Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

vineri, 30 septembrie 2011

Mistere nerezolvate ale istoriei

De-a lungul timpului omul a fost pus în faţa unor evenimente sau descoperiri al căror mister a rămas nerezolvat chiar şi în ziua de azi. Mai jos puteţi vedea zece dintre misterele istorice care au fost intens dezbătute de savanţi.

10. Misterul pietrelor de la Stonehenge

Construit în trei etape pe parcursul a peste 6.400 de ani, în mijlocul câmpiei Salisbury Plain din sudul Angliei, ansamblul neolitic Stonehenge a captivat atenţia vizitatorilor de mii de ani. Misteriosul monument este alcătuit din 30 de blocuri imense din piatră de gresie aşezate vertical, ce cântăresc 26 de tone, deasupra cărora sunt aşezate orizontal alte 30 de blocuri de piatră, fiecare cu o greutate de 6 tone. Acesta este doar unul dintre cele patru cercuri construite din 110 pietre, în mijlocul cărora se află un banc de nisip care cuprinde 56 de morminte. Deşi nu se cunoaşte cu exactitate când a fost construit, de către cine şi în ce scop, cert este că monumentul a intrigat o mulţime de oameni de ştiinţă care au încercat să găsească o explicaţie plauzibilă.
Teorii
Teoriile vehiculate pe marginea construcţiei Stonehenge variază de la aducerea pietrelor în câmpia Salisbury în timpul perioadei glaciare cu ajutorul gheţarilor, folosiţi pe post de plută, până la mişcarea lor cu frânghii şi buşteni sau chiar intervenţia extraterestră. Ipotezele diferă şi când vine vorba despre motivul pentru care complexul a fost construit. S-a spus că este un templu, un observator astronomic destinat prezicerii eclipselor de Lună, un “panou de control” pentru Marea Piramidă sau că pietrele au puteri tămăduitoare. În urma descoperirii a numeroase morminte în jurul ansamblului, a fost formulată o nouă teorie, conform căreia Stonehenge a fost un loc de celebrare a morţilor. Toate aceste teorii, însă, sunt doar ipoteze, grandiosul monument de la Stonehenge rămânând în continuare învăluit în mister.

9. Asasinarea lui John F. Kennedy

Cel de-al treizeci şi cincilea preşedinte al Statelor Unite ale Americii a fost împuşcat o data în spate şi o data în cap, în timpul unei parade prezidenţiale pe străzile din Dallas, Texas, pe data de 22 noiembrie, 1963. 45 de minute mai târziu, era arestat Lee Harvey Oswald, iar după alte câteva ore de interogatoriu în care niciuna dintre procedurile obişnuie nu au fost respectate, a fost acuzat de crimă. După numai două zile, acuzatul aflat în custodia poliţiei a fost la rându-i ucis în faţa a sute de jurnalişti, de Jack Ruby, proprietarul unui club de striptease. Pe data de 29 noiembrie, preşedinele Lyndon B. Johnson a creat Comisia Warren, cu scopul de a ancheta cele întâmplate. Concluzia comisiei a fost că Oswald a fost singurul trăgător, gloanţele fiind trase de la etajul şase al clădirii Schoolbook Depository, cu o puşca de fabricaţie italiană marca Mannlicher-Carcano. Ancheta nu a lămurit însă multe aspecte paradoxale ale crimei, iar multe indicii care ar fi putut duce la rezolvarea lor s-au “pierdut”: limuzina cu care se deplasa preşedintele a fost spălată înainte de a fi analizată, cadavrul lui Kennedy trebuia examinat de medical legist local, însă a fost dus la Washington, pălăria şi butonii de la cămaşa pe care o purta Connalty atunci când a fost împuşcat lipsesc, iar fotografiile autopsiei lui Kennedy au dispărut.
Teorii
Multe dintre teoriile conspiraţiei care au înconjurat asasinarea preşedintelui au fost formulate încă din ziua în care rezultatele Comisiei au fost făcute publice. Cea mai vehiculată teorie este cea conform căreia ar fi existat mai mult de un trăgător. Alte teorii ale conspiraţiei fac referire la muşamalizări de către Rezerva Federală, CIA, Serviciul Secret, exilaţi cubanezi, mafia, Comitetul de Supraveghere American, Blocul Sovietic sau guvernul israelian.

8. Craniile de cristal

Misterul craniilor de cristal a crescut în popularitate odată cu lansarea filmului Indiana Jones, dar el datează încă din 1881, când au fost găsite primele două cranii de către mercenari mexicani. În total, treisprezece cranii au fost descoperite prin toată America Centrală şi de Sud. Probabil cel mai faimos craniu este cel al lui Mitchel-Hedges, descoperit de o tânără în vârstă de 17 ani, Anna Mitchel-Hedges, între vechi ruine unde se presupune că odinioară a existat un templu maiaş. Craniul, care cântăreşte aproximativ 6 kilograme şi are o înălţime de 10 centimetri, seamănă foarte mult cu craniul uman, în special în ceea ce priveşte structura maxilarului. În urma cercetărilor amănunţite s-a constatat că a fost sculptat în sensul invers al axei naturale a cristalului, proces imposibil de realizat fără ajutorul razelor laser. Mai mult, în opinia cercetătorilor, craniile de cristal nu pot fi reproduse în zilele noastre nici de cei mai pricepuţi sculptori.
Teorii
Pentru o lungă perioadă de timp, cea mai plauzibilă explicaţie a fost că respectivele cranii de cristal au fost cioplite de către maiaşi sau azteci. De-a lungul anilor, însă, au aparut şi alte teorii cu privire la cei care le-au creat, din ce în ce mai ciudate. Nu este exclusă nici ipoteza conform căreia ele sunt creaţia extratereştrilor, că sunt originare din Atlantida sau Lemuria, sau chiar că au fost lăsate în urmă de o societate care acum trăieşte în centrul Pământului. Cea mai interesantă ipoteză este cea conform căreia craniile reprezintă un fel de bănci de date despre o rasă superioară, care este posibil să fi existat pe Pământ. Misterul lor este adâncit şi de faptul că au fost create cu ajutorul unor tehnologii cu mult peste posibilităţile pe care le aveau maiaşii şi aztecii.

7. Mormântul lui Vlad Dracula

Faimos şi ca personaj al lui Bram Stoker, contele Dracula a fost principe al Valahiei, fiind portretizat şi ca un erou patriot, dar şi ca un conducător crud şi nemilos. Vlad Dracul a fost un conducător care a tras în ţeapă şi a torturat între 40.000 şi 100.000 din inamicii săi, turci sau valahi, care au constituit o ameninţare la adresa puterii sale. După trei domnii separate, a fost ucis în lupta cu turcii în apropiere de Bucureşti, în 1476. Turcii i-au tăiat capul şi l-au trimis Sultanului Imperiului Otoman, Mehmed al II-lea. Locul de odihnă al corpului său nu este cunoscut.
Teorii
Teoria cea mai acceptată despre mormântul lui Vlad Ţepeş este că a fost înmormântat la Mănăstirea Snagov, pe o insulă din apropierea Bucureştilor. Examinările recente au arătat însă că „mormântul“ lui Ţepeş conţine doar câteva oase de cal datate din neolitic. O alta teorie spune că trupul lui Ţepeş ar fi fost îngropat pe locaţia mănăstirii Comana, ctitoria voievodului. Însă mănăstirea a fost reconstruită în secolul XVII şi nu au fost găsite niciun fel de rămăşiţe. O alta ipoteză este legată de superstiţie, din cauza legendelor despre vampirii care bântuiau Valahia în vremurile acelea – Ţepeş putea fi mutat oriunde, pentru a preveni şi proteja călugării de a fi omorâţi în somn.

6. Camera de Chihlimbar

Construită în 1701 pentru primul Rege al Prusiei, a fost ulterior mutată în Rusia, ca un cadou pentru Petru cel Mare, iar apoi a fost mutată din nou, la Palatul de Iarnă, de către Ţarina Ecaterina. Camera măsura aproximativ 55 de metri pătraţi, iar construcţia ei a durat mai bine de 10 ani. La împodobirea salonului au fost folosite şase tone de chihlimbar de diverse nuanţe şi nenumărate ornamente din aur sau mozaicuri aurite, încrustate cu pietre preţioase. Când armata lui Hitler a ameninţat Uniunea Sovietică, curatorii au încercat să mute camera încă o dată, dar chihlimbarul a devenit fragil, aşa că a fost ascuns sub un strat de tapet. Naziştii ştiau însă unde să caute faimoasa operă de artă, astfel că soldaţii au dezmembrat camera pentru a putea fi trimisă la Konigsberg, capitala Prusiei de Est. În timpul războiului, Castelul Konigsberg a fost serios bombardat de către Forţele Aeriene Regale, fiind distrus ulterior de forţele Uniunii Sovietice. În ciuda câtorva zvonuri conform cărora faimoasa Cameră de Chihlimbar a supravieţuit războiului, ea nu a mai fost văzută niciodată.
Teorii
Unii oameni cred că celebra Cameră de Chihlimbar a fost distrusă în timpul bombardamentelor şi a pierit pentru totdeauna. Există însă şi optimişti, care cred că ea este încă ascunsă într-un buncăr subteran la Konigsberg, că este îngropată într-o mină în Munţii Mineralieri sau că se afla la bordul unui submarin sau a unui vas care a fost scufundat în Marea Baltică de către Marina Sovietică. În 1997, un mozaic de piatră ce a decorat camera a fost desoperit în Vestul Germaniei, în mâinile familiei unui soldat care a ajutat la demontarea Camerei de Chihlimbar. Restul Camerei nu a mai fost găsit niciodată, în ciuda câtorva zvonuri care au afirmat contrariul.

5. Ghicitoarea Sfinx-ului

Când spunem Sfinx ne gândim la Marele Sfinx de la Giza, Egipt, dar acesta a fost şi un simbol puternic în Grecia, Fenicia şi în Siria. De fapt, ghicitoarea Sfinx-ului îşi are originile în mitologia greacă. Conform grecilor antici, dacă cineva se întâlnea cu Sfinx-ul, era întrebat: “Care este creatura care dimineaţa umblă în patru picioare, după-amiaza în două, iar seara în trei ?”. Dacă răspunsul era greşit, Sfinx-ul îi devora, iar dacă era corect, Sfinx-ul se autodistrugea. Singura persoana despre care se spune că a supravieţuit întâlnirii cu Sfinx-ul a fost eroul grec Oedip, care ar fi răspuns “omul”: O fiinţă umană se târăşte în patru labe când e copil, merge pe două picioare când e adult şi cu o cârjă în calitate de al treilea picior atunci când îmbătrâneşte. Deşi ghicitoarea a fost rezolvată, Marele Sfinx este un subiect care ridică multe semne de întrebare: Cât de vechi este? Cine l-a construit? Şi care a fost scopul pasajelor interioare?
Teorii
Arheologii au contestat vechimea Marelui Sfinx. Conform ştiinţei convenţionale, Sfinx-ul datează din jurul anului 2.500 Î.H şi a fost construit de Faraonul Kafre. Totuşi, în 1989, autorul John Anthony West şi geologul Robert M. Schoch au determinat că cea de-a doua piramidă ca mărime era mult mai veche şi că Faraonul a remodelat-o doar, după gustul său.

4. Monoliţii din Carnac

Pe coasta nord-vestică a Franţei, în oraşul Carnac din Bretania, ordonate în şiruri paralele, există 3.000 de pietre imense, ce se întind pe o suprafaţă de 12 kilometri. Ansamblul de la Carnac a fost construit în timpul neoliticului, probabil în jur de 3.300 Î.H. Primele excavări de amploare efectuate în 1860, au scos la iveală că mai puţin de 700 dintre cei 3.000 de monoliţi se mai află încă în picioare. În zonă există mai multe monumente funerare megalitice (dolmene). Conform tradiţiei locale, motivul pentru care pietrele sunt aliniate în şiruri perfect drepte este faptul că reprezintă o legiune romană transformată în piatră de Merlin sau Cornelius Saint.
Teorii
Nu se ştie care este originea sau scopul acestor pietre, dar ipotezele nu au întârziat să apară. S-a spus că există o legătură între pietre şi direcţiile de apus al soarelui la solstiţiu sau că ar fi fost folosite pe post de observatoare astronomice. O altă utilizare ce le-a fost atribuită acestor monoliţi era stocarea anumitor forme de energie, rămase necunoscute până în ziua de astăzi. Cât despre dolmene, se crede că ele au fost folosite ca instrumente primitive de detectare a seismelor, Bretania fiind zona cea mai activă seismic din Franţa. Echilibrarea pietrelor mari pe pietre mai mici ar acţiona ca un detector de cutremure foarte eficient.

3. Chivotul Legământului

Chivotul Legământului a fascinat lumea încă din momentul în care a fost menţionat în Biblie, în Exodul 25. Dumnezeu i-ar fi cerut lui Moise să construiască un templu unde israeliţii să-L poată venera pe Dumnezeu, iar în acest templu să fie o cameră specială, numită Sfânta Sfintelor, unde să fie pus Chivotul Legământului. El era descris ca fiind un cufăr masiv din lemn de salcâm poleit cu aur, lung de 118 centimetri şi înalt 78 cm. Deasupra avea doi heruvimi cu aripile întinse. Chivotul conţinea trei artefacte preţioase: cele două pietre cu cele Zece Porunci, Toiagul lui Aaron şi o cupă plină cu mană cerească. Chivotul Legământului a fost nu numai în centrul credinţei israelite, dar avea şi puteri supranaturale.
Teorii
Principala întrebare pe care trebuie să ne-o punem este dacă el chiar a existat. Chivotul Legământului ar fi fost ţinut în Templul lui Solomon până când a fost distrus de către babilonieni, în anul 586 Î.H., după care nu a mai fost văzut vreodată. Iar dacă ar fi existat cu adevărat, el a fost distrus de către babilonieni sau a fost capturat şi mutat?

2. Civilizaţia de pe Valea Indusului

Primii indieni s-au grupat în state din nordul Indiei antice (Pakistanul de azi), începând cu anul 7.000 Î.H. Prin anul 2.400 Î.H, şi-a construit mari oraşe de-a lungul fluviului Indus, cum ar fi: Mohenjo-Daro sau Harappa. După 1921, descoperirea ruinelor oraşulului Harappa şi apoi Mohenjo-Daro, au scos la iveală detalii incredibile: erau construite în formă de reţea, asemenea oraşelor moderne, civilizaţia indusului dispunea de un sistem perfecţionat de canalizare, care permite alimentarea cu apă, a inventat o scriitură nedescifrată nici până în ziua de azi şi au dispărut în mod misterios. Străzile oraşelor erau pavate şi mărginite de magazine, iar casele erau dotate cu băi şi duşuri. Cu 1600 de ani î.e.n., oraşele au fost abandonate.
Teorii
Iniţial s-a crezut că civilizaţia Indusului a fost distrusă de o invazie indo-europeană, dar teoria nu este susţinută de nicio probă. O altă teorie care încearcă să explice dispariţia civilizaţiei face referire la inundaţiile dese. Recent, însă, oamenii de ştiinţă au afirmat că oraşul Mohenjo-Daro a fost distrus de o explozie nucleară, după ce au fost descoperite straturi groase de humă şi sticlă verde, la fel ca cele găsite în deşertul Nevada, după fiecare explozie nucleară. Nici schimbarea climatică nu a fost exclusă.

1. Atlantida

Unul dintre cele mai vechi mistere ale lumii, legenda Atlantidei a intrigat umanitatea încă din antichitate. Conform filosofului grec Platon, Atlantida a fost o mare insulă situată undeva la vest de Coloanele lui Hercule (Strâmtoarea Gibraltar), care găzduia o civilizaţie incredibil de avansată. Platon a descris Atlantida ca un loc de o imensă frumuseţe, cu un palat complex aflat în centrul a trei canale sub formă de inel. El spunea că fiecare rege care moştenea palatul adăuga la el câte ceva, încercând să îşi întreacă predecesorul. Astfel au construit un palat care întrecea oricare altul, atât prin frumuseţe, cât şi prin bogăţie. Se spune că Atlantida şi-a găsit sfârşitul în urma unui cutremur puternic, în urma căruia a fost înghiţită de ape.
Teorii
Se pare că toţi cei care au studiat istoria Greciei au o teorie cu privire la locaţia Atlantidei. În plus, multe alte culturi au relatări despre un mare potop şi chiar numele Atlantida nu este întâlnit exclusiv la greci. Presupuse locaţii ale Atlantidei: Santorini, Grecia, Triunghiul Bermudelor, Munţii Atlas din Maroc şi Tunisia, arhipelagul Azorelor (Portugalia), Creta şi chiar Suedia. S-a spus chiar că unii atlanţi au supravieţuit şi s-au stabilit în Anglia (druizii) sau în Egipt.

sursa
Magazin cultural stiintific

miercuri, 28 septembrie 2011

Organizaţiile care ar conduce de fapt lumea. Top 10 societăţi secrete

10. Ordo Templi Orientis
Este o organizaţie mistică, ce a fost înfiinţată la începutul celui de-al XX-lea secol. Grupul a fost creat pe aceleaşi linii precum Francmasoneria şi se bazează pe practici oculte prin care membrii se mută de la un nivel la altul în organizaţie.
Filosofia grupului este credinţa în principiile ezoterice New Age. Organizaţia mai există încă în SUA, Marea Britanie şi unele părţi ale Europei.

9. Grupul Bilderberg
Nu este o organizaţie secretă în sine, însă este la fel de misterioasă. A fost creată în 1954, sub forma unei conferinţe la care se poate participa doar pe baza invitaţiilor. Printre cei care au intrat în grup au fost numeroşi şefi de stat, afacerişti sau moguli media.

8. Hashshashin - Ordinul Asasinilor
Denumit şi Nizari, era o organizaţie misterioasă de asasini musulmani, apărută în Estul Mijlociu în secolul al XIII-lea. Grupul era format din musulmani Shia, care s-au desprins dintr-o sectă mai mare şi care s-au alăturat pentru a înfiinţa statul Shi'ite. Întrucât erau puţini, foloseau tactici de gherilă împotriva duşmanilor, inclusiv spionaj, sabotaj şi asasinarea politică. Înainte ca grupul să fie distrus de mongoli, ei au lucrat pentru diverse personaje istorice, printre care şi Regele Richard Inimă de Leu.

7. Mâna neagră
Mâna neagră era o societate secretă de revoluţionari anti-imperialişti, creată în Serbia, în 1912. S-a născut ca o ramură a grupului Narodna Adbrona, care dorea să unească toate popoarele slave din Europa într-o singură ţară. Acest lucru cerea separarea Serbiei de imperiul Austro-Ungar. Grupul a folosit propaganda anti-austriacă, a antrenat sabotori şi asasini pentru a distruge liderii politici din zonă. Societatea ar fi fost uitată, probabil, dacă nu ar fi fost implicată într-un mare eveniment al secolului XX - asasinarea lui Franz Ferdinand. Austro-Ungaria a declarat război Serbiei, transformându-se în cele din urmă în Primul Război Mondial.

6. Cavalerii Cercului de Aur
John Wilkes Booth, Jesse James (in poza) şi Franklin Pierce (persoane controversate)
A fost o societate secretă americană care a înflorit în timpul Războiului Civil. La început, grupul dorea anexarea Mexicului şi Indiilor de Vest, crezând că vor ajuta la dezvoltarea sclaviei. Dar după ce a început Războiul Civil, grupul a trecut de la susţinerea colonialismului la susţinerea noului guvern confederat. Cavalerii au avut mii de membrii, formându-se armate de gherilă.

5. Societatea Thule
Grupul a fost creat în Germania, imediat după sfârşitul Primul Război Mondial. A început ca o organizaţie ocultă, însă s-a transformat rapid într-una care susţinea ideologia rasei ariane, pornind la vânătoare de evrei şi de alte minorităţi. În 1919, Societatea Thule a format o organizaţie politică denumită Partidul Muncitoresc German - viitorul partid nazist, iar printre membrii săi se afla şi Adolf Hitler.

4. Fiii Libertăţii
O organizaţie care a existat în America de Nord, înainte de Războiul Revoluţionar. Nu a fost o societate secretă în adevăratul sens al cuvântului, ci mai mult un grup de patrioţi din colonii, care susţineau un scop comun. Ei au folosit sabotajul şi activităţi teroriste, devenind mai mult "fiii violenţei", decât cei ai libertăţii.

3. Cranii şi Oase
Societatea secretă Cranii şi Oase de la Yale este printre cele mai faimoase. Organizaţia alege noi membrii dintre studenţii universităţii în fiecare primăvară - în general atleţi, membrii ai consiliului studenţesc sau preşedinţi de fraternităţi. Printre cei care fac parte din Cranii şi Oase au fost preşedinţi ai SUA, senatori şi judecători, crezându-se că societatea formează elita politică.

2. Illuminati
Grupul este considerat mai mult un mit, dar legenda datează de pe vremea unei societăţi reale, care a existat în Germania, în anii 1700. Pe atunci, membrii grupului se proclamau gânditori iluminaţi. Presa a pornit împotriva lor şi organizaţia a început să fie văzută drept o forţă a dizidenţilor, care ar fi dus chiar la Revoluţia Franceză. Grupul a dispărut, însă încă se mai crede că influenţează lumea politică din umbră. Familia Bush, Churchill şi chiar Barack Obama ar face parte din această organizaţie, deşi nu există nicio dovadă.

1. Francmasoneria
Deşi în ziua de azi nu mai este la fel de puternică, francmasoneria rămâne cea mai faimoasă societate "secretă" din lume - atât de secretă, încât are circa 5 milioane de membrii. Grupul a fost creat oficial în 1717, însă există încă din anii 1300.
Iniţial, a fost creată ca o frăţie între oamenii cu anumite idei filozifice, printre ele, credinţa într-o fiinţă supermă. Ei spun că sunt corecţi din punct de vedere moral, lucrând în serviciul comunităţii şi ajutând nevoiaşii. În ciuda acestor aparenţe, se pare că francmasonii ar fi implicaţi în practici oculte bizare.

marți, 27 septembrie 2011

Supraconştiinţa Cosmică


Gaia are un strat de viata organica care primeste si transmite energie in cosmos. - Planeta noasta are o biosfera si aceasta biosfera capteaza energii de la alte biosfere. In tot Universul sint cel putin 50 000 de planete care au viata si ele subtil sint conectate continuu intre ele cu raze cosmice - raze-viata, sustinundu-se reciproc. Aceasta ideie cu 18 nivele ale Gaiei si afirmatia ca al 19 strat lipseste are o mare semnificatie. Al 19-lea strat lipseste datorita omului. Omul nu a fost capaibil sa evolueze inca la nivelul de supraconstiinta, care ar fi de fapt receptorul. Razele cosmice vin de pe alte planete, dar noi nu avem un receptor aici. Si al 19-lea sistem poate fi creat, dar poate fi creat doar de oamenii care ajung la supraconstiinta, la iluminare.Asa cum Sigmund Freud a descoperit ca sub mintea constienta este mintea subconstienta, si sub mintea subconstienta este mintea inconstienta, si apoi Carl Gustav Jung a descoperit ca sub mintea inconstienta exista mintea inconstienta colectiva... Dar eu nu sint interesat de acest tip de aprofundari. Din contra.... doar sugerez celor interesati ca mai exista ceva de descoperit - sub mintea inconstienta colectiva exista mintea inconstienta cosmica.
Dar acestea sint pasi regresivi. In acelas fel, exista si straturi deasupra mintii constiente. In acelas fel, cum mintea subconstienta este sub mintea constienta, deasupra mintii constiente este mintea supraconstienta. Apoi exista straturi si mai superioare, egale ca numar cum sint sub mintea constienta, pina la mintea supraconstienta cosmica - despre care am mai vorbit...Cand ajungi la mintea supraconstienta cosmica, atunci nu mai e nimic de invatat, nicaieri de dus, nicaieri de crescut. Aici este liniste absoluta si pace profunda.Deci, daca noi vom reusi sa cream un nivel deasupra mintii constiente, acest al 19-lea strat va fi creat. Dar oamenii de stiinta nu pot face nimic.
Aceasta minte supraconstienta poate fi creata de meditatie foarte usor. Si daca cel putin 200 de oameni - doar 200 de oameni de pe pamint vor realiza mintea supraconstienta, vor deveni iluminati in aceiasi perioada de timp, atunci al 19-lea system va fi creat. Cel putin aceasta cantitate de minte supraconstienta e necesara pentru a capta energiile celor 50 000 de planete cu viata - care emit energie oricum continuu, dar noi nu avem inca un centru receptor pentru ele. - Si au nevoe masele de oameni de pe Pamint pentru ca acest strat de supraconstiinta sa apara ? - Aparitia stratului supraconstient va trasforma complet viata de pe pamint. Va schimba toata uritenia omenirii, violenta care exista in lume. Cu mintea supraconstienta nu va fi posibila aparitia celui de al treile razboi mondial. Cu mintea supraconstienta, atitea crime care se comit acum se vor opri pur si simplu. Doar energia e necesara sa patrunda aici , doar prezenta acelei energii. Si va fi ca un flux de energie noua, deoarece receptorii vor fi disponibili, si asta ii va schimba nu doar pe ceii 200 de oameni iluminati - ei vor fi schimbati absolut, dar va fi schimbata toata umanitatea, felul cum arata, metodele care se vor folosi, viziunile si inspiratia oamenilor. In acest moment umanitatea este foarte retardata. Psiholigic, virsta medie a fiintelor umane pe pamint e de 13 ani. Si este insultator - acel om este de 90 de ani dar are virsta mentala a unui baiat de 13 ani ; corpul devine batrin, dar mintea ramine blocata. Odata cu aparitia fluxului energiei supraconstiente, mintea va incepe sa creasca din nou, asa cum dupa ploaie totul devine verde si incepe sa creasca. Mintea are nevoie de acest component , care nu este inca disponibil pe planeta. Deci acei oameni aveau dreptate. Biosfera noastra are 18 sisteme. Aceste sisteme nu functioneaza bine deoarece omul a distrus ecologia planetei. Daca al 19-lea sistem va incepe sa functioneze, atunci omul va inceta sa distruga ecologia planetei; si totul va reveni la armonie. Omul va deveni suficient de constient ce face, ce trebue sa faca si ce nu trebue sa faca. - Poate Mass-Media , cum este TV-ul de exemplu, sa ajute la propagarea SUPRACONSTIINTEI ? - Intr-un fel poate ajuta. Poate ajuta prin a invata oamenii metodele de meditatie. Poate oferi instructiuni, pentru ca audienta sa urmeze aceste instructiuni urmarind programul TV.
Oamenii care vor urmari si vor practica aceste metode urmarinnd TV-ul , va fi este exact la fel cum aici facilitatorul de meditatie explica. Metode simple pot fi explicate, instructiuni simple cum sa progresezi pas cu pas, deci mass -media desigur poate fi folosita. Dar depinde daca oamenii vor dori cu adevarat sa ajunga la supraconstiinta sau vor prefera sa priveasca reclame stupide, filme, fictiuni, totul depinde de ei. Dar acest efort cu mass-medita poate fi facut. Eu pot sa va trimit citva instructori pentru asta. Si nu e nevoie de instructor in fiecare zi, puteti inregistra si puteti privi inregistrarea zi si noapte, cand doriti - si cei care sint interesati vor practica. Cativa cu siguranta vor fi interesati. Dar de supraconstiinta este absolut nevoie; altfel Pamintul va muri. Doar 18 sisteme singure nu sint suficiente; al 19-lea sistem trebue sa apara cat mai urgent. Aceste 18 sisteme au fost necesare pentru ca omul sa apara pe planeta. Dar cu aceasta aparitie a omului, cu evolutia umana, a aparut si pericolul. Omul are capacitatea sa distruga toata ecologia planetei, de fapt a si facut-o. Omul poate crea bombe nucleare, el a creat bombe nucleare; el e pregatit sa distruga toata planeta. Pina cand in interiorul omului nu se va schimba ceva in mod diametral opus, in mod radical, in asa mod incat toate valorile lui sa se schimbe profund si sa evolueze, pina atunci nu exista viitor pentru acesasta planeta. Si lucrul meu aici este exact asta: sa creez acest al 19-lea sistem. Iar problemele sint create de oameni de un nivel jos de constiinta, deoarece ei simt ca absolut tot ce au creat ei - aceasta lume, societate, natiunile, religiile - ele toate vor disparea. In momentul cand supraconstiinta va aparea, toata supra-structura societatii va intra intro schimbare totala. Deci toti cei care au interese obscure, cei care au exploatat acest sistem invechit se vor opune si vor incerca sa previna orice fel de revolutie supraconstienta.
SURSA
OSHO,Ultimul Testament, Vol 3Capitolul #2818 October 1985 pm in Sanai Grove

vineri, 23 septembrie 2011

27 septembrie 2011: Obama se va retrage intr-un buncăr antiatomic din Denver...


Nu se ştie de ce pe 27 septembrie 2011 s-a statuat un nivel de alertă maximă şi ce caută în acea zi preşedintele Obama la Denver în buncărul de maximă siguranţă, dar totul nu poate fi doar o simplă coincidenţă.
Ce se va întâmpla pe 27 septembrie 2011? De ce se ascunde Obama în buncărul de sub aeroportul internaţional Denver?
Un raport pregătit de generalul Alexei Maslov, reprezentant militar la misiunea permanentă a Rusiei de la NATO, statuează faptul că el a fost informat de către americani de către planul lor de a menţine un nivel de alertă maximă (DEFCON 1 ) pe data de 27 septembrie 2011, iar în acea dată preşedintele american Obama se va afla într-unul din cele mai securizate buncăre din lume, situat sub aeroportul internaţional Denver.
În cadrul acordului SALT I privind controlul armelor nucleare (acord semnat între SUA şi Rusia), ambele părţi sunt obligate s-o anunţe pe cealaltă în cazul stărilor de alertă maximă, dar fără a preciza şi motivul. Generalul Maslov mai scrie în raportul său că îngrijorarea sa este amplificată şi de faptul că în luna august 2011 au avut loc două atacuri nucleare subterane în două sucursale CIA, din cadrul complexului de tuneluri militare ce leagă Washington-ul de Denver. În cadrul acordului SALT I privind controlul armelor nucleare (acord semnat între SUA şi Rusia), ambele părţi sunt obligate s-o anunţe pe cealaltă în cazul stărilor de alertă maximă, dar fără a preciza şi motivul. Generalul Maslov mai scrie în raportul său că îngrijorarea sa este amplificată şi de faptul că în luna august 2011 au avut loc două atacuri nucleare subterane în două sucursale CIA, din cadrul complexului de tuneluri militare ce leagă Washington-ul de Denver.
Interesant e faptul că, la scurt timp după atacurile teroriste de pe 11 septembrie 2001, regimul Bush a hotărât să militarizeze complet CIA, la conducerea agenţiei de spionaj aflându-se până în 2009, generalul forţelor aeriene, Micheal Hayden, apoi CIA fiind condusă de fostul ofiţer de spionaj al Armateri americane, Leon Panetta. În august 2011, preşedintele Obama l-a pus în fruntea CIA-ului pe generalul Armatei Americane, David Petraeus, la o săptămână după atacurile nucleare menţionate în paragraful de mai sus.
Punerea de comandanţi militari la conducerea CIA-ului se datorează complicităţii agenţiei centrale americane de spionaj în atacurile teroriste de pe 9/11. CIA s-a folosit de reţeaua teroristă Al Qaeda, condusă de Osama bin Laden (cunoscut sub numele de cod Tim Osman) pentru a organiza atentatele de pe 11 septembrie.
Finanţarea atacurilor a fost realizată de către familia regală saudită, cu participarea directă a serviciilor secrete pakistaneze, ISI.
Important de reţinut e faptul că serviciile secrete ruseşti au ştiut de mult timp de operaţiunea CIA-ISI “Tim Osman”, căci Viktor Bout, marele traficant rus de arme, era agent secret FSB (noul KGB rusesc), el livrându-i lui Marvin Bush, fratele mai tânăr al lui George Bush şi lui Wirt Walker III Bush (vărul lui George Bush) 15 tone de explozibil rusesc PVV-5A, ce a fost folosit la dărâmarea turnurilor gemene de la World Trade Center.
Marvin Bush şi Wirt Walker III Bush erau în 2001 directorii companiei de securitate Stratesec (Securacom), ei având un contract de 8,3 milioane de dolari pentru asigurarea securităţii complexului World Trade Center. Coincidenţă sau nu, în weekendul dinaintea atacurilor de pe 11 septembrie, complexul a fost închis pentru “modernizarea sistemului său de securitate”. Cel mai probabil că în acel weekend au fost plasaţi explozibilii aduşi de traficantul rus de arme, aceşti explozibili ducând la prăbuşirea World Trade Center şi nu ciocnirea celor două avioane în complexul de afaceri.
Principalul finanţator al atacurilor teroriste de pe 9/11 a fost identificat de către Viktor Bout ca fiind Abdulaziz ak-Hijji şi soţia sa Anoud (nepoata regelui saudit Abdullah), cei doi locuind în Sarasota (Florida), dar, cu câteva zile înainte de atacurile de pe 11 septembrie şi-a părăsit brusc toate proprietăţile din America şi s-a reîntors în Arabia Saudită.
Am făcut această mică istorie a adevăratelor evenimente teroriste de acum 10 ani, pentru a reliefa faptul că SUA se află în pragul pericolului unor atentate teroriste ca acum 10 ani şi asta în special ca urmare a faptului că în perioada următoare Naţiunile Unite, la New York, urmează să dea votul pentru declararea statului palestinian. De menţionat faptul că asupra Statelor Unite s-au făcut presiuni şi ameninţări atât din partea Israelului cât şi a Arabiei Saudite. Israelul, care se opune cu vehemenţă declararării independenţei Palestinei, deţine foarte multă influenţă în structurile guvernamentale din SUA. Pe de altă parte, foarte recent, fostul ambasador al Arabiei Saudite în SUA, prinţul Turki al-Faisal a spus că dacă SUA nu va vota pentru crearea statului palestinian, Arabia Saudită (un susţinător al Palestinei) nu va mai coopera cu Statele Unite cum a făcut-o în trecut şi că ar exista astfel şanse pentru declanşarea unui alt război în regiune.
Nu se ştie de ce pe 27 septembrie 2011 s-a statuat un nivel de alertă maximă şi ce caută în acea zi preşedintele Obama la Denver în buncărul de maximă siguranţă, dar totul nu poate fi doar o simplă coincidenţă. Pe de altă parte, se ştie că încă din 2005, CIA şi-a transferat sediul său la Denver, în buncărul de sub aeroportul internaţional din Denver.
Şi iată încă o coincidenţă: pe 23 septembrie 2011 (deci cu 4 zile înainte) la Denver are loc un exerciţiu anti-terorism la care vor participa 81 de agenţii guvernamentale! Iată linkul oficial al exerciţiului:
http://blogs.douglas.co.us/sheriff/2011/09/19/operation-mountain-guardian-emergency-exercise/.


SURSA
http://www.romanialeaks.org/2011/09/27-septembrie-2011-obama-se-va-retrage.html

joi, 22 septembrie 2011

Sfârşitul lumii sau Noua ordine mondială ??



Codul lui Oreste - Antena 2

marți, 20 septembrie 2011

Parintele Arsenie Boca "Cararea imparatiei"


Intr-o carte veche, din Sfantul Munte, un duhovnic iscusit in povete a lasat inchisa, intr-o intamplare, invatatura aceasta:

Un preot, cu frica de Dumnezeu si grija pastoritilor sai, se ostenea zi de zi, prin toate mijloacele ce-i stateau in putinta, sa intoarca pe cei rataciti din calea pierzaniei si sa-i intareasca in cuvantul lui Dumnezeu. Cu toate acestea, vedea cu durere ca ostenelile sale ramanfara roada. Credinciosii sai lepadara numai fatarnicia: incolo putrezeau in aceleasi pacate cum ii gasise. Zadarnica era slujba, zadarnice predicile zadarnice sfaturile zilnice, zadarnice sfaturile date la spovedanie. Nimic nu-i clintea din noroiul pacatelor.
Ce sa faca bietul preot? Cum sa-i indrepte? Caci se inflacara pt lucrul lui Dumnezeu, stiindu-se chezas pt sufletele lor, si se framanta zi si noapte, cerand de la Dumnezeu sa-i arate pt ce nu poate sa-i atraga la mantuire?
Intr-o sambata seara, dupa vecernie statea amarat pe-o piatra din gradina, covarsit de grija datoriei sale preotesti si mahnit amarnic de truda-i fara roada. Cum sta asa, pierdut in ganduri grele, iata ca Dumnezeu ii deschise ochii necajitului sau suflet, asupra unei vedenii infricosate: o gloata de arapi, negri ca taciunele, i se aratara ca un nor intunecat de duhuri necurate. Era un divan al diavolilor, in frunte cu Satana, marele si incruntatul tartor al lor.
Deodata, din mijlocul divanului un glas diavolesc zbiera de clocoti vazduhul:
- Voi, dracestilor gloate, sfatuiti-va, nascociti cu mintea voastra mestera in viclenii, si sa-mi spuneti: Cum ati putea voi mai usor si mai sigur insela pe oamenica sa umplem cu ei imparatia beznei si pantecele flamand al iadului?
La aceasta porunca a tartorului celui mare, gloatele intunecate ale incornoratilor intrara in putoarea diavolestilor sfatuiri. Nu trecu mult si din multimea aprinsa de sfat iesi inaintea Satanei o capetenie, lucind ca pacura si zise:
- Intunecimea ta, sa furisam in mintea oamenilor gandul dracesc ca nu este Dumnezeu; astfel, neavand de cine sa se teama, usor ne vor cadea in gheare, vor face numai ceea ce vrem noi si vom umple iadul cu ei.
Ascultandu-l, Satana chibzui si raspunse:
- Cu minciuna asta prea putini vom putea prinde in undita, pt ca lucrurile Celui de sus-cerul si pamantul si toate cate le impodobesc marturisesc slava Lui si toate dovedesc ca El este.
Sa vie altul, cu o nascocire mai vicleana.
Atunci din gloatele intunericului, iesi o alta capetenie incornorata si zise:
- Intunecimea ta, parerea mea e sa le spunem oamenilor ca, chiar daca ar fi Dumnezeu, dar dupa moarte nu este suflet si nu este judecata si prin urmare nici rasplata sau pedeapsa Sa le spunem ca nici rai, nici iad si, prin urmare sunt slobozi sa manance, sa bea si sa-si faca toate poftele trupului si ale inimii, caci, ca maine vor muri si dupa moarte nu mai e nimic si o sa le para rau ca nu si-au facut toate gusturile cat au fost in putere.
Satana ii cumpani vorbele, apoi ii zise:
- Nici cu viclesugul acesta nu vom putea castiga prea mult; caci printre oameni sunt unii rasariti la minte, care stiu ca este Dumnezeu si ca in dreapta Lui sta rasplata sau pedeapsa dupa fapte Si apoi multi stiu ca sufletul dainuieste si dupa moarte si va merge la judecata cea de pe urma, dupa cum ii invata Scripturile. Cu viclesugul acesta ne pica si noua ceva in gheare, dar mare lucru nu. Eu vreau oameni multi, ca nisipul marii, sa-i inchid ca pe o turma de prosti in toate pesterile iadului! – racni Satana si tranti odata din copita asa de tare, ca toata droaia dracilor sughita de groaza.
Atunci, din multime se rupse o alta capetenie si, sprijinindu-se tantos in coada, duhni urmatoarea propunere:
- Laudata sa fie grija ta de-a umple iadul nostru cu prostii si destrabalatii pamantului! Am ascultat cu luare aminte viclesugurile tovarasilor nostri despre pierzarea oamenilor, asa de scumpa noua si vazand ca ele nu sunt pe placul intunecimii tale, am nascocit la randul meu un viclesug si mai mare: de ce sa nu laudam pe oameni pt credinta in Dumnezeu in nemurirea sufletului, in judecata de apoi si in rasplata dupa fapte? De ce sa nu le spunem ca si noi ca este un rai si un iad, care dainuiesc in veacul veacului? Dar, dupa ce le vom spune toate acestea – pe care ei le stiu prea bine – sa le soptim la ureche, o data, de doua ori, de mii de ori: “Nu va grabiti cu pocainta oameni buni! Mai e vreme destula! Traiti mai intai dupa cum va vine pofta. Pocainta lasati-o mai la urma! Nu va grabiti!”
Ascultandu-l, ochii Satanei fulgerara de bucurie draceasca. El se ridica trufas de pe jiltul de flacari ca smoala si batand cu laba pe umeri pe diavolul care nascocise acest viclesug, glasul lui tuna o data, de se cutremura tot intunericul iadului:
- Voi, duhuri puturoase ale imparatiei mele, ca gandul risipiti-va pe fata pamantului si, ca o otrava dulce, strecurati in urechile oamenilor soapta cu adevarat dupa numele nostru: “Nu va grabiti cu pocainta, oameni buni, nici cu spovedania cea adevarata. Mai e vreme destula:
maine, poimaine, la batranete. Pana atunci, faceti-va datoria catre Dumnezeu si suflet numai asa de ochii lumii. Pentru pocainta adevarata mai aveti vreme, ca doar n-o sa muriti chiar maine!”
Si la porunca Satanei, duhurile iadului se imprastiara cu iuteala gandului pe fata pamantului, sa amageasca pe zabavnicii oameni in minciuna pierzarii cu amanarea pocaintei pe maine, pe poimaine, la batranete.
Vedenia se stinse, si preotul, trudit de soarta credinciosilor sai, intelese, in sfarsit, pricina zabavei lor de a se hotari sa se mantuiasca cu adevarat. De forma si de ochii lumii, ei isi indeplineau datoriile crestinesti, dar, vrajiti de soapta ademenitoare a viclenilor, gaseau ca sfaturile parintelui sunt bune mai mult pt cei batrani, cat despre ei insisi mai au vreme destula: maine, poimaine, la batranete…
Iata sfatul de primejdie care-i incalceste pe oameni in rele si-i baga in toate necazurile si in tot intunericul, iar maine, poimaine, ca niste storsi de vlaga, nu mai sunt buni de nimic. Dumnezeu iarta nestiinta, dar viclenia ba. Iar omul cu socoteala vicleana e acela care-si da cu voia toata tineretea dracilor, ramanand ca lui Dumnezeu sa-I dea o batranete distrusa.
Nu-i va fi zvarlita si batranetea laolalta cu tineretea?!

SURSA
http://www.scribd.com/doc/12920545/Arsenie-Boca-Cararea-Imparatiei

vineri, 16 septembrie 2011

TINERII SI BISERICA - PARINTELE AMFILOHIE BRANZA

Despre Biserica Orthodoxa Romana si cum ar trebuie sa traim ortodoxia in vremea moderna.

Tinerii Orthodoxi, cum ar trebuie ei sa traiesca astazi ortodoxia.

Sensul vieţii - Care este sensul întregii existenţe?

 În viaţă omul îşi pune milioane şi miliarde de întrebări. Răspunsuri la unele dintre ele el poate da fără cea mai mică dificultate, la altele ar putea gândi un timp ... Dar nu asupra acestei chestiuni: "Care este sensul vieţii?" -  Această problemă a preocupat oamenii încă de când ei au învăţat să gândească.
Vedem astfel în jurul nostru naşterea şi moartea. Puteţi urmări această naştere şi această moarte atât pentru regnul vegetal şi mineral cât şi pentru cel animal. Care este sensul întregului? Întotdeauna ceva se naşte, întotdeauna ceva piere în jurul nostru. Care este sensul acestei naşteri şi al acestei pieiri? Dacă ne aplecăm asupra propriei noastre vieţi şi vedem cum am trăit ani şi decenii, vedem şi aici naşterea şi moartea. Ne gândim la tinereţea noastră; a dispărut, în noi a rămas doar amintirea ei. Ceea ce a rămas este, în fond, doar un imbold spre o întrebare tulburătoare de viaţă. Ne întrebăm, privitor la un lucru sau altul pe care l-am făcut, ce a devenit el, ce a luat naştere prin faptul că am realizat un lucru sau altul. Cel mai important aici este că noi înşine am avansat un pic, că am devenit mai deştepţi. În general, abia după ce lucrurile au fost săvârşite ştim cum ar fi trebuit să fie făcute. Când nu mai suntem în acea situaţie ştim că am fi putut acţiona mult mai bine, astfel încât inserăm în viaţa noastră toate greşelile pe care le facem. Prin greşelile noastre, prin erorile noastre adunăm însă chiar experienţele noastre cele mai vaste.
Se ridică o întrebare şi se pare că tot ce putem cuprinde cu simţurile şi înţelege cu raţiunea nu ne poate da un răspuns. În momentul de faţă ceea ce există în jurul nostru ridică în noi întrebarea chinuitoare, întrebarea vitală: Care este sensul întregii existenţe? Adică: De ce am fost noi, oamenii, situaţi astfel în această existenţă? Deci pentru noi se ridică în primul rând această întrebare.

Există o legendă extraordinar de interesantă din Antichitatea ebraică, care ne spune că în acele vremuri îndepărtate exista o conştienţă a faptului că această întrebare chinuitoare privitoare la sensul vieţii şi, mai precis, la sensul omului, această întrebare nu se pune de fapt doar pentru om ci şi pentru alte fiinţe. Această legendă este foarte instructivă şi se tălmăceşte astfel: Când Elohimii s-au pus pe treabă ca să îl creeze pe om după chipul şi asemănarea lor, aşa-numiţii Îngeri slujitori ai Elohimilor, adică anumite spirite dintr-un ordin inferior Elohimilor, au pus lui Iahve sau Iehova întrebarea: De ce este nevoie ca omul să fie creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu? Atunci, aşa cum ne spune legenda, Iehova a adunat atât animalele cât şi plantele răsărite înainte ca omul să fi apărut sub forma sa pământească, i-a adunat şi pe îngeri, aşa-numiţii îngeri-slujitori, adică pe cei ce Îl slujeau în mod direct. Le-a arătat acestora animalele şi plantele şi i-a întrebat ce nume au aceste plante şi animale. Dar îngerii nu cunoşteau numele lor. Atunci a fost creat omul, aşa cum era el înainte de căderea în păcat. Şi din nou i-a adunat Iehova pe îngeri, animalele şi plantele şi, în prezenia îngerilor, l-a întrebat pe om cum se numeau animalele care treceau prin faţa lui; şi iată, omul a putut spune numele fiecăruia: acest animal are acest nume, celălalt acest nume, această plantă are acest nume, cealaltă acest nume. În cele din urmă; Iehova l-a întrebat pe om: Care este numele tău? Omul a răspuns: Pe mine trebuie să mă cheme de fapt Adam. – Cuvântul Adam se trage din „Adama“ şi înseamnă: din tină pământească, fiinţă pământească; aşa se traduce Adam. – Şi cum trebuie să mă numesc eu însumi? a întrebat Iehova pe om? Tu trebuie să te numeşti Adonai, deoarece tu eşti stăpânul tuturor fiinţelor create pe Pământ, a răspuns omul; şi atunci îngerii au presimţit ce sens se leagă de existenţa omului pe Pământ.
Ştiţi că există un anumit curent religios într-o formă cu totul grandioasă care a pus problema valorii şi a sensului existenţei, a pus-o într-o formă covârşitor de impresionantă în gura întemeietorului acestei religii. Cunoaşteţi cu toţii întreaga istorie a lui Buddha, care spune că atunci când el a ieşit din palatul în care s-a născut şi i s-au arătat realităţile vieţii, despre care nu ştia nimic cât a stat în palat în încarnarea despre care vorbim, a fost profund tulburat şi a spus: „Viaţa este suferinţă“ – rostire care, după cum ştim, îmbracă patru aspecte: Naşterea este suferinţă; boala este suferinţă; bătrâneţea este suferinţă; moartea este suferinţă, la care se mai adaugă: a fi împreună cu cei pe care nu-i iubeşti este suferinţă, să fii despărţit de cei pe care îi iubeşti este suferinţă, să nu poţi atinge ce doreşti este suferinţă.
Viaţa, suferinţa capătă un sens doar când te învingi pe tine, când te ridici deasupra ta.
Este clar că omul compară cu propria sa viaţă ceea ce se naşte şi piere. Pentru o observaţie exterioară, pur senzorială şi intelectuală, este la fel de normal să compari ieşirea din pământ a plantelor primăvara cu trezirea noastră de dimineaţă, iar ofilirea de toamnă cu momentul adormirii, seara. Dar o asemenea comparaţie ar fi pur exterioară. Ea n-ar ţine seama de evenimentele propriu-zise în care putem pătrunde chiar cu ajutorul unor adevăruri elementare ale ocultismului. Ce se întâmplă când adormim seara? Ştim că atunci ne lăsăm în pat corpul fizic şi corpul eteric. În acest timp noi, cu corpul astral şi eul, ne aflăm, tot timpul nopţii, de la adormire până la trezire, într-o lume spirituală. Din această lume spirituală ne luăm forţele de care avem nevoie. Dar nu numai corpul astral şi eul nostru cunosc un fel de regenerare în timpul somnului de noapte, ci şi corpul nostru fizic şi cel eteric, care, în mod obişnuit, separate de corpul astral şi de eu, sunt întinse în pat.
Dacă privim clarvăzător dinspre eu şi corpul astral asupra corpului eteric şi a celui fizic, observăm ce s-a degradat prin viaţa noastră diurnă, vedem cum ceea ce aici se exprimă prin oboseală este de fapt o deteriorare, iar în timpul nopţii are loc o regenerare. În realitate întreaga viată conştientă din timpul zilei, dacă o privim în legătură cu conştienţa omenească şi în legătură cu corpul fizic şi cu cel eteric, este pentru corpul fizic şi cel eteric un fel de proces distructiv. Prin aceasta noi distrugem totdeauna ceva, fapt ce se exprimă în oboseală. Ceea ce a fost distrus este apoi, în timpul nopţii, regenerat. Pe scurt, când eul şi corpul astral, seara, la adormirea omului, privesc din lumea spirituală în jos, la corpul fizic şi eteric, ele percep acelaşi fenomen pe care îl observăm afară în lume când încolţesc şi răsar plantele primăvara. De aceea, momentul adormirii în timpul nopţii trebuie să îl comparăm de fapt, lăuntric, cu ce se întâmplă primăvara în natură, iar momentul trezirii, al reintegrării eului şi corpului astral alături de corpul fizic şi eteric îl comparăm cu ce se întâmplă toamna în natură. Este corect dacă facem o astfel de comparaţie. N-ar fi corect dacă am compara sub aspect exterior. În noi, primăvara corespunde momentului adormirii iar toamna momentului trezirii.
Cum apare problema dacă observatorul ocult, cel care poate într-adevăr să vadă în lumea spirituală, îşi îndreaptă privirea spre natura exterioară, spre modul cum se schimbă ea în timpul anului? Rezultatele unei astfel de observări oculte ne arată că nu trebuie să comparăm sub aspectul exterior, ci interior. Ceea ce ne arată privirea ocultă este faptul că aşa cum corpul astral şi eul sunt legate de corpul fizic şi de cel eteric al omului, tot aşa ceea ce numim spiritualul Pământului este unit cu Pământul. Pământul este şi el un corp, un trup foarte extins. Dacă îl privim sub raport fizic, este ca şi când am percepe omul doar sub aspectul său fizic. Percepem Pământul în mod integral dacă îl privim drept trupul unor entităţi spirituale, aşa cum în cazul omului am vedea spiritul ca apaţinând trupului său. Există totuşi o diferenţă. Omul are o fiinţă unitară, care stăpâneşte trupurile sale fizic şi eteric. Trupurilor fizic şi eteric omeneşti le corespunde un sufletesc-spiritual unitar. Trupului Pământului însă îi corespund la început multe spirite. Ceea ce in cazul omului reprezintă o unitate sub raport spiritual-sufletesc, în cazul Pământului este o multitudine. Asta este o altă deosebire.
Cine urmăreşte acest lucru cu privirea ocultă vede înlăuntrul omului cum încolţirea şi răsărirea corespund proceselor asemănătoare care au loc în natură. Vă puteţi face astfel o idee despre ce se poate petrece atunci când odată, în viitor, ştiinţa spiritului – care astăzi este privită în mare parte ca o sminteală – va fi aplicată în viaţă, când va deveni rodnică, fecundă. Avem, de pildă, un om căruia, în faptele sale exterioare, îi lipseşte cutare sau cutare lucru. Observăm apoi, când el adoarme, ce specii de plante îi lipsesc atunci când corpul său fizic şi eteric încep să dezvolte vegetaţia lor. Vedem că într-un anume loc de pe Pământ nu răsar specii întregi de plante. Ştim atunci că acolo ceva nu se potriveşte deloc cu fiinţa Pământului. Tot aşa se întâmplă şi cu lipsa anumitor plante în trupul fizic şi eteric al omului. Pentru a repara această lipsă în cazul omului nu trebuie decât să căutăm pe Pământ acele plante care lipsesc în corpul omului respectiv şi să folosim sucurile lor în mod corespunzător, fie sub formă dietetică, fie ca medicament. Atunci, în forţele lor interioare vom găsi relaţia dintre doctorie şi boală. Putem vedea astfel cum poate interveni ştiinţa spiritului în viaţa nemijlocită. Suntem însă abia la început.

 Sursa
Pentru o mai bună înţelegere citeşte

DESPRE SENSUL VIEŢII


luni, 12 septembrie 2011

Despre Elenin …

DESPRE ELENIN …



Nimeni din alte spatii dimensionale nu are vreun interes sa distruga Pamantul si nici viata pamantenilor.

Dar de aici de pe Terra se doreste sa se creeze panica si energii de frecventa joasa , energii din care se alimenteaza cei care doresc sa conduca lumea.

“ Cometa” va trece asa cum au mai trecut si altele dar fara sa ne afecteze.

In scopul documentarii…

Am efectuat zilele trecute o calatorie astrala prin decorporalizare. Am fost instantaneu acolo pe Elenin si am luat la cunostinta urmatoarele:

Asa zis-a cometa Elenin, este de fapt o nava imensa care se afla intr-o calatorie intergalactica. Este condusa desigur de fiinte super evoluate, care n-au nici un interes sa ne distruga pe noi, sau alte planete sau fiinte. Sunt in misiune de cercetare a spatiului infinit, a galaxiilor.

Pentru protectia navei energetice sunt asezati pe o masa de materie foarte densa, ceva asemenator diamantului si astfel dirijeaza prin spatii acea masa densa, ca suport navei lor, asa calatoresc.

Sa ii salutam cu Pace si iubire !


Melfior Ra



SURSA
http://melfiorra.ro/?p=894

vineri, 9 septembrie 2011

Cometa Elenin - O noua amenintare pentru 2012

Există voci care susţin că misterioasă Planeta X (Nibiru sau Tyche) este una şi aceeaşi cu celebră cometă Elenin (C/2010 X1). Cometa a fost descoperită de astronomul rus Leonid Elenin. Cel mai bizar lucru este că iniţial s-a calculat că ea a trece la o distanţă considerabilă de Pământ, adică la mai bine de 8 UA (1 196 784 000 km) iar acum calculele oamenilor de ştiinţă arătă cu totul altceva.

În dată de 4 martie 2011, misterioasă cometa/planeta va pătrunde în planul solar ecliptic şi se va afla la 2,26 UA (unităţi astronomice ce echivalează cu aproximativ 338 091 480 km de Pământ). Începând cu această dată, Elenin va influenţa Pământul, activitatea vulcanică dar şi cutremurele se vor intensifica într-o perioadă de timp foarte scurtă.
La numai câteva zile, adică pe 15 martie 2011, Saturn, Elenin, Pământul, Soarele, Jupiter şi Uranus se vor alinia într-o primă conjuncţie cu urmări nefaste pentru sistemul nostru solar. Pe Pământ în dată de 15 martie 2011 or avea loc fenomene naturale de o intensitate ieşită din comun. Pământul o să fie influenţat de magnetismul planetei misterioase şi se va produce o explozie gravitaţională de o intensitate foarte mare care nu doar vă perturba câmpul magnetic al Pământului forţând mişcarea polilor magnetici.
În dată de 11 septembrie 2011 o a doua construcţie se a produce iar pe 17 octombrie 2011 Elenin o să fie vizibilă cu ochiul liber de pe Pământ, aflându-se la o distanţă de doar 0.232 AU (34 706 736 km – Luna se afla de Pământ la o distanţă de 384 390 km de Pământ). În 22 noiembrie 2011 o a treia conjuncţie se a produce.
Dacă cometa Elenin este Planeta X, ce se presupune că fiind o pitică roşie, atunci Pământul a avea de suferit din cauza influentelor magnetice şi gravitaţionale ce provin de la pitică roşie. În cazul în care Elenin este doar o cometă, putem concluziona că direcţia pe care se îndreaptă este una singură, Pământul. Coordonatele actuale ale stelei sunt 5h 53 min 23 sec – 6 10′ 58, în constelaţia Leul. Nu trebuie să uităm că sfârşitul lumii după calendarul mayaş nu este 12 decembrie 2012 ci se a produce în 28 octombrie 2011. Oare Elenin să aducă odată cu venirea sa sfârşitul vieţii pe Pământ?
Intrarea Cometei Elenin in Sistemul Solar ii pune in alerta pe rusi. Apropierea acestei comete de pamant, in 17 octombrie 2011, presupune ca va perturba mult activitatea terestra. Scenariile sunt din ce in ce mai sumbre si pot vi reamintite intr-o serie de articole ce circula pe Internet si despre care NASA nu doreste inca sa confirme sau sa infirme nimic.
Ceea ce este senzational e ca Google ascunde date din imediata proximitate a acestei comete, asa cum a mentionat Agentia.org intr-un material publicistic. Cometa Elenin ar fi de fapt o pitica rosieidentificata ca si Hercolubus si ar putea avea legatura cu deja faimoasa planeta Nibiru. Rusii se tem de alinierea de la 15 martie 2011, dar mai ales la apropierea de Pamant din 17 octobrie din acest an.
Materialul ne-a fost semnalat de expertul Agentiei in astfel de chestiuni, Cristian Negureanu, iar faptul ca rusii s-au decis sa sporeasca numarul adaposturilor nucleare, cu inca 5.000, intr-un plan de urgenta care i-a fost prezentat lui Dimitri Medvedev ne pune pe ganduri serios.
Planul de parare are aprobarea ministrului rus al Apararii, serghei Serdyukov care vorbeste despre o veritabila "explozie gravitationala", cu consecinte dramatice pentru Terra.
Expertii rusi vorbesc de o miscare controlata a cometei, un soi de "dirijare inteligenta", care ii face sa se intrebe despre tinata reala a acestui corp ceresc.
Aceasta se apropie de Terra in toamna mult mai aproape decat ar fi fost normal, ca si cand ar fi cazut intr-o "plasa gravitationala". ca si cum intreaga cometa r putea fi pilotata.
Pare ca aceasta cometa descoperita de profesorul Leonid Elenin la 10 decembrie 2010 si confirmata mai apoi de mai multe observatoare astronomice, are o mare legatura si cu noua planeta descoperita in sistemul solar, cea a carei marime este de trei ori mai mare decat Jupiter, avand o masa gazoasa si care a primit denumirea de Tyche, aflandu-se mult dupa orbita lui Pluto.
Descoperirea a fost facuta de americanii Daniel Whitmire si John Matese de la Observatorul Universitatii din Louisiana.
Si o stire de ultima ora: NASA instaleaza pe tot teritoriul SUA camere de supraveghere care ar trebui sa surprinda meteoriti in cadere. Actiunea e botezata "What's Hitting Earth?". Coincidenta?
Un raport pregătit pentru preşedintele rus Dmitry Medvedev, sugerează necesitatea construirii a 5000 de buncăre suplimentare în Moscova cu privire la posibilul dezastru ce se va produce în anul 2012.
Raportul în cauză menţionează apropierea cometei Elenin şi potenţialul impact ce poate pune în pericol viaţa pe Pământ. Cometa Elenin este aşteptată să fie vizibilă cu ochiul liber de pe Pământ în dată de 17 octombrie 2011, în cazul în care îşi respectă actuala traiectorie.
Acest raport a fost întocmit de ministrul de interne al Rusiei, Anatoliy Serdyukov, şi are la baza semnul de întrebare care s-a ridicat în clipa în care cometa Elenin şi-a modificat foarte mult traiectorie. Dacă iniţial s-a crezut că Pământul nu este în pericol, acum, după noile calcule s-a ajuns la concluzia că sfârşitul lumii este mult mai aproape decât s-a crezut dacă Elenin îşi va modifica iar traiectoria. Cercetătorii ruşi cred că această cometă misterioasă, care din senin ameninţa viaţa pe Pământ, este controlată de o formă de inteligenţă superioară. Altfel nimeni nu îşi poate explica schimbările bruşte de direcţie pe care le are în drumul său spre Terra. După noile calcule, Elenin este o ameninţare certa la adresa vieţii oamenilor pe Pământ, însă dacă traiectoria să nu se modifica iar în dată de 17 octombrie 2011, v-a trece la o distanţă foarte mică de planeta noastră.
Un alt aspect ciudat stipulat în raportul oamenilor de ştiinţă ruşi, arata că Elenin este în "contact direct” cu planeta de mărimea lui Jupiter, care s-a descoperit recent. Elenin este un mesager trimis de pe Tyche care se vrea un semnal de alarma sau un deschizător de drumuri. Oare o civilizaţie extraterestră vrea să-şi facă anunţată vizita în acest fel? Care poate să fie raţiunea acestui gest? Nimeni nu poate să ofere un răspuns mai elaborat când vine vorba despre cometa Elenin pentru că nu respectă legile fizicii şi se comporta precum o maşinuţă teleghidată de la distanţă.
Punctul de vedere al NASA este controversat atunci când vine vorba de cometă Elenin. Reprezentanţii NASA au declarat că: ” Datorită devierii orbitei cometei Elenin, nu există garanţie că nu va lovi Pământul”.
Fostul ministru al apărării al Canadei, Paul Hellyer, are un punct de vedere straniu despre ceea ce va urma, declarând că:” Acum câteva decade, vizitatori de pe alte planete ne-au avertizat despre ceea ce va urma şi s-au oferit să ne ajute. Dar noi, sau cel puţin unii dintre noi, au interpretat acest ajutor ca pe o ameninţare şi au hotărât că mai întâi să tragă şi apoi să întrebe.” Cu siguranţă că Paul Hellyer s-a referit la incidentul intitulat "Bătălia din Los Angeles” din anul 1942, când forţele americane au atacat un OZN. După acest incident SUA a intrat în război.
Guvernele ţărilor puternice deja şi-au pregătit foarte multe buncăre în care se pot refugia liderii politici dar şi oamenii cu foarte mulţi bani şi care pot supravieţui timp de mai multe luni. Aceste buncăre secrete există în Statele Unite, în Rusia, China şi alte ţări care se pare că s-au pregătit pentru marea drama din anul 2012. Interesant este că informaţiile sunt clasificate "top secret” iar dacă există scurgeri guvernele le tratează cu indiferenţă.


sursa
http://pasionatdeastronomie.blogspot.com/2011/04/cometa-elenin.html

marți, 6 septembrie 2011

luni, 5 septembrie 2011

12 EGOURI corespunzatoare celor 12 zodii

Berbec
EU SUNT
Omnipotentul
Frica de a nu fi nimic
Egoul berbecului este ocupat in permanenta sa fie: primul, cel mai bun, cel mai cel, cel mai pregatit pentru actiune, cel mai potrivit pentru a incepe ceva. Sa nu uitam ca planeta guvernatoare este Marte, iar Marte este un razboinic. Asadar si egoul berbecului este cel al unui razboinic. Daca nu exista razboi il inventeaza pentru a-si justifica existenta. Egoul berbecului este unul inflamat, inflacarat, care il face sa nu aiba rabdare, sa vrea sa aiba mereu dreptate, sa caute conflict. Egoul berbecului seamana vant de dragul de a culege furtuna. Asta e el. Nu te prea poti supara pe impetuosul berbec caci egoul lui este cel al unui copil care vrea sa aiba mereu dreptate sa primeasca atentie sa fie rasfatat mai tot timpul, mai putin cand este el cuprins de nevoia de a demosntra cat este de matur si responsabil.
Lectia pe care egoul berbecului o are de invatat pentru a deveni un sine puternic, este cea a rabdarii si a capacitatii de a ajunge al doilea. Cand berbecul invata sa asculte, sa isi dea ragazul de a privi oamenii in ochi si de a cauta si altceva decat excitatia pe care i-o da adrenalina, atunci isi poate folosi energia de actiune in mod constructiv si spre binele tuturor celor din jur. Cand berbecul inlocuieste dictatura agresivitatii cu binecuvantarea tihnei…poate muta muntii din loc ca sa ii aduca mai aproape si sa ii poata escalada cand are chef.
Taur
EU AM
Detinatorul
Frica de a nu avea nimic
Egoul taurului este unul teribil de posesiv, caci el vrea sa aiba tot, sa detina, sa controleze, sa stie si sa faca tot. Egoul acesta poate s ail faca sa fie un tiran si un despot, care sa vrea sa posede orice fiinta, sa o poata numi a lui si apoi sa treaca maiestuos mai departe. Egoul acesta este acela care impinge fratii sa isi idea in cap pentru o bucata de pamant, este cel care spune “frate-frate dar branza e pe bani”. Teama ca nu are destul si dorinta de a face orice pentru a avea din ce in ce mai mult este fateta greu de suportat a egoului taurului. El vrea cu orice pret sa fie stabil, puternic sa nu il clinteasca nimic si nu lasa amanunte la voia intamplarii. Venusul guvernator il face probabil cel mai gelos semn zodiacal. Egoul stapanului in relatie fiind o povara pentru orice partener.
Care este lectia care elibereaza taurul din capcana propriului Ego? Taurul trebuie sa invete sa se multumeasca cu putin si mai ales si cu lucruri care nu pot fi atinse. El trebuie sa invete ca stabilitatea emotionala si sentimentala nu are nimic de a face cu cea materiala, ca atasamentele din lumea materiala il pot face sa piarda startul catre o viata implinita facuta din bucurii mici, dar atat de durabile. Sa invete ca oamenii nu sunt obiecte si nici obiectele nu sunt fiinte de care sa te atasezi. Cand taurul se elibereaza din capcana materiei poate sa fie creativ si va vedea cum sub mana lui va inflori orice gradina, vazuta sau nevazuta.
Gemeni
EU GANDESC
Atoatestiutorul
Frica de a nu stii nimic
Egoul geamanului este cel al mintii in general. Stapanirea mintii in detrimentul inimii, a ratiunii in detrimentul sentimentului poate naste monstrii de Egoism. O minte neiertatoare care se comporta precum patul lui Procust impartind oamenii in buni si rai, destepti si prosti, poate fi mai periculoasa decat o boala contagioasa. Caci mintea poate afecta minti. Gemanul are un ego capabil sa manipuleze prin cuvant, sa dezinformeze, sa trunchieze si sa denatureze adevarul si astfel sa indeparteze orice om de la adevarata cunoastere. Egoul geamanului il face sa fie superficial si neatent la detaliile acelea care il aduc in lume pe Dumnezeu. Egoul geamanului il transforma in omul aparentelor frumos poleite si al cunostintelor vaste despre nimic.
Ce are de invatat geamanul pentru a-si elibera sufletul din robia ratiunii reci? Gemanul va trebui sa invete sa asculte opinia altora, sa incerce sa mearga dincolo de aparente, sa aprecieze si ceea ce nu este logic. Va trebui sa invete sa se bazeze si pe simturi sa inchida ochii si sa simta lumea cu varfurile degetelor, pentru ca astfel sa isi dea sansa de a intelege ca dincolo de mintea sa este tot universul. Un astfel de Geaman va putea sa deschida alte minti si inimi spre Adevarul de dincolo de cuvinte. Un astfel de geaman isi va putea folosi puterea mintii pentru a crea lumi in care suferinta s aiba sensul cresterii. Un astfel de geaman va avea puterea sa accepte miracolul, fara sa vrea sa il cuprinda cu mintea.
Rac
EU SIMT
Simtitorul
Frica de a simti ca nu apartii
Egoul Racului este egoul acela sufocant, care nu te lasa sa traiesti fara el, care crede ca doar el stie sa asculte, sa ingrijeasca, sa hraneasca si sa ofere protectie. Acest tip de ego, este cel care hraneste dependente si care face ca oamenii sa se simta neajutorati, uneori chiar neinsemnati. Egoul asta poate chiar sa iti faca bine cu forta si de buna seama stie mai bine ce este mai bine pentru tine. Egoul asta hranit de luna il transforma pe rac intr-un fel de mama a ranitilor care daca nu are o victima o poate fabrica imediat. Egoul asta este mama care nu lasa copilul sa se dezvolte departe de ea care il face sa se simta vinovat ca devine adult.
Ce are oare de invatat racul pentru a se parasi caminul confortabil al propriului ego? Racul trebuie mai intai sa invete sa se simta acasa oriunde, nu doar acasa la el. Apoi trebuie sa invete sa rupa el toate cordoanele ombilicale care il leaga de trecut si familie, pentru a nu mai crea astfel de cordoane cu toti cei din jur. Racul trebuie sa invete ca oamenii pot avea o viata in afara de relatia cu ei, si ca au dreptul sa invete din greseli. Racul are de invatat ca sentimentele uneori pot insela, si ca un pic de ratiune nu strica din cand in cand. Un astfel de rac va putea sa faca pe oricine sa se simta acasa in compania lui si mai ales ii va putea face pe ceilalti sa isi inteleaga sentimentele fara a ajunge dependenti de ele.
Leu
EU VREAU
Stralucitorul
Frica de a ramane in umbra
Leul de cand se naste este ocupat sa vrea fara incetare. Vrea atentie, vrea afectiune, vrea putere, vrea apreciere. Veti spune ca toti vrem astea. Asa este dar Egoul leului il face sa vrea asta cu orice pret si in cantitati nelimitate. Daca ar avea o lampa fermecata , leul ar folosi-o tot timpul, caci el vrea. Este destul de dificil de suportat egoul leului asa nemasurat si nelimitat cum este el. In preajma acestui ego orice alt ego paleste si orice om se simte mic si usor de trecut cu vederea si de calcat in picioare. Asta nu face altceva decat sa creeze dusmanii inutile. Egoul leului guvernat de soare il face sa caute scena, sau sa inventeze in orice clipa acea situatie teatrala care sa ii puna in evidenta valoarea. “EU vreau” acesta este o dictatura greu de suportat pana si de catre leu, care dandu-si seama ca nu poate sa vrea chiar orice fara a plati un pret, ajunge sa nu mai vrea nimic, sa nu il mai multumeasca nimic.
Ce are leul de invatat pentru a-si elibera sinele superior si pentru a straluci cu adevarat si benefic pentru toti cei din jur? Leul va trebui sa invete lectia umbrei, care urmeaza cuminte pe cel de care este legata. Va trebui sa invete sa nu mai vrea, ci sa se bucure de orice primeste, sa inteleaga ca oamenii te pot ovationa si aprecia in fata si te pot ura pe la spate, ca scena nu este viata adevarata si ca viata este un joc dar nu o joaca mai ales cand devii jucaria propriilor decizii si ambitii. Daca invata si accepta toate acestea leul devine liderul care asemenea lui Noe poate salva orice suflet. Un astfel de leu stie puterea cuvintelor: FACA-SE DOAMNE VOIA TA!
Fecioara
EU SLUJESC
Perfectiunea intruchipata
Frica de a nu fii perfect
Egoul fecioarei este egoul care face ca ceilalti sa se simta vinovati, imperfecti, nepotriviti, judecati, catalogati si chiar condamnati. Egoul fecioarei o face sa se simta superioara cand se plaseaza pe sine in situatii de inferioritate evidenta. Acest tip de ego, te poate duce cu gandul la sacrificiul de sine pentru binele altora si cu toate astea, fecioara nu face nimic dezinteresat, plata ei fiind faptul ca ceilalti se simt datori sa ii raspunda la fel. O alta plata cu care egoul se gratuleaza pe sine este clipa in care fecioara se pune sub cealalalt pentru a-l face sa se simta mare si important, pentru a-l pune pe un piedestal. Nimeni nu poate trai pe un piedestal, mai este nevoie sa mananci, sa dormi, sa te bucuri sa fii om in toate ale tale. Dar egoul fecioarei te vrea perfect si o vrea perfecta. Daca esti mai putin vei fi nimicit sub un tir de cuvinte zdrobitoare asa cum numai Mercur poate scorni. Cicaleala si critica impuse de feciorelnicul ego, va face un iad viata oricui.
Asadar ce trebuie sa invete fecioara pentru a reduce egoul la tacere si a auzi soapta divina a sinelui? Fecioara va trebui sa se bucure de micile imperfectiuni ale vietii si de lucrurile care nu merg conform planului si care nu sunt mereu ordonate, curate, imecabile. Fecioara va trebui sa invete ca exista o singura categorie de oameni numita OAMENI, si ca acestia nu au nevoie de un piedestal ci doar de apreciere pentru tot ceea ce sunt dar si pentru ceea ce nu sunt si nu vor fi niciodata. Daca va invata toate astea nu se va mai simti sacrificata, si va fi bucuroasa ca este faptura divina, intr-un plan divin perfect in imperfectiunea lui.
Balanta
EU IMPAC
Impaciuitorul
Frica de conflict
Blestemul egoului balantei este acela ca in permanenta ea incearca sa impace capra cu varza, cu lupul, cu barca, cu raul, uitand ca uneori conflictul are valente constructive. Egoul de balanta, face ca pana si cel mai urat lucru sa para frumos si poleieste orice realitate in culori suave, astfel incat nici nu stii cand ai atins fundul prapastiei si cand sa te feresti. Egoul balantei o transforma in facatoare de pace cu orice pret, chiar daca pentru a restabili pacea este nevoie mai intai de un mic razboi in care tot ea balanta sa fie negociatorul sef. Tot acest tip de ego ii spune ca nu poate face nimic singura, ca are nevoie de o echipa pe care sa nu o conduca, dar care sa faca treaba. Venusul acela ii imprima egoului caracterul acela social de fatada. Un fel de Ileana Cosanzeana impecabila si perfecta in orice situatie sociala, cu un Fat Frumos alaturi care sa ii fie aproape la bine si la greu, dar mai ales la fotografia in care unul langa altul, in cine stie ce revista mondena. Asadar egoul asta vrea sa impace extremele, oameni care nu au nimic unii cu altii…si asta doar pentru a se simti bine, util, mare si mai ales bun.
Ce ar trebui sa invete balanta astfel incat sa se dezlege din blestemul armoniei permanente si imaginare? Ar trebui sa invete ca totul este devenire si ca unele lucruri si unii oameni nu pot fi impacati. Sa invete sa faca lucrurile si de una singura, fara sa mai depinda de ajutorul unui partener sau al unei echipe. Sa inteleaga principiul formulat de taoisti conform caruia: “cuvintele frumoase nu sunt adevarate, iar cuvintele adevarate nu sunt neaparat frumoase”. O astfel de balanta, ar stii sa isi pastreze mai intai echilibrul interior si sa devina astfel un exemplu pentru ceilalti.
Scorpion
EU DORESC
Puternicul din umbra
Frica de neputinta
Bine ati venit in lumea egoului-curcubeu al scorpionului. Este un ego multicolor cu multe fatete care mai de care mai ascunse sub masca rabdarii, amabilitatii, bunavointei, un ego salbatic, care nu va ezita sa te faca sa te simti neputincios. Egoul acesta are toate culorile: rosul furiilor necontrolate care pot distruge lumi interioare si exterioare, galbenul invidiilor nemasurate, verdele geloziei pe care il arunca spre orice fiinta care incearca sa ii iasa din mreje, albastrul rece si distant cu care te tine departe de lumea lui si dincolo de care simti o prapastie care te va desparti mereu de tot ceea ce este el cu advarat. Lista poate continua, caci egoul scorpionului este unul subtil care il face sa para cel mai dulce si mai dezinteresat altruism, dar care nu este decat un orgoliu fioros, aflat la panda mereu un cautarea urmatoarei victime, care prin simpla prezenta sa il faca sa se simta puternic. Pluton ii da iluzia demiurgului. Scorpionul ti se va parea modest, limitat, cuminte, asa il face sa para egoul, instrumentul prin intermediul caruia scorpionul se pierde nestiut in multime.
Ce are de invatat scorpionul pentru ca egoul sa devina un sine capabil sa creeze lumi de bucurie? Are de invatat lectia adevaratei smerenii si de punere a propriei vieti in mainile divinitatii. Va trebui sa nu mai simta ca el este dumnezeu cu putere de viata si moarte asupra celor din jur. Abia cand isi va asuma conditia de muritor, supus legitatilor lumii vazute si nevazute, va capata scorpionul adevarata puterea aceea care ii va permite sa fumeze in tihna pe varful unui munte, de unul singur, rugandu-se in gand pentru toti cei care dragi fiindu-i, i-a lasat in paza lui Dumnezeu.
Sagetator
EU INTELEG
Inteleptul nesabuit
Frica de a nu intelege
Egoul sagetatorului il face sa creada ca le stie pe toate si ca mai ales le intelege pe toate asa cum Dumnezeu le-a creat, in semnificatia lor divina si in toate rosturile lor. Acest ego nu va pierde timp cu cel care nu este pe aceeasi treapta de intelgere cu el, caci nu formeaza relatii decat cu cei ca el sau peste el cu o treapta. Sagetatorul este un fel de Donjuan al mintilor, cutreierand teritorii dupa teritorii pentru a intalni oameni de la care sa aiba ce invata, sau sa aiba ce sa ii invete, dupa care sa ii abandoneze pe acestia fara a le recunoaste meritele. Egoul sagetatorului il face pe acesta uneori sa uite ca se afla unde se afla si este cine este, tocmai pentru ca alti oameni l-au format, ocrotit, iubit. Daca nu ar fi atat de convins ca are totdeauna dreptate si ca detine adevarul absolut, ar fi un ego relativ usor de indurat de catre cei din jur, dar din pacate latura aceasta il transforma intr-un judecator neiertator, care administreaza sentinte fara a asculta glasul inimii, un Jupiter cu puteri discretionare.
Ce trebuie totusi sa invete sagetatorul pentru a putea sa inceapa calatoria spre sinele sau divin? Va trebui sa invete sa ierte de 777 ori cate 777 de pacate ale altora si sa nu ridice piatra primul. Sagetatorul va trebui sa invete sa invete de la orice si de la oricine, caci Dumnezeu nu vorbeste prin gura inteleptilor ci mai ale prin cea a copiilor si a celor aidoma copiilor. Sagetarorul va trebui sa invete statornicia si capacitatea de a-ti pune radacinile intr-un loc macar pentru un timp, pentru a lasa ragaz unei relatii se se cladeasca, unei povesti sa se depene. Daca va invata acestea va fi capabil sa le aduca aminte tuturor cine sunt cu adevarat, ca un adevarat maestru.
Capricorn
EU FOLOSESC
Retrasul distant
Teama de exprimarea emotiei
Egoul capricornului este unul rece si calculat, aproape inuman. Acest tip de ego te face sa te simti in preajma unui sloi de gheata nu a unui om, a unui sloi de gheata care nu are nevoie de nimeni si nimic, care nu are nimic de dat sau de primit. Este egoul acela care il face pe nativ sa calce pe cadavre pentru a-si implini telurile de marire sociala si ierarhica. El il va face pe capricorn sa fie un singuratic intr-un turn de fildes, fericit in singuratea sa. Tipul asta de ego neiertator si rece, este cel care il face pe capricorn sa se simta special, sa simta ca merita o pozitie inalta, atentie, bani si putere. Capricornul are egoul acela impus de Saturn prin care administreaza pedepse celor care nu ii respecta regulile, traditiile, obiceiurile, care ii incalca teritoriul. Capricornul va fi autoritatea aceea care nu construieste ci distruge, nu dezvolta ci inhiba, nu lauda ci critica, chiar si reusitele. Egoul capricornului se va folosi de oameni, de resursele lor interioare si exterioare pentru a-si satisface setea de statut social inalt.
Ce are de invatat capricornul pentru a deveni un sine puternic si iubitor de viata? Va trebui sa invete sa se lasa folosit, sa fie o unealta prin care dumnezeu lucreaza in lume, sa daruiasca neconditionat si nelimitat, sa ofere timpul sau si prezenta sa celor din jur si sa se bucure de acestia, lasandu-i sa simta ca sunt importanti, ca sunt iubiti si ca fara ei viata ar fi mai grea. Sa invete ca exprimarea emotiilor nu a omorat pe nimeni niciodata, dar neexprimarea lor a facut multe victime.
Varsator
EU CUNOSC
Rebelul fara cauza
Frica de reguli si traditii
Egoul varsatorului il arunca in capcana celui care le stie pe toate, dar nu la nivel superficial asemenea geamanului, ci la nivelul cunoasterii profunde, aproape spirituale. Egoul asta este mai mult decat responsabil pentru conflictului noului cu vechiul, al lipsei de reguli cu reglile. Egoul asta naste revolutii si cand acestea nu sunt necesare, naste revolte cand lucrurile au nevoie de timp pentru a se aseza si pentru a da rezultate. Egoul asta schimba doar de dragul de a schimba fara sa se gandeasca la consecinte. Un astfel de ego il face pe varsator sa creada ca are toate raspunsurile la degetul mic, ca are solutie pentru orice problema. Este greu sa stai in preajma unui geniu atoatestiutor. Egoul varsatorului ii face pe toti sa se simta mici, prosti si total neadaptati pentru viitor, Un varsator poate face si un copil sa se simta batran, caci viteza hiperluminica a mintii lui lasa pe oricine in urma. Uite asa se trezeste egoul varsatorului singur, fara persoane care sa il faca sa simta destept.
Ce este totusi de facut pentru ca varsatorul sa isi dea sansa de a ajunge la urmatorul nivel de dezvoltare spirituala? Ar trebui sa accepte ca mintea sa nu poate cuprinde totul, ca Dumnezeu este mai mare decat puterea sa de cunoastere, ca acele lucruri pe care nu le cunoaste si nu le controleaza sunt cele cu adevarat importante. Va trebui sa invete smerenia celui care isi accepta conditia de muritor, pentru ca astfel sa se mai nasca o data in haina vietii vesnice. Un astfel de varsator este ca un far pentru cei din jur, ajutandu-i sa nu se piarda pe calea catre sinele superior.
Peste
EU CRED
Pasivul visator
Frica de realitatea palpabila
Egoul pestelui este poate egal in subtilitate si periculozitate cu cel al scorpionului. Este unul nevazut, dar usor de simtit. In preajma unui astfel de ego iti vine sa fii in alerta permanenta, parca simtind ca acele cuvinte frumoase sunt o capcana, ca visul frumos in care te atrage este de fapt un cosmar, ca raiul promis este de fapt un purgatoriu vesnic. Egoul pestelui il poate face sa creada in himere, in realitati paralele si parazite, care sa ii manance energia vitala si care sa il impinga in pragul nebuniei. Egoul acela care crede….ajunge sa creada chiar ca nu exista dumnezeu, sau daca exista este unul al propriei minti. Egoul acesta poate sa se rupa de ceilalti sa le nege existenta pentru a se simti singurul fiu al lui Dumnezeu. Pestele este prins in plasa iluziilor pe care egoul sau le tese, totul devine iluzoriu si incert, pana si silueta unui munte, pana si senzatia de foame.
Ce are de facut pestele pentru a rupe panza iluziei si a vedea adevarata fata divina a semenilor sai? Va trebui sa nu se mai roage in intimitatea propriei minti, ci slujindu-i pe cei care au nevoie de el. Spaland rani, hranind si neasteptand lauda pentru asta, amintindu-le oamenilor ca dincolo de ceea ce ei vad, este o lume nevazuta, care este acolo pentru a-i ajuta sa creasca si sa ajunga la randul lor sa creada si crezand sa se mantuiasca. Un astfel de peste devine pescar de oameni, un om care poate calca in credinta pe apa vietii pentru a-si gasi si sarbatori sinele divin.
( din cartea “Sun Signs”, scrisa de Linda Goodman )
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com