Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

marți, 5 februarie 2013

Peste România a căzut zăpadă a cărei structură a fost modificată electronic - Generalul Emil Străinu


Reporter: „Sunteţi doctor în război geofizic. Asta cu ce se mănâncă?”
 
Emil Străinu: Din păcate sau din fericire, sunt primul şi, deocamdată, singurul doctor în război geofizic din România. Pe înţelesul tuturor, războiul geofizic reprezintă acel tip de conflict, armat sau nu, care foloseşte tehnicile de modificare a mediului înconjurător în scopuri militare. Deci, mai clar din punct de vedere geoclimatic, se creează zăpadă, ploi, ceaţă tornade, taifunuri, cicloane, uragane, secetă la comandă, iar din punct de vedere geofizic, cutremure, activări de vulcani, alunecări de teren, dirijări de asteroizi şi meteoriţi, totul făcut cu bună ştiinţă împotriva unui potenţial inamic. Ştiţi probabil că în timpul războiului rece americanii voiau să distrugă chiar… Luna! Acest tip de război, nedeclarat niciodată, a debutat în anii ’50. Cele mai perfecţionate sisteme din această categorie sunt Sistemul ŞURA din Federaţia Rusă şi HAARP din SUA, dar sisteme mai sunt şi în alte state, de exemplu, Iranul. În anii ’60 ruşii voiau să schimbe unghiul de înclinare a axei Pământului pentru a face din Siberia un imens grânar!
 
Rep: Aţi fost consilier al Parlamentului României pe probleme de ameninţări neconvenţionale. Aţi descoperit vreuna?
 
E.S.: România a fost în decursul timpului victima mai multor agresiuni geofizice clasice: inundaţiile din 1970-1971, când aveam relaţii încordate cu ruşii, numeroase secete înainte de 1990, când trebuia să plătim datoria externă în cereale, conform aberantelor raportări de recolte care nu reflectau realitatea, tornadele de la începutul anilor 2000 din Dobrogea şi de pe Litoral, cele şapte valuri de inundaţii din 2005 şi multe altele. Interesant este că Ceauşescu ştia de aceste agresiuni şi ordonase crearea unei structuri speciale care încerca să le prevadă şi să le monitorizeze. Acum, tot ce ţine de războiul geofizic este luat în râs, din ignoranţă sau cu bună ştiinţă, făcându-se în felul acesta diferite jocuri ale unor cercuri de interese externe. De acest subiect s-au ocupat generali importanţi din armata română, precum generalul Dumitru I. Dumitru, fost şef al Direcţiei Informaţii a Armatei, generalul Mihai Rotaru, şeful Direcţiei Topografice a Armatei etc.
  
Rep: Mai vin extratereştrii la noi sau i-a speriat guvernul de cinstiţi ce sunt şi pe ei?
 
E.S.: Părerea personală este că extratereştrii sunt aici dintotdeauna. Unii dintre noi, din ignoranţă, nu acceptă acest adevăr. Este o realitate neacceptată încă, din motive care nu au legătură cu economia prezentului interviu. Ce o să faceţi când veţi afla că deja trăim alături de o civilizaţie intraterestră!?!?
 
Rep: Aţi inventat un dispozitiv de alungat farmecele. Chiar vreţi să le luaţi vrăjitoarelor pâinea de la gură, nu vă e teamă că vă blestemă alea?
 
E.S.: Domnule Gabriel Tudor, unii dintre noi nu am uitat că aţi lucrat ani buni la revista Dracula! Să nu ridiculizăm ce nu cunoaştem! Aparatele, dispozitivele de care amintiţi sunt destinate în principal medicinei energetice sau pentru protecţia împotriva unor agresiuni infoenergetice, energoinformaţionale, pentru protecţia persoanelor care acţionează în medii geopatogene sau biopsihopatogen, a celor care lucrează în medii radiative periculoase altele decât radiaţiile ionizante! Să priceapă cine poate…
 
Rep: Cum funcţionează acest dispozitiv-minune, care am înţeles că a fost şi premiat la Salonul de Inventică de la Sevastopol?

 
E.S.: După cum spuneam mai sus, dispozitivele fac parte din categoria dispozitivelor medicale sau de protecţie şi sunt construite pe principiul interacţiunilor dintre biocâmpul uman, matricea energetică specifică fiecărei fiinţe şi anumite generatoare de câmpuri radioelectronice pe anumite frecvenţe specifice, în funcţie de destinaţia fiecărui dispozitiv în parte.
 
Rep: Dispozitivul ar putea fi util şi mămicilor, să nu le mai deoache lumea odraslele pe stradă?
 
E.S.: Deşi o să râdeţi degeaba, se poate asigura şi o asemenea protecţie. Nici nu ştiţi câte persoane, chiar mature, au probleme de acest fel!
 
 Rep: Anul trecut am avut o iarnă neobişnuit de grea. Păi şi-atunci unde mai e încălzirea globală? Sau nici asta nu mai vrea să vină în România? 
 
E.S.: Iarna trecută a fost o iarnă care s-a încadrat perfect în tipicul unei ierni temperat-continentale specifice aşezării geografice a ţării noastre. Se pare însă că, la un moment dat, cineva ne-a trimis o zăpadă ce a fost modificată electronic, care fie nu era pentru noi, fie a urmărit un scop mai obscur. În mod concret, fulgul de nea a fost cu 30-60% mai mare ca volum, schimbându-i-se totodată structura. Apa rezultată din topire a fost mult mai redusă ca volum pentru grosimea stratului de zăpadă. Aşa am avut înainte de topire zăpadă mare, mari blocaje în toată ţara, dar la sfârşit am scăpat însă de nişte inundaţii catastrofale. Unii chiar se fac că nu ştiu despre ce a fost vorba, deşi sunt specialişti în climatologie…
 

Rep: De ce credeţi că acum am avut o campanie electorală lipsită de vlagă? Au intrat oare magii energetici în concediu?
 
E.S.: Răspunsul la această întrebare este foarte simplu: România şi populaţia ei sunt până în prezent, de 22 de ani, cu ştirea guvernărilor, un mare poligon de teste secrete, inclusiv în domeniul psihotronic!
 
Rep: Ruşii sunt specialişti în tehnici metapsihice. Nu era mai simplu să-i trimită lui Băsescu pe cap nişte energii negative, decât să-i lase pe uselişti să se chinuiască atâta cu el?
 
E.S.: Răspunsul este simplu: corb la corb nu-şi scoate ochii! Vă las să trageţi concluziile!
 
Rep: Avem un serviciu care-i apără pe demnitari. E cazul să se înfiinţeze şi un Serviciu de Pază şi Protecţie contra atacurilor energetice?
 
E.S.: România, indiferent de costuri, va trebui să-şi creeze cât mai repede o astfel de structură de protecţie împotriva agresiunilor nonconvenţionale asimetrice, între care intră şi cele de natură geoclimatică şi psihotronică. Altfel, vom deveni un fel de marionete ce pot fi comandate psihotronic şi geofizic de către alţii, un popor fără viitor! Apropo, şi încă n-am vorbit nimic despre războiul holotropic, despre războiul etnic, despre cyberwar sau despre războiul genetic!
 
Rep: Dacă se supără Putin puţin mai mult pe Băsescu, ar putea să ne bage un cutremur, ceva?
 
E.S.: Ruşii au experimentat cutremurul comandat în 1988, în zona Nagorno-Karabah, pe timpul conflictului dintre armeni şi azeri. Au vrut să-i lovească pe azeri, care erau musulmani, dar nu le-a ieşit aşa cum au vrut ei, cutremurul lovind Armenia şi făcând multe victime… La ora asta, ruşii nu au interes de folosire a armei seismice în Europa. Motivele, le pot oferi pe larg, altă dată!
 
Rep: Unde faceţi Apocalipsa anul ăsta?
 
E.S.: Sunt absolut convins că în 21 decembrie 2012 nu se va întâmpla mai nimic! Nu va fi nimic care să însemne un cataclism planetar sau cosmic, ori sfârşitul lumii etc. Este posibil şi nu exclud că există şi posibilitatea – minimă, ce-i drept – ca „Cineva” să ne fi pregătit o surpriză mai mare sau mai mică. Cred că prin aceasta s-a urmărit totodată un interes economic de creştere a consumului şi un experiment secret de tip „mass-control”. Cum voi petrece Apocalipsa, mă întrebaţi? Voi fi acasă sau în direct la o televiziune, având până în prezent mai multe invitaţii chiar pentru acea seară!
 
Generalul Emil Străinu are doctoratul în război geofizic, este specialist în tehnologii neconvenţionale şi general al armatei române. 

sursa


luni, 4 februarie 2013

Război economic - Criza o cursă pe viață și pe moarte

E timpul sa tăiem ghearele guvernelor! 
Nu noi trebuie sa concuram pentru bunăvoința lor: 
ci ei trebuie sa concureze pentru banii noștri!


Ce nu înțeleg socialiștii?
  • Ca voința poporului nu mai contează: banii contează! Vrea poporul taxe, pensii, pomeni? Ei si? Uite ca eu n-am chef sa le dau! Ce-mi faci?
  • Ca banii se pot muta in ce tara vor ei!
  • Ca statele au ajuns sa concureze pentru oamenii de afaceri, pentru curajul si pentru mintea lor!
Liderii politici inteligenți nu mai pierd vremea prin conferințe sclifosite, la Bruxelles. Ci vorbesc direct patronilor.

Liderii politici inteligenți si-au dat seama ca cel mai bun lucru pe care îl pot face in timp de criza este…publicitate pentru tara lor.
In secolul 21, asta vor fi politicienii: niște simpli agenți publicitari. Ca de condus, economia se conduce singura. Firmele n-au nevoie de sfaturile idioate ale politicienilor, ca sa facă bani: au nevoie doar sa fie lăsate in pace! Au nevoie de paradisuri fiscale.
Si sunt destule tari care au intrat deja in cursa: Rusia, China, Polonia, Hong Kong, Singapore, Malaiezia, Marea Britanie, Turcia, Bulgaria. Aceste tari profita de pe urma crizei, in loc sa piardă. Când toata economia se va stabiliza si situația se va limpezi, veți descoperi ca ele sunt undeva sus. Si ca v-au luat toți banii!
In timp ce tari ca Franța, România, Spania, Grecia, se mulțumesc sa meargă cu turma (daca am tocat banii firmelor până acum, de ce sa nu tocăm si in continuare?). Victor Ponta chiar a zis: ce s-o întâmpla cu Europa, o sa se întâmple si cu noi! Uitând ca Europa, deja, nici nu mai exista: deja s-a împărțit in oameni profitabili si oameni morți. În învingători și învinși.


Gerard Depardieu a oficializat GREVA FISCALA globală.
Iar Putin îl susține!
Gerard Depardieu a primit oficial cetățenia rusă, după ce și-a aruncat pașaportul francez în obrazul primului ministru.
Scandalul Gerard Depardieu a fost umflat chiar de socialiști. Ei l-au făcut “penibil”, ei au provocat protestul altor actori (Catherine Deneuve), care s-au solidarizat cu Depardieu, si tot ei au provocat oferta lui Vladimir Putin: Gerard, te enervează ăștia, cu taxele idioate pentru bogați? Vino la noi, in Rusia!
Ce-i enervează pe socialiști, de fac spume la gură? Faptul ca cineva poate sa scape de taxele…”lor”. Si nu un oareșicare!
Când Bernard Arnault, proprietarul imperiului Louis Vuitton si cel mai bogat om din Europa, a renunțat la cetățenia franceza (tot ca sa scape de taxa de 75% pe avere), nu s-a făcut atâta scandal. Deși Franța pierdea mult mai mulți bani, decât in cazul lui Gerard Depardieu. De ce?
Pentru ca plecarea lui Depardieu din Franța i-a lovit pe socialiști, fix unde ii durea mai tare: in imagine. Nu e o simpla emigrare fiscala: e un protest împotriva taxelor si a politicii stupide de protecție sociala.
De proști ce sunt, socialiștii si-au tăiat singuri craca de sub picioare. Daca tăceau din gura, tot scandalul s-ar fi stins in aceeași zi. Dar sa-l înjuri in public pe un actor iubit in întreaga lume, pentru ca nu vrea sa-ti dea ție bani, e o tâmpenie (tipic socialista!).

Iar o tâmpenie si mai mare, este sa-i dai ocazia lui Vladimir Putin sa-si facă reclamă gratis. Sa le spună investitorilor de pe tot globul: lăsați-i pe nebunii ăștia, cu taxele si cu sindicatele lor! Veniți in Rusia, ca ăștia sunt adevărații comuniști, nu noi! La noi puteți sa faceți afaceri!
Vladimir Putin lovește astfel nu doar in socialistul Francois Hollande. Ci si in socialistul Barack Obama, care numai asta visează: măriri de taxe si de cheltuieli. In timp ce firmele americane fug in masă, în Asia!
 
Ilie Năstase declară și el greva fiscală:
“Pentru ce ni se iau asemenea taxe? Pentru salariile parlamentarilor şi europarlamentarilor? Nu mai vreau să plătesc, mă mut în Rusia, după Depardieu”.

Michel Sapin, ministrul Muncii din Franța:
“Il y a un État, mais c’est un Etat totalement en faillite” - 
încă mai exista un Stat, dar Statul este total in faliment (Le Figaro).

E primul politician european care recunoaște realitatea. Realitate pe care noi o știm si o discutam pe Capitalism pe pâine, de trei ani de zile:  
Treziti-va, criza abia a inceput! Vine un apocalips economic!

Taxele socialiste au îngropat economia franceza: celebra taxa de 75% pe averile bogaților, care deja mai fuseseră taxate odată. Pentru ca aia nu mai e taxa – e direct furt. Așa ca oamenii de afaceri francezi si-au băgat picioarele in ea de tara si au plecat care încotro:
  • Gerard Depardieu s-a dus in Rusia si a primit pașaport rusesc.
  • Bernard Arnault, proprietarul imperiului Louis Vuitton (cel mai bogat om din Europa) s-a dus in Belgia.
  • Nikolas Sarkozy, care a fost ditamai președintele Franței, s-a mutat la Londra.
Taxa lui Francois Hollande n-a adus nici un euro in plus la bugetul Franței: din contra, a mai distrus si puținul care era. Pai ce dovada mai buna vreți, ca socialismul aduce faliment, oriunde e aplicat?


 Ministrul de Finanțe al Marii Britanii a spus-o pe față, când a prezentat noul buget al tarii. Si de ce s-ar fi ascuns? Rușinos e sa ții cu cerșetorii, cu asistații social. Rușinos e sa iei din banii celor care duc economia in spate, care se lupta cu criza – si sa-i dai unor putori, unor incompetenți, unor ratați care n-au reușit nimic in viața lor. Si nici nu vor reuși vreodată.
Începând din 2012, Marea Britanie renunța la statul social. Am mai spus asta: pe viitor vor fi doar doua feluri de oameni: cei rentabili si cei morți. Ascultați-l pe Osborne, cu o declarație gen Margaret Thatcher:
“Acest buget răsplătește munca. Marea Britanie își va câștiga pe merit locul in lume. Nu exista alt drum pentru ieșirea din criza. Acest buget sprijină familiile care muncesc si pe cei care își caută de lucru. Sprijină fără rușine afacerile si e de partea ambițiilor, a celor care vor ceva mai bun pentru ei înșiși si pentru familiile lor”.

Sa nu ne mai ascundem după vorbe:
Cancelarul german Angela Merkel vrea distrugerea socialismului.
Premierul britanic David Cameron vrea distrugerea socialismului.
Polonia vrea distrugerea socialismului.
Cine vrea atunci menținerea socialismului?
Franța, Spania, România, Grecia…adică toți faliții!
Cine va câștiga?
Asta e simplu: e ca si când 3 boxeri s-ar bate cu 15 bolnavi de cancer, in coma.
Pai soarta meciului e deja hotărâta!

Lumea occidentala, cu cel mai inalt nivel de trai din istorie, se prabuseste. De ce? simplu: a cheltuit prea mult. Nivelul de trai costa. Protectia sociala, solidaritatea sociala, grija pentru batrini, sistemul de sanatate publica, sistemul de pensii – toate astea s-au facut pe banii firmelor, care au fost obligate sa mareasca preturile. Iar acum nu mai au vinzari. 
Sunt invinse de firmele chinezesti, care vind la preturi de 10 ori mai mici. Pentru ca dau si salarii de 10 ori mai mici. Pentru ca nu platesc contributii sociale. Si pentru ca muncitorii chinezi lucreaza 10 ore pe zi.

Statul trebuie sa plece din economie. El trebuie doar sa ofere firmelor un cadru favorabil. Firmele private au nevoie de o legislatie a muncii flexibila. Trebuie sa poata da afara pe cine vor, cind vor si pentru ce motiv vor ele.
Romania i-a protejat pe angajatii slabi timp de 70 de ani. Salariatii trebuie sa isi plateasca singuri contributiile sociale – si numai daca doresc. Trebuie creata o alternativa legala la contractul de munca. 
Nu ne convine? Poate ne convine sa murim de foame.

In schimb, impozitele trebuie platite de absolut toata lumea. Nu trebuie sa mai existe firme “protejate” de ANAF si firme “persecutate”. Legea e aceeasi pentru toti. 
Fara asta, nu vedem revenire economica. 
Nici peste 6 luni, nici peste 10 ani. 
Niciodata.

Autori

sursa
http://capitalismpepaine.wordpress.com/2013/01/30/france-en-faillite-adica-ati-pus-o/
http://capitalismpepaine.wordpress.com/2013/01/04/gerard-depardieu-cetatean-rus/
http://capitalismpepaine.wordpress.com/2012/12/27/treziti-va-criza-abia-a-inceput-vine-un-apocalips-economic-2/
http://capitalismpepaine.wordpress.com/2012/03/23/marea-britanie-tinem-cu-patronii-nu-cu-cersetorii/

duminică, 3 februarie 2013

Cele şapte minuni sau semne - EVANGHELIA DUPĂ IOAN - Rudolf Steiner - continuare


vezi partea a doua

7. Semnul cel mai mare, inţierea lui Lazăr – transformarea lui Lazăr în însuşi autorul Evangheliei după Ioan
Odinioară existau doar câţiva oameni care deveneau discipoli ai marilor instructori şi găseau accesul la Misterii. Lor li se detaşa corpul eteric pentru a putea deveni martori ai spiritului şi pentru a putea ieşi în faţa celorlalţi oameni şi a le spune: Există o lume spirituală, noi înşine am văzut-o. Aşa cum voi vedeţi pietre şi plante, aşa am văzut noi lumea spirituală! – Aceştia erau „martorii oculari”.

 Acei oameni care au putut ieşi la lumină din adâncurile Misteriilor vesteau Evanghelia spiritului, dar în conformitate cu înţelepciunea ancestrală. În timp ce aceştia îi îndreptau pe oameni spre înţelepciunea din care omul însăşi a provenit, prin Christos a devenit posibilă apariţia unor iniţiaţi care puteau ajunge la contemplarea lumii spirituale rămânând în corpul fizic, în conştienţa obişnuită.
Astfel, datorită impulsului lui Christos, apare o clasă nouă de iniţiaţi.
Prin acest impuls christic ei recunoşteau ceea ce vechilor iniţiaţi le era clar, şi anume că există o lume spirituală. Şi ei puteau vesti la rândul lor Evanghelia despre această lume spirituală. Aşadar, pentru a deveni un iniţiat şi a propovădui Evanghelia despre lumea spirituală în sensul nou, în sensul christic, a trebuit ca forţa existentă în Christos să se reverse asupra celor care urmau să fie discipolii şi mesagerii acestei forţe. Când s-a întâmplat să apară pentru prima dată un astfel de iniţiat creştin?
Întotdeauna în cursul evoluţiei vechiul trebuie unit cu noul. Tot astfel şi Christos a trebuit să facă în mod lent trecerea de la vechea iniţiere la cea nouă. El a trebuit să creeze o tranziţie, ca să spunem aşa. El trebuia să se bazeze încă pe anumite procedee ale vechii iniţieri, dar să facă în aşa fel încât tot ceea ce venea de la vechii zei să se reverse prin entitatea christică. Christos a săvârşit o iniţiere cu unul dintre discipolii săi, care avea după aceea să vestească lumii Evanghelia despre Christos sub forma cea mai profundă. O astfel de iniţiere se ascunde în spatele unei povestiri din Evanghelia după Ioan, în spatele povestirii depre învierea lui Lazăr (capitolul II).
S-au scris multe lucruri, incredibil de multe lucruri cu privire la această poveste a lui Lazăr. Ceea ce ascunde această povestire nu a fost însă înţeles decât de cei care ştiau ceva din şcolile esoterice şi din propria lor observaţie. Am să citez mai întâi un citat caracteristic din istorisirea privitoare la Lazăr. Când i se spune lui Christos că Lazăr este bolnav, El răspunde: „Această boală nu este spre moarte, ci pentru ca Dumnezeu să se reveleze în el!” Boala este spre revelarea lui Dumnezeu în el. Numai dintr-o neînţelegere cuvântul doxa din textul grecesc a fost tradus prin „slava lui Dumnezeu”. Nu spre slava lui Dumnezeu a venit această boală, ci pentru ca Dumnezeu să iasă din întunecime şi să se manifeste în mod palpabil în el! Iată adevăratul sens al acestui pasaj. El vrea să spună că divinul care se află în Christos trebuie să se transfere individualităţii lui Lazăr, divinul, divinitatea christică trebuie să devină vizibilă în Lazăr şi prin Lazăr.
Abia când înţelegem astfel învierea lui Lazăr ea ne devine complet clară. În niciun caz să nu credeţi că atunci când se comunică anumite realităţi spiritual-ştiinţifice se poate vorbi atât de deschis încât ele să fie clare pentru oricine. Ceea ce se ascunde în spatele unor astfel de fapte oculte se garniseşte sau se îmbracă în anumite voaluri. Şi este necesar să fie aşa. Căci cel care doreşte să ajungă la înţelegerea unui astfel de mister trebuie mai întâi să facă un efort pentru a depăşi dificultăţile aparente, pentru ca spiritul său să se învigoreze, să se întărească. Tocmai prin această strădanie de a se strecura printre cuvinte ajunge el să descopere spiritul care se ascunde îndărătul unor astfel de fapte. Aduceţi-vă aminte că atunci când este vorba despre „viaţa” care l-ar fi părăsit pe Lazăr, iar surorile Marta şi Maria doresc să-i fie redată, Christos Iisus răspunde: „Eu sunt înierea şi viaţa!” Viața trebuie să apară în Lazăr din nou! Tocmai în Evanghelii trebuie luat totul à la lettre. Vom vedea cum prin această abordare a Evangheliilor totul se clarifică. Nu încercați să găsiţi tot felul de explicaţii subtile, ci luaţi fraza textual: „Eu sunt înierea şi viaţa!” Ce aduce deci Christos atunci când apare şi îl trezeşte pe Lazăr? Ce trece de la El la Lazăr? Este impulsul christic, este forţa care emană din Christos! Viaţă i-a dăruit Christos lui Lazăr, aşa cum o spune El însuşi: „Această boală nu este spre. moarte, ci pentru slava lui Dumnezeu, ca să se proslăvească Fiul lui Dumnezeu prin ea.” Aşa cum toţi iniţiaţii de odinioară stăteau adânciţi trei zile şi jumătate într-un somn asemănător morţii, după care Dumnezeu devenea vizibil în ei, tot astfel şi Lazăr a rămas trei zile şi jumătate în mormânt, într-o stare asemănătoare morţii. Dar Christos Iisus ştia foarte bine că prin aceasta vechile iniţieri trebuiau să ajungă la un sfârşit. El ştia că această moarte aparentă duce la ceva superior, la o viaţă mai înaltă şi că în acest timp Lazăr percepuse lumea spirituală. Și pentru că în această lume conducător este Christos, Lazăr ia în el forţa lui Christos, viziunea lui Christos. – Mai multe despre acestea găsiţi în cartea mea Creştinismul ca fapt mistic [ Nota 14 ], unde, într-un capitol special, s-a încercat o explicare în sensul ştiinţei spiritului chiar a minunii înierii lui Lazăr. – Christos a turnat forţa Sa în Lazăr; Lazăr învie ca un om nou.
Există în Evanghelia lui Ioan un cuvânt care trebuie remarcat. La învierea lui Lazăr se spune că Domnul „îl iubea” pe Lazăr. Acest cuvânt revine privitor la discipolul pe care Domnul îl iubea. Ce înseamnă asta? În spatele acestor cuvinte se află un sens pe care ni-l poate revela numai Cronica Akasha.
Cine este Lazăr după ce el învie? Este însuşi autorul Evangheliei după Ioan, este Lazăr cel iniţiat de către Christos. Christos a turnat solia despre propria Sa fiinţă în fiinţa lui Lazăr pentru ca această solie a celei de a patra Evanghelii, Evanghelia după Ioan, să răsune afară în lume ca o descriere a adevăratei naturi a lui Christos. Tocmai de aceea în Evanghelia după Ioan nu se vorbeşte despre ucenicul Ioan înainte de istorisirea înierii lui Lazăr. Dar citiţi textul cu atenţie şi nu vă lăsaţi ispitiţi de acei teologi bizari [ Nota 15 ] care au descoperit că într-un anumit loc din Evanghelia după Ioan, respectiv în capitolul întâi, versetul 35, numele de Ioan vrea să facă deja o referire la Ioan ucenicul. Acolo este spus: „A doua zi iarăşi stătea Ioan şi doi dintre ucenicii lui.”
Aici nu este nimic, dar absolut nimic care să indice în vreun fel că ar fi vizat pe cel care mai târziu este numit ucenicul „pe care Iisus îl iubea”. Acest ucenic nu apare în Evanghelia după Ioan înainte de pasajul în care Lazăr este înviat. Din ce motiv se întâmplă asta? Pentru că cel care se ascunde în spatele ucenicului „pe care Domnul îl iubea” este acelaşi cu cel pe care mai înainte Domnul îl iubise. El îl iubea atât de mult pentru că îl recunoscuse în ascuns, în sufletul Său, ca fiind discipolul care va fi înviat şi va aduce în lume mesajul christic. Tocmai de aceea ucenicul, apostolul „pe care Domnul îl iubea” nu apare decât după relatarea învierii lui Lazăr. Abia atunci devine ceea ce a devenit. Abia atunci individualitatea lui Lazăr este transformată, devenind individualitatea ioaneică în sensul creştinismului. Vedem astfel înfăptuindu-se cu Lazăr un botez, un botez în sensul cel mai înalt, prin impulsul lui Christos: Lazăr a devenit un iniţiat în sensul nou al cuvântului, păstrându-se totuşi într-un anume fel formele vechi, letargia, prin aceasta făcându-se o trecere de la vechea la noua iniţiere.
De aici puteţi vedea cu ce profunzime redau Evangheliile adevărurile spirituale care pot fi cercetate independent de documente. Cercetătorul spiritual trebuie să ştie că tot ceea ce se află în Evanghelii poate fi găsit de el mai înainte, independent de vreun document scris. Când el regăseşte însă în Evanghelia după Ioan ceea ce a descoperit mai înainte pe cale spirituală, atunci această Evanghelie devine pentru el un document, lăsat de cel pe care Christos Iisus însuşi l-a iniţiat. De aceea şi este atât de profundă această scriere.
Astăzi se scoate foarte mult în evidenţă faptul că în multe locuri există diferenţe între Evanghelia după Ioan şi celelalte Evanghelii. Acest lucru trebuie să aibe un motiv. El va reieşi însă abia atunci când noi vom fi pătruns în nervul fiinţial al celorlalte Evanghelii tot atât cât am făcut-o aici, în cazul Evangheliei după Ioan. Vom vedea că diferenţa a apărut doar din cauză că autorul Evangheliei după Ioan a fost iniţiat de către Christos Iisus însuşi. Modul aparte de descriere a impulsului lui Christos adoptat de autorul Evangheliei după Ioan se explică prin acest fapt.

În acelaşi fel trebuie să cercetăm raportul celorlalţi evanghelişti faţă de Christos şi să vedem în ce măsură ei au primit botezul cu foc şi spirit. Abia prin aceasta vom descoperi legăturile intime ale Evangheliei după Ioan cu celelalte trei Evanghelii şi vom pătrunde tot mai mult în spiritul Noului Testament.


sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA112/GA112_CF07.html
vezi prima parte
vezi partea a doua            

sâmbătă, 2 februarie 2013

"SOLAR WARDEN" - Flota stelara exista din timpul presedintiei Reagan



Pe 13 aprilie 2009, Arhiva Nationala de Administrare a SUA a pus la dispozitie aproape 250.000 de pagini de documente din timpul administratiei Reagan, inclusiv Jurnalul sau personal. In acesta, la data de 11 iunie 1985 presedintele scria:
"Am luat masa de pranz cu 5 oameni de stiinta de top din domeniul aerospatial. A fost fascinant. Spatiul este cu adevarat ultima forntiera si unele din evolutiile de acolo in astronomie sunt parca stiintifico-fantastice, cu exceptia cazului cand ele sunt reale. Am invatat ca capacitatea noastra de transfer este de asa natura incat am putea orbita 300 de persoane."
Acest lucru este curios deoarece Space Shuttle (laboratorul spatial, n. t.) detine un maxim de 8 persoane si doar 5 pentru zborul spatial. Chiar complet incarcata ar fi imposibil sa plaseze si sa mentina 300 de astronauti pe orbita. Reagan a dezvaluit existenta unui program spatial inalt secretizat, care ar putea gazdui sute de astronauti pe orbita?
Se pare ca in conformitate cu "informatorii" militari si corporatisti, exista, alaturi de zecile de alte programe secrete ale Pentagonului, un program inalt clasificat, al Comandamentului Strategic. Acesta ar cuprinde o flota de nave de transport de talie mijlocie si nave de insotire cu tehnologie antigravitationala care-si desfasoara activitatea in spatiul cosmic.
SUA si-a organizat fortele sale militare intr-un comandament unit a zece comandamente combatante, condus de un general de patru stele sau amiral, care raporteaza direct Secretarului Apararii. Sase dintre fortele unificate cuprind zone geografice diferite de pe glob. In plus, exista patru comandamente functionale care sunt specializate pe activitati militare si sunt conduse de catre un singur comandant. Intre 1985 si 2002, Comandamentul Spatial a fost responsabil de operatiunile spatiului cosmic din cadrul armatei SUA. In iunie 2002, Comandamentul Spatial a fuzionat cu Comandamentul Strategic, care este responsabil de activitati ca: rachete nucleare, sateliti, etc.
Zvonurile ca SUA ar detine o flota de vehicule, extrem de clasificata, antigravitationale, au circulat ani de zile. La 23 martie 1993, la o conferinta de inginerie din Los Angeles, Dr. Ben Rich, fost specialist la CEO din Lockheed's Skunkworks, a aratat un diapozitiv cu un disc negru condus in spatiu si a spus: "Avem acum tehnologia de a lua ET acasa".
Informatorii militari si corporatisti afirma ca au informatii de "prima mana" si cunosc faptul ca exista vehicule spatiale clasificate care utilizeaza antigravitatia, cum ar fi Aurora si TR - 3B.
In cartea sa "Vanatoarea dupa Punctul Zero", analistul Nick Cook scria despre Aurora: "... au existat speculatii incepand cu sfarsitul anilor '80 cu privire la existenta unui inlocuitor pentru SR-71 Blackbird, un vehicul mitic care se deplasa de doua ori mai repede si la marginile spatiului "(pag. 14).
Un "insider" cum ar fi Edgar Fouche, care a lucrat in Departamentul Apararii, a spus ca inlocuirea lui SR-71 s-a facut cu Aurora, care cuprinde doua tipuri de aeronave utilizate pentru zborul hipersonic (cu viteza mai mare decat a sunetului, n. t.) in spatiu. El a spus: "Aurora cuprinde SR-75, capabil sa evolueze cu viteza mai mare 5 Mach si actioneaza ca o "nava - mama" pentru SR-74, care poate calatori cu viteze de 18 Mach (un Mach = viteza sunetului, aprox. 1200 Km/ora, n. t.) sau mai mult, in spatiu, si poate plasa sateliti.
Dovezi circumstantiale evidente releva existenta flotei spatiale de vehicule antigravitationale. La 6 august 2007, de exemplu, NASA a acordat "Echipa de Suport Uman al Zborurilor Spatiale" pentru asistarea vehiculelor NASA in spatiul extraatmosferic. Echipa de sprijin a fost parte din Comandamentul Spatial USAF, care este declarata public a fi comanda militara majora a fortelor spatiale pentru Comandamentul Strategic.
Cu toate acestea nici Comandamentul Spatial al USAF, nici Comandamentul Strategic, nu este cunoscut public de a avea vreun vehicul spatial pentru a asista tehnic statia spatiala internationala sau Space Shuttle de vreun pericol orbital. In mod normal, ambele vehicule NASA ar avea nevoie de corectii graduale orbitale care ar lua prea mult timp si sa fie insuficiente pentru a face fata unuei amenintari imediate.
Potrivit lui Ted Twietmeyer, exista dovezi circumstantiale pentru existenta unor vehicule antigravitationale cu sisteme de arme, avansate, pe baza de flux de particule, care ar putea elimina resturile orbitale din calea vehiculelor NASA.

Clark McClelland a lucrat ca operator de nave spatiale pentru Space Shuttle intre anii 1989 - 1992. Cu o ocazie, el sustine ca a asistat la aparitia unui astronaut de 2 - 3 m inaltime dintr-un vehicul cu aripi delta antigravitational in apropiere. Deoarece McClelland cunostea toti astronautii din programul spatial NASA, a presupus ca acela ar fi un extraterestru. In timp ce o astfel de posibilitate nu poate fi exclusa, fiinta din apropierea vehiculului in delta se poate sa fi fost parte din clasificata flota stelara din cadrul Comandamentului Strategic al SUA.
In final, amintesc declaratiile lui Gary McKinnon, hackerul care a spart baza de date a Pentagonului cu privire la acest subiect, expus intr-un articol anterior "Proiectele Operatiunilor Negre" de pe acest website [Active Information Media - nota AIM], cu inregistrarea video a D-nei Kerry Kassidy din cadrul Proiectului Camelot.





In final, pe baza dovezilor disponibile dintr-o gama larga de surse, presedintele Reagan, in jurnalul sau, recunoaste sincer existenta unui program spatial clasificat, care poate transporta si gazdui sute de astronauti. Jurnalul sau evidentiaza faptul ca a primit mai multe sesiuni de informare cu privire la acest subiect. Indicii importante pot rezulta din registrele lansate ale lui Reagan despre Flota Comandamentului Strategic. Mai mult, publicul poate afla curand despre tehnologiile avansate antigravitationale care au fost dezvoltate in secret si utilizate timp de decenii pentru ca astronautii militari sa zboare adanc in spatiu.
Daca SOLAR WARDEN sau alte programe militare similare exista, este de inteles de ce presedintele Obama si-a amanat numirea unui nou administrator al NASA. Declinul constant al NASA de la zilele sale de glorie ale programelor Apollo, nu are nimic de-a face cu competenta si expertiza personalului NASA. Realitatea politica este ca programele militare clasificate sunt extrem de compartimentate, tocmai pentru a preveni introducerea acestor tehnologii antigravitationale in sectorul public, pentru aplicatii comerciale.
Programul "Constellation" bazat pe tehnologia invechita a rachetelor din anii '40, este un program de acoperire si nu merita finantat. In schimb proiectele militare si corporatiste care implica tehnologiile antigravitatie avansate, precum si mijloacele prin care acestea au fost achizitionate trebuie sa fie expuse poporului american si lumii intregi.
Se pare totusi ca, in noul sau mandat exista un foarte mare procent de desecretizare a acestor subiecte si implementarea noilor tehnologii in viata civila. Obama, recent a facut o numire importanta a unui fost general de 4 stele pe langa corporatia Lockheed Martin care sa se ocupe cu implementarea tehnologiei antigravitationale la mijloace de transport civile. Doamne Ajuta ! Asta ar insemna prabusirea erei combustibililor fosili si un salt civilizational enorm.
Asteptam tot de la el dezvaluirea cu privire la existenta extraterestrilor, si a bazelor de pe Marte comune, si apoi omenirea are sanse reale sa iasa din criza prelungita de toate formele, sa deblocam fonduri enorme pentru eradicarea saraciei si neajunsurilor in lume si sa ajungem din urma civilizatiile avansate ale galaxiei.....
Cred ca suntem in pragul unei Noi Ere... !







Drum Drept spre Lumina !
mario6925 - ianuarie 2013

Sursa:
http://www.examiner.com/article/reagan-records-space-command-antigravity-fleet
http://www.examiner.com/article/nasa-decline-and-antigravity-space-fleet

Statele Unite ale Americii detin o intreaga flota stelara

Este declaratia soc a unuia dintre cei mai cunoscuti hackeri din toate timpurile, scotianul de 48 de ani, Gary McKinnon.
Scotianul sustine ca a patruns in bazele de date ale celor doua organizatii in incercarea de a gasi dovezi cu privire la existenta extraterestrilor. In schimb, sustine acesta, a gasit mult mai mult decat se astepta. McKinnon a declarat in fata judecatorilor si a presei ca a gasit dovezi ale tehnologiilor de origine extraterestra, a existentei energiei capabile sa stopeze procesul de incalzire globala, ale dispozitivelor antigravitationale si, peste toate, a existentei unei adevarate flote stelare, capabile sa strabata distante uriase prin spatiul cosmic.
In mod bizar, niciun reprezentant al acuzarii nu a negat spusele lui McKinnon. Ceea ce isi doresc, insa, autoritatile americane este ca scotianul sa fie extradat si sa primeasca o pedeapsa maxima de 60 de ani intr-o inchisoare de maxima securitate din SUA.
In prezent, Mckinnon s-a adresat Curtii Europene pentru Drepturile Omului si autoritatilor britanice pentru a refuza extradarea. Mai mult, Partidul Conservator Britanic a si demarat un proiect prin care cazul scotianului sa devina varful de lance in schimbarea legislatiei si a legii extradarii, sustinand neconditionat apararea acestuia.

Sursa: DailyGalaxy
http://blogs.alternet.org/grantlawrence/2010/05/16/british-ufo-hacker-gary-mckinnon-what-did-he-find-at-nasa/

vezi si

Existenţa vieţii pe Marte - un secret bine păzit

vineri, 1 februarie 2013

Obiceiuri care dauneaza grav sanatatii

Unele dintre obiceiurile pe care ni le formăm ne dăunează sănătăţii, poate fără să ne dăm seama.  Cercetătorii, doctorii şi nutriţioniştii oferă tot timpul recomandări pentru a elimina treptat aceste obiceiuri în vederea unei vieţi mai sănătoase, soluţii grupate în lista care urmează.

• Cocosarea
De ce conteaza: Cand stai aplecat sau cand te cocosezi atat de mult cand stai pe scaun sau pe canapea incat esti aproape sa cazi, muschii de spate si ligamentele trebuie sa munceasca mai mult ca sa iti pastreze echilibrul. Fortarea muschilor poate duce la dureri de spate, oboseala si dureri de cap, printre altele, informeaza Huffington Post.
Cum sa te opresti: Cand stai in picioare, ai grija ca umerii sa fie indreptati spre spate si relaxati, pieptul sa fie in sus, iar genunchii sa fie relaxati, nu blocati. Cand stai asezat, asigura-te ca ambele picioare ating podeaua, cu soldurile la acelasi nivel cu genunchii. Spatele ar trebui sa fie ferm lipit de spatarul saunului, iar partea de sus a spatelui si gatul sa fie drepte.

• Mestecarea bucatilor de gheata
De ce conteaza: “Pica”, o conditie a organismului care provoaca pofta de a mesteca non-alimente, precum hartia sau gheata, este uneori declansata de probleme de nutritie, cum ar fi anemia cu deficienta de fier, potrivit institutelor de sanatate din Statele Unite. Pe langa zgomotul deranjant pentru cei aflati in preajma, actiunea de a mesteca gheata ar putea semnala si probleme emotionale ca stresul sau chiar tulburarea obsesiv-compulsiva.
Cum sa te opresti: Bauturile pe care le faci sau le comanzi ar trebui sa fie fara gheata, ca sa eviti tentatia. Intreaba-ti si doctorul, care poate investiga daca ai o deficienta nutritionala si daca poate fi depasita.

• Rosul unghiilor
De ce conteaza: Nu este cel mai igienic obicei. E cea mai usoara cale pentru ca microbii care se strecoara pe sub unghii de fiecare data cand scrii la tastatura, deschizi o usa sau mangai un catel sa ajunga in gura ta. Daca ai tendinta de a-ti roade si cuticulele, poti dezvolta o infectie a unghiilor, potrivit institutelor de sanatate din Marea Britanie. De asemenea, obiceiul de a roade unghiile poate fi un alt semn pentru probleme emotionale, ca stresul sau anxietatea.
Cum sa te opresti: Ai putea sa incerci sa mesteci guma pentru ceva timp ca sa estompezi dorinta de a-ti roade unghiile. Daca iti dai seama ca iti rozi unghiile de fiecare data cand esti nelinistit, stresat sau trist, acest lucru ar putea sa-si gaseasca rezolvarea daca te duci la psihiatru.

• Pastrarea lentilelor de contact in timpul somnului
De ce conteaza: Riscul unei infectii oculare creste semnificativ atunci cand dormi cu lentilele
la ochi. Repetarea acestei greseli poate lua din cantitatea de oxigen de care are nevoie tesutul ochiului, iar in unele cazuri ochiul poate compensa prin crearea de mici vase de sange. Daca nu sunt verificate, aceste vase ar putea cauza pagube permanente. Chiar daca ochii nu sufera o infectie sau nu formeaza vase de sange, exista sansa de a fi iritati si rosii in urmatoarea zi.
Cum sa te opresti: Introdu scoaterea lentilelor in rutina ta zilnica. In fiecare zi, schimba-le cu ochelarii de vedere atunci cand, de exemplu, te schimbi de hainele de lucru sau in timpul unei pauze de publicitate la televizor.

• Trosnirea incheieturilor
De ce conteaza: De fapt, obiceiul acesta ar putea sa nu fie atat de rau. Daca atunci cand erai mic mama ta insista ca daca iti trosnesti degetele o sa faci artrita, cercetari recente desfiinteaza, in general, acest mit. Totusi, “natura nu a intentionat ca noi sa ne intindem in mod repetat ligamentele incheieturilor de la degete”, dupa cum a spus directorul medical al Centrului pentru Artrita Providence din Oregon. Acesta a dat ca exemplu doua cazuri in care pacientii si-au ranit mainile prin trosnitul incheieturilor – unul si-a dizlocat degetele, iar celalalt si-a dizlocat practic ligamentul din degetul mare.
Cum sa te opresti: Asa cum ar face cineva care incearca sa renunte la fumat, ai putea sa le spui prietenilor si familiei ca incerci sa nu-ti mai trosnesti incheieturile, ceea ce te va face sa te simti raspunzator de schimbarea obiceiului. Si asa cum unele persoane aflate la dieta tin evidenta a ceea ce mananca zilnic, ar putea fi util sa notezi undeva de fiecare data cand iti trosnesti degetele, pentru a incepe sa scapi de obicei.

• Gustarile din timpul noptii
De ce conteaza: Cercetarile sugereaza ca pot scadea din metabolism. Iar daca la 10 seara rontai o punga de floricele in fata filmului, corpul tau va trebui sa le digere atunci cand dormi, in loc sa arda grasimea. In plus, din cauza gustarilor tarzii te poti trezi din somn cu arsuri la stomac.
Cum sa te opresti: Gandeste-te la motivul pentru care mananci atat de tarziu. Mananci destul in timpul zilei? Cat de consistente sunt mesele si cum arata micul tau dejun? O revizuire a felului in care te alimentezi in timpul zilei poate ajuta la rarirea meselor din timpul noptii. Daca incerci sa slabesti, propune-ti sa nu mai mananci dupa cina. 
 
• Dormitul intre alarme
De ce conteaza: Daca ai tendinta de a apasa pe “snooze” o data, de doua sau de zece ori in fiecare dimineata, vei ajunge cel mai probabil sa intarzii sau sa te simti epuizat inainte ca ziua ta sa inceapa. Dificultatea in a reusi sa te trezesti este, de cele mai multe ori, un semn ca nu ai un somn suficient si de calitate, ceea ce poate duce la multe probleme de sanatate, de la castigul in greutate la presiunea ridicata a sangelui.
Cum sa te opresti: Ce conteaza cel mai mult este sa iti asiguri intre sapte si opt ore de somn neinterrupt. Alege ora la care chiar ai vrea sa te trezesti dimineata (nu la care ai vrea sa apesi prima oara butonul “snooze”) si scade opt ore. Aceasta este ora ta de culcare. Daca sa adormi la ora 10 seara ar putea parea ridicol, incearca sa te culci cu 15 minute mai devreme in fiecare seara pana reusesti. De asemenea, evita sa iti petreci timpul dinainte de culcare jucandu-te cu gadget-uri electronice sau consumand cafeina.
 
• Consumul excesiv de bauturi energizante
De ce conteaza: O avertizare emisa anul trecut in Statele Unite a aratat ca aproximativ 20 de morti au fost legate de astfel de produse, in afara de un numar si mai mare de spitalizari.
Cum sa te opresti: Daca iti dispare energia, incearca o gustare cu multi carbohidrati, cum ar fi jumatate de sandvis cu ton cu paine din faina integrala. Astfel, va fi mai putin probabil ca nivelul zaharului din sange sa creasca, iar organismul tau va fi mai putin obosit. Alte feluri de a-ti creste energia includ suplimente de vitamina B, un dus rece sau o plimbare in aer liber.

Sursa: mediafax.ro

 
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com