectă, reală, nealterată, din care rezultă concluzia reală
31- 1 ian
Gemeni
A gândi
gândirea vie, activă, constructivă, utilă, practică.
1 - 2  ian
Taur
A avea
simţul corect al proprietăţii (cât de mult trebuie să am ca să îmi ajungă?)
2 - 3  ian
Berbec
A fi
afirmarea de sine trebuie să fie o consecinţă, o rezultantă şi nu un scop, sau un obiectiv.  Dacă fac ceea ce trebuie, atunci mă voi afirma şi oamenii îmi vor recunoaşte valorea.
 
În această perioadă de 13 zile, de o intensă emanaţie spirituală, se creează condiţii pentru trezirea facultăţilor subtile ale omului.
În cele 12 Nopţi magice de la solstiţiul de iarnă, trăirea Mamei-Pământ, face ca sufletul Pământului să perceapă ca o amintire, toate stările, senzaţiile şi emoţiile pe care le-a avut în perioada lunilor de vară, ca imagini coborâte din înălţimile stelare. Pământul îşi aminteşte cum în cursul verii, a trăit el însuşi în depărtările cosmice, în lumea astrelor şi a stelelor.
În timpul iernii în timpul celor douăsprezece Nopţi Sfinte, Pământul creează posibilitatea forţelor Arhailor să fie prezente în sfera Pământului, să coboare până la nivelul la care oamenii le pot întâlni.
A doua imagine polară, are loc la începutul aprinderii Soarelui Spiritual în tenebrele nopţii hibernale. Ea se desfăşoară de această dată în imensitatea spaţiilor stelare, zodiacale. Admirând în nopţile senine de iarnă cerul cu puzderia lui de stele strălucitoare, ştim că acolo, în coloniile stelare ale înaltelor Ierarhii, se desfăşoară o activitate inimaginabilă încă pentru conştiinţa noastră obişnuită.
În aceste zile, măreţiei celor douăsprezece forţe zodiacale, a celor douăsprezece forţe sfinte ale Universului, care creează şi urzesc viitorul Pământului, li se asociază o sublimă emanţie Sărbătorească.
Pentru a percepe activ şi intens influenţele Arhailor în cursul celor 12 Nopţi magice, putem să ne folosim şi de o superbă meditaţie intitulată "Meditaţia Ioaneică" de Rudolf Steiner, meditaţie din care redăm mai jos strofa a treia.
Vă recomand să încercaţi să percepeţi fiecare din cele 12 versuri în strânsă legătură cu specificul fiecăreia din cele 12 Nopţi magice.


CELE 12 NOPŢI MAGICE ÎN 2014-2015
 


22-23 dec.
Prima noapte 
Peşti
1. În început trăieşte EA (amintirea),
23-24 dec.
A doua noapte 
Vărsător
2. Şi amintirea trăieşte în continuare,
24-25 dec.
A treia noapte 
Capricorn
3. Şi dumnezeiască este amintirea
25-26 dec.
A patra noapte
Săgetător
4. Şi amintirea este viaţă,
26-27 dec.
A cincea noapte
Scorpion
5. Şi această viaţă este Eul omului,
27-28 dec.
A şasea noapte
Balanţă
6.   care izvorăşte din om însuşi
28-29 dec.
A şaptea noapte
Fecioară
7. Nu el singur, Christos în el.
29-30 dec.
A opta noapte
Leu
8. Când el îşi aminteşte de viaţa dumnezeiască,
30-31 dec.
A noua noapte
Rac
9. În amintirea lui este Christos,
31 - 1 ian
A zecea noapte
Gemeni
10. Şi drept viaţă iradiantă de amintire
1-2 ian
A unsprezecea noapte
Taur
11.        va lumina Christos,
2-3 ian
A douasprezecea noapte
Berbec
12. În fiecare întuneric direct din prezent.

În noaptea specifică fiecărei zodii ar fi de dorit să cereţi ajutorul Entităţilor de Lumină şi Iubire, pentru a putea percepe, exprima şi manifesta constructiv, ceea ce aveţi nevoie, atât cât aveţi nevoie, atunci când aveţi nevoie, din ceea ce reprezintă esenţa specifică acelei zodii.
Cereţi în noaptea specifică fiecărei zodii să vă ajute să exprimaţi, să manifestaţi constructiv, ceea ce aveţi nevoie, atât cât aveţi nevoie, atunci când aveţi nevoie, din ceea ce reprezintă esenţa specifică acelei zodii.
Cereţi şi veţi primi!


Alexandru Nicolici
http://www.nicolici.ro/articol.php?id=71
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com