Sărbătoare celtică Beltain, de la 1 mai

Spiţa nobilă a Semnonilor şi vechimea neamului lor – spune Tacit – „e întărită de religie: în zilele hotărâte, solii trimise de toate popoarele de-acelaşi sânge s-adună într-o pădure sfinţită prin semnele cereşti ispitite de la strămoşi şi printr-o cucernicie străveche şi, ucigând un om în numele obştii, împlinesc rânduielile îngrozitoare ale acestei ceremonii barbare.” (XXXIX, 73)
Fragmentul care interesează demersul nostru e acela care urmează: „Ei îşi arată evlavia pentru această pădure sfântă şi altfel: nime nu intră-n ea decât numai legat cu lanţuri, ca un supus care mărturiseşte puterea Dumnezeirii.”
 ...
De bel se leagă marea sărbătoare celtică Beltain, de la 1 mai, sărbătoare dominată de o simbolistică ritualică a transsubstanţierii prin foc. Cu acest prilej, druizii aprindeau două mari focuri, trecând toate vitele prin pasajul dintre ele, din convingerea că astfel ele vor fi fertile în anul „verde” care vine, şi vor scăpa de boli.15 În esenţă, e vorba de o sărbătoare resurecţionară, de întâmpinare a vegetaţiei, legată de forţa de lustraţie a focului, şi detaliile nu ne-ar ajuta prea mult, dacă autoarea nu ar menţiona la pag. 437 că „toate sărbătorile din calendarul celtic erau în esenţă sărbători ale focului, druizii fiind puternic legaţi de o magie a focului.” De aceea, ni se pare improbabil ca numele sărbătorii, Beltain, să nu fie asociat cu bel („a muri”), deşi lucrarea – foarte prudentă în probleme de hermeneutică ritualică sau religioasă – nu sugerează o asemenea derivaţie. Cu toate acestea, nu poate fi uitat că Beltain marca sfârşitul semestrului nocturn la celţi, unde calendarul era împărţit în două, o jumătate de an fiind dedicată zilei, luminii, iar cealaltă jumătate, nopţii, întunericului. Nu ascund că simplul calcul calendaristic poate induce, aici, în eroare. Prin tradiţie, exegeza celtică admite două sărbători calendaristice mari, Lughnasa (dedicată marelui zeu Lug) la 1 august, ca sărbătoare a primei recolte, şi Beltain, la 1 mai, ca sărbătoare ignică a emergenţei vegetaţiei. Făcând un simplu calcul, ajungem la concluzia că între ele nu sunt 6 luni, ceea ce duce la o asimetrie ca-lendaristică. Prin urmare, trebuie să facem calculul pornind de la sărbătoarea Samain, la 1 noiembrie, considerată Începutul Noului An la celţi.16 Era momentul în care zeii „se jucau cu oamenii”, întinzându-le diferite curse, dar era şi momentul în care oamenii puteau trece în lumea de dincolo, prin porţile vremelnic deschise, întreprinderea fiind extrem de periculoasă şi cu consecinţe nefaste. Dincolo de toate aceste detalii, ceea ce trebuie să remarcăm este că Începutul Anului Nou (Samain, 1 nov.) marchează la celţi intrarea în întunericul solar, intrarea în noapte. Continuând logic ecuaţia, ajungem la concluzia că sărbătoarea orgiilor de foc, Beltain, de la 1 mai (6 luni după Samain) indică naşterea luminii, a zilei din noapte, prin intermediul „pragului” de purificare pe care îl reprezintă focul. Astfel, ajungem la triada sintetică pe care am pus-o la baza eseului nostru, şi anume că ceea ce avem în ritul iniţiatic celtic este progresia negru – foc – alb, corespunzătoare transmigraţiei sufletelor, în care, după Caesar, druizii credeau: „În primul rând, druizii vor să insufle convingerea că sufletul nu piere, ci după moarte trece dintr-un corp în altul; după ei, această credinţă e un foarte bun stimulent pentru curaj, deoarece înlătură teama de moarte.” (De Bello Gallico, 14, 219)

Ritul trecerii prin foc a fost consemnat foarte devreme, de către Caesar: „Întregul neam al gallilor este foarte superstiţios. De aceea, cei atinşi de boli prea grave sau cei care trăiesc în mijlocul luptelor şi al primejdiilor jertfesc sau promit că vor jertfi oameni. La aceste sacrificii se servesc de ajutorul druizilor. Ei cred că nu pot îndupleca voinţa zeilor decât dacă oferă o viaţă omenească în schimbul altei vieţi omeneşti. Şi pentru binele obştesc obişnuiesc asemenea sacrificii. Unele triburi au un fel de manechine de o mărime colosală, împletite din nuiele, în interiorul cărora pun oameni vii; manechinelor li se dă foc şi oamenii mor învăluiţi în flăcări.” (16, 220) Jean Markale17 derivă această cutumă din povestea teogonică a marilor zei Tuatha Dé Dannan, „sosiţi din foc”, în urma poveştii care relatează că ei şi-ar fi ars corăbiile în momentul descinderii de ţărm, pentru a nu fi obligaţi să se întoarcă. Corespondenta acestei epifanii este simbolistica vâscului, care – precizează Jean Markale – „nu are nimic de-a face cu solstiţiul de iarnă sau cu Crăciunul”18, ea trebuind să fie legată de Cad Goddeu („Bătălia Arborilor”), potrivit căreia fiecare arbore, şi în special stejarul, pe care creşte vâscul, are o energie „concentrată, albă”, care se desprinde prin „moartea” arborelui ilustrată prin căderea frunzelor.
Stejarul fiind „arbore de foc”, lo-gica iniţiatică spune că scuturarea „lanţului” vegetal duce, mai întâi, la eliberarea fiinţei de foc, din care se desprinde, apoi, esenţa „albă” a copacului.
„Germanii mai cred că femeile au în ele ceva sfânt şi profetic şi nici nu le dispreţuiesc sfaturile, nici le nesocotesc răspunsurile.” (VIII, 36) Yann Brekilien19 asociază această credinţă cultului funerar al dolmenelor, înmormântarea fiind interpretată ca o regresie în Marea Zeiţă Mamă, de unde începe şi fericirea „albă” de după moarte, celebrată prin incinerare târzie (trecere prin foc). Obiceiul funerar al celţilor presupune – povesteşte Brekilien – „consumarea” integrală a trupului de după moarte, prin putrezire: iniţial, cadavrul este închis într-un dolmen, unde este ţinut şapte ani, pentru a putrezi integral. Apoi oasele sunt decopertate, purificate prin foc, „albite” prin pisare, moment în care se consideră că balastul corporal a fost distrus în suficientă măsură pentru ca sufletul să se poată desprinde de el.20 În acest ritual de regresie thanatică, o semnificaţie aparte are numele marii zeiţe, Danu (Ana sau Commana), echivalată cu uterul feminin care permite o regresie inversă naşterii: ea va da, în timp, zeiţa Gwen („cea albă”), cu trei sâni, pentru a-şi alăpta copiii, cei trei „corbi albi”.

Alegerea de către Weishaupt a datei de 1 mai ca zi a înfiinţării sectei sale oculte n-a fost una întâmplătoare; ea este legată de festivalul păgân de origine irlandeză Beltane, care marchează distanţa de mijloc dintre echinocţiul de primăvară şi solstiţiul de vară. Însăşi cuvântul “Beltane” este unul interesant; înseamnă “a aduce focul” sau“Focul lui Baal”.

O lucrare a lui Gordon Ireland “Beltane – 1 mai” spune astfel:
“Beltane este unul din cele 4 festivaluri celtice ale focului şi probabil este cel de-al doilea festival important, după Samhain (1 Noembrie). Beltane este un festival al Soarelui, fiind ţinut în timpul zilei. Cea mai importantă parte din Beltane îl constituie focurile. Celţii irlandezi stingeau toate focurile cu o noapte înainte de festival, şi le aprindeau a doua zi, în timpul lui Beltane. Mai târziu, în timpul lui Beltane, celţii aduceau un viţel de sacrificiu, pe care îl treceau printre două focuri, pentru a purifica întreaga cireadă.”

Beltane a fost un vechi festival Galic celebrat în Irlanda , Scoția și Insula Man ​​. Acesta a marcat inceputul verii si a fost legat de festivaluri similare organizate în alte părți din

Europa, cum ar fi  Welsh Calan Mai și germanice Walpurgis Night .
Beltane și Samhain erau datele terminale ale anului în Irlanda medievală. Este o zi de trecere , marcând punctul de mijloc între echinocțiul de primăvară și solstițiul de vară  .
Beltane recâștigat popularitatea în timpul Renașterii Celtice și este încă observat ca un festival cultural de unii în Irlanda, Scoția, Insula Man ​​și în rândul diasporei . Astăzi, Beltane este, de asemenea, observat ca un festival religios de Celtic neopagan .
Wiccans adoptat Beltane numele de festivalul lor mai.



 





surse
http://phantasma.ro/wp/?p=2787
http://cronicasupranaturalului.ro/?p=1248

Perioada timpului fantomă - în istorie au fost inseraţi aproape 300 de ani (297 de ani, mai exact) - fals sau adevăr?

Câteva teorii susţin inexistenţa mai multor secole consemnate de istorici, secole care, în schimb, au fost "trucate" de către Biserică.
Ipoteza sau teoria timpului fantomă este compusă din câteva fire cronologice alternative cu privire la istoria ultimelor câteva milenii, în care secole întregi de istorie false au fost introduse în calendar ex post facto de către clasa conducătoare. Un ev mediu aici, un secol sau două dincolo; nu s-au întâmplat în realitate, ci au fost inventate, întinzând artificial istoria modernă până la cele două mii de ani pe care noi, eronat, îi credem că au trecut de la anul 1. 

Teoria timpului fantomă

 Cronologia noastră creştină se bazează pe corecţiile calendarului, realizate de către papa Gregorie al XIII-lea. În anul 1582, s-a sărit peste 10 zile, cu scopul de a sincroniza circumstanţele astronomice cu sistemul cronologic al calendarului.  Specialiştii susţin că papa Gregorie al XIII-lea s-a referit la celebrul Conciliu creştin de la Niceea (325 d.C.). În acest conciliu, fie s-a corectat calendarul, fie, cel puţin, echinocţiul a fost fixat pe data de 21 martie. Dar nu există nici o dovadă pentru acest lucru.  
Dar, această corecţie nu ia în calcul eroarea care s-a acumulat în calendarul iulian, din vremea lui Iulius Cezar (45 d.C.). Se corecta de fapt eroarea cumulată din anul 300.
În concluzie, se pare că între papa Gregorie al XIII-lea şi Iulius Cezar există 300 de ani mai puţini decât s-a crezut iniţial. Pornind de la această observaţie, un cercetător german, pe nume Heribert Illig, a dezvoltat o teorie a timpului fantomă, conform căreia în istorie au fost inseraţi aproape 300 de ani (297 de ani, mai exact). Pentru această perioadă de timp (între anii 614 şi 911), conform lui Illig, nu există nici o evidenţă fizică de existenţă. Într-adevăr, perioada evocată de Illig ca fiind fictivă, se mai numeşte şi  "Evul Mediu întunecat ", deoarece descoperirile arheologice din acea perioadă sunt extrem de rare. Până în ziua de azi, nu s-a găsit nici o dovadă de colonizare din Evul Mediu timpuriu în oraşele romane. 

Sursele istorice nu sunt cele contemporane acelei perioade, ci au fost scrise câteva secole mai târziu. Sute de oraşe bizantine par să fi fost nelocuite în acest timp. De asemenea, descoperirile din Spania cucerită de musulmani nu încep cu anul 711 (anul cuceririi musulmane), ci cu începutul secolului al 10-lea.

  Nu există construcţii din „perioada timpului fantomă” 

 Dacă teza lui Illig este adevărată, aceasta înseamnă că n-ar trebui să existe nici măcar o singură descoperire din acea perioadă. Totuşi, faptul care vine să susţină puternic teoria  

cercetătorului german este acela că din cele peste 1.000 de clădiri menţionate a fi construite între 614 şi 911, foarte greu mai pot fi regăsite astăzi.

 Astfel, Pfalzkapelle din Aachen (o mare capelă care se spune că ar fi fost construită de împăratul Carol cel Mare prin anii 800), deşi mai există şi în perioada prezentă, totuşi ridică multe semne de întrebare. Clădiri, comparabile în stil şi tehnologie, cu Pfalzkapelle, n-au mai fost ridicate decât în secolul 11, odată cu apariţia stilului romanesc. Aripile arcuite ale catedralei nu se regăsesc decât în secolul 11 în Speyer. O copie aproape fidelă, ca stil de construcţie catedralei din Aachen (presupusă a fi construită prin anii 800) este biserica din Ottmarsheim (ridicată în 1049). De aceea, Illig presupune că această catedrală este o clădire aparţinând secolului al 11-lea.

 Un alt exemplu este catedrala Torhalle din Lorsch, care ar aparţine secolului al 12-lea, şi nu anului 770, aşa cum se crede în prezent. De asemenea, câteva din puţinele biserici rămase din epoca lui Carol cel Mare (sec.8-9) se potrivesc foarte bine stilului secolelor 10-11. Cum explică istoricii clasici lipsa aproape totală a evenimentelor istorice dintre anii 600 şi 900?  Să ne uităm mai întâi la Imperiul Bizantin. Între anii 600 şi 900 izvoarele istorice aproape că lipsesc. Unii istorici presupun că timp de 300 de ani, după anul 600, în Imperiul Bizantin n-a mai avut loc evenimente importante întrucât toate reformele importante au fost realizate în antichitatea târzie. Alţii afirmă că, în această perioadă evoluţia societăţii bizantine a fost atât de înceată încât pentru acest lucru n-a mai fost nevoie de emiterea de documente istorice.

 Şi în istoria arabă şi persană există aspecte destul de ciudate care n-ar putea fi explicate decât prin teoria timpului fantomă. Astfel, cunoscuta operă epică Shahname, scrisă în jurul anului 1010, se sfârşeşte odată cu domnia regelui persan Yazdegird al III-lea, care a murit în anul 651. Opera nu ne spune nimic despre cuceririle islamice din Persia, fără a face deloc vreo aluzie la islam.
Pur şi simplu sunt sărite 300 de ani de influenţă islamică, ca şi cum acestea n-ar fi existat niciodată.
De asemenea, o examinare atentă a arhitecturii omayyazilor (prima dinastie arabă faimoasă, din 661 până în 750) scoate în evidenţă lucruri neobişnuite pentru o dinastie arabă, vizibile în palatele lor. Astfel, vedem o pictură pe un perete (datând din anul 725 – în ciuda interdicţiei religiei islamice de a picta figuri umane), înfăţişându-l pe regele Khosrow al II-lea plătind tribut pentru suveranitatea omayyazilor. Dar totuşi, acest rege persan era mort de aproape 100 de ani.

 Şi istoria evreilor este un argument în existenţa timpului fantomă. Un istoric cunoscut, Roth, scria în 1966 următorul fapt: „Se pare că evreii din Europa au dispărut total în zorii decăderii Imperiului Roman. Nu există nici o dovadă pentru existenţa lor în acea perioadă”.

  
Lipsa evoluţiilor istorice în anumite fenomene la începutul Evului Mediu 

 Dacă ne uităm în lista de mai jos, observăm că există o mulţime de lipsuri în evoluţia unor fenomene istorice, aşa cum ar fi fost normal, lipsuri acre se concentrează în jurul perioadei de 300 de ani dintre 600 şi 900:

 - un gol în istoria construcţiilor din Constantinopol (capitala mondială din acea vreme): între anii 558 şi 908 nu s-a mai construit nici o clădire importantă!

- un gol în evoluţia doctrinei creştinismului (între 600 şi 1100 nu s-a mai produs nici o schimbare importantă).

- un gol de circa 300 de ani în tehnicile de prelucrare a pământului.

- o lipsă de evoluţie în arta mozaicului (între 565 şi 1018).

- ortografia limbii germane a rămas la fel timp de 300 de ani, deşi limba a cunoscut o continuă evoluţie.

  
Cine a dat timpul înainte?  

 Se crede că iniţiatorii acestei mari falsificări a timpului sunt: împăratul bizantin Constantin al VII-lea (905-959), împăratul Sf.Imperiu Romano-German Otto alIII-lea (980-1002) şi papa Silvestru al II-lea (946-1003).
Otto al III-lea (împărat între 996 şi 1002) vroia să fie reprezentantul lui Cristos pe pământ în zorii mileniului al 7-lea (6.000 de ani după Creaţie). Papa, care a fost întronat de către împăratul Otto, l-a sprijinit, cu cunoştinţele sale despre astronomia şi matematica arabă.

 Mama lui Otto provine din Curtea Bizantină, ceea ce explică relaţia sa cu dinastia bizantină. Acolo, cele 3 secole de „gol istoric” ar fi putut fi foarte folositoare. Perşii au furat în anul 614 cea mai importantă relicvă creştină, şi anume crucea lui Iisus de pe Golgota. Doar existenţa acestui timp fictiv ar fi putut face explicabilă întoarcerea acestei relicve.

 Schimbarea cronologiei a fost tăinuită prin aranjamente suplimentare. Bizantinii au schimbat anul 1015 al erei seleucidene în anul 6212 de la Crearea lumii. Creştinii occidentali au schimbat anul 419 al erei martirilor în anul 1.000 de la naşterea lui Hristos. Evreii i-au urmat şi au schimbat anul 1015 al erei seleucidene în anul 4464 de la Creaţie. Până acum,
nimeni n-a putut explica de ce toate culturile europene şi-au schimbat cronologiile în acelaşi timp.

 Secolele inexistente de istorie trebuiau umplute cu evenimente istorice. Aşa că împăratul Otto şi papa Silvestru au inventat o poveste despre existenţa unui mare împărat, Charlemagne (Carol cel Mare). Acest Carol cel Mare, se spune că a fost încoronat pe 25 decembrie 800, o zi care a fost determinată, în urmă cu 497 de ani, a fi ultima zi a lumii. Aşa că Charlemagne a împlinit aceleaşi condiţii ca şi Otto al III-lea, şi atunci înţelegem de ce contemporanii (fictivi) ai lui Carol cel Mare n-au manifestat nicio frică. Dar încoronarea lui Carol cel Mare ar fi trebuit să fie inferioară încoronării împăratului Otto, „împăratul noului mileniu, cel de-al doilea”.
Un articol interesant care să aducă dovezi pentru inexistenţa lui Carol cel Mare publicat în exclusivitate, pe site-ul www.lovendal.net.

 „Teoria timpului fantomă” explică de ce anul 1000 n-a provocat deloc îngrijorări; schimbarea cronologiei a avut loc la foarte scurt timp înaintea zilei de 1 ianuarie 1000, astfel încât nu mai exista timpul pentru îngrijorări.

  Motivele pentru care s-a stabilit „timpul fantomă” între anii 614 şi 911 

 În primul rând, datarea „timpului fantomă” în secolele 7, 8 şi 9 s-a datorat arhitecturii. Clădiri din perioada iustiniană (sec.5 şi 6) şi ottoniană (sec.10-11) există şi nu pot fi puse la îndoială. Doar foarte puţine clădiri (din india până în Islanda) pot fi datate ca aparţinând secolelor 7, 8 şi 9. Totuşi, aceste clădiri n-au caracteristici speciale pentru ca datarea lor să fie sub orice dubii.

 Illig consideră că „timpul fantomă” începe în anul 614, întrucât acesta este anul în care Imperiul Bizantin a pierdut Ierusalimul şi Sfânta Cruce. Acesta este un eveniment real, ce nu poate fi pus la îndoială. Lucrul care poate fi pus la îndoială sunt victoriile Imperiului Bizantin asupra perşilor, raportate ca având loc în anul 637. Pe de altă parte, în anul 614, regele merovingian Clothar al II-lea, s-a confruntat cu o rebeliune a nobililor, eveniment care ar fi dus, conform lui Illig, la instalarea sistemului de conducere cu regenţi „major domus”, ce a durat 80 de ani (911-981). Konrad I a fost ultimul rege merovingian (a domnit între 911 şi 918). Terminarea perioadei fantome are loc în anul 911, conform cercetătorului german, când a avut loc tratatul de pace între ducele viking Rollo şi regele Carol cel Simplu, prin care Normandia aparţinea normanzilor.

  Cum s-au falsificat cronicile de istorie? 

 Se ştie că evenimentele istorice din Imperiul Bizantin (cel mai important imperiu mondial din acea vreme) au fost cunoscute pe baza cronicilor scrise de cronicarul bizantin Theophanes. Cel de-al doilea volum al acestor cronici se numeşte „Theophanes Continuatus”, şi-l are drept autor pe împăratul bizantin Constantinal VII-lea Porphyrogennetos (906-959).
Illig presupune că şi primul volum a fost redactat de acelaşi împărat Constantin. De aici, se deduce faptul că împăratul bizantin mai sus menţionat este „creierul” falsificării istoriei „timpului fantomă”. Interesant e faptul că Constantin al VII-lea e binecunoscut istoricilor pentru alte documente false realizate. Atunci, de ce n-ar fi falsificat şi cronologia? Apoi, brusc, alţi cronicari bizantini, sub domnia lui Constantin, încep trecerea datelor istorice din formatul calendarului Seleucid în formatul calendarului „de la Creaţia lumii”.

Nu s-a făcut oare acest lucru pentru a ascunde extensia artificială a cronologiei?

 De asemenea, un fapt interesant îl reprezintă lipsa tuturor manuscriselor din limba greacă, scrise cu majuscule. Foarte multe din ele au fost transcrise în litere mici, încă din timpul patriarhului Photios, Illig presupunând că împăratul Constantin al VII-lea a fost responsabil pentru această acţiune.

Oare de ce au fost transcrise toate manuscrisele?

Pentru a acoperi adevărata istorie?

Ca o concluzie, ar fi de spus în ce priveşte valoarea de adevăr a tuturor ipotezelor timpului fantomă că acestea nu pot fi contrazise. Toate dovezile oferite pentru a arăta că ele sunt eronate sunt numite false sau de neîncredere. Nici o dovadă se pare – indiferent cât de bine susţinută de date – nu este destul de bună. Dacă îi întrebăm ce dovezi ar accepta pentru a arăta că istoria este aşa cum o ştim noi, ei vor cere exact ceea ce le-a fost oferit deja şi ceea ce au respins deja. O teorie trebuie să poată fi contrazisă dacă este ştiinţifică. Iar teoria timpului fantomă nu este una ştiinţifică.

Contraargumente

Potrivit profesorului Steven Dutch de la Universitatea din Wisconsin-Green Bay, teoria timpului fantomă este prea eurocentristă și se întreabă cum ar fi putut cineva din Europa să convingă de exemplu pe chinezi să inventeze dinastia Tang (care a avut mari influențe în cultura și puterea politică chineză)
sau cum este posibil ca azi să fie anul 614 și Mohammed să fie doar un obscur comerciant vizionar din Arabia și în următoarea zi să fie 911 și ideile lui Mohammed să se extindă brusc de la Atlantic la Asia Centrală.

Între timp arabii au ocupat brusc Persia și Egipt, precum și Spania timp de 200 de ani, ei construind, de asemenea, Domul Stâncii din Ierusalim.

Preotul german Heinrich Tischner a contracarat teoria lui Heribert Illig citând din bula „Inter Gravissimas“. K.W. a papei Papa Grigore al XIII-lea: 
Pentru ca echinoxiul, să fie readus la 21 martie de părinții bisericii la Primul conciliu de la Niceea, din 325, aceștia au hotărât ca din luna octombrie 1582 să se șteagă 10 zile, și anume perioada din data de 5 până în cea de 14 inclusiv. 
Prin urmare, explică Heinrich Tischner, Reforma calendarului nu trebuie calculată din vremea lui Cezar, ci începând cu Primul conciliu de la Niceea, din 325. În felul acesta s-ar explica de ce s-au eliminat doar 10 zile și nu 13. 
În felul acesta, epoca Imperiului Carolingian nu are cum să fie ștearsă din istorie.

surse

http://www.lovendal.net/wp52/teoria-timpului-fantoma-acum-nu-suntem-in-anul-2009-ci-in-1712/

http://www.scientia.ro/homo-humanus/75-granitele-gandirii/4084-teoria-timpului-fantoma.html

http://ro.wikipedia.org/wiki/Teoria_timpului_fantom%C4%83

http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_papilor
http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_%C3%AEmp%C4%83ra%C8%9Bilor_bizantini
http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_monarhi_francezi
http://ro.wikipedia.org/wiki/Lista_suveranilor_germani

http://skeptoid.com/episodes/4332

http://www.egodeath.com/newchronology.htm

http://www.lovendal.net/wp52/cine-dracu-e-carol-cel-mare-imparatul-charlemagne-se-pare-ca-n-a-existat-niciodata/

http://www.lovendal.net/wp52/secretele-lui-lovendal-are-din-nou-dreptate-nu-s-a-gasit-mormantul-imparatului-charlemagne-pentru-ca-el-n-a-existat-niciodata/

http://www.gadling.com/2010/05/19/archaeologists-reveal-charlemagnes-tomb-is-a-fake/

http://www.2012en.ro/2011/05/teoria-timpului-istoric-mai-scurt/

Duminica Floriilor

Intrarea Domnului Iisus Hristos in Ierusalim este singurul moment din viata Sa pamanteasca in care a acceptat sa fie aclamat ca Imparat. Duminica Floriilor este precedata de sambata lui Lazar, zi in care Biserica pomeneste minunea invierii din morti a lui Lazar savarsita de catre Domnul Iisus Hristos. Primirea triumfala ce I s-a facut Domnului Hristos, Care a intrat in Ierusalim ca Imparat smerit, implinind o proorocire din Vechiul Testament, a fost determinata de aceasta minune premergatoare.

Duminica Floriilor - Duminica Stalparilor In aceasta zi, denumita si Duminica Stalparilor, se sfintesc, prin rugaciune si stropire cu agheasma, ramuri inmugurite de salcie, care se impart crestinilor, iar slujitorii Bisericii le tin in maini, cu lumanari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra morttii. Ramurile de salcie amintesc de ramurile de finic si de maslin cu care a fost intampinat Mantuitorul. Cu acestea, dupa ce au fost aduse la biserica spre a fi sfintite, crestinii impodobesc icoanele, usile si ferestrele.

Salcia este mereu inflorita in aceasta perioada a anului, o expresie a fertilitatii si a reinvierii naturii. De asemenea, se spune ca e bine sa te incingi cu aceste ramuri de salcie ca sa nu te doara mijlocul. Cu ramurile de salcie, simbol al fertilitatii si vegetatiei de primavara, apicultorii inconjoara in ziua de Florii stupii, iar taranii, convinsi de efectul miraculos al acestor muguri, ii ingroapa sub brazda.

In traditia populara exista credinta ca insasi Maica Domnului a binecuvantat salcia, dupa ce aceasta s-a transformat intr-o punte, ajutand-o pe Fecioara Maria sa treaca apa unui rau.
Denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor, Flora, peste care crestinii au suprapus sarbatoarea Intrarii Domnului in Ierusalim.
Ca aspect necrestin, amintim obiceiul ca in vreme de furtuna sa se puna pe foc muguri din salciile de la Florii, pentru a imprastia norii si grindina, protejand casa si familia de dezastre. 
Parintele profesor Ene Braniste afirma ca aceasta sarbatoare se mai numea si Duminica aspirantilor la Botez, deoarece in aceasta zi catehumenii, care fusesera admisi la Botez, mergeau la episcop pentru a primi Crezul ca marturisire de credinta. Aceasta duminica a purtat si denumirea de Duminica gratierilor, pentru ca in cinstea ei, imparatii acordau gratieri.

Biserica vede in aceasta sarbatoare inaintarea lui Hristos spre jertfa de pe cruce. El putea sa evite moartea, insa, o primeste de buna voie pentru a o birui. Lui nu-i este impusa moartea ca o necesitate, asa cum ne este impusa noua. De aceea El moare pentru altii, nu pentru Sine. El nu avea pacatul imprimat in firea Sa, ca noi toti, pentru ca S-a nascut ca om prin voia Sa.

Existand din vesnicie ca Dumnezeu, El a luat firea omeneasca, dar a incadrat-o in ipostasul dumnezeiesc. Daca s-ar fi nascut ca orice om din pacat, prin pasiune omeneasca, ar fi murit pentru El si nu pentru noi. Ar fi ramas in moarte ca orice om, deci nu ar fi inviat. Intrarea in Ierusalim este o prefigurare a Intrarii in Ierusalimul ceresc. Astfel, nu intamplator noi cantam in noaptea de Pasti:

 "Lumineaza-te, lumineaza-te noule Ierusalim".

In legatura cu acest eveniment, evanghelistul Matei noteaza: "Spuneti fiicei Sionului: Iata imparatul tau vine la tine bland si sezand pe asina, pe manz, fiul celei de sub jug" (Matei 21, 5).

Floriile si manzul asinei
In interpretarea Sfintilor Parinti, asina preinchipuie poporul iudeu, in timp ce manzul prefigureaza neamurile care urmau sa fie chemate la credinta.

Aceasta interpretare este dreapta, pentru ca stim ca iudeii il vor prigoni pe Hristos si paganii Il vor primi. Cei mai multi dintre pagani vor fi purtatori de Hristos de-a lungul istoriei si vor intra cu El in Ierusalimul de sus, in Imparatia cerurilor.

"Acestea nu le-au inteles ucenicii Lui la inceput, dar cand S-a preaslavit Iisus, atunci si-au adus aminte ca acestea erau scrise pentru El si I le-au facut Lui". In general, ucenicii au inteles foarte putin din ceea ce s-a intamplat cu Invatatorul lor pana cand El le-a sporit intelegerea (Luca 24,45) si Duhul lui Dumnezeu i-a luminat cu limbi de foc. Numai atunci au priceput ei toate lucrurile, aducandu-si-le aminte.

Sfantul Ignatie Brancianinov vede in "Manzul asinei" si altceva. Acest manz il descopera pe omul manat de pofte dobitocesti, lipsit de libertatea sa duhovniceasca, legat de impatimire si de obisnuinta vietii trupesti. Invatatura lui Hristos desface asinul de iesle, adica de implinirea voii pacatoase si trupesti. Dupa aceea, Apostolii aduc asinul la Hristos, isi pun pe asin hainele: pe el Se asaza Domnul si savarseste pe el intrarea in Ierusalim.

Asta inseamna ca dupa ce omul paraseste viata pacatoasa, este adus la Evanghelie si imbracat, ca in niste haine apostolesti, in cunoasterea lui Hristos si a poruncilor Lui. Atunci Se asaza pe el Domnul, aratandu-i-Se duhovniceste si salasluind duhovniceste in el, precum a binevoit a fagadui: "Cela ce are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce Ma iubeste: si cel ce Ma iubeste, iubit va fi de Tatal Meu. De Ma iubeste cineva, a grait El, cuvantul Meu va pazi; si Eu il voi iubi pe el, si Ma voi arata lui; si Tatal Meu il va iubi pe el, si la el vom veni, si locas la dansul vom face" (Ioan 14, 21, 23).

Astfel, Hristos Se asaza pe insusirile firesti ale omului care s-a supus Lui, care si-a insusit invatatura Lui cea atotsfanta, si il aduce, sezand pe el, in cetatea duhovniceasca a lui Dumnezeu, in Ierusalimul al carui ziditor este Dumnezeu, nu omul.

Multimea Il primeste pe Mantuitorul in Ierusalim cu aceste cuvinte: "Osana Fiului lui David; binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului! Osana intru cei de sus!" (Matei 21, 9). 

Invierea lui Lazar era cauza careia i se datora, in cea mai mare masura, aceasta primire insufletita. Dar sa nu uitam, ca acelasi popor care-L slavise si-L primise ca pe un imparat, peste cateva zile va striga, incitat de farisei si de carturari: "Rastigneste-L! Rastigneste-L!".

Evreii care participau la aceasta sarbatoare, asteptau de la Hristos sa fie un conducator care sa modifice situatia politica in folosul lor, si nu un Dumnezeu coborat printre oameni, spre a-i izbavi de pacat. E adevarat ca au existat si multi iudei care s-au daruit Domnului, crezand in El fara sovaiala.

Floriile si ramurile de salcie

Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a intampinat pe Mantuitorul cu ramuri de finic, Biserica Ortodoxa a randuit ca in aceasta zi sa imparta credinciosilor ramuri de salcie binecuvantate. Ramurile de salcie simbolizeaza biruinta asupra mortii.

In duminica Floriilor, Biserica a randuit sa fie dezlegare la peste. In seara acestei duminici, incep deniile din saptamana Sfintelor Patimi.

Invierea lui Lazar si Intrarea in Ierusalim

  „Invatatorul este aici si te cheama” (In.11,28)
  „Invierea cea de obste mai inainte de Patima Ta incredintand-o, pe Lazar din morti l-ai sculat, Hristoase Dumnezeule. Pentru aceasta si noi, ca pruncii, semnele biruintei purtand, Tie Biruitorului mortii strigam: Osana Celui dintru inaltime, bine esti cuvantat, Cel ce vii intru numele Domnului.”

Sunt cuvinte pe care le spunem in fiecare an la praznicul Floriilor, respectiv al Intrarii Mantuitorului in Ierusalim, precum si in ziua precedenta, in Sambata lui Lazar. Rostind sau cantand aceste cuvinte, ne adresam Domnului Hristos, Biruitorului mortii, Care l-a inviat din morti pe Lazar preinchipuind si prin aceasta Invierea noastra a tuturor, invierea cea de obste si ne exprimam bucuria de a-L intampina pe Domnul Hristos asemenea pruncilor din Ierusalimul de acum aproximativ doua mii de ani.

Intrarea Mantuitorului Iisus Hristos in Ierusalim, pe care o sarbatorim in fiecare an in duminica dinaintea Sfintelor Pasti, este istorisita de toti cei patru sfinti evanghelisti, fiind strans legata de evenimentele ultime ale vietii trupesti a Domnului Hristos, de ultimele Sale zile petrecute in Ierusalim, de patimile, rastignirea, moartea si invierea Sa. Sfantul Evanghelist Ioan insa, inainte de a prezenta Intrarea in Ierusalim, in capitolul 11 si la inceputul capitolului 12 ale evangheliei sale relateaza niste evenimente importante petrecute intr-un sat din apropierea Ierusalimului, in Betania. Este vorba de invierea lui Lazar si de ungerea Mantuitorului cu mir de catre Maria, sora lui Lazar.

surse

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-floriilor-intrarea-domnului-ierusalim/duminica-floriilor-sfantul-grigorie-palama-69643.html 

http://www.crestinortodox.ro/paste/florii/floriile-intrarea-hristos-ierusalim-88561.html

"Ce este conștința?" - IAC - Academia Internațională a Conștiinței

Cuvântul CONȘTIINȚĂ este de preferat în locul celui de “suflet” din cauza conotațiilor pe care le are acesta din urmă. Conștiința nu are nimic esoteric sau neabordabil deoarece singura conștiință la care avem acces direct este conștiința noastră, iar noi trăim cu noi înșine și ne experimentăm pe noi înșine (cu conștiința noastră sau cu sufletul nostru) în fiecare moment și în orice împrejurare. Astfel, a ne studia și a ne înțelege este important (cine suntem cu adevărat, ce ne dă sentimentul de împlinire, ce activități și scopuri dau sens existenței noastre). Prinurmare, nu vă puteți cunoaște propriul potențial (unde puteți să ajungeți) dacă nu vă cunoa șteți propria esență (cine sunteți cu adevărat). Dacă gândiți căsunteți doar un corp fizic care crește, are o profesie, întreține o familie, îmbătrânește, plantează un copac și moare – concepția dvs despre propriul potențial va fi diferită de cea pe care ați avea-o dacă ați simți în adâncul ființei voastre că sunteți o conștiință aflată într-o călătorie evoluționară de-a lungul mai multor vieți.
Ce este conștința?
Este același lucru cu a întreba “ce e electricitatea?”. Conștiința este mult mai complexă decât electricitatea și decât creierul omenesc și nu știm exact ce este. Conștiința, sau esența sinelui, pare a fi ceva fără formă și gen, un principiu inteligent individual ce există dincolo de spațiu și timp, în multiple dimensiuni (fizice și non-fizice) și care acumulează experiență de-a lungul a diferite vieți în corpuri fizice. Conștiința se dezvoltă pe trei direcții primare – cunoaștere sau inteligență, afecțiune sau sentiment și voință. De asemenea, se pare că are patru vehicule ale manifestării sau nivele de exprimare energetică (în filozofia hindusă kosha sau straturi ale minții). Ele constau în: un vehicul fizic, un vehicul energetic, un vehicul emoțional și un vehicul mental (dintre care ultimele trei sunt nonfizice și sunt responsabile de toate experiențele paranormale și transcedentale). Acestor vehicule le corespund diferite nivele ale realității (dimensiuni, planuri) la fel de reale ca cel fizic și care pot fi, de asemenea, experimentate.
Multe persoane care au avut experiențe extracorporale, le consideră ca fiind unele dintre cele mai puternice experiențe transformatoare ale vieții, cu un impact mult mai puternic decât alte tipuri de experiențe spirituale.
 Experiențele în afara corpului nu sunt nici periculoase, nici “din altă lume”. Sunt pur și simplu o experiență temporară o imortalității, avută în perioada când, în mod normal, dormiți sau visați. Pentru cei mai mulți această experiență este benefică și are un impact permanent asupra ideii de sine. Cărțile referitoare la experiențele în apropierea morții sunt pline de astfel de întâmplări transformatoare (deși o experiență extracorporală se poate întâmpla oricând și într-un mod sigur, nu numai în urma unor experiențe traumatice sau în apropierea morții). Experiențele extracorporale sunt cu certitudine sigure, deoarece oamenii le au în fiecare noapte, în timpul somnului, dar nu le conștientizează din cauza reflexului de pierdere a lucidității.
IAC deține un vast volum de cunoștințe ale unei noi științe numită “conștientologie” – știința ce studiază conștiința. În acest nou domeniu cercetarea este îndreptată către aspectele multidimensionale (spirituale) ale conștientizării și dezvoltării personale, acesta fiind motivul pentru care oamenii sunt învățați cum să aibă experiențe extracorporale și alte experiențe paranormale – pentru valoarea lor tranformatoare și creșterea capacității de a-i ajuta și pe alții să se înțeleagă.
Uneori oamenilor nu le place cuvântul “paranormal” pentru că le sugerează o persoană ce privește într-un glob de cristal ca să citească viitorul. Oricum, capacitățile paranormale sunt absolut naturale și oricine le are până la un anumit nivel. La fel cum creierul are modul său de percepere și procesare a informațiilor, așa și conștiința în sine are un mod mai “paranormal” de percepere și prelucrare a informațiilor. De exemplu, dacă percepeți “senzații” legate de o anumită persoană înainte de a o cunoaște, și de regulă se dovedește că aveți dreptate, această senzație poate fi considerată percepție paranormală. Într-o manieră foarte tehnică IAC își propune să ajute oamenii să-și dezvolte aceste capacități astfel încât să fie mai receptivi la lumea înconjurătoare, s-o perceapă la un nivel mai profund și cu un grad mai mare de discernământ. Capacitățile paranormale ajută mult și în dezvoltarea abilității de a empatiza și de a simți mai bine nevoile celorlalți.
Când oamenii sunt “paranormali” și au talentul de a primi informații într-un mod care transcende mijloacele fizice obișnuite, ei nu fac altceva decât să se ridice la un nivel de frecvență a energiei la care alți oameni nu au acces în mod obișnuit. Această energie este numită adesea și chi, prana, energie subtilă sau uneori energie PSI. IAC preferă termenul BIOENERGIE (sau energie a vieții).
Există mai multe tipuri și niveluri ale fenomenelor paranormale, de la simțirea “vibrațiilor” și vederea aurei la a avea intuiții profunde despre viață, la a avea experiențe extracorporale sau chiar experiența iluminării și conștiinței cosmice. Pentru a explica aceste fenomene putem realiza o analogie cu sistemul nervos – cu toții avem un sistem nervos “paranormal” ce îl completează pe cel fizic și care poate accesa anumite tipuri de informații și de energii. “Sistemul nervos paranormal” poate fi sensibilizat prin tehnici bioenergetice care folosesc concentrarea mentală și controlul atenției. Odată ce o persoană devine mai senzitivă, “al șaselea simț” se dezvoltă asemenea unui mușchi, devenind un organ obișnuit al experimentării cotidianului.
IAC consideră că responsabilitatea personală nu este transferabilă ci aparține fiecăruia dintre noi și că evoluția este rezultatul propriei dorințe, a discernământului, a perseverenței, a efortului personal, și nu al încredințării voinței și a energiei personale în “mâinile” unui guru sau ale unui maestru.
Abordarea conștientologică este una a rațiunii și a cunoașterii empirice (validarea experiențelor prin confruntarea cu alte experiențe personale sau ale altor persoane). Un alt aspect al abordării conștientologice afirmă că trebuie “să păstrăm ce e bun și să îmbunătățim restul”, făcând referire la toate cunoștințele existente legate de conștiința umană. Astfel că, în studiul conștiinței, folosirea unei tehnici bioenergetice din yoga poate avea un efect evolutiv uriaș, deși alte aspecte ale tradiției yoghine să fie depășite și să nu mai poată fi folosite, fiind specifice structurii unui anumit guru.
Conștientologia este un tip de filozofie și o metodă complet adaptabilă oricărei descoperiri care există deja în știință sau în alt domeniu al cumoașterii umane. Ceea ce distinge conștientologia de alte tradiții este focalizarea pe cercetare. De exemplu, anumite studii în parapsihologie pot indica faptul că rezultatele rugăciunii, ale reiki-ului sau ale altor tipuri de energie vindecătoare, depind de intenția sau energia emițătorului. Oricum, atât timp cât multe tradiții se concentrează pe un anumit set de tehnici specifice și nu se extind dincolo de acestea, în cadrul acestora nu vor apărea întrebări de tipul: “care tehnică este mai eficientă?”. Conștientologia deschide câmpul posibilităților și încurajează acest fel de întrebări.
Chiar dacă este o organizație care studiază și predă tehnici de dezvoltare a capacităților paranormale, IAC susține un scepticism  rațional, științific. Pe peretele fiecărei organizații conștientologice este scris:  
“Nu crede în nimic, nici chiar în ceea ce spune IAC. Experimentează! Ai propriile experiențe!”. 
IAC nu este afiliată nici unei religii, organizații politice sau guvernamentale, nu încurajează și nu se angajează în activități ca spionajul paranormal, controlul minții sau alte forme invazive de folosire a energiei și abilităților paranormale. 
IAC face cercetări asupra experiențelor oamenilor (prin chestionare, rapoarte personale și alte metode științifice) și încurajează folosirea tuturor atributelor minții (rațiunea, intuiția sau alte abilități psihice) pentru a realiza o imagine a conștiinței și universului cât mai exactă, cât mai complexă și mereu îmbunătățită. În orice caz, scopul nu este acela de a convinge oamenii ci numai de a-i informa și a-i învăța tehnicile care îi pot ajuta să experimenteze multidimensionalitatea realității pentru ei înșiși.
Este posibil ca adevărul absolut să existe, iar universul probabil că are o cauză inteligentă.
Poziția IAC este că, încercând să găsim răspunsuri la întrebări de genul: cum a fost creat universul și cine sau ce sunt responsabili de asta?,  este similar cu a-i cere unui gândac să înțeleagă motivația umană.
Nu am ajuns în stadiul în care să ne eliberăm de filtrul umanului încât să înțelegem ce s-a întâmplat cu adevărat. În loc să se lase prinsă în mari teorii despre toate aceste aspecte, IAC are un repertoriu de adevăruri relative, care sunt mult mai practice pentru viața de zi cu zi.
 O strategie sau o tehnică  bună din zona cercetării  noastre psihologice sau spirituale este mult mai importantă pentru dezvoltarea personală decât poate fi orice mare teorie unificatoare.
 
Academia Internaţională a Conştiinţei este o organizaţie non-profit, de cercetare şi educare, ce are filiale în nouă ţări şi treisprezece oraşe precum şi un centru de cercetare în Portugalia. IAC se concentrează pe două direcţii principale:

·         Investigarea conştiinţei într-o abordare holistică, având în vedere aspecte ca abilităţi paranormale şi fenomene subiective.

·         Bazat pe aceste investigaţii, oferim informaţii şi instruire care să ajute oamenii să îşi dezvolte conştiinţa de sine, să îşi dezvolte potenţialul uman şi să stabilească o mai bună înţelegere a realităţii noastre multidimensionale.

 

 

surse
http://romania.iacworld.org/home
http://www.iacworld.org/
http://iacblog-english.blogspot.ro/