Să nu ne pierdem cu firea când viața ne pune la încercare - Mândru că-s român !

O veche vorbă românească, pe care o găsim și la alte neamuri, spune că în tot răul e și un bine. Ea face serie cu alte vorbe precum nu-i dracul chiar atât de negru sau rău cu rău, dar mai rău e fără rău. Ultima, ciudată rău, nu m-aș mira să nu aibă echivalent în alte limbi. E firea omului pretutindeni aceeași, care face din speranță izvor al vieții! După unii teologi, pierderea speranței ar fi păcatul cel mai mare. Ne-a vindecat de acest păcat „misiunea” cristică, deschizându-ne ochii minții și baierele sufletului asupra șansei de a ne mântui, șansă cu care ne naștem fiecare... Mântuirea sufletului fiind, probabil, „instituția” cea mai democratică, deschisă și accesibilă chiar oricui, oriunde și oricând. Fără nicio restricție de ordin social, economic, estetic, intelectual, etnic etc. Mântuirea, adică salvarea scânteii nemuritoare care ne în-sufleț-ește, ne însoțește de la naștere întru vecie, urmând ca noi, fiecare, să decidem, să alegem, cărei eternități ne încredințăm, căci sunt două: o eternitate a luminii și o eternitate a întunericului. Mai mult de atât ce ne putea oferi bunul Dumnezeu? Nu poate fi imaginată o „ofertă” mai generoasă, mai rodnică pentru rostul omului de a fi întruchiparea Domnului! De a fi și el Creator de valori și de a fi răspunzător pentru faptele sale.

Bunul Dumnezeu este „răspunzător” de toate cele ce se întâmplă în lume, în lumea cea mare și în lumea cea mică, adică în viața fiecăruia dintre noi. În chip asemănător Tatălui, purtăm și noi răspunderea faptelor noastre și va fi să dăm socoteală atunci când va fi să se aleagă hotarul peste care vom păși fără de întoarcere: hotarul luminii și al vieții veșnice sau hotarul întunericului și al morții desăvârșite. Fiecare dintre noi încearcă să vadă, să recunoască mâna Domnului în tot ce ni se întâmplă! Iar când descoperim coada pe care și-a vârât-o între noi Ne-fârtatele, găsim de fapt confirmarea aceleiași intervenții supreme! Are Dumnezeu motivele sale ca să-l accepte printre oameni pe cel mai perfid dușman al Omului. Nu ne sunt clare aceste motive, dar ele există! Este evidentă funcționarea lor! Chiar dacă înțelegerea noastră este limitată și sfârșește prin a conchide că nebănuite și neștiute sunt căile Domnului! 

...

Nu cunosc altă limbă care să-i țină pe vorbitorii ei atât de aproape de Dumnezeu, în contact permanent și nemijlocit cu Domnul! Și limba română ne ține aproape de Dumnezeu atunci când ne îndeamnă să nu uităm binele de care Dumnezeu ne face parte în orice moment, la orice răscruce a vieții, la orice necaz sau cumpănă, ca individ sau neam. Și asta pentru că în tot răul e și un bine! În tot ce ni se întâmplă e cineva responsabil cu Binele, care-și lasă pecetea. Care-i, deci, binele de care avem parte azi? Azi, când părem potopiți de toate belelele și relele din lume? Deplângem cu toții mai ales șansa mare pe care am avut-o și pe care am pierdut-o: România avea în 1990 un potențial economic care o situa printre economiile cele mai dinamice, mai performante! Nu intru în detalii. Dau un singur exemplu: portul Constanța, lărgit să fie încă de atunci al doilea port din Europa, era gândit pe măsura unei economii care aspira și ea la unul dintre primele locuri din Europa. Aveam o armată de ingineri, tehnicieni și muncitori calificați, câteva milioane, care erau capabili să pună în valoare potențialul economic și tehnic dobândit după 50 de ani de privațiuni! 50 de ani am strâns cureaua, noi, românii, ca să ajungem la potențialul economic care ne singulariza printre celelalte țări așa zis comuniste şi nu numai. Când am ajuns să ne bucurăm că datoriile sunt plătite, că alții ne sunt datori, că am intrat în rândul țărilor prospere, că putem întoarce foaia istoriei, putem deschide un nou capitol în Istoria Neamului, capitolul abundenței și al performanței la nivel planetar, taman atunci lucrurile au luat o turnură complet neașteptată, aducându-ne în situația de azi, de neconceput în 1990! Imposibil de imaginat de mintea vreunui om, român sănătos, dar nu și de mintea diabolică a celor care au fost strategii dezastrului post-decembrist!

Mă întreb, așadar, care mai poate fi binele din răul imens provocat Țării de așa zisa revoluție/reformă? Care să fie, așadar, aspectele pozitive, reversul salutar al medaliei calpe bătute în decembrie 1989? Desigur, fiecare facem un exercițiu de imaginație atunci când regretăm că nemerncii ne-au distrus Țara. Și ne imaginăm fiecare o Românie alta decât cea de azi. O Românie fără șomeri, fără cerșetori la fiecare colț de stradă, cu pensionari care-și trăiesc în demnitate vârsta înțelepciunii, o Românie întemiată pe recunoașterea și cultivarea competenței profesionale, acea Românie la care să te uiți ca la soarele de pe cer!

Dumnezeule mare, oare există vreun motiv să ne pară bine că acea Românie de vis rămâne mai departe o fantasmă, o nălucă pentru mintea năucă a unor români incurabil de optimiști? Mi-e teamă că da!

Mă bucur, de fapt, mă bucur că da! Avem motive să identificăm un revers pozitiv al eșecului nostru. E de ajuns pentru asta să ne întrebăm ce s-ar fi întâmplat dacă România își valorifica potențialul economic, după ce începea să culeagă roadele celor semănate vreme de 50 de ani, ani de privațiuni și suferințe de tot felul? Ce s-ar fi întâmplat cu o Românie în care suferințele și privațiunile ar fi ajuns amintire, subiect de literatură, de istorii pentru nepoți, să nu uite de unde am pornit, oricât de sus vom fi ajuns? Și care-i binele din faptul că „nu am ajuns sus” totuși? Care-i câștigul de pe urma dezastrului post-decembrist? Un câștig la care, nemernicii care au trădat și vîndut Țara nu s-au gândit?! Simplu de aflat acest revers la care mă gândesc tot mai mult cu recunoștință, murmurând în sinea mea Mulțumescu-Ți, Doamne!

...

Da, am pierdut potențialul industrial pentru care, vrând-nevrând, s-au sacrificat milioane de români! Dar ne-am păstrat potențialul genetic, zestrea biologică. Ne-am păstrat intactă șansa de a ne apropia de mult visata Românie a românilor, a tuturor românilor și numai a românilor! Ideal de neatins, știu bine, dar spre care avem datoria să tindem, chiar dacă asimptotic. O Românie a tuturor românilor și numai a românilor este o imposibilitate, practic vorbind, dar și teoretic, însă ea trebuie să existe în mintea noastră și în mintea naționaliștilor de pretutindeni pentru a întări rezistența noastră la globalizare, la politica de metisaj rasial și etnic pe care o urmăresc cu program și cu mari eforturi forțele răului din această lume!

Dumnezeu a lăsat policromia de nații și rase ca pe o podoabă de cel mai mare preț a Lumii. Diversitatea Creației divine, inamică uniformizării și depersonalizării atât de plăcută Ne-fârtatelui, include și această componentă: diversitatea de stiluri și chipuri generate de diversitatea etnică și rasială care a încununat desfășurarea istoriei universale. Această cunună trebuie ferită și prezervată. Sunt false valorile în numele cărora se face propagandă pentru nesocotirea specificului rasial și etnic al comunităților umane istoricește constituite. Nu sunt de la Domnul! Nicio religie nu susține această strategie de anulare a diversității, a unicității ființei umane, a unicității culturii și spiritualității fiecărei etnii. De aceea avem suprema datorie ca români să ne păstrăm ca români! Să fim români atunci când va sosi ceasul supremei Judecăți finale! Căci la acea judecată chemate vor fi neamurile, limbile pământului, iar nu persoanele! Mântuirea va fi a Neamului, mai presus de cea a individului! Din această perspectivă privind ce s-a întâmplat și ce nu s-a întâmplat după 22 decembrie 1989, avem motive să spunem cu toată încredințarea Mulțumescu-Ți, Doamne!

...

 Faptul că ești român constituia la începutul anilor 90 un handicap. După 24 de ani, în ciuda celor care au cheltuit miliarde de dolari pentru a ne discredita mai departe, faptul că ești român devine, de la o zi la alta, tot mai mult un certficat de profesionalism, de onestitate, de loialitate în relațiile umane!

Europa descoperă și se convinge tot mai mult că românii sunt unul dintre popoarele cele mai mari și mai importante din Europa. 
Dar mai ales descoperă că românii nu au parte de politicienii pe care i-ar merita!

Toate la vremea lor însă, pare că ne spune Cineva din Înaltul Cerului. Va fi fiind vreun câștig și din faptul că suntem guvernați prost, de o gașcă de nemernici, sperjuri și vânzători de neam. N-ar fi prima oară în istorie când dintre asemenea „suflete pierdute” se va ridica pedepsitor cel sătul la un moment dat de nevrednicia din preajma sa, precum ex ossibus ultor! 
Așadar, să nu ne grăbim să nutrim speranțe deșarte, dar nici să nu ne pierdem cu firea când viața ne pune la încercare.

Să ne bucurăm atunci când, când și când, mai pricepem câte ceva din planul divin al Istoriei și vedem că Dumnezeu nu ne-a uitat! Pricepem că avem pentru ce să-I fim recunoscători, noi și urmașii noștri, pentru toate astea rostind un smerit și însuflețit

Mulțumescu-Ți Ție, Doamne!

 

 Prof. univ. dr. Ion Coja    

http://www.art-emis.ro/analize/2238-multumescu-ti-tie-doamne.html

 

“Suntem ceea ce gândim.” - Afirmatii pentru Autovindecare – Swami Kryiananda

Afirmaţia reprezintă formularea unui adevăr pe care încerci să ţi-l însuşeşti în viaţă.
S-a spus că suntem ceea ce mâncăm.
Ar fi mai adevărat să spun:  
“Suntem ceea ce gândim.” 
Pentru că minţile noastre exprimă şi, de asemenea, influenţează realitatea a ceea ce suntem, mult mai mult decât o fac trupurile noastre. Gândurile noastre ne influenţează, într-o mare măsură, până şi starea de sănătate fizică.
Nici un mare progres în viaţa nu se produce întâmplător. Sportivul trebuie să exerseze îndelung pentru a stăpâni tehnicile de care are nevoie: aruncarea mingii, coborârea pe schiuri pe o pantă dificilă, saltul la o distanţă cât mai mare. Iar pianistul trebuie să muncească cel puţin la fel de mult pentru a ajunge la stăpânirea mişcărilor degetelor sale, pentru a putea interpreta cu uşurinţă cele mai complexe pasaje muzicale.
Şi viaţa este o artă.
Din nefericire, este o artă căreia mulţi oameni îi dedică prea puţină energie.
Oamenii iau viaţa aşa cum este şi se tot întreabă de ce lucrurile se încăpăţânează să meargă prost.
Gândurile sunt lucruri. Cuvintele, care sunt gânduri cristalizate, au o putere incomensurabilă, mai ales dacă le rostim concentrându-ne. Simplul fapt că te gândeşti la oboseală îţi poate submina energia.
Întărind acest gând prin cuvinte, “sunt extenuat”, defineşti şi prin aceasta conferi forţa gândului respectiv.
Este valabil şi invers. Dacă te simţi obosit dar, brusc, atenţia îţi este captată de ceva, oboseala va dispărea cu totul!
“Eşti” ceea ce gândeşti. Dacă, în plus faţă de acest interes brusc, îl şi verbalizezi prin cuvintele “mă simt minunat”, este posibil să descoperi că, în afara faptului de a te simţi doar cu puţin mai bine, te simţi, de fapt, ca şi cum ai fi dobândit o nouă definiţie a propriei persoane.
Atât de multe din eşecurile din viaţa noastră – legate de stăpânirea unei limbi străine, de încercările de a relaţiona cu ceilalţi, de a face aşa cum trebuie tot ceea ce ne propunem – se datoresc numai gândului că ceea ce vrem să facem este un lucru complet străin nouă.
Pe de altă parte, multe dintre succesele din viaţa noastră sunt rezultatul acceptării noului ca aparţinându-ne. Limba franceză, de exemplu, poate fi învăţată mult mai uşor de către cel care se lasă pătruns de gândul “sunt francez”, decât de cel care îşi spune (cum fac, adeseori, elevii la oră) “oamenii ăştia vorbesc “ciudat”!”
Dificultatea rezidă în faptul că obiceiurile noastre sunt înrădăcinate adânc în subconştient. Prin urmare, chiar şi atunci când încercam să le schimbăm, ne trezim traşi înapoi în mod repetat şi chiar împotriva voinţei noastre, potrivit vechilor obiceiuri.
Pe de altă parte, afirmaţiile, atunci când sunt repetate într-o stare de concentrare profundă iar, apoi, ajung în subconştient, ne pot schimba la nişte niveluri ale minţii asupra cărora majoritatea noastră are un control conştient redus.
Suntem ceea ce gândim. 
Însă suntem şi mult mai mult decât ceea ce gândim în mod conştient.
Suntem multitudinea infinită de tipare conflictuale de sentimente, obiceiuri şi reacţii pe care le-am acumulat de-a lungul unei întregi vieţi – fără nici o exagerare, pe parcursul întregii noastre vieţi – în subconştientul minţii noastre. Pentru a ne vindeca, trebuie să punem ordine şi în aceste conflicte interioare.
 Nu este suficient, pe de altă parte, nici să afirmăm schimbarea la nivelurile conştient şi subconştient.
Pentru că suntem parte a unei realităţi cu mult mai ample, cu care trebuie, de asemenea, să trăim în armonie. În spatele minţii noastre omeneşti se afla conştiinţa divină.
Atunci când încercam să ne transformăm numai prin efortul propriu, ne limităm potenţialul de vindecare şi de dezvoltare. Afirmaţia trebuie să fie ridicată de la nivelul închis în sine al minţii la nivelul realităţii superioare a superconştiinţei.
A te vindeca înseamnă a te “descotorosi de imperfecţiuni”.
A fi perfect înseamnă a oferi expresie superconştiinţei surse – creativităţii şi a soluţiilor. Prin urmare, în folosirea afirmaţiilor, ne concentrăm asupra proprietăţilor pozitive care reprezintă soluţia pentru boala şi imperfecţiunile noastre.
Superconştiinţa este acel nivel al conştiinţei care este adeseori descris drept Eul superior.
Acesta este nivelul de la care vin, de exemplu, marile inspiraţii.
Prin intermediul superconştiinţei se pogoară asupra noastră călăuzirea divină şi adevărata tămăduire.
În absenţa unei aderări la superconştiinţă, afirmaţiile, asemenea oricărei alte încercări de ridicare a eului, limitate la condiţia umană, nu aduc decât beneficii temporare.
Afirmaţiile trebuie repetate într-un asemenea mod încât să înalţe conştiinţa către superconştiinţa.
Afirmaţiile pot atinge acest obiectiv atunci când le repetăm într-o stare de profundă concentrare, în sălaşul conştiinţei divine din corpul omenesc, în centrul lui Hristos, care este un punct de pe frunte, situat exact între sprâncene.
Repetă afirmaţiile din această carte mai întâi cu glas tare, pentru a mobiliza întreaga atenţie a minţii
conştiente. Pe urmă, repetă-le în tăcere, pentru a-ţi însuşi mai profund semnificaţia cuvintelor. pentru a-ţi adânci însuşirea lor la nivelul subconştientului. În cele din urmă, pe măsură înălţării aspiraţiilor, repetă-le în centrul lui Hristos.
La fiecare nivel, repetă-le de mai multe ori, lasă-te pătruns tot mai profund de semnificaţiile lor.
Prin afirmarea repetată, îţi întăreşti şi, ulterior, îţi spiritualizezi conştientizarea oricărei calităţi pe care vrei să ţi-o dezvolţi.
Afirmaţiile reprezintă doar primul pas pe calea autovindecării. Trebuie să ne îndeplinim menirea omenească. Fără puterea veniă de la Dumnezeu, eforturile noastre sunt, de-a pururea, în zadar.
Cu alte cuvinte, afirmaţiile trebuie să se încheie prin rugăciune.
De ce să te rogi de-abia după ce ai repetat afirmaţiile? De ce nu înainte? Cu siguranţă, rugăciunile sunt întotdeauna folositoare. Însă, dacă este rostită în absenţa unei conştiinţe afirmative, rugăciunea poate să fie slabă şi săracă: o pledoarie pentru ca Dumnezeu să facă, El singur, totul, fără participarea activă a omului. Rugăciunea eficienta nu este niciodată pasivă. Ea este încărcată de credinţă şi ajunge la maturitate printr-o atitudine afirmativa.
Pentru a-ţi aprofunda nouă calitate, la început îţi este de ajutor să o afirmi, urmând apoi succesiunea pe care am descris-o. Pe urmă, însă, înalţă această afirmaţie printr-o rugăciune plină de iubire câte Dumnezeu.
În acest moment al celei mai profunde şi mai afirmative armonizări cu Dumnezeu, El ne ajută cel mai mult. Prin armonizarea cu divinitatea, rezistenţa pe care o opunem devine minimă, iar cooperarea noastră cu mila lui Dumnezeu este complet deschisă, plină de disponibilitate şi conştientă faţă de superconştient.

1. Succesul
Adevăratul succes înseamnă transcendentă.
2. Dragostea
Descoperi dragostea nu fiind iubit, ci iubind.
3. Fericirea
Fericirea este o atitudine a minţii, născută din simpla hotărâre de a fi fericit, indiferent de împrejurările externe.
4. Energia
Energia este a noastră nu atunci când ne adunam puterile, ci atunci când o dedicăm de bună voie, cu
bucurie, realizării lucrurilor în care credem cu convingere.
5. Împărtăşirea
Adevărata fericire rezidă nu în faptul de a poseda, ci în a împărtăşi cu alţii ceea ce ai tu. 
6. Munca
Munca trebuie făcută cu o atitudine creativă – niciodată în scopul unui câştig egoist, ci pentru şansa
de a avea o lume mai bună pe care ne-o oferă.
7. Siguranţa
Siguranţa este numai a aceluia care îşi pune credinţa numai în Dumnezeu. 
8. Mulţumirea sufletească
Mulţumirea sufletească înseamnă să trăieşti din plin ceea ce este bun din fiecare moment.
9. Devotamentul
În căutarea Lui Dumnezeu, dezvăluirea dragostei naturale din inimă, sub forma devotamentului
profund, este principala cerinţă a succesului.
10. Iertarea
Iertarea este sabia victoriei! Când îi iertăm pe aceia care încearcă să ne facă rău, îi lăsăm fără de
însăşi puterea de a ne face rău.
11. Puterea voinţei
Puterea voinţei şi nu ideea vagă şi abstractă de noroc este secretul adevăratei împliniri. 
12. Sănătatea
  Este o stare radioasă a binelui interior.
13. Autocontrolul
Cu cât omul îşi înfrânează mai mult simţurile şi învaţă să trăiască împăcat cu eul său interior, cu atât mai mult descoperă că străluceşte de fericire, sănătate şi de o senzaţie radioasă de libertate şi bine.
14. Răbdarea
“Răbdarea este calea cea mai scurtă până la Dumnezeu”.
15. Entuziasmul
Entuziasmul este spiritul bucuriei canalizate prin puterea voinţei 
16. Bunăvoinţa
Bunăvoinţa este o stare de spirit şi nu depinde de condiţiile exterioare.
17. Smerenia
Smerenia nu înseamnă înjosire; înseamnă capacitatea de a te uita pe tine însuţi.
18. Curajul
Există trei feluri de curaj omenesc: orb, pasiv şi dinamic. Curajul orb nu ţine seama de costuri până
în momentul în care e pus faţă-in-faţă, cu groaza, cu consecinţele. Curajul pasiv este puterea voinţei de adaptare la realitate, indiferent care ar fi aceasta. Curajul dinamic este puterea voinţei de a accepta
realitatea propriilor fapte.
Există şi un al patrulea tip de curaj: nu omenesc ci divin.
19. Slujirea
Slujirea înnobilează. Este un mijloc de a ne oferi nimicnicia noastră omenească marii Realităţi care
este Dumnezeu.
20. Venitul
Banii trebuie consideraţi că un flux de energie, nu ca un lucru care poate fi adunat. 
21. Bunătatea
Când poţi considera toate fiinţele umane ca fiind membrii propriei tale familii lărgite – fraţii şi
surorile, mamele, taţii şi copiii -, atunci vei descoperi că, oriunde te-ai duce, dragostea te aşteaptă, te
aşteaptă cu braţele deschise!
 Dumnezeu este acela care priveşte în urmă la tine, când îl vezi pe El în toate!
Bunătatea înseamnă recunoaşterea faptului că toate sunt, cu adevărat, ale noastre.
22. Sinceritatea
Sinceritatea este efortul de a vedea întotdeauna divinul din spatele aparenţelor. 
23. Introspecţia
Introspecţia înseamnă să te raportezi la ceea ce vezi în mintea supraconstientă şi să accepţi cu
detaşare călăuzirea, atunci când vine.
24. Calmul
Calmul este dobândit pe deplin atunci când valul vieţii este absorbit de marea cosmică, în extazul
divin.
25. Pacea lăuntrică
Pacea este asemenea unei cascade lipsite de greutate, care spală toate grijile şi conferă un sentiment nou, fericit, de încredere.
Pacea lăuntrică este a aceluia care ştie că Dumnezeu este singurul lui Tezaur!
26. Non-ataşamentul
Nimic nu ne aparţine. Nimeni nu ne aparţine. Mental, ar trebui să facem un rug din dragostea noastră
pentru Dumnezeu şi să aruncăm în el orice ataşament, orice dorinţă, orice speranţă şi orice dezamăgire.
27. Consideraţia faţă de ceilalţi
Consideraţia faţă de ceilalţi este una dintre caracteristicile unui spirit rafinat.
Sensibilitatea faţă de ceilalţi este un mijloc de autodezvoltare. Îţi găseşti cu adevărat libertatea în tine însuţi atunci când le poţi respecta celorlalţi realităţile, deoarece eşti împăcat pe deplin cu propria ta realitate.
28. Discernământul
La fel cum ştiinţa măsoară viteza relativă a oricărui obiect în funcţie de o singură constantă, viteza
luminii, şi credinciosul judecă valoarea relativă a oricărei idei în funcţie de o singură constantă,
Dumnezeu.
Discernământul este limpede numai atunci când leagă totul de Absolutul Etern.
29. Renunţarea
Renunţarea înseamnă să întoarcem spatele lucrurilor neesenţiale, pentru a-i putea acorda întreaga
atenţie lui Dumnezeu.
30. Nevătămarea
Nevătămarea este o regulă fundamentală în viaţa spirituală. Ea înseamnă în primul rând o atitudine a
minţii. Nevătămarea este o forţă puternică pentru victorie, deoarece atrage cooperarea întregului univers, în care a face rău întâmpină o rezistenţă nesfârşită.
31. Concentrarea
Concentrarea este secretul succesului în orice întreprindere. În lipsa concentrării, gândurile, energia,
inspiraţia, hotărârea – toate forţele tale interioare – se risipesc.
32. Extinderea propriei persoane
Extinderea propriei persoane reprezintă esenţa tuturor aspiraţiilor.
Extinderea propriei persoane, la care întreaga viaţă aspiră este cea a spiritului: o extindere a compasiunii, a dragostei, a conştientizării, care vin din simţirea prezenţei lui Dumnezeu pretutindeni.
33. Generozitatea
Generozitatea înseamnă, mai presus de orice, recunoaşterea faptului că tot ceea ce avem şi suntem îi aparţine numai lui Dumnezeu şi că El este Cel care împarte totul după voia Lui.
34. Vioiciunea
În viaţă există două curente: unul care te poartă în jos, către inconştient; celălalt te poartă în sus către
conştientul cosmic.  Împlinirea rezidă numai în înălţarea către conştiinţa divină perfectă. Pentru a realiza aceasta, trebuie să fim vioi în tot ceea ce facem.
 35. Inspiraţia
Inspiraţia este de două feluri: redescoperirea sau rearanjarea gândurilor care există deja în
subconştient şi apariţia bruscă a unor noi gânduri sau a unor noi intuiţii venite din superconştient.
36. Puterea
Puterea este un atribut al lui Dumnezeu.
Înţeleasă aşa cum se cuvine, puterea este capacitatea de a ne stăpâni propriile energii mai presus de toate pentru propria noastră transcendenta, dar şi pentru binele celorlalţi.
37. Înţelepciunea
Pe calea spirituală, expresia ar trebui să fie “mai fericit şi mai înţelept”!
Pentru că adevărata înţelepciune omenească înseamnă recunoaşterea cel puţin a căii care te scoate din dezamăgire, ducându-te către lumină şi adevăr.
38. Bucuria
Adevărata bucurie nu este o stare emoţională.  Este ceva lăuntric; este ceva care ţine de suflet.
Fii calm înlăuntrul tău, statornic şi vesel în pofida tuturor câştigurilor şi a pierderilor din viaţă. Pe urmă, prin meditaţie calmă, profundă, simte bucuria sufletului. Păstrează această bucurie în toate activităţile tale.
39. Încrederea în sine
Înseamnă încredere în eul tău lăuntric, nu în ego. Înseamnă să trăieşti înlăuntru, să trăieşti prin adevăr, nu prin opinii. Înseamnă să trăieşti prin ceea ce vrea Dumnezeu, nu prin ceea ce vor oamenii.
40. Conştientizarea
Conştientizarea devine tot mai profundă cu cât este mai concentrată asupra ei înseşi.
41. Gândirea pozitivă
Devenim ceea ce gândim. Şi ceea ce gândim devin şi viaţa şi împrejurările ei.
Din conştiinţa divină ne vin răspunsurile tuturor întrebărilor şi soluţiile tuturor problemelor.  
42. Umorul
Un simţ al umorului bine dezvoltat este un mijloc eficient pentru a-ţi păstra simţul perspectivei pe parcursul încercărilor şi greutăţilor vieţii.
43. Constanţa
Constanţa conferă claritate a percepţiei, care este abilitatea de a vedea lucrurile aşa cum sunt în realitate, nedistorsionate de dispoziţia emoţională. 
44. Acceptarea
Una din lecţiile cele mai dificile din viaţă este să înveţi să accepţi lucrurile aşa cum sunt.
Acceptarea vine din cunoaşterea faptului că realitatea rezidă în noi înşine şi că tot restul este un vis.
45. Deschiderea
Deschiderea minţii este o virtute atunci când se concentrează asupra dorinţei de adevăr.
Deschiderea inimii este o virtute atunci când se concentrează pe dragostea de Dumnezeu.  
46. Vigoarea morală
Cu vigoare morală, toate lucrurile sunt posibile.
Însă, în lipsa ei, rezultatul fiecărei acţiuni este eşecul.  
47. Perseverenţa
“Loialitatea”, obişnuia să spună deseori marele meu maestru spiritual, “este prima lege a lui Dumnezeu”.  
48. Recunoştinţa
Recunoştinţa este modul de a oferi înapoi energie pentru energia primită.
Nu accepta nimic înlăuntrul tău, pentru tine însuţi, ci oferă totul lui Dumnezeu.
49. Nemurirea
Nu eşti corpul tău. Nu eşti gândurile tale, dorinţele tale, personalitatea ta schimbătoare.
Spune-ţi întotdeauna:
“Sunt un copil al eternităţii! Nu am vârstă. Sunt spiritul neschimbător din miezul tuturor schimbărilor!”
50. Simţul practic
Prin spirit practic, ne maturizăm pornind de la starea de visare inactivă pentru a deveni emisarii adevărului. 
51. Aducerea aminte de Dumnezeu
A-ţi aduce aminte de Dumnezeu înseamnă nu numai să te gândeşti tot timpul la El, ci şi să-ţi dai seama că a-l descoperi înseamnă un act de adevărata aducere aminte.   
52. Obiectivitatea
Străduieşte-te întotdeauna să fii un canal pentru gândurile şi aspiraţiile înalte.
Aminteşte-ţi, universul este, pentru oricare fiinţă umană, atât o oglindă cât şi o afirmaţie. Cel care nutreşte gânduri înalte va fi el însuşi înnobilat.







 

   AFIRMAŢII PENTRU AUTOVINDECARE - J. Donald Walters by Simeona

 
 

 

surse

http://ralucabogdana.wordpress.com/2012/10/24/afirmatii-pentru-autovindecare-swami-kryiananda/

http://fiituinsutimaa.wordpress.com/2014/04/23/afirmatiile-pentru-autovindecare-donald-walters-1/

Cu cartile pe fata

,Nu vorbi nimanui despre problemele tale. 20% dintre oameni nu te pot ajuta, iar 80% se bucura ca le ai.”

Teama de a fi judecati ne transforma incet, dar sigur in proprii dusmani sau in niste insule izolate de ceilalti. In incercarea de a pastra aparentele, ne familiarizam cu minciuni pe care poate chiar noi insine ajungem sa le credem. Intrebarea care urmeaza acestor ganduri ar fi: Cum putem investi in procesul de dezvoltare personala atata timp cat refuzam sa cautam raspunsuri ajutandu-ne de un element primordial, dar care tinde sa ne incetoseze privirile – comunicarea?
Asadar, consider ca ideea de a ascunde intr-o cutie a Pandorei tot ceea ce nu vrem sa fie vazut in exterior este din start eronata.
Mentalul colectiv romanesc ne-a incurajat sa devenim pastratorii unor aparente de tipul: ,,rufele murdare se spala doar in familie”, ,,fie ce-o fi, noi facem fata” astfel incat ograda vecinului sa nu simta nici cea mai mica urma de ingrijorare din partea noastra.
La un moment dat, exteriorul va reflecta interiorul, iar ingroparea unor sentimente sau emotii nu va determina decat ca procesul eliberarii sa fie mai dificil. Interesant este ca solutia unei probleme care pare sa nu aiba scapare se poate regasi si in exterior.

Daca simtim ca resursele interioare nu ne mai sunt de folos in a gasi un raspuns, de ce nu ne-am folosi de toate resursele disponibile?
Iata cazul unui barbat care a facut acest lucru in mod involuntar. In cartea ,,Lasa grijile, incepe sa traiesti”, Dale Carnegie prezinta povestea unui om care simtea ca nu mai are niciun motiv pentru care sa traiasca si isi dorea sa se sinucida. Inainte de a face acest lucru, a sunat un prieten pentru a-I spune ca el nu mai este folositor nimanui. Acesta l-a intrebat care a fost ultimul lucru pe care l-a vazut, iar raspunsul barbatului a fost urmatorul: ,,Vecinul de la parter are presul din fata usii murdar.” Sfatul prietenului sau a fost sa se duca sa mature presul. Acesta a pornit fara sa stea pe ganduri, iar dupa ce actiunea a fost incheiata si-a sunat prietenul pentru a-I multumi. Un lucru atat de minor i-a adus aminte ca poate fi folositor celorlalti, iar ideea sinuciderii a fost anulata.
Cat despre fraza ,,80% se bucura ca le ai”, consider ca majoritatea oamenilor este atat de preocupata de propriile probleme incat nu se mai gandeste si la ale altora sau daca face acest lucru, nu o face cu intensitatea cu care credem noi. Poate ca lucrul care ar trebui sa ne puna pe ganduri este tocmai faptul ca deseori cautam atat de mult aprecierea celorlalti incat ne este teama sa ne aratam slabiciunile.
V-ati gandit vreodata ca vulnerabilitatea nu este chiar o povara?

Ca expunandu-ne problemele, Universul se va deschide pentru a ne fi de folos? Ca putem gasi solutii in locurile neexplorate pana acum? Ca avem voie sa cerem ajutor atata timp cat nu lasam in totalitate solutia pe umerii celorlalti? In momentul in care devenim constienti de propria persoana, reusim sa intelegem pana unde ajung limitele noastre si cat din noi insine putem oferi celorlalti in ceea ce priveste rezolvarea problemelor noastre.
Uneori, este o granita destul de firava intre a vorbi deschis despre grijile noastre si a ne transforma treptat intr-o victima care se agata de orice posibil salvator din exterior. Dar acest lucru poate fi controlat si nu ar trebui sa ne blocheze comunicarea cu cei din jur.
La urma urmei, cum putem gasi solutii daca nu vorbim despre ceea ce ni se intampla? Daca ne deranjeaza comportamentul unui prieten, daca ne simtim neglijati, daca ni se pare ca relatiile noastre nu au tocmai intorsatura dorita, cum am putea rezolva daca nu prin a incepe sa comunicam asertiv cu cei din jurul nostru? Faptul ca nu gasim nicio rezolvare pe cont propriu ne limiteaza si deseori chiar ne izoleaza. Cantarim atat de mult reactiile celorlalti incat uitam un lucru simplu: ca niciodata nimeni nu va sti prin ce trecem noi din simplul motiv ca acea experienta ne apartine in totalitate asa cum nici noi nu cunoastem adevarul celuilalt. Iar acest lucru ar trebui sa ne determine sa nu ne mai temem ca vom fi judecati pentru ca in cele din urma, singurul lucru pe care ceilalti il pot face este sa faca presupuneri despre viata noastra .

Avem o problema? Va invit sa luam loc si o luam de mana. Sa-i dam voie sa se exprime asa cum un copil ar face-o: liber. Sa nu o certam si sa nu o punem la colt. Sa-i dam voie sa vorbeasca despre ea si apoi sa o trimitem la joaca alaturi de ceilalti. Poate ca acolo cineva ii va pasa mingea care va inscrie punctul castigator. Iar cand se va intoarce acasa, ne va ajuta sa constientizam care ar trebui sa fie comportamentul nostru fata de ea.

www.aimee.ro

CUNOAŞTEREA SUFLETULUI ŞI A SPIRITULUI

Ştiinţa spirituală antroposofică nu trebuie să existe pentru a-l înstrăina pe om de viaţă, printr-o mistică exaltată. Ea nu trebuie să-l îndepărteze câtuşi de puţin pe om de sarcinile vieţii cotidiene şi ale epocii sale; dimpotrivă, ştiinţa spirituală trebuie să fie tocmai aceea care îi dă omului tărie şi energie, o privire larg cuprinzătoare asupra lumii şi o atitudine deschisă, liberă de prejudecăţi, faţă de sarcinile vieţii, faţă de imperativele realităţii imediate. De aceea, în cadrul acestei ştiinţe spirituale este îngăduit să vorbim uneori nu numai despre marile întrebări legate de înţelepciunea omenirii, despre esenţa omului, despre esenţa lumii, ci va trebui să încercăm, de pe poziţiile ştiinţei spirituale, să aducem lumină şi în problemele care ne preocupă în mod direct. Astfel, în conferinţele de faţă vom avea nişte expuneri care se referă în mod special la problemele şi întrebările epocii noastre.
Dar cel situat pe solul ştiinţei spirituale se vede pus într-o situaţie deosebită, când e vorba de asemenea întrebări legate direct de problemele epocii noastre; fiindcă el creează astfel impresia că se amestecă în disputele zilei. Şi uşor va putea crea această impresie dacă va vorbi despre problema: bărbat şi femeie – bărbat, femeie şi copil. Şi tocmai pentru că cercetătorul spiritual e nevoit, în virtutea punctului de vedere pe care se situează, să privească asemenea probleme de pe nişte poziţii superioare, s-ar putea să pară că o asemenea expunere alunecă departe de părerile, concepţiile etc., afişate în cadrul dezbaterilor obişnuite ale zilei. Dar, chiar dacă, pe de o parte, e adevărat că ştiinţa spirituală trebuie să pună asemenea probleme într-o lumină superioară, pe de altă parte, tocmai ştiinţa spirituală e capabilă să intervină într-un mod practic nemijlocit în problemele zilei. Fiindcă în aceasta constă caracterul deosebit al unei expuneri spiritual-ştiinţifice, în faptul că, pe de o parte, ea ridică asemenea probleme până la punctele de vedere ale veşniciei, dar că, totodată, ea oferă prin aceasta mijloacele potrivite de care este nevoie în viaţa cotidiană, pe când toate expunerile partinice sfârşesc în ceva care se dovedeşte impracticabil în viaţa cotidiană. Acesta e lucrul pe care trebuie să ni-l punem în faţă, când încercăm să privim de pe o poziţie superioară raportul dintre bărbat şi femeie. Unele lucruri dintre cele ce trebuie spuse aici vor părea cu totul ciudate. Dar dacă vă adânciţi mai mult în aceste lucruri şi măsuraţi cu ele realităţile vieţii, veţi constata că puteţi primi de la ştiinţa spirituală un răspuns mult mai temeinic decât prin ceea ce auzim de obicei pe această temă.
Ştiinţa spirituală porneşte de la concepţia fundamentală că în dosul tuturor lucrurilor şi fenomenelor vizibil-senzoriale se află ceva de natură sufletesc-spirituală. Tocmai problemele care ne preocupă acum vor sta în mod just în faţa ochilor noştri dacă ne vom îndrepta privirile spre realitatea spirituală care se află în dosul celei senzoriale. Astfel, noi trebuie să ne întrebăm: Ce fel de realitate spirituală se află în dosul celor două sexe? – Şi poate că esenţa sexelor ni se va dezvălui prin faptul că ne adâncim în această realitate spirituală aflată în dosul deosebirii senzoriale dintre sexe. Dar atunci vom vedea că ştiinţa spirituală, prin esenţa ei, ne conduce spre tot felul de adevăruri pe care epoca noastră actuală le presimte deja, în felul ei, şi pe baza concepţiei materialiste despre lume. Dar pentru că în dosul acestor presimţiri se află numai o concepţie materialistă despre lume, ele se dovedesc a fi înşelătoare.
Ce are de spus materialismul despre esenţa sexelor? Ne putem orienta cel mai bine în această privinţă dacă studiem ceea ce au scos la lumina zilei, în legătură cu această problemă, cercetările din ultima vreme. De mai mult timp, femeia încearcă să se apropie tot mai mult de acea epocă din evoluţia omenirii în care între cele două sexe va exista egalitate deplină. Prin faptul că femeia a început lupta pentru drepturile ei, ne va interesa ce are de spus materialismul despre natura femeii. Vom dobândi astfel un etalon despre felul cum gândeşte epoca noastră în legătură cu o problemă atât de importantă. Am putea aminti aici cele mai diverse glasuri care şi-au exprimat părerea în legătură cu natura feminităţii, aşa cum sunt ele adunate la un loc în cartea “Critica feminităţii” de Rosa Mayreder. E bine să căutăm asemenea judecăţi la personalităţile de frunte ale epocii noastre. Un naturalist foarte important din secolul al 19-lea indică drept însuşire fundamentală a femeii sentimentul smereniei. Un altul, care are şi el dreptul de a-şi spune cuvântul, găseşte că însuşirea fundamentală a femeii este înclinarea spre mânie. Iarăşi, un alt naturalist, care a făcut mare senzaţie, ajunge la concluzia că fiinţa fundamentală a femeii poate fi exprimată cel mai bine prin tendinţa de a se lăsa cu încredere în voia sorţii; un altul – prin tendinţa de a domina, un altul, prin conservatorism, şi iarăşi un altul este de părere că femeia este elementul propriu-zis revoluţionar în lume. Şi mai este un altul, care a spus că la femeie se întâlneşte într-o formă deosebit de pronunţată facultatea de a analiza, pe când un altul constată că femeia e total lipsită de facultatea analitică, fiindcă şi-a dezvoltat numai facultatea de sinteză.
Am putea înmulţi după dorinţă acest florilegiu, dar în final am afla numai că o privire exterioară îi duce pe nişte bărbaţi inteligenţi la păreri diametral opuse. Cine vrea să se adâncească mai mult în această problemă, acela ar trebui să spună: Poate că aceşti oameni pornesc de la nişte premise cu totul greşite; nu ar trebui să privim doar exteriorul, ci întreaga fiinţă. – Constrâns de faptele înseşi, în câte un cercetător s-a ridicat la suprafaţa conştienţei o presimţire, dar ea a fost cufundată într-o gândire materialistă. Aşa, de exemplu, un spirit tânăr, Otto Weininger, scrie o carte despre “Sex şi caracter”. Otto Weininger a fost un om cu predispoziţii importante, dar care a risipit în vânt aceste predispoziţii importante, fiindcă pe sufletul său apăsa întreaga greutate a concepţiei materialiste despre lume. El gândea: Fiinţa omului poate fi privită numai în aşa fel încât în omul individual să nu vedem în mod unilateral doar masculinul sau femininul, ci să observăm că în masculin e amestecat femininul şi invers. – Aşadar, în sufletul acestui Otto Weininger a mijit presimţirea unei idei. Dar această idee s-a comprimat, prin puterea de sugestie a epocii, devenind o idee materialistă. Şi astfel, Weininger ajunge să creadă că găseşte într-un anumit amestec de substanţe interacţiunea masculin-feminin, astfel încât în fiecare bărbat trebuie să găsim, după părerea lui, un element feminin ascuns, şi în fiecare femeie un element masculin ascuns. Dar de aici rezultă pentru el nişte consecinţe bizare. Weininger spune: femeii îi lipseşte Eul, individualitatea, caracterul, orice urmă de personalitate, orice libertate ş.a.m.d. Şi, dat fiind faptul că în concepţia sa e vorba de un amestec pur material, cantitativ, ca să zicem aşa, de însuşiri masculine şi feminine, bărbatul are în el toate acestea. Dar, în mod evident, ele sunt distruse de însuşirile lui masculine. Vedeţi, dacă abordăm lucrurile în mod absolut direct, dăm de o concepţie care se autodistruge. Dar, după cum vom vedea, la bază se află o presimţire absolut justă.
Va fi necesar să pătrundem, în ceea ce priveşte aceste lucruri, în concepţia spiritual-ştiinţifică fundamentală. Eu am subliniat în repetate rânduri că ştiinţei spirituale nu-i este la fel de uşor să studieze fiinţa omului, cum e cazul cu ştiinţa de orientare materialistă. Fiindcă ceea ce vedem la om din punct de vedere fizic-senzorial, pentru ştiinţa spirituală e doar o parte a entităţii întregi, trupul fizic. Dincolo de acesta, ştiinţa spirituală distinge trupul eteric sau trupul puterilor plăsmuitoare, pe care omul îl are în comun cu plantele şi cu animalele. Ca o a treia parte a entităţii umane, ea recunoaşte ceea ce este purtătorul plăcerii şi al suferinţei, ceea ce trăieşte în senzaţiile şi sentimentele noastre, trupul astral sau trupul sufletului, pe care omul îl are în comun cu animalele. Şi, drept o a patra parte, ştiinţa spiritu-ală recunoaşte ceea ce îl face pe om să fie, de-abia acum om, conştienţa de sine, Eul. Aşa îl descrie ştiinţa spirituală pe om, ca fiinţă alcătuită din patru părţi constitutive.
În primă instanţă, pe noi ne ating trupul fizic şi trupul eteric. Şi aici zace ascunsă, de asemenea, dezlegarea enigmei privitoare la raportul dintre sexe. Şi acum, cercetătorul spiritual trebuie să spună un lucru care poate că va face să apară la mulţi dintre contemporanii lui reproşul că e nebun: Omul este, conform cu entitatea sa, un organism ciudat; fiindcă numai parţial trupul eteric este un fel de replică a trupului fizic. În ceea ce priveşte sexualitatea, lucrurile stau altfel. La omul de sex masculin, trupul eteric este feminin, iar la omul de sex feminin, trupul eteric este masculin. Oricât de ciudat ar părea, o observaţie mai profundă trebuie să ne conducă la înţelegerea acestui fapt extraordinar de important: În ascuns, în fiecare om zace ceva din celălalt sex. Aici nu trebuie să avem în vedere tot felul de fenomene anormale ale vieţii, ci numai situaţia normală.
Dar, având în vedere acest fapt, dispare posibilitatea de a vorbi de bărbat şi femeie în sensul strict al cuvântului, ci va trebui să vorbim de însuşiri masculine şi feminine. Femeia orientează spre exterior anumite însuşiri, iar pe altele, diametral opuse acestora, spre interior. Femeia are în lăuntric însuşiri masculine, iar bărbatul, însuşiri feminine. Aşadar, pe când bărbatul devine, de exemplu, un războinic, datorită corporalităţii sale, vitejia sa exterioară fiind legată de organizarea exterioară a corporalităţii sale, femeia posedă vitejia lăuntrică, facultatea de jertfă, puterea dăruirii de sine. Dacă se ridică la nivelul unei activităţi, bărbatul se cufundă cu totul în realitatea exterioară. Femeia acţionează în lume cu o pasivitate plină de dăruire. Ne vor deveni clare nenumărate fenomene ale vieţii dacă vom concepe entitatea umană drept conlucrare a doi poli, polul masculin îndreptat spre exterior, polul feminin îndreptat spre interior, la bărbat, iar la femeie, polul feminin îndreptat spre exterior, cel masculin spre interior.
Dar ştiinţa spirituală ne arată şi cauzele mai adânci ale faptului că în masculin se găseşte un element feminin, iar în feminin un element masculin. Ştiinţa spirituală spune că omul trece prin multe vieţi, pentru a se înălţa spre o desăvârşire din ce în ce mai mare. Viaţa ac-tuală este întotdeauna consecinţa celor precedente. Şi, prin faptul că omul străbate astfel multe vieţi, el străbate multe încarnări masculine şi feminine.
În ceea ce ia naştere astfel se exprimă, aşadar, efectul experienţelor şi trăirilor pe care le putem avea în ambele direcţii, ca oameni pământeşti. Cine poate privi, în felul descris, în natura masculină şi în cea feminină, acela ştie că trăirile mai intime ale fiecăruia dintre cele două sexe sunt cu totul diferite, că ele trebuie să fie cu totul diferite. Întreaga noastră viaţă pământească este o acumulare de trăiri şi experienţe dintre cele mai variate. Dar aceste trăiri şi experienţe pot deveni multilaterale numai dacă omul trece prin aceste experienţe din perspectiva ambelor sexe. Astfel, privind omul chiar şi numai din punctul de vedere al celor două părţi constitutive inferioare, vedem că el este, de fapt, o fiinţă duală. Dar cât timp nu recunoaştem decât existenţa unui trup fizic, nu putem ajunge la o concluzie rezonabilă. Trebuie să recunoaştem spiritul aflat în dosul acestui fenomen. Transpărând prin elementul masculin, în bărbat ni se arată feminitatea lui lăuntrică, iar în femeie, transpărând prin elementul feminin, ni se arată masculinitatea ei lăuntrică. Ei bine, acum înţelegem, de asemenea, cum se face că atâţia oameni care privesc bărbatul şi femeia din punct de vedere exterior ajung la erori; căci esenţialul constă cu totul şi cu totul în faptul că ne îndreptăm privirea spre lăuntric sau spre exterior. E expus în întregime hazardului acela care cunoaşte numai una dintre laturile fiinţei umane. Dacă, de exemplu, unul dintre cercetători găseşte că însuşirea principală a femeii este smerenia, iar celălalt – înclinarea spre mânie, înseamnă că fiecare a privit numai o latură a aceleiaşi entităţi. Eroarea apare din cauza unui asemenea mod de a privi. Pentru a cunoaşte adevărul întreg, trebuie să-l privim şi noi pe omul întreg.
Dar o asemenea cunoaştere a adevărului întreg cere să ţinem seama de încă un lucru: Noi trebuie să-l studiem pe om în stările lui alternative de veghe şi somn. În timpul somnului, trupul astral şi Eul au ieşit din organizarea fizic-eterică a omului. La adormire, omul îşi pierde conştienţa obişnuită de zi; prin somn, el intră într-o altă conştienţă, conştienţa de somn. Percepţiile şi trăirile prin care trec Eul şi trupul astral în lumea spirituală, în timpul somnului, rămân ascunse conştienţei obişnuite. În stadiul actual al evoluţiei sale, omul este organizat în aşa fel încât Eul şi trupul astral trebuie să se folosească, în starea de veghe, de organele de simţ fizice, pentru a dobândi o conştienţă a lumii fizice. Astăzi, oamenii sunt de părere, fireşte, că aparatele fizice ale organizării noastre senzoriale sunt acelea care văd, aud, au senzaţii gustative sau tactile etc.
Dar încă un gânditor cum e Fichte spune: Nu urechea aude, ci eu aud. – Şi astfel, orice percepţie senzorială porneşte din Eu, adevărata entitate lăuntrică a omului. Şi, în fiecare dimineaţă, când omul se scoală, Eul şi trupul astral devin conştiente, prin organele de simţ, de ambianţa lor fizică. Altfel stau lucrurile în perioadele de somn: Eul şi trupul astral se află în lumea spirituală. Dar omul nu şi-a dezvoltat, de obicei, în trupul său astral, organele senzoriale corespunzătoare prin care să poată vedea în spaţiul astral. Cine nu vrea să admită acest lucru, ar trebui să spună, în mod consecvent: De fapt, omul moare în fiecare seară. – Aşadar, în timpul nopţii, omul se află într-o lume spirituală. Dar lumea spirituală şi lumea fizică sunt legate între ele într-un mod special, fiindcă orice realitate a lumii fizice nu e decât un fel de stare de densificare a spiritualului. La fel cum gheaţa e apă densificată, trupul fizic şi trupul eteric sunt nişte densificări ale trupului astral. În orice caz, materialismul actual greu va admite că spiritul este creatorul tuturor realităţilor materiale, dar tragismul materialismului constă tocmai în faptul că materialismul înţelege cel mai puţin tocmai materia. Astfel, se ajunge la nişte lucruri foarte ciudate, dacă se neagă faptul că orice realitate materială nu e altceva decât spirit densificat. Dacă ne oprim la noţiunile populare în epoca noastră, pentru majoritatea oamenilor nu va deveni vizibil cât de mult batjocoreşte orice raţiune o frază ca aceasta: Trupul este baza sufletescului propriu-zis, întregul aşa-numit spiritual trebuie dedus din corporalitate. – Lucrul devine şi mai clar dacă se trag ultimele consecinţe, cum o face, de exemplu, pragmatismul, care provine din America, dar a molipsit deja şi Europa. Dintr-o singură frază se poate vedea că această teorie batjocoreşte orice gândire umană sănătoasă; aici se spune, de exemplu, cam aşa: Omul nu plânge pentru că e trist, ci el e trist pentru că plânge! – Nu e perceput faptul că aici o dispoziţie sufletească acţionează asupra fizicului, ci se crede că nişte cauze exterioare oarecare fac să ţâşnească lacrimi din ochi şi că pe urmă omul devine trist. Aceasta este o consecinţă a materialismului dusă până la absurd.
Ştiinţa spirituală ştie că în timpul nopţii cele două părţi constitutive superioare ale omului, Eul şi trupul astral, se află afară, şi că ele au lăsat jos trupul eteric şi trupul fizic. Astfel, omul îşi lasă jos, în timpul somnului, organizarea sa masculină şi feminină, şi el trăieşte într-o lume spirituală, ca fiinţă care nu mai posedă nici o însuşire masculină sau feminină, ca fiinţă nediferenţiată ca sex. Astfel, deja aici fiecare om îşi împarte viaţa în perioade când e sexuat şi altele, când este asexuat.
Dar atunci sexul nu are nici o importanţă în lumea spirituală? Oare opoziţia dintre trupul fizic şi trupul eteric, care face să se manifeste în această lume fenomenul celor două sexe, nu are nici un revers în lumile superioare? Ei bine, este adevărat că nu luăm cu noi sexul, în lumile superioare, dar originea celor două sexe o găsim în lumea astrală. La fel cum gheaţa e formată din apă, ceea ce în lumea fizică ne întâmpină drept masculin şi feminin e format din opoziţia unor principii superioare. Această opoziţie ni se înfăţişează cel mai bine dacă o caracterizăm drept opoziţia dintre viaţă şi formă. Această polaritate o întâlnim exprimată şi în natură. Pomul prezintă o putere de viaţă ce vrea să înmugurească şi, totodată, ceea ce sileşte viaţa să intre în forma solidă, ceea ce opreşte creşterea, ceea ce face ca puterea de proliferare a vieţii să formeze trunchiul solid. Aşa trebuie să conlucreze, în orice viaţă şi existenţă, viaţa şi forma. Şi dacă studiem din acest punct de vedere esenţa sexelor, putem spune: Copia vieţii este elementul masculin, iar ceea ce transpune viaţa într-o anumită formă se exprimă în elementul feminin. – Când, de exemplu, artistul modelează materialul, se întâmplă următorul lucru: Ceea ce ciopleşte în marmură artistul, drept formă, nu se găseşte în natura senzorială; numai fiinţa artistului, care îşi are rădăcinile în lumea spirituală şi îşi ia de acolo fecundarea, poate desfăşura o activitate de creaţie artistică, poate modela forme artistice. Şi tot aşa este, de fapt, situaţia cu trupul astral şi cu Eul, în care se revarsă neîncetat puterile şi fiinţele lumii spirituale. Iar ceea ce creează artistul în material, ceea ce imprimă el materiei, este amintirea a ceea ce a fost incitat în el în lumea spirituală. Dacă omul nu s-ar întoarce mereu, în perioadele de somn, în patria sa originară, dacă n-ar zăbovi în lumea spirituală, atunci el nu ar aduce în existenţa fizică germenii de fecundare pentru toate activităţile mari şi nobile. Nu se poate întâmpla, aşadar, nimic mai rău, decât ca omul să se sustragă somnului un timp îndelungat.
Aşadar, ceea ce şi-a asimilat artistul din lumea spirituală şi a transpus în mod inconştient în opera sa, apare drept viaţă şi formă. Şi aşa s-ar putea să ne întrebăm odată: De ce ne pare “Juno Ludovisi”  atât de minunată? – Iată chipul mare, fruntea largă, nasul de o formă deosebită. Dacă am trece cu simţirea noastră, pipăind parcă, peste toate acestea, am putea spune: Aici este o imagine despre care nu ne putem reprezenta deloc că ea a rămas drept ceva spiritual; în acest chip vedem suflet şi spirit închise cu totul în formă. Această formă poate să rămână aşa pentru eternitate. Aici, viaţa lăuntrică a devenit în întregime formă, a încremenit în formă, aici avem suflet şi spirit devenite formă. Dar apoi privim capul lui Zeus. La baza frunţii înguste se află, de asemenea, spirit şi suflet, dar avem sentimentul că această formă ar trebui să se schimbe în orice moment. Dintr-o inspiraţie profundă a artistului, aici a fost reţinută viaţă şi formă, în toată realitatea lor.
Dar, la fel cum, în marile momente, artistul creează, într-adevăr, în asemenea lucruri, o copie a vieţii şi a formei, şi întreaga noastră fiinţă este, de fapt, viaţă şi formă. Prin aceasta se vede însă cu adevărat că entitatea omului e formată din sânul lumii spirituale, din viaţa care e în permanentă devenire şi din ceea ce păstrează viaţa, îi conferă durată. Omul are parte de viaţă şi de moarte, ca expresie a acestor polarităţi superioare ale vieţii. Şi, în acest sens, Goethe a putut spune: “Moartea e artificiul naturii, pentru a avea multă viaţă”. Şi, astfel, viaţa găseşte o formă nu pentru o viaţă unilaterală, nu pentru o moarte unilaterală, ci pentru ceea ce face din viaţă şi moarte un tot superior armonios. În felul acesta conlucrează spiritualul şi fizicul, prin mediile elementului masculin şi feminin; viaţa în veşnică devenire din elementul masculin şi viaţa reţinută în formă din elementul feminin.
Astfel, nu se porneşte de la o studiere unilaterală a existenţei fizice, dacă e să fie cercetată esenţa sexelor, ci se dă un răspuns pe tărâmurile spirituale ale existenţei. Numai aşa găsim armonia situată mai presus de sexe, care ia naştere în măsura în care cele două sexe se înalţă până la ea. Dacă, aşadar, prin puterea cunoştinţelor pe care le oferă ştiinţa spirituală, noi ajungem în situaţia de a face să acţioneze în viaţa practică ceea ce e situat mai presus de sexe, atunci problema sexelor e rezolvată. Dar acest lucru nu ne îndepărtează de viaţă. Fiindcă ceea ce ne întâmpină în cele două fenomene ale entităţii umane poate fi purificat de noi în mod just, dacă tindem în mod conştient spre această armonie superioară. În acest fel, problema sexelor este aprofundată, iar opoziţia este armonizată. Tot ceea ce ţine de sex dobândeşte o cu totul altă formă şi importanţă. Nu putem rezolva problema sexelor prin dogme, ci căutând un teren comun, găsind sentimente care conduc dincolo de sexualitate. În relaţiile sociale nemijlocite, problema sexelor va putea fi rezolvată într-un mod adecvat unei omeniri avansate. Dacă omul găseşte elementul suprasexual, atunci această problemă a epocii e rezolvată pentru el.
Şi astfel, cu ocazia acestei expuneri ni s-a arătat ceea ce ni se arată de atâtea şi atâtea ori: că trebuie să separăm entitatea de aparenţa senzorială. Trebuie să-l privim pe omul întreg, pe omul care ne apare din direcţia simţurilor, pe omul care ne apare din direcţia spiritului – dacă vrem să dezlegăm enigmele vieţii. Mai presus de opoziţia senzorială se arată că a fi bărbat şi a fi femeie sunt numai nişte haine, nişte învelişuri, care ascund entitatea adevărată a omului. Noi trebuie să căutăm dincolo de haină. Acolo se află spiritul. Nu avem voie, aşadar, să ne ocupăm numai de latura exterioară a spiritului, ci şi de spiritul însuşi.
Acelaşi lucru ar putea fi exprimat şi aşa: Bunul suprem este o iubire saturată de înţelepciune, o înţelepciune saturată de iubire.
“Etern-femininul ne trage-n tării.” 
Femininul este acel element din lume care tinde să se înalţe, pentru a se lăsa fecundat de realităţile veşnice ale vieţii.


sursa :
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA056/GA56_CF04.html
 

SEMNIFICATIA CULORII OCHILOR ~ Ochii ne sunt oglinda sufletului, in ei ni se revarsa sufletul.

Ochii caprui apartin unor personalitati joviale, receptive spre nou si spre tot ceea ce inseamna relatii sociale. Este o placere sa stai de vorba cu o astfel de persoana pentru ca atunci cand vrea, chiar straluceste. Fara prea mult efort! Epateaza prin inteligenta, vorbe spirituale si sarm. Au o putere de fascinare enorma asupra celor din jur. Le place sa iubesca, dar si sa fie iubite. In dragoste, prefera intotdeauna un Catalin terestru unui luceafar de pe cer. Sunt firi sensibile, cu un simt al politetii innascut, adora romantismul, dar sunt persoane cu picioarele pe pamant. Atunci cand sunt suparate sau triste, primul lucru pe care il fac este sa puna mana pe un telefon si sa-si verse durerea cerand sfatul unui prieten. Nu sunt persoane razbunatoare, dar ajuta doar pe cei care le-au ajutat la randul lor. Principiul de viata dupa care se ghideaza este: “ce tie nu-ti place, altuia nu-i face!”.
 

Ochii negri exprima pasiune si dragoste de viata. Persoanele cu ochi negri sunt persoane foarte pasionale si temperamentale. Adora provocarile si le place sa-si asume riscuri chiar daca stiu ca nu le pot face fata. Le place sa contrazica si sa fie contrazise chiar daca stiu ca nu au dreptate. La prima vedere sunt persoane inabordabile si par foarte greu de cucerit. Intr-adevar! Este extrem de greu sa privesti in ochii unei astfel de persoane si sa-i citesti sufletul. Rar va spune te iubesc, dar atunci cand o va face, cu siguranta o va face din tot sufletul si pentru ca asta simte cu adevarat. Au o rabdare infinita in relatiile cu cei din jur si se supara foarte greu. Pot trece cu vederea peste multe lucruri, insa nu vor uita niciodata o vorba ce le-a ranit orgoliul. Au tendinta de a exagera in aceasta privinta! Sunt niste persoane luptatoare din fire, iar daca ai ca prieten o astfel de persoana, fii sigura ca nu te va lasa niciodata la greu.

Ochii verzi apartin unor persoane care stiu cum sa-si traiasca viata la maxim si sa se bucure cu adevarat de orice moment al vietii. Le plac lucrurile simple, dar iubesc lucrurile complicate. Sunt niste firi contradictorii, intotdeauna exista in mintea lor o mica lupta intre da sau nu. Le place sa fie independenti din punct de vedere sentimental si le este greu sa aleaga o singura “floare” dintr-o mie de flori colorate. Totusi, cand iubesc cu adevarat, o fac intr-un mod iremediabil si ireversibil. In relatiile lor amoroase, le place sa se joace cu focul. Marele lor atu este acela ca atunci cand intalnesc flacara iubirii, stiu si cate bete sa puna pe foc. Au capacitatea de a vedea partea buna din fiecare om si sunt genul de persoane primite peste tot cu bratele deschise. Sunt carismatice, au un simt al umorului care le face sa fie placute oriunde se duc. Au tendinta de a privi cu putina invidie la ceea ce au cei din jurul sau, uitand sa aprecieze ceea ce au. Scopul lor in viata este sa simta ca traiesc si fiecarui moment special ii asociaza o eternitate.

Ochii albastri vorbesc in limbajul pasiunii si al senzualitatii. Persoanele cu ochii albastri sunt foarte atractive si manifesta o influenta decisiva asupra celorlalti. Au foarte mare incredere in ele insele si uneori tind sa exagereze in aceasta privinta. Atata timp cat joci dupa cum iti canta, totul e bine si frumos. Le place sa fie si sa se simta speciale, dar atunci cand vor, reusesc sa-i faca si pe ceilalti sa se simta speciali. In ciuda aparentei superficialitati, sunt genul de persoane pe care te poti baza de fiecare data cand ai nevoie. Se implica din tot sufletul in ceea ce fac, sunt constante in sentimentele lor si dau dovada de o sinceritate iesita din comun. Urasc minciuna, iar atunci cand iubesc o spun verde in fata. Nicio problema daca nu i se raspunde cu aceeasi moneda! Insistenta este una dintre calitatile sale. Si apoi, are el armele sale secrete …

http://fiituinsutimaa.wordpress.com/2014/04/22/semnificatia-culorii-ochilor-ochii-ne-sunt-oglinda-sufletului-in-ei-ni-se-revarsa-sufletul/