Singura hrană spirituală este cunoaşterea.

Numai adevărul şi iubirea universală ne va face liberi!

Lumina care ne inspiră toţi să ne unească în conştiinţa cosmică nouă:

FRÃŢIA INIMII.

Iubirea și Adevărul nu pot fi descoperite prin cărți, biserici sau temple. Acestea vin în ființa prin cunoașterea de sine. Cunoașterea de sine este un proces anevoios dar nu dificil; el devine dificil doar atunci când încercam să ajungem la un anume rezultat. Dar a fi doar conștienți în fiecare moment, clipă de clipă de propriile noastre gânduri și sentimente, de toate acțiunile noastre fără nici un fel de condamnare sau justificare, aduce libertatea, eliberarea în care există această fericire a adevărului.

vineri, 30 decembrie 2011

Happy New End of the World





Happy New End from Mokë // R. Chabassol on Vimeo.



Sa prinzi aripi pentru a trece cu usurinta peste ceea ce aduce Noul An. Culege ce e frumos si bucura-te cu adevarat. Te-ai gandit unde petreci Revelionul? Sa nu uiti sa iei cu tine: voia buna, lumina in gand si veselia de alta data!

La multi ani!

miercuri, 28 decembrie 2011

Scurta istorie a aurului - 2

Federal Reserve a scos aurul din cutiile de depozitare

DW: Cu Rezerva Federala ideea de baza era ca Roosevelt a spus "Toti trebuie sa renunte la aurul lor". Unii oameni ar putea a nu stie asta daca sunt ignoranti. Rezerva Federala a confiscat aurul de la toata lumea. Chiar daca il aveai intro cutie la depozitul de valori de la banca, ei ti-au golit acea cutie si i-au luat aurul. Corect?
BF: Da. Asa fac si astazi.
DW: Chiar asa?
BF: Daca ai aur intro cutie la depozitul de valori din banca si nu ti l-au luat inca, scoate-l imediat de acolo! Cat mai repede posibil!
DW: Uau.
BF: Oricum, sa ne intoarcem la istorie.

Cea mai mare parte a aurului lumii a fost scoasa de pe piata pina in 1944

BF: In 1944, a fost acordul Bretton Woods. La acest acord, s-au pus bazele sistemului financiar international bazat pe aur. Cea mai mare parte a aurului care u era controlat de puterile Occidentale a fost scos de pe piata.
DW: Ce inseamna "a fost scos de pe piata"?
BF: A fost pus pe lista neagra, sau a fost ascuns in pesteri, sau ingropat in vase scufundate pe fundul oceanului.
DW: Uau.Deci inseamna ca aceste valori nu au contat atunci cand s-au stabilit valutele internationale.
BF: Exact. Au fost fost scoase de pe piata. Este o chestiune de mentinere a controlului.

Aurul familiei regale Tailandeze si aurul Persan au fost trecute pe lista neagra

BF: Asa, de exemplu, familia regala Tailandeza avea foarte, foarte mult aur. Ei nu au voie sa il transforme in bani, nici pina in ziua de azi. La fel este si cu aurul Persiei, care a fost trimis in Tailanda atinci cand a cazut sahul Iranului. Dar, din nou, sa continuam pe fir. O sa ne intoarcem aici mai tarziu.
DW: Am inteles.

Bretton Woods a fost un mandat de 50 de ani pentru controlul global

BF: Deci in 1944, Marea Britanie, Franta si Statele Unite au primit permisiunea de a controla timp de 50 de ani sistemul finnciar global. Un mandat de 50 de ani. Conform acordului, ei trebuiau sa dezvolte si sa modernizeze intreaga planeta. Pe de alta parte, Roosevelt a fost otravit - ucis. Nu a murit de moarte naturala. Asta a fost o lovitura de stat de tip fascist. Cei din complexul militar-industrial, in loc sa dezvolte planeta, au vrut acest razboi rece intre Uniunea Sovietica si Occident. Asta era parte din planul Gog / Magog.
DW: Corect.

Pina in 1955, 77 de natiuni s-au opus planului Bretton Woods

BF: Pina in anul 1955, natiunile ne-aliniate - aici e vorba de un grup de 77 de state, inlusiv China, Indonezia, Iugoslavia, India - au spus ca asta e o nebunie. Nu doreau sa faca parte din acest razboi rece. Ei aveau drepturi istorice asupra comorilor Asiei.
DW: Majoritatea tarilor Asiei erau reprezentate in cadrul grupului tarilor ne-aliniate?
BF: O, da. Cu toate.
DW: Dar America de Sud?
BF. Da, o multime de tari sunt acolo. Brazilia a facut parte din grupul tarilor ne-aliniate.
DW: Dar Africa?
BF: Africa era inca o colonie a occidentului.
DW: Bine.

Grupul tarilor ne-aliniate vroiau sa modernizeze Asia si Africa

BF: Ideea e ca aceste 77 de natiuni (nu am lista in fata mea acum, dar erau inclusi cea mai mare parte a oamenilor planetei, toti in afara de Uniunea Sovietica, America de Nord si Europa), ei spuneau ca vor sa finanteze un plan Marshall pentru Asia si Africa ca sa modernizeze aceste regiuni.
DW: Grupul tarilor ne-aliniate dorea asta.
BF: Da. Au pus la un loc comorile lor ca sa finanteze asta.

Ei au semnat tratatul "Hilton Green Memorial" in 1963

BF: Exista un tratat internationalcare poate fi citit de cei care ma contrazic mereu. Se numeste Hilton Green Memorial.
DW: Corect. Te-am auzit vorbind despre asta.

Singura versiune online a acestui tratat este o frauda evidenta

DW: [Cativa din oamenii din interior ai lui Fulford mi-au aratat pina acum cateva din documentele reale. Asa am descoperit ca a fost pusa online o versiune dureror de frauduloasa a acestui tartat important. Un blogger indonezian a scris despre asta aici:]

http://lisnosetiawan.blogspot.com/2008/11/green-hilton-agreement-geneva-1963.html

Versiunea online este o frauda evidenta, care desi semnat in 1963 foloseste fontul Times New Roman al Microsoft, ingrosat:

http://ramasakti101.multiply.com/photos/album/14/Green_Hilton_Memorial

Chiar daca docmentul a fost udat putin, cerneala imprimantei moderne este putin afectata de acest fapt, asa ca fotografia evidentiaza un fals. Mai mult, am vazut documente scrise la masina de scris din anii 1950 care nu arata deloc asa ca acest fals. Problemele evidente cu documentele online sunt discutate aici, inclusiv faptul ca presupusul sigiliu Prezidential SUA este de fapt bazat pe ceva Indonezian:

http://www.educationforum.ipbhost.com/index.php?showtopic=9198

Este inevitabil ca documentele frauduloase sa fie create in acest fel pentru aceste cazuri pentru ca pacalesc usor pe cei ne-cunoscatori, si indeparteaza tot mai mult pe sceptici convingandu-i ca este un fals.]

Presedintele Sukarno venea dintro familie regala

BF: Hilton Green Memorial era tratatul prin care ei doreau sa finanteze Planul Marshall pentru dezvoltarea Asiei si Africii si a restului lumii.
DW: Si ei se bazau pe aceste comori si valori din Tailanda care se aflau pe lista neagra?
BF: Da. Iar semnatarul pentru toti acesti bani era Presedintele Sukarno al Indoneziei, care era inrudit cu majoritatea familiilor regale, cel putin cele din Asia.
DW: Ooo. Deci asa se explica de ce Indonezia. E din cauza ca erau rude.
BF: Da. L-au dsemnat pe el ca semnatar.

Benjamin Freedman a dezvaluit planurile Armageddonului

BF: Atunci cand a avut loc criza rachetelor cubaneze, iar lumea aproape ca era in pragul unui razboi nuclear planetar, un om pe nume Benjamin Freedman a aparut public. El spunea de fapt ca aceste planuri Gog-Magog erau adevarate.
DW: Discursul cel mai important al acestui Benjamin Freedman a fost rostit la Hotelul Wilard din Washington in 1961. Desi criza rachetelor cubaneze s-a perecut in 1962, existau tensiuni destul de mari inca din 1961. Puteti descarca acest discurs audio MP3 aici:

http://www.erichufschmid.net/TFC/Ben_Freedman.html

Transcrietrea integrala a discursului este disponibila aici: http://www.sweetliberty.org/issues/israel/freedman.htm

Kennedy a inteles mesajul

BF: Kennedy si multi oameni importanti din SUA au spus "De acord, este o nebunie. Ne-am saturat de aceste nebunii ale societatilor secrete". El a fost de acord sa lucreze alaturi de natiunile ne-aliniate ca sa puna capat razboiului rece si sa finanteze dezvoltarea Africii si Asiei. Ca sa-i mentina fericiti pe cei din complexul militar-industrial, el a fost de acord sa trimita un om pe luna, si chestii de genul acesta.
DW: Oare Benjamin Freedman a deconspirat ce se afla in spatele crizei rachetelor din Cuba? Asta vroiai sa spui?
BF: El a spus ca ei incercau sa creeze acest razboi ca sa poata lua in stapanire planeta. Exista multe dovezi in acest sens.

Kennedy a primit aurul indonezian si a emis Bancnote de Trezorerie Americane

BF: Kennedy a primit aur din Indonezia. A emis Bancnote si Obligatiuni Kennedy, bancnote care erau controlate de Departamentul de Trezorerie al SUA, nu de catre Consiliul Rezervei Federale.
DW: Asta era Ordinul Executiv nr. 11110, asa-i?
BF: Da, cam asa ceva.

E putin mai complex decat am crezut

DW: [Povestea Ordinului Executiv 11110 este ceva mai complicata decat am crezut, asa am descoperit dupa ce am facut cateva cercetari. Kennedy a semnat acest ordin cu cateva zile inainte de a fi ucis. In acest fel a oprit Trezoreria Americana sa mai vanda argint cumparatorilor particulari, si a dat Presedintelui SUA dreptul de a emite valuta bazata pe argint fara a necesita permisiunea Sistemului Rezervei Federale. Probabil ca Rezerva Federala cumpara in mod deliberat tot argintul Trezoreriei Americane ca sa poata tipari oricat de multe bancnote vroiau, fara sa mai fie nevoiti sa se limiteze la valorile traditioanle in metale pretioase. Pagina Wikipedia despre acest Ordin Executiv 11110 are o intorsatura interesanta a acestei povesti, prin care incearca sa demonstreze ca acest plan de fapt a permis cresterea puterilor Rezervei Federale, din moment ce monezile de argint au fost inlocuite de bancnote dolar:

http://en.wikipedia.org/wiki/Executive_order_11110

Cu toate acestea, prin oprirea scurgerii acestui metal pretios din Trezoreria Americana, actul lui Kennedy de fapt a protejat argintul. 11110 a mai dat Presedintelui dreptul de a emite certificate - dolari - bazate pe argintul Trezoreriei. Secretarul Trezoreriei a fost decazut din dreptul de a mai emite bancnote bazate pe argint, asta deoarece probabil el era doar o marioneta a Rezervei Federale. Kennedy probabil a simtit ca aceste bancnote bazate pe argint erau solutia la oprirea inflatiei si o contra-masura la crearea "banilor-virtuali", obicei al Rezervei Federale. Asasinarea sa cateva zile mai tarziu nu poate fi o simpla coincidenta. Daca sursele lui Fulford sunt corecte, Ordinul Executiv 11110 era doar primul pas vizibil al lui Kennedy pentru a infrange Rezerva Federala si sa foloseasca aurul Asiei ca garant pentru un nou sistem financiar.]

Cabala criminala l-a ucis pe Kennedy si l-a indepartat de la putere pe Sukarno

BF: Kennedy a fost ucis. Apoi Sukarno a fost indepartat de la putere.
DW: De catre cine? Cine l-a indepartat pe Sukarno de la putere?
BF: Occidentul. Complexul militar-industrial. Cabala criminala, asa o numesc eu. Sunt cei care detin in proprietate Rezerva Federala. Secta Sabbateenilor.

Societatile asiatice nu aveau puterea militara ca sa riposteze

DW: Oare nu puteau societatile asiatice sa desemneze un nou semnatar care sa aduca la suprafata aceste comori in aur si sa creeze o noua valuta care sa concureze cu dolarul?
BF: Ei bine, nu aveau puterea militara necesara.
DW: Ooo.
BF: Dar in schimb ei s-au ascuns in anonimat. Nu au semnat nimic.

Nepotul lui Sukarno a semnat pentru drepturi... pentru a face real actualul proces penal

BF: Dar il avem pe nepotul lui Sukarno. El a semnat pentru drepturile sale acum. Dar vom reveni la asta.

Cabala criminala a falsificat drepturile de a emite valuta impotriva aurului Asiei in 1968

BF: Ceea ce s-a petrecut a fost ca in 1968 au pus la cale un acord fals.
DW: Ei sunt adica societatile asiatice?
BF: Nu, nu. Ei sunt Henry Kissinger, Rockefeller, si astia. Bush. Cei are l-au ucis pe Kennedy. Sectantii Cabalei Sabbateene.
DW: Ei au pus la cale un acord fals prin care castigau dreptul asupra ce?
BF: Ei au falsificat dreptul de a folosi valorile Asiei pentru a creea in continuare dolari. Ei nu aveau dreptul istoric la 85 % din aurul lumii care era detinut de Asia, dar au falsificat acest acord. Au facut documente false ca sa isi aroge aceste drepturi.

Aurul asiatic furat a fost "spalat" pentru a finanta asa-numitele Operatiuni Negre

DW: Deci au vrut sa repatrieze acest aur pe care l-au luat de pe piata inainte de Bretton Woods.
BF: O parte din el a fost spalat prin BCCI, Chase Manhattan, Black Eagle Trust si alte cateva grupuri. Acest aur a fost ilegal spalat si folosit la finantarea operatiunilor negre si diferitelor actiuni secrete.

Aurul spalat a fost furat inca din 1930

DW: Deci asta ne aduce din nou l ceea ce spunei de anii 1930, cand trupele japoneze au confiscat aurul Kuomintangului.
BF: Corect. L-au dus in Filipine si in Japonia. Mai intai l-au dus in Japonia, apoi cand treaba a devenit prea evidenta l-au mutat in Filipine.

Aurul a fost ascuns in peste 125 de locuri cunoscute

DW: Dar nu il aveau in vreo Rezerva Federala a vreunei din aceste tari. Il tineau ascuns un depozite private complet in afara controlului oficial.
BF: Era ascuns. In peste 125 de locatii.
DW: Uau. [David Guyatt, un investitor bancar cu vechime de 28 de ani in faimosul City of London controlat de Cabala criminala, a dezvaluit incredibile probe, inclusiv documente, pentru tot ceea ce afirma Fulford aici:

http://www.deepblacklies.co.uk/about.htm

In multe feluri Guyatt detaliaza foarte mult aceasta poveste a aurului ascuns. In cartea sa online "Tratatul Aurului Secret", Guyatt sugereaza ca exista 172 de locatii in care aurul furat a fost ingropat:

http://www.deepblacklies.co.uk/secret_gold_treaty.htm

Oamenii din interior ai lui Fulford mi-au spus ca sunt mai mult de 172 de locatii.]

Cel putin 10 bazine de inot olimpice pline cu aur asiatic

DW: Ce cantitate de aur este implicata aici? Cat de mult aur este?
BF: Mi s-a spus asa. Povestea conform careia intreg aurul de pe planeta ar incape intrun singur bazin olimpic este FALSA. Exista in realitate de 10 ori mai mult aur in afara pietei decat exista actual pe piata.
DW: Dumnezeule!
BF: O parte din el, as spune, a fost spalat de catre CIA ca sa finanteze diverse operatiuni.

Asiaticii din Triunghiul de Aur au luat legatura cu CIA

BF: Acum, din nou, as vrea sa fac o digresiune. Unul dintre grupurile de societati secrete asiatice cu care am contacte, au lucrat in Triunghiul de Aur in timpul razboiului din Vietnam.
DW: Unde este acest loc?
BF: Este o zona intre China si Vietnam unde se producea heroina in acele vremuri.
DW: Ooo, Doamne!
BF: Si ei vindeau heroina catre CIA, iar CIA vindea mai departe heroina ca sa-si finanteze operatiunile negre secrete.
DW: Deci inseamna ca mai adaugau ceva la pretul de cumparare ca sa fie profitabil.
BF: Era o mare afacere care se afla in afara controlului guvernelor. Dar asiaticii au luat legatura cu vechile lor cunostinte din CIA si i-au intrebat "Ce dracului faceti voi? De ce raspanditi boli si vreti sa declansati al Treilea Razboi Mondial?"

Nu le placea ca au fost folositi

BF: Deci multe dintre aceste personaje rele din CIA ni s-au alaturat acum si ne ajuta. E oarecum ironic, dar e binenvenit.
DW: Poate ca incearca sa evite greata spanzuratului, asa-i? [Rasete]
BF: Si-au dat seama ca au fost pacaliti cu acest anti-comunism. Nu le placea ca au fost folositi si prostiti.
DW: Chiar am vorbit cu unul care a lucrat in CIA recent cu unul dintre presedintii americani in operatiuni de trafic cu cocaina. El mi-a explicat in detaliu, motivele pentru care au crezut ca e necesar sa se implice in traficul cu cocaina. "Nu vrem ca oamenii sa moara din cauza cocaine de calitate proasta. Daca controlam noi tot traficul, atinci stim permanent exact ce se petrece".
BF: "Plus ca ne alegen si cu conturi grase in Bancile Elvetiene, si cu o multime de lucruri bune", nu-i asa?
DW: Corect! Exact!
BF: Asta le permite sa se simta cumva cu constiinta lubrefiata, stii?
DW: [Rasete]

Mandatul Bretton Woods de 50 de ani a expirat in 1994

BF: Hai sa revenim la firul principal. In 1994 mandatul Bretton Woods a expirat.
DW: Corect. Spunei ca era un tratat pe 60 de ani care a inceput in 1944.
BF: Era de 50 de ani. Inainte de asta, ei au furat toti banii din conturile straine, conturile in dolari ale Uniunii Sovietice.
DW: Imi pare rau, vreau sa iti pun o intrebare prosteasca. Spui ca in 1944, dar razboiul s-a terminat abia in 1945.
BF: Conferinta Bretton Woods a fost in 1944. Inca de pe atunci stiau care va fi rezultatul razboiului. Toate astea se cunosc public. Nu e nimic secret.
DW: Spunei ca mandatul a expirat la 50 de ani dupa 1944.
BF:Da, si nu a fost reinnoit.

In 1994, peste 200 de state au spus ca promisiunile nu au fost tinute

BF: Ei au spus "Hei Franta, Statele Unite si Britania, nu ati modernizat lumea, nu v-ati tinut promisiunile".
DW: La cine te referi?
BF: La toate celelalte tari. Sa ne amintim ca exista inca 200 de tari care sunt suverane.
DW: Deci ei trebuiau sa ratifice din nou documentul ca sa-l reinnoiasca, adica trebuiau sa il semneze din nou.
BF: Exact. Dar nu a avut loc nicio intelegere la nivel de varf in ceea ce priveste sistemul financiar global, de atunci si pina acum.
DW: Deci singurul motiv pentru care inca nu s-a schimbat nimic este ca nu dispun inca de putere militara suficienta si nu-si pot permite sa faca nimic in privinta asta.
BF: O parte din motive.

Clinton a autorizat practicile de umflare de 100 de ori a banilor virtuali

BF: Presedintele Clinton a inceput... ei gandeau cu totii "Ce dracu, incepem Al Treilea Razboi Mondial si scapam din toata mizeria asta omorand pe toata lumea". Clinton a inceput prin a permite umflarea banilor virtuali de 100 de ori. Deci cu 1 dolar puteai cumpara bonuri in valoare de 100 de dolari. Au transformat astfel sistemul financiar intrunul de jocuri de noroc.
DW: [Evident ca ei se asteptau sa aiba efecte apocaliptice la un moment dat, dar asta facea parte din plan, asa cum spune Fulford.]
DW: Foloseau ei aurul confiscat de la Kuomintang ca sa garanteze astfel de operatiuni financiare?
BF: Da. Oricum nu mai puteau garanta cu nimic, dar mergeau inainte oricum. Tot inainte.

Kuomintang a dat in judecata FED in anul 1998 ca sa re inapoieze aurul

BF: In a998 chinezii au dat in judecata Consiliul Rezervei Federale. Ei au spus "Hei, Vrem aurul inapoi. Avem aceste contracte semnate. V-am dat aurul nostru. Cei 60 de ani au trecut. Dati-ne aurul inapoi".
DW: De ce au asteptat 4 ani? De ce 1998?

7 vase pline cu aur chinezesc au ajuns in SUA in 1938

BF: 1938 a fost anul in care 7 vase americane au ajuns in SUA avand la bord aur din China.
DW: Ooo.
BF: Au fost mai multe transporturi. Dar in 1938, 7 vase de razboi americane au evacuat aurul din China ca sa nu incapa pe mana japonezilor. Le-au dat chinezilor toate aceste Obligatiuni ale Consiliului Rezervei Federale cu promisiunea ca le vor inapoia aurul in 60 de ani.
DW; Exista dovezi pentru asta?
BF: O, da! Chinezii au documente detaliate, si acesta este motivul pentru care acest proces penal are loc acum.

Documentele vor de veni publice odata ce procesul penal se incheie

DW: Exista publicat vreunul dintre aceste documente doveditoare?
BF: Totul va fi prezentat in cadrul procesului penal, si vor deveni publice la incheierea procesului. Am vazut foarte multe fotografii. Nu sunt expert in Obligatiuni, dar...
DW: Corect, dar ca jurnalist financiar sigur ai avut contacte cu economisti. Oare un economist occidental stie de aceste transporturi de aur din 1938?
BF: Da, cu siguranta era o stire de prima pagina in ziarele vremii. Daca vei cauta in arhivele vremii, vei gasi cu siguranta acolo destule dovezi.
DW: Minunat.
BF: Asta e ceva ce poti descoperi singur. Trebuie doar sa mergi la arhiva. unt sigur ca vei gasi articole despre aurul chinezesc care era evacuat din China.
DW: [E nevoie de mai multe cercetari pe subiectul asta. Dar exista deja dovezi ca invazia japoneza devense feroce in anii 1937-1938:


http://www.san.beck.org/21-5-ChinaatWar1937-49.html

]

Armata Americana a protejat aurul chinezesc de japonezi

DW: Deci asta a fost facut de militarii americani ca sa protejeze aurul Kuomintangului de armata japoneza.
BF: Da.
DW: ... Care erau de fapt marionetele Rothschilds.
BF: Hai sa lasam asta pentru moment.
DW: Bine.

Kuomintang a dat in judecata FED pentru a le inapoia aurul in 1998

BF: Ideea e ca in 1998, proprietarii chinezi ai aurului au dat in judecata Consiliul Rezervei Federale spunand "Dati-ne aurul inapoi".

Rezerva Federala a spus ca cele 700.000 de tone inapoiate in 1970 sunt suficiente

BF: Cei din Consiliul Rezervei Federale au contrazis spunand ca ei nu trebuie sa le dea niciun aur chinezilor pentru ca le-au dat o gramada de aur atunci cand Presedintele Mao a inceput relatii noi cu SUA in 1970.
DW: Cum adica "o gramada"?
BF: 200.000 de tone.
DW. Ha! Dar cu 200.000 de tone nu umpli 7 nave de razboi.
BF: Exact. Asa au pierdut procesul.
DW: Corect.

Primul transport de aur trebuia sa aiba loc la 12 septembrie 2001


BF: Curtea Internationala de Justitie a spus "Baieti, trebuie sa dati inapoi tot aurul pe care l-ati luat". Ei au raspuns "Bine". Primul transport cu aur care trebuia inapoiat era planificat sa aiba loc pe 12 septembrie 2001.
DW: Isuse Cristoase!
BF: Dar, dupa cum bine stii, Turnurile WTC au explodat pe 11 septembrie 2001. Iar aurul care se afla la subsol a disparut.

Toate hartiile si angajatii care aveau grija de ele au fost distrusi

BF: Compania care asigura birocratia documentelor, Cantor Fitzgerald Securities, a fost aruncata in aer si cei 600 de angajati pe care ii avea au fost ucisi.
DW: Era asta in cladirea 7?
BF: Nu, era intrunul din turnurile gemene. Cladirea 7 gazduia Politia Trezoreriei si toti acesti oameni au fost aruncati in aer, toate documentele au sarit in aer. Ce mai, practic ei spuneau "Nu va mai dam aurul inapoi".

Era asta planificat inca de la construirea WTC?

DW: Am putea concluziona, din moment ce acele incarcaturi explozive au fost plasate acolo inca de la construirea WTC, ele au fost construite in 1970, corect?
BF: Uite, nu vreau sa ... sunt suficient de multe dovezi. Fratele presedintelui Bush era seful firmei de paza de la WTC. Pe vremea aceea se desfasurau multe operatiuni de constructii acolo.
DW: Incerc sa gandesc impreuna cu cei care ne asculta. Noi vorbim repede si unele informatii s-ar putea sa nu le inteleaga. Tu expui acum unul dintre cele mai plauzibile motive pentru care au doborat WTC.

Aurul a fost transportat in California si apoi in Paraguay

DW: Exista un imens depozit subteran sub WTC si eu l-au golit si incarcat in vreun tren sau in camioane, asa-i?
BF: L-au dus in California si apoi cred ca in Paraguay.

Kuomintang si-au dat seama ca au fost inselati

DW: Ooo, Dumnezeule. Deci China inseamna ca si-a dat seama ca au fost pacaliti. Cand au vazut prabusite WTC probabil ca au suspectat imediat ceva!
BF: Bineinteles ca stiau. Si-au spus "Bastarzii astia nu o sa ne inapoieze aurul, vor sa inceapa al Treilea Razboi Mondial".
DW: Uau.
BF: Si a urmat marirea de 4 ori a bugetului militar pentru asa-numitul Razboi Impotriva Terorismului.

Legea Patriotica este identica cu Constitutia Nazista

DW; Corect. Si mai avem si aceasta Lege Patriotica, care este un dosar gros de 18 cm si care a aparut imediat.
BF: Este identica cu Constitutia Nazista, stii?
DW: O, Dumnezeule! [Imi cer scuze pentru exclamatiile mele, dar nu am mai auzit asa ceva pina acum.]

Vroiau sa declanseze razboiul nuclear si sa instaureze Legea Martiala

BF: Important este ca, si exista foarte multe informatii din interior, vroiau sa declanseze acest plan Gog - Magog. De data asta se gandeau sa inceapa cu un conflict nuclear regional intre Iran si Israel. Apoi vroiau sa se folsoeasca de acest razboi ca sa instaureze Legea Martiala in tarile G7.
DW: Cam in ce vremuri crezi ca aveau de gand sa faca asta?
BF: Pai incepind din 2001 si pina in prezent tot incearca sa declanseze un razboi nuclear.

Cabala criminala a incercat sa creeze Al Treile Razboi Mondial dupa 11 septembrie

DW: Deci ca sa clarificam, acum suntem dupa 11 septembrie. Chinezii si-au dat seama ca au fost pacaliti si ca aurul lor a fost furat inca o data. Chinezii isi vor aurul inapoi. Intre timp, gruparea Rockefeller din SUA...
BF: Isi construiesc o armata proprie. Incearca sa militarizeze Occidentul pentru a incepe Al Treilea Razboi Mondial.
DW: Si de ce vor sa faca asta? Vor sa reduca populatia lumii si sa-i doboare pe Chinezi?
BF: Si nu vor sa piarda puterea. Nu vor sa piarda controlul. Inca au in cap credintele fasciste, Mesianice, cultiste cum ca ei sunt destinati sa conduca umanitatea. Ziarele Israeliene scriu deja spunand ca China, Rusia si Iran sunt Magog, iar G7 sunt Gog. Incearca sa incaiere toate aceste tari ca sa se ucida unele pe altele. Incearca sa declanseze al Treilea Razboi Mondial. Am vazut o harta in care arata ca doresc sa divizeze China in 6 tari separate.
DW: Exact ca in Balcani. Da.
BF: Asta dupa terminarea razboiului.

Pentagonul si-a dat seama ca 90 % din umanitate ar muri, inclusiv ei

BF: Apoi Pemtagonul si-a dat seama prin proiectiile de joc militar pe care le folosesc ca daca va incepe al Treilea Razboi Mondial, 90 % din umanitate ar muri, inclusiv ei. Asa ca nu vor sa sprijine asta.

Pentagonul a sabotat in mod sistematic aceste planuri nebunesti

BF: Pentagonul s-a impotrivit in mod constant atacurilor impotriva Iranului. Au oprit raidurile aeriene israeliene. Au invadat Georgia ca sa nu permita lansarea atacurilor israeliene la adresa Iranului de acolo. Ei nu vor sa inceapa razboiul nuclear pentru ca isi dau seama ca este o nebunie pura.
DW: Te referi la conflictul armat din Osetia de Sud?
BF: Da. Acolo era o baza aeriana israeliana care urma sa atace Iranul si sa inceapa toata nebunia.
DW: Ooo, uau.
BF: Este pur si simplu o chestie bolnava, dar avem dovezi categorice. Asa cum am spus, ziarele israeliene vorbesc in mod deschis despre asta, in Haaretz, de exemplu.

Societatile secrete asiatice au pus la punct o operatiune de contracarare

BF: Apoi s-a pus la punct planul unei operatiuni de contracarare. Au trimis pe acesti oameni sa schimbe inapoi aceste Obligatiuni FED in bani.
DW: Te refero la societatile secrete asiatice. Ei controleaza atat de mult aur incat daca l-ar primi inapoi de la americani, arfi sute de mii de miliarde de dolari, asa scrie in document.
BF: Da.
DW: Deci au creat o contra-ofensiva cu acesti oameni...
BF: Impreuna cu oameni din CIA care deja lucrasera in Asia.
DW: Si care nu mai vor ca Vechii Puternici sa mai continue sa conduca lumea.
BF: Da. Si-au dat seama ca sunt complet nebuni si incompetenti. Ei sunt exact cu un nivel mai jos sub acesti nebuni, pe ierarhia interna, si si-au dat seama ca sunt complet nebuni.

Multe dovezi confirma scandalul Obligatiunilor

DW: Atunci cand voi publica acest interviu, voi insera si articole din Bloomberg si inregistrari video ca sa vada cititorii. Tote aceste resurse din mass-media demonstreaza ca s-a spus atunci ca acesti japonezi erau retinuti la granita italiana avand asupra lor Obligatiuni din 1934 in valoare de 134,5 miliarde USD. Corect?
BF: Da.
DW: [Asa cum v-am aratat la inceputul acestui articol, primul lucru care este interesant este inregistrarea video a FOX News a lui Glenn Beck despre acest scandal:

http://www.youtube.com/watch?v=ttSmZknU9mI


Articolul din Bloomberg despre scandal:
http://www.bloomberg.com/apps/news?pid=newsarchive&sid=ayy1QKcwcGN0

Sumarul Daily Kos in care se descrie ceea ce s-a petrecut atunci:
http://www.dailykos.com/story/2009/06/13/742096/-Japan,Italy,and-US,-134-Billion-in-US-Bonds-Smuggling-Case

Aici este articolul din Asia Times despre subiect, care are foarte multe detalii:
http://www.asianews.it/index.php?l=en&art=15456&size=A

In aceste doua articole, "The Underground Investor" a analizat probelesi a concluzionat in mod legitim ca intreaga poveste este foarte ciudata:
http://www.theundergroundinvestor.com/2009/06/the-strange-inconsistencies-behind-the-134-5-billion-bearer-bond-mystery/
http://www.theundergroundinvestor.com/2009/07/possible-links-to-a-coming-bank-holiday-in-the-ongoing-134-5-billion-bearer-bond-mystery/

Nici Yamaguchi, si nici Watanabe nu au fost retinuti de Politia italiana

BF: Asta e foarte important. Atunci cand se incearca dezinformarea pe acest subiect, un lucru este important ca oamenii sa-l inteleaga.
DW: Bine.
BF: Numele celor doi... Am vorbit cu fiecare dintre ei. Yamaguchi si Watanabe. M-am implicat pentru ca m-au contactat cei din loja francmasonica Propaganda Due (P2). Am vorbit cu unii dintre ofiterii din Politia italiana care i-au arestat pe japonezi. In primul rand, ei au spus ca Obligatiunile sunt falsuri, dar nici Yamaguchi si nici Watanabe nu au fost arestati. I-au lasat sa plece.

Nu exista nicio inregistrare despre vreun proces

BF: Nu exista nicio inregistrare oficiala a confiscarii acestor Obligatiuni.

Exista dovezi ca Berlusconi a incercat sa le transforme in bani

BF: Dar exista dovezi ca Prim-Ministrul Berlusconi a incercat sa obtina bani pe ele.

Seful ONU ar fi incercat sa ofere mita de 100 milioane de dolari

BF: Avem dovezi ca Ban Ki-Moon, Seful ONU, le-a spus "Va dam 100 milioane de USD ca sa plecati si sa uitati toata tărăşenia".
DW: [Este incorect. Keenan mi-a trimis un email dupa ce am publicat acest articol si mi-a spus ca Giancarlo Bruno este cel care a oferit aceasta mita.]
DW: Iisuse!

A fost implicat si Forumul Economic de la Davos

BF: De asemenea s-a implicat si Forumul Economic de la Davos.

Cu totii au fost urmariti si inregistrati

BF: Cu alte cuvinte, putem dovedi ca sefu ONU, organizatia ONU, Forumul Economic de la Davos, si prim-ministrul Berlusconi, printre altii, au fost implicati in acest furt. Asta este un caz care poate fi dovedit, in regula?. Acesti oameni, ca Berlusconi, Ban Ki-Moon si altii, au fost urmariti. Au fost inregistrati. Au fost filmati. Toate astea se pot dovedi la judecatorie, si asta e motivul pentru acre noi am mers mai departe cu acest proces penal.

Obligatiunile au fost facute sa para frauduloase inca de la inceput

DW: Bine. dar hai sa clarificam ceva. Aceste obligatiuni au fost generate in 1934, de catre Rezerva Federala. Dar in 1934 s-au asigurat ca daca vrodata china va vrea sa foloseasca aceste obligatiuni, ele ar apare ca fiind false atunci cand ar fi schimbate inapoi in bani.
BF: Da. Obligatiuile contin greseli tipografice deliberate. Iar numerele in sine sunt astronomice.

[citeste mai departe]

Scurta istorie a aurului

Introducere

Buna. Sunt David Wilcock si sunt aici impreuna cu Benjamin Fulford. Acesta este un alt blog audio Cosmosul Divin.

Azi stam de vorba cu Benjamin Fuloford, la aceasta ora aici in Los Angeles, California este luni 28 noiembrie 2011, iar pentru Ben este deja marti.

Motivul pentru care facem azi acest interviu este acela ca Ben, deja de mult timp, vorbeste despre o contra-insurgenta impotriva a ceea ce mie imi place sa numesc Vechea Ordine mondiala, care este defapt un grup de personalitati internationale.

Aceasta contra-insurgenta a luat fiinta ca o societate secrete asiatica.

....

Japonia a invadat China sa le fure aurul in 1930

BF: In esenta, in anii 1930 japonezii au invadat China. Scopul lor era sa ia tot aurul, sa le confiste aurul chinezilor.
DW: Era la acel moment Japonia pornita sa creeze ceea ce ei numeau "Marea Sfera de Co-Prosperitate Est-Asiatica"?
BF: Da, dar Japonia era de asemena legata de Marea Britanie, E un pic mai complicat. Existau grupuri aflate in conflict, care aveau scopuri divergente. Nu e o poveste simpla.Sunt diverse povesti cu diferiti actori.

Rothschilds au construit Japonia ca sa le fure aurul chinezilor

DW: Japonia era un stat medieval pina in 1877 cand Capitanul Morgan a praduit tarmul japonez cu focuri de arma, si practic le-a spus "Occidentalizati-va sau muriti". [M-am grabit. Era de fapt vorba de Commodore Matthew Perry si s-a petrecut in 1868.] Apoi Japonia a luat cursul unei extrem de rapide cresteri industriale fara precedent.
BF: Nu era Capitanul Morgan, dar totusi ai dreptate. Rothschilds au construit Japonia ca o colonie militara pentru a o folosi sa domine China.
DW: Inca din anii 1800?
BF: Da. Inca de atunci.
DW: Deci de indata ce au inceput sa se occidentalizeze. Corect. Bine.

Restauratia Meiji: Illuminati?

DW: Deci familiile Meiji - de la restaurarea Meiji a inceput totul. Meiji erau doar niste copii atunci, corect? A fost o rebeliune a tinerilor. Spui ca Rothschilds au finantat acesti tineri pentru a-i pune la putere?
BF: Ei [Rothschilds] au luat in stapanire clanurile din sud Satsuma si Choshu, si apoi le-au dat arme moderne si i-a folosit pentru a cuceri intreaga Japonie.
DW: [Interesant, cuvantul Meiji inseamna "conducator iluminat", asa ca ar putea fi derivatia japoneza a cuvantului Illuminati.] Deci Japonia era feudala pina atunci.
BF: Oricum astea sunt chestiuni interesante, dar hai sa revenim la ceea ce se petrece azi.
DW: Bine, minunat.

Armata japoneza conspira in secret de ambele parti impotriva Chinei

BF: Mergem inapoi in 1930. Chestia era ca Japonia invada China. Ei aveau pe acesti banditi condusi de catre un anume Kodama Yoshiyo. Ajung la un oras. Captureaza aurul si golesc trezoreria. Apoi armata japoneza apare spunand "Am auzit ca pe aici sunt banditi. Va vom proteja." In acest timp aurul era incarcat pe vase spre Tokyo, si apoi mai departe catre Filipine.
DW: Foarte şmecheresc.

Guvernul Kuomintang şi-a dat aurul Americii in 1938... pentru a fi pastrat in siguranta

BF: Guvernul Kuomintang nu dorea ca aurul lor sa fie luat de japonezi. In 1938, sapte nave de razboi SUA pline cu aurul si argintul chinezesc au luat calea Americii. Deja pina atunci deja se trimisese mult aur inca din anii 1920.

Statele Unite le-au dat in schimb Obligatiuni de Aur cu scadenta la 60 de ani

Chinezilor le-au dat ca schimb Obligatiuni cu scadenta la 60 de ani. Sa ne concentram doar asupra celor din 1938. Le-au fost oferite Obligatiuni americane cu scadenta la 60 de ani in schimbul aurului pe care l-au oferit Comitetului Rezervei Federale.
DW: Vreau sa clarificam asta. Spui ca Rothschilds, pina la un anumit grad, se aflau inca in spatele acestor actiuni criminale de jefuire a Chinei de aurul sau?
BF: Familiile americane din spatele Comitetului Rezervei Federale incercau sa puna mina pe aur. Rothschilds incercau sa puna mina pe aur. Era o goana dupa aur, cu diverse grupuri care vroiau sa puna mina pe aur pentru propriile interese.
DW: Deci Japonia intrun anumit sens actiona ca intermediar pentru familiile Rezervei Federale care se aflau atat in America cat si in Marea Britanie.
BF: Da.
DW: Bine. Este un aspect important.
BF: Mult aur a fost transportat catre SUA. Chinezilor le-au fost oferite la schimb o cantitate uriasa de Obligatiuni Guvernamentale SUA, cu denominari astronomice, pentru tot aurul trimis.

Kuomintang nu erau comunisti chinezi

DW: Ai spus ca guvernul de la acea vreme era Kuomintang.
BF: Acesta era Guvernul Nationalist Chinez aflat la putere in acea vreme. Chiang Kai-Shek.
DW: Sunt ei comunistii, sau altceva?
BF: Nu, ei nu sunt comunistii. Ei sunt cei are au fugit apoi in Taiwan atunci cand comunistii au luat puterea in China.

Oare in acest fel Taiwanul s-a ales cu o atat de mare putere economica?

DW: Deci, iata Taiwanul - aceasta tara atat de mica care are o putere economica atat de mare. De aceea China pare ca mereu vrea sa o invadeze si sa o ia inapoi. Spui ca asa a inceput totul?

Comori ascunse in spatele Muzeului National din Taiwan

BF: Taiwanezii au luat cu ei multe comori din trezorerie cand au zburat din China. Exista un muzeu in Taiwan care este foarte faimos.
DW: [Muzeul National din Taiwan a fost infiintat in 24 octombrie 1908, conform Wikipedia]
BF: In spatele muzeului sunt niste coline. In fiecare an se schimba expozitiile din muzeu. Fac asta de 50 de ani. Inac nici nu au reusit sa expuna cea mai mare parte din comorile ascunse in acele coline.
DW: Extraordinar. Spui ca acolo exista ascunzatori-depozite subterane in acele coline?
BF: Acolo este comoara imperiala straveche a Chinei.
DW: Uau!
BF: Si asta este doar una dintre numeroasele comori care sunt acolo.
DW: [Unul din oamenii din interior mi-a spus ca acest complex subteran a fost realizat manual cu ajutorul a unui numar impresionant de muncitori, ca se intinde pe o suprafata de 80 Km pe 65 Km si are sapte nivele de adancime. Jumatate din complex este plina cu aur, iar cealata jumatate este plina cu comorile imperiale ale Chinei]

De unde a venit aceasta comoara?

DW: Era de la Mongoli? De unde aveau chinezii aceste comori? Cucereau popoare si le luau comorile, corect?
BF: Bine. De exemplu, daca te uiti in vechile arhive si carti de istorie, vei gasi ca Romanii cumparau matase si ceramica si condimente din China... si plateau pentru toate astea cu aur.
DW: Dumnezeule.
BF: La fel au facut si spaniolii. Ei au furat tot aurul pe care l-au gasit la azteci si la Incasi, si l-au cheltuit pe chestii asiatice!
DW: Dumnezeule!

85 % din aurul lumii se afla in Asia

BF: Aproape 85 % din aurul lumii a ajuns in Asia in ultimile sute de ani.
DW; Acum incep sa inteleg. Este uimitor! Continua.
BF: Al doilea razboi mondial a fost si pentru acest aur.
DW: Uau.

La muzeul din Taiwan exista garda militara?

DW: Exista fortificatii militare in jurul acestor coline in Taiwan? Pentru ca e evident ca trebuie sa protejeze toate acele comori pe care le au acolo.
BF: Bineinteles. Sa revenim la subiect.
DW: Deci KUomintang a zburat din China in Taiwan.

Oligarhii occidentali vroiau sa puna mina pe intreg aurul planetei

BF: Ceea ce s-a petrecut este ca Puterile Vestice, oligarhii occidentali, au planuit sa puna mina pe tot aurul privat din lume.
DW: In ce an ne aflam acum? 1938?
BF: Suntem in anii 1930. Adu-ti aminte ca in 1934 Roosevelt a interzis detinerea aurului in proprietate particulara.
DW: Corect. Pretextand ca din cauza Marii Depresiuni Economice ca sa poata salva economia adunand intreg aurul american in Rezerva Federala.
BF: Corect. Evreii nu au vrut sa le dea aurul lor. Asta a fost unul dintre motivele pentru care au fost luati si trimis in lagare de concentrare. Asiaticii nu au vrut sa le dea aurul lor. De aceea au trimis armata japoneza sa le ia aurul.

Federal Reserve a scos aurul din cutiile de depozitare

DW: Cu Rezerva Federala ideea de baza era ca Roosevelt a spus "Toti trebuie sa renunte la aurul lor". Unii oameni ar putea a nu stie asta daca sunt ignoranti. Rezerva Federala a confiscat aurul de la toata lumea. Chiar daca il aveai intro cutie la depozitul de valori de la banca, ei ti-au golit acea cutie si i-au luat aurul. Corect?
BF: Da. Asa fac si astazi.
DW: Chiar asa?
BF: Daca ai aur intro cutie la depozitul de valori din banca si nu ti l-au luat inca, scoate-l imediat de acolo! Cat mai repede posibil!
DW: Uau.
BF: Oricum, sa ne intoarcem la istorie.

Cea mai mare parte a aurului lumii a fost scoasa de pe piata pina in 1944

BF: In 1944, a fost acordul Bretton Woods. La acest acord, s-au pus bazele sistemului financiar international bazat pe aur. Cea mai mare parte a aurului care u era controlat de puterile Occidentale a fost scos de pe piata.
DW: Ce inseamna "a fost scos de pe piata"?
BF: A fost pus pe lista neagra, sau a fost ascuns in pesteri, sau ingropat in vase scufundate pe fundul oceanului.
DW: Uau.Deci inseamna ca aceste valori nu au contat atunci cand s-au stabilit valutele internationale.
BF: Exact. Au fost fost scoase de pe piata. Este o chestiune de mentinere a controlului.

Aurul familiei regale Tailandeze si aurul Persan au fost trecute pe lista neagra

BF: Asa, de exemplu, familia regala Tailandeza avea foarte, foarte mult aur. Ei nu au voie sa il transforme in bani, nici pina in ziua de azi. La fel este si cu aurul Persiei, care a fost trimis in Tailanda atinci cand a cazut sahul Iranului. Dar, din nou, sa continuam pe fir. O sa ne intoarcem aici mai tarziu.
DW: Am inteles.

Bretton Woods a fost un mandat de 50 de ani pentru controlul global

BF: Deci in 1944, Marea Britanie, Franta si Statele Unite au primit permisiunea de a controla timp de 50 de ani sistemul finnciar global. Un mandat de 50 de ani. Conform acordului, ei trebuiau sa dezvolte si sa modernizeze intreaga planeta. Pe de alta parte, Roosevelt a fost otravit - ucis. Nu a murit de moarte naturala. Asta a fost o lovitura de stat de tip fascist. Cei din complexul militar-industrial, in loc sa dezvolte planeta, au vrut acest razboi rece intre Uniunea Sovietica si Occident. Asta era parte din planul Gog / Magog.
DW: Corect.

Pina in 1955, 77 de natiuni s-au opus planului Bretton Woods

BF: Pina in anul 1955, natiunile ne-aliniate - aici e vorba de un grup de 77 de state, inlusiv China, Indonezia, Iugoslavia, India - au spus ca asta e o nebunie. Nu doreau sa faca parte din acest razboi rece. Ei aveau drepturi istorice asupra comorilor Asiei.
DW: Majoritatea tarilor Asiei erau reprezentate in cadrul grupului tarilor ne-aliniate?
BF: O, da. Cu toate.
DW: Dar America de Sud?
BF. Da, o multime de tari sunt acolo. Brazilia a facut parte din grupul tarilor ne-aliniate.
DW: Dar Africa?
BF: Africa era inca o colonie a occidentului.
DW: Bine.

Grupul tarilor ne-aliniate vroiau sa modernizeze Asia si Africa

BF: Ideea e ca aceste 77 de natiuni (nu am lista in fata mea acum, dar erau inclusi cea mai mare parte a oamenilor planetei, toti in afara de Uniunea Sovietica, America de Nord si Europa), ei spuneau ca vor sa finanteze un plan Marshall pentru Asia si Africa ca sa modernizeze aceste regiuni.
DW: Grupul tarilor ne-aliniate dorea asta.
BF: Da. Au pus la un loc comorile lor ca sa finanteze asta.

Ei au semnat tratatul "Hilton Green Memorial" in 1963

BF: Exista un tratat internationalcare poate fi citit de cei care ma contrazic mereu. Se numeste Hilton Green Memorial.
DW: Corect. Te-am auzit vorbind despre asta.

Singura versiune online a acestui tratat este o frauda evidenta

DW: [Cativa din oamenii din interior ai lui Fulford mi-au aratat pina acum cateva din documentele reale. Asa am descoperit ca a fost pusa online o versiune dureror de frauduloasa a acestui tartat important. Un blogger indonezian a scris despre asta aici:]

http://lisnosetiawan.blogspot.com/2008/11/green-hilton-agreement-geneva-1963.html

Versiunea online este o frauda evidenta, care desi semnat in 1963 foloseste fontul Times New Roman al Microsoft, ingrosat:

http://ramasakti101.multiply.com/photos/album/14/Green_Hilton_Memorial

Chiar daca docmentul a fost udat putin, cerneala imprimantei moderne este putin afectata de acest fapt, asa ca fotografia evidentiaza un fals. Mai mult, am vazut documente scrise la masina de scris din anii 1950 care nu arata deloc asa ca acest fals. Problemele evidente cu documentele online sunt discutate aici, inclusiv faptul ca presupusul sigiliu Prezidential SUA este de fapt bazat pe ceva Indonezian:

http://www.educationforum.ipbhost.com/index.php?showtopic=9198

Este inevitabil ca documentele frauduloase sa fie create in acest fel pentru aceste cazuri pentru ca pacalesc usor pe cei ne-cunoscatori, si indeparteaza tot mai mult pe sceptici convingandu-i ca este un fals.]

Presedintele Sukarno venea dintro familie regala

BF: Hilton Green Memorial era tratatul prin care ei doreau sa finanteze Planul Marshall pentru dezvoltarea Asiei si Africii si a restului lumii.
DW: Si ei se bazau pe aceste comori si valori din Tailanda care se aflau pe lista neagra?
BF: Da. Iar semnatarul pentru toti acesti bani era Presedintele Sukarno al Indoneziei, care era inrudit cu majoritatea familiilor regale, cel putin cele din Asia.
DW: Ooo. Deci asa se explica de ce Indonezia. E din cauza ca erau rude.
BF: Da. L-au dsemnat pe el ca semnatar.

Benjamin Freedman a dezvaluit planurile Armageddonului

BF: Atunci cand a avut loc criza rachetelor cubaneze, iar lumea aproape ca era in pragul unui razboi nuclear planetar, un om pe nume Benjamin Freedman a aparut public. El spunea de fapt ca aceste planuri Gog-Magog erau adevarate.
DW: Discursul cel mai important al acestui Benjamin Freedman a fost rostit la Hotelul Wilard din Washington in 1961. Desi criza rachetelor cubaneze s-a perecut in 1962, existau tensiuni destul de mari inca din 1961. Puteti descarca acest discurs audio MP3 aici:

http://www.erichufschmid.net/TFC/Ben_Freedman.html

Transcrietrea integrala a discursului este disponibila aici: http://www.sweetliberty.org/issues/israel/freedman.htm

Kennedy a inteles mesajul

BF: Kennedy si multi oameni importanti din SUA au spus "De acord, este o nebunie. Ne-am saturat de aceste nebunii ale societatilor secrete". El a fost de acord sa lucreze alaturi de natiunile ne-aliniate ca sa puna capat razboiului rece si sa finanteze dezvoltarea Africii si Asiei. Ca sa-i mentina fericiti pe cei din complexul militar-industrial, el a fost de acord sa trimita un om pe luna, si chestii de genul acesta.
DW: Oare Benjamin Freedman a deconspirat ce se afla in spatele crizei rachetelor din Cuba? Asta vroiai sa spui?
BF: El a spus ca ei incercau sa creeze acest razboi ca sa poata lua in stapanire planeta. Exista multe dovezi in acest sens.

Kennedy a primit aurul indonezian si a emis Bancnote de Trezorerie Americane

BF: Kennedy a primit aur din Indonezia. A emis Bancnote si Obligatiuni Kennedy, bancnote care erau controlate de Departamentul de Trezorerie al SUA, nu de catre Consiliul Rezervei Federale.
DW: Asta era Ordinul Executiv nr. 11110, asa-i?
BF: Da, cam asa ceva.

E putin mai complex decat am crezut

DW: [Povestea Ordinului Executiv 11110 este ceva mai complicata decat am crezut, asa am descoperit dupa ce am facut cateva cercetari. Kennedy a semnat acest ordin cu cateva zile inainte de a fi ucis. In acest fel a oprit Trezoreria Americana sa mai vanda argint cumparatorilor particulari, si a dat Presedintelui SUA dreptul de a emite valuta bazata pe argint fara a necesita permisiunea Sistemului Rezervei Federale. Probabil ca Rezerva Federala cumpara in mod deliberat tot argintul Trezoreriei Americane ca sa poata tipari oricat de multe bancnote vroiau, fara sa mai fie nevoiti sa se limiteze la valorile traditioanle in metale pretioase. Pagina Wikipedia despre acest Ordin Executiv 11110 are o intorsatura interesanta a acestei povesti, prin care incearca sa demonstreze ca acest plan de fapt a permis cresterea puterilor Rezervei Federale, din moment ce monezile de argint au fost inlocuite de bancnote dolar:

http://en.wikipedia.org/wiki/Executive_order_11110

Cu toate acestea, prin oprirea scurgerii acestui metal pretios din Trezoreria Americana, actul lui Kennedy de fapt a protejat argintul. 11110 a mai dat Presedintelui dreptul de a emite certificate - dolari - bazate pe argintul Trezoreriei. Secretarul Trezoreriei a fost decazut din dreptul de a mai emite bancnote bazate pe argint, asta deoarece probabil el era doar o marioneta a Rezervei Federale. Kennedy probabil a simtit ca aceste bancnote bazate pe argint erau solutia la oprirea inflatiei si o contra-masura la crearea "banilor-virtuali", obicei al Rezervei Federale. Asasinarea sa cateva zile mai tarziu nu poate fi o simpla coincidenta. Daca sursele lui Fulford sunt corecte, Ordinul Executiv 11110 era doar primul pas vizibil al lui Kennedy pentru a infrange Rezerva Federala si sa foloseasca aurul Asiei ca garant pentru un nou sistem financiar.]

Cabala criminala l-a ucis pe Kennedy si l-a indepartat de la putere pe Sukarno

BF: Kennedy a fost ucis. Apoi Sukarno a fost indepartat de la putere.
DW: De catre cine? Cine l-a indepartat pe Sukarno de la putere?
BF: Occidentul. Complexul militar-industrial. Cabala criminala, asa o numesc eu. Sunt cei care detin in proprietate Rezerva Federala. Secta Sabbateenilor.

Societatile asiatice nu aveau puterea militara ca sa riposteze

DW: Oare nu puteau societatile asiatice sa desemneze un nou semnatar care sa aduca la suprafata aceste comori in aur si sa creeze o noua valuta care sa concureze cu dolarul?
BF: Ei bine, nu aveau puterea militara necesara.
DW: Ooo.
BF: Dar in schimb ei s-au ascuns in anonimat. Nu au semnat nimic.

Nepotul lui Sukarno a semnat pentru drepturi... pentru a face real actualul proces penal

BF: Dar il avem pe nepotul lui Sukarno. El a semnat pentru drepturile sale acum. Dar vom reveni la asta.

Cabala criminala a falsificat drepturile de a emite valuta impotriva aurului Asiei in 1968

BF: Ceea ce s-a petrecut a fost ca in 1968 au pus la cale un acord fals.
DW: Ei sunt adica societatile asiatice?
BF: Nu, nu. Ei sunt Henry Kissinger, Rockefeller, si astia. Bush. Cei are l-au ucis pe Kennedy. Sectantii Cabalei Sabbateene.
DW: Ei au pus la cale un acord fals prin care castigau dreptul asupra ce?
BF: Ei au falsificat dreptul de a folosi valorile Asiei pentru a creea in continuare dolari. Ei nu aveau dreptul istoric la 85 % din aurul lumii care era detinut de Asia, dar au falsificat acest acord. Au facut documente false ca sa isi aroge aceste drepturi.

Aurul asiatic furat a fost "spalat" pentru a finanta asa-numitele Operatiuni Negre

DW: Deci au vrut sa repatrieze acest aur pe care l-au luat de pe piata inainte de Bretton Woods.
BF: O parte din el a fost spalat prin BCCI, Chase Manhattan, Black Eagle Trust si alte cateva grupuri. Acest aur a fost ilegal spalat si folosit la finantarea operatiunilor negre si diferitelor actiuni secrete.

Aurul spalat a fost furat inca din 1930

DW: Deci asta ne aduce din nou l ceea ce spunei de anii 1930, cand trupele japoneze au confiscat aurul Kuomintangului.
BF: Corect. L-au dus in Filipine si in Japonia. Mai intai l-au dus in Japonia, apoi cand treaba a devenit prea evidenta l-au mutat in Filipine.

Aurul a fost ascuns in peste 125 de locuri cunoscute

DW: Dar nu il aveau in vreo Rezerva Federala a vreunei din aceste tari. Il tineau ascuns un depozite private complet in afara controlului oficial.
BF: Era ascuns. In peste 125 de locatii.
DW: Uau. [David Guyatt, un investitor bancar cu vechime de 28 de ani in faimosul City of London controlat de Cabala criminala, a dezvaluit incredibile probe, inclusiv documente, pentru tot ceea ce afirma Fulford aici:

http://www.deepblacklies.co.uk/about.htm

In multe feluri Guyatt detaliaza foarte mult aceasta poveste a aurului ascuns. In cartea sa online "Tratatul Aurului Secret", Guyatt sugereaza ca exista 172 de locatii in care aurul furat a fost ingropat:

http://www.deepblacklies.co.uk/secret_gold_treaty.htm

Oamenii din interior ai lui Fulford mi-au spus ca sunt mai mult de 172 de locatii.]

Cel putin 10 bazine de inot olimpice pline cu aur asiatic

DW: Ce cantitate de aur este implicata aici? Cat de mult aur este?
BF: Mi s-a spus asa. Povestea conform careia intreg aurul de pe planeta ar incape intrun singur bazin olimpic este FALSA. Exista in realitate de 10 ori mai mult aur in afara pietei decat exista actual pe piata.
DW: Dumnezeule!
BF: O parte din el, as spune, a fost spalat de catre CIA ca sa finanteze diverse operatiuni.

Asiaticii din Triunghiul de Aur au luat legatura cu CIA

BF: Acum, din nou, as vrea sa fac o digresiune. Unul dintre grupurile de societati secrete asiatice cu care am contacte, au lucrat in Triunghiul de Aur in timpul razboiului din Vietnam.
DW: Unde este acest loc?
BF: Este o zona intre China si Vietnam unde se producea heroina in acele vremuri.
DW: Ooo, Doamne!
BF: Si ei vindeau heroina catre CIA, iar CIA vindea mai departe heroina ca sa-si finanteze operatiunile negre secrete.
DW: Deci inseamna ca mai adaugau ceva la pretul de cumparare ca sa fie profitabil.
BF: Era o mare afacere care se afla in afara controlului guvernelor. Dar asiaticii au luat legatura cu vechile lor cunostinte din CIA si i-au intrebat "Ce dracului faceti voi? De ce raspanditi boli si vreti sa declansati al Treilea Razboi Mondial?"

Nu le placea ca au fost folositi

BF: Deci multe dintre aceste personaje rele din CIA ni s-au alaturat acum si ne ajuta. E oarecum ironic, dar e binenvenit.
DW: Poate ca incearca sa evite greata spanzuratului, asa-i? [Rasete]
BF: Si-au dat seama ca au fost pacaliti cu acest anti-comunism. Nu le placea ca au fost folositi si prostiti.
DW: Chiar am vorbit cu unul care a lucrat in CIA recent cu unul dintre presedintii americani in operatiuni de trafic cu cocaina. El mi-a explicat in detaliu, motivele pentru care au crezut ca e necesar sa se implice in traficul cu cocaina. "Nu vrem ca oamenii sa moara din cauza cocaine de calitate proasta. Daca controlam noi tot traficul, atinci stim permanent exact ce se petrece".
BF: "Plus ca ne alegen si cu conturi grase in Bancile Elvetiene, si cu o multime de lucruri bune", nu-i asa?
DW: Corect! Exact!
BF: Asta le permite sa se simta cumva cu constiinta lubrefiata, stii?
DW: [Rasete]

Mandatul Bretton Woods de 50 de ani a expirat in 1994

BF: Hai sa revenim la firul principal. In 1994 mandatul Bretton Woods a expirat.
DW: Corect. Spunei ca era un tratat pe 60 de ani care a inceput in 1944.
BF: Era de 50 de ani. Inainte de asta, ei au furat toti banii din conturile straine, conturile in dolari ale Uniunii Sovietice.
DW: Imi pare rau, vreau sa iti pun o intrebare prosteasca. Spui ca in 1944, dar razboiul s-a terminat abia in 1945.
BF: Conferinta Bretton Woods a fost in 1944. Inca de pe atunci stiau care va fi rezultatul razboiului. Toate astea se cunosc public. Nu e nimic secret.
DW: Spunei ca mandatul a expirat la 50 de ani dupa 1944.
BF:Da, si nu a fost reinnoit.

In 1994, peste 200 de state au spus ca promisiunile nu au fost tinute

BF: Ei au spus "Hei Franta, Statele Unite si Britania, nu ati modernizat lumea, nu v-ati tinut promisiunile".
DW: La cine te referi?
BF: La toate celelalte tari. Sa ne amintim ca exista inca 200 de tari care sunt suverane.
DW: Deci ei trebuiau sa ratifice din nou documentul ca sa-l reinnoiasca, adica trebuiau sa il semneze din nou.
BF: Exact. Dar nu a avut loc nicio intelegere la nivel de varf in ceea ce priveste sistemul financiar global, de atunci si pina acum.
DW: Deci singurul motiv pentru care inca nu s-a schimbat nimic este ca nu dispun inca de putere militara suficienta si nu-si pot permite sa faca nimic in privinta asta.
BF: O parte din motive.

Clinton a autorizat practicile de umflare de 100 de ori a banilor virtuali

BF: Presedintele Clinton a inceput... ei gandeau cu totii "Ce dracu, incepem Al Treilea Razboi Mondial si scapam din toata mizeria asta omorand pe toata lumea". Clinton a inceput prin a permite umflarea banilor virtuali de 100 de ori. Deci cu 1 dolar puteai cumpara bonuri in valoare de 100 de dolari. Au transformat astfel sistemul financiar intrunul de jocuri de noroc.
DW: [Evident ca ei se asteptau sa aiba efecte apocaliptice la un moment dat, dar asta facea parte din plan, asa cum spune Fulford.]
DW: Foloseau ei aurul confiscat de la Kuomintang ca sa garanteze astfel de operatiuni financiare?
BF: Da. Oricum nu mai puteau garanta cu nimic, dar mergeau inainte oricum. Tot inainte.

Kuomintang a dat in judecata FED in anul 1998 ca sa re inapoieze aurul

BF: In a998 chinezii au dat in judecata Consiliul Rezervei Federale. Ei au spus "Hei, Vrem aurul inapoi. Avem aceste contracte semnate. V-am dat aurul nostru. Cei 60 de ani au trecut. Dati-ne aurul inapoi".
DW: De ce au asteptat 4 ani? De ce 1998?

7 vase pline cu aur chinezesc au ajuns in SUA in 1938

BF: 1938 a fost anul in care 7 vase americane au ajuns in SUA avand la bord aur din China.
DW: Ooo.
BF: Au fost mai multe transporturi. Dar in 1938, 7 vase de razboi americane au evacuat aurul din China ca sa nu incapa pe mana japonezilor. Le-au dat chinezilor toate aceste Obligatiuni ale Consiliului Rezervei Federale cu promisiunea ca le vor inapoia aurul in 60 de ani.
DW; Exista dovezi pentru asta?
BF: O, da! Chinezii au documente detaliate, si acesta este motivul pentru care acest proces penal are loc acum.

Documentele vor de veni publice odata ce procesul penal se incheie

DW: Exista publicat vreunul dintre aceste documente doveditoare?
BF: Totul va fi prezentat in cadrul procesului penal, si vor deveni publice la incheierea procesului. Am vazut foarte multe fotografii. Nu sunt expert in Obligatiuni, dar...
DW: Corect, dar ca jurnalist financiar sigur ai avut contacte cu economisti. Oare un economist occidental stie de aceste transporturi de aur din 1938?
BF: Da, cu siguranta era o stire de prima pagina in ziarele vremii. Daca vei cauta in arhivele vremii, vei gasi cu siguranta acolo destule dovezi.
DW: Minunat.
BF: Asta e ceva ce poti descoperi singur. Trebuie doar sa mergi la arhiva. unt sigur ca vei gasi articole despre aurul chinezesc care era evacuat din China.
DW: [E nevoie de mai multe cercetari pe subiectul asta. Dar exista deja dovezi ca invazia japoneza devense feroce in anii 1937-1938:


http://www.san.beck.org/21-5-ChinaatWar1937-49.html

]

Armata Americana a protejat aurul chinezesc de japonezi

DW: Deci asta a fost facut de militarii americani ca sa protejeze aurul Kuomintangului de armata japoneza.
BF: Da.
DW: ... Care erau de fapt marionetele Rothschilds.
BF: Hai sa lasam asta pentru moment.
DW: Bine.

Kuomintang a dat in judecata FED pentru a le inapoia aurul in 1998

BF: Ideea e ca in 1998, proprietarii chinezi ai aurului au dat in judecata Consiliul Rezervei Federale spunand "Dati-ne aurul inapoi".

Rezerva Federala a spus ca cele 700.000 de tone inapoiate in 1970 sunt suficiente

BF: Cei din Consiliul Rezervei Federale au contrazis spunand ca ei nu trebuie sa le dea niciun aur chinezilor pentru ca le-au dat o gramada de aur atunci cand Presedintele Mao a inceput relatii noi cu SUA in 1970.
DW: Cum adica "o gramada"?
BF: 200.000 de tone.
DW. Ha! Dar cu 200.000 de tone nu umpli 7 nave de razboi.
BF: Exact. Asa au pierdut procesul.
DW: Corect.

Primul transport de aur trebuia sa aiba loc la 12 septembrie 2001

BF: Curtea Internationala de Justitie a spus "Baieti, trebuie sa dati inapoi tot aurul pe care l-ati luat". Ei au raspuns "Bine". Primul transport cu aur care trebuia inapoiat era planificat sa aiba loc pe 12 septembrie 2001.
DW: Isuse Cristoase!
BF: Dar, dupa cum bine stii, Turnurile WTC au explodat pe 11 septembrie 2001. Iar aurul care se afla la subsol a disparut.

Toate hartiile si angajatii care aveau grija de ele au fost distrusi

BF: Compania care asigura birocratia documentelor, Cantor Fitzgerald Securities, a fost aruncata in aer si cei 600 de angajati pe care ii avea au fost ucisi.
DW: Era asta in cladirea 7?
BF: Nu, era intrunul din turnurile gemene. Cladirea 7 gazduia Politia Trezoreriei si toti acesti oameni au fost aruncati in aer, toate documentele au sarit in aer. Ce mai, practic ei spuneau "Nu va mai dam aurul inapoi".

Era asta planificat inca de la construirea WTC?

DW: Am putea concluziona, din moment ce acele incarcaturi explozive au fost plasate acolo inca de la construirea WTC, ele au fost construite in 1970, corect?
BF: Uite, nu vreau sa ... sunt suficient de multe dovezi. Fratele presedintelui Bush era seful firmei de paza de la WTC. Pe vremea aceea se desfasurau multe operatiuni de constructii acolo.
DW: Incerc sa gandesc impreuna cu cei care ne asculta. Noi vorbim repede si unele informatii s-ar putea sa nu le inteleaga. Tu expui acum unul dintre cele mai plauzibile motive pentru care au doborat WTC.

Aurul a fost transportat in California si apoi in Paraguay

DW: Exista un imens depozit subteran sub WTC si eu l-au golit si incarcat in vreun tren sau in camioane, asa-i?
BF: L-au dus in California si apoi cred ca in Paraguay.

Kuomintang si-au dat seama ca au fost inselati

DW: Ooo, Dumnezeule. Deci China inseamna ca si-a dat seama ca au fost pacaliti. Cand au vazut prabusite WTC probabil ca au suspectat imediat ceva!
BF: Bineinteles ca stiau. Si-au spus "Bastarzii astia nu o sa ne inapoieze aurul, vor sa inceapa al Treilea Razboi Mondial".
DW: Uau.
BF: Si a urmat marirea de 4 ori a bugetului militar pentru asa-numitul Razboi Impotriva Terorismului.

Legea Patriotica este identica cu Constitutia Nazista

DW; Corect. Si mai avem si aceasta Lege Patriotica, care este un dosar gros de 18 cm si care a aparut imediat.
BF: Este identica cu Constitutia Nazista, stii?
DW: O, Dumnezeule! [Imi cer scuze pentru exclamatiile mele, dar nu am mai auzit asa ceva pina acum.]

Vroiau sa declanseze razboiul nuclear si sa instaureze Legea Martiala

BF: Important este ca, si exista foarte multe informatii din interior, vroiau sa declanseze acest plan Gog - Magog. De data asta se gandeau sa inceapa cu un conflict nuclear regional intre Iran si Israel. Apoi vroiau sa se folsoeasca de acest razboi ca sa instaureze Legea Martiala in tarile G7.
DW: Cam in ce vremuri crezi ca aveau de gand sa faca asta?
BF: Pai incepind din 2001 si pina in prezent tot incearca sa declanseze un razboi nuclear.

Cabala criminala a incercat sa creeze Al Treile Razboi Mondial dupa 11 septembrie

DW: Deci ca sa clarificam, acum suntem dupa 11 septembrie. Chinezii si-au dat seama ca au fost pacaliti si ca aurul lor a fost furat inca o data. Chinezii isi vor aurul inapoi. Intre timp, gruparea Rockefeller din SUA...
BF: Isi construiesc o armata proprie. Incearca sa militarizeze Occidentul pentru a incepe Al Treilea Razboi Mondial.
DW: Si de ce vor sa faca asta? Vor sa reduca populatia lumii si sa-i doboare pe Chinezi?
BF: Si nu vor sa piarda puterea. Nu vor sa piarda controlul. Inca au in cap credintele fasciste, Mesianice, cultiste cum ca ei sunt destinati sa conduca umanitatea. Ziarele Israeliene scriu deja spunand ca China, Rusia si Iran sunt Magog, iar G7 sunt Gog. Incearca sa incaiere toate aceste tari ca sa se ucida unele pe altele. Incearca sa declanseze al Treilea Razboi Mondial. Am vazut o harta in care arata ca doresc sa divizeze China in 6 tari separate.
DW: Exact ca in Balcani. Da.
BF: Asta dupa terminarea razboiului.

Pentagonul si-a dat seama ca 90 % din umanitate ar muri, inclusiv ei

BF: Apoi Pemtagonul si-a dat seama prin proiectiile de joc militar pe care le folosesc ca daca va incepe al Treilea Razboi Mondial, 90 % din umanitate ar muri, inclusiv ei. Asa ca nu vor sa sprijine asta.

Pentagonul a sabotat in mod sistematic aceste planuri nebunesti

BF: Pentagonul s-a impotrivit in mod constant atacurilor impotriva Iranului. Au oprit raidurile aeriene israeliene. Au invadat Georgia ca sa nu permita lansarea atacurilor israeliene la adresa Iranului de acolo. Ei nu vor sa inceapa razboiul nuclear pentru ca isi dau seama ca este o nebunie pura.
DW: Te referi la conflictul armat din Osetia de Sud?
BF: Da. Acolo era o baza aeriana israeliana care urma sa atace Iranul si sa inceapa toata nebunia.
DW: Ooo, uau.
BF: Este pur si simplu o chestie bolnava, dar avem dovezi categorice. Asa cum am spus, ziarele israeliene vorbesc in mod deschis despre asta, in Haaretz, de exemplu.

Societatile secrete asiatice au pus la punct o operatiune de contracarare

BF: Apoi s-a pus la punct planul unei operatiuni de contracarare. Au trimis pe acesti oameni sa schimbe inapoi aceste Obligatiuni FED in bani.
DW: Te refero la societatile secrete asiatice. Ei controleaza atat de mult aur incat daca l-ar primi inapoi de la americani, arfi sute de mii de miliarde de dolari, asa scrie in document.
BF: Da.
DW: Deci au creat o contra-ofensiva cu acesti oameni...
BF: Impreuna cu oameni din CIA care deja lucrasera in Asia.
DW: Si care nu mai vor ca Vechii Puternici sa mai continue sa conduca lumea.
BF: Da. Si-au dat seama ca sunt complet nebuni si incompetenti. Ei sunt exact cu un nivel mai jos sub acesti nebuni, pe ierarhia interna, si si-au dat seama ca sunt complet nebuni.

Multe dovezi confirma scandalul Obligatiunilor

DW: Atunci cand voi publica acest interviu, voi insera si articole din Bloomberg si inregistrari video ca sa vada cititorii. Tote aceste resurse din mass-media demonstreaza ca s-a spus atunci ca acesti japonezi erau retinuti la granita italiana avand asupra lor Obligatiuni din 1934 in valoare de 134,5 miliarde USD. Corect?
BF: Da.
DW: [Asa cum v-am aratat la inceputul acestui articol, primul lucru care este interesant este inregistrarea video a FOX News a lui Glenn Beck despre acest scandal:

http://www.youtube.com/watch?v=ttSmZknU9mI


Articolul din Bloomberg despre scandal:
http://www.bloomberg.com/apps/news?pid=newsarchive&sid=ayy1QKcwcGN0

Sumarul Daily Kos in care se descrie ceea ce s-a petrecut atunci:
http://www.dailykos.com/story/2009/06/13/742096/-Japan,Italy,and-US,-134-Billion-in-US-Bonds-Smuggling-Case

Aici este articolul din Asia Times despre subiect, care are foarte multe detalii:
http://www.asianews.it/index.php?l=en&art=15456&size=A

In aceste doua articole, "The Underground Investor" a analizat probelesi a concluzionat in mod legitim ca intreaga poveste este foarte ciudata:
http://www.theundergroundinvestor.com/2009/06/the-strange-inconsistencies-behind-the-134-5-billion-bearer-bond-mystery/
http://www.theundergroundinvestor.com/2009/07/possible-links-to-a-coming-bank-holiday-in-the-ongoing-134-5-billion-bearer-bond-mystery/

]

Nici Yamaguchi, si nici Watanabe nu au fost retinuti de Politia italiana

BF: Asta e foarte important. Atunci cand se incearca dezinformarea pe acest subiect, un lucru este important ca oamenii sa-l inteleaga.
DW: Bine.
BF: Numele celor doi... Am vorbit cu fiecare dintre ei. Yamaguchi si Watanabe. M-am implicat pentru ca m-au contactat cei din loja francmasonica Propaganda Due (P2). Am vorbit cu unii dintre ofiterii din Politia italiana care i-au arestat pe japonezi. In primul rand, ei au spus ca Obligatiunile sunt falsuri, dar nici Yamaguchi si nici Watanabe nu au fost arestati. I-au lasat sa plece.

Nu exista nicio inregistrare despre vreun proces

BF: Nu exista nicio inregistrare oficiala a confiscarii acestor Obligatiuni.

Exista dovezi ca Berlusconi a incercat sa le transforme in bani

BF: Dar exista dovezi ca Prim-Ministrul Berlusconi a incercat sa obtina bani pe ele.

Seful ONU ar fi incercat sa ofere mita de 100 milioane de dolari

BF: Avem dovezi ca Ban Ki-Moon, Seful ONU, le-a spus "Va dam 100 milioane de USD ca sa plecati si sa uitati toata tărăşenia".
DW: [Este incorect. Keenan mi-a trimis un email dupa ce am publicat acest articol si mi-a spus ca Giancarlo Bruno este cel care a oferit aceasta mita.]
DW: Iisuse!

A fost implicat si Forumul Economic de la Davos

BF: De asemenea s-a implicat si Forumul Economic de la Davos.

Cu totii au fost urmariti si inregistrati

BF: Cu alte cuvinte, putem dovedi ca sefu ONU, organizatia ONU, Forumul Economic de la Davos, si prim-ministrul Berlusconi, printre altii, au fost implicati in acest furt. Asta este un caz care poate fi dovedit, in regula?. Acesti oameni, ca Berlusconi, Ban Ki-Moon si altii, au fost urmariti. Au fost inregistrati. Au fost filmati. Toate astea se pot dovedi la judecatorie, si asta e motivul pentru acre noi am mers mai departe cu acest proces penal.

Obligatiunile au fost facute sa para frauduloase inca de la inceput

DW: Bine. dar hai sa clarificam ceva. Aceste obligatiuni au fost generate in 1934, de catre Rezerva Federala. Dar in 1934 s-au asigurat ca daca vrodata china va vrea sa foloseasca aceste obligatiuni, ele ar apare ca fiind false atunci cand ar fi schimbate inapoi in bani.
BF: Da. Obligatiuile contin greseli tipografice deliberate. Iar numerele in sine sunt astronomice.

[citeste mai departe]

Procesul penal de 1000 de miliarde de dolari care ar putea sa puna capat tiraniei finaciare

Traducere si adaptare dupa http://www.divinecosmos.com/start-here/davids-blog/995-lawsuit-end-tyranny

CONFIRMARE: Procesul care ar putea pune capat tiraniei finaciare

Ar putea fi cea mai importanta si exploziva actiune din intreaga istorie moderna. Tocmai incepem sa adunam impreuna piese importante din acest adevar si sa intelegem ce se petrece pe scena financiara oculta (ascunsa) a planetei, si cum poate o alianta de 117 state sa elibereze Pamantul de tirania financiara actuala.

Imediat dupa ce a fost publicat articolul acesta de catre David Wilcock, s-a aflat ca Benjamin Fulford ar fi putut fi retinutintrun hotel, impotriva vointei sale, de catre un grup apropiat CIA.

Cert este ca Fulford trebuia sa apara intro emisiune TV asa cum era prevazut, dar el nu a mai venit. La finalul articolului sunt inregistrarile video. Aceasta ar putea fi intradevar o problema serioasa. Ne rugam pentru ca Benjamin sa fie in siguranta si va incurajam sa raspanditi vestea, pentru ca publicitatea inseamna protectie.

In aceeasi seara in care David scria acest articol, a aflat ca Ben este in viata si este in regula.

A doua zi, David Wilcock a primit o serioasa amenintare cu moartea, adusa la cunostinta de una din sursele sale din interiorul cercurilor de putere, care i-a spus ca ar fi o idee buna ca David sa publice si partea adoua in aceeasi seara. Ca urmare, David a lucrat non-stop pentru a reusi aceasta.

I ziua urmatoare, David anunta ca depun eforturi sustinute sa finalizeze publicarea partii a doua. El a fost contactat de Coast si va apare timp de 3 minute intro transmisiune a programului audio la ora 22:00 pentru a informa pe scurt ceea ce se petrece.

Ar putea fi cel mai bun lucru care s-a petrecut vreodata



Un scandal financiar foarte misterios, foarte tacut si imens

Esti pe cale sa afli informatii care pina acum nu au fost niciodata transmise de mass-media de propaganda.
MANHATTAN (CN) - Un expatriat american care traieste in Bulgaria afirma ca Natiunile Unite, Forumul Economic Mondial, Biroul International de Control al Trezoreriei si Guvernul Italian au conspirat impreuna cu altii ca sa fure mai mult de 1100 miliarde de dolari in instrumente financiare care erau destinate cu scopuri umanitare.

Plangerea penala de 111 pagini cuprinde entitati familiare teoreticienilor conspiratiei, printre care grupul Illuminati, Vaticanul, Francmasoneria, "Comisia Tripartita Trileniara Trilaterala a Aurului", si Banca Federala a SUA.

Initiatorul plangerii penale, Neil Keenan, afirmma ca i-au fost incredintate in anul 2009 aceste instrumente financiare - intre care si bancnote USD in valoare de 124,5 miliarde, doua certificate guvernamentale Japoneze in valoare de 19 miliarde USD, si un certificat american "Kennedy" in valoare de 1 miliard USD - de catre o entitate numita Familia Dragon, care este un grup de familii asiatice bogate si secrete.

Keenan afirma ca "Familia Dragon se abstrage de la aparitiile publice, dar, conform unor informatii si opinii, actioneaza coordonat cu Sistemul Rezervelor Federale pentru ca intreaga lume sa beneficieze mai corect de resursele financiare disponibile".

"De-a lungul existentei sale in secolul trecut, Familia Dragon a acumulat mari bogatii furnizand Bancii Rezervei Federale si Guvernului Statelor Unite cantitati mari de aur si argint prin intermediul unor conturi din Elvetia, primind in schimb Adeverinte, Certificate si Obligatiuni [...] care reprezinta obligatiuni ale Sistemului Rezervei Federale."

Keenan spune ca in acest moment valoarea totala a acestor instrumente financiare depaseste 1000 de miliarde de dolari. Mai afirma ca familia Dragon l-a desemnat pe el ca sa se ocupe de initierea unor Programe de Investitii prin Plasamente Private pentru finantarea unor eforturi umanitare globale nespecificate.

In remarcabila sa plangere, Keenan spune ca Guvernul SUA a primit sume enorme de bani - furnizate sub forma de aur si alte metale pretioase - de la Familia Dragon inca de acum multi ani, si ca aceasta suma a fost plasata in Sistemul Rezervei Federale pentru beneficiul si sustinerea dolarului, care "urma sa devina si acum este valuta de rezerva globala".

Plangerea descrie evenimente complicate cu multe parti implicate in urma carora lui Keenan i-au fost incredintate de catre Familia Dragon miliarde de dolari in Obligatiuni...

{Aceste instrumente au fost apoi FURATE in timp ce doi agenti japonezi au incercat sa treaca granita din Italia spre Elvetia ca sa le depuna acolo, acestea aflate intro valiza pe care o vedeti in imagine.]

Keenan afirma ca pe masura ce conspiratia a iesit la suprafata, mai multi oficiali i-au oferit mita de 100 milioane de dolari ca sa renunte la aceste Obligatiuni fara a aduce la cunostinta Familiei Dragom furtul lor, si sa permita sa fie transformate in asa-numitul "Program Suveran" al ONU, aflat in intregime sub auspiciile, protectia si umbrela imunitatii suverane ale pârâţilor.

Alti parati printre care Secretarul General Ban Ki-Moon, Fostul Prim-Ministru italian Silvio Berlusconi, Giancarlo Bruno (identificat ca fiind seful industriei bancare pentru Forumul Economic Mondial), ambasadorul Italiei la oNU Cesare Maria Ragaflini, Ray C. Dam (presedinte al Biroului de Control International al Trezoreriei), si David A. Seale.

Keenan doreste returnarea instrumentelor financiare furate, pedepse majore si plata cheltuielilor de judecata reclamand frauda, incalcarea contractelor si violarea legilor internationale.

El este reprezentat de avocatul William H. Mulligan Jr., de la firma de avocatura Bleakley, Platt & Schmidt din White Plains, N.Y.

Ei, ce spuneti? Interesant?

Va invit sa cititi si restul sumarului realizat de McCue la http://www.courthousenews.com/2011/12/05/41930.htm

Dar esentialul abia acum urmeaza...
Courthouse News Service nu a avut insa curajul sa citeze unul dintre cele mai interesante paragrafe din intreaga plangere penala... dar eu il ofer aici. De aici incepe sa ia amploare adevarata poveste:

Conform informatiilor si opiniilor, aceste Obligatiuni detinute de Familia Dragon valoreaza sute de mii de miliarde de USD, din care o mica parte este implicata in aceasta plangere penala.

Fiecare dintre aceste valute, cum ar fi DFFI [Instrumentele Financiare ale Familiei Dragon] implicate in aceste actiuni, erau si raman oficial inregistrate in cadrul Sistemului Rezervei Federale si sunt direct verificabile de catre Rezerva Federala prin intermediul sistemului sau eficient de verificare si control.

Sute de milioane de dolari? Incredibil! De indata ce am citit asta, am simtit ca vroiam sa stiu mai mult... pentru ca am suficienta informatie ca sa fiu convins ca aici nu e vorba doar de un proces penal obisnuit. Am pus la cale un nou interviu cu Fulford ca sa clarific toate astea.

Treaba este ca Familia Dragon a intentionat de la bun inceput ca aceste Obligatiuni ale sale sa fie furate de catre cei parati. Valoarea lor reprezinta doar o mica parte a uriasei averi... care este deci inregistrata oficial in Rezerva Federala si in Banca Intelegerilor Internationale (Bank of International Settlements).

La inceputul acestui interviu Fulford a oferit o introducere binevenita si apoi pe parcurs am descoperit multe alte lucruri interesante.

Acesta este de fapt un plan foarte bine elaborat care ne-a adus in situatia actuala - in care o alianta vasta de 117 state dispun acum de o cale LEGALA pentru a pune capat tiraniei financiare a Fostilor Puternici.
Cantitatea de informatie care trebuie asimilata si corelata, si complexitatea intregii imagini de ansamblu este ULUITOARE.

Pina acum am avut contacte multiple cu Neil Keenan, reclamantul principal in acest caz, ca si cu Keith Scott, care este de asemenea mentionat in plangerea penala.Scott este expert in aceasta ultra-secreta lume a intelegerilor intre Bancile Centrale ale natiunilor si cunoaste foarte bine uriasa bogatie pe care ele se bazeaza, aflata intrun secret strict.

Keenan nu a lucrat niciodata pentru vreo agetie guvernamentala sau clandestina. El este un om de afaceri care a venit in contact cu Familia Dragon (fostii conducatori ai Chinei pre-comuniste) si le-a castigat increderea.

Pina acum eu insumi am trecut in revista peste 300 de fotografii si cateva zeci de documente separate pe care Keenan mi le-a trimis si care au legatura cu acest caz, incluzand acum-faimoasa Carte Maklumat. Toate acestea au o mare complexitate. Toate acestea au aparut DUPA ce Fulford mi-a acordat acest interviu pe care sunteti acum gata sa-l cititi.

Toata aceasta poveste este adevarata. DEVASTATOR DE ADEVARATA.

Este pina acum singura problema cu devarat mare pe care aceste Foste Puteri o au. Asta inseamna ca este totodata o veste extrem de buna pentru tot restul lumii.
Multe confirmari

Intrunul din cazurile particulare de confirmare personala, i-am trimis un email lui Keenan cu o descriere facuta de una dintre sursele mele din interior a cutiilor ce contineau aceste Obligatiuni furate. Pina cum aceasta informatie nu a fost pusa pe internet.

Cu mai putin de 15 minute mai tarziu, Keenan mi-a trimis zeci de fotografii care se potriveau cu descrierea pe care i-o trimisesem. Am fost absolut uimit. Este imposibil ca el sa fi inventat (produs prin fals) toate acele fotografii in mai putin de 15 minute.

Inca nu stiu daca voi pune publice toate aceste fotografii. Nu doresc sa pun in pericol tot acest caz, mai ales ca as viola legile internationale si as da posibilitatea Fostilor Puternici sa ma atace.

Totusi, exista o imagine care poate fi facuta publica fara niciun pericol. Mai jos este fotografia aparuta in mass-media italiana dupa ce aceste Obligatiuni au fost furate.
Haideti sa nu mai pierdem timpul. Aveti intregul interviu audio ca fisier MP3 de 98 Mb, iar apoi urmeaza transcrierea [tradusa - nota AIM] in care am inserat si trimiteri catre alte resurse online pe care le puteti verifica.

Wilcock_Fulford_2011-12-02.mp3

[citeste mai departe]

sursa
http://roaim.net.tc/?a=articles&p=467

sâmbătă, 24 decembrie 2011

Crăciun Fericit !


Sărbătoarea Crăciun-ului să vă găsească împăcaţi cu voi înşivă şi cu semenii voştri, să reverse asupra voastră şuvoaie de înţelepciune şi iubire!
Să fiţi asemenea pruncului născut în iesle, puri, curaţi la inima şi gând!
Fiinţa voastră să trăiască bucuria naşterii Mântuitorului şi paşii să vă fie călăuziţi de lumina sfântă pe tot parcursul vieţii voastre!
Să dăruiţi din preaplinul vostru şi celor năpăstuiţi, să vă împărtăşiţi din izvoare de haruri şi să dăruiţi lumii ofranda iubirii voastre!
Crăciun fericit, desăvârşit în iubire şi speranţă!
Sărbători fericite!



joi, 22 decembrie 2011

Crăci(un) = sărbătoarea crăcilor de aur

Asocierile mentale ale omului din zorii societăţii umane erau simple, directe, uşor de reţinut prin transmisia orală, scrisul neexistând sau nefiind de uz curent. Sărbătoarea crăcilor de aur se regăseste în multe zone din Europa, dar numai în spaţiul de formare a popoarelor europene şi-a păstrat numele său primitiv.
Ce crăci au putut determina stabilirea uneia din cele mai vechi, mai importante, mai pitoreşti, mai bogate în obiceiuri populare sărbători ale anului? Este vorba de “crăcile sacre”, având puteri magice, strict necesare vieţii oamenilor şi animalelor, aşa-numitele “crăci de aur” cunoscute în etnografie sub titulatura generica “creanga de aur”. Crăcile sau creanga de aur, pe numele său vîscul, este un arbust, permanent verde-verde gălbui, care creşte ca parazit pe diverşi arbori: stejar, fag, brad alb, mesteacăn, tei, măr, păr etc. Din antichitate ne-au rămas puţine menţiuni, dar lămuritoare.
Pliniu cel Bătrân, în “Naturalis Historia” scrie că Druizii, sacerdoţii celţi, socoteau vîscul (craca de aur) o plantă sacră, capabilă să vindece toate bolile, având virtuţi magice. Îi culegeau, iarna, cu mare solemnitate, frunzele şi fructele, într-o anumită noapte, în ajunul Crăciunului după un anumit ritual: un preot îmbrăcat în alb se urca în stejarul din care se recolta vîscul şi-l tăia cu o seceră de aur. Crăcile tăiate nu trebuiau să atingă pământul şi erau adunate într-un ştergar alb. Druizii credeau că nimic nu este mai sacru decît vîscul şi stejarul pe care acesta creşte. Este vorba de un ritual, destinat unei anumite zile, în vederea obţinerii unui panaceu, moştenit din strămoşi, ţinut cu religiozitatea cuvenită în spaţiul românesc.
În preajma Crăciunului, oamenii îşi procură măcar o cracă de vîsc pe care s-o aibă în casă între Crăciun şi Anul Nou. S-a păstrat din vremi imemoriale credinţa că “craca de aur” aduce noroc, că le merge bine în anul următor celor care stau sau se sărută sub craca de vîsc în noaptea de Crăciun şi/sau în noaptea de Anul Nou. Din aceste credinţe, altădată de uz comun în toată Europa s-au mai păstrat ici-colo unele relicte. O manifestare cu acelaşi scop este uratul cu “Sorcova”, în care, înainte vreme, urarea se făcea în timp ce corpul celui sorcovit era atins ritmic cu “creanga de aur” (crăci de vîsc), nu cu flori artificiale, din hârtie, ca astăzi. Urarea copilului cu “sorcova” (reprezentare a anului nou) nu se putea face decît cu crăci de vîsc, interpretate şi ca talisman, căci “nu se cunoaşte o altă plantă purtătoare de noroc ca vîscul” (41, p.23). Cum era de aşteptat, credinţele referitoare la virtuţile “crăcii de aur” se regăsesc în toată Europa.
Informaţiile disponibile în credinţele populare din diverse timpuri şi locuri atestă că frunzelor tinere şi ramurilor de vîsc (“crăcilor de aur”) li se atribuiau puterile prezentate în continuare(4.5): - deschiderea porţilor infernului şi asigurarea ieşirii, viu şi nevătămat, din împărăţia subpământeană(42, C. VI); - leac pentru toate; - remediu pentru toate bolile copiilor; se agaţă la gîtul copiilor pentru a-i feri de rele;
- vindecă (toate) rănile şi ulceraţiile; - leac contra epilepsiei - antidot împotriva otrăvurilor;
- leac pentru multe suferinţe; fereşte oamenii şi animalele de rele;
- stimulator, leac contra sterilităţii, ajută femeile să aibă copii, fecundează animalele sterpe; – asigură rod bogat grădinilor, grăbeşte creşterea recoltei şi o fereşte de neghină şi de paraziţi; - o cracă de vîsc pe prag alungă visele rele, o cracă sub pernă aduce vise prevestitoare, iar o floare sub pernă îl arată în vis pe cel care o va cere de nevastă pe fată;
- vîscul stinge focul, apară contra trăznetului şi fulgerului; o cracă de vîsc atârnată de tavanul odăilor protejeaza împotriva relelor în general şi a incendiului în special; - oferă protecţie eficace împotriva vrăjitoriei şi a magiei;
- vîscul este considerat nemuritor, viaţa stejarului fiind în vîsc; vîscul sacru este căzut din cer, iar tot ce creşte pe stejar este trimis din cer.
Această simplă enumerare de virtuţi mitice dă dimensiunea importanţei vîscului, a “crăcilor de aur” şi justifică organizarea unei mari sărbători în cinstea acestei plante-zeitate bună pentru oamenii din aurora istoriei, planta care le asigura soluţii salutare pentru grijile, durerile şi nevoile lor. Această sărbătoare a fost dedicată moşilor aducători de leacuri salvatoare.
Pe lângă virtuţile, mai mult sau mai puţin, mitice medicina populară românească folosea şi, pe alocuri, foloseşte încă (21, p. 251): - ceai din frunze de vîsc de pe păr contra astmului; - frunzele şi fructele pentru băi contra durerilor reumatice; - ceai din frunze, în emfizem pulmonar şi tuberculoză pulmonară, dar şi contra crampelor şi contra epilepsiei; - ceaiul din vîsc, pir şi flori de păducel, luat de trei ori pe zi, cîte o linguriţă înainte de masă, este recomandat contra hipertensiunii; - un extract, realizat cu rachiu, se lua ca fortifiant; - ramurile de vîsc de stejar se fierbeau, iar decoctul se bea, pe nemâncate, contra vătămăturilor; - vîrfurile crăcilor se uscau, se pisau, se amestecau cu sare şi se dădeau în mâncare mieilor care aveau viermi în nas;
Se mai folosea: - în boli femeieşti; - în boli asmatiforme, în epilepsie şi ca hipotensiv; - în hrana animalelor, ca să se îngraşe;
În Spaţiul primordial al Europei, cel Carpatic, pe ambii versanţi ai lanţului Carpatic, se găseau numeroase mânăstiri în care vieţuiau, după principiile dreptăţii, sihaştri-isihaşti carpatici care aveau unele cunoştinte de fitoterapie. Într-o ţară acoperită în proporţie de cca 79% de păduri (“Pădurile României”, p.163), cu sate rare, ierni grele şi lungi, iarna mai ales, datorită lipsei fructelor şi legumelor verzi, lipsa de vitamine era acută, iar în absenţa din alimentaţie a vitaminei C, oamenii acelor timpuri se îmbolnăveau de scorbut. În aceste situaţii, isihaştii carpatici recoltau crăci de vîsc şi le duceau în sate, învăţându-i pe oameni cum să le folosească, pentru ei şi pentru animalele lor (decoct, infuzie, tocarea şi mâncarea frunzelor verzi crude) pentru a se vindeca de această boală cumplită, înainte de a se cunoaşte existenţa vitaminei C.
Din cele prezentate în acest studiu, rezultă că sărbătoarea Crăciunului, a Crăcilor sacre, vindecătoare, a fost instituită, demult, în preistorie, ca reflex al unui aspect existenţial vital.
Nu se găseşte nici o legătură cu vreo naştere.
Astfel de legături, dar artificiale, apar târziu, pe ţărmurile Mediteranei, unde inexistenţa de ierni aspre făcuse ca sensul originar al sărbătorii să cadă în uitare, datorită schimbării condiţiilor de mediu.
“ORIGINEA CUVÎNTULUI CRĂCIUN”, un studiu de Gabriel Gheorghe pe site-ul Societăţii ştiinţifice Getica
sursa
http://getica.go.ro/craciun.htm
http://ramaniamyblog.wordpress.com/2011/12/19/originea-craciunului/
http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2011/12/originea-craciunului.html

marți, 20 decembrie 2011

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Mulțumesc, draga mea Românie!

Mulțumesc, draga mea Românie!

Tehnologia energiei libere - MAGRAV

Logo Design by FlamingText.com
Logo Design by FlamingText.com