"Farmacia verde" = Flora spontana

Cannabis sativa si cannabis indica (marijuana) are o istorie lunga si distinsa ca si planta medicinala. Primele inregistrari despre utilizarea in scop medical a marijuanei s-au facut in timpul imparatului Chinez Shen-nung in 2737 B. C. Totusi multe culturi au recunoscut beneficiile terapeutice ale cannabisului. Printre acestea se numara India, Persia, Asiria, Grecia, Africa, America de Sud, Turcia si Egiptul.

In ceea ce privesete medicina occidentala tratamentele pe baza de cannabis au atins apogeul in secolul 19. La sfarsitul anului 1830 Dr. William B. O'Shaughnessy , un medic englez care lucra la Colegiul medical din Calcutta, a aflat despre cannabis si a inceput sa experimenteze diferite preparate pe baza de cannabis. Acesta a constatat ca medicamentul este sigur si eficient in tratarea turbarii, epilepsiei si tetanusului.
Publicarea in 1839 a unui articol de 40 de pagini despre capacitatile curative ale cannabisului a marcat inceputul unei perioade de studiu amanuntit atat in Europa cat si in America. Au fost publicate peste 100 de articole si medici importanti perecum J. R. Reynolds, medicul personal al reginei Victoria au studiat cannabisul, Reynolds declarand ca acesta este unul dintre cele mai aficiente medicamente impotriva durerii.
Spre sfarsitul secolului, cannabis-ul a inceput sa fie din ce in ce mai rar folosit, deoarece era greu de stocat si preparatele aveau efecte diferite. Pe masura ce noi medicamente au fost descoperite la inceputul anilor 1900, cannabisul nu a mai fost atat de folosit insa putea fi procurat cu reteta sau in preparate medicale.
In 1937 in SUA s-a promulgat Taxa Marijuana, care avea drept scop interzicerea folosirii marijuanei la scara larga, taxa care a reusit sa interzica doar folosirea ei ca medicament. Cultivatorii trebuiau sa respecte reguli stricte, lucru care facea productia cannabisului neprofitabila. Pe masura ce noi medicamente sintetice au captat atentia, cannabisul a fost uitat si in anul 1942, Biroul Federal de Narcotice a reusit sa obtina scoaterea acestuia de pe lista de medicamante a farmaciilor din SUA.
In anii 70 cannabis-ul a fost „redescoperit” ca substanta medicala. Studii controlate au demonstrat calitatile terapeutice in cazul efectelor secundare ale chimioterapeiei pentru cancer, glucomu-ului etc. Insa reglementarile federale ingreuneaza cercetarile cu cannabis , astfel aplicatiile terapeutice promitatoare din multe zone precum astmul, SIDA, epilepsia, incetinirea dezvoltarii tumorilor , boli mentale, etc. au primit foarte putina atentie sau chiar deloc.
Cancerul si SIDA sunt problemele cele mai importante ale secolului nostru. Adesea chimioterapia in cazul cancerului poate prelungi viata unei persoane cativa ani. Insa acest tratament provoaca efecte secundare precum greata si voma. Oemenii bolnavi de SIDA experimenteaza si ei aceste probleme care pot duce la inanitie. Cercetarile au demonstrat abilitatile cannabisului in a reduce (sau elimina) greata, si senzatia de voma asociate cu chimioterapia, si in acelasi timp creste pofta de mancare. Astfel se obtin doua tipuri de beneficii: pacientul reuseste sa retina mancarea si astfel sa pastreze forta corporala si in al doilea rand poate sa suporte tratamentul care ii poate prelungi viata. Cu toate acestea toate incercarile de a legaliza folosirea marijuanei in scopuri curative in SUA au fost stopate de catre DEA.


In coltul din partea stanga a ecranului exista buton de selectie a limbii, *inclusiv romana*.
(din acel buton se deschide o fereastra mica cu un cursor negru. Glisati acel cursor pana ajungeti la limba dorita).

Canabisul e periculos, dar nu pentru corpul uman, ci pentru marile companii Marijuana e periculoasa, e adevarat, dar nu pentru corpul sau mintea umana, ci pentru companiile petroliere, pentru industriile chimice, de alcool si de tutun. Afaceri uriase, in care se invart milioane de dolari si putere, au ascuns adevarul de ochii publicului.
Daca s-ar afla faptul ca acest canabis ar putea fi folosit in produse comerciale, acest lucru ar crea o adevarata bomba atomica la scara industriala! Intreprinzatorii n-au fost invatati niciodata despre potentialul extraordinar al canabisului, pentru ca cei foarte bogati au conspirat pentru a oferi dezinformari asupra publicului cu privire la aceasta planta care, daca ar fi folosita in mod corespunzator, ar ruina marile companii din domeniile mai sus mentionate.

Conspiratia DuPont impotriva canepei
In anul 1937, marea corporatie petrochimica DuPont si-a patentat procesul fabricarii plasticului din petrol si carbune. Raportul anual al companiei le-a recomandat actionarilor sai sa investeasca in noua sa divizie petrochimica. Produse sintetice ca materialele plastice, celofanul, celuloidul, nylonul etc., puteau fi realizate din petrol. Industria naturala a canepei ar fi ruinat afacerile DuPont cu peste 80%.
Cine credeti ca era un investitor important al companiei DuPont? Andrew Mellon (1855-1937), care a devenit Ministrul Finantelor pe timpul presedintiei lui Hoover. Mellon l-a numit pe Harry J. Anslinger, nepotul sau, la conducerea Biroului Federal de Narcotice si Droguri Periculoase. Intentia era foarte clara: canepa trebuia sa fie declarata ilegala, intrucat ameninta afacerile de miliarde de dolari. Acesti oameni au introdus un cuvant mexican obscur „marihuana” pe care l-au „impins” in constiinta Americii.

Manipularea mass-mediei in privinta canepei
La sfarsitul anilor ’20 si in anii ’30, in ziarele americane a inceput o campanie care scotea in evidenta lucrurile groaznice privind marijuana. Pericolul marijuanei era prezentat in stirile de prima pagina. Cititorii au fost invatati ca marijuana era responsabila pentru toate de la accidentele de masina pana la pierderea moralitatii.
Filme ca „Reefer Madness” (Nebunia marijuanei) (1936), „Marihuana: Assassin of Youth” (Marijuana, asasinul tinerilor) (1935) si „Marihuana: The Devil’s Weed” (Marijuana, iarba diavolului) (1936) erau pelicule propagandistice, create de acesti industriasi pentru a inlatura un dusman. Scopul lor era acela de a castiga simpatia publicului, astfel incat sa poata fi adoptate legile anti-marijuana.
In anii 1930, oamenii erau foarte naivi, chiar la limita ignorantei. Masele erau ca oile, asteptand sa fie conduse de catre cei putini. Toate stirile prezentate in ziare, sau la radio, erau considerate a fi adevarate.
Pe 14 aprilie 1937, legea interzicerii marijuanei a fost introdusa in House Ways and Means Committee (comitet parlamentar din cadrul Congresului SUA), singurul comitet care poate introduce un proiect de lege in camera legislativa, fara a fi dezbatut de alte comitete. Presedintele acestui comitet era Robert Doughton, care era un apropiat al companiei DuPont. El s-a asigurat ca legea va trece prin Congres.
Dr. James Woodward, doctor si avocat, a depus marturie, mult mai tarziu, din partea Asociatiei Medicale Americane, ca motivul pentru care aceasta asociatie nu a denuntat legea interzicerii marijuanei mai devreme, a fost faptul ca ea tocmai descoperise ca marijuana era de fapt canepa.
In septembrie 1937 canepa a devenit ilegala. Cea mai folositoare recolta din lume a fost identificata cu un drog, iar de atunci, planeta noastra sufera. Congresul american a interzis canepa pentru ca i s-a spus ca ea este cel mai mare drog cauzator de violenta. Anslinger, seful Comisiei de droguri, a promovat ideea ca marijuana ii face pe consumatori sa se comporte extrem de violent. In anii ’50, sub amenintarea comunista din SUA, acelasi Anslinger a afirmat exact contrariul: marijuana te va linisti atat de mult, incat soldatii americani nu vor mai lupta deloc. Care e adevarul?

Canepa, planta minune
Canepa are o fibra de calitate mult superioara celei produse din lemn. Mult mai putine chimicale sunt necesare pentru a fabrica hartia din canepa, decat hartia produsa din lemn. Unui copac ii ia zeci de ani de zile pentru a ajunge la maturitate, pe cand canepei ii este destul un singur sezon.
Iata cateva din intrebuintarile pe care canepa le-ar putea aduce omenirii:
1) Toate materialele din plastic ar trebui realizate din ulei de samanta de canepa. Materialele plastice din canepa sunt biodegradabile. De-a lungul vietii lor, ele se descompun si nu fac rau mediului inconjurator. In schimb, materialele plastice facute din petrol ruineaza natura; ele nu sunt biodegradabile si fac mare rau planetei. Materialele plastice facute din canepa nu vor distruge ape curgatoare asa cum au facut DuPont sau alte corporatii.
2) Din canepa se pot face medicamente. Sa nu uitam ca in trecut, Asociatia Medicala Americana sprijinea tratamentele pe baza de canabis, care sunt mult mai naturale si mai putin nocive pentru organismul uman, decat medicamentele care se bazeaza pe compusi petrochimici.
Canepa ajuta la largirea arterelor, astfel incat sangele sa poata circula mai bine. De asemenea, canepa contine THC, un agent activ, care ajuta in bolile de astm si glaucom.
3) Canepa poate ajuta la combaterea foametei in lume. O multime de produse alimentare pot fi realizate din canepa. Semintele de canepa contin proteine naturale in cantitati mari. De asemenea, ele contin doi acizi grasi esentiali care ajuta curatarea trupului de colesterol. Acesti acizi grasi nu pot fi gasiti in alta parte in natura. 4) Din canepa se pot face haine durabile. Hainele realizate din canepa sunt extrem de durabile de-a lungul timpului. Dar in anumite state din SUA ca de exemplu in Kentucky, s-a ajuns la masuri extreme, ca de exemplu, purtarea hainelor facute din canepa fiind considerata o infractiune. Va imaginati sa fiti arestat pe strada pentru ca purtati blugi din canepa?

Spuneti NU manipularii marilor companii!
Lumea e nebuna…dar asta nu inseamna ca voi trebuie sa va alaturati nebuniei. Adunati-va si imprastiati vestea. Spuneti oamenilor, inclusiv copiilor vostri, adevarul. Folositi produsele din canepa. Eliminati cuvantul „marijuana” si ganditi-va la povestea care a fost creata. Luptati impotriva propagandei care a fost realizata doar pentru a-i favoriza pe cei bogati. Canepa trebuie sa fie utilizata in viitor, caci avem nevoie de o energie curata pentru a ne salva planeta.
Spalarea creierelor de catre marii producatori din industria petrochimica, a tutunului si a bauturilor alcoolice continua. Reclamele de la TV spun ca „daca cumparati marijuana, contribuiti la asasinate si la razboaiele dintre bande”. Ultimele reclame de la TV spun chiar ca „daca cumparati marijuana, sprijiniti terorismul!” Incredibil! O planta atat de minunata, cum este canepa, a devenit intre timp una de factura „terorista”. Atat de departe a ajuns manipularea.
Dar nu uitati cateva cifre foarte elocvente: 1/2 de milion de decese anual in lume se produc din cauza fumatului! 1/2 de milion de decese anual in lume se produc din cauza alcoolului! Dar nimeni n-a murit pana acum din cauza canabisului! Industria petrochimica a distrus natura, si nu folosirea canepei. Care sunt adevaratii ucigasi? Nu cumva alcoolul, tigarile, petrolul, chimicalele?
Prejudecata ca marijuana ar crea o stare apropiata starii de betie este una falsa. E adevarat ca marijuana te face sa simti ca timpul se scurge mai incet, si astfel poti deveni mai sensibil. Dar astfel, poti aprecia mai mult artele si poti deveni mai aproape de natura, starea acestea fiind total opusa starii de betie. Deci, din contra, devii mai constient.
In concluzie, motivul pentru care cultivarea canepei este considerata a fi ilegala si daunatoare, este faptul ca…miliardarii planetei doresc sa ramana in continuare miliardari, in detrimentul beneficiilor evidente care s-ar putea obtine din canepa!

Ar putea substanţele care se găsesc în marijuana să prevină sau chiar să vindece cancerul?
Ar putea proprietăţile regulatorii ale canabinoidelor să înlocuiască medicamentele, chimioterapia şi radiaţiile care fac un rău imens corpului uman? Oameni de ştiinţă de talie mondială din domeniul cercetării substanţelor canabinoide au făcut nişte descoperiri uluitoare, care pun într-o altă lumină un astfel de tratament. Acest documentar online subtitrat explică faptul că toţi oamenii se nasc cu o formă de substanţe canabinoide în corp şi că, atunci când consumăm canabinoide, cele două substanţe se combină, distrugând celulele canceroase fără a afecta sănătatea. Filmul documentar, narat de actorul Peter Coyote, naşte noi întrebări asupra viitorului medicinei.



surse
http://www.drknow.ro/petitie-online/legalizarea-marijuanei-medicinale/
http://stirileprotv.ro/exclusiv-online/bizar/mi-am-vindecat-copilul-de-2-ani-bolnav-de-cancer-cu-marijuana.html
http://antiiluzii.blogspot.com/2011/03/dar-daca-marijuana-vindecat-cancerul.html
http://antiiluzii.blogspot.com/2011/11/risipind-fumul-stiinta-canabisului.html
http://filmedocumentare.com/cannabisul-tratament-pentru-cancer/
http://lumsa101.wordpress.com/2012/03/03/aparent-cancerul-are-o-cura-uleiul-de-cannabis-indica/
http://www.ziare.com/articole/studiu+canabis+cancer
http://www.ziare.com/articole/consum+marijuana+cancer
http://www.culinar.ro/articole/farmacia-verde/calitatile-curative-ale-marijuanei/199/1322/
http://farmaciaverde.util21.ro/produs_6427_betisoare-hexago.html
http://www.ziarelive.ro/stiri/guvernul-elvetian-a-decis-sa-legalizeze-cultivarea-cannabisului.html
http://www.gazetanord-vest.ro/2011/10/25/dosare-penale-pentru-canepa-romaneasca/
http://planningoradea.blogspot.com/2011/05/ce-s-intamplat-cu-canepa-in-romania.html

Femeia cu cel de al treilea ochi deschis

Cu mult timp în urmă, bărbaţii şi femeile puteau să folosească al treilea ochi. Era în vremea când zeii veneau pe pământ şi se amestecau printre oameni. Dar oamenii, văzând-se urmaşi ai lor, au încercat să-i omoare. Fără a se gândi că, ceea ce omul putea să vadă, zeii vedeau mult mai bine. Drept pedeapsă le-a fost închis al treilea ochi. (Rampa Tibetanul)

Fenomenul VALENTINA

"Noi suntem facuti de la Dumnezeu la fel. Noi toti avem la fel, sapte straturi de culori, sapte "becuri", toate in rand incolonate. Darul Domnului este pentru toata lumea egal. Din pacate, din cata lume am vazut si vad, raman foarte putini oameni adevarati. Noi ne pierdem omenia, legandu-ne de trei lucruri: putere, avere si placere. Imi plac doar oamenii care inca mai au culori frumoase in jur."
“Nu vor trece decat doi ani si multora dintre noi o sa le trebuiasca felinar aprins ca sa mearga pe strada”

Valentina este oarbă. Şi-a pierdut vederea la vârsta de nouă ani şi jumătate înurma unui accident petrecut cu un an înainte, în curtea casei: un tractor scăpat de subcontrol a lovit-o puternic la cap. Viaţa i-a fost salvată, dar după un timp, întunericuli-a răpit lumina ochilor.Fiinţa omenească este însă cu mult mai complexă decât se învaţă în şcoli şifacultăţi, fiindcă însuşi mediul natural în care trăim este mult mai complex decâtceea ce cunoaşte şi ne oferă ştiinţa contemporană. Treptat, copil fiind încâ, Valentinaa început totuşi să vadă. Nu mai vedea însă lumea pe care o ştia dinainte de accident,aceea pe care o vedem cu toţii, căci sistemul cerebral al văzului îi fusese puternicafectat. începuse să vadă acum - din când în când -o altă lume, o parte din acea lumea „nevăzutelor" menţionată în Crezul creştin Şi în cunoaşterile spiritualiste. Dar nimeni din jurul ei şi din satul în care locuia, nici chiar ea însăşi - copilul de atunci -,nu-şi dădea seama de realitatea acestui fapt care, în sine, este o realitate de oimportanţă fundamentală pentru toţi oamenii acestui Pământ.Lipsită de vedere şi rămasă într-un întuneric luminat doar de viziunile stranii şitrecătoare ale unei alte lumi, copila, apoi adolescenta şi tânăra oarbă a fost tot maiizolată social şi, drept urmare, de-a lungul anilor, valurile existenţei au tot purtat-o îndiferite colţuri din ;ară, ca pe o nefericită naufragiată pe oceanul vieţii. Lipsuriledureroase şi nenumăratele umilinţe la care a fost supusă ani şi decenii de-a rândul deignoranţa, chiar şi de răutatea omenească, le-a îndurat totuşi, cu aceeaşi tăriesufletească ce poate constitui un admirabil exemplu pentru cei cuprinşi deslăbiciunea propriilor suferinţe.Forţa interioară care i-a îndrumat calea în atât de numeroasele momente greleale vieţii, dublată de o inteligenţă nativă îmbinată cu talentele ascunse şi cu ocăldură .sufletească deosebită s-au transformat treptat într-o anume înţelepciunesuperioară, plină de demnitate. Şi astfel, mulţi dintre cei care acum o caută pentru ale spune ce unde neştiute vede în interiorul fiinţei lor doresc ulterior să oreîntâlnească, în special pentru a-i asculta cuvintele înţelepte aduse dintr-o lume mailuminoasă pe care numai ea o vede. Impresionată - ca mulţi alţii - de aceastăcomportare deosebită pe care Valentina o manifestă în modul cel mai natural şi cumultă căldură umană, publicista bucureşteanâ Aurora Inoan avea să scrie - după ce acunoscut-o la Conferinţa internaţională de la Arad (din noiembrie 1996) - oconstatare pe cât de sugestivă, pe atât de veridică:„Ea este în mod real un fenomen, dar este, în primul rând, un om simplu,admirabil, care se exprimă necoafat, aşa după cum şi vede cu minunaţii ei ochiinteriori.Mulţi o iubesc. Mulţi au nevoie de ea. Foarte mulţi. Şi, de fapt, cu toţii avemnevoie de ea. Ea este ochiul prin care Dumnezeu ne îngăduie să vedem ceea ce dealtminteri nu avem cum vedea.Să stai lângă ea este un privilegiu, dar ea nu se încrede în asta. S-o AUZI e un şi mai mare privilegiu. Şi ea nu face caz din asta. Vorbirea ei frustă şi sugestivă e un poem al vindecării spirituale."In anii din urmă, Valentinei i s-au dezvoltat noi capacităţi „suprasenzoriale" de percepere a fenomenelor specifice lumii nevăzutelor, a intimităţii lumii materiale din jur. Dar, oamenii au fost atraşi din ce în ce mai mult să o caute datorită performanţelor sale cu totul deosebite în sesizarea celor mai fine detalii bioenergetice şi organico-hziologice ale fiinţelor omeneşti. Acest fapt a făcut ca totmai mulţi medici (în special din municipiul Iaşi, dar şi din Bucureşti şi alte oraşe dinţară) să apeleze la extraordinarele sale posibilităţi de investigare a pacienţilor, în celemai variate şi mai dificile cazuri. în fapt, ea a demonstrat de fiecare dată, în faţa celor mai diferiţi medici, profesori, fizicieni, biologi - uimiţi cu toţii de capacităţile sale devizionare în interiorul corpului uman -, că are capacitatea nu numai de „a vedea" mai bine decât orice ecograf sau tomograf modern, ci şi de a oferi indicaţii - printr-o„vedere microscopică" - privind existenţa în organism a diferiţilor bacili şi viruşispecifici!Profesori universitari din învăţământul medical sau doctori cu o bogatăactivitate profesională au fost cu toţii de acord că Valentina este un „fenomen",neputând explica însă, în mod doct, extraordinarele sale capacităţi. Desigur că mulţiignoranţi i-au atribuit „puteri satanice", în timp ce pacienţii care au beneficiat deajutorul ei, dat prin medicii cu care colaborează, precum şi de sfaturile ei atât deumane, au considerat-o drept o fiinţă „binecuvântată de Cel de Sus".
Rămâne, desigur, la latitudinea fiecărui cititor să treacă pe această punte şi săfacă paşi într-o lume întru totul reală, dar invizibilă deocamdată şi, apoi, „să revină"în lumea noastră cu un bagaj de cunoştinţe noi. în mod inevitabil, astfel de cunoştinţeîl vor aduce ia un alt nivel de gândire care, s-ar putea, ca multor oameni să lereorienteze drumul vieţii personale, cu urmări de-a dreptul benefice.In fapt, dincolo de minunatele sale posibilităţi prin care îi ajută pe medici şi, respectiv, pe miile de pacienţi pe care îi „pătrunde" până în străfundul fiinţei lor,Valentina are o altă misiune principală, pe care prea puţini au înţeles-o: aceea de ademonstra oamenilor - impresionându-i puternic - reala coexistenţă a „lumii noastre"cu „lumea nevăzută", coexistenţă care ne impune tuturor un mod mai spiritual de agândi, precum şi eforturi continui pentru cunoaşterea realităţilor fundamentale în carevieţuim. Aceasta presupune o reconsiderare a gândirii şi a modului de manifestare afiecăruia dintre noi către o spiritualizare crescândă şi tot mai conştientă. De aceeaunei oarbe i s-au dat puteri uimitoare de vizionare şi de aceea Valentina este un „fenomen".
Florin Gheorghiţă


Fenomenul Valentina Cartea Integrala

surse
http://www.valentina-garlea.go.ro/
http://atelier.liternet.ro/articol/392/Radu-Sergiu-Ruba/Valentina-Femeia-celui-de-al-treilea-ochi.html
http://www.valentina-garlea.go.ro/articol%20formula%20as.htm
http://www.cuzanet.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=8812&Itemid=59

audio cu Valentina
http://www.esnips.com/thumbnails.php?album=547743&page=1




interviu Formula As  http://www.formula-as.ro/2000/418/enigme-16/enigme-1509

"- Cand v-ati dat seama ca ceea ce vedeti dvs. poate fi folositor oamenilor?- Cand am plecat de acasa, mama si tata mi-au spus sa nu spun nimanui ce stiu, ca de-or fi oameni ascunsi, ma vor bate cum il bateau pe tata si o sa ajung rau in viata. Iar mama a strigat asa: "Sa nu spui nimanui, ca te vor duce la nebuni si n-or sa creada asa ceva". In 93, dupa ce doctorii au zis ca nu au ce-mi face, ca am atrofie optica, am ajuns sa descriu pana la urma ceea ce altadata tata, mama si cu popa m-au oprit. Sa descriu cand vedeam un om ca are culori in jurul lui. Mai clar, aveam sa fac lucrul acesta din 94, 28 iunie. Atunci, m-a cuprins o lumina atat de puternica, incat vedeam in ea orice despre om: de unde vine, ce hiba are, unde o fost, ce-o facut, de ce-i beteag."
.
"Gresiti, stati putin, de data asta gresiti. Nu eu vindec. Nu noi cei de pe pamant vindecam. Nici macar doctorii nu vindeca. Ei trateaza. Pe cati oameni i-ai vazut dumneata vindecati de doctori? In sase ani, eu inca n-am intalnit asa ceva. Doctorul trateaza. Pe pamantul asta nu este om sa vindece. Eu pot sa spun cu usurinta betesugurile. Domnii doctori care-mi stiu vorbaria si o pricep, scriu cum se cheama doctoreste si tot dansii (care-s pe bucatele, ca-i de inima, ca-i de stelute, ca-i de toate) trateaza. Dar nu vindeca. Cel de Sus vindeca. Daca de Sus, pe culori ii trecut sa nu fie vindecat, nu ii. Poate sa fie o suta de doctori in jurul unui om, nu-l vindeca.- Deci, nici dvs. nu puteti vindeca.- Nu. Nu exista om pe pamant sa vindece.- Si totusi, foarte multa lume spune: Valentina m-a vindecat, Valentina mi-a vazut ce betesug am...- Da, eu vad ce betesug are fiecare, dar eu nu vindec, domnii doctori trateaza si, daca omul are dat de la Dumnezeu sa se vindece, se vindeca."
.
"Ne imbolnavim sufleteste intai. A fi rau inseamna boala, a fi hapsan e iarasi o boala. Si se intuneca culorile. Nu trebuie sa te duci in biserica, sa-l strigi pe Dumnezeu. Il strigi pe Dumnezeu de aici, din suflet. Daca omul nu-L are in suflet, sa nu-L caute. Iar cine are chemare, sa intre in Sfanta Biserica, iar cand intra sa aiba ochi sa vada si urechi sa auda. Dar din ce mi-e dat sa vad, la biserica se merge cum ai merge sa cersesti bani sau ramasite de paine. Multi merg la biserica doar cand o dat un necaz peste ei, gandind ca prin banutii platiti preotului o sa fie rascumparat pacatul pe care l-or facut. Multi dintre noi in biserica intram bou si iesim vaca. Nu se merge la cersit in Sfanta Biserica. Si la spovedanie, cand ne ducem, n-avem ce cauta la parintele decat atunci cand ne facem acasa spovedania mai intai, in taina, ca mai bine ca mine si ca Dumnezeu nu ma stie preotul. Dar omul se duce la spovedanie nepregatit, si raman multe lucruri nespuse si ascunse, care se vad pe culori."
.
"Daca faci rau, intuneci culorile din jur. Dumnezeu ne-a dat tuturor o baie de lumina colorata, dar noi, prin faptele noastre, nu lasam lumina sa intre si sa ne lumineze mintea si sufletul. Noi avem tot ce ne trebuie spre a fi multumiti, dar ne lipseste cu desavarsire lumina din minte si suflet. Noi avem mintile intunecate. Si sufletul. Cand vom da drumul la lumina sa intre in suflet, vom fi din nou o turma si un pastor. Si o sa lasam lumina sa ne curga in minte si-n suflet."
.
"Noi venim pe lume inzestrati cu de toate, insa un dar mai deosebit vom primi doar atunci cand vom merita fiecare la randul nostru. Nu vor trece decat doi ani, doi ani si ceva, cand multora dintre noi, cu scoala sau fara scoala, cu invatatura sau fara, o sa ne trebuiasca felinar aprins ca sa mergem pe strada. Si sa nu va prinda mirarea cand veti vedea ziua in amiaza mare si insorita oameni umbland cu lampionul aprins pe drum. Sa nu intrebati ce cauta. Asa de mare intunecime vine peste noi. Si de aceea, sa fim mai buni, sa stiu sa ma iert eu pe mine, sa-mi iert aproapele, semenii, si dupa aceea sa-l rog pe Dumnezeu sa ma ierte, daca merit si cat merit."

Incredibilul profet francez din anul 1980 ne avertizează că în 2012 umanitatea va dispărea

După ce veţi citi articolul de mai jos şi veţi viziona videoclipul de la sfârşitul textului, veţi simţi un fior rece de şira spinării. Asta în cazul în care veţi crede informaţiile din acest articol. Avem în faţă un material exploziv care, dacă este adevărat, atunci ar trebui să ne pună serios pe gânduri: un videoclip de 6 minute şi 33 de secunde, în limba franceză, pe care l-am extras, l-am tradus în limba română în premieră absolută şi l-am uploadat pe YouTube, pentru a fi vizionat şi de către dvs. E vorba de un interviu luat unui aşa-zis "vizionar"  francez în anul 1980, în el vorbindu-se despre evenimente ulterioare, care se preconizează a se întâmpla în deceniile ulterioare.
 Despre acest videoclip nu se dau detalii suplimentare: cine e acest "vizionar" sau "profet", cine îi ia interviul, la ce post de televiziune a fost difuzat etc. Doar se presupune că a avut loc în anul 1980. Acum, judecând după îmbrăcăminte, frizură, ambient şi calitatea video, videoclipul este specific unul anilor 1980. Ceea ce, însă, surprinde şi şochează cel mai mult îl reprezintă predicţiile incredibile făcute de acest vizionar francez. Astfel, el se pare că a prezis, cu o acurateţe debodantă, explozia centralei nucleare de la Cernobîl (1986), căderea blocului comunist est-european (1989-1990), evenimentele  teroriste 9/11 din New York (din 2001), războiul din Iraq (2003) sau alegerea preşedintelui  negru Obama (2008). Dacă interviul a avut loc chiar în anul 1980, atunci cine e acest om? Parcă nici Nostradamus nu a reuşit să profeţească atât de bine.
Oricum, pentru anul 2012, vizionarul francez are pentru noi o soartă fatală.
Ajuns la momentul culminant al acestui interviu şocant: cel în care profetul francez declară că nu mai vede nicio imagine dincolo de 2012, pentru un motiv extrem de clar: umanitatea va dispărea în anul 2012! De ce? Pentru că am fi atacaţi de nişte extratereştri cu intenţii războinice.



P.S. Desigur, mulţi se vor întreba: videoclipul chiar a fost filmat în anul 1980? Habar n-am cum să răspund la această întrebare, dar am de făcut câteva observaţii:
 1) Îmbrăcămintea, tipul de ochelari şi frizura par a fi caracteristice anilor 1980.
 2) Imaginea e specifică unei casete VSH, un mediu de înregistrare foarte popular în anii ’80.
 3) E ciudat că francezul, deşi declară că se află de 20 de ani în California, nu vorbeşte limba engleză. E posibil, totuşi, ca interviul să fi fost oferit unei televiziuni franceze.
 4) De ce nu ni se spune cine e acest om?
 5) Se observă că pe o etajeră se află un proiector Kodak Carousel Custom 840H Projector, care se fabrica încă din anul 1975.
 6) N-ar fi exclus ca filmul să fie o farsă, dar atât de bine pusă la cale, încât trebuie să fie produs de o casă de producţie.
 Până la rezolvarea enigmei, rămâne una dintre cele mai misterioase şi mai incredibile filmări pe care am întâlnit-o vreodată.

sursa
http://www.lovendal.net/wp52/incredibilul-profet-francez-din-anul-1980-ne-avertizeaza-ca-in-2012-umanitatea-va-disparea/

Disputele din jurul documentarului “Dacii – Adevăruri tulburatoare” continuă. Drept la replică al autorului

 
Stimata redactie,

In baza deontologiei profesionale a jurnalismului, noi, in calitate de realizatori si promotori ai documentarului “Dacii – Adevaruri tulburatoare”, va solicitam publicarea textului de mai jos, scris de colegul nostru jurnalistul Valentin Roman, invocand dreptul la replica ca urmare a publicarii de catre dvs a unui articol
http://www.napocanews.ro/2012/04/reactii-la-documentarul-dacii-adevaruri-tulburatoare.html

ce aduce unele critici nefondate respectivului material.
Cu stima, Daniel Roxin – realizator al filmului “Dacii – Adevaruri tulburatoare”
Raspuns la articolul “Reactii la documentarul Dacii – adevaruri tulburatoare”

“Inca de la inceput, am dori sa precizam ca nici filmul realizat si nici realizatorii sai nu se considera detinatorii adevarului absolut. Asa cum se specifica clar in documentar, este vorba de unele concluzii logice, care pot da nastere unor teorii ce pot sau nu conduce ulterior la certitudini. Mai mult, cea mai mare parte a documentarii pentru realizarea materialului video in cauza este efectuata pe baza unor surse literare antice latine. Este greu de crezut ca romanii insisi si-ar fi diminuat voit rolul si efectul actiunilor in Dacia cucerita.Nu negam absolut deloc prezenta romana in Dacia lui Decebal, ca parte cucerita dintr-un teritoriu mult mai intins care era populat de daci si nu negam nici influenta romana asupra dacilor ramasi in afara limesurilor imperiului. Ceea ce negam este termenul de “romanizare” in contextul in care este destul de clar pentru oricine ca armata romana era formata dintr-un procent covarsitor din soldati recrutati din alte provincii cucerite (de pilda, castrul de la Jidova, localizat langa Curtea de Arges, servea drept cazarma pentru o cohorta de arcasi recrutati din Siria). Prin urmare, daca vorbim de armata romana, vorbim si de soldati din Moesia, Macedonia, Dalmatia etc si de un procent mult prea mic de ofiteri si soldati romani, originari din Latium sau cativa administratori civili veniti direct de la Roma. Este binecunoscut de istorici ca pe teritoriul Daciei Romane, imediat dupa cucerire si pana la retragerea aureliana, nu au existat, permanent, mai mult de 8 – 9.000 de militari romani “pur sange” si ca si acestia erau masati, in mare parte, in zona castrelor romane de pe frontiera imperiului. Cu alte cuvinte, dupa ce ca au fost putini, ei nici nu s-au plimbat prin teritoriul dacic cucerit ca sa ii “romanizeze” pe daci.
In ceea ce priveste colonistii adusi de romani aici, lucrurile stau aproximativ la fel. Interesul romanilor era acela de a actiona strategic asupra zonelor considerate focar de revolta. Asadar, aici au fost adusi colonisti din Britania, din Palestina si din alte provinicii ale imperiului.Si din nou vorbim de un procent destul de mic al colonistilor romani pur-sange, nascuti in zona Latium a Italiei de astazi. Si la fel au procedat romanii cu grupuri intregi de daci pe care i-au stramutat in Grecia, de pilda.
Prin urmare,contopirea despre care dumneavoastra si istoria oficiala vorbiti ar fi insemnat sa se faca intre daci, pe de o parte, ca populatie majoritara a teritorirului cucerit si o serie de grupuri etnice,colonisti si soldati servind in armata romana, dintre cele mai variate, de la britoni la sirieni, care, asa cum se poate observa si in limba si obiceiurile acestor popoare, astazi, nu erau si nu au fost romanizati. Ceea ce se insiuneaza in varianta oficiala este ca toti acesti soldati si colonisti au adus limba latina si obiceiurile romane, insa, paradoxal, tocmai la ei acasa, acestea nu fusesera adoptate si nu au fost niciodata!!!…
Din punct de vedere genetic, lucrurile sunt asemanatoare ca si in cazul limbii sau obiceiurilor, anume ca este impropriu spus ca avem o descendenta daco-romana din moment ce pana si imparatul cuceritor, Traian, nu era nascut in Latium. Ce poate fi sustinut si acceptat, ca o varianta mai logica, ar fi ca exista o baza genetica puternica daca pe care s-au asezat straturi etnice de diverse proveninente, in procente mai mici sau mai mari.
Suntem perfect de acord cu dumneavoastra ca dacii din Dacia romana puteau fi considerati drept romani, luand acest cuvant in sensul sau juridic, asa cum precizati, de proprietar de pamant si cetatean al imperiului. Insa, in acelasi timp, este greu sa vorbim despre o romanizare lingvistica si culturala. Marturie impotriva teoriei resemnarii dacilor stau seriile lungi de conflicte ulterioare anului 106, despre care istoria noastra oficiala vorbeste prea putin. Ne referim aici atat la revoltele din interiorul provinciei romane Dacia, cat si la atacurile sustinute si puternice ale dacilor liberi din afara limesurilor romane, cum ar fi carpii si costobocii, a caror presiune a fost tocmai una din cauzele retragerii administratiei romane in timpul lui Aurelian.
Unul dintre argumentele aduse de noi, pe care dumneavoastra nu l-ati contracarat prin vreun element solid, ar fi cel al faptului ca, desi influenta maghiara, apoi austro-ungara sau otomana, au fost prezente in spatiul carpato-danubiano-pontic vreme mult mai indelungata decat cea romana in Dacia, totusi urmele acestor influente nu au condus nicicand la vreo varianta potrivit careia a mai avut loc vreo etnogeneza care sa-i includa pe valahi, maghiari, otomani, tatari etc dand nastere unui alt popor.
Mai mult, istoria Marii Britanii nu vorbeste despre o contopire a britonilor sau pictilor cu invadatorii romani, nici istoria Palestinei, Greciei sau Siriei nu vorbeste despre acest lucru. Numai cea a Romaniei a adoptat aceasta explicatie pentru nasterea poporului roman.
Nu ne vom referi aici la cele scrise de dumneavoastra privind motivatia care sta la baza demersului nostru. Argumentele ateismului, lenei sau ignorantei sunt, de departe, puerile si greu de luat in seama. Faptul ca egiptenii de astazi sau grecii sunt mandrii de descendenta lor din niste civilizatii cu impact asupra istoriei omenirii, civilizatii pagane, evident, la vreme lor, nu inseamna ca acesti egipteni si greci isi contesta religia de astazi. Este de-a dreptul aberant asta. In plus, cum puteti sustine dumneavoastra ca noi avem interese obscure si discutabile in ceea ce priveste acest demers, din moment ce noi nu contestam civilizatia si cultura romana, ci doar dorim ca dacilor sa li se acorde importanta pe care o merita in istoria nationala, ca temelia noastra genetica? Vi se pare acest demers unul menit sa conteste religia noastra crestina? De asemenea, cum puteti vorbi de ignoranta si minciuna la adresa acestui demers, din moment ce noi ne luptam pentru a trezi din adormire persoanele in masura de a actiona in vederea cercetarii si prezervarii patrimoniului national? Daca noi mintim si ignoram, ce puteti spune despre autoritatile noastre care lasa in paragina Argedava, care nu au luat nicio masura impotriva jafului de la Sarmizegetusa sau care considera ca mormantul lui Vlad Tepes trebuie sa fie sub cerul liber?
In alta ordine de idei, nu vedem de ce se insista asupra faptului ca noi, ca initiatori ai acestui demers, nu suntem istorici de profesie. Calitatea de istoric nu-ti este data de acea diploma primita dupa 4 ani de facultate de profil. Exista oameni pasionati si dedicati acestui domeniu, care studiaza ani sau zeci de ani si care, in mod cert, detin cunostinte mult mai vaste decat multi dintre istoricii atestati de o hartie. Sa nu uitam ca nici Schliemann, descoperitorul Troiei si al orasului Micene, nu a fost format ca istoric si arheolog de vreo scoala, ci a fost manat in cercetarea sa de spiritul curios, de pasiunea pentru trecut. La fel, Champollion, cel ce a descifrat scrierea hieroglifica, era un filolog si un pasionat de cuvinte incrucisate, asadar minte iscoditoare, dar nu istoric sau egiptolog. Oricum, va asiguram ca in proiectele noastre viitoare veti vedea mai multi istorici importanti care vor sustine, in calitate de specialisti, cu si mai multe argumente, faptul ca romanizarea este o teorie absurda, fara un suport stiintific.
A cerceta istoria inseamna a aduna si sintetiza informatii intr-un curs logic, matematic, un demers predispus atat succeselor cat si esecurilor. Aruncand o privire in caseta redactionala a publicatiei dumneavoastra, relizam ca membrii echipei nu au nici ei o pregatire universitara in zona istoriei si, cu toate astea, v-ati constituit intr-un grup de pasionati, lucru de laudat. Acelasi lucru il facem si noi, iar daca suntem pe pozitii diferite privind unele aspecte ale trecutului nostru national, este indicat ca dezbaterile sa aiba loc pe un ton politicos, argumentat, sustinut, si nu prin acuze sau jigniri mai directe sau mai insinuate. Noi preferam sa fim istorici “amatori”, dar sa actionam concret intr-o directie anume, pe baza unor surse credibile si ajutati de oameni cu pregatire in zona palografiei, lingvisticii sau a istoriei antice, decat sa fim istorici atestati, cum este cazul multora in Romania, care nu fac nimic pentru a readuce romanilor mandria si coeziunea nationala.”

Va multumim!
Valentin Roman si Daniel Roxin










Reactii la documentarul “Dacii – Adevăruri tulburatoare”
http://www.napocanews.ro/2012/04/reactii-la-documentarul-dacii-adevaruri-tulburatoare.html
http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Vezi_a_cui_e_vina_pentru_numarul_mare_de_afisari_ale_filmului_-Dacii_-_Adevaruri_tulburatoare_0_704929639.html
http://www.adevarul.ro/locale/cluj-napoca/Istoricul_Ioan_Piso_despre_-Dacii_-_Adevaruri_tulburatoare_2012-_-Sunt_bazaconii_comunistoide_sau_fascistoide_care_apar_periodic_in_peisajul_nostru_subcultural_0_703129842.html
http://www.napocanews.ro/2012/05/dacii-adevaruri-tulburatoare-2012-un-film-documentar-vizionat-de-sute-de-mii-de-romani-nu-rastoarna-istoria-noastra-ci-spune-adevarul.html
http://www.realitatea.net/istoricii-despre-dacii-adevaruri-tulburatoare-pure-speculatii-fara-fundament-istoric_943472.html

Giulgiul de la Torino şi Mahrama din Oviedo, Spania

De câteva secole, Giulgiul de la Torino constituie obiectul unor aprinse controverse. Mulţi credincioşi susţin că ar fi pânza în care a fost învelit Mântuitorul când a fost coborât de pe cruce. Dimpotrivă, scepticii susţin contrariul şi afirmă că ar fi un fals rafinat. Vom vedea pe parcurul acestei expuneri părerile oamenilor de ştiinţă ce au studiat, pluridisciplinar, acest artefact controversat.

Giulgiul este o ţesătură de fibră de in pur, în spin de peşte, lung de 4,36 metri şi lat de 1,10 metri. Greutatea sa este de 225 gr./mp. Ţesătură confecţionată manual, era considerată pentru acele timpuri o stofă foarte fină. Ţesătura este clasificată de specie ” Z” , ceea ce înseamnă că originea ei este Sirio-palestiniană.

Giulgiul de la Torino a ajuns în atenţia opiniei publice în anul 1898, atunci când a fost fotografiat de Secondo Pia. Negativele au scos la iveală imaginea unui bărbat ce prezenta urme specifice crucificării, precum şi numeroase zgârieturi în zona frunţii. Venerat de creştini ca o dovadă inconstestabilă a existenţei Mântuitorului, Giulgiul este închis astăzi într-o casetă de argint în catedrala din Torino.

Scurtă istorie în date :

# În anul 544, la Edessa (Turcia), poate în timpul lucrărilor de restaurare a zidurilor oraşului, în urma asediului regelui persan Cosroe, s-a descoperit într-un intrând o pânză împodobită cu un desen, sau o imagine, pictată într-un mod misterios (acheropictă). Expusă, aici, se arată numai chipul de pe Giulgiu. La această imagine au apelat toţi pictorii din acel timp şi din secolele următoare, lucru evident în miniaturile şi frescele antice începând din secolulal VI-lea până în sec. al XII-lea. # Pe 15 august 944 Grigore arhidiacon la Sfântă Sofia din Costantinopol, primeşte Giulgiul care va fi pus în Biserica Sfânta Maria din Blancherne. Păstrarea la Constantinopol a fost foarte documentată şi se ştie că Giulgiul era arătat integral, dar numai pe partea frontală. # În anul 1172, Amonis, regele Ierusalimului, însoţit de cronicarul Wilhelm de Tyr vin la Curtea Bizantului. Împăratul Manuil Comnenul, obişnuit cu vizite şi cu faste ceremonii, arată oaspeţilor comorile Bizanţlui din timpul lui Constantin cel Mare, Teodosie, Justinian etc. Este menţionat şi Giulgiul. # În jurul anului 1200, Nicolae Messoritis, la cererea Curţii Bizantine şi patriarhului de Constantinopol face un nou inventar la Capela “Sf. Maria”. Acesta pune Giulgiul, alte relicve şi numeroase obiecte sfinte într-o lădiţă şi le transferă pentru mai multă siguranţă în Biserica Mănăstirii Vlahernelor, notând: “Giulgiul este din pânză obişnuită de in, miroase încă tare a smirnă…”.
# Cavalerul Roberto de Clari, cronicarul cruciadei a IV-a, scria încă din 1203: “deşi am vederea slabă cred că am văzut chipul lui Hristos pe o pânză din Bizanţ…”. # Armata cruciaţilor, în 1204, cucereşte Constantinopolul şi este avidă după obiecte sfinte pentru comerţ. Othon de la Roche, pe ascuns a împachetat Giulgiul sub hainele sale de cavaler şi l-a trimis tatălui său, Donche de la Roche, care îl primeşte în 1206, la Lirey (Franţa). Acesta dăruieşte pânza episcopului Amedeo de Bessancon. La rândul său Bessancon o depune în Biserica Sf. Ştefan. # În timpul cruciadei a IV-a dispare pentru 150 de ani, fiind luat de cavalerii Templieri. Icoane asemănătoare cu Giulgiul se răspândesc în timpul Evului Mediu, astfel încât chipul Giulgiului domină toată cultura picturală Exemplul caracteristic este icoana sfântă din Laon (Franţa), din anul 1200. Pe ea se află scris în limba bulgară „Portretul Răscumpărătorului întipărit pe Mandylion (Giulgiul în limba greacă)”
# 1276, Papa Adrian al V-lea, a vorbit, în public, despre Giulgiu pentru prima oară. # În 1349, un fanatic aprinde focul lângă incintă şi un incendiu mistuie biserica; ca prin minune, Giulgiul este salvat fără a suferi vreo stricăciune importantă. Nobilul Geofrey de Charny plăteşte sume mari de bani şi ridică relicva de la Lirey, ducând-o la Trieste. După puţină vreme, pânza este depusă în biserica Sf. Ipolit, apoi este transportată cu mare cinste la Chymy (Belgia). # Prima prezentare publică a Giulgiului, în Europa, a avut loc în anul 1357 la Lirey. # În 1450, Contesa Margareta, nepoata de fiu a lui Giofrey de Charny, oferă pânza ducelui Ludovic I. Acesta, mai rece şi străin de sensibilităţile creştine, o dăruieşte familiei Savoia. În cinstea ei Casa de Savoia ridică o capelă la Chambery, care, în 1532 este mistuită de flăcări, dar din nou pânza iese aproape nevătămată.
# Maicilor Clarise din Chambery li s-a încredinţat sarcina de a restaura Giulgiul între 15 aprilie şi 2 mai 1534 (o zi înainte de ajunul sărbătorii anuale). Ele au cusut Giulgiul deasupra unei pânze de Olanda şi au acoperit găurile produse de incendiu prin 24 de petice. Ca mărturie a acestei munci a rămas un lung şi precis proces verbal, în care se scrie: „Am văzut deasupra acestui mare tablou nişte suferinţe care nu s- ar fi putut închipui niciodată…. Uitându-ne la Giulgiu pe dedesubt, când era întins pe pânza de Olanda sau pe cadru, vedeam rănile ca şi cum le-am fi privit printr-un geam… Priveam aceste urme dumnezeieşti dându-ne seama că, într-adevăr, El era cel mai frumos dintre fiii oamenilor, cum a spus David în psalmii săi”
# Emanuele Filiberto transferă Giulgiul la Torino. În 10 octombrie 1578, sfântul Carol Boromeu a ajuns venind pe jos de la Milano pentru a venera Giulgiul şi pentru a-şi respecta jurământul făcut cu scopul de a se termina epidemia. # 1 Iunie 1694; Giulgiul este mutat de la capela regală din Palazzo Madama în noua capelă regală, opera arhitectului Guarino Guarini, construită între catedrală şi Palatul Regal, catedrala “Sfântul Ioan Botezătorul”.

# În 1898, Secondo Pia (fondatorul societăţii italiene de fotografie) a avut ideea de a fotografia “pânza sfântă” pentru publicitate în toată lumea, dar pe negativ în loc de fâşii obişnuite, a apărut imaginea (în pozitiv !?) unui om în suferinţă. La 28 mai, ora 23:00, Pia obţine două clişee, pentru unul pozând 14 minute, pentru celălalt, 20 de minute. Curioşii au năvălit asupra pânzei şi vâlva declanşată a determinat municipalitatea din Torino să închidă lada cu relicva. Pentru prudenţă, Giulgiul nu a mai fost expus. # 21 Aprilie 1902, Yves Delage, academician francez, ţine prima conferinţă ştiinţifică cu privire la Giulgiu. # În 1931 cardinalul din Torino a încuviinţat expunerea pânzelor, nu numai Giulgiul, ci şi alte fâşii, care ar poseda puteri miraculoase (husa cu care a fost învelit Giulgiul). De data aceasta, savanţii de diferite specialităţi au început investigaţiile. Când toată lumea credea că pe pânză “a fost pictat” chipul Domnului, iată că biologii şi antropologii constată: chipul apărut este al unui om din sânge nu din vopsele. # În 1946, Giulgiul a fost expus din nou în acelaşi loc. Pelerinajul se reia. # 18 Martie 1983: Cu moartea lui Umberto de Savoia, Giulgiul trece prin hotărâre testamentară în proprietatea Sfântului Scaun.
# 1993; Giulgiul este transferat în spatele altarului major al Domului din Torino, pentru a favoriza lucrările de restaurare a capelei construite de Guarino. # 11-12 Aprilie 1997; Câteva zile înainte de terminarea lucrărilor de restaurare, capela este devastată de un puternic incendiu. Giulgiul este luat de către pompierii din Torino. Cerşaful sfânt nu a suferit daune. # 12 August-22 Octombrie 2000. Giulgiul este fotografiat în color şi în alb-negru de către fotograful Giancarlo Durante. În timpul operaţiunilor de aranjare a Giulgiului, în noul suport de conservare este introdus un scanner între acesta şi materialul de suport.: Pentru prima oară, după 1534 este posibilă explorarea suprafeţei de pe „spatele” Giulgiului. La sfârşit Giulgiul este depus în noua capelă, sub palcul regal al Domului din Torino. # 2002 Iunie - Iulie. Au loc importante lucrări pentru a ameliora condiţiile de conservare a cearşafului. Au fot înlăturate peticele care acopereau locurile unde a fost ars cât şi ţesutul de susţinere aplicat de către surorile clarise în 1534.

Cercetările oamenilor de ştiinţă

 1978 un grup de oameni de ştiinţă americani au avut acces la Giulgiu timp de 5 zile intensiv, fapt fără precedent. Timp de mai mulţi ani acest grup (cunoscut sub numele de STURP) format din cei mai de seamă oameni de ştiinţă ai lumii, reprezentând discipline diverse ca fizică, chimie, inginerie, medicină legală şi multe altele, au petrecut nu mai puţin de 150.000 de ore studiind, testând şi interpretând datele. Rezultatele păreau să indice faptul că Giulgiul ar putea fi o pânză autentică de înmormântare din secolul I, de undeva din Palestina.

Apoi în 1988, datarea cu carbon 14 de către trei laboratoare dferite, a oferit un rezultat cât se poate de diferit faţă de raportul din 1978. Michael Tite: „Rezultatele obţinute prin datarea cu Carbon plasează Giulgiul, în mod clar, în Evul Mediu. Potrivit acestor analize el este plasat undeva între anii 1260–1390 e.n.
Potrivit profesorului Bruno Barberis „problema datării materialului textil, nu numai a Giulgiului, ci cred că, a oricărui material,... vechi nu este uşor de rezolvat complet şi definitiv.” Potrivit profesorului, ideea originii medievale a Giulgiului, conduce la o teză imposibilă. Falsificatorul ar fi trebuit să găsească un om pe care să-l saricifice, să-l biciuiească fără milă, să-l înfăşoare în Giulgiu şi apoi să creeze sau, pur şi simplu, să aştepte ca imaginea să apară cumva. „Cred că este imposibil ca ceea ce noi nu putem face astăzi...să fi fost foarte uşor de făcut în perioada medievală”.

O întrebare rămânea „ce a creat imaginea ?” Ce este atât de special în această imagine încât oameni de ştiinţă sunt gata să-şi rişte reputaţia şi averea ?

Giulgiul. Vedere faţă/spate.
Petele închise la culoare sunt găurile ce au apărut în urma incendiului din 1532, peticite de maici la 1534.

La Congresul Internaţional „Sindone 2000” din Orvieto, Italia, autorii M.S.Benford şi Joseph Marino, au suţinut ideea că un petic invizibil din secolul XVI din mostra prelevată din Giulgiul din Torino a denaturat datarea cu carbon făcută în 1988.(O alterare a probei testate cu material din peticele cusute la 1534) Ideea lor era susţintă de ceea ce părea a fi o cercetare istorică amănunţită. Dar întreaga idee a fost imediat respinsă ca fiind tehnic imposibilă.
În acest moment, un alt om de ştiinţă din echipa STURP originală, a devenit interesat, ca şi alţii care au examinat îndeaproape Giulgiul, era şi el foarte sceptic privind ideea reteserii pânzei. Raymond Rogers s-a apucat să cerceteze dacă analiza ştiinţifică ar putea rezolva problema odată pentru totdeauna. Rogers a obţinut mostre ale Giulgiului din zona imediat apropiată celei din care se prelevaseră mostrele folosite în datarea cu carbon. Acestea i-au fost puse la dispoziţie de chiar cel care le-a prelevat atunci, Gilbert Raes.

Într-un interviu acordat la Simpozionul „Dallas 2005”, despre Giulgiu, Rogers a declarat: „Aceasta este ultima picătură, am mostrele care pot umple golurile. Am luat mostrele de la Raes şi câteva mostre din Giulgiu şi m-am apucat din nou de lucru şi în mai puţin de o oră am ştiut că mostrele de la Raes sunt complet diferite în compoziţia chimică faţă de partea principală a Giulgiului. Dar cea ce m-a şocat cel mai mult a fost când uitându-mă la firele de la Raes am găsit unul care avea o înădire cap la cap”. Şi asta e exact „reteserea invizibilă” despre care vorbeau Benford şi Marino.

Pentru moment este demonstrată eroarea apărută la datarea cu carbon.
Între timp un grup de specialişti în ştiinţa digitală din Amsterdam, şi-au canalizat cercetările pe un alt set de date provenite de la Giulgiu. Cea ce au descoperit i-a uimit pe toţi. În Giulgiu este codificată informaţie holografică într-un tipar de interfaţă. Şi, cel mai probabil, conţine şi mai multe informaţii, numite generic „Schiţa Universului”.
Dar chiar în cazul în care acceptăm Giulgiul ca fiind o ţesătură autentică din secolul I, acesta e doar o piesă din puzzle.

 Putem fi siguri că este Giulgiul de înmormântare a lui Isus ?

Pentru un număr semnificativ de cercetători măcar o parte dintre răspunsuri pot fi găsite într-o catedrală din Oviedo, Spania.

În cap 20, Evanghelia a IV-a, citim cum cei doi ucenici, ucenicul cel iubit şi Petru, au alergat la mormânt în dimineaţa de Paşte auzind că mormântul era gol, Textul grecesc, original, este foarte clar :
” Dar celălalt ucenic a alergat mai iute decât Petru şi a ajuns la mormânt, şi aplecându-se, a văzut giulgiurile acolo. După dânsul a venit şi Simon Petru şi a intrat în mormânt şi a văzut giulgiurile jos, şi mahrama ce fusese pe capul Lui, nu la un loc cu giulgiurile, ci deosebit, fiind împăturită într-un loc”.

Ceea ce cercetătorii şi oamenii de ştiinţă speră să stabilească, este cea ce juriştii moderni numesc „dovezi coroborate”. Se potriveşte în vreun fel Mahrama din Spania cu Giulgiul din Italia ? Cercetările ştiinţifice întreprinse pe Mahramă (Sudarium) susţin, de fapt, rezultatele cercetătorilor Giulgiului. De exemplu tehnici moderne de investigare permit ca petele de sânge de pe Mahramă să fie suprapuse pe cele de pe Giulgiu. Rezultatul este uimitor, petele coincid în cele trei feluri principale: Mai întâi grupa sangvină AB. În al doilea rând, pete care corespund părţii din spate a capului, provin de la sângele curs în timpul vieţii. Trei: există foarte multe pete mici cauzate de un obiect ascuţit, care a pătruns în piele. Prin suprapunerea imaginilor celor două pânze, petele de sânge, forma lor exactă, coincide.

Lucru care conduce la altă concluzie medicală: aceste două pânze au fost folosite pe acelaţi trup. Este o concluzie pur ştiinţifică. Dacă a acoperit acelaşi trup ca şi Giulgiul din Torino, în mod evident, Giulgiul este măcar la fel de vechi ca şi Mahrama.
Dar dând la o parte asemănările evidente, există o diferenţă foarte importantă. Spre deosebire de istoria Giulgiului, istoria Mahramei este necontestată.
În urma unei analize criminalistice moderne, Dr. Robert Bucklin, medic legist în Medicină Legală Patologică, face următoarele afirmaţii:
„Este trupul unui bărbat de tip caucazian. înalt de 1,80m, cântărind cam 77 kg. Pe cap sunt numeroase şiroaie de sânge de la numeroase răni; împunsături prezente pe faţă, spate şi în creştetul capului.” 
“Există o umflătură pe unul dintre obraji compatibilă cu o lovitură.”
“Încheietura mâinii drepte este acoperită de mâna stângă, însă există o rană de la o împunsătură în încheietura stângă compatibilă cu o leziune de crucificare.”

Portretul clasic, artistic şi legendar al cuielor bătute în palmă este incorect, deoarece structurile palmei sunt prea fragile ca să poată susţine greutatea unui bărbat de mărimea asta, fără a fi sfâşiate. Şuvoaiele de sânge ce curg pe ambele braţe, pornind din zona încheieturii sunt controlate de forţa gravitaţională. Deci sângele a curs spre coate, braţelle fiind ridicate şi întinse.
Pe spate sunt peste 100 de leziuni, care par a fi urme de lovituri de bici. Istoricii au indicat faptul că romanii foloseau biciul numit „flagrum”, acest instrument avea 2 sau 3 curele, având împletite bucăţi de metal sau os care arătau ca nişte haltere mici. Capetele dintr-un flagrum roman se potrivesc perfect pe leziunile de la biciuire de pe trup.
Pe partea din faţă a trupului se găseşte o pată mare de sânge rezultată din străpungerea pieptului cu un instrument ca o lance sau suliţă. Această armă a străpuns cavitatea toracică prin cavităţile pleurale, în inimă. Mai târziu, după ce trupul a fost coborât de pe cruce şi întors, sângele a picurat din rana de la piept, şi s-a adunat în mici bălţi de-a lungul spatelui. Unul dintre genunchi prezintă o julitură, provenită de la o cădere. În sfîrşit, o ţepuşă a fost înfiptă prin ambele călcâie, iar sângele s-a scurs din acea zonă şi a pătat pânza. Dovezile unui bărbat biciuit, care a fost crucificat şi a murit de sufocare posturală şi insuficienţă cardio-pulmonară sunt cât se poate de clare. „

Dovezile de coroborare, criminalistice, istorice, ştiinţifice şi de circumstanţă, cum ar spune avocaţii, susţin, în mod clar, autenticitatea Giulgiului.
Toate dovezile, cu excepţia foarte discreditatei datări cu carbon, conferă Giulgiului din Torino o revendicare categorică a autenticităţii, teoretic, decât a oricărui alt vestigiu antic.

E posibil ca răspunsul să nu se găsească în ţesătură ci în imaginea însăşi ? Natura imaginii este profundă. Aceasta este alcătuită din fibre microscopice care sunt de 10 ori mai mici decât un fir de păr uman. „Elementele pozei sunt, de fapt, distribuite la întâmplare ca punctele dintr-o fotografie din ziar sau revistă. Ca să se obţină acest lucru, ar fi nevoie de un laser atomic incredibil de precis. Asemenea tehnologie nu există.” Declară Kevin Moron inginer optician.

Potrivit publicaţiilor oficiale ale descoperirilor făcute de echipa ştiinţifică STURP, privind imaginea de pe Giulgiu, imaginea în sine a fost creată de un fenomen (încă neidentificat) sau de un eveniment capital, care a cauzat degradarea rapidă a celulozei (îmbătrânirea) firelor de ţesătură, adică o deshidratare şi o oxidare accelerată a fibrelor din vârful firelor de celuloză ale Giulgiului, astfel creând o imagine sepia sau de culoarea paiului asemănătoare cu cea a unei arsuri superficiale. Cu alte cuvinte imaginea a fost cauzată de ceva, nimeni nu ştie de “Ce” anume, care a afectat doar vârfurile fibrelor care alcătuiesc firele, care la rândul lor alcătuiesc ţesătura.

Mai sunt şi alte anomalii frapante. De exmplu se ştie de mult că pe lângă detaliul explicit al imaginii trupului, mai sunt şi alte imagini care au fost cumva transmise pe pânză; mai precis, imaginea unor flori.
Alan D. Whanger „Am observat pentru prima dată că sunt flori pe Giulgiu în 1985 . Când am aflat cum arată, m-am apucat să le studiez mai deaproape, şi am descoperit un număr mare de flori. Am luat atlasul botanic al Israelului şi am încercat să indentific aceste flori. Am plecat într-o călătorie în Israel în 1995. L-am contactat pe profesorul Avinoam Danin, autoritate mondială în ce priveşte florile din Israel, şi i-am dus câteva fotografii. Când a văzut fotografiile, fără ai spune de unde provin, a spus „Astea sunt flori din Ierusalim”.

Odată ce s-a descoperit că mai erau şi alte imagini pe Giulgiu, dr. Whanger a cercetat şi mai amănunţit şi a descoperit monezi mici pe fiecare ochi. Ce semnificaţie putea avea acest lucru ? În cartea sa „Giulgiul din Torino, aventură şi descoperire”, Dr. Whanger atrage atenţia că nu sunt doar acolo, ci prezintă indicii clare şi profunde privind data şi originea imaginii.


Dr Filas a mărit fotografiile excelente ale Giulgiului, pe care le avea, şi a observat un tipar pe ochiul drept. Când a mărit tiparul a observat că erau litere pe care le-a interpretat ca “UCAI”, şi încă ceva ce arăta ca o cârjă de cioban.

Acestea sunt tipice pentru „lepton” sau „bănuţii văduvei” bătute de Pilat din Pont în anii 29 e.n., până în 39 e.n. Putem identifica imaginea lor şi deci moneda exactă şi, astfel, să ştim originea şi data ambelor, că au fost bătute în 29 e.n. Acest lucru plasează Giulgiul în secolul I e.n. De asemeni îl plasează în Israel de vreme ce aceste monezi sunt echivalentul „bănuţilor văduvei” sau a unui codrant al vremii şi, deci, nu circulau în afara Israelului, nici mult după domnia lui Tiberiu Cezar, căruia îi erau dedicate.

Dar cum s-a putut forma o imagine care să conţină atâtea informaţii ? Sunt unii care cred că imaginea s-a putut forma numai prin explozia unei radiaţii anume. Rămâne simplul fapt că nimic asemănător imaginii Giulgiului nu s-a găsit sau reprodus vreodată.

Dame Isabel Piczek, fizician fizica particulelor, în timp ce se ocupa de poziţia trupului în interiorul pânzei, a descoperit una dintre acele propietăţi misterioase care nu sunt posibile şi, totuşi, care cumva există.
O fază interioară, care împarte transportul imaginii în două acţiuni şi forţe separate ermetic, şi în acelaşi timp simultane, determinând Giulgiul să fie perfect întins şi paralel în ambele părţi, creând un adevărat orizont de eveniment.
Dr Dame Isabel Piczek: „ Cînd priveşti imaginea Giulgiului, cele două trupuri, unul lîngă celălalt, ai impresia că este o imagine plată, însă dacă creezi, de exemplu, un obiect tridimensional, cum am făcut eu, trupul real, realizezi că există un element separator ciudat o interfaţă de unde imaginea este proiectată sus dar este proiectată şi jos.
Muşchii corpului nu sunt absolut deloc striviţi de piatra mormântului. Sunt perfecţi. Înseamnă că trupul pluteşte între cele două fâşii ale Giulgiului. asta înseamnă că nu exista gravitaţie deloc. Alte lucruri ciudate descoperite sunt că imaginea nu este de loc distorsionată. Dacă vă imaginaţi că pânza a fost încreţită, strânsă, înfăşurată în jurul corpului cum dintr-o dată apare o imagine perfectă, cea ce este imposibil dacă Giulgiul nu ar fi fost perfect întins, rigid.
Lumea crede că mormântul semnifică moartea. Chiar deloc, din contra. Giulgiul şi mormântul semnifică un început de necrezut. Timp de secole, Giulgiul a fost privit şi analizat ca o mărturie a morţii, sfârşitul existenţei fizice. Însă Isabel Piczek sugerează că este, de fapt, chiar opusul: o mărturie nu a unui sfârşit, ci a unui început.
Obiectul care sugerează Învierea în cel mai real sens.

Unii oameni de ştiinţă cred că propietăţile imaginii de pe Giulgiu, ca : informaţia tridimensională dintr-o fotografie bidimensională, aspectul negativ al imaginii şi faptul că imaginea care apare pe pânză este, virtual, nedistorsionată sunt holografice la bază.

O hologramă cuantică este o metodă de a descrie totalitatea emisiilor unui obiect. Emisiile unui obiect fizic, când sunt studiate ca un tot unitar, identifică în mod unic evenimente în istoria acelui obiect. E posibil ca evenimente din istoria Giulgiului din Torino să fie încă acolo.

Folosind fotografiile făcute de fotograful profesionist Giuseppe Enrie, în 1931, Dr. Soons cu ajutorul unui laborator din Olanda au digitalizat informaţia, în speranţa de a realiza o imagine holografică a imaginii. S-a dovedit că majoritatea negativelor conţineau informaţie de până la 1 Gb, ceea ce însemna de patru ori informaţia estimată. Holograma întregului corp a oferit posibilitatea de a vedea bărbatul de pe Giulgiu din unghiuri în care nu s-a mai văzut până acum. Au putut fi confirmate monedele de pe pleoape şi faptul că a fost folosit un singur cui pentru imobilizarea picioarelor.

Detaliu din holograma Giulgiului. Trebuie privită cu ochelari speciali.


Cel mai emoţionant lucru pe care l-au găsit în hologramă a fost sub barbă, la gât, Se ştia deja că este vorba de o linie roşie însă nimeni nu a putut spune ce însemna şi ce era. Este un obiect solid, are forma unei amulete ce a fost pusă acolo. După un studiu mai îndelungat cercetătorii au realizat că avea litere scrise pe ea, ieşite puţin în evidenţă. S-a dovedit că informaţia de pe plăcuţă este evidentă în unele fotografii, iar în altele nu.
S-a luat legătura cu un rabin şi savant, care cunoştea aramaica şi ebraica. Literele au fost traduse într-un cuvânt care spune multe despre Cine ar fi în imaginea Giulgiului. Aceste litere sunt: a b a – alef bet alef, care formează cuvântul „Aba”, care înseamnă „Tată”. Având în vedere circumstanţele şi unde se află amuleta, acest lucru are foarte mult sens, deoarece Isus obinuia să se numească şi „Fiul lui Dumnezeu”, „Fiul Tatălui”, „Fiul Celui Sfânt”. Deci este ca şi cum am spune că amuleta, care a fost pusă acolo probabil de către apostoli mărturiseşte că „Aici se află Fiul lui Dumnezeu”.

Încercări de refacere a imaginii de pe Giulgiu, folosind softuri avansate. (conform textului din “scrisoarea lui Pilat”, şi nu numai, părul era de o culoare arămiu-aurie)

Portret realizat computerizat plecând de la imaginea imprimată pe Giulgiul din Torino.

Măcar în privinţa giulgiului din Torino, ştiinţa, considerată altă dată duşmanul a tot ce este religios, pare să joace acum alt rol, ca partener al descoperirii adevărului. Dar indiferent de precizările ştiinţifice, arheologice sau teologice, oamenii au ajuns la propiile lor concluzii privind Giulgiul, ce anume este, de unde vine şi semnificaţia pe care o are pentru ei. În acest moment pare puţin probabil ca datarea cu carbon sau microscopul polarizat sau oricare alt test avansat de sceptici, să le poată schimba concluziile. Pentru a vedea bine imaginea Giulgiului, acesta trebuie privit de la distanţa de trei metri; apropiindu-te, imaginea dispare.



Sursa : DIEGIS. << diegisro@yahoo.com >>