Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

luni, 6 ianuarie 2014

Epifania - Boboteaza - Cercul sărbătorilor anuale

În timpurile străvechi în preajma zilei de 6 ianuarie avea loc o sărbătoare închinată lui Osiris, fiinţa solară tăiată în mii de bucăţi de întunecatul Typhon reprezentantul întunericului. Cu iubirea ei Isis a coborât în imperiul morţii, a adunat bucăţelele. Câte o fărâmă din Osiris este îngropată în sufletul fiecăruia din noi. Cândva peste veacuri, spune legenda, când Soarele iubirii din Lumile Superioare, va coborî pe Pământ, Osiris va reînvia.
În antichitate, până în anul 354, creştinii sărbătoreau Crăciunul pe 6 ianuarie (ortodocşii de rit vechi păstrează această dată) sărbătorind de fapt Naşterea lui Cristos şi nu pe cea a lui Isus. Astăzi, din contră se serbează Naşterea lui Isus, fapt datorat pierderii de către omenire a înţelegerii Fiinţei divine a lui Cristos, pierdere care i-a făcut pe oameni să-L caute pe Cristos în exterior, vezi Cruciadele.
Acum creştinii sărbătoresc pe 25 Decembrie Naşterea lui Isus şi pe 6 ianuarie Coborârea pe Pământ a entităţii Cristos, la Botezul din Iordan.
Cele 12 Nopţi Sfinte sunt un drum de la Isus la Cristos, un drum de la Eul individual, la Eul Cosmic, care este Cristos.
Dacă cei trei Magi ar fi fost doar simpli astrologi, cu toate că pe vremea aceea aşa ceva era imposibil, ei n-ar fi făcut altceva decât să observe constelaţiile şi să descopere horoscopul naşterii unui copil deosebit. În mod sigur atunci stelele au avut o configuraţie deosebită, căci soarele era în constelaţia Fecioarei Dar a mai fost şi altceva: o stea deosebit de strălucitoare ce mergea înaintea regilor şi îi călăuzea. Dar cei trei Magi n-au fost nici “simpli” regi, nici“simpli” astrologi, ci iniţiaţi care graţie clarvederii dobândite puteau cuprinde realităţile fizice şi sufletesc-spirituale, de peste mări şi ţări, dar în acelaşi timp şi din Lumile Spirituale.
Epifanie înseamnă revărsarea de sus a luminii.
Ce a fost steaua Regilor Magi? Steaua magilor a fost sufletul lui Cristos însuşi, care lumina din înalturi şi veghea naşterea lui Isus, Fiul Omului, care la Bobotează va primi în sine Înalta Fiinţă spirituală a lui Cristos. Cei trei Magi au văzut aura sufletului lui Cristos, care mergea înspre naşterea sa, în timp ce în aura acestui suflet printro Epifanie măreaţă, în sfera Lumilor Spirituale se revărsa lumina Eului lui Cristos. Magii au ştiut că Pruncul, ajuns adultul care prin Botezul din Iordan, va deveni Cristos, nu este un simplu om, şi are o misiune divină măreaţă.
De aceea ei i-au adus daruri simbolice: aur ca simbol al cunoaşterii noastre despre conducerea divină a lumii, cunoaştere pe care oamenii o căutaseră până atunci doar în stele şi acum trebuie s-o
caute în Cristos; tămâia ca simbol al jertfei şi smirna ca simbol a ceea ce este veşnic în om, ca simbol al morţii, care este şi ea o mare iniţiere prin învierea ce urmează. Sau altfel spus, Magii au pus la picioarele Pruncului: înţelepciunea, simţul virtuţii omeneşti, împlinirea nemuririi omeneşti.
Pe 6 ianuarie nu sărbătorim doar ziua celor trei Magi, ci şi Botezul din Iordan.
Iată ce înseamnă veşnicia: întro singură zi se sărbătoreşte şi adorarea Pruncului de către Magi, dar şi un eveniment care se petrece 30 de ani mai târziu:Botezul.
La începutul şi sfârşitul celor 12 Nopţi Sfinte sărbătorim două naşteri: al lui Isus şi a lui Cristos.
Perioada de la Bobotează la Paşti este cea mai prielnică pentru cunoaşterea de sine şi pentru luarea deciziei de a trece de la iubirea de sine la iubirea spirituală altruistă care presupune sacrificiul plin de abnegaţie.
Perioada de la Epifanie la Paşti corespunde celor trei ani din viaţa lui Cristos când el a propăvăduit şi făcut minunile.

 sursa
Ileana Vasilescu
Bibliografie:R.Steiner-Adevăruri ale misteriilor şi impulsuri de Crăciun
S.O.Prokofieff –Ciclul anului-un drum de iniţiere
E.Bock-Cercul sărbătorilor anului
http://waldorf-educatie.ro/epifania-din-ciclul-cercul-sarbatorilor-anuale/

 

duminică, 5 ianuarie 2014

A treisprezecea Noapte Sfântă

Boboteaza – A treisprezecea Noapte Sfanta – Kristina Kaine

5 – 6 ianuarie. Am ajuns la a treisprezecea Noapte Sfântă.
In prima Noapte  Sfântă am sarbatorit nasterea lui Iisus, ce a trezit amintirea profunda in sufletul nostru a cine suntem cu adevarat. Am atins puritatea fiintei noastre asa cum eram inainte de a ne intrupa vreodata pe pamant. Este o amintire pe care am purtat-o in inimi in fiecare viata. In urma cu douasprezece zile, am vazut-o reprezentata in chipul pruncului nou nascut.
De-a lungul acestor nopti si zile sfinte am ingrijit copilasul, hranindu-l cu ajutorul Imaginatiei, sa ii dam forte de viata. Am ajuns acum la noaptea in care pruncul, amintirea inocenta din fiinta noastra, este gata pentru a-l primi pe Christos cosmic. Din soarele ceresc, pe aripi de porumbel, vine Christos, cel dupa care am tanjit de-a lungul tuturor vietilor noastre pamantesti. Christos insusi poate fi experimentat in fiinta noastra – aceasta este Boboteaza, Epifania fiecaruia. Intelegem oare ce inseamna sa avem prezenta vie a lui Christos in noi ? In aceasta noapte avem posibilitatea de a crea o Imaginatiune plina de viata a ceea ce inseamna el pentru noi.
Calatoria de-a lungul celor douasprezece zile si nopti, de la Iisus la Christos, ne schimba pentru totdeauna.
O vom duce in inimi de-a lungul celor 12 luni ale anului.

Christos este alături si de micile noastre necazuri, pe care noi oamenii le vedem mari.
Unele din ele le provocăm noi înine, ajungând uneori chiar la întunecarea totală a sufletului nostru. Nu rare sunt cazurile în care, fără să mai sperăm la nici o iesire din întunericul sau necazul în care ne aflăm, încrederea noastră puternică si ruga fierbinte pe care o îndreptăm spre Christos, ne scoate din impasul fără sperantă.
 Însusi Christos doreste să apelăm la ajutorul Său .

Sa purtam cu noi aceasta cunoastere in fiecare zi a anului .


sursa
http://waldorf-educatie.ro/boboteaza-a-treisprezecea-noapte-sfanta-kristina-kaine/

sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Cele 12 Nopţi Sfinte - A douăsprezecea Noapte Sfântă

A douasprezecea Noapte Sfanta – Kristina Kaine

4 – 5 ianuarie. In cea de-a douasprezecea noapte, depune coroana la picioarele divinitatii.
Desi noi am dobandit coroana, lupta a fost castigata cu ajutor din partea lumii spirituale si cu gratie divina, iar gratia vine din izvorul din om la care el nu are acces prin propriile-i puteri.
 Acum putem sa accesam un timp situat in afara spatiului si un spatiu in afara timpului. Totul este etern si sfant aici. Perseverenta in dobandirea celor ce ni le-am propus, concentrarea (precizia) in a primi bunul spiritual.
Ce am cunoscut si primit in cele douasprezece nopti sfinte, luam in viata si spiritualizam materia si sufletul.
Cele 12 nopti sfinte sunt importante pentru destinul de-a lungul intregului an. Ele pot planta samanta unei vointe spirituale.
Este esential cum ne-am implicat in noaptea de Anul Nou. In aceasta noapte am eliberat spiritul omenesc, iar de acum ceea ce gandim va fi luat de inaltele ierarhii spirituale si purtat ca forta de indeplinire. (Rudolf Steiner)
Cea de-a douasprezecea contemplare: Kristina Kaine
 
Daca dobandim coroana, o punem la picioarele intregii creatii. Daca noi consideram ca este coroana noastra, pentru ca am facut eforturi pentru a o castiga, si credem ca beneficiile rezultate de aici sunt ale noastre, s-ar putea sa fim foarte surprinsi la un moment dat realizand cine ni le-a acordat de fapt.
Coroana este Eu sunt-ul si esenta Eu sunt-ului este iubirea.
 “Iubirea toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură. Iubirea nu încetează niciodată” (Epistola catre Corinteni).
Cand traim aceasta iubire, ne aflam in “timpul fara spatiu si spatial fara timp”. Aceasta este trairea Eu sunt-ului. Granitele dispar si ne aflam in fiinta noastra eterna.
Pe parcursul acestor douasprezece nopti, fiecare strafulgerare a adevarului pe care am reusit sa o avem a fost primita si de ierarhiile spirituale si de trinitatea care ne are in grija. Ele primesc darurile noastre de intelegere si le daruiesc apoi intregii omeniri. Am putea trage concluzia de aici ca suntem urmariti in permanenta de catre lumea spirituala, in tot ceea ce facem (si aceasta ne-ar putea face sa ne simtim neliberi). Acest lucru nu este adevarat. Noi suntem liberi in a ne castiga coroana si liberi in a o oferi intregii creatii.


A douăsprezecea Noapte Sfântă:
Va lumina Cristos în fiecare întuneric direct din prezent…
După cea de-a 12 Noapte Sfântă, Cristos poate să se nască în toate sufletele ce Îl cheamă.
El acţionează ca în imaginile din Sf. Scriptură, unde goneşte din templu astralitatea animalică luciferică din oameni: El goneşte pe Lucifer din templul nostru spiritual.
 Christos răstoarnă tejghelele zarafilor şi îi goneşte din Templu. Aceasta simbolizează izgonirea lui Ahriman din conştiinţa şi gândirea materialistă. Cristos pune sfârşit întunericului nopţii din sufletele noastre. El ne este alături şi în micile necazuri. Unele le provocăm noi înşine, ajungând uneori la întunecarea totală a sufletului nostru. Credinţa puternică şi ruga fierbinte ne scoate din impas. Cristos Însuşi doreşte să-I cerem ajutorul. Eu stau la uşă şi aştept…

În recomandările esoterice pentru cele 12 nopţi, se vorbeşte tot timpul de Amintire, de rememorare. De ce ? Când întâlnim un om vrem să-i ştim vârsta. Îl întrebăm şi el spune numărul anilor săi. Dar această cifră se referă numai la corpul fizic. Ne spune doar de când corpul său fizic se află în dezvoltare, în această viaţă. Dezvoltare în care nu se află însă şi Eul său, care stă de fapt pe loc. El nu se schimbă şi nu se dezvoltă odată cu trupul…
Eul nu parcurge odată cu noi călătoria pe Pământ. Se opreşte la momentul până la care ne putem aminti. După moarte abia, parcurgem de-a-ndoaselea viaţa noastră până la naştere spre a ne reîntâlni propriul Eu şi a-l lua în călătoria ce urmează. E greu de imaginat, cum în curgerea timpului ceva stă pe loc. Eul nostru stă pe loc, se opreşte pentru că rămâne legat de Lumea Spirituală şi nu se poate uni cu existenţa pământească a omului. El rămâne în forma, în care ne-a fost dăruit.
 Îl percepem, când iubim pe cineva. Atunci vedem persoana respectivă în LUMINA Eului său superior. Dezamăgirea nu intervine pentru că dragostea este oarbă, sau pentru că omul n-ar fi aşa de minunat, cum îl vedem când iubim, ci pentru că acel Eu nu se uneşte cu faptele existenţei pământeşti, nu se manifestă, decât dacă omul îşi propune conştient acest lucru.
Tot ceea ce omul prin natura sa adamică trăieşte aici pe Pământ, experienţă din care dă pământului o copie este lipit de corpul eteric şi astral. Cu Eul nostru rămânem în Lumea Spirituală. Dar există un loc în care noi ne putem regăsi Eul şi acel loc este copilăria…prin Amintire.
Misteriul de Crăciun se adresează copilului din noi, acestui copil îi vorbeşte Pruncul, care a ales să primească în sine pe Cristos.

sursa

http://waldorf-educatie.ro/a-douasprezecea-noapte-sfanta-kristina-kaine/
http://waldorf-educatie.ro/12-nopti-sfinte-continuare/

 


vineri, 3 ianuarie 2014

Cele 12 Nopţi Sfinte - A unsprezecea Noapte Sfântă

Cea de-a unsprezecea Noapte Sfanta-Kristina Kaine

3 ianuarie – 4 ianuarie. Scorpion. Este cea de-a unsprezecea noapte. Este lupta cu Pazitorul Pragului lumii spirituale. Trebuie sa construim in fiinta noastra misteriul Castelului Graalului. Trebuie sa declaram loialitate lumii spirituale in Scorpion. (Rudolf Steiner)
Cea de-a unsprezecea contemplare
Putem accepta ca Christos este o forta plina de viata care transforma sangele nostru in sangele lui ? Care este deci diferenta dintre sangele nostru si sangele sau ? Sangele este expresia fizica a Eu Sunt-ului, este focul nostru launtric. Stim ca focul poate fi atat folositor, cat si distrugator – si ne putem intreba cum de acest lucru este posibil.
Prin intermediul sangelui suntem conectati cu familia noastra, cu rasa si cu natiunea. Prin purificarea sangelui, a liniei ereditare a iudeilor a putut fi Iisus nascut si a devenit primul om care l-a purtat pe Christos in corporalitatea sa. Imaginati-va ce efect a avut acest lucru asupra sangelui sau. Apoi, pe cruce, acest sange transformat a curs din el. El nu l-a pastrat numai in cadrul rasei si a grupului celor apropiati lui, ci l-a revarsat din sine pentru a-l face un bun al tuturor oamenilor. Atata timp cat sangele este pastrat in cadrul unui grup restrans, va fi razboi intre oameni; cand sangele este daruit in mod liber celorlalti, putem fi uniti in pace.
Aceasta inseamna ca slabim stransoarea cu corpul fizic si traim cel mai adesea in corpul eteric. Corpul nostru eteric devine mai luminos, mai vibrant si spiritualizat, iar substanta fizica – mai putin densa. In acest mod, Sfantul Graal este format in fiinta noastra; sangele devine christificat. Este momentul in care intalnim Pazitorul Pragului lumii spirituale, care ne testeaza sa vada daca suntem pregatiti pentru transformare. Cum ne testeaza ? Observand cat de bine ne controlam sentimentele, gandirea si vointa pe masura ce privim la detaliile vietilor noastre anterioare. Trebuie sa devenim capabili de a suporta acest lucru, daca vrem sa progresam spiritual. Putem rezista sa ne vedem vietile anterioare numai daca experimentam prezenta lui Christos inviat curgandu-ne prin vene.

A unsprezecea Noapte Sfântă :
“Şi drept viaţă iradiantă de Amintire va lumina Christos…”
Forţele luciferice şi ahrimanice au introdus în gândirea omului materialismul şi au ridicat un fel de zid în faţa sentimentului. Materialismul poate fi însă depăşit conştientizând viaţa interioară, unind-o şi iluminând-o cu forţele Christice. Omul este liber şi să nu o accepte, iar forţele negative caută prin mijloace exterioare şi interioare, să-l amăgească pe om, îndepărtându-l de iluminare. Christos este însă prezent în fiecare om, respiraţie, mişcare. Omul poate să nu-L accepte nici acum. “În Christos moartea devine Viaţă…” Iată marele mister al renaşterii spirituale actuale.

http://waldorf-educatie.ro/cea-de-a-unsprezecea-noapte-sfanta-kristina-kaine/
http://waldorf-educatie.ro/12-nopti-sfinte-continuare/

joi, 2 ianuarie 2014

Cele 12 Nopţi Sfinte - A zecea Noapte Sfântă

A zecea Noapte Sfanta – Kristina Kaine

Balanta /2 ianuarie – 3 ianuarie
Este noaptea care vine din a sluji, din cel mai mare sacrificiu.
 Supunere – actiune.
 Invatam sa ascultam vocea launtrica si semnele divinului. Ceva misterios incearca sa isi faca auzita vocea in noi de-a lungul mai multor incarnari, claritatea sa este intensificata de capacitatea de sacrificiu si de decizie. (Rudolf Steiner)
A zecea contemplare: Kristina Kaine
Cat de bine intelegem conceptul de sacrificiu ? Adesea, sacrificiile pe care le facem au o motivatie ascunsa egoista. Exista un motiv intemeiat pentru care nu intelegem ca daca daruim si daruim, acest gest ne va fi returnat. Totusi, actul de a darui nu trebuie motivat de ceea ce primim in schimb. Adevaratul sacrificiu este motivat numai de iubire.
Iubirea ingerilor. Intreaga lor existenta consta in sacrificiul lor pentru noi, astfel incat sa putem devenim pe deplin oameni. “Pentru ca intreaga creatie asteapta plina de dor ca noi sa ne revelam ca Fii ai lui Dumnezeu.” (Romani, 8:19)
Ingerii de asemenea ne vorbesc. Putem sa le auzim vocile cand suntem capabili sa ne folosim capacitatea spirituala de Inspiratie. Acest auz launtric vine ca un raspuns la angajamentul nostru de a ne intelege intregul potential spiritual.
Acest auz launtric apare cand ne implicam cu Eu sunt-ul si gandim liber de corp. Gandirea nu mai este dependenta de creier si nu se mai bazeaza pe conceptele din memorie; acest tip de gandire are acces la gandirea universala. Asa dobandim cea de-a doua coroana pe cap. Incepem sa intelegem ca, viata dupa viata, am lucrat pentru acest ideal.
In final, auzim cuvintele dupa care am tanjit mereu, cuvintele lui Christos. Ele rasuna in fiinta noastra precum o conversatie personala. “Pacea fie cu tine”, pentru a ne linisti sufletul alarmat. “Iubiti-va asa cum si eu v-am iubit”, ca o noua porunca, atunci cand nu stim sigur ce trebuie facut. “Sunt cu voi pana la sfarsitul vremurilor”, cand ne simtim anxiosi si plini de teama. Si toate aceste cuvinte, atunci cand avem de luat o decizie.

A zecea şi a unsprezecea Noapte Sfântă :
“Şi drept viaţă iradiantă de Amintire va lumina Cristos…”
Forţele luciferice şi ahrimanice au introdus în gândirea omului materialismul şi au ridicat un fel de zid în faţa sentimentului. Materialismul poate fi însă depăşit conştientizând viaţa interioară, unind-o şi iluminând-o cu forţele Cristice. Omul este liber şi să nu o accepte, iar forţele negative caută prin mijloace exterioare şi interioare, să-l amăgească pe om, îndepărtându-l de iluminare. Cristos este însă prezent în fiecare om, respiraţie, mişcare. Omul poate să nu-L accepte nici acum. “În Cristos moartea devine Viaţă…” Iată marele mister al renaşterii spirituale actuale.

sursa
http://waldorf-educatie.ro/a-zecea-noapte-sfanta-kristina-kaine/
http://waldorf-educatie.ro/12-nopti-sfinte-continuare/

miercuri, 1 ianuarie 2014

În mijlocul celor 12 Nopţi Sfinte, adică între Crăciun şi Epifanie, serbăm Anul Nou

În timpul Postului Crăciunului observând virtuţile şi defectele corespunzătoare, dar având ca fir roşu cei trei paşi: ideea că există o lume divină, ceva mareţ şi plin de iubire, care ne însoţeşte, pacea sufletească, ce deschide auzul şi vederea spirituală, şi ceea ce Biblia spune aşa de cuprinzător: Nu eu, ci Cristos în Mine! vom face ceea ce furtunile de noiembrie fac pentru Pământ, dizolvarea vechiului, răului, necesară primenirii şi primirii în sufletul nostru a Pruncului.
Crăciunul este sărbătoarea Eului, sărbătoarea perfecţiunii, căci sărbătorind Naşterea lui Isus, sărbătorim idealul omenesc: să devenim cândva îngeri, a zecea ierarhie. Urmează cele 12 Nopţi Sfinte, când Cerurile se deschid şi ierarhiile îşi revarsă asupra Pământului şi oamenilor toată iubirea lor (a câta oară?)
În mijlocul celor 12 Nopţi Sfinte, adică între Crăciun şi Epifanie, serbăm Anul Nou. Acest moment este aşa cum ne spune şi numele lunii Ianuarie, ce derivă de la numele zeului Ianus, cel cu două feţe, una care priveşte spre trecut, şi una care priveşte spre viitor. Nu este doar o dată înscrisă în calendar, ci un centru de greutate între noaptea Păstorilor şi ziua Celor trei Magi. Practic, dacă ne aflăm în noaptea de 31 decembrie, Crăciunul cu toată bucuria şi lumina lui este undeva în urmă.
Prin Crăciun, deşi este o naştere se sărbătoreşte trecutul.
Crăciunul în sine priveşte înapoi la naşterea omului Isus. În omul Isus se află chintesenţa întregii omeniri trecute, fie şi dacă luăm ad literam genealogia din Evanghelie. Tot ce avea nobil şi superior omenirea Vechiului Testament, adică un ciclu de evoluţie, s-a făcut om în Isus din Nazaret, om ce purta în sine destinul de până atunci al omenirii. Crăciunul ne face să privim spre trecut, aducând în atenţia noastră figuri de oameni sfinţi, în care toate vremurile trecute se încarnează în diverse virtuţi sau nevirtuţi. Rememorând povestea Naşterii lui Isus ne putem întreba cu cea mai mare sinceritate:
Unde este Maria în noi? Unde este Iosif în noi? Unde este Pruncul în noi? Unde este Irod în noi? Unde sunt păstorii în noi? Unde este hangiul cel rău în noi? Unde este hangiul cel bun în noi? Unde sunt magii în noi? De Crăciun Cerurile seamănă în sufletul nostru sămânţa unei vieţi noi, a unei vieţi spirituale conştiente…Ce facem cu acest dar?
Mai toţi ne preocupăm intens de ceea ce Anul cel Nou ne va aduce din punct de vedere exterior sau material. Şi ar trebui să dobândim curajul, liniştea şi tăria de a primi tot ceea ce Anul Nou ne aduce în mod exterior şi material, cu smerenie şi fără teamă, pentru că toate fac parte din viaţă.
Ceea ce Noul An ne va aduce fiecăruia din punct de vedere lăuntric depinde numai de fiecare din noi. Poate că vom reuşi ca prin sporire interioară să ţinem cumpăna evenimentelor exterioare în echilibru, poate vom putea transforma în realitate a biografiei personale mottoul lui Gandhi: fii tu însuţi transformarea, pe care ţi-o doreşti în lume…
Poate că în acest nou an vom putea interioriza adevărul că durerea şi suferinţa îndurate cu demnitate sunt o binecuvântare, o treaptă în devenirea noastră spirituală.
Nu putem comanda celorlalţi ce să facă, cum să fie, nu le putem reproşa că odată cu lumea se adâncesc în materialismul mortificator.
Problema mea nu sunt ceilalţi, ci eu însumi. Eu pentru mine şi numai pentru mine pot alege, în deplină libertate, să nu mă scufund în materialism ori să las ca lumina Naşterii să mă însoţească tot anul, să mă schimb interior pentru ca astfel să-i servesc mai bine pe ceilalţi şi pe Dumnezeu. Dacă eu devin mai bun şi lumea va fi mai bună, pentru că oceanul este alcătuit din mii şi mii de picături, adică lângă mine eşti tu…şi tu… şi tu… şi tu… şi tu… mereu mai buni.

La celălalt capăt al Nopţilor Sfinte este Epifania, adică Botezul, coborârea Sf. Duh peste Isus, altfel spus Naşterea lui Cristos. De Bobotează au ajuns Regii Magi la Bethleem…

Ileana Vasilescu
Bibliografie: S.O.Prokofieff –Ciclul anului-un drum de iniţiere
E.Bock-Cercul sărbătorilor anului

sursa
http://waldorf-educatie.ro/anul-nou/

Cele 12 Nopţi Sfinte - A noua Noapte Sfântă

A Noua Noapte Sfanta – Kristina Kaine

1 ianuarie – 2 ianuarie. Urmeaza cele trei nopti ale coroanei. Detasare – detaseaza gandirea intelectuala de grijile sale pamantesti si practice. Aceasta este Noaptea de trei ori sfanta. Este atunci cand sinele inferior capituleaza in dorinta de a sluji si a fi integrat spiritului. (Rudolf Steiner)
Cea de-a Noua Contemplare – Kristina Kaine
Ce sunt aceste trei coroane ? O coroana semnifica regalitatea, stapanirea. Cand avem stapanire de sine, putem castiga cate o coroana pentru fiecare din cele trei domenii sufletesti pe care il dominam.
Primul domeniu de controlat este cel a emotiilor si sentimentelor noastre. Ne exprimam in mod instinctiv sentimentele prin intermediul sinei inferioare. In acest stadiu suntem focusati pe obtinerea propriei bunastari. Cantam propria melodie; cantam nota muzicala personala, adesea in dizarmonie cu notele muzicale ale celorlalti din jur. Sau nu ne cantam deloc nota muzicala proprie, pentru ca notele muzicale ale celorlalti o acopera complet.
Daca ne putem detasa intelectul de grijile sale pamantesti si practice, ne putem elibera facultatea de imaginatiune. Imaginatia este o facultate spirituala de o imensa semnificatie. Aici este punctul unde ne ridicam deasupra sufletului si incepem sa ne exprimam pe noi insine la nivel spiritual. Experimentam intelepciunea ordinii universale, incepem sa vedem arhetipurile vii universale. Realizam cum interesul nostru egoist poate afecta ordinea justa a lucrurilor din lume.
Acum incepem sa simtim coroana pe cap si responsabilitatea copilului embrionar al sufletului, Eu sunt-ul. Sentimentele de sine egocentrice sunt innobilate, revelandu-ne in imaginatiuni spirituale adevarata Sine. Sentimentele antisociale si gandirea abstracta s-au dizolvat in imaginile vii care ne ajuta sa intelegem ordinea din lume. Aceasta certitudine are o influenta stabilizatoare asupra noastra, ca urmare suntem capabili sa ne integram mult mai usor in fluxul vietii.

A noua Noapte Sfântă:
În amintirea lui este Cristos…
Până la 3 ani, copilul are încă vieţuirea forţelor Cristice în el. Este important să ne concentrăm asupra vieţuirii în noi, a naturii curate a copilului, purtător al forţelor Cristice. Cristos a fost prezent în vieţile noastre trecute. El ne-a dat impulsuri, ne-a călăuzit. Căci toate faptele se leagă de El…”În Cristos moartea a devenit Viaţă…” A muri cu credinţa în Cristos, înseamnă a duce lumină în Lumea Spirituală! Acolo reîntâlneşti pe Cristos, care îţi luminează drumul. Iar într-o nouă reîncarnare, poţi să-ţi aminteşti mai uşor de El, poţi să-L primeşti, deplin conştient…

sursa
http://waldorf-educatie.ro/a-noua-noapte-sfanta-kristina-kaine/

http://waldorf-educatie.ro/12-nopti-sfinte-continuare/
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com