"Cu cât înveți mai mult cu atât ştii mai mult cât de puțin ştii!" - Socrate
În cadrul ştiinţei spiritului trebuie efectiv să te obişnuieşti cu
gândul că doar în mod treptat, progresiv, ajungi să ai acces la tainele
şi adevărurile Universului. Iar cine nu are răbdare, cine nu vrea să
lase un timp, în sensul arătat în cursul acestor conferinţe, pentru ca
adevărurile respective să se coacă, nu va progresa prea mult. Desigur,
toată lumea ar vrea să posede dintr-odată toată ştiinţa spiritului,
preferabil într-o singură carte sau într-un singur ciclu de conferinţe.
Dar nu merge aşa.
Chiar astăzi multe lucruri nu pot fi decât sugerate, sub formă de
jumătate de adevăr. Cine are răbdare să meargă împreună cu noi, fie în
această încarnare fie în alta, după karma fiecăruia, cine a văzut felul
în care ne-am ridicat de la o descriere a căii mistice în sens creştin
la descrierea faptului obiectiv, care de fapt este sensul acestei
iniţieri creştine, va vedea de asemenea, în cursul următorilor ani sau a
epocilor următoare, că adevăruri mult mai înalte vor fi scoase la
lumină din ştiinţa spiritului.
Prin ceea ce a fost
caracterizat drept iniţiere rosicruciană şi, în general, prin tot ceea
ce poate avea ca iniţiere astăzi un om, se obţine într-un fel, numai că
prin mijloace diferite, acelaşi lucru, o forţă de atracţie între om, pe
durata în care este încarnat într-un corp fizic, şi ceea ce a înviat din
mormântul de pe Golgota drept arhetipul originar al corpului fizic. Mai ştim că ne aflăm la
începutul unei epoci cosmice noi, în cursul căreia este de aşteptat un
eveniment care, de data acesta, nu se va desfăşura exact precum
Evenimentul de pe Golgota pe plan fizic, ci în lumea superioară, în
lumea suprasensibilă, dar care se află într-o legătură precisă şi
corectă cu Evenimentul de pe Golgota.
Ceea ce se întâmplă acum şi aparţine unei lumi supersensibile, care nu
poate fi observat decât într-o lume suprasensibilă, a fost caracterizat
prin următoarele cuvinte: Christos devine Domnul karmei omeneşti.
Aceasta înseamnă că reglarea problemelor karmice se va face în viitor
prin Christos; din ce în ce mai mulţi oameni vor simţi în viitor: Eu
trec prin poarta morţii cu bilanţul meu karmic. De o parte stau faptele
mele bune, gândurile mele înțelepte, frumoase, bune şi inteligente, iar
de cealaltă parte tot ceea ce am făcut rău, stupid, prost, nechibzuit şi
urât. În viitor însă, pentru toate încarnările care vor urma în cursul
evoluţiei omeneşti, cel care va împlini funcţia de judecător, pentru a
pune ordine în acest bilanţ karmic al oamenilor, este Christos!
La un anumit timp după ce am trecut prin poarta morţii, noi ne
încarnăm din nou într-o epocă următoare. Atunci va trebui să ni se
întâmple anumite evenimente, prin care karma noastră să poată fi
compensată; căci fiecare om trebuie să recolteze ce a semănat. Karma
rămâne o lege a dreptăţii. Dar ceea ce trebuie să împlinească această
lege a karmei nu se produce numai pentru omul individual. Karma nu
şterge numai egoismele individuale; pentru fiecare om compensarea
trebuie să se facă în aşa fel încât ea să se insereze cât mai bine în
ansamblul evenimentelor cosmice.
Noi trebuie să echilibrăm karma noastră
în aşa fel încât să putem favoriza cât mai bine progresul întregului
neam omenesc de pe Pământ. Pentru aceasta avem nevoie de o iluminare;
pentru aceasta nu este destul să ştim, la modul general, că pentru
faptele noastre trebuie să existe o compensare karmică, că pentru o
anume faptă trebuie să intervină cutare sau cutare împlinire karmică,
fiindcă aceasta poate fi compensarea acelei acţiuni. Întrucât însă unele
ar putea fi mai utile, altele mai puţin utile pentru progresul general
al omenirii, trebuie alese mereu acele gânduri, sentimente sau senzaţii
care pot achita datoria noastră karmică şi, în acelaşi timp, să
contribuie la progresul general al evoluţiei omenirii. În viitor, lui
Christos îi revine sarcina de a subordona compensarea noastră karmică
karmei generale pământeşti, progresului general al omenirii. Aceasta se
va realiza, în esență, în perioada în care noi ne aflăm între moarte şi o
nouă naştere; dar ea se va pregăti începând şi din epoca spre care noi
ne
îndreptăm şi în pragul căreia ne aflăm, prin faptul că oamenii vor
dobândi tot mai mult facultatea de a avea o anumită trăire. Numărul
celor care o au astăzi este foarte mic. Dar în cursul secolelor
viitoare, începând chiar de acum, de la mijlocul secolului nostru, tot
mai mulţi oameni vor avea următoarea viețuire:
Un om care a comis o acțiune oarecare va trebui să reflecteze, să îşi
aducă aminte de cele ce a săvârşit. Atunci, în fața lui se va înălța un
fel de imagine de vis. Aceasta va face o impresie extrem de curioasă
asupra lui. El îşi va spune: Eu nu pot să-mi amintesc la ce faptă a mea
se referă; cu toate acestea, ea mi se pare a fi o experiență personală. –
Această imagine va sta ca o imagine de vis în fața omului, ca ceva ce
îl priveşte direct, înă de care el nu-şi poate aminti să
o fi viețuit
sau să o fi săvârşit în trecut. Se poate întâmpla ca omul respectiv să
fie antroposof şi să înțeleagă despre ce este vorba, sau el va trebui să
aştepte până când se va apropia de antroposofie şi să învețe să o
înleleagă. Antroposoful însă va şti: Ceea ce tu vezi aici ca o
consecință a faptelor tale este o imagine a ceea ce se va întâmpla cu
tine în viitor; este ca o viziune anticipativă a ceea ce trebuie să fie
contrabalansarea faptelor tale! – Suntem la începutul unei epoci în care
oamenii, în momentul în care au săvârşit o faptă, vor avea un
presentiment, poate chiar o imagine clară, o impresie a ceea ce va fi
compensarea karmică a acelei fapte.
În următoarea epocă a omenirii vor apărea facultăţi superioare, care
vor avea o strânsă legătură cu experiențele omeneşti. Ele vor fi pentru
om impulsuri puternice spre moralitate, iar acestea vor mai însemna şi
ceva cu totul diferit de ceea ce a fost doar o pregătire pentru aceste
impulsuri: vocea
conştiinței. Omul nu va mai crede: Ceea ce tu ai
săvârşit este ceva ce poate să moară odată cu tine, ci el va şti: Fapta
nu va muri odată cu tine. Ea va avea, ca faptă, o urmare care va trăi
împreună cu tine. – Şi el va mai şti încă multe alte lucruri. Epoca în
care porțile lumii spirituale erau închise pentru oameni se apropie de
sfârşit. Oamenii trebuie să urce din nou către lumea spirituală.
Facultățile care se vor trezi îi vor permite omului să devină un
participant la lumea spirituală. Clarvederea va rămâne în continuare
ceva diferit de această participare. Dar, aşa cum a existat o clarvedere
veche, asemănătoare stării de vis, va exista o clarvedere a viitorului
care nu va avea această consistență de vis, şi prin care oamenii vor şti
ceea ce au făcut şi ce atrage după sine aceasta.
Va mai interveni însă şi altceva. Oamenii vor şti: Eu nu sunt singur;
peste tot trăiesc entităţi spirituale care stau în legătură cu mine. –
Și omul va învăța să comunice cu aceste entități, să trăiască cu ele.
Iar în cursul următoarelor trei milenii un număr destul de mare de
oameni vor ajunge să considere un adevăr ceea ce noi putem numi: funcția
de judecător karmic a lui Christos.
Pe Christos oamenii îl vor viețui
sub o formă eterică. – Și îl vor viețui în aşa fel încât vor şti foarte
precis – precum Pavel înaintea Damascului – că Christos trăieşte, că El
este izvorul pentru redeşteptarea acelei imagini fizice originare pe
care am căpătat-o şi cu care am venit la începutul evoluției noastre
pământeşti şi de care avem nevoie pentru ca Eul să poată ajunge la
deplina sa înflorire.
Dacă pe de o parte, prin Misteriul de pe Golgota, a intervenit ceva care
a dat evoluției omeneşti pe Pământ cel mai puternic imbold, nu trebuie
să uităm totuşi că acest Misteriu a avut loc într-o epocă a evoluției
omenirii în care viața afectivă omenească, sufletul omenesc, a cunoscut
cea mai mare
întunecare. Au existat desigur epoci anterioare ale
evoluției omenirii în care oamenii, deoarece aveau darul de a-şi aminti
lucruri trecute, ştiau foarte precis că individualitatea omenirii trece
prin mai multe vieți. În Evanghelii, doctrina despre viețile pământeşti
repetate transpare doar dacă ştim să citim, dacă putem să descoperim,
fiindcă în epoca în care au apărut Evangheliile oamenii erau cel mai
puțin în stare să înțeleagă această doctrină. În
epocile care au urmat,
mergând până în zilele noastre, în care la început oamenii îl căutau pe
Christos pe calea pe care am indicat-o ieri, totul trebuia să fie ca un
fel de pregătire elementară. De aceea, omenirea nu putea fi
încunoştințată despre ceva care nu era încă matur, aceasta fiind
cunoştinţele despre viețile pământeşti repetate. Vedem astfel cum
creştinismul s-a dezvoltat timp de aproape două milenii, fără să se
poată face o referire la doctrina reîncarnării.
Pentru conştiența europeană doctrina vieţilor pământeşti repetate
este o chestiune care priveşte întreaga omenire, în timp ce în budism
omul o consideră o problemă personală, ce are a face doar cu
viața sa
interioară. Orientalul nu vede decât că trece de la o viață la alta,
pentru a se elibera treptat de setea după existenţă. În timp ce
orientalul face din ceea ce i se spune referitor la doctrina vieţilor
pământeşti repetate un adevăr al mântuirii sale personale, pentru
Lessing, de exemplu, esențialul era altul: Cum poate avansa întreaga
omenire? Şi el îşi dă răspunsul: În cadrul avansării în timp a omenirii
noi trebuie să deosebim mai multe intervale succesive.
În fiecare epocă
omenirii i se dă ceva nou. Dacă urmărim mersul istoriei, vedem că în
cursul evoluției omenirii survin mereu alte impulsuri culturale. Cum ai
putea să vorbeşti despre progresul întregii omeniri, spune Lessing, dacă
sufletul nu ar trăi decât în timpul uneia sau alteia dintre aceste
epoci? De unde ar putea proveni roadele civilizației, dacă oamenii nu
s-ar naşte din nou şi nu ar transporta ceea ce au învățat într-o epocă
în epoca următoare, apoi în cea care urmează şi aşa mai departe?
Pentru Lessing, ideea
vieţilor pământeşti repetate devine astfel o
problemă a întregii omeniri. El nu face din ea o problemă a sufletului
individual, ci o problemă a ansamblului civilizațiilor care se succed pe
Pământ. Şi pentru a lua naştere civilizalia avansată de astăzi a
trebuit ca sufletul care trăieşte în secolul al XIX-lea să aducă în
existența sa actuală ceea ce el a dobândit anterior. Oamenii trebuie să
se nască din nou, ca o datorie față de Pământ şi de civilizația sa!
În viitor, în natura omenească se vor dezvolta anumite forțe, care vor
acţiona în sensul că omul, îndată ce ajunge la o anumită vârstă şi
devine conştient de sine însuşi, are următoarea senzație: În
mine este
ceva ce trebuie să înțeleg. – Acest sentiment va pune tot mai mult
stăpânire pe oameni. În timpurile trecute, oricât de conştienți erau
oamenii, această formă aparte de conştiență nu exista. Ea se va
manifesta cu aproximație astfel: Eu simt în mine ceva, aceasta are
legătură cu Eul meu. Dar ceea ce este curios este că acest ceva vrea să
se adapteze, să se potrivească la ceea ce eu pot să ştiu de la naştere!
Atunci unii vor putea înțelege ceea ce acționează acolo, alții nu. Va
putea fi înțeles, dacă s-a făcut din învățăturile ştiinței spiritului de
orientare antroposofică, propriul conținut de viață. Atunci ştii: Ceea
ce simt acum şi mi se pare a fi ceva străin, este Eul care mi-a parvenit
din viețile mele precedente. – Acest sentiment va fi un izvor de
angoasă şi va acționa paralizant asupra acelora care nu reuşesc să şi-1
explice prin viețile pământeşti repetate.
Aceste sentimente, care acum
nu sunt doar nişte îndoieli teoretice ci adevărate depresii, angoase
existențiale şi factori inhibanţi ai vieții, pot fi risipiți prin acele
gânduri şi simțăminte care ne pot veni din cunoaşterea spirituală şi
care ne spun: Tu trebuie să te gândeşti că
viața ta se extinde pe mai
multe vieţi pământeşti anterioare. – Atunci oamenii chiar vor vedea ce
va însemna pentru ei să resimtă legătura cu impulsul lui Christos.
Fiindcă acest impuls al lui Christos va fi cel care va anima întreaga
noastră privire retrospectivă, întreaga noastră panoramă a trecutului.
Vom avea sentimentul: Atunci a fost această încarnare, atunci cealaltă.
Apoi urmează o epocă dincolo de care nu putem urca fără să ne dăm seama:
Atunci a coborât impulsul lui Christos pe Pământ! Şi în continuare
urmează încarnările în care Evenimentul christic încă nu se înfăptuise.
Pentru încrederea în viitor oamenii vor avea nevoie de această iluminare
a privirii înspre trecut prin impulsul lui Christos, ca o necesitate şi
un ajutor care se poate repercuta asupra încarnărilor următoare.
Acei oameni în care s-au trezit facultățile superioare vor putea să-l
vadă pe Domnul şi Stăpânul karmei. Oamenii care vor vieţui această
experienţă nu o vor vieţui numai în lumea fizică. Mulți dintre
dumneavoastră ar putea spune desigur că, dacă tocmai ce este mai
important în Evenimentul christic urmează să se producă în secolul al
XX-lea, mulți din cei care trăiesc în prezent vor fi răposaţi şi se vor
afla în perioada dintre moarte şi o nouă naştere. Dar, indiferent dacă
un suflet se află într-un corp fizic sau în perioada dintre moarte şi o
nouă naştere, dacă el se va fi pregătit în vederea Evenimentului
christic va vieţui acest
Eveniment. Contemplarea Evenimentului christic
nu depinde de faptul că suntem încorporați într-un corp fizic, ci de
pregătirea în acest sens. Aşa cum pentru salvarea omului a fost nevoie
ca primul Eveniment christic să aibă loc pe planul fizic, tot astfel,
pentru contemplarea Evenimentului christic al secolului al XX-lea,
pentru contemplarea lui plină de înțelegere şi lumină, pregătirea
trebuie să se facă aici, în lumea fizică.
Socrate spune că, dacă omul recunoaşte ideea binelui, a
moralului, a eticului, el o resimte ca un impuls magic, care îl face
capabil să şi trăiască conform ei. Astăzi noi nu am ajuns încă să facem
acest ideal să devină o realitate; noi n-am ajuns astăzi decât ca omul
să conceapă eventual binele, să fie chiar inteligent şi înţelept, şi
totuşi să nu simtă nevoia să fie bun din punct de vedere moral. Dar
dezvoltarea vieţii interioare merge în sensul că ideile pe care noi ni
le facem despre bine devin în mod nemijlocit şi impulsuri morale. Acesta
este sensul evoluţiei spre care noi tindem în epocile viitoare. Iar în
secolele şi mileniile viitoare instrucţia şi doctrinele răspândite pe
Pământ se vor transforma tot mai mult, astfel încât limbajul omenesc va
căpăta o forţă de acțiune infinit mai puternică decât a avut-o în trecut
sau o are în prezent.
Când următoarele trei milenii se vor fi scurs, va fi posibil să se
vorbească oamenilo
r într-o limbă care astăzi nicicum nu poate fi
destăinuită capului nostru; atunci orice intelectualism va fi în acelaşi
timp moralitate, iar moralitatea va pătrunde în inimile oamenilor. În
cursul viitoarelor trei milenii specia umană va trebui să fie îmbibată
de moralitate magică; în caz contrar, ea nu va putea suporta o astfel de
evoluţie, nu va face decât să abuzeze de ea, să o profaneze.
Ideea de Mântuire –
să ne fie un imbold pentru aspirația noastră
viitoare: pentru ca întru aspiraţie să ne putem întâlni, în această
încarnare şi în următoarele, tot mai mult.
Acestea să fie roadele cu
care să rămânem din astfel de studii, îndemnul de a aspira mereu spre a vedea pe de o parte ce este Christos
şi, pe de altă parte, spre a ne apropia de ceea ce este Mântuirea, care
nu trebuie să fie numai o eliberare de calea inferioară terestră şi de
destinul terestru, ci şi o eliberare de tot ceea ce ne împiedică să
ajungem la demnitatea de om.
Acestea sunt însă lucruri care, în întregul lor adevăr, sunt înscrise
doar în analele spiritului. Căci numai scrierea care poate fi citită în
țara spiritului este cea adevărată. Să ne străduim de aceea să citim în
această scriere din lumile spirituale capitolul în care stă scris despre
demnitatea omenească şi misiunea omenească.
sursa
http://www.spiritualrs.net/Conferinte/GA131/GA131_CF10.html